Anulare act. Decizia nr. 99/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 99/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 99 R /2016
Ședința publică din data de 02.02.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: Z. D.
JUDECĂTOR: G. D. F.
JUDECĂTOR: M. D. L.
GREFIER: V. S.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant B. C. G., împotriva deciziei civile nr. 734A/04.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. G. E., C. V., C. E. și B. (fostă C.) D., având ca obiect „anulare act – constatare nulitate absolută”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant B. C. G. reprezentat de avocat Gaube R. C., cu împuternicire avocațială la dosar și intimații pârâți C. G. E., C. V., C. E. și B. (fostă C.) D. reprezentați de avocat M. D., cu delegație de substituire din partea avocatului B. R. I., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului recursului.
Apărătorul recurentul reclamant B. C. G. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimaților pârâți C. G. E., C. V., C. E. și B. (fostă C.) D. solicită respingerea recursului, conform motivelor arătate prin întâmpinare și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.10.2010, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, sub nr._, reclamantul B. C. G. a chemat în judecată pârâții C. G. E. și C. C., solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 04.11.1996 la BNP I. S. pentru lipsa consimțământului vânzătorilor și pentru inexistența prețului, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 19.05.2011, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că solicită să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 04.11.1996 la BNP I. Sapsa pentru lipsa consimțământului vânzătorilor și pentru inexistența prețului, indicând că temei juridic al acțiunii disp. art. 948 alin.1 și 2, 954, 966, 968 și 1361, 1362, 1314 și urm. cod civil – f.60.
La data de 19.08.2011 a intervenit decesul pârâtului C. C. în timpul procesului.
Prin încheierea de ședință din data de 24.11.2011, în baza înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă (f.75-84), instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a moștenitorilor defunctului C. C., respectiv pe numiții C. V., C. E. și B. D..
Prin sentința civilă nr._/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ , Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată cererea privind pe reclamantul B. C. G. și pe pârâții C. G. E., C. V., C. E., B. D. (fosta C.), București, luând act de cererea pârâților de solicitare a cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință,prima instanță a reținut următoarele:
La data de 04.11.1996, printr-un act autentificat sub nr._ la Biroul Notarului Public I. Sapsa din București, C. E. și B. N. au vândut pârâtei C. G.-E. căsătorită cu C. C. (f.25) cota indiviză de 4/6 din dreptul de proprietate asupra imobilului din București, ., sector 1, compus din teren intravilan în suprafață de 404 mp și construcția aflată pe acesta, pentru suma de 1.000.000 lei vechi (ROL).
B. N. a decedat la data de 29.06.2005, conform certificatului de deces . nr._ din 30.06.2005, eliberat de Primăria sector 4 București – f.26.
Reclamantul B. C. G. și pârâta Contantin G. E. sunt fiul, respectiv fiica defunctei C. E., defunctul B. N. fiind fratele părților așa cum rezultă din actele de stare civilă, din sentința civilă nr.2287/16.06.1978 a Judecătoriei sector 8 București, sentința civilă nr.6395/01.12.1980 a Judecătoriei sector 1 București (partaj succesoral), sentința civilă nr.6503/08.12.1980 a Judecătoriei sector 1 București, act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2252/20.09.1945, înscrisuri aflate la dosar.
În timpul procesului, la data de 19.08.2011 a intervenit decesul pârâtului C. C., conform certificatului de deces . nr._ din 20.08.2011, eliberat de Consiliul Local al Sectorului 6 București.
De pe urma defunctului C. C. au rămas ca moștenitori legali pârâții: C. G. E. (soție supraviețuitoare), C. V. (fiu), C. E. (fiică) și B. D. (fiică) conform certificatului de moștenitor nr.142/19.10.2011 eliberat de BNPA D. R., P. M. și P. A. – f.76.
Reclamantul a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. E. (mama) și B. N. (fratele) și pârâta C. G.-E. (sora) căsătorită cu C. C., invocând drept cauze de nulitate lipsa consimțământului și prețul neserios.
Potrivit art.948 alin.1 și 2 Cod civil, invocat de reclamant, printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta și consimțământul valabil al părții ce se obliga.
Actul juridic civil se bucură de o prezumție relativă de validitate. Pentru aplicarea sancțiunii nulității actului juridic civil, persoana care invocă existența unui caz de nulitate este obligată, conform art. 1169 C.civ., să probeze elementele cazului de nulitate invocat.
