ICCJ. Decizia nr. 3810/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3810
Dosar nr. 3933/2003
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 iulie 2002 sub nr. 5541 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa reclamanţii D.N., B.G., B.E., E.B., S.V. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Oraşului Moreni solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâtă ori să le retrocedeze în natură clădirea „Club 11 iunie" în suprafaţă de 325,66 mp şi terenul de 1500 mp situată în Moreni, ori, în cazul nerestituirii în natură, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii reale şi actuale a imobilului (clădire şi teren).
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că ei sunt persoanele îndreptăţite la restituirea imobilului în litigiu, în natură, însă pârâta a tergiversat operaţiunea de restituire şi încălcând prevederile art. 41 din Legea nr. 10/2001 a scos imobilul la licitaţie.
Mai arată reclamanţii că pârâta, deşi exista posibilitatea restituirii în natură a imobilului, a preferat să aleagă varianta prevăzută ca excepţie de lege şi anume, a ofertei unei despăgubiri, a unei sume derizorii faţă de valoarea reală a apartamentului, respectiv 289.717.000 lei.
La termenul din 25 septembrie 2002 P.C.E., D.M., D.G. şi G.M. au formulat o cerere de intervenţie în nume propriu în contradictoriu cu reclamanţii şi pârâta din acţiunea principală.
Intervenienţii au solicitat ca instanţa să dispună obligarea pârâtei să le restituie lor şi reclamanţilor imobilul în litigiu sau despăgubirile corespunzătoare valorii acestuia.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de restituire în natură a imobilului întrucât acesta aparţine domeniului public al oraşului Moreni.
A mai susţinut că acţiunea este prematură având în vedere că procedura administrativă nu s-a încheiat.
La termenul din 23 octombrie 2002 instanţa a respins excepţia de prematuritate a formulării acţiunii.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 40 din 29 ianuarie 2003, a admis acţiunea principală formulată de către reclamanţi şi cererea de intervenţie în interes propriu şi a obligat pârâta să restituie în natură reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu clădirea fost „Club 11 iunie" situat în Moreni, precum şi terenul aferent în suprafaţă de 976 mp, identificat în expertizele efectuate în cauză (filele 148, 149 şi 163 din dosar).
Constată că reclamanţii şi intervenienţii în interes propriu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 500 mp teren reprezentând diferenţă până la suprafaţa de 1520 mp ce a constituit proprietatea autorilor reclamanţilor şi intervenienţilor şi care forma corp comun cu suprafaţa de 970 mp situată în Moreni.
Obligă pârâta la plata sumei de 7.000.000 lei către reclamanţi şi intervenienţi, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că atât reclamanţii cât şi intervenienţii au calitatea de moştenitori ai proprietarilor imobilului, T.R.C. şi F.R.C., că autorii reclamanţilor şi intervenienţilor, în calitate de proprietari ai imobilului l-au închiriat în anul 1921 pe o perioadă de 25 de ani societăţii petrolifere Româno-Americană, urmând ca la sfârşitul termenului terenul şi clădirea ce s-a construit să rămână în proprietatea proprietarilor terenului.
Pe acest teren societatea Româno-Americană a construit o sală de cinematograf şi un club pentru personalul său. Un al doilea contract de închiriere, a fost încheiat cu moştenitorii proprietarilor, cu termen până la 2 august 1946, fiind apoi prelungit până la 1 septembrie 1953, însă prin Legea nr. 119/1948, aceste bunuri au fost naţionalizate de către Statul Român în mod abuziv.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că susţinerea pârâtei că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este nefondată întrucât acest text de lege, se referă la imobile ocupate de unităţi bugetare de învăţământ, sănătate, instituţii publice, necesare în vederea continuării activităţii de interes public, ori în speţă este vorba de o folosire în alte scopuri decât cele mai înainte enunţate.
S-a mai reţinut că pârâta, prin adresa nr. 17 din 6 februarie 2002 a comunicat refuzul restituirii în natură a imobilului în litigiu şi a făcut o ofertă de despăgubiri care a fost refuzată însă.
A reţinut deasemenea instanţa de fond că prin expertizele efectuate în cauză, s-a dovedit că imobilul (construcţie) nu a suferit transformări ci doar unele lucrări de întreţinere.
Referitor la terenul aferent, s-a constatat că acesta este de numai 970 mp, restul de 500 mp fiind ocupat de vecini.
În consecinţă, s-a apreciat, cu privire la suprafaţa de 500 mp teren, că nu poate fi restituit în natură, reclamanţii fiind îndreptăţiţi să primească despăgubiri, valoarea acestora urmând a fi stabilită potrivit cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, în termen legal, pârâta Primăria Oraşului Moreni, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 102 din 5 mai 2003, a respins apelul ca nefondat, obligând apelanta la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi şi intervenienţi.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că interpretarea dată de către instanţa de fond prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este cea corectă, textul se referă la imobile ocupate de unităţi bugetare din învăţământ, din sănătate, aşezăminte social-culturale, sau altele necesare continuării activităţilor de interes public, ceea ce nu corespunde cu situaţia imobilului în litigiu.
