Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 183/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 183/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 183/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Cu participarea Ministerului Public prin P. de pe lângă C. de A. A. I. – Procuror V. L.
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamantul F. G. Ș. și de pârâtul S. român prin M. Finanțelor P., reprezentat de D. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 261/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Trosan I. A. în reprezentarea recurentului reclamant F. G. Ș., lipsind părțile și mandatarii acestora.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul este scutit de taxă judiciară de timbru, se solicită judecarea în lipsă.
Se constată că s-a depus prin serviciul registratură al instanței, la data de 22.04.2014, întâmpinare formulată de recurentul pârât, din care instanța comunică un exemplar cu mandatarul intimatului reclamant.
Mandatarul intimatului reclamant declară că nu are alte cereri.
De asemenea, reprezentantul Ministerului Public declară că nu are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul intimatului reclamant, avocat Trosan I. A., solicită admiterea recursului declarat de acesta, cu consecința admiterii în întregime a acțiunii introductive de instanță și acordării despăgubirilor bănești urmare a prejudiciului suferit prin măsura administrativă luată față de recurent.
Susține că sentința instanței de fond este temeinică și legală în ce privește constatarea caracterului politic la măsurii, însă, urmare a acesteia, recurentul a decăzut din dreptul la pensie prin decizia 209 a Sfatului Popular din acea vreme, măsură luată față de poziția sa în genere față de regimul instaurat și clasa muncitoare.
Consideră că tribunalul trebuia să acorde și plata reprezentând echivalentul bănesc al drepturilor recurentului la pensie, pentru perioada consemnată, iar decizia RIL dată în speță similară consideră că duce la situație de discriminare pentru persoana în cauză, limitându-se sfera de aplicare a prevederilor legii de reparație.
Mai mult, instanța de fond constată existența prejudiciului moral, considerând că recurentul este beneficiar al Legii nr. 221/2009, însă hotărârea pronunțată este lipsită de eficacitate tocmai prin decizia ÎCCJ cu privire la daunele morale și materiale.
Solicită respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat, apreciind că în mod corect s-a constatat caracterul politic al măsurii luate față de recurent, motivarea fiind eminamente politică și constând în opoziția acestuia la regimul comunist. Așa cum s-a dovedit și din audierea martorului C. V., reclamantul a fost persecutat și i s-au îngrădit drepturile sale.
În concluzie, solicită admiterea recursului reclamantului, cu cheltuieli de judecată și respingerea recursului pârâtului.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror V. L., solicită respingerea ambelor recursuri, apreciind că soluția de fond este una corectă, atât sub aspectul despăgubirilor solicitate de reclamant, decizia ÎCCJ fiind de aplicare imediată și neechivocă, soluția fiind una echitabilă chiar și în condițiile aplicării dreptului comun.
Instanța, față de actele dosarului și cele susținute, lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față,
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr._ reclamantul F. G. Ș. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P., solicitând pronunțarea unei sentințe prin care:
- să se constate caracterul politic al măsurii administrative a decăderii antecesorului său – F. Ș. – din dreptul la pensie,
- să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul drepturilor bănești la pensie neacordate ca urmare a măsurii respective, precum și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral – respectiv pentru suferința provocată de lipsurile materiale și celelalte frustrări – precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că antecesorul său, F. Ș. – de profesie medic - a profesat în perioada 1924-1956, iar prin Decizia nr._/1956 s-a pensionat pentru limită de vârstă și munca depusă.
A arătat că această decizie a fost anulată prin Decizia nr. 209/1959 a Sfatului Popular al Raionului B., care în temeiul art. 59-60 din Decretul nr. 292/1959 și HCM nr. 1178/1959 a dispus decăderea din dreptul de pensie al antecesorului său, începând cu data de 01.09.1959, măsură asupra căreia s-a revenit abia în anul 1964, când prin Decizia nr._/1964 s-a stabilit redobândirea dreptului de pensie, în cuantum de 892 lei, începând cu data de 01.08.1964.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P. - a depus întâmpinare, invocând în principal, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția tardivității introducerii acțiunii și a inadmisibilității cererii în despăgubiri morale, raportat la Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată susținând că situația relevată nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009.
P. sentința civilă nr. 261/2013 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant și constatat caracterul politic al măsurii administrative a decăderii antecesorului reclamantului F. Ș. – decedat - din dreptul la pensie, în perioada decembrie 1959 – 01.08.1964. A fost respinsă în rest acțiunea reclamantului și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul F. G. Ș. este descendent de gradul I al defunctului F. Ș..