Consimțământul este o condiție de fond esențială și generală a actului juridic civil, constând în exteriorizarea hotărârii de a încheia acel act juridic civil. Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, trebuie să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu.
Pentru a se prevala de lipsa consimțământului vânzătorilor, C. E. și B. N., la încheierea actului juridic civil, reclamantul a invocat debilitatea mintală a acestora. Instanța a apreciat că prin această susținere, reclamantul s-a prevalat de lipsa unei voințe conștiente a vânzătorilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Aceasta pentru că în lipsa totală a discernământului nu se poate exprima un consimțământ valabil, neexistând reprezentarea conștientă asupra naturii convenției încheiate și a consecințelor acesteia, a scopului imediat și a celui mediat. Absența discernământului este o stare de fapt.
S-a constatat însă că din probele administrate nu rezultă faptul alegat de reclamant, respectiv că vânzătorii sufereau de o vreo boală psihică gravă, respectiv debilitate mintală.
Din relațiile solicitate de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.. O. rezultă că vânzătorii C. E. și B. N. nu au figurat internați la Psihiatrie.
La formarea acestei concluzii a instanței au contribuit și declarațiile martorilor S. N., P. G. și G. M. în sensul că mama și fratele reclamantului nu au suferit de boli psihice, că mama suferea de inimă și a murit „de bătrânețe”, iar fratele suferea de plămâni (a se vedea f.111, 113, 114). Aceste declarații se coroborează și cu răspunsurile date de părți la interogatoriu.
Instanța a reținut că declarațiile martorilor Abuzătoaiei G. și B. C. nu se coroborează cu nici o probă administrată în cauză.
Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat că motivul de nulitate întemeiat pe lipsa consimțământului vânzătorilor este neîntemeiat.
În ceea ce privește caracterul neserios al prețului prevăzut în contract instanța a reținut că prețul constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare, iar pentru a fi valabil acesta trebuie să fie serios, respectiv să nu fie atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preț.
Instanța a apreciat că prețul de 1.000.000 lei vechi (ROL), plătit de pârâți pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ținând seama de devalorizarea leului în cursul anului 1996, astfel în emisiunea monetară 1996-2000 apare bancnota de 50.000 lei (1996), ca apoi abia la data de 01.07.2005 să aibă loc o reformă monetară în România prin care s-a produs denominarea monedei naționale, deși este mai mic decât valoarea de circulație pe piața liberă a bunului vândut, nu este neserios, având în vedere că imobilul se afla într-o zonă periferică a capitalei, desfundată, relația apropiată de rudenie dintre părțile contractante (pârâta este descendentul de gradul I al vânzătoarei C. E., în același timp și sora defunctului B. N.) și faptul că defuncții au înstrăinat numai o cotă-parte din dreptul de proprietate asupra bunului.
D. consecință, instanța a apreciat nefondat și cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de reclamant, respingând cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C.proc. Civ., ca urmare a soluției pronunțate, instanța a respins și cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Instanța a luat act de cererea pârâților de solicitare a cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, calificat ca fiind apel, reclamantul B. C. G., criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate, solicitând cheltuieli de judecată, în motivarea cererii arătând următoarele:
Principalul motiv pentru care a formulat cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar îl constituie faptul că, atât mama cât și fratele său au avut grave probleme de sănătate în timpul vieții suferind de debilitate mintală, fiind luați în evidențele unităților sanitare specializate, fiind de nenumărate ori internați și sub tratament medicamentos până la deces.
Datorită neînțelegerilor dintre mamă, C. (fosta B.) E. și tatăl, B. D.N., neînțelegeri ce au condus la divorțul dintre aceștia în anul 1978, întrucât reclamantul a rămas în imobilul din București, ., sector 1 împreună cu tatăl, iar mama s-a mutat, fiind susținută de către parata C. G. E., între frați au apărut o . neînțelegeri ce i-au pus în imposibilitatea de a rezolva amiabil problemele dintre ei.
În acest context, succesiunea rămasă de pe urma defunctului său tată, B. D.N., decedat în anul 1979, a fost dezbătută în fața instanței de judecata la solicitarea mamei, C. E. și deși cotele din dreptul de proprietate asupra imobilului ce au revenit acesteia și fratelui, B. N.N. au fost atribuite prin sentința civilă nr.6395/01.12.1980, aceștia nu au efectuat publicitatea imobiliară până la data de 19.09.1996, anterior autentificării contractului de vânzare-cumpărare.
