CSJ. Decizia nr. 3372/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.3372
Dosar nr.3543/2003
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 septembrie 2003
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competenţă intervenit între Judecătoriile Moineşti şi Satu Mare cu privire la soluţionarea contestaţiei formulate de P.D.V. în contradictoriu cu Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Iaşi.
Înlipsa părţilor, care nu au fost citate.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 894 din 9 aprilie 2003 pronunţată de Judecătoria Moineşti a fost declinată în favoarea Judecătoriei Satu Mare competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatorul P.D.V. în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Vămilor – Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Iaşi.
S-a reţinut că petentul P.D.V.a formulat plângere împotriva procesului verbal de constituire a contravenţiei nr. 879 din 8 iulie 2002. Cum procesul- verbal a fost încheiat de B.V.C.V.F. Petea, judeţul Satu Mare, competenţa de soluţionare a cauzeirevineJudecătoriei Satu Mare conform prevederilor art. 1 C.proc.civ. şi art. 387 alin. 3 din Regulamentul Vamal.
La rândul său, Judecătoria Satu Mare, prin încheierea nr. 2731 din 17 iunie 2003 şi-a declinat competenţa în favoareaJudecătoriei Moineşti şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a sesizat Curtea Supremă de Justiţie conform prevederilor art. 22 alin. 3 raportat la art. 21 C.proc.civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Obiectul cererii de faţă nu îl constituie o plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, aşa cum consideră în mod greşit Judecătoria Moineşti, ci o contestaţie la executarea acelui proces-verbal. Acest fapt rezultă cu certitudine din cuprinsul cererii, după cum din dosar reiese şi că judecata pe fond, cu privire la legalitatea şi temeinicia procesului-verbal,a avut loc laJudecătoria Satu Mare, care prin sentinţa civilă nr. 8482 din 26 noiembrie 2002 a admis plângerea.
Or, în materia contestaţiei la executare, aplicându-se regulile de competenţă de drept comun, cauza urmează să fie soluţionată de către Judecătoria Moineşti, conform dispoziţiilor art. 400 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Judecătoriei Moineşti competenţa soluţionării cauzei privind pe P.D.V.şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Iaşi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10septembrie2003.
← CSJ. Decizia nr. 338/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 3377/2003. Civil. Restituire contributie... → |
---|