ICCJ. Decizia nr. 6714/2003. Civil. Revendicare + nulitate contract v.c. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6714
Dosar nr. 8906/2003
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 7078 din 15 aprilie 1998, reclamanţii S.N. şi S.M. au solicitat obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren şi construcţie.
La data de 5 octombrie 1998, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 18158, reclamanţii S.N. şi S.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC R. SA şi B.P., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1271 din 24 septembrie 1997 încheiat între pârâţi cu privire la imobilul situat în Bucureşti.
La termenul din 23 februarie 1999, instanţa a dispus conexarea dosarului nr. 18158/1998 la dosarul nr. 7087/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 2291 din 23 februarie 1999, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 5165/1999.
La data de 23 noiembrie 1999, pârâta B.P. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.
La termenul de judecată din data de 9 decembrie 2002, instanţa a respins cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de L.G.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1850 din 16 decembrie 2002 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.M. şi I.A.(cea din urmă în calitate de moştenitoare a reclamantului S.N.) şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor (în calitate de moştenitor al pârâtei B.P.), în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC R. SA, a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare ce forma obiectul cererii conexe şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul. Prin aceeaşi sentinţă s-a disjuns cererea reconvenţională, acordându-se termen pentru soluţionarea acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel L.G. şi L.C., aceştia formulând totodată şi cerere de intervenţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 49 C. proc. civ.
Apelanţii au criticat hotărârea, cu motivarea că instanţa de fond a fost indusă în eroare de certificatul de vacanţă succesorală existent la dosarul cauzei, susţinând că acest înscris este nul absolut.
Apelanţii au arătat că defuncta B.P. a încheiat cu ei contractul de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 327 din 17 noiembrie 1999 pentru imobilul în litigiu, deci, pentru acest motiv, fiica defunctei nu s-a prezentat în vederea dezbaterii succesiunii acesteia şi s-a emis certificatul de vacanţă succesorală.
Totodată, apelanţii au susţinut că în mod greşit instanţa de fond nu a soluţionat şi cererea reconvenţională, disjungând această cerere de acţiunea principală.
Prin cererea precizatoare din data de 28 mai 2003, apelanţii au învederat că pentru acceptarea calităţii lor de părţi interveniente principale în cauză, se impune constatarea nulităţii absolute a certificatului de vacanţă succesorală nr. 22 din 9 aprilie 2002, care atestă că unicul moştenitor al defunctei B.P. este Statul Român.
Împotriva sentinţei a declarat apel şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocând lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Prin Decizia nr. 379 in 17 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de apel formulată de L.G. şi L.C.S. şi ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că apelanţii L.G. şi L.C.S. nu au fost părţi în cauza dedusă judecăţii, înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 5165/1999, iar potrivit dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ, în apel nu se pot schimba părţile, calitatea acestora, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General a fost respins ca nefondat, cu motivarea că acesta, are calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care este deţinătorul imobilului, având calitatea de parte în contractul de vânzare cumpărare nr. 1271/1997.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs L.G. şi L.C.S., invocând prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Arătând că este real faptul că nu au figurat ca părţi în dosarul instanţei de fond, recurenţii au precizat că au intervenit în proces, deoarece reclamantele se folosesc de un act de proprietate care este fals, astfel că instanţa avea obligaţia să verifice din oficiu legalitatea actului prezentat.
Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Prin Decizia atacată, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de apel formulată de L.G. şi L.C.S., reţinând că aceştia nu au avut calitatea de parte la judecarea cauzei în faţa primei instanţe.
În raport de soluţia instanţei de apel, recurenţii nu puteau formula critici decât pe aspectul legalităţii hotărârii date în apel, neputând invoca motive de recurs care vizează fondul procesului.
În speţă, recurenţii nu au formulat critici privind soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de apel, aceştia întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ, susţinând în mod nejustificat că instanţa de apel avea obligaţia să verifice din oficiu legalitatea unei dovezi administrate de reclamante în faţa primei instanţe, în condiţiile în care legalitatea actului folosit de acestea nu fusese contestată de celelalte părţi din proces.
Cum în cauză nu se constată, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ, existenţa unor motive de ordine publică, astfel încât să poată fi invocate şi din oficiu, pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de intervenienţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ, urmează a obliga recurenţii la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intervenienţii L.C.S. şi L.G. împotriva deciziei civile nr. 379 din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurenţii la 3 milioane lei către intimaţii reclamanţi I.A. şi S.M., cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1307/2003. Civil. Litigiu asig.sociale. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6686/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