De altfel, în toată această perioadă scursă de la decesul lui B. D.N. și până la 04.11.1996, data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, C. E. și B. N.N. nu uzat în nici un mod de dreptul lor de proprietate și nu au emis nici un fel de pretenții de la reclamant care a continuat să locuiască în imobil împreună cu soția și cu copiii până în prezent.
În acest context, la 04.11.1996 a fost autentificat la BNP I. Sapsa contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/04.11.1996, act de care reclamantul nu a avut cunoștința până în vara anului 2010, aflând în momentul în care a fost acționat în judecata de către sora sa, C. G. E. pentru ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, ., sector 1.
Prin hotărârea recurata, instanță de fond a respins cererea de chemare în judecata apreciind prin raportare la materialul probator administrat în cauză, că este neîntemeiată.
Hotărârea instanței de fond este nelegala și netemeinica.
Cu referire la probatoriul administrat, a făcut dovezi (înscrisuri și martori) în sensul că vânzătorii din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/04.11.1996 au suferit în timpul vieții, având grave probleme de sănătate în timpul vieții suferind de debilitate mintală, fiind luați în evidențele unităților sanitare specializate, fiind de nenumărate ori internați și sub tratament medicamentos până la deces.
Din declarațiile martorilor Abuzatoaie G. și B. C. rezulta fără putință de tăgadă că, C. E. și B. N. N. au avut grave probleme de sănătate mintală în timpul vieții.
De altfel, reclamantul a încercat să facă demersuri pentru a depune la dosar și documente medicale din care să rezulte aceste aspecte, dar, din pricina faptului că toate actele privitoare la cei doi vânzători au fost reținute încă din timpul vieții de către sora sa, parata C. G. E., nu a fost în măsură să le depună la dosarul cauzei.
Atât înainte de formularea prezentei acțiuni, cât și în timpul procesului, prin intermediul instanței de judecată, s-a adresat în scris Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A. O., dar răspunsurile venite de la această unitate sanitară unde au fost internați de mai multe ori în timpul vieții C. E. și B. N. N. au fost neconcludente, întrucât unitatea sanitară a refuzat să trimită relațiile solicitate, făcând referire în răspunsurile sale la persoane cu nume asemănătoare și cu date (CNP) incorecte.
Astfel, a fost într-o imposibilitate obiectivă de a-și dovedi afirmațiile, fapt ce a condus implicit și la respingerea de către instanță de judecată a solicitării de efectuare în cauză a unei expertize medico - legale psihiatrice care să se pronunțe asupra discernământului lui C. E. și B. N. N. la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr._/04.11.1996.
Hotărârea instanței de fond este nelegala și prin raportare la motivarea respingerii motivului referitor la “prețul” înscris în contractul de vânzare - cumpărare, respectiv 1.000.000 ROL, suma din care nu s-a precizat cât a primit efectiv din acest preț fiecare vânzător în parte.
Astfel, deși instanță se raportează la valoarea imobilului din anul 1996, de la epoca “facerii” contractului de vânzare-cumpărare, nu observă că prețul de 1.000.000 ROL apare ca fiind o valoare fără nici o legătură cu valoarea cotei de 4/6 (67%) din valoarea unui imobil teren în suprafața de 404 mp și construcția amplasată pe acesta, aprecierea în sensul că această sumă a constituit un preț serios neavând nici o motivare.
Respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata este nelegala și prin prisma faptului că instanță de fond nu analizează motivele invocate în acțiune referitor la obligația vânzătorilor de transmitere a dreptului de proprietate asupra respectivelor cote indivize care este lipsită de efecte juridice întrucât a fost fondată pe o cauză contrara bunelor moravuri, mai exact dorința exclusivă de a se răzbuna.
De asemenea, instanță de fond nu analizează nici obligația vânzătorilor de predare a bunului vândut care nu a fost o obligație real asumata de către vânzători și cu atât mai puțin executată de către aceștia întrucât ei nu au avut nici un moment posesia asupra nici unei părți din imobilul situat în București, ., sector 1 după data de 01.12.1980 (data pronunțării hotărârii de partaj) și nici nu au încercat să facă vreun demers în vederea exercitării drepturilor lor de proprietate.