Dosarul politic informativ al defunctului său tată, comunicat integral de către CNSAS, relevă că acesta, de profesie medic, membru în comitetul de conducere al PNL B., pe plasa A., de origine chiabur din orașul B., județul Hunedoara, a dus o vie propagandă pentru partidul său până după 6 martie 1945, adică până la Alegerile Parlamentare din 19 noiembrie 1946, după care, deși nu s-a mai manifestat deschis, a rămas credincios aceleiași organizații politice, fiind luat în evidențele securității, cu dosar informativ, datorită manifestărilor fățișe de „ ură” față de regimul comunist.
Pentru acest motiv - respectiv pentru aceea că înainte de 23 august 1944 a avut o poziție potrivnică intereselor clasei muncitoare, fiind totodată, mare proprietar de case și având o suprafață locuibilă mai mare de 200 mp - prin Decizia nr. 209/1959 a Sfatului Popular al Raionului B., a fost decăzut din dreptul de pensie, începând cu data de 01.09.1959.
Repunerea în plata dreptului de pensie a antecesorului reclamantului, s-a produs începând cu data de 01.08.1964. Așadar antecesorul reclamantului a fost privat – din motive politice – de dreptul la pensie o perioadă de cca. 5 ani, respectiv decembrie 1959 – 01.08.1964.
Instanța a considerat că din decizia emisă de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Raionului B., rezultă fără nici un dubiu că decăderea din dreptul la pensie cuvenit antecesorului reclamantului a fost motivată de atitudinea politică fățișă de ură și dispreț față de regimul comunist și reprezentanții autorităților sale, în plan local, pe care îi trata cu epitetul de „sărăntoci”, prin propagandă locală, efectivă, în condițiile în care calitatea sa de medic în oraș îi conferea o poziție morală ascendentă față de concitadini, astfel că situația sa poate fi încadrată la art. 2 (1) lit. a din OUG nr. 214/1999, aprobată conform Legii nr. 568/2001.
P. urmare, s-a decis că prin decăderea din dreptul de pensie în perioada decembrie 1959 – 01.08.1964, antecesorul reclamantului F. Ș. a suferit o măsură administrativă cu caracter politic fiind privat de autoritățile statului comunist de orice mijloace de subzistență, mai ales că în perioada respectivă, niciunul din membrii familiei acestuia nu avea surse de venit.
Cererea de acordare a daunelor morale a fost respinsă în condițiile în care art. 5 al Legii nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
Sub aspectul despăgubirilor materiale, tribunalul a avut în vedere că prin Decizia nr. 6/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu putere de lege că în categoria bunurilor pentru care se acordă asemenea despăgubiri, în baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, sunt incluse doar bunurile imobile (terenuri și construcții) ce nu s-au restituit în natură sau prin echivalent, în baza legilor reparatorii adoptate de legiuitor după evenimentele din decembrie 1989, respectiv, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât reclamantul F. G. Ș. cât și pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P..
Reclamantul a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului la despăgubiri materiale reprezentând echivalentul drepturilor bănești de care a fost lipsit antecesorul său precum și la despăgubiri morale pentru suferința provocată antecesorului său de autoritățile vremii.
În expunerea de motive, recurentul reclamant critică sentința instanței de fond în ceea ce privește aplicarea Deciziei 1358/2010 a Curții Constituționale și a Deciziei 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând instanței de recurs să înlăture de la aplicare aceste decizii întrucât soluția din acest dosar este una discriminatorie și constituie o încălcare a principiului egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituție.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304/1 și art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
Pârâtul a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
În expunerea de motive, pârâtul a arătat că titularii unei asemenea acțiuni nu pot fi decât persoanele care au suferit măsurile administrative invocate, nu și moștenitorii acestora, având în vedere disp. art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a arătat că situația invocată de reclamant nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea 221/2009, având în vedere că nu s-a dovedit scopul urmărit prin faptele care au fost săvârșite de antecesorul reclamantului, iar măsura nu a fost luată de organele fostei miliții sau securități, în sensul art. 3 alin. 1 din Legea 221/2009.
C., analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate și prin raportare la art. 304 indice 1 cod pr. civilă, constată, în opinie majoritară, că ambele recursuri sunt nefondate:
Cu privire la recursul reclamantului.
