ICCJ. Decizia nr. 5266/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5266
Dosar nr. 8897/2003
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 30 martie 1999 reclamanţii R.A., R.E. şi C.C. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Întreprinderea Cinematografică Bucureşti pentru a le restitui în deplină şi exclusivă proprietate imobilul situat în Bucureşti, compus din spaţii comerciale (la parter sala de cinematograf Bucureşti) precum şi cele opt apartamente de locuit, cât şi suprafaţa de teren de circa 1400 mp.
În subsidiar, au solicitat plata unui echivalent stabilit provizoriu la 6.000.000.000 lei, sub rezerva unei expertize de specialitate, 1.000.000.000 lei reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului şi 10.000.000 lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii au arătat că, terenul a aparţinut autorului A.M.R., ulterior în baza autorizaţiilor de construcţie nr. 2865 din 17 ianuarie 1884 şi 168 din 21.06.1926 autorul şi urmaşii săi G. şi P.R. au edificat pe teren, mai întâi o construcţie cu o suprafaţă desfăşurată de 588 mp, pe 3 nivele, parter şi două etaje, iar apoi o sală de cinematograf cu parter şi două balcoane.
Prin două procese verbale au fost preluate spaţiul destinat comerţului de drogherie, fost chiriaş A.C., spaţiul cinematografului "Trianon" actualmente "Bucureşti", o cameră de locuit de 3,50/40 m, una sală de 4/1,15 m, o bucătărie, WC, săliţa de la intrare.
Prin procesul verbal din 8 decembrie 1948 a fost preluat localul destinat producţiei şi comerţului de patiserie, inclusiv laboratorul, împreună cu spaţiile situate la pivniţă.
Au mai susţinut că, în urma decesului lui A.M.R. moştenitorii săi au încheiat o tranzacţie la data de 28 august 1948, cu dată certă la Administraţia Financiară, prin care s-a stabilit faptul că imobilul ar reveni moştenitorilor P.A.R. cu o cotă de 14,5/48, N.A.R. cu o cotă de 15,4/48, A.G.R. cu o cotă de 14,5/48 şi O.E. cu o cotă de 4,5/48.
La data de 31 ianuarie 1970 a decedat N.A.R. la succesiunea acestuia, conform art. 653 C. civ., venind moştenitorii R.C. căsătorită C. şi R.A., iar la 13 decembrie 1971 a decedat P.A.R., fiind moştenit de R.C., R.A. şi R.G.A., prin acceptare tacită.
De asemenea, la 26 august 1987 a decedat O.E., fiind moştenită de C.C. şi R.A., conform certificatului de moştenitor nr. 141 din 22 ianuarie 1993, iar la 17 august 1981 a decedat R.G.A., fiind moştenit de soţia sa R.E.
La termenul de judecată din data de 11 mai 2001 reclamanţii au arătat că înţeleg să se judece numai cu privire la cele două spaţii comerciale aflate în proprietatea primăriei şi cinematograful aflat în posesia R.A.D.E.F.
Prin cerere de arătare a titularului dreptului R.A.D.E.F. ROMANIA FILM, filiala de exploatare a filmului Bucureşti, a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Oficiului Naţional al Cinematografiei.
La termenul din 29 aprilie 2002, Centrul Naţional al Cinematografiei, fost Oficiul Naţional al Cinematografiei a invocat excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă, arătând că are calitate Ministerul Finanţelor Publice, excepţie respinsă de prima instanţă.
Prin cerere, nedenumită, calificată, cerere de intervenţie, numiţii F.D.M., P.D., V.C., G.D., I.M. şi M., N.O. şi E., Ş.E., V.G. şi M., M.P. şi T.I. au solicitat să fie introduşi în cauză în calitate de pârâţi, cerere respinsă ca lipsită de interes.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 860 din 3 iunie 2002, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului F.D.M. şi cererea de intervenţie formulată de acesta ca lipsită de interes.
A respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii R.A., R.E. şi C.C. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, R.A.D.E.F. Bucureşti şi intervenienţii Oficiul Naţional al Cinematografiei şi F.D.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut în esenţă, că actualul cinematograf "Bucureşti" şi anexele sale au trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 303/1948, în prezent conform HG nr. 1326 din 27 decembrie 2001, fiind parte din domeniul public al statului.
În ceea ce priveşte spaţiile comerciale a constatat, că nu au fost individualizate iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada că sunt în posesia pârâţilor.
A mai reţinut că, preluarea imobilelor nu s-a făcut prin abuz în baza unei legi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii şi intervenientul F.D.M., acesta din urmă fără a-l motiva.
Prin apelul declarat reclamanţii au criticat hotărârea pronunţată sub următoarele aspecte:
- instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 6 şi art.12 din Legea nr. 213/1998, neverificând legalitatea titlului statului;
- nu s-a reţinut că Decretul nr. 303/1948 nu se referă la spaţii comerciale sau locuinţe;
- nu a comparat titlurile de proprietate invocate de ambele părţi;
- s-au încălcat de către prima instanţă dispoziţiile art. 17 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 20 din Constituţia României.
La termenul de judecată din data de 5 martie 2003 din oficiu, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active în raport de actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1979/1879, transcris sub nr. 396/1879 la Tribunalul Ilfov.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 428 A din 17 septembrie 2003, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi apelul declarat de aceştia şi în consecinţă:
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondat apelul declarat de intervenientul F.D.M.
Pentru a decide astfel, Curtea, a reţinut, că actul intitulat „Tranzacţie" nu este autentificat pentru conformitate de către reclamanţi şi că el poartă semnăturile celor patru pretinşi succesori, deşi se arată că de pe urma autorului A.N.R. ar fi rămas opt moştenitori toţi în calitate de copii ai autorului, respectiv: G., T., A., E., I., N., O. şi P.
Instanţa de apel, a mai reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada decesului numitului R.G. şi nici nu au depus la dosarul cauzei certificatul de naştere al fiului R.G.A., acesta din urmă căsătorit fiind cu R.E., născută T., reclamantă în prezenta cauză.
Singura succesiune dovedită în cauză de către reclamanţi este cea faţă de O.E., decedată la 26 august 1987.
Conform certificatului de moştenitor nr. 141 din 22 ianuarie 1993 emis de notariatul de Stat sector 1 Bucureşti, C.C. şi R.A. în calitate de verişori primari, au moştenit-o pe O.E. cu câte o cotă succesorală de ½ fiecare.
Prin această soluţie, Curtea a apreciat că, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 296 alin. (1) teza II C. proc. civ., întrucât prin respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor nu se creează acestora o situaţie mai grea în propria cale de atac, atât timp cât instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte apelul intervenientului, Curtea a constatat că acesta nu are interes în susţinerea cererii sale, atâta timp cât reclamanţii au renunţat la data de 11 mai 2001 la revendicarea apartamentului deţinut de intervenient.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., susţinând în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 296 alin. (1) teza II C. proc. civ.
Dezvoltând acest motiv de recurs au arătat, că este dovedit şi de necontestat că cel puţin în privinţa reclamanţilor R.A., R.E., s-a făcut dovada cu acte de stare civilă că aceştia sunt descendenţii lui A.G.R. care la rândul său a fost fiul lui A.N.R. proprietarul imobilului în litigiu, acestora revenindu-le o cotă de 14,5/28 din imobil.
Regula unanimităţii comoştenitorilor pentru valorificarea unui bun succesoral, care de altfel nu a fost pusă în discuţie nici de instanţa de fond şi nici de instanţa de apel, încalcă flagrant dispoziţiile art. 480 şi art. 728 C. civ.
Evocând fondul, recurenţii au susţinut, că prima instanţă nu a examinat valabilitatea titlului statului în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar cu privire la spaţiile comerciale, actele aflate la dosar fac dovada deplină a individualizării acestora.
Recursul declarat este fondat, pentru considerentele care succed:
Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active, în temeiul motivului de ordine publică prevăzut de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., admiţând apelul reclamanţilor, schimbând sentinţa şi respingând acţiunea ca inadmisibilă, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 296 C. proc. civ. întrucât a creat reclamanţilor o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Soluţia adoptată este greşită şi pentru că în primă instanţă nu s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor iar pârâţii-intimaţi nu au exercitat calea de atac a apelului. Examinarea din oficiu a unei excepţii peremtorii de natură a conduce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă, constituie o încălcare evidentă şi flagrantă a principiului non reformattio in pejus.
În acest context considerentele instanţei de apel cu referire la fondul litigiului sunt irelevante şi nu reprezintă o judecată a fondului, dat fiind că excepţia avută în vedere a fost determinantă în adoptarea soluţiei atacate şi exclude posibilitatea instanţei de a cerceta concomitent şi fondul pricinii.
Fiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţi va fi admis, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va rezolva problemele de fond ale pricinii în limitele competenţei conferite prin exercitarea apelului, declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de R.A., R.E. şi C.C. împotriva deciziei nr. 428/A din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 529/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 525/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
