ICCJ. Decizia nr. 487/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 487
Dosar nr. 4152/2003
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2002 pe rolul Tribunalului Satu Mare reclamantul M.D.D. a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Satu Mare în calitate de ordonator secundar de credite şi Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâţi să restituie sumele încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlu de contribuţie pentru asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat în esenţă că prin Legea nr. 92/1992 şi HG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate precum şi pentru familiile acestora.
Se mai arată că aceste prevederi legale au un caracter special şi ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1999 privind asistenţa medicală, lege care are un caracter general.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii deoarece reclamantul are dreptul la asistenţă medicală gratuită dacă face dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.
Tribunalul Satu Mare a formulat întâmpinare invocând lipsa calităţii procesuale pasive şi o cerere de chemare în garanţie a Casei de Asigurări A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti solicitând instanţei că în ipoteza în care va fi admisă acţiunea principală să se admită şi cererea de chemare în garanţie şi să fie obligată chemata în garanţie la restituirea sumelor reţinute de la reclamant şi virate lunar cu titlu de contribuţie pentru asigurări sociale.
Tribunalul Satu Mare prin sentinţa civilă nr. 152 D din 13 mai 2002 a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi să restituie reclamantului sumele reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% raportat la salariul lunar precum şi reactualizarea acestor sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001. A respins cererea de chemare în garanţie formulată de Tribunalul Satu Mare.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 prin Legea nr. 92/1992 şi HG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, dispoziţii legale care se coroborează şi cu prevederile Legii nr. 145/1999.
Se mai reţine că abia la data de 29 martie 2001 prin Legea nr. 118 aceste prevederi au fost modificate dar acest act normativ este ulterior datei de 1 martie 2001.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a reţinut că este neîntemeiată „deoarece contractul de asigurare încheiat prevede prestaţiile care urmau să fie asigurate şi nicidecum plata contribuţiei de sănătate".
Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 987/R din 13 septembrie 2002 a admis recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti să achite pârâţilor sumele la care aceştia au fost obligaţi către reclamant. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că pentru perioada în litigiu încasarea sumelor s-a făcut automat pe ştatul de plată neexistând contract individual de asigurare şi ca atare casa de asigurări a încasat o sumă de bani necuvenită.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 152 D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare şi a deciziei civile nr. 987 R din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară;
Cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia că aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel printr-o interpretare sistematică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG 409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa - anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi, pe fond, a respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează sentinţa civilă nr. 152 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare şi Decizia civilă nr. 987 din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea şi pe fond respinge acţiunea formulată de M.D.D. împotriva Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Satu Mare precum şi cererea de chemare în garanţie a Casei de Asigurări O.P.S.N.A.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 486/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 485/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
