ICCJ. Decizia nr. 4082/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta casatorie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4082
Dosar nr. 4005/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1097 din 15 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul G.M.K. împotriva pârâtei G.M.C. vizând anularea căsătoriei lor încheiată la 20 martie 1992.
Instanţa a reţinut în esenţă că:
- susţinerile reclamantului în sensul că i-a fost viciat consimţământul cu viclenie de către pârâtă, care a afirmat că este însărcinată, nu au nici un suport probator şi în orice caz dreptul material la acţiune s-a prescris prin expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (2) C. fam.;
- nici pretinsa fictivitate a căsătoriei, pârâta urmărind (potrivit afirmaţiilor reclamantului), doar obţinerea cetăţeniei germane şi stabilirea în Germania, nu este dovedită ci, dimpotrivă, contrazisă prin probatoriile administrate;
- părţile au convieţuit între anii 1992 şi 1998, când s-au despărţit în fapt iar în anul 1999 au divorţat astfel că şi din acest punct de vedere acţiunea reclamantului este nefondată.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe şi prin care a solicitat admiterea acţiunii a fost respins ca nefondat, cu o motivare asemănătoare celei a instanţei de fond, prin Decizia civilă nr. 101 din 26 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs s-a arătat că instanţa de apel s-a rezumat a aprecia că motivele invocate în această cale de atac nu sunt de natură a schimba hotărârea pronunţată de instanţa de fond; or, o astfel de concluzie, care nu se bazează pe o analiză aprofundată a criticilor formulate, semnifică faptul că Decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
O a doua critică vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 948 C. civ. cu privire la consimţământ şi cauza urmărită de pârâtă la încheierea căsătoriei.
În fine, se susţine că nu s-a dat relevanţă juridică necesară probatoriilor care atestă că la scurtă vreme după stabilirea în Germania pârâta şi-a ales un domiciliu separat.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea deciziei în raport de criticile formulate, Curtea reţine că recursul este nefondat.
Este de menţionat în primul rând că, departe de a nu cuprinde motivele pe care se sprijină, Decizia recurată este amplu şi netemeinic argumentată. A fost examinat fiecare motiv de apel în parte, cu referire la probatoriile administrate şi dispoziţiile legale incidente, astfel încât critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei se constată că instanţele au aplicat corect dispoziţiile legale incidente în materia consimţământului şi a cauzei juridice la încheierea căsătoriei.
Astfel, s-a constatat în mod corect că solicitarea reclamantului de a se dispune anularea căsătoriei pentru vicii de consimţământ nu are suport probator şi este, în orice caz, prescrisă.
Reclamantul a susţinut că a fost indus în eroare de pârâtă, care a afirmat că este gravidă iar ulterior, pe parcursul căsătoriei, a aflat că, dimpotrivă, soţia nu poate da naştere la copii.
Dincolo de nedovedirea acestor afirmaţii, instanţele au reţinut corect că ambele situaţii ar fi putut constitui temeiuri de nulitate relativă a căsătoriei pentru dol şi respectiv dol prin reticenţă. Or, din probatorii rezultă că încă din aprilie 1992, în urma unui control medical, reclamantul a fost în cunoştinţă de cauză cu privire la starea de sănătate a soţiei, astfel încât termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (1) C. fam. a fost de mult depăşit.
Neîntemeiate sunt şi afirmaţiile recurentului-reclamant cu privire la fictivitatea căsătoriei.
Este de principiu că o căsătorie fictivă nu se încheie în scopul de a întemeia o familie, adică de a crea relaţii personale şi patrimoniale specifice între soţi, pe de altă parte, este necesar să se dovedească intenţia de fraudare a legii în vederea creării unor efecte adiacente căsătoriei (în speţă dobândirea cetăţeniei germane de către pârâtă).
Dimpotrivă, din chiar susţinerile celor doi soţi şi din toate depoziţiile martorilor rezultă că între reclamant şi pârâtă s-au stabilit raporturi intime chiar înainte de încheierea căsătoriei, că acestea au continuat şi ulterior.
Părţile s-au înţeles bine câţiva ani, au avut domiciliul comun, până în momentul în care au apărut o serie de conflicte ce au condus în final la divorţ.
În fine Curtea reţine că instanţele au interpretat corect probatoriile administrate, stabilind că neînţelegerile survenite după câţiva ani de convieţuire sunt specifice divorţului şi nu au nimic comun cu instituţia anulării căsătoriei.
Aşa fiind, cum hotărârile pronunţate sunt în întregime legale şi temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.K. M. împotriva deciziei civile nr. 101 bis din 26 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2003. Civil. Stabilire pensie... | ICCJ. Decizia nr. 4080/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs → |
|---|
