ICCJ. Decizia nr. 1313/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1313
Dosar nr. 5040/1/2003
Nr. vechi 1282/200.
Şedinţa publică din 13 februarie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor civile de faţă din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 30 iulie 2001 reclamanta A.E.V. a formulat o plângere împotriva deciziei nr. 30 din 10 iulie 2001 emisă de RA L. prin care a solicitat anularea acestei decizii şi retrocedarea în proprietate a imobilului compus din teren şi construcţie situat în Bucureşti. În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti care să reprezinte valoarea actuală a imobilelor.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 866 din 3 iunie 2002 a respins ca nefondată acţiunea.
În motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 30 din 10 iulie 2001 s-a dispus că imobilul revendicat situat în Bucureşti, (teren şi construcţie) nu se restituie în natură deoarece petenta nu a justificat calitatea de persoană îndreptăţită şi nici nu a dovedit titlul asupra imobilului.
S-a mai motivat respingerea revendicării pe împrejurarea că imobilul face parte din categoria celor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001, care nu pot fi restituite în natură.
Instanţa a reţinut că prin Decizia civilă nr. 2277/A din 17 septembrie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a statuat că imobilul în discuţie a intrat cu titlu în patrimoniul statului, iar petiţionara nu a contestat că în prezent imobilul este ocupat de sediul unei ambasade. Ca urmare s-a constatat că reclamanta nu este îndreptăţită decât la despăgubiri.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 36 din 3 februarie 2003 a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 866/2002 a Tribunalului Bucureşti în sensul că a obligat pârâta RA A.P.P.S. să emită o decizie prin care să facă reclamantei ofertă de restituire prin echivalent corespunzător valorii imobilului, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea acestei hotărâri Curtea de apel a constatat că deşi instanţa de fond a reţinut că reclamanta este persoană îndreptăţită la despăgubiri, nu s-a luat nici o măsură pentru ca reclamanta să primească o ofertă compensatorie. S-a considerat în acelaşi timp că în mod corect s-a stabilit că reclamanta nu este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului pentru că, pe de o parte acesta a intrat în proprietatea statului cu titlu, situaţie stabilită în mod definitiv pe cale judecătorească, iar pe de altă parte pentru că imobilul este ocupat cu contract de închiriere de o ambasadă, adică de o instituţie prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen legal recurs reclamanta şi pârâta A.P.A.P.S.
Reclamanta a criticat soluţia pentru greşita aplicare a legii când s-a stabilit că nu i s-ar cuveni o retrocedare în natură a imobilului revendicat, prin aplicarea art. 16 la Legea nr. 10/2001. S-a arătat în fapt că împrejurarea că imobilul este deţinut de o ambasadă nu exclude de plano posibilitatea restituirii în natură şi în acest sens fiind dispoziţiile alin. (2) al art. 76 din Legea nr. 10/2001. Până în prezent nu s-a făcut dovada că imobilul în discuţie ar fi exceptat de la retrocedare în procedura prevăzută de alin. (2) al articolului amintit, astfel că în mod just s-a considerat că imobilul nu se poate restitui în natură.
A.V.A.S. în recursul său a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În fapt s-a arătat că în mod greşit s-a considerat că reclamanta este persoană îndreptăţită la restituirea în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001. S-a invocat şi lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, cererea de despăgubiri trebuind a fi înaintată Prefecturii în a cărei rază teritorială se află imobilul conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recursul reclamantei este fondat şi se va admite pentru considerentele următoare:
Imobilul situat în str. O. compus din teren de 0,665 mp şi o casă a fost proprietatea lui I.C.D.G. deţinut în calitate de cumpărător cu contractul nr. 10289 din 7 iunie 1913.
Cu extrasul de naşteri nr. 37323 din 15 martie 1994 s-a făcut dovada că reclamanta I.E.V. căsătorită cu A.C.R., este fiica lui I.G. şi a M.I. (certificatul de calitate de moştenitor nr. 163/1997 aflat la fila 51 în dosarul de fond).
Imobilul a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 (fila 13 în dosarul de fond).
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile iar potrivit art. 4 din aceeaşi lege sunt îndreptăţite, în înţelesul legii, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive ale acestora, iar în cazul în care proprietarii sunt decedaţi, conform art. 4 alin. (2) din lege, moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptăţite.
În cauză s-au făcut aceste dovezi.
Noua redactare dată art. 16 alin. (1) prevede ipoteza restituirii imobilului în proprietate cu anumite obligaţii pentru proprietari.Ca urmare, constatându-se că în cauză nu s-a aplicat corect legea se va modifica Decizia atacată şi se va admite apelul împotriva sentinţei civile nr. 866/2002, aceasta urmând a fi schimbată în tot.
Se va admite acţiunea formulată de reclamantă şi continuată de succesorii acesteia (după decesul intervenit la 2 septembrie 2004 pe parcursul judecării cauzei), A.S.R.V., în calitate de fiu şi A.R.G.K. şi, respectiv, A.E.(căsătorită G.) în calitate de nepoţi de fiu precededat.
Pârâta va fi obligată să emită o nouă decizie de restituire în natură a imobilului din Bucureşti (casă plus teren).
Sub aspectele mai sus arătate, constatând că s-au făcut dovezi cât priveşte imobilul, abuziv preluat şi, respectiv, cât priveşte reclamanţii– persoane îndreptăţite la reparaţii prin restituirea în natură, se constată nefondat recursul pârâtei.
Nu este întemeiată nici susţinerea lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte pentru că ea s-a fondat pe lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei în condiţiile Legii nr. 10/2001. Or, cum s-a arătat mai sus, s-au făcut dovezi ale calităţii procesuale active.
Susţinerile că Prefectura este cea îndreptăţită să acorde despăgubiri sunt şi neactuale în raport de modificările aduse Legii nr. 10/2001 dar şi rămase fără substanţă în raport de constatarea că imobilul se poate restitui în natură, Legea nr. 10/2001 instituind această regulă.
Nici critica sub aspectul pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi primită, acest motiv fiind enunţat în mod generic.
Pentru considerentele arătate şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite recursul reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta A.E.V. şi continuat de succesorii săi A.S.R.V., A.R.K.G. şi A.G.E. împotriva deciziei nr. 36 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o modifică în sensul că admite apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei civile nr. 866 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, pe care o schimbă în tot în sensul că admite acţiunea.
Anulează Decizia nr. 50 din 10 iulie 2001, obligă pârâta să emită o nouă decizie de restituire în natură a imobilului, din Bucureşti (casă + teren).
Respinge ca nefondat recursul pârâtei RA A.P.P.S. împotriva acestei decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3021/2003. Civil. Legea nr. 10/2001 anulare di... | ICCJ. Decizia nr. 1073/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
