Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 564/2016. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 564/2016 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-05-2016 în dosarul nr. 564/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CABAC:2016:002._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 564/2016

Ședința publică de la 04 Mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. N.

Judecător S. R.

Grefier A. L. A.

***********************

La ordine a venit spre soluționare apelul promovat de apelanții reclamanți P. R. M.-F. JUDEȚEANĂ B. și H. M. împotriva sentinței civile nr. 487/29.04.2016 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul_, în contradictoriu cu B. E. JUDEȚEAN NR.4 B., cu participarea reprezentantului Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel B. – procuror S. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat: E. I. pentru apelantul P. R. M. – F. Județeană B. în calitate de prim-vicepreședinte al acestuia (legitimat cu CI . nr._/SPCLEP B. 22.05.07, CNP_) și apelantul H. M. (legitimat cu CI . nr._/SPCLEP B. 10.03.14, CNP_), lipsă fiind reprezentantul intimatului B. E. JUDEȚEAN NR.4 B..

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Curtea constată că este învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile 487/29.04.2016 a Tribunalului B., sentință ce a fost pronunțată la data de 29.04.2016, apelul promovat de PRM și H. M. fiind expediat prin serviciile poștale la data de 30.04.2016 conform ștampilei de pe plicul de expediție aflat la fila 8 dosar, apelul fiind înregistrat la data de 3.05.2016.

Față de data pronunțării hotărârii Tribunalului B. și de dispozițiile art. 54 alin.6 din Legea 115/2015, Curtea constată apelul formulat în termen, motivat și semnat de apelanți.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Pentru apelantul P. R. M.-F. Județeană B., dl E. I. având cuvântul precizează că în ceea ce privește listele de susținători, partidul a avut semnături încât să nu existe inadvertențe cu privire la acestea. Mai au liste și din alte 20 de localități din județ și niciuna nu a fost invalidată și nu crede că aceste semnături nu sunt valabile. A fost ignorata Legea 35/2008 de către B. E. Județean. Registrul electoral cuprinde și omisiuni și inadvertențe cu privire la unele persoane și acestea nu puteau fi înlăturate pe motiv că nu sunt regăsite în evidențele UAT B.. Nu au avut posibilitatea să confrunte care semnături nu sunt bune, dacă ar fi avut această posibilitate probabil ar fi putut aduce personal oameni să precizeze că ei au semnat acele liste.

În lista de susținători apare și numele persoanei care a întocmit această listă și doar acolo să se fi făcut mici omisiuni. Dar este de părere că sunt prea multe inadvertențe.

Solicită admiterea apelului, cu precizarea că cel mai bun examen este votul, astfel dacă alegătorii vor vota se va vedea atunci dacă au dreptate în ceea ce întreprind sau nu. Cel mai bine este să hotărască alegătorii.

Apelantul H. M. arată că acest apel și contestația formulată la B. este ultima lor șansă, având în vedere că atât candidatura sa ca primar, cât și cea pentru consilier județean au fost respinse pe motive puerile, ba de două semnături lipsă, ba 21, ba ulterior i-au spus ca lipsesc 31, cand a dus altele 21. Legea penală arată clar o suspiciune și o presupunere cum poate fi aceasta soluționată, nu se poate juca nici legiuitorul cu soarta electoratului. Există de altfel, un precedent creat cu privire la situația candidatului G. și la ce s-a publicat legat de acesta. S-a acceptat o excepție de neconstituționalitate pe 50 cu 1 și 2 dar cu titlu definitiv în apel se ignoră art. 3 de la 50 unde se arată că nu are voie să candideze la funcția de consilier.

La tribunal nu au fost citați, cauza judecându-se în lipsa lor. Tribunalul a acceptat în cazul lui G. în apel și a acceptat cu titlu definitiv o sentință executorie. V. cu un precedent creat de ieri.

Depune la dosar extrase din ECRIS privind candidatura depusă de numitul G. și care a fost acceptată.

Mai arată că, legiuitorul prevede expres că la 30 martie anual trebuie actualizată lista.

