ICCJ. Decizia nr. 7165/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs

ROMANIA

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA

Decizia nr. 7165

Dosar nr. 12924/2003

Şedinţa publică din 16 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin Decizia civilă nr. 292 din 18 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a anulat ca netimbrat apelul declarat de intervenientul G.G. împotriva sentinţei civile nr. 1400 din 18 noiembrie 2003 a Judecătoriei Văleni de Munte.

Împotriva acestei hotărâri G.G. a declarat prezentul recurs în care susţine, în esenţă, că citaţia a ajuns la fratele său cu care este în duşmănie; deoarece mai are un domiciliu în Constanţa trebuia citat şi la acea adresă; se referă şi la probleme de fond ale litigiului.

Recursul se priveşte ca nefondat.

Curtea de Apel Ploieşti, primind apelul intervenientului a fixat termen de judecată la 18 noiembrie 2003 şi a dispus citarea părţilor cu menţiunea timbrării cererii de către apelant.

Acesta a fost citat la adresa indicată în cererea de apel, inserându-se menţiunea necesităţii achitării taxei de timbru precum şi aceea de a motiva apelul.

Citaţia a fost primită de o rudă a apelantului (fila 4 dosar apel).

La termenul fixat pentru judecarea apelului G.G. nu s-a prezentat, şi drept consecinţă acesta a fost anulat ca netimbrat.

Această soluţie este legală, instanţa neavând altă obligaţie decât să citeze partea la adresa indicată în cererea de apel. Nici problemele existente între membrii familiei recurentului nu puteau constitui, în speţă, obiect de preocupare pentru instanţă.

Faţă de cele ce preced, intervine art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intervenientul G.G. împotriva deciziei civile nr. 292 din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 16 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7165/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs