Anulare act. Decizia nr. 44/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 44/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 44/2016

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

(_ )

DECIZIA CIVILĂ NR.44 A

Ședința publică de la 27.01.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - C. B. T.

JUDECĂTOR - A. P. B.

GREFIER - S. P.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelanta-pârâtă C. P. MINISTRU – COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr.142 din 03.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-reclamante M. S. M. și C. E..

P. are ca obiect – anulare act – Legea nr.165/2013.

Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 20.01.2016, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 27.01.2016, când a decis următoarele:

CURTEA,

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București –Secția a III-a Civilă sub nr._ din data de 11.07.2014 reclamantele M. S. M. și C. E. în contradictoriu cu pârâta C. P. Ministru – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au solicitat anularea deciziei de invalidare nr.1024/10.04.2014 și să se dispună acordarea masurilor reparatorii în cuantumul ce va rezulta din probatoriu prin obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de compensare în cuantumul stabilit.

În fapt, R. A. (fosta B.), a fost proprietara unui imobil situat în B., ., Jud. A..

În baza Decretelor Consiliului de Stat (de expropriere) nr. 215/1985 și nr. 49/1987 imobilul - construcție a fost expropriat și, ulterior demolat în vederea construirii unor blocuri de locuințe, blocuri ce au și fost realizate.

În ce privește imobilul-teren suprafața acestuia era de 799 m.p. (așa cum rezulta din C.F. în extenso nr. top 4,5/1,3/1), din care au fost expropriați 420 m.p. (prin DCS nr. 215/1985) și 185 m.p. (prin DCS nr. 49/1987), restul suprafeței pana la 799 m.p. fiind preluați în fapt, fără nici o forma legala.

În baza Legii nr.10/2001 au solicitat acordarea măsurilor reparatorii, iar prin Dispoziția Primarului B. nr. 994bis/20.07.2005 le-a fost recunoscut reclamantelor dreptul la astfel de măsuri, dosarul fiind înaintat către ANRP la data de 12.10.2005, sub nr. 1345/CC/2005.

Întrucât pârâta nu a respectat termenul legal de soluționare a dosarului reclamantelor (1345/CC/2005) au inițiat următoarele acțiuni judecătorești, după cum urmează:

Prin sentința civilă nr. 1909/20.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. în dosarul_ a fost obligată pârâta să soluționeze dosarul 1345/CC/2005, aceasta sentința rămânând irevocabila prin decizia civilă nr. 1238/5.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Datorită refuzului de a respecta această hotărâre judecătorească, prin sentința civlă nr. 124cc/10.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. în dosarul nr._ a fost aplicată conducătorului pârâtei amenda prevăzută de art. 24 din Legea nr.554/2004, această sentință devenind irevocabilă prin decizia civilă nr. 1167/2.03.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 5.10.2010 pârâta formulează o cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1909/20.06.2008 ce este respinsă prin încheierea pronunțată în data de 14.12.2010 ocazie cu care pârâta este amendată cu suma de 500 lei pentru formularea cu rea credință a acestei cereri de lămurire, încheiere ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către ICCJ.

În paralel au formulat și o plângere penală împotriva pârâtei și a conducătorului acesteia, însă au fost întâmpinate de clasicul NUP.

În cele din urmă, urmare a dispozițiilor noului cod de procedura civila, au pornit executarea silita a sentinței civile nr. 1909/20.06.2008 prin intermediul B. "S. și Z.", executare silită în urma căreia pârâta a catadicsit să soluționeze dosarul de despăgubire al reclamantelor.

Din păcate pârâta nu a înțeles să aprofundeze principiul "specialia generalibus derogant" și să aplice dispozițiile legale enunțate de Legea 10/2001 în materia probatiunii dreptului de proprietate asupra imobilelor notificate în temeiul acestei legi.

Astfel, tocmai având în vedere situațiile juridice precum și cele și cele de fapt complexe petrecute în timpul regimului comunist, în care tranzacțiile imobilelor erau supuse fie interdicției fie unor condiții umilitoare, fiind uzitate atât celebrele chitanțe de mână cât și predarea-primirea în fapt a imobilului tranzacționat între două persoane fizice, legiuitorul a stabilit anumite reguli particulare în materia probațiunii dreptului de proprietate invocat în condițiile Legii nr.10/2001, reguli consacrate în art. 24 din această lege.

