Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1070/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1070/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2012 în dosarul nr. 1070/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1070
Ședința publică de la 11 iunie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-pârâtă G. ( F. N.) A. C., împotriva deciziei civile nr. 25 /Bis/ A din 12.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. A..
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 5 iunie 2012 și apoi la 11 iunie 2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 15.10.2007, sub nr._/301/2007, reclamantul NITESCU A. a chemat în judecată pe pârâta NITESCU A. CONSTANTA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună desfacerea casatoriei din vina exclusiva a paratei, revenirea paratei la numele avut anterior casatoriei si anume acela de „G. „ si atribuirea catre reclamant a imobilului situat în Bucuresti, ., ., ., fiind dobandit în timpul casatoriei, dar cu fonduri proprii, provenite din mostenire de la tatal reclamantului, constatand ca imobilul este bunul sau propriu.
In motivarea actiunii, în ceea ce priveste cererea in constatare, reclamantul a aratat ca acesta a fost achizitionat din bani proprii proveniti din vanzarea unui imobil mostenit de la tatal sau, fara ca parata sa fi contribuit cu vreo suma la achizitionarea lui, respectiv a imobilului situat în Bucuresti, .. 8, ., ., în urma dezbaterii succesiunii tatalui sau, dupa care imobilul a fost înstrainat în vederea achizitionarii apartamentului ce face obiectul partajului potrivit actului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 6526/08.06.1998 la BNP Sapsa, la pretul de 70.000.000 ROL.
In drept, au fost invocate dispoz art. 34, 40 C.fam., art. 607 si urm.si art. 673/1 si urm. C.pr.civ.
In dovedirea cererii, au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copie: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6526/08.06.1998 la BNP I. Sapsa, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2797/05.06.1998 la BNPA Lese si C., sentinta civila nr. 9553/20.11.1997 pronunțata de Judecătoria Sector 3 București în dosar nr. 3725/1993, cartile de identitate ale partilor.
La data de 13.02.2008, parata a depus intampinare in cauza iar in privinta cererii in constatare bun propriu formulata de reclamant a aratat ca, desi au avut bani din vanzarea acelui apartament al reclamantului, a contribuit cu bani in casa, intrucat a fost angajata in munca, a ingrijit de gospodarie si cei doi copii in prezent majori, Nitescu S., nascuta la data de 17.11.1986 si Nitescu F. N., nascut la data de 28.01.1988, iar din 1995 a obtinut si salariul de asistent personal al fiului partilor, ca persoana cu handicap grav. De asemenea, parata a prestat diferite servicii si pentru firma reclamantului, a contractat chiar doua credite pentru societate, iar dupa plecarea sa este nevoita sa achite imprumutul singura.
Parata a anexat adeverinte de venit emise de AFP Hunedoara, carti de identitate si certificat de incadrare in grad de handicap, in copie.
La data de 01.03.2008, parata a solicitat ca instanta sa dispuna partajul bunurilor comune in cote egale.
La data de 11.04.2008, parata-reclamanta a depus precizare la cererea reconventionala, iar in privinta partajului, a aratat ca in titlul de proprietate al apartamentului nu se face nici o mentiune in sensul dobandirii cu fonduri proprii, ca in realitate mostenirea obtinuta de sot viza doar suma de 7.600.000 ROL, reprezentand ½ din contributia actualizata a defunctului sau tata la achitarea avansului si a unei mici parti din ratele pentru acel apartament, deoarece prin expertizele efectuate, cheltuielile procesului fiind suportate din fonduri comune, valoarea de circulatie a imobilului a fost stabilita la suma de 85.068.500 lei, pentru care defunctul a achitat suma actualizata de 15.207.000 ROL reprezentând avans si rate platite pana la deces, restul fiind achitat de reclamant, ca girant platitor din veniturile comune ale sotilor.
De asemenea, acesta a fost obligat la sulta catre sora sa, in valoare de 7.103.050 lei, suportata tot din venituri comune, la fel ca si cheltuielile de judecata. In concluzie, parata-reclamanta a aratat ca aproape 90% din valoarea imobilului achizitionat in timpul casatoriei reprezinta contributie . 10% reprezinta investitia facuta din mostenirea reclamantului.
In plus, parata-reclamanta a solicitat ca instanta sa constate ca partile au dobândit prin contribuție . enumerate in anexa la cererea formulata (f. 44 dosar atasat, in lista bunurilor fiind menționate bunul imobil, mai multe bunuri mobile si dreptul de creanța constând din cheltuielile pentru constituire si capitalul social al ., actualizat din 2005 si dreptul de creanța constând din creditul de 11.000 euro folosit integral pentru creditarea aceleiași societăți, si a precizat ca nu se opune atribuirii imobilului către reclamant, acesta urmând sa fie obligat la plata sultei corespunzătoare cotei sale globale de 50%.
Prin sentința civila nr. 3899/16.04.2008, schimbata in parte prin decizia civila nr. 1472 A/17.11.2008 a Tribunalului Bucuresti - Secția a IV-a Civila, s-a dispus admiterea acțiunii, desfacerea casatoriei încheiata la data de 02.09.1995 din culpa . numele avut anterior casatoriei, de G.; totodată, s-a disjuns capătul de cerere in constatare din acțiunea principala si cererea reconvenționala având ca obiect partajul de bunuri comune, acordându-se termen la 11.06.2008 si s-a format pe rolul acestei instanțe dosarul nr._ .
In cauza au fost încuviințate proba cu înscrisuri, proba cu interogatorii reciproce si proba cu expertiza tehnica evaluare proprietati avand ca obiective: identificarea si evaluarea apartamentului prin metoda comparației, precum si daca este comod partajabil în natura.
La termenul din 09.06.2010 a fost depus la dosar interogatoriul formulat pentru reclamant.
La data de 09.12.2010, expertul tehnic ing. M. B. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică imobiliară (filele 105-118).
