ICCJ. Decizia nr. 3021/2003. Civil. Legea nr. 10/2001 anulare dispoziţie, restituire în natură. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3021
Dosar nr. 13.710/1/2003
nr. vechi 3842/200.
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 4459 din 26 august 2002, reclamanta F. Caraş-Severin (prin administrator judiciar SC E.C. SRL Reşita) a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia Moştenitorilor Foştilor Acţionari ai fostei Case de Păstrare Dogneceana şi comuna Dogneceana, reprezentată de Primar, anularea dispoziţiei nr. 255/2002 emisă de acesta din urmă şi obligarea la restituirea imobilului înscris în C.F. Dognecea, nr. top 539, în baza Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 424 din 19 februarie 2003 Tribunalul Caraş-Severin a respins ca nefondată acţiunea formulată.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu (casă şi teren în suprafaţă de 2877 mp) a aparţinut conform unui contract de vânzare-cumpărare din anul 1922, Casei de Păstrare Dogneceana, societate lichidată în anul 1941, la cererea acţionarilor. După lichidare, imobilul a rămas al acţionarilor, casa fiind folosită până în anul 1948, ca sală de club.
În anul 1948, casa a trecut fără titlu în patrimoniul statului, funcţionând până în anul 2001 ca magazin sătesc (după care a fost închiriată mai multor societăţi comerciale).
Prin încheiere pronunţată de Judecătoria Reşiţa la 5 noiembrie 2001, s-a înfiinţat Asociaţia Moştenitorilor Foştilor Acţionari ai Casei de Păstrare Dognecea, care a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului intrat în patrimoniul statului fără titlu, restituire care a fost efectuată, conform dispoziţiei atacate.
S-a apreciat că reclamanta F. nu are nici un temei pentru a solicita anularea dispoziţiei de restituire, câtă vreme între fostul proprietar şi reclamantă nu există nici o legătură.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, conform deciziei nr. 77 din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut caracterul neîntemeiat al criticilor aduse de reclamantă soluţiei, în condiţiile în care aceasta nu a demonstrat că s-ar fi aflat în vreo modalitate, în posesia imobilului litigios.
În realitate, bunul a aparţinut unei alte persoane juridice (Fosta Casă de Păstrare Dognecea), iar preluarea acestuia de către stat s-a făcut în mod abuziv, în anul 1948, de la foştii asociaţi, (care îl foloseau cu destinaţia de club), ceea ce a atras aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 în favoarea acestora.
Faptul că reclamanta nu are nici o legătură cu persoana juridică în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul, a fost stabilit de altfel, cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 4903 din 8 octombrie 2001 a Judecătoriei Reşiţa, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2625 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
A fost înlăturată de asemenea, apărarea reclamantei potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 109/1996 ar constitui temei de preluare a bunului în patrimoniul cooperaţiei, întrucât actul normativ menţionat nu poate fi aplicat decât raporturilor juridice născute după intrarea lui în vigoare.
În speţă însă, lichidarea patrimoniului fostei Case de Păstrare Dognecea a avut loc în anul 1941, astfel încât nu se poate vorbi de preluarea lui de către cooperaţie, în baza Legii nr. 109/1996.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Emiterea dispoziţiei primarului s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu nu putea constitui obiect al restituirii în temeiul acestui act normativ.
Având în vedere că lichidarea judiciară a intervenit în anul 1941, nu erau incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care reglementează situaţia imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
- În mod greşit s-a apreciat că Asociaţia Moştenitorilor Foştilor Acţionari ai fostei Case de Păstrare Dogneceana ar întruni condiţiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, faţă de împrejurarea că aceasta s-a înfiinţat ca persoană juridică nouă, conform încheierii pronunţate de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 6960/2001.
Or, măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 presupun dovedirea faptului că persoana juridică ce se pretinde îndreptăţită la restituire, este continuatoarea personalităţii juridice a celei anterioare, fostă proprietară.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Intimata Asociaţia Moştenitorilor Foştilor Acţionari ai Fostei Case de Păstrare Dogneceana a solicitat respingerea recursului, arătând totodată că prin hotărâre irevocabilă (Decizia nr. 4239 din 28 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală) a fost respinsă ca inadmisibilă, acţiunea reclamantei vizând anularea aceleiaşi dispoziţii, nr. 255 din 22 aprilie 2002, emisă de Primarul comunei Dognecea.
