ICCJ. Decizia nr. 4080/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4080
Dosar nr. 3189/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 3 aprilie 2002 G.M. a contestat în faţa Tribunalului Bucureşti Decizia nr. 2316 din 13 martie 2002 emisă de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti prin care s-a respins notificarea acesteia care viza despăgubirea pentru terenul situat în comuna Belciugatele, judeţul Călăraşi aflat în administrarea Fermei Didactice Belciugatele.
A susţinut contestatoarea că au fost încălcate dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nefiind invitată pentru a-şi susţine cererea şi în mod greşit i s-a respins notificarea cu motivarea că terenul ar intra sub incidenţa Legii fondului funciar.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesual active a petentei, care nu ar avea calitatea de „persoană îndreptăţită" în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001; de asemeni, a invocat lipsa calităţii sale procesual pasive, terenul aparţinând domeniului public al statului şi aflat numai în administrarea sa; a invocat de asemeni inadmisibilitatea acţiunii.
Totodată, conform art. 64 şi art. 65 C. proc. civ., a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, solicitând judecarea în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al statului, cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Domeniilor Statului şi Guvernul României.
Prin sentinţa civilă nr. 1675 din 18 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins primele două excepţii, şi a admis-o pe ultima, respingând acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 7 lit. b) din Normele metodologice faţă de natura agricolă a terenului pretins.
Această sentinţă a fost anulată în parte prin Decizia civilă nr. 202 din 4 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care admiţând apelul reclamantei a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, pe care a respins-o însă pe fond.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că terenul „baltă cu stuf" intră sub incidenţa Legii fondului funciar, fiind exceptat conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 de la măsurile reparatorii consacrate prin această lege specială.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut în dezvoltarea motivelor de recurs că instanţa a aplicat greşit legea, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi cu ignorarea faptului că deşi a formulat cerere şi potrivit Legii nr. 18/1991 terenul nu a putut fi retrocedat, „având o situaţie juridică aparte". Susţine că acesta este şi motivul pentru care a solicitat despăgubiri în cuantum de 500 milioane lei.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente.
Prin Decizia nr. 2316 din 13 martie 2002 Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti a respins notificarea adresată de G.M., constatând că terenul pentru care se solicită despăgubiri intră sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care terenuri de natura celui solicitat nu intră sub incidenţa acestei legi, fiind teren agricol.
Această soluţie a fost supusă controlului judecătoresc al Tribunalului Bucureşti şi al Curţii de Apel Bucureşti care, cu argumente solide şi corecte au motivat de ce plângerea formulată de petenta G.M. nu este fondată.
Curtea constată că ambele instanţe au pronunţat hotărâri legale şi temeinice.
După 1989, în România s-au adoptat o serie de legi reparatorii pentru înlăturarea efectelor negative ale aplicării unor acte normative emise în perioada 1945-1989. Prima dintre acestea, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole a fost Legea nr. 18/1991.
Reclamanta însăşi a arătat că s-a adresat organelor însărcinate cu aplicarea Legii fondului funciar, dar nu a depus nici o dovadă a modului de soluţionare a eventualei sale cereri.
Cum Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie – 22 decembrie 1989 este o lege cu caracter reparator generală, urmează a observa că legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare al acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere (solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. Este ceea ce prevede în mod expres art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cum în cauză obiectul cererii de restituire îl constituie tocmai un teren agricol de natura celor enumerate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, apare cu evidenţă că soluţiile instanţelor care s-au pronunţat în cauză sunt legale şi temeinice, urmând a fi menţinute.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea G.M. împotriva deciziei civile nr. 202 din 4 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4082/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 4081/2003. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