In cadrul probei cu inscrisuri s-au depus la dosar decizia civila nr. 1472 A/17.11.2008 a Tribunalului Bucuresti-Sectia a IV-a Civila, irevocabila, certificat constatator emis de ORCTB, balanta de verificare sintetica privind . ART DESIGN SRL de la 01.09.2009 la 30.09.2009, alte inscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 4232/30.03.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._ s-a anulat acțiunea principala formulata de reclamantul-pârât NITESCU A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă G. (NITESCU) A. CONSTANTA, consecinta a admiterii exceptiei netimbrarii.
S-a admis in parte cererea reconventionala formulata de parata-reclamanta G. (NITESCU) A. CONSTANTA, în contradictoriu cu reclamantul-parat NITESCU A..
S-a constatat ca parata-reclamanta are un drept de creanta reprezentand ½ din valoarea ratelor achitate in timpul casatoriei pentru apartamentul bun propriu al reclamantului-parat.
S-a constatat ca parata-reclamanta are un drept de creanta reprezentand ½ din valoarea imbunatatirilor aduse apartamentului bun propriu al reclamantului-parat in timpul casatoriei.
A fost obligat reclamantul-parat sa plătească paratei-reclamante suma de 3.493,07 lei (1/2 din 69.861.500 ROL), reprezentând ½ din ratele achitate pentru apartamentul bun propriu al reclamantului-parat, actualizata cu valoarea de inflației începând cu 20 noiembrie 1997 pana la data plații.
A fost obligat reclamantul-parat sa plătească paratei-reclamante suma de 10.882 lei reprezentând ½ din valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului in litigiu.
S-au respins cererile paratei-reclamante privind aducerea la partaj a imobilului, a bunurilor mobile si privind dreptul de creanta reprezentand valoarea investitiei la constituirea ., ca neintemeiate.
A fost anulat capatul de cerere din reconventionala privind dreptul de creanta reprezentand credit contractat pentru ., consecinta a admiterii exceptiei netimbrarii.
A fost obligat reclamantul-parat la plata catre parata-reclamanta a sumei de 759,65 lei reprezentand cheltuieli de judecata partiale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 02.09.1985, căsătoria fiind desfăcută prin divort conform sentinței civile nr. 3899/16.04.2008, schimbata in parte prin decizia civila nr. 1472 A/17.11.2008 a Tribunalului Bucuresti-Sectia a IV-a Civila, irevocabila.
In timpul casatoriei, la data de 08.06.1998, a fost achizitionat apartamentul nr. 15 situat in Bucuresti, ., ., sector 3 Bucuresti, cu pretul de 70.000.000 ROL (f.9 dosar atasat), cu pretul obtinut de reclamant in urma vanzarii la data de 05.06.1998 a unui alt apartament ce constituia bunul propriu al reclamantului (f.10 dosar atasat), la distanta de numai 3 zile intre acte, existand prezumtia puternica ca suma de 75.000.000 ROL a fost folosita pentru plata pretului de 70.000.000 ROL platit pentru apartamentul nr. 15., ramanand si un plus de 5.000.000 ROL care a acoperit acele cheltuieli anterioare efectuate in legătura cu bunul.
Ca atare, avand in vedere disp. art. 31 lit. f C.fam., instanta a constatat ca bunul in care a trecut valoarea bunului propriu al reclamantului-parat - regimul juridic de bun propriu al imobilului primit cu titlu de moștenire neputând fi pus in discuție fata de disp. art. 31 lit. b C.fam., este bun propriu al acestuia, neintrand in comunitatea de bunuri.
Aceasta situatie nu a fost contestata de parata-reclamanta iar faptul ca s-au efectuat anumite plati si cheltuieli din fonduri comune in legătura cu acest bun nu schimba natura juridica a acestuia.
Referitor la acest aspect, instanta a constatat ca parata-reclamanta nu are un drept real asupra imobilului, ci numai un drept de creanta reprezentand ½ din valoarea ratelor achitate pentru apartament in timpul casatoriei si un drept de reprezentand 1/2 din valoarea imbunatatirilor aduse imobilului in timpul casatoriei partilor.
Instanta a încuviințat in parte cererea reconvenționala, constatand ca parata-reclamanta nu este titulara unui drept real asupra imobilului, ci doar a unui drept de creanta.
In consecinta, a obligat reclamantul-parat sa plateasca paratei-reclamante suma de 3493,07 lei reprezentand ½ din ratele achitate pentru apartamentul bun propriu al reclamantiului-parat (1/2 din 69.861.500 ROL, reprezentand diferenta dintre valoarea de partaj a imobilului 85.068.500 ROL si 15.207.000 ROL contributia defunctului), suma ce va fi actualizata cu rata inflatiei, incepand cu 20 noiembrie 1997 pana la data platii efective (f. 10-12) si, totodata, a obligat reclamantul-parat sa plateasca paratei-reclamante suma de 10.882 lei, reprezentand ½ din valoarea imbunatatirilor aduse apartamentului in litigiu, astfel cum a fost stabilita de expert B. M..
In privinta altor plati pretins efectuate din fonduri comune in legatura cu imobilul bun propriu al reclamantului-parat, instanta a retinut ca acestea au fost formulate ca aparari in sprijinul cererii in constatarea calitatii acestuia de bun comun iar cu privire la acestea nu au fost administrate dovezi din care sa rezulte sumele certe, pe de alta parte sumele ramase neacoperite cu diferenta de 5.000.000 ROL, ramasa din pretul primei vanzari (1/2 din sulta fiind 3.551.525 lei –f .12).
Instanta a respins ca neintemeiate cererile paratei-reclamante privind aducerea la masa de partaj a imobilului, sub forma unui drept real, privind aducerea la masa de partaj a bunurilor mobile, avand in vedere ca din probele administrate in cauza nu a rezultat ca bunurile mentionate in cererea reconventionala au fost dobandite de parti ca bunuri comune, refuzul reclamantului de a se infatisa la interogatoriu neputand fi coroborat cu nici o alta proba, astfel incat sa poata forma convingerea instantei ca bunurile exista si au regimul bunurilor comune, precum si ca au valorile indicate in cererea paratei-reclamante.
