ICCJ. Decizia nr. 88/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 88
Dosar nr. 5254/2003
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2006
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu, sub nr. 6708/2001contestatoarele S.A.L., ş.a., au solicitat instanţei în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, anularea Ordinului nr. 2670/C din 13 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiţiei şi obligarea intimatei la recalcularea indemnizaţiei cuvenite pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, în funcţie de majorarea salarială intervenită prin OG nr. 83/2000, începând cu data de 1 august 2001 şi până la reluarea activităţii profesionale.
În motivarea acţiunii, contestatoarele au arătat că, în calitate de judecătoare la Judecătoria Sibiu, respectiv la Judecătoria Sălişte, au beneficiat de concediu pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, primind o indemnizaţie reprezentând 85 % din venitul de asigurare, potrivit art. 3 din Legea nr. 120/1997, Legea nr. 50/1996 republicată şi OG nr. 83/2000.
De asemenea, contestatoarele au arătat că în urma unui control financiar, realizat de Ministerul Justiţiei, finalizat cu Nota Inspecţiei generale şi audit Intern, înregistrată la Cabinetul Ministerului la data de 12 noiembrie 2001 sub nr. 227, s-a considerat că unele sume plătite cu titlu de indemnizaţie au fost acordate necuvenit, fiindu-le astfel imputate prin ordinul atacat.
Prin sentinţa civilă nr. 154 din 27 iunie 2002, Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de S.L.A., ş.a., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Sibiu şi în consecinţă a fost menţinut Ordinul nr. 2670/C din 13 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiţiei privind sumele imputate contestatoarelor.
Instanţa a reţinut că imputarea sumelor făcută prin Ordinul nr. 2670/C din 13 noiembrie 2001 îşi are temeiul în art. 107-108 C. muncii şi că la data apariţiei OG nr. 83 din 1 noiembrie 2000, privind majorarea bazei de calcul a salariului magistraţilor, contestatoarele se aflau în concediu pentru creşterea copilului de până la 2 ani. Contractul de muncă al acestora fiind suspendat pe întreaga perioadă, ele beneficiau doar de indemnizaţia de asigurări sociale în cuantum de 85 % din salariul de bază şi celelalte venituri, stabilită în condiţiile art. 3 din Legea nr. 120/1997.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 926/R din 1 octombrie 2002 a admis recursul contestatoarelor şi pe fond admiţând contestaţia, a anulat Ordinul nr. 2670/C din 13 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Braşov a reţinut că H.C.M. nr. 880/1965 nu este incident în speţă, deoarece concediile pentru îngrijirea copilului fac obiectul distinct al altor reglementări.
În plus, contestatoarele având calitatea de magistraţi, beneficiază de prevederile OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea personalului autorităţii judecătoreşti, astfel că şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului până la îndeplinirea vârstei de 2 ani trebuie recalculată.
În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data pronunţării hotărârilor susmenţionate, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat la 24 septembrie 2003 recurs în anulare, susţinând că petiţionarele-contestatoare puteau beneficia de o indemnizaţie stabilită în raport cu salariul de bază avut la data cererii de concediu, inclusiv de indexări, conform prevederilor art. 21 pct. 1 al H.C.M. nr. 880/1965 al Legii nr. 49/1992 (art. 21 din HG nr. 471/1997 şi Legea nr. 120/1997, dar nu şi de indemnizaţia stabilită în baza majorărilor salariale ulterioare.
Recursul în anulare nu este fondat.
Dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului de până la 2 ani este reglementat prin Legea nr. 120/1997 care prevede că în acest scop, concediul se acordă la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină şi lehuzie, sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, iar mama, beneficiază de o indemnizaţie reprezentând 85 % din salariul de bază şi celelalte venituri salariale, respectiv din venitul de asigurare.
Textul stabileşte valoarea dreptului şi limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizaţiei de 85 % din „salariul de bază şi celelalte venituri salariale" fără a defini salariul de bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.
Dispoziţiile acestei legi nu conţin norme de trimitere sau norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare.
Dar, aşa cum se relevă şi în recursul în anulare, Legea nr. 120/1997 nu trimite la H.C.M. nr. 880/1965 pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior ca forţă obligatorie şi o considera, cum eronat se susţine, că indemnizaţia reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3 din lege este aceeaşi ca şi cea din art. 21 al H.C.M. nr. 880/1965.
Or, dispoziţia din art. 21 alin. (7) din H.C.M. nr. 880/1965 nu se aplică decât în cazul „ajutoarelor necalculate pe baza salariilor tarifare majorate", în caz de incapacitate temporară de muncă.
Întreaga construcţie din recursul în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizaţiei nu este expres prevăzută în Legea nr. 120/1997, iar, pe de altă parte, recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 pct. 7 H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din motivare.
Evident că nu se poate primi o asemenea forţă legală a hotărârii de guvern, adoptată în urmă cu peste 30 ani, care încalcă drepturile câştigate, în baza şi în executarea unei alte legi speciale. De aceea H.C.M. nr. 880/1965 nu poate constitui un criteriu de referinţă ori un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul ierarhiei legislative şi al supremaţiei legii.
Nu poate fi primit argumentul inadmisibilităţii corelării indemnizaţiei cu baza de calcul, privită în dinamica majorărilor salariale, pe durata concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, deoarece pe această durată mama nu-şi pierde calitatea de salariată, de care sunt legate drepturile specifice, între care şi cel stabilit de art. 2-3 din Legea nr. 120/1997 vizând „salariul de bază, în raport de care se calculează indemnizaţia".
Scopul şi obiectul indemnizaţiei priveşte îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei şi apărarea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate aplica normei incidente, o interpretare restrictivă, contrară scopului reglementării, în timp ce personalul aflat în exerciţiul funcţiei, în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizaţiei lunare. Nici o normă specială nu interzice aplicarea dispoziţiei legale de majorare şi personalului aflat în funcţie, dar care se afla temporar în concediu special pentru care are dreptul la o indemnizaţie calculată la „salariul de bază", ceea ce ar fi şi contrar principiului constituţional al egalităţii.
Aşadar, salariatul aflat în concediul pentru îngrijirea copilului beneficiază, ca şi celălalt personal, de majorarea salariului de bază ori a indemnizaţiei lunare şi în raport de acesta se recalculează, în consecinţă şi indemnizaţia specială cuvenită pe perioada concediului.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate recursul în anulare va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 926 din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 999/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6026/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
