ICCJ. Decizia nr. 3470/2003. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3470
Dosar nr. 1193/2003
Şedinţa publică din 27 aprilie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 martie 2003 numiţii V.A.I. şi B.A.M.A. au formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2 din 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
În motivarea contestaţiei, care nu cuprinde indicarea temeiului ei de drept, s-a arătat că prin Decizia menţionată le-a fost respins recursul împotriva deciziei civile nr. 474 din 3 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Recursul s-a dezbătut la 6 decembrie 2002 iar instanţa a amânat în repetate rânduri pronunţarea, până la data de 13 ianuarie 2003.
În această perioadă de amânare a pronunţării a fost publicată în Monitorul Oficial din 18 decembrie 2002 OUG nr. 184 din 12 decembrie 2002, care a modificat art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 într-o manieră defavorabilă recurenţilor, stabilind că aşezămintele social-culturale (inclusiv muzeele, cum este cazul în speţă) nu se mai restituie în natură foştilor proprietari, indiferent de titlul cu care au fost preluate. În aceste condiţii, se arată în contestaţie, instanţa trebuia să repună cauza pe rol şi să pună în discuţia părţilor aceste noi reglementări, pe care contestatorii le consideră neconstituţionale.
La data de 7 mai 2003 contestatorii şi-au precizat cererea, înţelegând să invoce prevederile art. 318 teza a 2-a C. proc. civ., arătând că, în privinţa problemei calităţii procesuale pasive şi a valabilităţii titlului statului, în decizie nu sunt analizate efectele mai multor acte normative, cum sunt: HCM nr. 1528/1959, Legea nr. 422/2001, HG nr. 20/1996, Decretul nr. 92/1950 şi Legea nr. 213/1998.
Prin întâmpinare, intimatul "Muzeul civilizaţiei Gumelniţa" din Olteniţa a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Precizându-şi din nou cererea, contestatorii au formulat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 184/2002, raportate la prevederile art. 41 din Constituţie. În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a fost sesizată Curtea Constituţională, care prin Decizia nr. 491 din 11 noiembrie 2004 a respins excepţia ca inadmisibilă.
A fost ataşat dosarul cauzei în toate fazele sale procesuale, din examinarea căruia, în contextul susţinerilor contestatorilor, Înalta Curte reţine că prezenta cerere nu poate fi primită.
În privinţa temeiului iniţial al contestaţiei, modificarea legislaţiei în perioada de amânare a pronunţării, acesta nu se regăseşte printre cele patru motive expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. ca temei al unei astfel de căi extraordinare de atac.
Referitor la pretinsele omisiuni ale instanţei de recurs de a cerceta incidenţa în cauză a unor acte normative se reţin următoarele:
Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ. în forma dată prin OUG nr. 59/2001, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie... când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare". Or, din examinarea Deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie rezultă că au fost examinate pe larg toate cele 4 motive de recurs, cu referire la actele normative incidente. Textul menţionat face o distincţie clară între motive de modificare sau de casare, pe de o parte, şi argumente ori susţineri, pe de altă parte, fiind unanim admis că argumentaţia instanţei trebuie să răspundă tuturor motivelor de recurs, chiar dacă nu absolut toate susţinerile sunt combătute una câte una.
Aşa fiind, contestaţia în anulare formulată urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de V.A.I. şi B.A.M.A. împotriva Deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3810/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3364/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs → |
|---|