In legatura cu apararile paratei-reclamante privind participarea sa cu venituri si munca la bugetul comun, s-a apreciat ca aceasta nu a dovedit ca a condus la sporirea patrimoniului comun cu bunuri sau alte valori.
Instanta a respins si cererea paratei-reclamante privind constatarea unui drept de creanta reprezentand valoarea investitiei pentru constituirea ., avand in vedere ca parata-reclamanta nu a administrat nici o proba in acest sens, iar din certificatul constatator emis de ORCTB a rezultat ca este vorba de o societate cu o alta denumire si alta data de constituire (2008 fata de 2005- f.68).
Consecința admiterii exceptiei netimbrarii, a anulat acțiunea principala precum si capatul de cerere din reconventionala apartinand paratei-reclamante, referitor la suma folosita pentru creditarea . (f.53,88).
In conformitate cu disp. art. 274, 276 C.p.c., a obliga reclamantul-parat la plata către parata-reclamanta a sumei de 759,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecata partiale.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, parata-reclamanta G. A. – Constanta a formulat apel prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale privind constatarea dobândirii în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală, a următoarelor bunuri: imobilul situat în București, ., ., ., evaluat la 52.197 euro; bunurile mobile menționate prin interogatoriu (întrebarea nr. 7), evidențiate în anexa la apel și evaluate la 21.777 lei și pronunțarea ieșirii din indiviziune prin: atribuirea imobilului către reclamantul-pârât, cu obligarea sa la sulta în cuantum de 26.098 euro, lotizarea bunurilor mobile și atribuirea lor în natură, obligarea intimatului-reclamant la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată din fond și apel, cu păstrarea restului dispozițiilor sentinței civile nr. 4232/30.03.2011.
In motivarea cererii de apel, apelanta a sustinut ca nu este de acord cu susținerile reclamantului-pârât in sensul ca este dobandita cu venituri proprii întrucât locuința ce a reprezentat ultimul domiciliu comun a fost dobândită în timpul căsătoriei, prin contribuția egală a ambilor soți, având în vedere următoarele argumente:a) în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6526/08.06.1998 s-a aratat că soții au dobândit acest imobil având "cunoștință de prevederile art. 30 Codul Familiei" și achitând prețul de 70.000.000 ROL (fără nici o mențiune în sensul folosirii de "fonduri proprii", ori de aplicare a art. 31 lit. f Codul familiei.;b) este adevărat că, anterior acestui moment, soțul său a semnat actul de vânzare autentificat sub nr. 2797/05.06.1998, transmițând dreptul de proprietate asupra unui apartament de 4 camere situat în .. 8, dar așa cum a rezultat din sentința civilă nr. 9553 / 20.11.1997 (în baza căreia i-a fost atribuit), "moștenirea" soțului său a vizat doar suma de 7.600.000 ROL reprezentând" 1/2 din contribuția actualizată a defunctului său tată la achitarea avansului și a unei mici părți din ratele pentru acel apartament, instanța reținand expres că: în urma mai multor expertize (pentru care soțul său a achitat onorarii de expert din veniturile lor comune), valoarea de circulație a imobilului respectiv s-a stabilit la 85.068.500 lei, "pentru care defunctul a achitat suma actualizată de 15.207.000 lei, reprezentând avans plus rate plătite până la deces, restul fiind achitate de pârât, ca girant plătitor " - or, aceste plăti s-au efectuat din veniturile lor comune.
A mai sustinut apelanta ca, pentru ca imobilul să-i fie atribuit soțului său, acesta a fost obligat sa achite surorii sale sulta de 7.103.050 ROL - valoare suportată tot din veniturile lor comune, la fel ca și cheltuielile de judecată generate de litigiul respectiv (pentru care instanța fondului a dispus "compensarea").
Astfel, s-a apreciat ca susținerea reclamantului-pârât în sensul că apartamentul cumpărat de ei în timpul căsătoriei "a fost dobândit cu fonduri proprii, provenite din moștenire de la tatăl său" este total eronată și făcută cu rea-credință.
În realitate, din cei 75.000.000 ROL obținuți ca preț al apartamentului vândut după decesul tatălui său, doar 7.600.000 ROL pot fi considerați ca "moșteniți" de soțul său (dar cu multele cheltuieli de judecată aferente), în timp ce diferența de 90% reprezintă contribuția lor comună la plata ratelor pentru achiziționarea acelui imobil, a sultei, a impozitelor și taxelor pe proprietate.
A solicitat astfel să se constate că, în timpul căsătoriei, soții au dobândit, prin contribuție comună și egală, mai multe bunuri (enumerate și evaluate în ANEXA 1) - înțelegand să solicite completarea masei partajabile și pronunțarea ieșirii din indiviziune cu privire la acestea .
Apelanta a mai criticat sentinta si sub aspectul ca abia dupa ce a trecut mai mult de un an de zile, si reclamantul-pârât nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru si timbrul judiciar, s-a procedat la anularea ca netimbrata a cererii acestuia .
S-a mai sustinut de catre apelanta aspectul ca, desi s-a incuviintat proba cu interogatoriul reclamantului-parat, acesta nu s-a prezentat, iar instanta nu a facut aplicarea art. 225 Cod proc.civ.
Totodata, la termenul de judecata din data de 15.12.2010 instanta a administrat din oficiu reclamantului-parat, prezent personal, un interogatoriu cu privire la bunurile mobile si la valoarea acestora .
Apelanta a aratat ca, deși s-a anulat "acțiunea principală" ca netimbrată, instanțade fond s-a pronunțat totuși asupra acesteia, motivând în conținutul hotărârii și reținând expres în dispozitiv că apartamentul în litigiu este "bun propriu" al reclamantului-pârât.
