Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 372/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 372/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 372
Ședința publică de la 20.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât V. R. I., împotriva deciziei civile nr. 1584 A din 23.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă T. V. și autoritatea tutelară din cadrul PRIMĂRIEI SECTORULUI 2 BUCUREȘTI.
P. are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat M. B. în calitate de reprezentant al recurentului - pârât V. R. I., prezent personal, în baza împuternicirii avocațiale nr._, eliberată de Baroul D., pe care o depune la dosar și avocat A. F., în calitate de reprezentant al intimatei - reclamante T. V., prezentă personal, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, au fost depuse la data de 16.03.2015 de către recurentul - pârât dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4,00 lei, conform chitanței nr. 2768/13.02.2015 și timbru judiciar de 0,15 lei, iar intimata - reclamantă a depus întâmpinare.
Curtea procedează la legitimarea recurentului - pârât V. R. I., cu CI seria_, CNP_, eliberată de SPCEP S. 2 la 25.05.2014 și a intimatei - reclamante T. V., cu BI . nr._, CNP_, eliberat la 3.01.1996.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, învederează că nu au alte cereri sau probe de solicitat, apreciind cauza în stare de judecată. a
Curtea având în vedere că părțile nu mai au cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului - pârât învederează că în opinia sa există două motive unul de casare și unul de modificare a hotărârilor recurate. Arată că este vorba de un motiv de ordine publică, ce ar duce la casarea celor două hotărâri de fond și de apel și trimitere a cauzei spre rejudecare, motiv care se raportează la o cerere reconvențională formulată de recurent încă de la dosarul de fond, care pur și simplu depășind atribuțiile puterii judecătorești, instanțele au îndepărtat cererea, fără a se dispune într-un mod procedural asupra acesteia.
Pe parcursul judecării dosarului s-a reținut și ceea ce a susținut și intimata prin întâmpinare, este faptul că a fost format un nou dosar, că s-a declarat inadmisibilă cererea reconvențională, ori solicită a se observa fila 21 din dosarul de fond, respectiv încheierea de ședință din data de 29.03.2013 se menționează că a fost pusă în discuție, dar nu s-a pronunțat în nici un fel asupra cererii reconvenționale, a dispărut pur și simplu, iar ulterior nu a fost cuprinsă în dispozitivul sentinței de fond și nici în apel, motiv pentru care apreciază că cererea a fost îndepărtată fără a se folosi vreun mijloc legal, procedural.
Din acest motiv solicită casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca cererea reconvențională să fie analizată și să se dispună în mod legal asupra ei.
În ceea ce privește motivele de legalitate invocate prin motive - art. 304 pct. 9 și 8 C.pr.civ. respectiv o greșită aplicare a legii precum și de schimbarea interesului actului dedus judecății.
Arată că este vorba de o cauză dificilă, deoarece s-a ajuns la o luptă inutilă între bunica unui copil de 9 și singurul părinte rămas în viață, respectiv tatăl copilului, deoarece părinții au divorțat înainte de nașterea copilului, ce a fost încredințat spre creștere și educare mamei, care împreună cu bunica i-au interzis recurentului - pârât să vadă copilul și să aibă posibilitatea de a se comporta ca un tată.
Partea ce a presupus o traumă, a fost decesul mamei copilului, moment din care, bunica, așa cum se dovedește cu actele de la dosar, nu l-a înștiințat pe tată, s-a comportat ca o mamă cu copilul, lucru pe care îl apreciază ca anormal, iar tatăl, pentru a-și vedea copilul și a-și exercita niște drepturi părintești normale, a fost obligat să formeze un dosar. Arată că respectiva cauză a fost câștigată de recurent, putând să-și ia copilul de la bunică numai cu executorul judecătoresc, bunică ce îi spunea copilului că tată său a murit și că este mama sa, ori în contextul anului 2012, tatăl copilului a reușit să ia copilul de la bunică, tot în acel an, bunica introduce prezenta cauză.
Menționează că această acțiune are două temeiuri legale care nu au fost băgate în seamă respectiv disp.art. 399 și 403 C.civ., articole care sunt invocate, care vorbesc de o exercitare a autorității părintești de alte persoane și de preschimbare a măsurilor luate cu privire la copil, ori este cert că niciuna dintre instanțe nu s-au pronunțat asupra celor două temeiuri legale ce au fost invocate de reclamantă.