Cererea reclamantului prin care acesta a solicitat obligarea Statului R. la plata sumei de 10.000 lei, pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul său ca urmare a măsurii administrative la care acesta a fost supus, nu poate fi admisă, întrucât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 care dădeau dreptul la obținerea de despăgubiri morale, a fost declarat neconstituțional, astfel încât lipsește temeiul juridic pentru admiterea acestei cereri.
P. urmare, nu mai există fundamentare legală pentru admiterea pretențiilor reclamantului, C. Constituțională apreciind, prin decizia CCR 1358/2010, că este neconstituțional inclusiv să recunoști descendenților dreptul la daune morale pentru prejudiciul suferit de autorul lor, deoarece prejudiciul moral nu se transmite, fiind intuitu persone.
Susținerile reclamantului recurent în sensul că Decizia CCR 1358/2010 nu ar trebui aplicată acestei cauze sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial la o dată anterioară începerii procesului, deci acțiunea reclamantului s-a bazat ab initio pe un text de lege declarat neconstituțional, aplicarea deciziei CCR fiind obligatorie pentru instanțe începând cu data publicării lor.
Instanța de recurs precizează că aplicarea directă a Deciziilor Curții Constituționale este obligatorie potrivit Constituției României, instanțele de judecată nefiind îndrituite să analizeze legalitatea sau conformitatea cu diverse principii a deciziilor CCR, întrucât aceste decizii au putere de lege și sunt general obligatorii, refuzul aplicării lor, indiferent din ce considerente, ar însemna o încălcare însăși a Constituției de către cel chemat în primul rând să o respecte și să garanteze valorile fundamentale ale statului de drept, securitatea raporturilor juridice și principiul separației puterilor în stat.
Această practică constantă a Curții de A. A. I. a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat Decizia în interesul legii nr. 12/2011, prin care s-a statuat cu putere de lege că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, respectiv data de 15.11.2010.
Subliniem faptul că acțiunea reclamantului a fost promovată cu mult după publicarea deciziilor CCR în Monitorul Oficiul și a Deciziei ÎCCJ 12/2011, deci reclamantul nici măcar nu este în măsură să invoce încălcarea principiilor nediscriminării sau egalității în fața legii, aceste discuții teoretice existând doar în cazul reclamanților care au introdus acțiunile întemeiate pe Legea 221/2009 înainte de publicarea acestor decizii în Monitorul Oficial, deci înainte de 15.11.2010, situație în care reclamantul nu se regăsește, acțiunea sa fiind înregistrată pe rolul instanței de fond în iunie 2012.
P. urmare, cererea accesorie referitoare la obligarea pârâtului la despăgubiri morale, întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, se impunea a fi respinsă ca nefondată, soluția pronunțată de Tribunalul Hunedoara fiind temeinică și legală sub acest aspect, astfel că motivele de recurs referitoarea la această cerere vor fi respinse ca nefondate.
Invocarea dreptului european nu duce la o altă concluzie, instanța europeană amintind în nenumărate rânduri că adoptarea Convenției Europene nu impune statelor contractante o obligație generală de a repara abuzurile comise de regimurile politice anterioare. Atunci când însă se adoptă o legislație specială în acest sens, drepturile trebuie exercitate în conformitate cu această legislație specială, or Legea 221/2009 nu mai prevede posibilitatea acordării daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a unei condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic.
Pe de altă parte, prevederile Convenției Europene trebuie respectate de Statele Membre de la data ratificării ei, în cazul României de la data adoptării Legii 30/1994. Cererile înaintate Curții Europene prin care se invocau încălcări ale drepturilor fundamentale care avuseseră loc înaintea intrării în vigoare a Convenției au fost constant respinse ca inadmisibile, ratione temporis.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a Statului R. la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea pensiei de care a fost lipsit antecesorul său, în mod corect aceasta a fost respinsă de Tribunalul Hunedoara.
Art. 5 alin. 1 lit. b din legea 221/2009 prevede dreptul de a obține despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea judecătorească de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legilor speciale de reparație. În temeiul acestui text de lege, despăgubirile nu pot reprezenta altceva decât echivalentul valorii bunurilor confiscate, or în speță nu există dovada confiscării unor astfel de bunuri.