Potrivit acestui articol probațiunea dreptului de proprietate este făcută inclusiv prin simpla menționare a persoanelor în actele normative de preluare ale imobilului.

Ori, în speța de față dincolo de faptul că numele autoarei reclamantelor este înscriși în decretele de expropriere există și adeverințele emise de Primăria B. care confirma că mama acestora era înscrisă în evidențele fiscale ale imobilul expropriat. Mai mult, o dovadă extrem de puternică în sensul că mama cumpărase imobilul de la proprietarul ce fusese înscris în Cartea Funciară o constituie și Declarația autentificată sub nr. 826/25.05.2011 de BNPA "S. V. și S. A. I." dată de nepotul fostului proprietar ce era înscris în cartea funciară (fostul proprietar T. N.) prin care recunoaște faptul că mama acestora a cumpărat imobilul în cauză de la bunicul său în baza unei chitanțe de mână.

În aceste condiții consideră că motivul pentru care pârâta a emis Decizia de Invalidare astăzi atacată este contrar dispozițiilor art. 24 din Legea nr.10/2001 întrucât aceste dispoziții legale se aplică cu prioritate dreptului comun în materie de probațiune al transferului dreptului de proprietate.

În temeiul art. 293 C.Pr.Civ. solicită pârâtei să depună la dosarul cauzei, în copie, actele ce au stat la baza emiterii deciziei astăzi atacată.

În probațiunea celor afirmate solicită încuviințarea administrarea probei cu înscrisuri, precum și a oricărei alte probe a cărei necesitate va rezulta din dezbateri.

În drept, invocă art. 194 și urm., art. 223 și 411 C.Pr.Civ., Legea nr.10/2001 și Legea nr.165/2013.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care înțelege să invoce: excepția inadmisibilității stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent, precum și respingerea cererii ca neîntemeiate.

I. Referitor la excepția inadmisibilității stabilirii măsurilor compensatorii, facem următoarele precizări;

Potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, era atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

După . acestui act normativ (Legea nr.247/2005), contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent nu va mai fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Învederează instanței că prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită ulterior prin Legea nr.165/2013 Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Prin urmare, semnalează instanței că nicio altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.

Prin Legea nr.165/2013, s-a înființat Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art.17, alin.1, lit. a din actul normativ invocat mai sus, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

Totodată, potrivit prevederilor art.21 alin. (6) din Legea nr.165/2013 "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art.35 alin 3 din Legea nr.165/2013 modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

Pentru toate aceste considerente, solicită să se admită excepția inadmisibilității stabilirii măsurilor compensatorii.

II. În ceea ce privește fondul cauzei, învederează instanței că pretențiile reclamantelor sunt neîntemeiate în raport de dispozițiile legale invocate.

1. Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Prin dispozițiile noii legi a fost înființată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din Legea nr.165/2013, la care a făcut referire mai sus, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/17.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în "mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.

Conform art. 25 alin. 2 din Legea nr.165/2013, Decizia de invalidare emisă de Comisia Națională se motivează și se comunică atât titularilor, cât și entităților învestite de lege, în termen de 60 de zile de la data emiterii.

De asemenea, este aplicabil și art.41 alin.5 potrivit căruia obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art.21, procedura presupunând și în aceste situații verificării dosarelor din punctul de vedere al existentei dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.

Față de cele expuse, motivat și de faptul că a pronunțat sentința civilă nr. 1909/2008 rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului promovat de CCSD prin Decizia nr. 1238/2009, nu l-a constituit stabilirea întinderii sau existenței dreptului de proprietate, apreciază că emiterea deciziei de invalidare s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

III. În ceea ce privește motivele ce au condus la emiterea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a Deciziei de Invalidare nr. 1024/2014, subliniază următoarele:

1. Ulterior verificării dosarului din punct de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit dispozițiilor art. 21, alin. 5, din Legea nr.165/2013, s-a «procedat la întocmirea Referatului de verificare a dosarului de despăgubire conținând propunerea Secretariatului Comisiei de completare a documentației sub următoarele aspecte: dovada intabulării dreptului de proprietate al autorilor notificatoarelor, respectiv extras de carte funciară/carte funciară în extenso, legalizată și tradusă, în care să se regăsească imobilul din ., situația juridică actuală și detaliată a imobilului pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii, precum și motivele care au stat la baza respingerii cererii de restituire în natură, modalitatea de preluare a diferenței de suprafață dintre cea propusă pentru despăgubire și cea expropriată (799mp-605mp).