În drept, invocă dispozițiile art.304 indice 1 Cod procedura civilă.
La data de 07.03.2014, pârâții C. G. E., C. V., C. E. și B. D. (fostă C.), în nume propriu și în calitate de moștenitori ai defunctului pârât C. C., au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Reclamantul nu a adus nici un mijloc material de probă care să demonstreze teoria sa, menită doar să ducă la tergiversarea cauzei de ieșire din indiviziune asupra unui imobil bun succesoral pe care părțile îl dețin în coproprietate.
Dimpotrivă, s-a adeverit faptul că a existat consimțământul valabil exprimat al vânzătorilor la facerea actului, că aceasta a fost voința lor neviciată și că s-a încasat un preț real și serios în raport cu condițiile de piață din timpul facerii actului. Înstrăinătorii au suferit de boli cardiace, hepatice nicidecum de boli psihice grave care să le afecteze consimțământul și să le abolească voința de a dispune după bunul plac de bunurile proprietatea lor.
Instanța fondului a examinat obiectiv fiecare motivare de facto și de jure și a pronunțat o soluție legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a înțeles să precizeze temeiul juridic al acțiunii sale, dacă invocă nulitatea absolută sau relativă.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
La termenul de judecată din data de 11.04.2014, calea de atac a fost calificată ca fiind apelul, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.
În apel, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr.734A/4.03.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă s-a respins, ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant B. C. G.,împotriva sentinței civile nr._/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. G. E., C. V., C. E., s-a dispus darea în debit a apelantului reclamant cu suma de 4987,36 lei, reprezentând taxa de timbru datorată (diferență) în prima instanță.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Ca și motiv de nulitate absolută a actului juridic autentificat sub nr._/04.11.1996, reclamantul a invocat, în principal, lipsa consimțământului vânzătorilor la încheierea contractului de vânzare cumpărare, pe fondul lipsei totale a discernământului acestora.
Ca prim aspect, Tribunalul a reținut că lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil relevă nu inexistența consimțământului, ci un simplu viciu al acestuia deoarece în această situație consimțământul există, de aceea nu este atrasă decât nulitatea relativă a actului, sancțiunea intervenind pentru protejarea interesului persoanei și nu al unuia general. Numai lipsa cu desăvârșire a consimțământului este sancționată cu nulitatea absolută, or o atare situație nu s-a învederat și dovedit în cauză.
Consimțământul constituie acea condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil ce constă în hotărârea de a încheia un act juridic manifestată în exterior. Una din condițiile de valabilitate ale consimțământului presupune ca acesta să provină de la o persoană cu discernământ, cerință ce decurge din caracterul conștient al actului juridic, în sensul că nu i se pot recunoaște efecte juridice, în speță de naște raporturi juridice civile concrete, decât dacă autorul putea sau trebuia să aibă puterea efectivă de a aprecia, de a discerne consecințele juridice care se produc în baza acelui act.
Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudență, spre deosebire de capacitatea de a încheia actul juridic, care se înfățișează exclusiv ca o stare de drept, în speța de față cei doi vânzători care au consimțit la încheierea actului de vânzare cumpărare având deplină capacitate de exercițiu, discernământul se prezintă în primul rând ca o stare de facto, fiind premisa naturală (psihomentală) a capacității de exercițiu. Reglementând capacitatea de drept civil, legea prezumă juris tantum existența discernământului juridic necesar încheierii actului pentru persoana cu deplină capacitate de exercițiu.
In continuare se pune problema dovedirii insanității de spirit, mai precis cine are sarcina probei si cum se poate realiza. Astfel, sub acest aspect nu trebuie pierdut din vedere ca ambii înstrăinători aveau capacitate deplină de exercițiu, fiind așadar prezumați ca având discernământ. In atare condiții, sarcina probei revine celui care alege a susține lipsa discernământului, iar in caz ca nu reușește a dovedi aceasta stare, precum si in situația in care in urma unui efort probator reușește să stârnească doar o stare de incertitudine cu privire la discernământ, atunci actul va fi socotit valabil, nefiind răsturnată prezumția existentei discernământului care, așa cum s-a arătat, se naște din starea de drept a capacității depline de exercițiu.