Mai arată că în nici un caz nu au fost făcute dovezi care să conducă la concluzia că s-ar impune, în interesul copilului, să se schimbe autoritatea părintească exercitată de către tată, că s-ar impune schimbarea măsurilor luate cu privire la copil și mai mult decât atât se face o confuzie, care solicită a fi corectată, între dreptul părintelui de a avea legături cu copilul, un drept prevăzut de art. 401 cod civil și dreptul copilului de a avea legături cu familia, respectiv rudele, bunicii. În continuare arată că bunicii nu au un dreptul să aibă legături cu copilul, părintele fiind cel care are acest drept legal prevăzut de codul civil, în schimb copilul are dreptul de a avea legături cu familia, cu condiția ca acest drept să nu vină împotriva interesului superior al acestuia.
Ori și la fond și la apel s-a demonstrat că o relație în acest moment cu bunica este traumatizantă pentru copil, neputându-se analiza trauma suferită de un părinte prin decesul copilului, lucru foarte dureros, însă de la acest necaz, la a dori să te comporți ca un părinte asupra propriului nepot, este o diferență foarte mare.
Menționează că la dosarul de apel se găsește o scrisoare adresată instanței de către reclamantă, din care se poate constata că reclamanta în continuare se consideră o mamă disperată, nevorbind de o bunică disperată care nu își vede nepotul.
Copilul și în prezent urmează consiliere și terapie psihologică, dat fiind aceste traume la care a fost supus, la faptul că a ajuns la tatăl său ca urmare intervenției executorului judecătoresc și al poliției, lucruri anormale, ori în acest condiții să i se permită intimatei - reclamante să ia copilul la domiciliul ei, 3 zile din 14, deoarece așa a decis instanța de apel, este total nelegal și este împotriva echilibrului emoțional al copilului și interesului acestuia în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă a acestuia.
Arată în continuare că bunica nu are autoritatea drepturilor părintești, nu are obligația de a veghea asupra copilului, fiind de notorietate faptul că într-un fel se comportă un părinte și altfel se comportă un bunic, nefiind cazul transformării bunicului în părinte, lucru ce a fost făcut de instanța de apel.
Față de cele arătate solicită modificarea în tot a hotărârii instanței de apel și de fond, și raportat la cererea de chemare în judecată și la programul de vizită solicitat de reclamantă să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Solicită să se aibă în vedere raportul psihologic al autorității statului, care se găsește în dosarul de fond, și care menționează că relația cu bunica trebuie să fie gestionată cu deosebită atenție, pentru că altfel ar putea fi afectat minorul.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată. Depune concluzii scrise.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului ca netemeinic, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.
Arată că obiectul cererii reconvenționale a recurentului - pârât a avut ca obiect restituirea alocației copilului pe perioada în care a stat în îngrijirea bunicii, fiind evident că instanțele de judecată au înlăturat această cerere ca fiind absurdă.
Mai mult decât atât solicită să se aibă în vedere Legea nr. 272/2004 care prevede că orice copil are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături și atașament și să se rețină că instanța de apel în mod corect a reținut și a apreciat că minorul trebuie să fie ajutat să-și cunoască bunica și să aibă o relație firească cu aceasta, precum și nevoia pe care copilul o are să fie alături de bunica care l-a crescut.
Arată că recurentul vorbește în recurs despre interesul superior al copilului, respectiv ca minorul să nu aibă nicio relație cu bunica, care l-a crescut încă de la naște împreună cu mama copilului, până la decesul acesteia.
Solicită a se observa că interesul superior al copilului dictează pe relația care a fost întreruptă brusc de către recurentul - pârât în anul 2012, relație care trebuie reluată, deoarece bunica este singura rudă din partea mamei, și apreciază că minorul trebuie să cunoască mai multe despre mama sa, recurentul necunoscând multe aspecte din viața mamei minorului pe care le poate spune minorului.
Arată că beneficiarul dreptului este minorul care este văduvit în mod înverșunat prin refuzul tatălui de a avea o relație cu bunica sa și ca atare este evident că orice întârziere a relației cu copilul ar fi foarte gravă.