Ca atare, având în vedere disp. art. 31 lit. f C .fam., instanța a constatat că bunul în care a trecut valoarea bunului propriu al reclamantului-pârât ... este bun propriu al acestuia, neintrând în comunitatea de bunuri.
Or, pe acest aspect, apelanta a invederat ca hotărârea atacată este profund nelegală (încălcând art. 129 alin. 6 C.pr.civ.) și netemeinică, întrucât: s-a pronunțat și a dat "câștig de cauză" unei cereri inexistente (din moment ce a fost anulată, indiferent de motiv, înseamnă că instanța nu a fost investită cu soluționarea unei astfel de "cereri"); - i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, lezându-i dreptul la apărare din moment ce "cererea" respectivă, apreciată ca "anulată" anterior admiterii probatoriilor (după mai mult de 1 an de zile în care s-a așteptat timbrarea) nu a mai fost pusă în discuția părților și nu s-au solicitat-admis-administrat probatorii pe acest capăt de cerere; -) conform titlul de proprietate al apartamentului în litigiu (contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 6526/08.06.1998), soții sunt coproprietari și a declarat expres că a dobândit acest imobil având "cunoștință de prevederile art. 30 Codul Familiei", fără nici o mențiune în sensul folosirii de "fonduri proprii", ori de aplicare a art. 31 lit. f Codul familiei.
În consecință, în contra actului autentic trebuiau făcute probatoriile necesare "răsturnării prezumției de comunitate" și nu invers - cu atât mai mult cu cât, din actele dosarului (sentința civilă nr. 9553/ 20.11.1997), a rezultat cu certitudine că "moștenirea" soțului său a vizat doar suma de 760 lei (7.600.000 ROL); -) faptul că, în timpul căsătoriei, -soții au convenit ca reclamantul-pârât să devină "girant - plătitor" pentru creditul aferent apartamentului din .. 8 și, ulterior, în această calitate a achitat cei 90% din prețul acelui apartament, nu creează prezumția că plățile respective s-au efectuat din "fonduri proprii". Or, tocmai această calitate de "girant-plătitor" în baza căreia au fost efectuate plățile în timpul căsătoriei, au determinat "întregirea" cotei de 50 % din cei aprox. 1.500 lei ce au reprezentat întreaga "moștenire" și atribuirea bunului către fostul său soț, cu plata sultei efectuată tot din veniturile comune - pentru că, în caz contrar, el urma să primească de la sora sa cei 750 lei.
Prin urmare, "finanțarea" realizată din fonduri comune a fost cea care a dus la o reală "transformare" a unui incert "drept de creanță" (în măsura în care nu ar fi achitat restul de 90 % din preț, nu ar fi existat nici un imobil în masa succesorală, fiind incertă chiar conservarea c/val. ratelor actualizate la valoarea de 1.500 Iei) într-un "drept de proprietate" dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală - situație confirmată prin chiar conținutul contractului autentificat sub nr. 6526/08.06.1998, în care soții sunt menționați ca și "coproprietari".
Totodata, s-a retinut în mod incorect că apelanta nu a contestat afirmația reclamantului-pârât referitoare la dobândirea apartamentului lor "din fonduri proprii", cât timp prin cererea reconvențională a arătat, detaliat, motivele pentru care solicita să se constate că: "locuința ce a reprezentat ultimul domiciliu comun a fost dobândită în timpul căsătoriei, prin contribuția egală a ambilor soți.
Or, pronunțându-se pe cererea "inexistentă" a reclamantului-pârât, instanța de fond a decis "admiterea în parte" a cererii sale de ieșire din indiviziune și i-a acordat ceva ce nu a solicitat - respectiv "dreptul de creanță" reprezentând 1/2 din ratele achitate pentru un alt imobil și 1/2 din valoarea îmbunătățirilor la imobilul dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală.
O dovadă în plus a faptului că nu a solicitat recunoașterea unui "drept de creanță" a rezultat din chiar probatoriul solicitat, admis și administrat în fața primei instanțe - respectiv expertiza evaluare construcții, pentru determinarea valorii de circulație a apartamentului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6526/08.06.1998 (în care soții sunt menționați ca și "coproprietari" ), prin care s-a stabilit, pentru locuința cu 3 camere și dependințe, valoarea de 52.197 euro (47.118 euro preț fără îmbunătățiri + 5.079 euro valoarea îmbunătățirilor).
Apelanta a mai sustinut ca în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins "ca neîntemeiată" cererea de partaj motivat de faptul că: "din probele administrate în cauză nu rezultă că bunurile menționate în cererea reconvențională au fost dobândite de părți ca bunuri comune, refuzul reclamantului de a se înfățișa la interogatoriu neputând fi coroborat cu nici o altă probă, astfel încât să poată forma convingerea instanței că bunurile există și au regimul bunurilor comune, precum și că au valorile indicate în cererea pârâtei-reclamante „ .
Practic, instanța de fond a motivat respingerea acestui capăt de cerere prin "nedovedirea" lui, ignorând faptul că: - reclamantul-pârât nu a contestat dobândirea bunurilor mobile în timpul căsătoriei și nici existența lor, iar la interogatoriul luat din oficiu la termenul din 15.12.2010 a recunoscut expres existenta acestora, obiectând verbal numai cu privire la evaluarea făcută prin cererea reconvențională și solicitând expertiza prețuitoare bunuri mobile - probă din care a fost decăzut pentru neplata onorariului (așa cum a făcut și în cazul expertizei prețuitoare construcții); -) fiind de, necontestat și expres reținut "refuzul reclamantului de a se înfățișa la interogatoriu", instanța avea obligația legală (art 225 C. pr. civ,) de a-1 aprecia fie ca o "mărturisire deplină", fie ca "un început de dovadă în folosul părții potrivnice" - față de care trebuia să dispună probatoriului necesar "chiar dacă părțile se împotrivesc" (art. 129 alin. 5 teza finală C.pr.civ.) sau putea să sancționeze corespunzător evidenta rea-credință a reclamantului-pârât, care a fost decăzut din proba cu expertiză evaluatoare bunuri mobile întrucât nu s-a conformat dispozițiilor instanței privind plata onorariului de expert.
