Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 266/2016. Curtea de Apel BACĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 266/2016 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 266/2016
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 266/2016
Ședința publică de la 06 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător P. M. A.
Judecător M. V.
Grefier A. L. A.
*****************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de contestatorii P. R. M. – F. JUDEȚEANĂ B. și H. M. împotriva încheierii de ședință din 3 mai 2016 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât B. E. DE CIRCUMSCRIPȚIE MUNICIPALĂ NR. 1 B., cu participarea reprezentantului Ministerului Public-P. de pe lângă Curtea de Apel B. – procuror M. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul H. M. (legitimat cu CI . nr._/10.03.14 SPCLEP B., CNP_) în nume propriu și în calitate de președinte al recurentului P. R. M. – F. Județeană B..
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Curtea constată că este învestită cu soluționarea unui recurs promovat împotriva încheierii de suspendare din 3.05.2016 a Tribunalului B..
Având în vedere că din evidențele ECRIS rezultă că dosarul a fost repus pe rol de tribunal și soluționat apelul la data de 4.05.2016, pune în discuție rămânerea fără obiect a recursului.
Recurentul H. M. arată că a fost o omisiune din partea sa de a nu solicita judecata apelului și în lipsă.
Reprezentantul Parchetului, față de faptul că dosarul a fost soluționat pe fond, datorită repunerii acestuia pe rol, solicită să se constate rămânerea recursului fără obiect și respingerea ca atare.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 mai 2016 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ 16 s-a dispus în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă suspendarea judecării apelului declarat de contestatorii P. R. M. – F. Județeană B. și H. M. împotriva sentinței civile nr. 2835 din 29 aprilie 2016 a Judecătoriei B..
În motivarea, în fapt, a încheierii, s-a reținut că părțile, deși legal citate, nu s-au prez6entat în instanță și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs apelanții-contestatori P. R. M. – F. Județeană B. și H. M. arătând că din eroare nu au solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsă, raportat la ora târzie de primire a corespondenței și la volumul mare de muncă din celelalte dosare.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Din verificarea evidenței ECRIS (filele 10-12 dosar) Curtea constată că la data de 4 mai 2016 a fost soluționat pe fond apelul declarat de cei doi contestatori, după repunerea pe rol, din oficiu, a dosarului, de către Tribunalul B., motiv pentru care prezentul recurs a rămas fără obiect, sens în care urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenții-contestatori P. R. M.-F. JUDEȚEANĂ B., cu sediul în B., .. 88, J. B. și H. M., împotriva încheierii din 3 mai 2016 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul_ 16 cu domiciliul în B., ., ., J. B. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. E. DE CIRCUMSCRIPȚIE MUNICIPALĂ NR. 1 B., cu sediul în B., ., J. B., ca rămas fără obiect.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică.
Președinte, S. R. | Judecător, P. M. A. | Judecător, M. V. |
Grefier, A. L. A. |
Red,înch. SR 06.05.2016
Tehn. înch. 2 ex. AA
← Reexaminare taxe de timbru. Decizia nr. 272/2016. Curtea de Apel... | Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 564/2016. Curtea... → |
---|