2. Completarea documentației a fost solicitată de către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în temeiul disp. art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/2013. în procedura administrativă, a fost instituit un termen de decădere de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

Ca urmare a solicitărilor privind completarea dosarului de despăgubire, s-a primit răspuns atât de la doamnele Mârsanu S. M. și C. E. cât și de la Consiliul Local-Municipiul B. nefiind lămurită solicitarea cu privire la dovada intabulării dreptului de proprietate al autoarei notificatoarei.

Astfel, după împlinirea termenului prevăzut de lege la art. 32 din lege, la data de 10.04.2014, Secretariatului Comisiei Naționale a întocmit Referatul conținând propunerea de invalidarea Dispoziției nr. 994Bis/20.07.2005 emisă de Primarul Municipiului B. în favoarea reclamantelor C. E. și M. S., pentru imobilul situat în B., ., Jud. A., motivat de faptul că notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat.

În dovedirea dreptului de proprietate notificatoarele au depus Cartea Funciară în extenso din care reiese faptul că la momentul preluării proprietar ai imobilului solicitat era domnul T. N. și nu R. A..

Conform declarației domnului U. E., imobilul situat în Mun. B., ., a fost vândut de către mama dumnealui în anul 1954, pe baza unei chitanțe de mână pe care acesta nu o mai deține (către doamna R. A., antecesoarea notificatoarelor).

3.Potrivit dispozițiilor art. 3, alin.1, lit. a) din Legea nr.10/2001, sunt îndreptățite la măsuri compensatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

În procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite, instituțiile și persoanele implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea principiului potrivit căruia sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.

Astfel, pentru acordarea beneficiului legii de reparație, trebuia să se completeze documentația cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate în ceea ce privește imobilul ce face obiectul dispoziție primarului.

Potrivit Hotărârii nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prin acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică se înțelege:act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea.

4. În acest context, precizează că potrivit Decretului - Lege nr. 115 din data de 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cu modificările și completările ulterioare, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară are caracter constitutiv.

Efectul constitutiv (atributiv) al înscrierii înseamnă nașterea necondiționată a dreptului real (jus în re).

Prin art. 17 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 se prevede că "drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cârtea funciară", pentru ca prin art. 26 din aceeași lege să se reglementeze că "drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară, din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere", însă, în aceste din urmă cazuri, "titularul nu va putea ... dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea".

Cu privire la cele mai sus - menționate reiese, fără putință de tăgadă, că numitele M. S. M. și C. E. nu au dreptul la acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul notificat deoarece acesta nu s-a aflat niciodată în proprietatea autorului acestora.

IV. Subliniază de asemenea faptul că potrivit dispozițiilor art. 35 alin.3 din Legea nr. 165/2013 modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, în cazurile "prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

În drept Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, Legea 165/2013, art. 205 - 208 Noul Cod de Procedură Civilă.

Probe: înscrisuri

A fost depus dosarul administrativ în care s-a emis dispoziția contestată.

Prin sentința civilă nr.142/03.02.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, a admis contestația formulată de reclamantele M. S. M. și C. E., în contradictoriu cu pârâta C. P. Ministru – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a invalidat decizia de invalidare nr. 1024/10.04.2014 și a obligat pârâta la emiterea unei decizii în favoarea reclamantelor pentru acordare a despăgubirilor legale pentru imobilul preluat de stat, situat în județul A., ., Municipiul B..