O alta critica privea acordarea cheltuielilor de judecată "parțiale", în cuantum de doar 759,65 lei în lipsa oricărei motivări, cât timp cererea reclamantului-pârât a fost anulată în totalitate și a achitat, numai pentru expertiza în construcții, onorariul total de 1.100 lei (din care 650 lei reprezentau obligația exclusivă a reclamantului), plus onorariul de avocat și taxa de timbru aferentă.
In drept, a invocat dispozițiile art. 36 alin. 1 C. fam. și art. 6731 -67314 C.pr.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare in apel .
Partile nu au administrat probe noi in cadrul judecării pricinii in apel.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă prin decizia civilă nr.25 bis /12.01.2010 a admis apelul formulat de apelanta pârâtă GIRGORESCU A. C., împotriva sentinței civile nr. 4232 din 30.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. A.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că respinge cererea reconvențională ca nefondată; a menținut dispozițiile privind anularea capătului de cerere din cererea reconvențională ce are ca obiect drept de creanță - credit contractat pentru . și celelalte dispoziții ale sentinței.
În considerentele deciziei s-a arătat că referitor la criticile aduse cererii principale, in sensul ca, desi instanta de fond a anulat ca netimbrata cererea principala, totusi a analizat sustinerile invocate in cadrul aceasteia:
Tribunalul a constatat ca prin incheierea de sedinta din data de 28.04.2010 instanta de fond a admis exceptia netimbrarii cererii principale ca urmare a faptului ca reclamantul-parat nu si-a indeplinit obligatia de a achita taxa de timbru si timbrul judiciar, exceptie care a fost solutionata ulterior prin sentinta apelata .
Prin cererea principala formulata, reclamantul-parat a solicitat instantei sa constate ca bunul imobil dobandit in timpul casatoriei este bunul sau propriu dobandit cu bani rezultati din vanzarea unui imobil pe care l-a mostenit de la tatal sau .
In cererea reconventionala formulata de parata-reclamanta, aceasta a contestat calitatea de bun propriu a imobilului ce face obiectul litigiului, sustinand ca acesta este bun comun dobandit prin contributia egala a ambilor soti .
Tribunalul a apreciat ca prin solutionarea cauzei in acest mod nu s-a incalcat paratei –reclamanta dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare .
S-a reținut ca pentru a analiza sustinerea paratei – reclamanta din cererea reconventionala in sensul ca apartamentul in litigiu este bun comun, in mod corect au fost analizate toate probele administrate de parti .
Bunurile dobândite în condițiile art. 30 C.fam. constituie proprietatea codevălmașă a soților. Codevălmășia, neavând de la început stabilit dreptul asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, numai cu ocazia partajului se stabilește cota fiecărui soț, în ansamblu, pentru totalitatea bunurilor comune, iar nu pentru fiecare bun în parte.
C. fiecărui soț se determină în funcție de aportul pe care l-a avut fiecare în tot timpul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune. Acest aport poate fi dovedit prin orice mijloace de probă, inclusiv martori și prezumții.
Prezumția că soții au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor comune operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât al celuilalt.
Or, instanta de fond a analizat intreg materialul probator administrat in cauza, astfel incat a ajuns la concluzia ca bunul imobil nu face parte din comunitatea de bunuri, ci are caracterul de bun propriu al reclamantului-parat .
La momentul achizitionarii imobilului, sotii erau casatoriti, insa, astfel cum atesta contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2797/05.06.1998, reclamantul-parat Nitescu A. a vandut apartamentul din Bucuresti, . prin mostenire de la tatal sau, primind suma de 75.000.000 lei. Imobilul din Bucuresti, . cumparat la data de 08.06.1998 platindu-se pretul de 70.000. 000 lei integral. Asadar, exista prezumtia puternica in sensul ca suma rezultata din vanzarea apartamentului dobandit prin mostenire a fost utilizata pentru achitarea pretului imobilului din Bucuresti, .> Aspectul invederat de catre parata-reclamanta in sensul ca sotii ar fi achitat impreuna o parte din ratele pentru achitarea imobilului pe care reclamantul-parat l-a dobandit prin mostenire cat si sulta catre sora acestuia, nu poate schimba caracterul acestuia de bun propriu, ci, eventual, acorda partii posibilitatea de a solicita un drept de creanta .
Din continutul cererii reconventionale formulata de parata-reclamanta, tribunalul a constatat ca aceasta a solicitat impartirea bunului imobil si a bunurilor mobile indicate in anexa, in cote egale, un drept de creanta pentru cheltuieli de constituire si capital social la ., un drept de creanta pentru creditul de 11.000 euro luat pe numele acesteia si folosit integral pentru creditarea ., fara a solicita un drept de creanta ce decurge din ratele achitate in timpul casatoriei la imobilul bun propriu al reclamantului –parat si nici drept de creanta rezultat din efectuarea unor imbunatatiri la acelasi imobil .
Potrivit art.129 pct.6 Cod proc.civ.in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
Astfel, fata de obiectul cererii deduse judecatii, de probele administrate, tribunalul apreciaza ca instanta de fond s-a pronuntat asupra unui lucru care nu s-a cerut in cadrul cererii reconventionale formulata de catre parata-reclamanta, obligand reclamantul-parat la plata unui drept de creanta de ½ din valoarea ratelor achitate in timpul casatoriei pentru apartamentul bun propriu al reclamantului-parat si ½ din valoarera imbunatatirilor aduse apartamentului bun propriu al reclamantului-parat .
Din acest punct de vedere hotararea pronuntata de instanta de fond este nelegala.
In ceea ce priveste critica privind bunurile mobile solicitate de catre parata-reclamanta prin anexa cererii reconventionale, tribunalul constata ca aceasta este nefondata .
Astfel, pentru dovedirea bunurilor mobile comune, parata-reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si interogatoriu .