Pentru a-și arăta corectitudinea de președinte al partidului, a înțeles să-l delege pe dl E. să susțină cauza de față și chiar și așa există suspiciuni la adresa acestuia că semnăturile nu ar fi reale, neadevărate când legea penală spune în ce condiții se constată așa ceva.

Este ultima speranță.

Lasă soluția la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public, procuror S. M. solicită respingerea apelului declarat de PRM și H. M. ca nefondat și menținerea sentinței 487 a Tribunalului B. ca fiind temeinică și legală.

Curtea constată că ulterior începerii dezbaterilor se depun la dosar de către H. M. 2 extrase din ECRIS privind dosarele_ și_ .

S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând –

Asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 487/29.04.2016 pronunțată de Tribunalul B. a fost respinsă, ca nefondată, contestația promovată de P. R. M. – F. Județeană B. și H. M. împotriva hotărârii Biroului E. Județean nr. 4 B. nr. 31/27.04.2016, prima instanță reținând următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ din data de 29 aprilie 2016, P. R. M.- F. Județeană B. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr.31 /27.04.2016 a Biroului E. Județean nr. 4 B. privind respingerea candidaturilor pentru funcția de consilier județean, solicitând validarea candidaturilor propuse.

În motivare, contestatorii au arătat că hotărârea este nelegală deoarece nu redă punctual care sunt persoanele și datele concrete din cuprinsul listelor de susținători care nu corespund cu cele din Registrul E., din motivarea hotărârii rezultând că singurul document consultat a fost Procesul –Verbal nr.54/12.04.2016 a Unităților Administrativ Teritoriale din Județul B. care vizează numărul total de alegători.

Invocând prevederile art.16 al.3 25,26 ,27 din legea 35/2008 ,contestatorii au susținut că listele electorale permanente pot conține omisiuni care se vor corija în timpul scrutinului, dispoziții legale ignorate de B. B..

S-a reținut că în hotărâre nu se menționează punctual persoanele asupra cărora poartă respectivele lipsuri, nici măcar cu titlu exemplificativ., neputându-se stabili cu certitudine dacă cele 2740 de semnături pretins nevalabile este real și a fost corect stabilit.

S-a mai arătat că legiuitorul a prevăzut un alt cadru legal în care să se poată stabili dacă semnăturile sunt executate de aceeași persoană sau dacă datele din cartea de identitate sunt reale și nu prin respingerea candidaturilor.

În drept, au fost invocate prevederile at.54 din Legea 115/2015.

În susținerea contestației nu s-au solicitat probe.

Cu adresa nr.221/29.04.2016 B. E. Județean nr.4 B. a înaintat la dosar documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii

Tribunalul a reținut că prin hotărârea nr.31/27.04.2016 a B.E.J. nr.4 B. au fost respinse candidaturile pentru funcția de consilier județean înaintate de P. R. M.-F. Județeană B., motivat de faptul că numărul valabil de susținători prezentați este de 5940, mai mic decât numărul minim prevăzut de lege (6033);

S-a reținut că un număr de 2740 de semnături nu sunt valabile, datele înscrise în listele de susținători nefiind complete sub aspectul adreselor de domiciliu care sunt incomplete, nu este completată . numărul iar pentru un număr de adeziuni sunt suspiciuni rezonabile că semnăturile sunt executate de aceeași mână, respectiv listele întocmite de: M. G., H. Carnmen M. și E. I..

De asemenea, s-a mai reținut că unele dintre adeziunile de susținere ale candidaturilor nu au corespuns celor înscrise în Registrul electoral, în sensul că datele persoanelor care au semnat pe listă nu sunt reale și că verificările s-au făcut prin sondaj.

S-a reținut că Hotărârea B. B. prezintă o deficiență de motivare, însă această hotărâre este dată în baza unei documentații verificabile (listele de semnături) și care a stat la baza emiterii acesteia.

Procedând la verificarea documentației înaintate de B. nr.4 B., respectiv a listelor de susținători, prima instanță a constatat că, într-adevăr, pentru o parte dintre susținătorii trecuți în liste nu sunt completate toate datele cerute de art.51 al.1 din Legea 115/2015.