Având în vedere că nu s-a mai solicitat stabilirea despăgubirilor de către instanță, tribunalul a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma obiectului cu care a fost investit și a probelor administrate, tribunalul a constatat cererea ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin notificarea nr. 272/09.11.2001 înregistrată la Primăria Municipiului B., doamna M. S. M. și C. E. în calitate de moștenitoare ale autoare R. A., au solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în B., ., jud. A..

Primarul Municipiului C. a emis Dispoziția nr. 994Bis/20.07.2005, în favoarea doamnelor C. E. și M. S., având ca obiect propunerea privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul notificat.

Ulterior, întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, a fost transmisă și înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub nr. 1345CC.

Pe rolul Curții de Apel București s-a aflat dosarul nr._, în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată prin Sentința Civilă nr. 1909/20.06.2008, să procedeze la soluționarea dosarului nr. 1345/cc privind despăgubirile solicitate de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001. în urma Deciziei nr. 1238/2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Sentința Civilă mai sus-precizată a rămas definitivă și irevocabilă, respingându-se astfel recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Având în vedere sentința mai sus amintită, în temeiul dispozițiilor art.17 alin.1 lit. a), art. 21, art. 25 alin. 2 și art. 41 alin. 5, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis Decizia; de Invalidare nr. 1024/10.04.2014.

Tribunalul a constatat că prin disp. art. 24 din Legea nr.10/2001, modificată și completată, se instituie o prezumție de proprietate, ce decurge din actul de preluare a imobilului de către stat.

Astfel, potrivit art. 24 din lege, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În aplicarea prevederilor alin. 1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ, sau de autoritate, prin care s-a dispus, sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

În Normele metodologice se arată că înscrisurile menționate la art. 24 din lege sunt considerate acte doveditoare ale dreptului de proprietate.

Or, conform Decretelor Consiliului de Stat (de expropriere) nr. 215/1985 și nr. 49/1987 (filele 151-165 dosar ) imobilul - construcție a fost expropriat pe numele autoarei și, ulterior demolat în vederea construirii unor blocuri de locuințe, blocuri ce au și fost realizate, după cum urmează imobilul-teren suprafața acestuia era de 799 m.p. (așa cum rezulta din C.F. în extenso nr. top 4,5/1,3/1), din care au fost expropriați 420 m.p. (prin DCS nr. 215/1985) și 185 m.p. (prin DCS nr. 49/1987), restul suprafeței pana la 799 m.p. fiind preluați în fapt, fără nici o forma legala.

Potrivit adeverinței nr._/24.10.2008 eliberată de Consiliul Local – Primăria Municipiului B. (fila 295 dosar) rezultă că autoarea reclamantelor figura împreună cu soțul B. E. în registrul agricol din anii 1971-1975 cu casa de locuit, construită în anul 1955 la adresa din județul A., ., Municipiul B..

Reclamantele au depus la dosarul de la ANRP și o declarație autentificată sub nr. 1840 din 14.11.2008 (filele 297-298)din care rezultă că autoarea lor, R. A., a încasat despăgubiri pentru imobilul situat în județul A., ., Municipiul B. în sumă de 2665 lei în anul 1985 pentru terenul în suprafața de 420 mp expropriat prin Decretul nr. 215/1985, suma de 41 719 lei în anul 1987 aferentă terenului în suprafață de 185 mp și construcții cu suprafața de 85,89 mp și construcție expropriate prin Decretul 49/1987, declarație ce corespunde cu conținutul adresei nr. 1911/03.09.2001 emisă de . (fila 322), în această adresă arătându-se că imobilul a fost expropriat de pe numele autoarei reclamantelor ca proprietar..

Potrivit declarației autentificate sub nr. 2107/13.11.2011 la BNP B. M., I. Angel a declarat că în perioada 1960-1968 a locuit în B. și era prietenă cu familia B. A. și B. E., care locuiau În B., .

Conform certificatului de moștenitor nr. 95/03.11.1997 de pe urma defunctei R. A. au rămas ca moștenitoare reclamantele în calitate de fiice.

Din actele de stare civilă rezultă că reclamantele sunt fiicele lui B. A. și B. E..

