Despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării politice bazate pe dreptul european
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 4126/2013
Dosar nr. 11682/109/2012
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 iunie 2012 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. 11682/109/2012, reclamantul R.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român - prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Argeş, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.500.000 lei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării sale politice.
În motivare a specificat că nu îşi fondează pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, ci pe cele ale dispoziţiilor europene în materie, respectiv pe art. 3, 5, 8, 9, 17 şi 25 din D.U.D.O.; art. 17 şi 25 din Carta Drepturilor Fundamentale; art. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 17 din C.E.D.O.; art. 1 din Protocol Adiţional la C.E.D.O.; art. 3 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O., Rezoluţia A.P.C.E. din 1996 şi din 2006, art. 1349 din noul C. civ. - fost art. 998 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 372 din 16 octombrie 2012, Tribunalul Argeş a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă că momentul naşterii dreptului material la acţiune îl constituie cel al publicării Decretului-lege nr. 118/1990, cu modificările aduse de O.G. nr. 105/1999, act normativ ce constituie legea specială în materia reparării prejudiciilor morale suferite de persoanele care au executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni cu caracter politic săvârşite în perioada de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945. în raport de aceste considerente, a apreciat că în cauză termenul de prescripţie a dreptului la acţiune s-a împlinit încă din anul 1993.
În ceea ce priveşte invocarea excepţiei din oficiu, prima instanţă a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2512 alin. (2) C. civ., motivat de incidenţa prevederilor art. 2663 C. civ., care statuează că prescripţia extinctiva este supusă legii aplicabile dreptului subiectiv însuşi. De asemenea, în raport de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut că, ulterior intrării în vigoare a O.G. nr. 105/1999, dispoziţiile art. 998-999 şi următoarele C. civ., respectiv dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale, nu mai pot constitui temei al obţinerii de despăgubiri pentru daunele morale cauzate persoanelor aflate în situaţia reglementată de Decretul-Lege nr. 118/1990 şi cu atât mai puţin prevederile art. 1349 din noul C. civ., având în vedere prevederile art. 6 alin. (2) din acelaşi cod, potrivit cărora actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
II. Prin Decizia civilă nr. 68 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul R.S. împotriva sentinţei civile nr. 372 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situaţia de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat.
III. împotriva Deciziei civile nr. 68 din 10 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în termen legal a declarat recurs reclamantul R.S., fără să indice vreunuldintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi schimbării hotărârii primei instanţe, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi, în consecinţă, ca ultim nivel de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci o examinare a legalităţii hotărârilor în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:
Norma legală precitată sancţionează cu nulitatea calea extraordinară de atac pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c fiind reţinute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Astfel, se constată că, în speţă, reclamantul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a structurat şi nu a dezvoltat critici care să se încadreze în situaţiile avute în vedere de textul legal menţionat.
Disertaţia realizată de reclamant în memoriul de recurs depus la dosar, referitor la "problematica prescripţiei dreptului la acţiune" şi la "admisibilitatea unor asemenea acţiuni raportat la temeiurile juridice invocate", constând într-o serie de aprecieri personale sau jurisprudenţiale referitoare la cereri similare celei deduse judecăţii, precum şi reproducerea integrală a unor texte legale, în lipsa unor critici care să vizeze în concret decizia atacată, nu poate fi apreciată ca o motivare a recursului astfel cum este prevăzută de art. 304 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a părţii în ceea ce priveşte soluţia atacată nu poate fi asimilată niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9C. proc. civ. iar, conform alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că reclamantul nu s-a conformat acestor dispoziţii legale şi având în vedere, deopotrivă, inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidenţa prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. urmează să facă aplicarea prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi să constate nulitatea recursului declarat de reclamantul R.S. împotriva Deciziei civile nr. 68 din 10aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul R.S. împotriva Deciziei civile nr. 68 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2013.
| Teren expropriat. Cerere de restituire soluţionată în baza... → |
|---|