Așa fiind, întregul efort probator trebuie să se concentreze asupra a doua aspecte: cel dințai vizează probarea faptului insanității de spirit (a lipsei de discernământ), iar mai apoi a se dovedi ca aceasta stare exista la momentul încheierii actului, atunci când se pretinde ca discernământul vânzătorilor era alterat/abolit, nefiind suficient a se dovedi că în ultima perioadă a vieții aceștia erau alienați mintal, ci se cerea a se dovedi că la momentul “facerii actului” vânzătorii erau lipsiți de discernământ, altfel spus, cauza trebuie a fi contemporana actului.
Or, în cauza de față, probatoriul administrat atât în prima instanță cât și în fața procesuală a apelului, cale devolutivă de atac, nu relevă o lipsă a discernământului, respectiv că ambilor vânzători le-ar fi fost afectat caracterul conștient (calitativ) al consimțământului la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare.
Astfel, relațiile comunicate instanței de către unitățile spitalicești în evidența cărora apelantul pretinde că cei doi vânzători s-ar fi aflat inclusiv pentru monitorizarea și tratarea unor afecțiuni de natură psihiatrică, relevă contrariul celor susținute de apelant, C. E. și B. N. N. nefigurând cu internări în perioada 1980 și până la data deceselor în Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A. O. și nici în alte unități spitalicești, în cadrul secțiilor specializate de psihiatrie.
De asemenea, cei doi s-au aflat în evidența medicului de familie D. D. însă nu cu afecțiuni psihiatrice, aceștia figurând cu alte diagnostice (anevrism arteră operat 1989, neoplasm bronho-pulmonar, bronșită cronică, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, etc), afecțiuni ce nu sunt însă susceptibile să altereze capacitatea psihică a celor doi la încheierea actului de vânzare-cumpărare.
Nici declarațiile martorilor nu sunt relevante sub aspectul examinat, fiind chiar infirmate, în ce privește internările celor doi în special ale mamei reclamantului, C. E., la Spitalul nr. 9, prin relațiile comunicate de această unitate spitalicească. Totodată, afirmațiile martorilor propuși de reclamant în acest sens nu se bazează pe propriile constatări ale martorilor, ci pe relatările apelantului reclamant, astfel încât nu pot fi reținute ca având suficientă forță probantă pentru a releva o eventuală afectare a discernământului celor doi, cu atât mai mult cu cât nu fac referire în concret la o afecțiune de natură psihiatrică de care aceștia ar fi suferit și nici la perioada în care ar fi avut loc pretinsele spitalizări.
Ca atare, așa cum corect a reținut prima instanță, reclamantul căruia îi revenea sarcina probei nu a dovedit că discernământul, ca și componentă a consimțământului manifestat de vânzători la încheierea actului translativ de proprietate ar fi fost diminuat sau abolit, astfel încât să altereze manifestarea acestora de voință.
Referitor la caracterul neserios al prețului, invocat ca și motiv subsidiar de nulitate a actului juridic, Tribunalul a reținut că prețul contractului trebuie într-adevăr să nu fie derizoriu, infim, atât de disproporționat în raport cu valoarea lucrului vândut încât să nu existe preț, să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci o cauză suficientă a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.
Or, dincolo de contextul socio-economic al perioadei în care a avut loc încheierea actului și condițiile concrete ale pieței imobiliare la acea dată, corect surprinse de prima instanță, Tribunalul a apreciat că, la stabilirea prețului de 1.000.000 lei rol nu pot fi ignorate relațiile de rudenie existente între părți precum și faptul că obiectul vânzării nu l-a constituit bunul, în materialitatea sa, ci cote indivize din dreptul de proprietate, iar cumpărătorii nu au intrat în posesia imobilului, acesta aflându-se și în prezent în folosința reclamantului, aspecte de ordin subiectiv de natură să justifice stabilirea unui preț mai redus, fără a fi însă derizoriu sau infim. Așa fiind, contractul rămâne valabil chiar dacă prețul ar putea fi calificat ca fiind inferior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părțile sunt libere să determine prețul sub valoarea lucrului iar echivalența este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea bunului vândut dar și la subiectivismul părților determinat, cum ar fi în cauza de față, de raporturile de rudenie.