Reiterează faptul că instanța în mod corect a observat nevoia copilului de a fi alături de bunica sa și se poate spune că recurentul dă o interpretare greșită a situației de fapt, motiv pentru care apreciază ca irelevant a se atrage atenția asupra modului în care intimata este defăimată în familia în care crește copilul, rezultatul fiind reacția copilului prin declarația dată de acesta în fața instanței de fond, din care se poate constata decât îndoctrinarea constantă a copilului de către tată, deoarece nicio bunica care și-a crescut nepotul până la 6 ani nu poate avea o influență negativă sau nefastă pentru educația nepotului.
Față de cele arătate solicită respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca legală și temeinică.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1584A/23.10.2014 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Ț. V. în contradictoriu cu intimatul - apelant-pârât V. R. I., și cu intimata autoritate tutelară P. S. 2 București împotriva sentinței civile nr._/13.09.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că: programul de vizitare stabilit în favoarea reclamantei este în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri, ora 18 până duminică ora 16, cu dreptul reclamantei de a-l lua pe minor în domiciliul său și cu obligația acesteia de a-l aduce pe minor la domiciliul tatălui, la sfârșitul programului de vizită, a menținut celelalte dispoziții ale programului de vizită cu privire la zilele de naștere și onomastică ale minorului, precum și celelalte dispoziții ale sentinței apelate și, pe cale de consecință, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât V. R. I. împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie civilă, tribunalul a reținut, în esență că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 24.07.2012, sub nr._/301/2012, reclamanta T. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V. R. I., obligarea acestuia să-i permită să aibă legături persoanele cu minorul V. V. M., născut la data de 25.03.2006, de doua ori pe lună, în prima și a treia săptămână, in zilele de vineri, orele 18:00 si pana duminica orele 16:00, la domiciliul reclamantei, a doua zi după ziua de naștere a minorului, respectiv pe data de 26 martie a fiecărui an, la domiciliul pârâtului, a doua zi de după ziua onomastica de Sf. Arhangheli M. si G., adică pe data de 9 noiembrie a fiecărui an la domiciliul pârâtului, în vacanța de vară o luna calendaristică, la domiciliul reclamantei, in vacanta de iarnă timp de o săptămână la domiciliul reclamantei, a doua zi a sărbătorilor de Paști și de C. la domiciliul reclamantei.
Pârâtul a formulat întâmpinare si a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, având in vedere ca domiciliază în Sectorul 2 București, iar pe fond, respingerea, ca neîntemeiata, a acțiunii formulate de reclamantă.
Pe cale reconvenționala, pârâtul a solicitat obligarea reclamantei să-i predea toate actele de proprietate ale bunurilor aparținând defunctei V. C. Florența decedata la data de 22.10.2012 și să-i returneze contravaloarea alocației de stat pentru copii încasată fără drept în perioada octombrie 2010 - iulie 2012, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentința civilă nr._/10.10.2012, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetentei teritoriale invocata de parat si a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, cauza fiind înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 14.02.2013, sub nr._ .
La termenul de judecată din 29.03.2013 instanța a dispus trimiterea cererii reconvenționale la registratură în vederea formării unui nou dosar.
Prin sentința civilă nr._/13.09.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 2 București a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta Tăranu V. și a stabilit dreptul reclamantei de a avea legături personale cu minorul V. V. M., născut la data de 25.03.2006 astfel: în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, sâmbătă de la ora 11 până la ora 19, în prezența tatălui, fără posibilitatea luării minorului la domiciliul reclamantei; în zilele de 26 martie și 9 noiembrie ale fiecărui an, dacă reclamanta nu participă la petrecerea de aniversare a zilei de naștere sau de nume a minorului, între orele 17,00 – 20,00 la domiciliu tatălui. A respins în rest cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta, cât și pârâtul, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 04.11.2013, sub nr._ .
