CSJ. Decizia nr. 3380/2003. Civil. Anulare înregistrare marca. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3380
Dosar nr.2190/2003
Şedinţa de la 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 1997 astfel cum a fost precizată, reclamata I.S. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Botoşani pentru a fi obligată la plata sumelor de 84.700.000 lei despăgubiri civile şi 2.500.999 lei daune morale.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că în perioada 30 martie 1989 – 15 ianuarie 1990, soţul ei, I.V. (decedat la data de 15 aprilie 1996) a fost arestat nelegal şi apoi condamnat pe nedrept.
Reclamanta mai arată că ulterior, admiţându-se cererea de revizuire formulată de către soţul său, a fost desfiinţată Decizia şi şedinţa prin care acesta fusese condamnat şi, în baza art. 10 lit. b) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat.
Se mai arată în motivarea acţiunii că din cauza măsurii abuzive, atât ei, care se află în întreţinerea soţului, cât şi acesteia, li s-au desfăcut abuziv contractele de muncă, a fost prejudiciată de asemenea cu echivalentul salariilor neîncasate şi prin plăţile pe care le-a făcut în cursul procesului penal al soţului său, iar după moartea acestuia, cu cheltuielile de înmormântare.
Tribunalul Botoşani prin sentinţa civilă nr. 57 din 27 mai 1998 a respins acţiunea ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 24 din 25 septembrie 1998 Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de către reclamantă şi a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza, Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 56 din 17 mai 2000, a admis în parte acţiunea şi a obligat statul român prin Ministerul Finanţelor, să plătească reclamantei suma de 269.851.199 lei daune materiale şi 1.053.000 lei cheltuieli de judecată.
Nu au fost acordate echivalentul salariului propriu neîncasat de către reclamantă în perioada 1 aprilie 1989 – 1 aprilie 1990 şi nici daunele morale pretinse.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta care a susţinut că trebuiau să-i fie acordate integral despăgubirile calculate de expert, inclusiv daunele morale, precum şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, care a arătat în principal că acţiunea a fost greşit admisă întrucât hotărârea prin care s-a dispus achitarea soţului reclamantei s-a făcut cu încălcarea unor norme imperative ale legii şi că în orice caz, despăgubirea acordată nu se justifică.
Prin Decizia civilă nr. 19 din 25 octombrie 2000 Curtea de apel Suceava a admis apelul declarat de către pârât şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
Totodată prin aceeaşi decizie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 2529 din 16 mai 2001 a admis recursul, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
În considerentele deciziei s-a reţinut că potrivit prevederilor art. 504 C. proc. pen., orice persoană care a fostcondamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată, ori că acea faptă nu există.
S-a reţinut de asemenea că în speţă, este cert şi definitiv stabilit că prin Decizia penală nr. 707/A din 12 decembrie 1996 a Tribunalului Botoşani, admiţându-se cererea de revizuire, a fost desfiinţată sentinţa penală prin care soţul reclamantei a fost condamnat şi s-a dispus achitarea acestuia pentru toate cele trei infracţiuni în baza art. 10 lit. b) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, se arată în considerentele deciziei de casare, conform prevederilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în legătură cu constatarea inexistenţei faptelor reţinute în sarcina lui I.V., soţul reclamantei, ne mai putându-se pune în discuţie nici un alt aspect referitor la procesul penal, cum în mod greşit a apreciat instanţa de apel.
Într-un alt considerent instanţa de casare a reţinut că nu există nici-o dovadă că I.V. ar fi încercat să împiedice aflarea adevărului în cauza penală.
În considerentul final al deciziei de casare se arată că instanţa de rejudecare a apelurilor urmează să stabilească „dacă şi în ce măsură reclamanta este o persoană îndreptăţită la despăgubiri în sensul prevederilor art. 504 şi urm. C. proc. pen." precum şi celelalte aspecte care ţin de temeinicia acţiunii.
Rejudecând apelurile, după casare cu trimitere Curtea de apel Suceava prin Decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2002, a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 56/2000 a Tribunalului Botoşani.
A schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în primul rând că cel condamnat pe nedrept, soţul reclamantei I.V., a decedat la data de 15 aprilie 1996, deci înainte de pronunţarea deciziei penale 707A din 12 decembrie 1996 a Tribunalului Botoşani prin care s-a admis cererea de revizuire formulată de către condamnat (continuată după decesul său de către soţia sa, reclamanta din această speţă) şi s-a dispus achitarea revizuientului.