Din extrasul de carte funciară (fila 287 dosar) figurează numitul T. N. proprietar în 1/1 părți cu titlu moștenire conform încheierii 237/1899 și 1008/1924, la data de 11 iulie în urma adresei 6777/1995 emisă de Primăria B. fiind efectuată mențiunea că imobilul a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 215/1985 și 49/1987, prezenta carte funciară fiind sistată.

În materia legilor de reparații, legiuitorul a derogat de la exigențele impuse cu privire la probațiunea dreptului de proprietate, proba dreptului de proprietate se poate face și prin alte mijloace de probă decât în litigiile de drept comun, iar întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării de către stat.

Din probele administrate rezultă că încă din anii 1971-1975 autorii reclamantelor (descendența rezultând din actele de stare civilă și certificatul de moștenitor) figurau în evidențele registrului agricol cu acest imobil, ulterior în anii 1985 și, ulterior 1987 fiind preluat de stat prin decrete de expropriere în ambele situații pe numele autoarei reclamantelor, aceasta primind în două tranșe despăgubiri și coroborat cu prezumția instituită de legiuitor privind proprietatea celui de la care a preluat statul, tribunalul constată că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor asupra acestui imobil, cu caracteristicile din decretele de expropriere, iar critica pârâtului justificată doar prin omisiunea întabulării nu poate fi primită.

În concluzie, tribunalul a admis contestația, a invalidat decizia de invalidare nr. 1024/10.04.2014 și a obligat pârâta la emiterea unei decizii în favoarea reclamantelor pentru acordare a despăgubirilor legale pentru imobilul preluat de stat, situat în județul A., ., Municipiul B..

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta C. P. Ministru - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o pentru următoarele motive:

l. Instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a respins excepția inadmisibilității stabilirii măsurilor compensatorii, însă fără a motiva în cuprinsul sentinței această măsura.

Readuce în atenția instanței de judecată argumentele susținute de apelanta - pârâtă și pe fondul cauzei, solicitând admiterea excepției inadmisibilității stabilirii măsurilor compensatorii pentru următoarele argumente:

Învederează apelanta - pârâtă că prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită ulterior prin Legea nr.165/2013 Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Prin urmare, semnalează instanței că nicio altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.

Prin Legea nr.165/2013, s-a înființat Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a luat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

lI. Instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a dispus anularea Deciziei de invalidare nr. 1024/10.04.2014 emisă de CNCI.

Prin dispozițiile noii legi a fost înființată CNCI, care a preluat atribuțiile CCSD.

Conform art. 17 alin.1 lit.a -b din Legea nr.165/2013, la care s-a făcut referire mai sus, noua comisie validează/în validează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/17.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Secretariatul CNCI, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.

2. Prin Decizia nr. 269/2014 Curtea Constituțională a României (CCR) s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 7 alin. (1), art. 11

alin. (1) și (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) și (8), art. 31 alin. (5), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) și art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de

restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (publicată în Monitorul Oficial, Partea l, nr. 513 din 9 iulie 2014.)

CCR a reținut că CNCI are obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora.

3. Prin Decizia nr. 686/26.11.2014, CCR a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

III. Instanța în mod nelegal și netemeinic a obligat CNCI la emiterea unei decizii în favoarea reclamantelor pentru acordare a despăgubirilor legale pentru imobilul notificat, fără să țină cont de apărările formulate de apelanta - pârâtă pe fondul cauzei.

Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal consideră că dispozițiile ar. 24 din Legea nr.10/2001 sunt aplicabile în speța de față.

Instanța reține în mod nelegal faptul că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate având în vedere că "din probele administrate rezultă că încă din anii 1971-1975 autorii reclamantelor figurau în evidențele registrului agricol cu acest imobil, ulterior în anii 1985 și, ulterior 1987 fiind preluat de stat prin decretele de expropriere în ambele situații pe numele autoarei reclamantelor, aceasta primind în două tranșe despăgubiri și coroborat cu prezumția instituită de legiuitor privind proprietate celui de la care a preluat statul."

Potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, dar doar în absența unor probe contrare.

Imobilul notificat situat în B., . și înscris în C.F. B. nr. 135 nr. top 4,5/1,3/1, în dovedirea dreptului de proprietate notificatoarele au depus CF-ul în extenso din care reiese faptul că la momentul preluării proprietar al imobilului solicitat era domnul T. N. și nu doamna R. A..