In sedinta publica din data de 09.06.2010 reclamantul-parat nu s-a infatisat in fata instantei de judecata pentru a-i fi administrat interogatoriul .
Potrivit art. 225 Cod proc.civ., „daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire deplina sau numai ca un inceput de dovada in folosul partii potrivnice „
Tribunalul a apreciat ca instanta de fond in mod corect a considerat ca refuzul reclamantului de a se infatisa la interogatoriu nu poate fi interpretat in sensul unei marturisiri depline a caracterului de bunuri comune a celor enumerate in anexa si a recunoasterii valorii acestora, necoroborandu-se cu nicio o alta proba a dosarului .
Tribunalul nu a reținut nici sustinerea apelantei in sensul ca reclamantul-parat a recunoscut bunurile mobile si valoarea acestora prin interogatoriul administrat in sedinta din data de 15.12.2010 .
Astfel, in incheierea de sedinta din data de 15.12.2010 s-a consemnat :”reclamantul-parat personal arata ca este de acord cu retinerea bunurilor mobile indicate de catre parata-reclamanta ca fiind retinute la masa partajabila .Mentioneaza ca marea majoritate a bunurilor sunt dobandite in timpul casatoriei, insa achizitionate pe firma, precum si ca s-a depus dovada in acest sens .Arata ca nu este de acord cu evaluarea „ . In consecinta, din acest interogatoriu se retine ca paratul contesta caracterul de bunuri comune al acestora sustinand ca apartin societatii comeciale detinute si ca nu este de acord cu valoarea indicata de catre parata-reclamanta .
Cat priveste critica adusa cheltuielilor de judecata acordate la fond, tribunalul, fata de solutia pronuntata in apel, urmeaza sa aiba in vedere prevederile art. 296 Cod proc.civ in sensul ca apelantului nu i se poate crea in propria cale de atac o situatie mai grea decat aceea din hotararea atacata .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs G. A. – C. invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă întrucât din cele 4 motive de apel, vizând :1)reținerea caracterului de bun propriu cu care instanța nu a fost investită; 2)acordarea unui drept de creanță nesolicitat; 3)nepartajarea bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei și 4)neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, tribunalul a motivat doar admisibilitatea motivului 2 și netemeinicia celorlalte 3 motive, apărând astfel o evidentă contradictorialitate între soluția de admitere pronunțată și considerentele pe care aceasta se sprijină.
De asemenea, hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii întrucât tribunalul confundând regimul juridic al bunului imobil, dobândit în timpul căsătoriei cu cotele de contribuție soților la dobândirea universalității bunurilor comune și suportarea cheltuielilor comune, pretinde că prima instanță a reținut corect caracterul de bun propriu al apartamentului dobândit în timpul căsătoriei pentru că nu se aplică prezumția contribuției egale(reținând că aceasta operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât al celuilalt).
Prima instanță a stabilit corect contribuția egală a soților la dobândirea universalității bunurilor în timpul căsătoriei, sens în care a acordat pârâtei – reclamante o cotă de ½ aplicată atât ratelor plătite pentru achitarea apartamentului vândut cât și asupra valorii îmbunătățirilor aduse celui de-al doilea apartament.
Cum asupra acestei "contribuții egale", stabilită prin hotărârea instanței de fond după ce "a analizat întreg materialul probator administrat în cauză ", nu s-a promovat apel (în calea de atac criticându-se numai compunerea "masei partajabile" asupra căreia s-a aplicat cota de ½ ), întreaga motivație privind eventuala reținere a unei cote majorate de contribuție în considerarea căreia "instanța de fond... a ajuns la concluzia că bunul imobil nu face parte din comunitatea bunurilor comune, ci are caracterul de bun propriu al reclamantului-pârât" este străină cauzei.
De altfel, nici prima instanță și nici instanța de apel nu au fost investite cu vreo cerere de constatare a unei cote majorate de contribuție la dobândirea universalității bunurilor comune și suportarea cheltuielilor familiale.
Art. 304 pct. 9 C.pr.civ, ("hotărârea pronunțată ... a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii"), întrucât, conform art.3O din Codul familiei - în vigoare pe parcursul căsătoriei și la data soluționării în fond a cauzei:
"(1) Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
(3) Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită", iar conform principiului subrogației reale, instituit prin art. 31 lit. f din C. fam., devine bun propriu numai "valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunulîÎn care a trecut această valoare".
Or, apartamentul ce a reprezentat ultimul domiciliu comun, conform actului autentic (Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6526/08.06.1998), este "dobândit în timpul căsătoriei", astfel că, în legătură cu acesta, se instituie prezumția legală de "bun comun" - partea în favoarea căreia acționează neavând obligația de a dovedi aceasta.
Reclamantul a avut capăt de cerere prin care a solicitat să se constate că apartamentul ar fi bunul său "propriu", contrar celor menționate în Contractul de vânzare-cumpărare nr. 6526/08.06.1998 (prin care soții au declarat expres că au dobândit acest imobil având "cunoștință de prevederile art. 30 Codul Familiei", fără nici o mențiune în sensul folosirii de "fonduri proprii").
Fiindu-i anulată această cerere, în mod firesc nu s-au mai făcut probatorii în combaterea ei, dar ambele instanțe s-au grăbit să constate că reclamantul a vândut anterior un alt imobil, apreciat de acestea ca fiind "propriu", astfel că cererea "inexistentă" a reclamantului a primit o soluție favorabilă în lipsa punerii sale în discuția părților.
În realitate, însăși caracterul de "bun propriu" al apartamentului vândut este incorect reținut, considerându-se în mod superficial că acesta ar fi fost "dobândit prin moștenire" de la tatăl său, deși apartamentul i-a fost atribuit prin hotărâre judecătorească (sentința civilă nr.9553/20.11.1997) în considerarea preponderenței plăților făcute de soți în timpul căsătoriei.