Încheierea contractului de vânzare cumpărare analizat în speță din dorința părților contractante ”de a se răzbuna” pe reclamant nu lipsește actul juridic de cauză, neputând fi reținută, chiar și în situația în care o atare afirmație ar fi fost susținută de minime dovezi, o cauză ilicită sau imorală, atât scopul imediat (causa proxima) cât și cel mediat (causa remota) fiind specifice contractului de vânzare cumpărare: reprezentarea de către fiecare parte a contraprestației celeilalte părți, respectiv dobândirea unei cote părți indivize asupra bunului ce face, în prezent, obiect al partajului.
De asemenea, neplata prețului stipulat în contract (aspect nedovedit de altfel, în condițiile în care în chiar cuprinsul actului autentic se menționează că prețul a fost plătit de cumpărător la data autentificării contractului) respectiv neîndeplinirea obligației vânzătorilor de predare a bunului nu constituie motive de nulitate a actului juridic, nefiind de natură să afecteze valabilitatea acestuia, cu atât mai mult cu cât transferul dreptului asupra unei cote părți indivize iar nu asupra bunului în proprietate exclusivă nu implică în mod necesar predarea (remiterea) efectivă și materială a acestuia, știut fiind că nici unul dintre coproprietari nu are un drept exclusiv asupra vreunei fracțiuni materiale din bun.
Față de toate aceste motive, Tribunalul a reținut că sentința primei instanțe este legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 296 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
De asemenea, constatând că în faza procesuală anterioară taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 5 din Legea 146/1997, urmând a se dispune darea în debit a apelantului reclamant cu suma de 4987,36 lei reprezentând taxa de timbru (diferență) datorată în prima instanță.
Împotriva deciziei civile nr.734A din 04.03.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă a declarat recurs reclamantul B. C. G..
În motivarea deciziei, recurentul-reclamant critică decizia pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de apel este nelegală și urmează a fi modificată pentru următoarele considerente.
Pentru motivarea în drept a cererii de chemare în judecată a invocat dispozițiile art. 948 alin.1 si 2, 954, 966, 968 și 1361, 1362, 1314 și urrn. Cod civil.
Instanța de apel, respingând apelul reclamantului a aplicat greșit aceste dispoziții legale.
Astfel, se învederează că a făcut dovezi (înscrisuri si martori) în sensul ca vânzătorii din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ /04.11.1996 au suferit în timpul vieții, având grave probleme de sănătate în timpul vieții, suferind de debilitate mintală, fiind luați în evidentele unităților sanitare specializate, fiind de nenumărate ori internați si sub tratament medicamentos până la deces.
Din declarațiile martorilor Abuzatoaic G. si B. Cristachc, audiați în fața instanței de fond, rezultă fără putință de tăgada că, C. E. si B. N. N. au avut grave probleme de sănătate mintală în timpul vieții.
De altfel, el a încercat să facă demersuri pentru a depune la dosar și documente medicale din care să rezulte aceste aspecte, dar, din pricina faptului că toate actele privitoare la cei doi vânzători au fost reținute încă din timpul vieții de către sora sa, intimata-parata C. G. I .E., nu au fost în măsura să le depună la dosarul cauzei.
Hotărârea instanței de apel este nelegala și prin raportare la motivarea respingerii motivului referitor la "prețul" înscris în contractul de vânzare-cumpărare, respectiv 1.000.000 ROL, suma din care nu s-a precizat cat a primit efectiv din acest preț fiecare vânzător în parte.
Astfel, deși instanța se raportează la valoarea imobilului din anul 1996, de la epoca "facerii" contractului de vânzare-cumpărare, nu observă că prețul de 1.000.000 ROL apare ca fiind o valoare fără nici o legătură cu valoarea cotei de 4/6 (67(%) din valoarea unui imobil teren în suprafața de 404 mp și construcția amplasată pe acesta, aprecierea în sensul că această sumă a constituit un preț serios neavând nici o motivare.
Respingerea apelului ca nefondat este nelegal și prin prisma faptului că, instanța de apel nu analizează motivele invocate de către el referitor la obligația vânzătorilor de transmitere a dreptului de proprietate asupra respectivelor cote indivize care este lipsită de efecte juridice întrucât a fost fondată pe o cauză contrară bunelor moravuri, mai exact dorința exclusivă de a se răzbuna pe el.