Astfel, în vol. 1, la fila 131 sunt 10 poziții cu adresa incompletă și 6 semnături lipsa, la fiecare a 10-a poziție din listele de la filele 192,191,185-188.

În vol.al II-lea la fila 213 sunt 10 pozitii în care lipsesc semnăturile și 5 pozitii în care nu există semnătura iar lipsa semnăturii este la fiecare a 10-a poziție din listele de la filele 191,31,28,27,7.

În vol. al III-lea la fila 238 poziția a 2-a iar in vol. al IV-lea 10 poziții cu adresa incompletă fila 116 și 3 poziții lipsa semnătură, la fila 174 - adresa incompleta, la fila 171 a zecea poziție - lipsă semnătură și la fila 119 a 5-a poziție lipsă semnătură, în total fiind 45 de susținători cu adrese incomplete sau care nu au semnat .

Verificând listele de susținători întocmite de persoanele menționate în hotărârea contestată sub aspectul completării rubricii privind semnătura, prima instanță a reținut că în total aceștia au întocmit liste cuprinzând 4406 de susținători.

În cuprinsul acestora, instanța reține că se pot identifica cu ușurință un număr de cel puțin 2600 de semnături cu privire la care există în mod rezonabil bănuiala că nu aparțin titularilor, respectiv într-un procent covârșitor din listele întocmite de E. I. se remarcă cu evidență faptul că semnăturile au fost executate de aceeași persoană, spre exemplu: listele din vol. I de la filele 17-26, 29-31, 45, 61, 63, 65, 78, 80, 82, 96, 98, 100 ,110 ,112, 121, 123, 125, 128, 130, 132 ,136 ,139, 142, 150, ,154 ,157, 159, 162, 167, 169, 170, 174, 177, 179, vol. IV liste întocmite de M. G. – 10, 12, -14, 21-29, 39-46, 50, 51, 53, 54,, 55-59, 62, 63, 64 ,,66, 67, 68, 93-95, 100, 102, 104, 107, 109, 110, 114, 122, 125, 129, 130, 132, 136, 138, 139, 142, 144, 146, 147, 148 și din acelasi volum listele întocmite de H. C. M. cum ar fi: fila 124, 111,112,103, 105, 101, 99, 96, 65, 61, 57 iar în vol.I filele 185-195, filele 173,171,166, 164, 158, 153 ,148, 151, 146 ,144, 140, 135, 134, 131, 127, 124, 120, 114, 99, 95 vol.I liste M. G. :filele 203-217, 176,141, 138, 103, 101.

Tribunalul a reținut că operațiunea de verificare a întrunirii cerințelor de fond și de formă de către listele de susținători implică verificarea completării tuturor datelor cerute de dispozițiile art.51 al.1 din Legea 115/2015, inclusiv a semnăturii. Această verificare ar fi însă, absolut formală și lipsită de orice eficiență juridică dacă cel desemnat de lege să facă verificările, adică biroul electoral județean, s-ar rezuma doar la constatarea completării rubricii semnătura fără, ca atunci când constată că, în mod evident și flagrant se încalcă normele legale, să nu poată interveni și să restabilească corectitudinea prin mijloacele legale pe care le are la dispoziție, respectiv respingerea candidaturii.

Evident că într-o asemenea etapă nu poate fi efectuată o expertiză grafologică pentru a se stabili cui aparțin semnăturile de pe listele de susținători, însă în cazul de față bănuiala rezonabilă de care vorbește hotărârea B. nr.4 B. este justificată de evidența faptului că liste întregi de susținători au fost semnate de doar câteva persoane și nicidecum de titularii menționați în acele rubrici.

Spre exemplu, se poate observa că in dreptul persoanelor aparținând aceleiași familii, care au același nume de familie, există semnături identice iar semnăturile executate pentru celelalte persoane din listă exprimă aceeași grafică cu ușoare variații în funcție de numele fiecăruia.