Desigur, în partajul bunurilor comune cu totul altele ar fi fost susținerile dacă respectivul apartament, vândut ulterior, ar fi fost pur și simplu "obținut prin moștenire", adică fără nici o contribuție financiară și considerabilă suportată exclusiv de părți, în timpul căsătoriei, din veniturile comune.
Or, cazul de față este total diferit de "varianta clasică" mai sus amintită, liberalitatea obținută de reclamant în calitatea sa de moștenitor vizând doar valoarea de 710,30 Ron (7.103.050 Rol), respectiv 8,3% din valoarea apartamentului "dobândit" în timpul căsătoriei prin sentința civilă nr.9553/20.11.1997, iar restul de 83,4 % a reprezentat o creanță comună asupra masei succesorale, provenind din contribuția părților la achitarea bunului, astfel ca atribuirea s-a efectuat "având în vedere că pârâtul a achitat după deces ratele apartamentului în litigiu" și cu obligația de plată a sultei stabilite în favoarea sorei sale, adică alți 8,3 %.
Prin urmare, chiar dacă în aparență apartamentul ulterior vândut apare ca fiind dobândit, în timpul căsătoriei, numai de către fostul soț, în considerarea contribuției covârșitoare pe care au avut-o plățile efectuate de părți din veniturile comune (83,4 % din valoarea bunului), se impune înlăturarea caracterului, excluisiv de "bun propriu" în legătură cu acel apartament - în cazuri similare, practica instanțelor subliniind necesitatea evaluării corecte, de la caz la caz, a măsurii contribuțiilor în raport cu care un bun poate fi apreciat ca "propriu" sau "comun".
De altfel, chiar textul art. 31 lit.f din C.fam., stabilește în mod imperativ faptul că devine bun propriu "valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu .... ", iar în cazul de față acea valoare este de doar 710,30 ron (7.103.050 rol), respectiv 8,3 % din valoarea apartamentului "dobândit" în timpul căsătoriei prin sentința civilă nr.9553/20.11.1997, astfel încât hotărârile pronunțate cu nesocotirea dispoziției legale mai sus citate, sunt nelegale.
Pentru faptul că reclamantul-pârât a contribuit suplimentar, peste veniturile obținute din muncă, cu cei 710 RON - valoare ce reprezintă partea sa de moștenire - la prețul achitat pentru apartamentul ce a reprezentat ultimul domiciliu comun, acesta putea solicita reținerea unei cote majorate la dobândirea universalității bunurilor și suportarea cheltuielilor familiei - însă o astfel de cerere nu a fost promovată.
Pe de altă parte, opinia exprimată prin decizia atacată, în sensul că eu aveam posibilitatea de a solicita recunoașterea unui drept de creanță corespunzător ratelor achitate pentru apartamentul vândut, este contrară dispozițiilor legale - cât timp, conform art. 6731 C.pr.civ., "cererile de împărțeală" privesc "bunuri asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună".
Or, recurenta pârâtă are un drept de proprietate care rezultă fără putință de tăgadă din actul autentic și i-a fost recunoscut expres la data dobândirii apartamentului ce a reprezentat ultimul domiciliu comun, iar acum, deși reclamantul-pârât nu probează că întreaga sumă achitată ca preț ar proveni din "valoarea care reprezintă un bun propriu ", instanța de apel apreciază că aceasta poate pretinde numai un drept de creanță.
Pentru toate aceste argumente, recurenta consideră ca vădit nelegală reținerea calității de "bun propriu" pentru apartamentul dobândit în timpul căsătoriei prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6526/08.06.1998 și solicită înlăturarea acesteia, cu consecința introducerii imobilului respectiv în masa partajabilă - la valoarea de circulație stabilită prin expertiza prețuitoare efectuată în dosar, respectiv 52.197 euro (47.118 euro preț fără îmbunătățiri + 5.079 euro valoarea îmbunătățirilor) și lotizarea conform cotelor egale de contribuție la dobândirea universalității bunurilor comune stabilite prin hotărârea pronunțată de prima instanță.
Art. 304 pct.9 C.pr.civ. ("hotărârea pronunțată ... a fost dată cu încălcarea ... legii"), respectiv a dispozițiilor art.129 alin. 5 C. pr. civ., în sensul că ambele instanțe s-au limitat în a-i respinge cererea de partajare a bunurilor mobile numai pentru că reclamantul-pârât nu a recunoscut expres și în totalitate pretențiile recurentei, deși acesta:
-a absentat nejustificat la termenul pentru care a fost citat la interogatoriul admis tocmai pentru lămurirea situației bunurilor mobile,
- la interogatoriul luat ulterior, din oficiu, de către instanța de fond, a declarat că: "este de acord cu reținerea bunurilor mobile indicate de către pârâta-reclamantă ca fiind reținute la masa partajabilă", dar contestă o parte din contribuție (pretinzând, fără a dovedi, că bunurile de uz casnic indicate prin cerere ar aparține unei societăți comerciale) și evaluarea acestora - ulterior fiind decăzut din proba de evaluare solicitată.
- nu a indicat niciodată care anume bunuri pretinde că ar aparține firmei sau care este evaluarea pe care o propune.
Or, în cazul de față, este evident că reclamantul-pârât a recunoscut expres existența bunurilor mobile indicate prin cerere și nu a prezentat nici o dovadă în sensul că unele dintre acestea ar aparține firmei sale - situație care completează perfect "începutul de dovadă" rezultat din lipsa nejustificată la interogatoriu, făcând admisibilă lotizarea în natură a bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei și în legătură cu care, până la proba contrară, art. 30 alin. 3 din C.fam. instituie prezumția legală de comunitate.
Dacă însă instanța considera ca insuficiente probatoriile administrate, legea îi stabilește "îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, ... în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale", fiind astfel nelegală respingerea cererii de partajare a bunurilor mobile.
Art.304 pct.9 C.pr.civ. ("hotărârea pronunțată ... a fost dată cu încălcarea … legii"), respectiv a dispozițiilor art.296 teza 2 C.pr.civ., în sensul că, prin admiterea apelului și respingerea cererii reconvenționale, apelantei i s-a creat "în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată".
