ICCJ. Decizia nr. 4953/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4953
Dosar nr. 1128/2003
Şedinţa publică din 1 iulie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 7904 din 3 iulie 2002, P.N., P.D., P.E., P.D. şi D.P. au cerut în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, anularea dispoziţiei nr. 992 din 10 iunie 2002 a Consiliului Local Lugoj prin care, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului situat în Lugoj, înscris în C.F. nr.top 23, preluat de stat în mod abuziv conform Decretului nr. 176/1948, s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti în sumă de 10.000.000.000 lei.
Reclamanţii au susţinut în esenţă că refuzul restituirii imobilului în natură contravine dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 213/1998 întrucât bunul a fost preluat fără titlu valabil în proprietatea Statului.
Până la prima zi de înfăţişare, Muzeul de Istorie şi Etnografie din Lugoj a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, arătând ca în calitate de administrator legal al imobilului, se opune restituirii acestuia în natură, întrucât clădirea adăposteşte patrimoniul cultural local, fiind ocupat de o expoziţie memorială de artă documente şi obiecte de patrimoniu care au aparţinut unor personalităţi culturale de interes naţional (C.B., F.B., Z.V., I.V., T.G., ş.a.)
Prin întâmpinarea formulată în cauză Primăria Municipiului Lugoj reprezentantă prin primar a cerut la rândul său respingerea acţiunii, susţinând că imobilul revendicat în natură este necesar continuării activităţilor social culturale de interes public în concordanţă cu care a fost amenajat încă din anul 1984 ca incintă a Muzeului de Istorie şi Etnografie Lugoj.
S-a arătat totodată că imobilul a fost preluat în proprietatea statului cu titlu valabil în conformitate cu dispoziţiile Decretului 176/1948, întrucât în clădire funcţiona la data naţionalizării Şcoala Profesională de Fete Lugoj, sens în care a fost invocată autoritatea lucrului judecat a sentinţei civile nr. 33 din 11 ianuarie 2000 a Judecătoriei Lugoj.
Pârâta a susţinut că în aceste condiţii se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în funcţie de valoarea actuală a imobilului estimată la 10 (zece) miliarde lei.
Soluţionând cauza în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 859 din 20 septembrie 2002, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a respins ca neîntemeiate atât contestaţia persoanelor îndreptăţite cât şi cererea de intervenţie.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a considerat în esenţă că în raport de apartenenţa legală la domeniul public şi de faptul că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului odată cu naţionalizarea unităţilor de învăţământ proprietate particulară prin Decretul 176/1948, întrucât restituirea în natură nu este posibilă datorită destinaţiei care face incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, măsura acordării reparaţiilor în echivalent dispusă de Primăria Lugoj este pe deplin justificată.
Hotărârea instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Timişoara care prin Decizia nr. 3 din 16 ianuarie 2003 a secţiei civile a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Instanţa de apel a socotit la rândul său că dispoziţia Primăriei Lugoj pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv ale art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Instanţa de apel a avut în vedere că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit în contradictoriu cu părţile valabilitatea titlului statului, iar prin HG nr. 977/2002 Anexa 3 poziţia 623, a fost aprobată includerea imobilului în domeniul public local.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor procedurale reclamanţii P.N., P.D., P.E., P.D. şi D.P.
Invocând aplicarea greşită a legii, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a reţinut contrar dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 16 din Legea nr. 10/2001 atât valabilitatea titlului statului şi apartenenţa imobilului la domeniu public cât şi faptul că bunul nu ar putea fi restituit în natură.
S-a arătat că titlul statului nu este valabil câtă vreme s-a întemeiat pe Decretul nr. 176/1948 prin care contrar normelor constituţionale şi ale dispoziţiilor dreptului comun care garantau dreptul de proprietate, s-a dispus naţionalizarea imobilului fără plata vreunei despăgubiri.
Recursul nu este fondat.
În temeiul Decretului nr. 176/1948, pentru buna organizare şi funcţionare a învăţământului public de stat, toate bunurile mobile şi imobile ce au aparţinut bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor religioase, asociaţiilor particulare şi în general particularilor persoane fizice sau juridice care au servit funcţionării şcolilor de învăţământ, au fost trecute în proprietatea statului fiind atribuite Ministerului Învăţământului, de Stat.
În principiu şi aparent, titlul statului s-a constituit prin încălcarea ordinii constituţionale şi a dreptului material în vigoare la data preluării bunului, care nu îngăduiau decât exproprierea pentru utilitate publică cu plata unei prealabile şi juste despăgubiri.
În cauză însă cum a reţinut pe deplin justificat instanţa de apel, valabilitatea titlului statului a fost explicit stabilită între părţi prin sentinţa civilă nr. 2862 din 5 octombrie 1997 a Judecătoriei Lugoj rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1208 din 5 mai 1998 a Tribunalului Cluj.
În aceste condiţii, chiar dacă în privinţa cererii de restituire a imobilului, respinsă în fond în acţiunea de drept comun, nu operează autoritatea lucrului judecat (întrucât potrivit dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite pot solicita indiferent de natura soluţiilor pronunţate anterior, măsuri reparatorii şi în cadrul legal creat de procedura prevăzută în legea specială) instanţele nu puteau nesocoti aspectele de drept definitiv stabilite în raporturile dintre părţi prin hotărârile judecătoreşti anterioare, cum este aceea privind situaţia juridică actuală a imobilului.
De altfel cum s-a susţinut de către pârâtă, aceste hotărâri şi-au produs definitiv efectele, prin includerea imobilului în domeniul public conform HG nr. 977/2002 care nu a fost contestată în condiţiile legii.
Instanţa de recurs urmează însă să constate, că în raport de prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, scopul legii vizând repararea prejudiciilor suferite de cei îndreptăţiţi, prin preluarea abuzivă a imobilelor proprietatea lor în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a fost realizat în cauză, prin măsurile reparatorii în echivalent dispuse de Primăria Lugoj sub forma despăgubirilor băneşti apreciate la 10 miliarde lei.
Aşa fiind recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.N., P.D., P.E., P.D. şi D.P. împotriva deciziei nr. 3 din 16 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5206/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 486/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