Conform declarației domnului U. E., aceasta declară faptul că imobilul situat în mun. B., ., a fost vândut de către mama dumnealui în anul 1954, pe baza unei chitanțe de mână pe care acesta nu o mai deține, către doamna R. A., antecesoarea notificatoarelor.

În sistemul de publicitate imobiliară prin cărți funciare acționează principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, consacrat de art.17 din Decretul Lege nr.115/1938.

Potrivit art.17 alin.1 din Decretul-Lege nr.115/1938 drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.

Prin urmare, neînscrierea în cartea funciară de către cumpărătoare a actului prin care a dobândit proprietatea are ca efect neoperarea transferului dreptului de proprietate în favoarea asteia, pe cale de consecință nedobândind în proprietate imobilul respectiv.

Astfel notificatoarele nu au calitatea de persoane îndreptățite întrucât potrivit celor precizate mai sus nici dreptul de proprietate al acestora nici al autoarei lor nu a fost înscris în C.F. nr. 135 B..

Legiuitorul a instituit această prezumție relativă de proprietate pentru acele situații în care, din motive neimputabile foștilor proprietari, nu pot fi prezentate actele de proprietate, iar nu în ideea de acoperi lipsa încheierii unui act de proprietate în condițiile legii, cum este cazul de față.

Ca orice alt cumpărător de bună credință și pentru ca transferul dreptului de proprietate să poată opera, autorul reclamantei trebuia să se conformeze legislației în vigoare la acea dată și să procedeze la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.

În susținerea celor mai sus precizate, apelanta – pârâtă reiterează instanței următoarele:

Ulterior, dosarul a fost supus atenției CNCI în data de 28.08.2013, fiind întocmită adresa nr. 1345/CC/11.09.2013 prin care s-a solicitat Primăriei Municipiului B. următoarele:

- dovada intabulării dreptului de proprietate al autorilor notificatoarelor, respectiv extras de carte funciară/carte funciară în extenso, legalizată și tradusă dacă este cazul, în care să se regăsească imobilul din ..

- situația juridică actuală și detaliată a imobilului pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii, precum și motivele care au stat la baza respingerii cererii de restituire în natură.

Modalitatea de preluare a diferenței de suprafață dintre cea propusă pentru despăgubire și cea expropriată (799mp-605mp). În ceea ce privește preluarea fără titlu, apelanta - pârâtă precizează faptul că aprecierea trebuie dublată de documentele din care să reiasă dovada demersurilor efectuate la instituțiile care dețin arhivă în acest sens, iar din răspunsurile primite rezultă că nu au fost identificate înscrisuri din care să reiasă cele solicitate.

S-a primit răspuns atât de la doamnele M. S. M. și C. E. cât și de la Consiliul Local-Municipiul B. nefiind lămurită solicitarea apelantei – pârâte cu privire la dovada intabulării dreptului de proprietate al autoarei notificatoarelor.

2. Apelanta – pârâtă învederează în acest sens, faptul că potrivit dispozițiilor art. 3, alin.1, lit. a) din Legea nr.10/2001, sunt îndreptățite la măsuri compensatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Potrivit Hotărârii nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prin acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică se înțelege: act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea.

3. În acest context, precizează apelanta - pârâtă că potrivit Decretului-Lege nr. 115 din data de 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cu modificările și completările ulterioare, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară are caracter constitutiv.

Efectul constitutiv (atributiv) al înscrierii înseamnă nașterea necondiționată a dreptului real (jus în re).

Prin art. 17 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 se prevede că "drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară", pentru ca prin art. 26 din aceeași lege să se reglementeze că "drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară, din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere", însă, în aceste din urmă cazuri, "titularul nu va putea ... dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcui înscrierea".

Cu privire la cele mai sus-menționate reiese, fără putință de tăgadă, că numitele M. S. M. și C. E. nu au dreptul la acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul notificat deoarece acesta nu s-a aflat niciodată în proprietatea contestatorilor acesteia.

