Revendicare imobiliară. Decizia nr. 126/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 1735/93/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 126 R
Ședința publică de la 28.01.2015
Curtea constituită din:
P. – I. R. T.
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
JUDECĂTOR – M. D. O.
GREFIER – F. J.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentele-reclamante S. Ș. și P. E. împotriva sentinței civile nr. 2609/03.09.2014, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimații-pârâți . și ., M. M., M. M., M. I., S. I., Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., ., G. E. C., B. M., S. R. C., G. F., N. J., S. I., Ș. F., C. M., C. I. D., B. C., P. A., T. A. M., H. F., Hănțilă E. R., T. I., A. R. I., N. A. M. și M. H..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentele-reclamante S. Ș. și P. E. reprezentate de avocat M. C. V., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 3 dosar, intimații-pârâți . și S.C. M. & C. SRL, S. I. și A. R. I. reprezentați de avocat B. M., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 55 dosar, intimații-pârâți Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., B. C., P. A. reprezentați de avocat L. D., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 52 dosar, intimata-pârâtă . reprezentată de administratorul societății P. Ș., cu împuternicire de reprezentare la fila 88 dosar, intimații-pârâți G. E. C., B. M. reprezentați de avocat D. I., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 128 dosar, lipsind intimații-pârâți M. M., M. M., M. I., S. R. C., G. F., N. J., S. I., Ș. F., T. A. M., H. F., Hănțilă E. R., T. I., N. A. M. și M. H..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la interpelarea instanței, reprezentantul recurentelor-reclamante arată că a primit întâmpinările depuse la dosar.
Reprezentantul intimaților-pârâți Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., B. C., P. A., având cuvântul, arată că prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția nulității recursului în temeiul art.489 alin.2 Cod proc.civ., astfel că solicită admiterea excepției, motivat de faptul că motivele de recurs invocate de recurentele-reclamante nu se încadrează în nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de dispozițiile art.488 pct.1-8 Cod proc.civ.
Reprezentantul recurentelor-reclamante S. Ș. și P. E. solicită respingerea excepției nulității recursului.
Reprezentantul intimaților-pârâți . și ., S. I. și A. R. I. solicită admiterea excepției nulității recursului.
Reprezentantul intimaților-pârâți G. E. C. și B. M. achiesează la concluziile colegului său și solicită admiterea excepției nulității recursului.
Reprezentantul intimaților-pârâți G. E. C. și B. M. invocă excepția tardivității recursului, având în vedere că hotărârea atacată prin care s-a constatat perimată cauza a fost pronunțată la data de 03.09.2014, iar recursul a fost declarat la data de 12.09.2015, în temeiul art.421 alin.2 Cod proc.civ., conform căruia hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Intimata-pârâtă ., reprezentată de administratorul societății P. Ș., arată că nu are concluzii de pus pe excepțiile invocate și susținute la acest termen.
Reprezentantul recurentelor-reclamante S. Ș. și P. E. solicită respingerea excepției tardivității recursului.
Reprezentantul intimaților-pârâți Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., B. C., P. A. arată că nu a verificat data depunerii cererii de recurs, însă dacă acest aspect a fost verificat de colegul său, solicită admiterea excepției tardivității recursului.
Reprezentantul intimaților-pârâți . și ., S. I. și A. R. I. solicită admiterea excepției tardivității recursului.
Având cuvântul, reprezentanții părților prezente declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea urmează să se pronunțe asupra excepțiilor invocate odată cu fondul cauzei și apreciază cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentele-reclamante S. Ș. și P. E. prin reprezentant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică și cenzurarea cheltuielilor de judecată. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise. În recurs nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimații-pârâți . și ., S. I. și A. R. I., prin reprezentant, solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că nu din culpa părților pe care le reprezintă dosarul a rămas în nelucrare, iar la momentul la care clienții s-au adresat apărătorului, acesta a făcut toate diligențele și a clasificat munca pe care avea să o efectueze în onorariul solicitat, aspect reținut corect de instanța de fond. Solicită cheltuieli de judecată, cu mențiunea că a depus dovezi în acest sens la dosar.
Intimații-pârâți Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., B. C., P. A., prin reprezentant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Având în vedere complexitatea dosarului, faptul că așa cum se poate observa întâmpinările au fost foarte elaborate, a efectuat demersuri pentru a obține dovezi în dovedirea susținerilor sale la primării, la cartea funciară și alte organe abilitate, studiul dosarului, apreciază că onorariul solicitat este justificat. Solicită cheltuieli de judecată pentru fond și recurs.
Reprezentantul intimaților-pârâți G. E. C. și B. M. solicită respingerea recursului ca inadmisibil și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că apărătorul recurentelor-reclamante nu poate aprecia munca depusă de fiecare avocat în parte, în primă fază cel puțin referitoare la întâmpinări. Menționează că nu este vina pârâților că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an și nimeni nu a anticipat că această cauză se va suspenda încă de la al doilea termen de judecată.