În motivele de apel formulate, apelanta Ț. V. a susținut că prima instanță greșit nu a admis integral cererea de chemare în judecată. A menționat că mama minorului s-a despărțit de pârât înainte de nașterea minorului, reclamanta fiind cea care a mers la serviciul de stare civilă pentru a declara nașterea minorului, intimatul-pârât nefăcând acest lucru. Mama minorului l-a născut pe acesta în Spitalul Județean G., unde a fost vizitată doar de reclamantă și de colegii acesteia, pârâtul nu a mers să își vadă copilul. Ulterior, fiica sa a organizat petrecerea de botez a minorului, la care 1-a invitat și pe intimat, acesta venind în calitate de invitat, fără să participe ori să manifeste vreun interes pentru copil. După acest eveniment, intimatul nu a mai manifestat niciun interes pentru copilul său, iar la divorțul intentat de fiica sa, a refuzat ca aceasta să îi poarte numele, deși acest lucru era și în interesul minorului. Minorul a fost crescut de mama acestuia, cu ajutorul reclamantei, fără ca minorului să îi lipsească ceva, atât material, cât și sprijin și suport afectiv.
După decesul fiicei sale, colegii acesteia au încercat să ia legătura cu intimatu-pârât și să îl anunțe că a decedat și este nevoie de el în preajma minorului, însă acest lucru nu a fost posibil, întrucât acesta își schimbase numărul de telefon și nu a fost găsit. De la decesul fiicei sale, minorul a rămas în grija reclamantei, nepunându-i acestuia în pericol viața, sănătatea ori integritatea. Din probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor audiați, a reieșit faptul că s-a ocupat corespunzător de copil și nu poate fi acuzată că a fost mai îngăduitoare, mai ales că, în general toate bunicile sunt mai îngăduitoare decât părinții. Nu este corectă nici reținerea instanței că minorul prezenta carențe educaționale datorită comportamentului permisiv (susținere a angajaților DGASPC G.), după cum respingerea tatălui de către minor s-ar datora influențelor mele negative. A menționat faptul că dorește ca minorul să păstreze relațiile firești și cu familia mamei sale, dar este împiedicat de tatăl său.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile prevăzute de art. 470 și urm. din C.pr.civ..
În motivele de apel formulate, apelantul-pârât V. R.-I. a susținut că prima instanță a reținut o situație de fapt ce nu corespunde realității și a dat reclamantei ceea ce aceasta nu a cerut, respectiv a stabilit un program de vizită în prezența acestuia, deși reclamanta a precizat că nu dorește un astfel de program. Apelantul a susținut că în luna octombrie 2013, intimata-reclamanta, însoțită de alte persoane, a intrat fără drept și fără a a-l anunța în prealabil, în școala în care copilul învață, încercând să îl ia pe copil cu forța, iar această prezentare bruscă, neanunțată și violentă a intimatei-reclamante la școală l-a speriat pe V., stabilitatea sa emoțională fiind pusă în pericol din nou. Intimata-reclamantă a mințit copilul, spunându-i acestuia că ea este mama lui, a ținut ascuns decesul mamei copilului, refuzând să îl informeze pe apelant, a refuzat orice încercare de apropiere a sa de copil, susținând că acesta va lua copilul numai după ce reclamanta va muri, fiind nevoit să pornească procese ce au durat 2 ani de zile.
În apel s-au depus la dosar mai multe înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, conform dispozițiilor prevăzute de art. 295 din C.pr.civ., tribunalul a constatat că apelul formulat de apelanta-reclamantă este fondat și l-a admis, pentru următoarele motive:
Conform dispozițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), orice copil are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Tribunalul a considerat că relația nepoților cu bunicii este o relație specială, iar pârâtul nu trebuie să îngrădească dreptul minorului și al reclamantei la această relație. În cauză nu s-a făcut dovada că problemele pe care le are minorul se datorează comportamentului pe care bunica acestuia l-a avut, astfel încât se impune stabilirea unui program de vizitare în interiorul căruia minorul să fie numai cu bunica sa, pentru a o cunoaște și pentru a avea o relație firească cu aceasta, neexistând dovezi care să impună luarea unei măsuri care să privească lipsa bunicii din viața nepotului său, mai ales că aceasta a fost alături de copil din momentul nașterii sale și i-a asigurat toate condițiile de care a avut nevoie pentru creștere și educare. Minorul locuiește cu tatăl său, însă acesta trebuie să fie ajutat să-și cunoască bunica și să aibă o relație firească cu aceasta, ținând cont și de faptul că nici intimatul nu se opune unei astfel de legături, astfel cum rezultă din probele aflate la dosarul cauzei.