De asemenea, instanța de apel nu analizează nici obligația vânzătorilor de predare a bunului vândut care nu a fost o obligație real asumată de către vânzători și cu mai puțin executată de către aceștia întrucât ei nu au avut nici un moment posesia asupra nici unei părți din imobilul situat în București, ., sector 1 după data de 01.12.1980 (data pronunțării hotărârii de partaj) și nici nu au încercat să facă vreun demers în vederea exercitării drepturilor lor de proprietate.
Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea prezentului recurs, modificarea în tot a deciziei civile nr.734 A din data de 04.03.2015 pronunțata de Tribunalul București - Secția a V-a Civila, admiterea apelului și, pe fondul cauzei, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._.1l.1996 de către BN P I. Sapsa.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. art. 304 alin.(1) pct. 9) din Codul de procedură civilă.
În dovedirea susținerilor, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimații-pârâți C. G. E., C. V., C. E. și B. (fostă C.) D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În calea de atac a recursului, deși a fost solicitată proba cu înscrisuri prin recursul declarat, la termenul de judecată din data de 02.02.2016, recurentul nu a mai solicitat încuviințarea probei, motiv pentru care nu a fost încuviințat și nici administrat vreun mijloc de probă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din codul de procedură civilă este nefondat, având în vedere următoarele aspecte:
Dispozițiile legale sus-menționate se referă la douã ipoteze:
a) hotãrârea recuratã este lipsitã de temei legal. Se au în vedere acele situații în care considerentele hotãrârii nu permit identificarea normelor Juridice care susțin rezolvarea datã litigiului sau hotãrârea nu este motivatã în drept;
b) hotãrârea atacatã a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greșitã a legii. Sunt vizate situațiile în care instanța evocã normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauzã, dar le încalcã „în litera sau spiritul lor” ori le aplicã greșit, consecințã a unei interpretãri eronate a legii.
În cauza de față, se învederează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 948 alin.1 si 2, 954, 966, 968 și 1361, 1362, 1314 din Codul civil din 1864 în ceea ce privește soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 04.11.1996 la BNP I. S. pentru lipsa consimțământului vânzătorilor și pentru inexistența prețului.
Instanța de recurs arată că stabilirea situației de fapt se realizează de instanțele de fond (prima instanță și instanța de apel) în raport de probatoriul administrat în cauză, în calea de atac a recursului neputându-se solicita reintrepretarea probelor sau reaprecierea acestora.
Astfel, având în vedere situația de fapt, așa cum a fost stabilită, Curtea constată că dispozițiile legale invocate au fost aplicate și interpretate, în mod corect, atât de Tribunalul București, cât și de Judecătoria Sectorului 1 București.
Cu privire la motivul de nulitate invocat constând în lipsa consimțământul vânzătorilor, ca efect al debilității mintale a acestora, Curtea arată că consimțământul constituie acea condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil ce constă în hotărârea de a încheia un act juridic manifestată în exterior.
Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat, fiind materializat în încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
Una din condițiile de valabilitate ale consimțământului presupune ca acesta să provină de la o persoană cu discernământ, cerință ce decurge din caracterul conștient al actului juridic, în sensul că nu i se pot recunoaște efecte juridice, respectiv de a naște raporturi juridice civile concrete, decât dacă autorul putea sau trebuia să aibă puterea efectivă de a aprecia, de a discerne consecințele juridice care se produc în baza acelui act.
În cauza de față, recurentul-reclamant B. C. G. invocă faptul că vânzătorii sufereau de debilitate mintală, fiind înscriși în evidențele medicale.
Această susținere nu a fost probată prin niciun mijloc de probă nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de apel, care a efectuat demersurile necesare solicitând actele medicale ale vânzătorilor de la Spitalul Clinic de Psihiatrie A. O., de la Spitalul Clinic de Urgență B. A., de la Spitalul Universitar de Urgență și de la Spitalul Clinic C.. Relațiile comunicate la solicitarea instanței au arătat că niciunul dintre vânzători nu figura internat în perioada 01.01._14, în instituțiile spitalicești la secția de psihiatrie sau cu tulburări psihice.
În lipsa unor probatorii din care să rezulte debitalitatea mintală a vânzătorilor, Curtea constată că recurentul nu a probat existența motivului de nulitate invocat- lipsa consimțământului, ca efect al debilității mintale.