Pe de altă parte, prin Decizia 6/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu putere de lege că pot forma obiect al Legii 221/2009 numai bunurile imobile care au format și obiect al legilor speciale de reparație, Legea 10/2001 și Legea 247/2005, la care trimite în mod expres art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009, or drepturile bănești solicitate de reclamant nu pot avea un astfel de caracter.
Toate argumentele arătate mai sus sunt de natură a justifica caracterul nefondat al motivelor de recurs invocate de recurentul reclamant, cu privire la obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul suferit de antecesorul său, motiv pentru recursul reclamantului va fi respins.
Cu privire la recursul pârâtului.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, „persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridicăinteresată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.”
Alineatul 2 din același articol prevede că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.”
Acest din urmă text legal nu cuprinde nicio precizare referitoare la posibilitatea formulării acțiunii de către moștenitori, iar din economia lui ar rezulta că o asemenea acțiune nu ar putea fi formulată decât de către persoanele care au făcut obiectul măsurilor administrative.
Totuși, pornind de la principiile și metodele de interpretare a legii civile, o astfel de abordare a textului legal nu poate fi primită.
Astfel, este de observat că art. 5 alin. 1 lit. b din lege prevede dreptul persoanei care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instanței acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative.
Interpretarea din punct de vedere teleologic și structural a art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 duce la concluzia că, de vreme ce moștenitorii persoanei față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic, pot solicita despăgubiri pentru bunurile confiscate, trebuie recunoscut dreptul acestora de a solicita mai întâi constatarea acestui caracter. Altfel, dreptul la despăgubiri, stabilit de legiuitor în beneficiul moștenitorilor acestor persoane prin art. 5, nu mai este unul efectiv, ci doar un drept iluzoriu, imposibil de realizat.
Ca urmare, deși dispozițiile art. 4 din lege nu prevăd dreptul moștenitorilor de a solicita constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, față de prevederile art. 5, care le dau acestora dreptul de a cere despăgubiri, trebuie recunoscut dreptul moștenitorilor de a solicita inclusiv constatarea caracterului politic al măsurii administrative. A interpreta altfel Legea nr. 221/2009, sub aspectul analizat, înseamnă a aduce atingere dreptului acestor persoane la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO, prin împiedicarea accesului la un proces efectiv și prin recunoașterea de către S. R. a unor drepturi iluzorii.
P. urmare, primul motiv de recurs prin care se invocă lipsa calității procesuale active a reclamantului în promovarea prezentei acțiuni este nefondat și urmează a fi respins.
În ceea ce privește fondul cauzei, apreciem că Tribunalul Hunedoara a făcut o corectă aplicare a legii la starea de fapt prezentată în cauză.
Potrivit art. 3 din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative enumerate limitativ la literele a-f.
În cazul acestor măsuri administrative, instanța nu mai este îndrituită să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop, iar măsurile luate au caracter politic ex lege.
Măsura la care a fost supus antecesorul reclamantului nu are caracter politic ex lege, în sensul că această decizie nu se regăsește în enumerarea limitativă a art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009.
P. urmare, pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, în sensul acestei legi, este necesar să se dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârșirea unor fapte anterioare, persoana față de care s-a luat măsura a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989.
Decizia 209/1959 prin care antecesorul reclamantului a fost decăzut din dreptul de pensie începând cu data de 1.09.1959 conține, chiar în cuprinsul ei motivul pentru care a fost luată. Astfel, s-a reținut că numitul F. Ș. a avut o poziție de clasă potrivnică intereselor clasei muncitoare, fiind mare proprietar de case și având o suprafață locuibilă mai mare de 200 mp.
De asemenea, în fișa persoană a antecesorului reclamantului care se află în dosarul trimis de CNSAS este menționat expres că numitul F. Ș. este dușman neîmpăcat al actualului regim, identificat ca simpatizant al mișcării reacționare subversive din localitate și regiune (f. 87, dosar fond), fiindu-i reținută și activitatea de propagandă în favoarea PNL (f. 92). Din întreg dosarul comunicat de CNSAS rezultă că antecesorul reclamantului a desfășurat o activitate care a presupus o manifestare contrară regimului comunist, exprimându-și protestul față de acest regim, în sensul art. 2 alin. 1 lit. a din OUG 214/1999.