În consecinţă, faţă de această împrejurare, instanţa de apel a reţinut că acţiunea a fost pornită după decesul soţului de către reclamantă conform art. 505 alin. (1) teza II C. proc. pen.
Instanţa a mai reţinut că în conformitate cu aceste prevederi legale are calitate procesual activă „persoana care se află în întreţinerea" celui îndreptăţit la repararea pagubei potrivit art. 504 C. proc. pen.
Cu privire la acest aspect instanţa a apreciat că reclamanta nu se află în întreţinerea soţului ei, care era persoana condamnată abuziv şi în consecinţă nu este titulara dreptului subiectiv la despăgubiri, deci nu are calitate procesual activă.
Pentru a ajunge la această concluzie instanţa de apel a reţinut că la data arestării soţului său, reclamanta era încadrată în muncă la Restaurantul R. în funcţia de şef de unitate.
S-a mai reţinut că reclamantei nu i s-a desfăcut abuziv contractul de muncă astfel cum greşit susţine aceasta, ci reclamanta s-a pensionat.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs pe care însă nu l-a structurat conform prevederilor art. 303 C. proc. civ., neinvocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond.
Într-o motivare extrem de succintă a recursului său, reclamantă arată că instanţa de apel a apreciat greşit probele şi a reţinut greşit că ea nu s-ar fi aflat în întreţinerea soţului său.
În acest sens solicită reaprecierea probelor administrate.
Mai arată de asemenea că este dovedit în cauză că soţul său a fost condamnat abuziv, iar în timpul detenţiei, s-a îmbolnăvit, afecţiunile avute acutizându-se, împrejurări care în final au dus la decesul său.
În recurs au fost depuse o serie de acte, respectiv certificate medicale, care atestă perioadele când reclamanta a fost internată în spital, diagnosticele bolilor de care suferă, decizii de pensionare, hotărâri judecătoreşti, memorii, acte care de altfel au mai fost depuse pe parcursul judecăţii cauzei.
Recursul este nefondat.
Astfel este de reţinut în primul rând că reclamanta astfel cum s-a mai arătat nu şi-a structurat recursul în raport de motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nefiind suficientă o relatare a unor fapte ale procesului, deoarece recursul nu are caracter devolutiv.
Având în vedere prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. încercând o încadrare a susţinerilor făcute de către recurentă s-ar putea aprecia că ele s-ar încadra în motivul prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., respectiv ipoteza „când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor".
Acest motiv de recurs, însă, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG nr. 138/2000 şi ca atare nu mai poate fi analizat de către instanţe.
Distinct de cele mai înainte arătate este de reţinut că prin Decizia de casare pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie s-a stabilit că I.V., soţul reclamantei, a fost arestat şi condamnat abuziv şi că ar fi avut dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite conform art. 504 C. proc. pen.
Datorită faptului că acesta a decedat la data de 15 aprilie 1996, nu a formulat acţiunea în justiţie conform art. 505 alin. (2) C. proc. pen.
Acţiunea pentru repararea pagubei a fost însă formulată de soţia condamnatului abuziv, reclamanta din prezenta cauză, în termen legal.
Prin Decizia de casare s-a dispus ca instanţa care va rejudeca apelul să verifice „dacă şi în ce măsura reclamanta este o persoană îndreptăţită la despăgubiri".
Art. 505 alin. (1) C. proc. pen. prevede că acţiunea poate fi „pornită de către persoanele care se află în întreţinerea" persoanei îndreptăţite conform art. 504 C. proc. pen. la despăgubiri, în cazul decesului acestuia.
În prezenta cauză, după casarea cu trimitere, instanţa de apel a verificat acest aspect - dacă reclamanta era sau nu în întreţinerea soţului său respectiv dacă are calitate procesual activă.
Din analiza probelor administrate în cauză cu motivarea arătată în Decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a fost în întreţinerea soţului său, deci nu are calitate procesual activă.
Întrucât această împrejurare a fost stabilită prin aprecierea probelor şi faţă de faptul că pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat după cum am mai arătat, instanţa de recurs nu poate analiza susţinerile reclamantei prin care se invoca netemeinicia hotărârii.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.S., împotriva deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3377/2003. Civil. Restituire contributie... | CSJ. Decizia nr. 3296/2003. Civil → |
|---|