Instanța de recurs constată că, prin motivele formulate, recurentul recunoaște că nu a administrat niciun mijloc de probă relevant, învederând imposibilitatea obiectivă de a deține actele medicale ale vânzătorilor. Această imposibilitate invocată ar fi putut fi surmontată, în cazul în care existau actele medicale la instituții de specialitate din care să rezulte faptul că vânzătorii sufereau de debilitate mintală.
Din întregul probatoriul administrat în cauză, s-a constatat că cei doi vânzători nu au suferit niciodată de debilitate mintală, motiv pentru care afirmația recurentului este nesusținută de niciun mijloc de probă.
Având în vedere aspectele menționate, Curtea va înlătura ca fiind neîntemeiată critica formulată de recurent cu privire la lipsa consimțământului vânzătorilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 04.11.1996 pentru existența unui preț derizoriu și neserios, Curtea învederează că prețul este considerat fictiv, când din intenția părților rezultă că nu este datorat. În cazul în care prețul este fictiv, contractul este nul ca vânzare-cumpărare, întrucât îi lipsește prețul.
În schimb, prin preț sincer se înțelege un preț real pe care părțile să-l fi stabilit nu în mod fictiv,ci cu scopul de a fi cerut și plătit în realitate.
Prețul trebuie să fie serios, conform art. 1303 din Codul civil, adică să nu fie derizoriu, atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preț, să nu poată constitui obiectul obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.
Nu se poate susține că nu este îndeplinită condiția seriozității prețului prin faptul că acesta este mai mic decât prețul de circulație, în situația în care părțile au convenit asupra unui preț pe care l-au și determinat. Voința părților este o condiție inclusă de art. 1303 C. civ., astfel că înstrăinarea nu este afectată de nulitatea prevăzută de art. 966 și art. 968 C. civ.
Prin urmare, în situația în care părțile au convenit asupra unui preț pe care l-au și determinat, nu se poate susține, că prețul este neserios sau derizoriu deoarece seriozitatea prețului este o chestiune de fapt care se apreciază în raport de probele administrate în cauză.
În acest sens, Curtea învederează că, în mod corect, au reținut instanțele de fond că are relevanță faptul că imobilul se afla într-o zonă periferică a capitalei, desfundată, că nu pot fi ignorate relațiile de rudenie existente între părți, precum și împrejurarea că obiectul vânzării nu l-a constituit bunul, în materialitatea sa, ci o cotă indiviză din dreptul de proprietate.
De asemenea, s-a avut în vedere faptul că cumpărătorii nu au intrat în posesia imobilului, acesta aflându-se și în prezent în folosința reclamantului, împrejurare față de care se justifice stabilirea unui preț mai redus, fără a fi însă derizoriu sau infim.
Așa fiind, contractul rămâne valabil chiar dacă prețul ar putea fi calificat ca fiind inferior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părțile sunt libere să determine prețul sub valoarea lucrului iar echivalența este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea bunului vândut dar și la subiectivismul părților determinat de raporturile de rudenie.
În ceea ce privește susținerea că obligația vânzătorilor de predare a bunului vândut nu a existat și nici nu a fost executată, Curtea învederează că neîndeplinirea obligației vânzătorilor de predare a bunului nu constituie motiv de nulitate a actului juridic, nefiind de natură să afecteze valabilitatea acestuia, cu atât mai mult cu cât obiectul actului juridic l-a constituit transmiterea proprietății asupra unei cote indivize către un alt coproproprietar al imobilului.
Astfel, chiar cumpărătorul deținea o cotă indiviză asupra bunului înstrăinat, iar acesta cunoștea situația juridică a bunului aflat în coproprietate, ținând cont de relațiile de rudenie existente atât între părțile contractante, cât și între cumpărător și recurentul-reclamant.
Pentru motivele expuse, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate, nefiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin.(1) pct. 9) din Codul de procedură civilă, va respinge, în conformitate cu art. 312 din Codul de procedură civilă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant B. C. G. împotriva deciziei civile nr. 734A/04.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. G. E., C. V., C. E. și B. (fostă C.) D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul, ca nefondat declarat de recurentul reclamant B. C. G. împotriva deciziei civile nr. 734A/04.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. G. E., C. V., C. E. și B. (fostă C.) D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Z. D. F. G. D. L. M.
GREFIER
S. V.
RED.DZ
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
| ← Succesiune. Decizia nr. 146/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 107/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