Având În vedere cele mai sus menționate, apelanta – pârâtă consideră că aprecierea instanței referitoare la faptul că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate având în vedere că autorii notificatoarelor figurau în evidențele registrului agricol cu acest imobil, este total netemeinică și nelegală.

Pentru toate aceste considerente, apelanta – pârâtă solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, conform art. 460 și urm.C.proc.civ., Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Nefondat susține apelanta în prima sa critică de apel că prima instanță nu ar fi trebuit să respingă excepția inadmisibilității stabilirii măsurilor compensatorii și că ar fi respins-o fără a motiva în cuprinsul sentinței această măsura.Or, sentința relevă tocmai rămânerea fără obiect a acestei excepții, ca urmare a restrângerii acțiunii reclamantelor, situație în care într-adevăr excepția nu mai putea fi admisă, ci trebuia respinsă, sentința cuprinzând și motive în privința respingerii excepției, nefiind lipsită complet de motivare-arată că a respins excepția deoarece nu s-a mai solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanță.

Curtea observă că în mod nefondat pretinde apelanta modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată, pentru restul criticilor expuse în cererea de apel, o asemenea soluție neputând fi dispusă de Curte câtă vreme soluția primei instanțe dispusă prin dispozitivul sentinței apelate, de a invalida(anula) decizia de invalidare nr. 1024/10.04.2014 emisă de pârâtă și a obliga pârâta la emiterea unei decizii în favoarea reclamantelor de acordare a despăgubirilor legale pentru imobilul preluat de stat de la autoarea acestora, nu poate fi schimbată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, ci, într-adevăr reclamantele sunt îndreptățite la emiterea unei decizii de validare care să aibă ca rezultat final, conform procedurii legale, obținerea despăgubirilor cuvenite acestora pentru imobilul preluat de Stat de la autoarea lor, situat în județul A., ., Municipiul B., considerentele primei instanțe pe aspectul descrierii imobilului preluat de stat de la autoarea reclamantelor, care doar a înșiruit niște acte de la dosar și dispozițiile legale ce stabilesc reclamantelor dreptul la măsurile reparatorii pentru imobilul preluat de Stat la autoarea lor așa cum este descris în actele de preluare, urmând a fi suplinite prin considerentele prezentei decizii care nu poate respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată, pe motiv că în esență autoarea reclamantelor n-ar fi recunoscută ca proprietară față de cartea funciară ce atesta în trecut alt proprietar cu efect constitutiv de drepturi, dar care nu face dovada proprietății la data preluării de la autoarea reclamantelor a imobilului așa cum este descris ca întindere în anexele actelor de expropriere, ci numai la o dată mult anterioară ce nu face probă contrară proprietății recunoscute expres de Stat în favoarea autoarei reclamantelor la data preluării, prin Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001 raportate la art. 24 din această Lege, în întinderea de 605 mp teren(420 mp expropriați de la autoarea reclamantelor în 1985 conform primului Decret de expropriere – filele 289,322 și 155 dosar prima instanță- și 185 mp expropriați de la autoarea reclamantelor în 1987 celui de-al doilea Decret– filele 289,322 și 164 dosar prima instanță-) suprafață atestată ca notificată și în considerentele sentinței civile nr.1909/20.06.2008 pronunțată de C. Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal ce admisese în parte cererea de chemare în judecată a reclamantelor contra ANRP și CCSD și dispusese obligarea la soluționarea dosarului administrativ nr.1345/CC privind despăgubirile pretinse de reclamantă în temeiul Legii nr.10/2001, 82 mp împrejmuire(60 mp expropriați de la autoarea reclamantelor în 1985 conform primului Decret de expropriere și 22 mp expropriați de la autoarea reclamantelor în 1987 conform celui de-al doilea Decret) și 85,89 mp construcție expropriată conform celui de-al doilea Decret(mai mare, ca urmare a extinderii în timp, decât cea înscrisă mai demult la Registrul agricol, în perioada 1971-1975,conform adeverinței nr._/24.10.2008 emisă de Primăria Municipiului B., de numai 44 mp casă de locuit și 12 mp magazie) întindere în limitele căreia pârâta are obligația emiterii deciziei de validare a propunerii de acordare a măsurilor reparatorii cuprinsă în Dispoziția Primarului B. nr. 994 bis/20.07.2005.