Intimata-pârâtă ., reprezentată de administratorul societății, P. Ș., solicită respingerea recursului.
CURTEA,
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2609/03.09.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în temeiul art. 416 C..pr.civ, a fost constatată perimată cauza privind pe reclamanții S. Ș. și P. E., în contradictoriu cu pârâții ., ., M. M., M. M., M. I., S. I., Pleașu Rădița, C. M., C. I., B. C., F. P., F. M., T. A. C., ., G. E. C., B. M., S. R. C., Giuman F., M. H., N. J., S. I., Ș. F., P. A., T. A. M., H. F., H. (fosta C.) E. R., T. I., A. R. I. și N. A. M..
În temeiul art.453 C.pr.civ., au fost obligați reclamanții la plata următoarelor sume cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat: 500 lei către pârâtul S. I., 3000 lei către pârâta G. F., 2500 lei către pârâta S. I., 2500 lei către pârâtul A. R. I., 5000 lei către pârâta . și 5000 lei către pârâta ..
Tribunalul a reținut că prin încheierea de la 12.09.2013 a fost suspendată cauza în temeiul art.242 Cod proc.civ. pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor dispuse în sarcina sa, iar în conformitate cu dispozițiile art.416 alin.1 Cod proc.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.”, în cauză condițiile prevăzute de textul de lege menționat fiind îndeplinite, fără să fi intervenit cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului conform art. 417 si 418 Cod proc.civ., astfel că instanța a constatat perimată cauza.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantele S. Ș. și P. E., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 15.09.2014 sub nr-_ .
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că instituția perimării reglementată în codul de procedură civilă (art. 416 și următoarele) nu cuprinde dispoziții privind cheltuielile de judecată. În cauză, urmare suspendării și lăsării cauzei în nelucrare din vina părții, nu are loc o judecată in fond. În privința, naturii juridice a perimării, s-a afirmat că aceasta are un caracter mixt, fiind atât o sancțiune procedurală (penalizând nerespectarea termenului prevăzut de lege) cât si o prezumție de desistare (ce rezultă din pasivitatea îndelungata a părții interesate în a mai continua judecata). Perimarea constituie o modalitate de finalizare a judecății, ca sancțiune procedurală pentru „părțile" care au lăsat pricina în nelucrare o perioadă mai mare de un 6 luni. În consecință, nu are loc o judecată, asupra fondului pentru a se stabili „partea căzută în pretenții".
Prin urmare, apreciază că nu se poate dispune obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentele-reclamante solicită să se aibă în vedere că, în calitate de reclamante, nu au continuat procesul tocmai din imposibilitatea de a
susține cheltuielile acestuia, acest proces s-a stins în doua termene.
În plus, consideră că sumele acordate de instanța cu titlu de cheltuieli de judecată (18.000 lei), reprezentate doar de onorarii de avocați, sunt extrem de mari, instanța având posibilitatea, chiar și din oficiu, de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților atunci când acesta este vădit disproporționat cu activitatea desfășurata de aceștia așa cum prevede art. 451 alin.2 Cod proc.civ.
Este de la sine înțeles că onorariul pentru un întreg proces în care se administrează probe, se depun acte, se audiază martori, etc, nu este același ca cel pentru un dosar finalizat prin perimare, în care avocații nu au făcut nimic altceva decât să depună o întâmpinare, astfel încât instanța ar fi trebuit să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea si complexitatea muncii depuse.
Recurentele reclamante consideră soluția instanței de fond ca fiind nelegală si solicită admiterea recursului si casarea hotărârii atacate.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.451, art.452, art.453, art.483, art.486 și art.488 pct.8 Cod proc.civ.
În cauză au formulat întâmpinări intimații pârâți S. I., G. F., Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., B. C., P. A., . și ., solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimații pârâți Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., B. C., P. A. au invocat prin întâmpinarea depusă la dosar excepția nulității recursului pentru nemotivare.
În ședința publică din 28.01.2015, intimații pârâți G. E. C. și B. M. au invocat excepția tardivității recursului.
Curtea va examina cu prioritate, față de natura normelor juridice pretins încălcate, excepția tardivității formulării căii de atac, apreciind că numai învestirea instanței în termenul legal de decădere permite verificarea îndeplinirii cerințelor formale ce vizează cererea de recurs.
În acest context, reține că, potrivit art.421 alin.2 Cod proc.civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.
În speță, hotărârea prin care prima instanță a constatat perimarea cererii de chemare în judecată a fost pronunțată la data de 3.09.2014, termenul de recurs de 5 zile începând să curgă la data de 4.09.2014 și împlinindu-se la data de 9.09.2014 (zi lucrătoare) în acord cu dispozițiile art.181 alin.1 pct. 2 Cod proc.civ., privitor la calculul termenului pe zile.