În ceea ce privește legăturile personale pe care apelanta-reclamantă are dreptul să le aibă cu nepotul său minor, tribunalul a avut în vedere interesul superior al minorului și ține cont de probele ce au fost administrate în cauză. Tribunalul a reținut că reclamanta a avut grijă de copil și, prin comportamentul pe care îl are față de acesta, prin interesul pe care îl manifestă pentru el, a dovedit că este îndreptățită să aibă o relație firească cu minorul și să petreacă cât mai mult timp cu acesta. Pe de altă parte, minorul trebuie să se încadreze într-un program bine stabilit, având nevoie să-i fie asigurată o stabilitate a locului unde aceasta urmează să locuiască în mod permanent, ținând cont de vârsta sa, de programul pe care îl are la școală și de nevoia pe care o are să fie alături de bunica sa care la crescut încă de la nașterea sa, în absența tatălui. De aceea, tribunalul a primit numai în parte cererile apelantei și, în temeiul art. 296 din C.pr.civ., a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că programul de vizită stabilit în favoarea reclamantei este în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri, ora 18 până duminică ora 16, cu dreptul reclamantei de a-l lua pe minor în domiciliul său și cu obligația acesteia de a-l aduce pe minor la domiciliul tatălui, la sfârșitul programului de vizită. A menținut celelalte dispoziții ale programului de vizită cu privire la zilele de naștere și onomastică ale minorului. A menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Având în vedere, așa cum s-a arătat mai sus, că în cauză nu s-a făcut dovada că prezența bunicii sale în viața minorului i-ar aduce prejudicii acestuia, tribunalul a considerat că motivele de apel formulate de apelantul-pârât sunt nefondate și nu le primește. Este în interesul minorului ca acesta să aibă o relație cât mai apropiată de bunica sa, în domiciliul căreia a locuit o perioadă lungă de timp, de la nașterea sa.
În consecință, pentru motivele arătate, în temeiul art. 296 din C.pr.civ., a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs V. R. I.. În esență și-a motivat recursul în sensul că potrivit art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă apreciind că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece a ignorat complet unele dovezi ce existau în dosar, că este netemeinică (pct.II din motive de recurs, pct.8 – 37 făcând referire la administrarea probatoriului și interpretarea acestuia, filele 2-7 motive de recurs).
Recursul este nefondat.
Recursul, cale extraordinară de atac de reformare, se referă numai la nelegalitatea hotărârii recurate, nu și la temeinicia acesteia.
C u referire la art.304 pct.8 Cod procedură civilă este de remarcat că se invocă încălcarea principiului înscris în art.969 alin.1 Cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Este vorba de „natura” și „înțelesul” actului juridic dedus judecății, iar dacă din probe ar rezulta un dubiu asupra naturii actului juridic dedus judecății sau a conținutului acestuia, interpretarea dată de judecător, constituie o chestiune de fapt, care nu poate fi criticată în recurs.
Recurentul va trebui să arate în motivarea căii de atac, în ce constă schimbarea naturii sau a înțelesului actului juridic, simpla afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru a se admite recursul.
Or, cum însăși recurentul în motivele scrise expune pe larg motivele de recurs în care critică nemulțumirea sa referitoare la temeinicia hotărârii recurate, motivul de recurs este neîntemeiat.
Cu privire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, acesta se referă la două ipoteze:
Prima vizează lipsa de tremei legal a hotărârii (adică din modul cum a fost redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată și că hotărâre a fost dată, cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), iar cea de-a doua ipoteză la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (s-a aplicat o normă generală nesocotind existența unei norme speciale sau o normă ce nu era incidentă în speță).
În motivele de recurs exprimând pe larg motivele de netemeinicie, recurentul apreciază că acestea sunt temei legal ale art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Or, față de considerentele deciziei recurate și mijloacele de probă aflate la dosar nu relevă nici un motiv clar de nelegalitate, motivele de recurs fiind neîntemeiate.
Ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Văzând și art.316 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - pârât V. R. I., împotriva deciziei civile nr. 1584 A din 23.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă T. V. și autoritatea tutelară din cadrul PRIMĂRIEI SECTORULUI 2 BUCUREȘTI.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
I. A. G.
Red.C.M.T.
Tehnored.C.S.
2 ex/29.09.2015
T.B.. Secția a III-a Civilă – A.D.B.
- D.A.D.
Jud. sector 2 București – L.L.M.
| ← Contestatie la executare. Decizia nr. 1301/2015. Curtea de Apel... |
|---|