A mai reţinut instanţa de apel că în momentul în care reclamanţii şi intervenienţii au solicitat restituirea imobilului, în natură, pârâta a început să efectueze o serie de lucrări la imobil, cu scop de „cosmetizare şi a închiriat spaţiile la diverse societăţi comerciale, ceea ce nu reprezintă o activitate de interes obştesc a primăriei.
Împotriva acestei decizii pronunţate de către instanţa de apel, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Primăria Oraşului Moreni, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine, în primul rând, că instanţele nu au avut în vedere faptul că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu valabil de către stat, respectiv prin naţionalizare, în baza Legii nr. 119/1948.
Se mai susţine că bunul nu poate fi restituit în natură pentru că el este inventariat ca bun ce aparţine domeniului public al oraşului Moreni.
Se susţine că în mod nejustificat instanţele au respins excepţia de prematuritate a acţiunii reclamanţilor şi a cererii de intervenţie, deşi acestea au fost formulate mai înainte de terminarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, menţionând că intimaţii, nu au depus nici toate actele doveditoare ale calităţii de moştenitor.
Recurenta susţine, de asemenea, că simpla ofertă de restituire, prin echivalent, nefăcută prin decizie sau dispoziţie nu au nici-o eficienţă juridică.
O ultimă susţinere a recurentei este aceea că în prezent în imobilul în litigiu funcţionează un birou în care îşi desfăşoară activitatea un program de interes naţional, U.S.A.I.D.
În recurs au fost depuse acte noi respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 8 aprilie 2004 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 400 la data de 28 ianuarie 2005.
Recursul este nefondat.
Astfel este de reţinut că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabileşte în mod expres că în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv sunt nominalizate şi imobilele naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 [lit. a) art. 2]; în consecinţă şi imobilul din litigiu, care a fost preluat de către stat prin naţionalizare în baza prevederilor legii mai înainte menţionate, a fost preluat abuziv.
Instanţele de fond şi de apel au reţinut corect că atât reclamanţii cât şi intervenienţi în interes propriu au calitatea de moştenitori ai defuncţilor T.R.C. şi F.R.C., proprietarii imobilelor, având în vedere actele de stare civilă depuse la dosar.
Au mai reţinut instanţele că autorii reclamanţilor şi intervenienţilor au închiriat imobilele, proprietatea lor, în anul 1921 pentru o perioadă de 25 ani societăţii petrolifere Româno-Americană, urmând ca după expirarea termenului, clădirea ce se va construi, să rămână în patrimoniul proprietarilor terenului.
Pe acest teren societatea petroliferă Româno-Americană a construit o sală de cinematograf şi un club pentru personalul său.
Un al doilea contract de închiriere, care a fost încheiat, a avut termen până la data de 2 august 1946, fiind apoi prelungit până la 1 septembrie 1953, însă între timp imobilul a fost naţionalizat de Statul Român prin Legea nr. 119/1948.
Nici susţinerile recurentei cu privire la faptul că imobilul în litigiu aparţinea domeniului public, ca proprietate a Primăriei prin HG nr. 1350/2001, nu sunt fondate, întrucât Legea nr. 10/2001 a fost publicată în M. Of. la 14 februarie 2001, HG 1350/2001 cu anexele sale a fost publicată la data de 24 aprilie 2002 în Monitorul Oficial.
În consecinţă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 trebuiau sistate toate demersurile pârâtei care urmau să ducă la schimbarea situaţiei juridice a imobilului în litigiu şi în consecinţă această hotărâre de guvern apărută ulterior Legii nr. 10/2001 nu poate fi opusă cererii legitime a reclamanţilor şi intervenienţilor de restituire a imobilului preluat abuziv de către stat.
Referitor la susţinerea că în prezent în imobilul în litigiu se desfăşoară o activitate de interes naţional, USAID, nu are relevanţă juridică pentru că ceea ce era important era dacă la momentul înregistrării notificării făcute în baza Legii nr. 10/2001 imobilul făcea sau nu parte din categoria celor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la acest aspect, ambele instanţe (de fond şi apel) cu o amplă şi temeinică motivare, au arătat că imobilul nu se încadra în această categorie.
De altfel, netemeinicia acestei susţineri şi utilitatea ei rezultă din actele noi depuse în dosarul de recurs.
Astfel, din antecontractul de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 2004 rezultă promisiunea de vânzare a imobilului în litigiu, cu toate, consecinţele nerespectării acestuia, iar din cel de al doilea act nou depus în recurs, reiese materializarea acestei promisiuni.
În acest sens este de reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 400 la data de 28 ianuarie 2005 pârâta a cumpărat de la reclamanţi şi intervenienţi imobilul în litigiu.
Astfel fiind, faţă de toate considerentele mai înainte arătate şi faţă de noua situaţie de fapt, intervenită în legătură cu situaţia juridică a imobilului în litigiu, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Oraşului Moreni împotriva deciziei civile nr. 102 din 5 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3814/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3470/2003. Civil. Contestaţie în anulare → |
|---|