Cererea de recurs formulată de reclamante a fost depusă la poștă la data de 10.09.2014, cu depășirea termenului imperativ de decădere mai sus amintit, astfel încât curtea reține că excepția tardivității formulării recursului este fondată, urmând a fi admisă, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat.
Devine inutilă, astfel, examinarea excepției nulității recursului.
Având în vedere soluția dată cererii de recurs, va obliga recurentele-reclamante să plătească câte 500 lei fiecăruia dintre intimații-pârâți A. R. I., ., ., S. I. și G. F., reprezentând onorariu avocațial parțial conform dovezilor aflate la filele 37 și 129-132 în dosarul de recurs, aplicând în acest scop prevederile art.453 alin.1 Cod procedură civilă și art.451 alin.2 Cod procedură civilă, cu observația că reducerea sumelor acordate intimaților cu acest titlu a fost dispusă în considerația complexității reduse a pricinii în calea de atac, ce a privit exclusiv caracterul nelegal, respectiv excesiv al dispoziției privind obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la cererile privind plata cheltuielilor de judecată formulate de intimații-pârâți Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., P. A., B. C., B. M. și G. E. C., curtea reține că în beneficiul acestor pârâți nu s-a dispus de prima instanță acordarea de cheltuieli de judecată prin dispozitivul hotărârii atacate, astfel încât calea de atac declarată nu îi privea, nu îi vătăma și nu le profita, deoarece, în prezența criticilor formulate de recurente exclusiv sub aspectul mai sus menționat, hotărârea devenise definitivă în privința lor.
Acesta este motivul pentru care instanța de recurs nu a dispus comunicarea către acești intimați-pârâți a motivelor recursului, în lipsa oricărui efect față de ei al căii de atac, nefiind necesară formularea vreunei apărări de către aceștia.
De aceea, curtea reține că formularea unei cereri privind plata cheltuielilor de judecată de către intimații-pârâți menționați în precedent nu poate fi primită, cât timp față de ei recurentele nu au căzut în pretenții în sensul art.453 alin.1 Cod proc.civ., calea de atac nefiind îndreptată împotriva acestora.
Cu atât mai puțin poate fi primită solicitarea intimaților pârâți Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., P. A. și B. C. de a se dispune obligarea reclamantelor recurente la plata cheltuielilor efectuate de aceștia cu judecata în primă instanță, justificată de imposibilitatea apărătorului lor de a se prezenta la judecată în fața tribunalului și de a cere aceste cheltuieli, chestiunea putând fi examinată exclusiv într-o cale de atac declarată de aceste părți împotriva hotărârii tribunalului, cale de atac ce nu a fost declarată în speță.
Pentru aceste considerente, cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulată de intimații-pârâți Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., P. A., B. C., B. M. și G. E. C. va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge recursul formulat de recurentele-reclamante S. Ș. și P. E., ambele cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. M., în București, ..6, ., ., împotriva sentinței civile nr.2609/03.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimații-pârâți .,., A. R. I. și S. I., toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat B. M., în București, ..37, sector 2, M. M., domiciliată in București, ..192-196, sector 3, M. M., domiciliată în București, ..192-196, sector 3, M. I., domiciliat în București, ., ., PLEAȘU RĂDIȚA,F. P.,F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D.,B. C. și P. A., toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat L. D. in București, . nr.4, ., ., sector 3, ., cu sediul in București, ., ., ., G. E. C. si B. M., ambii domiciliați in București, ., sector 2, S. R. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Gudin Caliopi în București, .. 15, ., ., sector 3, G. F., cu domiciliul ales la SCPA B., B. și Asociații în București, . nr.9, ., N. J., domiciliat in București, ..6, ., ., S. I., domiciliat in București, ., sector 1, Ș. F., domiciliată in București, ., sect. 3, Ț. A. M., domiciliată în București, ., ., ., HĂNȚILĂ F., domiciliată in București, ., ., ., HĂNȚILĂ E.R., domiciliată în ., . nr.37, ., T. I., domiciliat în București, ..9, ., ., N. A. M., domiciliata în București, ..2, ., ., sector 6 și M. H., cu domiciliul ales la S.C.A. Surghie, în București, ., sector 1, ca tardiv formulat.
Obligă recurentele să plătească câte 500 lei fiecăruia dintre intimații-pârâți A. R. I., ., ., S. I. și G. F., conform art. 453 alin.1 Cod procedură civilă și art. 451 alin.2 Cod procedură civilă.
Respinge cererile privind plata cheltuielilor de judecată formulate de intimații-pârâți Pleașu Rădița, F. P., F. M., T. E. L., T. A. C., C. M., C. I. D., P. A., B. C., B. M. și G. E. C., ca neîntemeiate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. R. T. M. Steluța C. M. D. O.
GREFIER,
F. J.
Red. IRT
Tehnored. TI, IRT
34 ex./15.07.2015
Tribunalul Ilfov – judecător A. C.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 95/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|