Este adevărat că Decizia 209/1959 nu a fost emisă de vreun organ al fostei miliții sau securități, în sensul art. 3 alin. 1 din Legea 221/2009, însă această condiție a titularului emiterii este prevăzută de legiuitor doar în cazul măsurilor administrative al căror caracter politic este recunoscut ex lege. Or, în speță este vorba de o măsură al cărei caracter politic a fot constatat de instanță în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009, care nu mai prevede expres ca această măsură să fie luată de fosta miliție sau securitate, ci doar să se facă dovada, prin coroborare cu art. 1 alin. 3, că măsura a fost dispusă pentru fapte prin săvârșirea cărora s-a urmărit unul din scopurile prev. de art. 2 din OUG 214/1999. Acest scop a fost dovedit și rezultă chiar din cuprinsul Deciziei 209/1959, astfel simpla împrejurare că decizia a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului B., și nu de un organ al fostei miliții sau securității, nu este de natură a înlătura caracterul politic al măsurii luate împotriva antecesorului reclamantului.
Critica referitoare la obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată este, de asemenea, nefondată, întrucât prin admiterea acțiunii reclamantului, pârâtul a devenit parte căzută în pretenții, disp. art. 274 alin. 1 Cod pr. civilă fiind deplin aplicabile în cauză.
Toate argumentele arătate mai sus sunt de natură a justifica caracterul nefondat al motivelor de recurs invocate atât de reclamant cât și de pârât, motiv pentru care, în temeiul art. 304 indice 1 raportat la art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, în opinie majoritară, C. va respinge recursurile declarat de ambele părți împotriva sentinței civile 261/2013 a Tribunalului Hunedoara pe care o va menține.
(continuare decizie nr. 183/24.04.2014 pronunțată în dosar_ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul F. G. Ș., precum și de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 261/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2014.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. cu opinie separată în sensul admiterii recursului pârâtei | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. CMC
2 ex/23.05.2014
Jud. fond: M. I.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE:
În opinia mea, recursul pârâtei se impune a fi admis în ceea ce privește constatarea lipsei calității procesual active a reclamantului F. G. Ș., din următoarele considerente:
Art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009 prevede că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora”. Deci, legiuitorul a stabilit expres că doar persoanele care au fost supuse unor măsuri administrative …, pot cere instanței constatarea caracterului politic al acelei măsuri.
Deci, art. 4 din lege stabilește categoriile de persoane care pot solicita instanței constatarea caracterului politic la unei condamnări sau a unei măsuri administrative. La alin. 1 din articol se menționează că, după decesul persoanei care a fost condamnată pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 din lege, orice persoană interesată poate introduce o asemenea cerere în constatarea caracterului politic al condamnării.
Așadar, atunci când legiuitorul a dorit să confere calitate procesuală de a formula cerere în constatarea caracterului politic a unei măsuri administrative sau condamnări penale, și altei persoane decât aceea supusă măsurii, a menționat expres în lege. În tăcerea legii, instanța nu se poate substitui legiuitorului și să adauge la lege.
Art. 5 din legea 221/2009 are o altă finalitate, de a stabili categoriile de persoane care pot solicita acordarea despăgubirilor bănești, categorii deja menționate în art. 4 din lege, respectiv persoana care a suferit în urma aplicării unei măsuri administrative cu caracter politic (ca o primă categorie) și respectiv persoana care a fost condamnată sau succesori acesteia (ca o altă categorie de persoane). Aceste categorii corespund alin. 1 respectiv alin. 2 din art. 4 a legii. Art. 5 nu înfrânge prevederile art. 4 din Legea 221/2009, conferind dreptul de a cere despăgubiri și altor persoane care nu au calitatea de a cere constatarea caracterului politic al măsurii administrative sau a condamnării penale. O atare interpretare ar goli de conținut dispozițiile alin. 2 ale art. 4 din legea analizată.
Textele de lege se interpretează unele prin altele, în succesiunea lor și potrivit reglementărilor explicite pe care le cuprind.
Având în vedere aceste argumente de drept, consider că se impunea admiterea recursului pârâtei, doar sub acest aspect al lipsei calității procesual active a reclamantului de a cere constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate tatălui său. Mă raliez opiniei majoritare în ceea ce privesc celelalte motive de recurs, respectiv soluția dată în recursul reclamantului.
Judecător,
A. N.
Redc./tehnoredc. AN
2 ex/3.06.2014
| ← Expropriere. Decizia nr. 62/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA |
|---|