Contestatorul nu a indicat și nu a dovedit, măcar cu titlu de exemplu, că situația de fapt consemnată în listele depuse este conformă cu realitatea, iar rezultatul verificărilor este eronat.

În ceea ce privește neconcordanțele semnalate în hotărârea contestată privind faptul că unele dintre adeziunile de susținere ale candidaturilor nu au corespuns celor înscrise în Registrul electoral si că nu se menționează care sunt persoanele cu privire la care s-au găsit aceste neconcordante, prima instanță a reținut că, într-adevăr hotărârea nu individualizează nici un caz concret însă, acest aspect nu mai prezintă relevanță în speță deoarece chiar și numai cazurile mai sus exemplificate de persoane verificate de instanță, singure, scad sub pragul legal numărul valabil de susținători.

Verificarea prin sondaj a corectitudinii listelor nu are nicio consecință asupra valabilității hotărârii contestate atât timp cât, dacă o simplă verificare prin sondaj a relevat suficiente neregularități ale listelor de susținători care să atragă scăderea sub pragul legal de susținători, cu atât mai mult verificarea unui număr mai mare de liste nu putea atrage decât un număr cel puțin egal cu cel rezultat din verificarea prin sondaj.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel P. R. M. – F. Județeană B. și H. M., care au criticat hotărârea pentru nelegalitate, susținând, în esență, că în mod greșit a fost respinsă contestația, doar pe baza unor presupuneri și suspiciuni referitor la caracterul nereal al adeziunilor cuprinse în listele de susținere, fără a se fi avut în vedere aspectele invocate în contestație, privind procedura de actualizare a listelor electorale.

Analizând apelul, Curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauza dedusă judecății, aspectul supus analizei instanței se referă la legalitatea hotărârii de respingere a candidaturilor pentru funcția de consilier județean, hotărâre contestată la prima instanță de către apelanți.

Procedându-se, în verificarea legalității, la analizarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăzute de art. 51 din Legea 115/2015, în mod corect tribunalul a reținut caracterul legal al hotărârii 31/27.04.2016 emisă de B. E. Județean nr. 4 B. în baza art. 52 din aceeași lege.

Astfel, din analiza documentației atașată la dosarul primei instanțe, rezultă în mod clar și evident o . lipsuri în ce privește adresa și semnăturile susținătorilor, condiții impuse de art. 51 alin.1 din Legea 15/2015.

Curtea reține că este neîntemeiată susținerea apelanților că hotărârea tribunalului ar avea la bază doar presupuneri și suspiciuni, în condițiile în care, astfel cum rezultă din documentația atașată dosarului primei instanțe, listele din volumele I, II, III și IV au în mod evident lipsuri în ce privește condițiile impuse de art. 51 alin.1 din Legea 115/2015, menționate anterior, iar astfel cum în mod corect a reținut și tribunalul, la o simplă analiză prin sondaj a semnăturilor din vol. I și IV (astfel cum au fost identificate prin sentința apelată), apare evident o similitudine a acestora, aspecte care conduc la concluzia reținută de prima instanță, că aceste semnături apar ca fiind executate de aceeași persoană.

În aceste condiții, Curtea reține, față de cele menționate anterior, că în cauză, în considerarea prevederilor art. 51 din Legea 115/2015, în mod corect tribunalul a procedat la respingerea contestației formulată împotriva hotărârii Biroului E. Județean nr. 4 B..

În consecință, Curtea, în temeiul art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul promovat de apelanții reclamanți P. R. M.-F. JUDEȚEANĂ B., cu sediul în B., .. 88, J. B. și H. M., împotriva sentinței civile nr. 487/29.04.2016 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul_ cu domiciliul în B., ., ., J. B. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. E. JUDEȚEAN NR.4 B., cu sediul în B., ., J. B..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 4 mai 2016.

Președinte,

C. N.

Judecător,

S. R.

Grefier,

A. L. A.

Red.s. D. O.A.

Red.d.a. CN 4.05.2016

Tehn. 2 exAA4.05.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 564/2016. Curtea de Apel BACĂU