Practic, în speța de față apelanta pârâtă pretinde reclamantelor o condiție nelegală, ce excedează normele legale referitoare la măsuri reparatorii, ca autoarea reclamantelor să fi fost înscrisă în cartea funciară la momentul preluării terenului, împrejmuirii și construcției mai sus menționate, deși Statul însuși, prin organele sale a adoptat art. 24 din Legea nr. 10/2001 și pct. 23.1.dinNormele Metodologice de Aplicare a acestei legi(HG 250/2007), norme ce prevăd: ,,Prin acte doveditoare se înțelege:… d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective)”.

În speța de față apelanta-pârâtă contestă nelegal dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de Stat pe baza actelor de expropriere de la autoarea reclamantelor, în condițiile în care reclamantele au depus în termenul Legii nr.10/2001(art.22) notificarea de acordare a măsurilor reparatorii pe care le-au solicitat conform celor înscrise în această notificare(fila 277 dosar prima instanță) pentru suprafața totală de teren de 605 mp și pentru construcțiile de pe acesta, iar prin sentința civilă nr.1909/20.06.2008 pronunțată de C. Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal au fost obligate ANRP și CCSD la soluționarea dosarului administrativ nr.1345/CC privind despăgubirile pretinse de reclamantă în temeiul Legii nr.10/2001 avându-se în vedere terenul notificat de 605 mp cu construcțiile și împrejmuirile de pe acesta(fila 110 dosar prima instanță).

Așadar, în mod legal, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001 și pct. 23.1.dinNormele Metodologice de Aplicare a acestei legi(HG 250/2007), reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii pentru care au depus notificare în baza Legii nr.10/2001 pentru imobilul înscris în anexele Decretelor de expropriere din 1985 și 1987, sus menționat, preluat prin aceste Decrete de Stat de la autoarea lor, în speță neinteresând terenul nenotificat preluat de Stat în fapt de la alte persoane, prezumția instituită de art.24 din Legea nr.10/2001 pentru terenul de 605 mp cu construcții și împrejmuit conform anexelor celor 2 Decrete nefiind înlăturată de nicio altă probă contrară, apelanta combătând nelegal îndreptățirea reclamantelor la emiterea deciziei de validare pentru acest imobil pentru care acestea au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2010.

În speță nu este contestat dreptul CNCI de a face verificări potrivit competențelor, dar verificările pe care aceasta le-a făcut au condus-o la o soluție greșită de invalidare a dreptului reclamantelor la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.

Legea nr. 10/2001 prevede: „ART. 1 (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.

ART. 2 (1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege:

a) imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare;

b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist;

c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;

d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate;

e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;

f) imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial;

g) imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile;

h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

ART. 3 (1) Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;

ART. 4 (1) În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.

(2) De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

(3) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

(4) De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

ART. 24 (1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

Prin dispozițiile art. 24 legiuitorul a recunoscut drept de proprietate persoanelor înscrise în actele de preluare, în procedura specială a Legii nr. 10/2001, atunci când preluarea s-a dispus prin acte normative sau s-a pus în executare prin acte de autoritate, în sensul că nu mai pretinde și actul translativ sau constitutiv de proprietate în asemenea situații ci stabileste calitatea de proprietar și întinderea dreptului de proprietate ca fiind cele din actul de preluare, și în lipsa actului de proprietate, în lipsa unei probe contrare prezumției proprietății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă C. P. MINISTRU – COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.142 din 03.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-reclamante M. S. M., CNP_, domiciliată în București, . nr.38, ., . și C. E., CNP_, domiciliată în București, ., ..1, ., sector 2.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.01.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. B. T. A. P. B.

GREFIER

Ș. P.

Red.C.B.T.

Tehdact.R.L./C.B.T.

5 ex./29.02.2016

TB-S.3 – I.N.

← Anulare act. Decizia nr. 147/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretenţii. Hotărâre din 02-02-2016, Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Anulare act. Decizia nr. 44/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 44/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI