ICCJ. Decizia nr. 645/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 645.
Dosar nr. 3474/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele :
La data de 2 august 2002 reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara, SC O. SA Timişoara, SC A.D.P. SA Timişoara, G.I., G.S., S.B.P., S.B.M.Z., D.I., ş.a., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se dispună restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. 14583 Timişoara, nr. top 5720/1, în care a fost transnotat din C.F.1051 Timişoara nr. top 5720/1;
- să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între instituţiile chemate în judecată şi pârâţii persoane fizice;
- să se constate că în afara suprafeţelor locative ce formează obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţi, imobilul revendicat are în componenţă şi alte spaţii închiriate de Statul Român unor terţi;
- să se dispună desfiinţarea (anularea) încheierii nr. 7837 din 8 aprilie 1998 a judecătorului delegat de carte funciară cu privire la dezmembrarea, apartamentarea şi intabulările operate în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută reclamanta o cere;
- să se constate deschisă succesiunea defuncţilor P.V. şi P.A., foşti proprietari ai imobilului, să se constate că reclamanta este unica lor moştenitoare şi că masa succesorală de pe urma defunctului R.A. se compune şi din cota de 1/1 parte din imobilul situat în Timişoara, jud. Timiş;
- să se dispună intabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat cu titlu de restituire şi moştenire.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 2, art. 46, art. 47 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 112/1995, HG nr. 20/1996 şi nr. 11/1997, Legea nr. 213/1998, art. 480, art. 946 şi art. 948 C. civ.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1239/PI din 20 decembrie 2002, a respins acţiunea cu motivarea că reclamanta, la data de 6 octombrie 1984, a promovat o acţiune în revendicarea imobilului, în calitate de moştenitoare testamentară a soţiei supravieţuitoare a fostului proprietar, P.A. şi prin hotărâri irevocabile i s-a respins acea acţiune pe motiv că soţia supravieţuitoare a fostului proprietar tabular nu a dezbătut niciodată succesiunea acestuia şi că, la 1 septembrie 1999, reclamanta a promovat o a doua acţiune în justiţie pentru revendicarea aceluiaşi imobil, acţiune de asemenea respinsă irevocabil pentru autoritate de lucru judecat.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de reclamanta G.E. şi de pârâţii G.I., G.S., H.S., ş.a. au fost admise de Curtea de Apel Timişoara, care, prin Decizia civilă nr. 68 din 5 mai 2003, a desfiinţat hotărârea tribunalului şi a trimis cauza, spre soluţionare, în primă instanţă, la Judecătoria Timişoara.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut şi motivat că din analiza conţinutului acţiunii rezultă că aceasta are ca scop principal constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor ce compun imobilul pentru ca ulterior admiterii unei astfel de cereri, să se poată solicita restituirea în natură a bunului, prin procedura specială, prevăzută de Legea nr. 10/2001. Având în vedere caracterul real al acţiunii, faptul că se urmăreşte readucerea în natură a imobilului în patrimoniul fostului proprietar tabular, iar nu restituirea lui prin echivalent bănesc, demersul reclamantei prin care se tinde la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, are caracterul unei acţiuni de drept comun care nu se circumscrie competenţei speciale şi exprese a tribunalului stabilită prin art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal a declarat recurs reclamanta G.E. care a invocat următoarele critici: prezenta acţiune are ca temei prevederile Legii nr. 10/2001, capătul principal de cerere fiind revendicarea imobilului, pe când pretenţiile referitoare la nulitatea contractelor şi rectificarea de carte funciară sunt doar cereri accesorii ale petitului privind revendicarea; cum valoarea imobilului revendicat depăşeşte două miliarde de lei, competenţa de soluţionare a acţiunii, în integralitatea ei, revine, conform art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ, tribunalului iar nu judecătoriei, astfel că greşit s-a admis sesizarea acesteia; instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii potrivit căruia reclamantul are facultatea de a stabili cadrul procesual al litigiului şi de a aprecia asupra valorii imobilului.
La data de 23 iunie 2003 a decedat reclamanta G.E., iar succesorii acesteia (certificatul de moştenitor nr. 342 din 23 septembrie 2003 eliberat de BNP Asociaţi „R." Lugoj, dosar recurs), respectiv G.A.I., soţ supravieţuitor şi G.A., fiu, au declarat în scris că înţeleg să continue procesul pornit de autoarea lor.
Recursul nu este fondat.
Din economia reglementărilor cuprinse în dispoziţiile art. 46 alin. (4) şi (5), art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidenţa acestei legi constituie o chestiune prejudicială, a cărei soluţie poate avea o înrâurire covârşitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar ulterior, judiciare, de restituire a unor asemenea bunuri.
Conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul acţiunilor formulate potrivit art. 46 şi art. 48 din lege, procedura de restituire începută în temeiul acestei legi este suspendată până la soluţionarea acelor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Rezultă că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de restituire în integralitatea ei, adică şi faza ei judecătorească. Or, dacă în această fază, şi este cazul în speţă, a fost invocată ca mijloc de apărare acţiunea prevăzută de art. 46 din lege, văzută ca o chestiune prejudicială de competenţa materială a instanţei de drept comun, era obligatoriu ca instanţa care exercită controlul jurisdicţiei speciale administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire covârşitoare, determinantă, asupra cererii reclamantei de restituire în natură a nemişcătorului.
Cum de competenţa materială a tribunalului este numai cazul, reglementat limitativ, prin art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, şi cum preţul stipulat în fiecare contract de vânzare-cumpărare luat în parte este de sub două miliarde lei, acţiunea prin care se cere nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare, ca o chestiune prejudicială, prealabilă procesului de retrocedare în natură a nemişcătorului, este de competenţa materială a judecătoriei, ca instanţă de fond.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E. şi continuat de moştenitorii G.A.I. şi G.A. împotriva deciziei nr. 68 din 5 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6473/2003. Civil. Servitute de trecere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6433/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