Examinând legalitatea deciziei atacate, din perspectiva ce se impune cu prioritate, a pronunţării unei hotărâri irevocabile, pe acelaşi aspect, Curtea constată următoarele:
- Între părţi a mai avut loc un proces, prin care aceeaşi reclamantă (alături de o altă societate, F. S.R.L., căreia i-a închiriat imobilul în litigiu) a cerut în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, anularea aceleiaşi dispoziţii, nr. 255 din 22 aprilie 2002 a Primarului comunei Dognecea.
Potrivit sentinţei civile nr. 420 din 19 februarie 2003 Tribunalul Caraş-Severin a admis cererea şi a dispus anularea dispoziţiei atacate, soluţie menţinută în apel, prin Decizia nr. 128 din 23 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Această din urmă hotărâre a fost modificată prin Decizia nr. 4239 din 28 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în sensul admiterii apelurilor declarate de Asociaţia Fostei Case de Păstrare Dogneceana şi de Primăria comunei Dognecea prin Primar şi schimbării în tot a sentinţei, cu consecinţa respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
Potrivit considerentelor deciziei, s-a stabilit că reclamanta F. (ca şi ocupanta imobilului, SC F. SRL) sunt lipsite de calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut totodată, cu trimitere la sentinţa nr. 4903/2001 a Judecătoriei Reşiţa, inexistenţa în patrimoniul F. a imobilului pretins, spre deosebire de situaţia asociaţiei recurente, care este continuatoarea persoanei juridice mai vechi, întrucât această continuare a activităţii fostului proprietar tabular a fost atestată prin hotărâre judecătorească.
Rezultă că aceeaşi pretenţie, vizând legalitatea dispoziţiei nr. 255/2002 a Primarului comunei Dognecea, a fost dedusă judecăţii într-un proces separat, desfăşurat în paralel cu cel de faţă, fiind tranşat deja irevocabil, conform hotărârii menţionate anterior.
Ca atare, cele statuate de instanţă a intrat în putere de lucru judecat şi se impune în mod obligatoriu prezentei judecăţi, fără posibilitatea reluării verificării jurisdicţionale şi stabilirii în sens contrar, celor reţinute deja în considerentele deciziei instanţei anterioare de recurs.
Se va impune aşadar, în prezentul litigiu, dezlegarea dată lipsei de legitimare şi caracterului inadmisibil al demersului reclamantei F., întrucât aceasta nu a avut niciodată imobilul în patrimoniu şi nici nu este succesoarea fostului proprietar, ceea ce face să nu fie întrunite condiţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru a se obţine măsuri reparatorii.
Este vorba de efectul pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca aspectele tranşate jurisdicţional să nu mai poată fi contestate. Fiind parte şi în procesul anterior, reclamanta a avut posibilitatea să-şi demonstreze dreptul afirmat, în condiţii de garanţii procesuale.
Întrucât instanţa a ajuns la concluzia caracterului inadmisibil al demersului, reclamanta nu poate pretinde stabilirea unei alte situaţii, pentru că lucrul judecat se opune faţă de părţile procesului cu forţa unei prezumţii legale absolute, ce nu primeşte dovada contrară [în condiţiile prevăzute de art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. proc. civ.].
Pentru aceste considerente, care vin, în raport de actul nou hotărârea judecătorească irevocabilă depus în faza recursului, să substituie considerentele instanţelor de fond, recursul urmează să fie respins.
Faţă de aspectul ce a impus modalitatea de soluţionare a recursului autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului său pozitiv, criticile formulate de reclamantă în cadrul căii sale de atac nu ar mai fi putut constitui obiect de analiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul F. prin administrator judiciar SC C. SRL Reşiţa împotriva deciziei civile nr. 77 din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3111/2003. Civil. Litigiu demunca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1313/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
