ICCJ. Decizia nr. 93/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 93
Dosar nr. 6903/1/2003
(Nr. vechi 1809/2003)
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 11035/2001 reclamantele M.E.R. şi HG au chemat în judecată Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi solicitând anularea deciziei nr. 375 din 8 septembrie 2001, restituirea în natură a imobilului situat în Iaşi, compus din teren în suprafaţă de 430 mp şi construcţii pe suprafaţă de 224,7 mp, obligarea intimatei de a le face ofertă de restituire prin echivalent pentru situaţia în care imobilul nu poate fi restituit în natură, precum şi plata de daune cominatorii.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că imobilul solicitat a aparţinut autorilor lor, H.D. şi H.O. şi a fost expropriat prin Decretul nr. 367/1970 pentru a se construi internatul liceului economic.
Pe parcursul procesului, au fost introduşi în cauză, în calitate de pârâţi Consiliul local Iaşi, Prefectura judeţului Iaşi precum şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Prin sentinţa civilă nr. 838 din 9 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis în parte acţiunea şi s-a dispus anularea parţială a deciziei nr. 375 din 8 septembrie 2001 cu privire la dispoziţia referitoare la înaintarea notificării către Comisia judeţeană de pe lângă Prefectura judeţului Iaşi şi Consiliul local al Municipiului Iaşi.
S-a dispus obligarea pârâţilor Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi să facă reclamantelor ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
A fost respinsă cererea privind plata daunelor cominatorii.
S-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Iaşi şi Prefectura judeţului Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului.
Au fost obligaţi pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi la plata cheltuielilor de judecată către reclamante în sumă de 61.500 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantele au făcut dovada calităţii de moştenitoare ale foştilor proprietari, al căror imobil a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 367 din 27 august 1970.
S-a mai reţinut că pe terenul în litigiu s-a edificat o sală de sport şi internatul liceului economic, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea prin echivalent.
Împotriva sentinţei pronunţată în cauză au declarat apel Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi reclamantele.
Apelanţii Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării au criticat sentinţa sub aspectul reţinerii, în mod eronat în opinia apelanţilor, a calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Critica formulată de apelantele reclamante a vizat respingerea, în mod greşit, a cererii de restituire în natură a părţii din teren neocupată de construcţii.
Prin Decizia civilă nr. 15 din 28 februarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-au admis apelurile formulate de Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, respingându-se apelul declarat de reclamante.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi s-a respins acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu acest pârât. S-a înlăturat obligarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Inspectoratului Şcolar al judeţului Iaşi la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea deciziei pronunţată în apel s-a reţinut că unitatea deţinătoare are obligaţia de a se pronunţa, în speţă aceasta fiind Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi şi nu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
În continuarea motivării se arată că prin aplicarea şi interpretarea greşită a legii art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a admis pe fond acţiunea înlăturând atât dispoziţia de înaintare a notificării la Comisia judeţeană de pe lângă Prefectură şi Consiliul local Iaşi, cât şi a stabilirii obligaţiei de restituire în natură.
În ce priveşte aplicarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se arată în motivare, unitatea şcolară deţinătoare a imobilului, respectiv o parte din teren, nu este competentă şi în imposibilitate de a face o ofertă de restituire prin echivalent sau sub formă de despăgubire.
După ce se face o prezentare a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a capitolului II, art. 9-19 din acelaşi act normativ, se concluzionează că, din redactarea art. 16 alin. (1) rezultă că persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii nu are drept de opţiune, iar foştii proprietari beneficiază numai de măsuri reparatorii în condiţiile legii, din această categorie făcând parte şi imobilul în speţă, ocupat de Liceul economic, unitate bugetară de învăţământ.
După considerentele expuse anterior, prin alineatul ultim din motivarea deciziei se precizează că „aşa fiind se va admite apelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Inspectoratului Şcolar al judeţului Iaşi şi respinge acţiunea reclamantelor, menţinând Decizia nr. 37572001 şi se va respinge apelul reclamantelor".
Reclamantele au declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se critică Decizia recurată, prin prisma dispoziţiilor art. 16, art. 20, art. 21, art. 23, art. 25 din Legea nr. 10/2001, solicitând soluţionarea pe fond a solicitării sale, instanţele nepreocupându-se de acest aspect.
Pe parcursul soluţionării recursului recurenta M.E. a decedat, astfel că au fost introduşi în cauză moştenitorii acesteia, M.L. şi M.R.
Recursul de faţă este fondat, în sensul considerentelor ce succed.
Din dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească, pentru exercitarea unui control judecătoresc eficient.
În acest sens, pct. 5 al textului menţionat se referă la necesitatea redării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În speţă, se observă în primul rând neconcordanţa, chiar contradicţia dintre considerentele şi dispozitivul deciziei recurate.
Astfel, în ultimul alineat din considerentele deciziei se precizează că, urmare a admiterii apelurilor declarate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi se va respinge acţiunea reclamantelor, menţinându-se Decizia nr. 375/2001, în timp ce prin dispozitiv s-a dispus respingerea acţiunii doar faţă de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Dispozitivul reprezintă un element esenţial al hotărârii şi trebuie să cuprindă, în termeni imperativi şi lipsiţi de orice echivoc, obligaţiile ce trebuie aduse la îndeplinire în temeiul soluţiei adoptate.
Sub acest aspect, încălcarea dispoziţiilor imperative înscrise în textul de lege menţionat face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Pe de altă parte, este de observat că în cauză nu s-a lămurit pe de plin situaţia de fapt a bunului litigios, având în vedere că prin art. 11 din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situaţia restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se proceduri exprese, diferenţiate în raport cu particularităţile specifice, explicitate prin alin. (2) şi (3) ale acestui text de lege.
Pentru a aprecia care anume prevederi legale sunt aplicabile fiecărui caz în parte, trebuie lămurite pe deplin aspectele vizând: situaţia terenului, dacă este liber parţial sau este în totalitate ocupat de construcţii, dacă s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, eventualele despăgubiri primite.
Numai după lămurirea acestor aspecte, instanţa putea aprecia dacă în cauză sunt incidente sau nu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de HG şi M.E.R., decedată ulterior şi succedată procesual de moştenitorii M.L. şi M.R. împotriva deciziei nr. 15 din 28 februarie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3020/2003. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3111/2003. Civil. Litigiu demunca. Recurs în... → |
|---|