Pentru toate aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, iar pe fond admiterea în parte a cererii reconvenționale privind constatarea dobândirii în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală a următoarelor bunuri:
- a) imobilul situat în București, ., ., ., evaluat prin expertiză la 52.197 euro,
- b) bunurile mobile menționate prin interogatoriu(întrebarea nr.7), evidențiate în anexa la apel și evaluate la 21.777 lei
și pronunțarea ieșirii din indiviziune prin:
- atribuirea imobilului către reclamantul-pârât, cu obligarea sa la sulta în cuantum de 26.098 euro,
- lotizarea bunurilor mobile și atribuirea lor în natură, cu obligarea intimatului la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată din fond, apel și recurs.
În cadrul probei cu acte s-a depus la dosar sentința civilă nr.9553/1993 a Judecătoriei sectorului 3 București.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu este fondat, întrucât considerentele hotărârii recurate nu cuprind motive contradictorii, tribunalul analizând într-o ordine coerentă și firească motivele de apel cu care a fost învestit, între motivarea acestora neexistând nici o contradicție.
Motivul doi de apel care a vizat dreptul de creanță nesolicitat nu s-a întemeiat pe admisibilitate, ci a fost analizat pe fond și în raport cu criticile formulate, astfel încât susținerile recurentei sunt lipsite de suport probator.
Cercetând obiectul cererii deduse judecății, al cererii reconvenționale și enumerând aceste cereri, tribunalul a concluzionat în mod corect că recurenta pârâtă reclamantă nu a învestit instanța cu nici un capăt de cerere al cărui obiect să îl reprezinte constatarea unui drept de creanță reprezentând ½ din valoarea ratelor achitate în timpul căsătoriei pentru apartamentul bun propriu al reclamantului pârât.
În aceeași ordine de idei, sunt nefondate și criticile întemeiate pe aceeași dispoziție legală, dar cu motivarea unor motive străine de natura pricinii, întrucât instanța de apel s-a raportat strict la capetele de cerere cu care a fost învestită instanța și la probatoriul administrat.
Acest subpunct întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă poate fi în fapt încadrat ca o critică de nelegalitate, referitoare la modalitatea de stabilire a cotelor de contribuție a soților în timpul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune.
Prin soluția pronunțată în primă instanță, s-a constatat că pârâta reclamantă are un drept de creanță reprezentând ½ din valoarea ratelor achitate în timpul căsătoriei pentru apartamentul bun propriu al reclamantului pârât, precum și un drept de creanță reprezentând ½ din valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului bun propriu al reclamantului pârât în timpul căsătoriei.
Prin urmare, nu s-a confundat de către instanța de apel regimul juridic al imobilului dobândit în timpul căsătoriei cu cote egale de contribuție, astfel cum susține recurenta, deoarece prima instanță a acordat un drept de creanță reprezentând ½ din valoarea ratelor și a îmbunătățirilor apartamentului în litigiu din ..1A, ., sector 3, București, din considerentele sentinței de fond rezultând că au fost avute în vedere dispozițiile art.31 lit.f C.fam., instanța constatând subrogația reală cu titlu particular.
De asemenea, sa arătat în mod expres că acest apartament este un bun propriu al intimatului, neintrând în comunitatea de bunuri, iar faptul că s-au efectuat anumite plăți și cheltuieli din fondurile comune în legătură cu acest bun, nu schimbă natura juridică a acestuia.
În acest context, instanța a constatat că pârâta reclamantă nu are un drept real asupra imobilului, ci numai un drept de creanță, rezultat din achitarea în timpul căsătoriei a ratelor pentru apartament și a îmbunătățirilor aduse acestuia.
De asemenea, a reiterat că reclamanta nu este titulara unui drept real asupra imobilului, ci doar a unui drept de creanță.
În consecință, recunoașterea dreptului de creanță pentru ½ din ratele plătite a avut în vedere nu achitarea apartamentului vândut, și care provenea din moștenirea intimatului, ci apartamentul cumpărat ulterior și aflat în litigiu, asupra căruia recurenta solicită recunoașterea calității de bun comun.
De asemenea, dreptul de creanță de ½ din valoarea îmbunătățirilor nu se referă la cel de-al doilea apartament, adică cel din litigiul prezent, ci tot la apartamentul provenit din succesiunea tatălui intimatului.
De asemenea, nefondate și nesusținute de nici o cerere ori probă administrată în cauză, că s-a criticat în apel numai compunerea masei partajabile asupra căreia s-a aplicat cota de ½.
Potrivit motivelor de apel aflate la filele 4 – 11 din dosarul tribunalului, rezultă că o primă critică a avut în vedere caracterul de bun propriu/comun al imobilului în litigiu, situat în București, ..1A, ., sector 3, arătând în mod expres că „nu sunt de acord cu susținerile reclamantului pârât, întrucât locuința ce a reprezentat ultimul domiciliu comun a fost dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuția egală a ambilor soți”, cu motivarea că doar 10% din apartamentul moștenit de la tatăl său poate fi considerat bun propriu, în timp ce diferența de 90% reprezintă „contribuția noastră comună”, la plata ratelor pentru achiziționarea acelui imobil, a sultei, a impozitelor și taxelor pe proprietate.
Punctul 2 din motivele de apel menționează în mod expres critica potrivit căreia, instanța i-a acordat ceva ce nu a solicitat, apelanta arătând că „îmi acordă ceva ce nu am solicitat, respectiv dreptul de creanță reprezentând ½ din ratele achitate pentru un alt imobil, și ½ din valoarea îmbunătățirilor la imobilul dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție comună și egală” și continuă „o dovadă în plus a faptului că nu am solicitat recunoașterea unui drept de creanță rezultă din chiar probatoriul solicitat, admis și administrat în fața primei instanțe – respectiv expertiză evaluatoare construcții pentru determinarea valorii de circulație a apartamentului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6526/8.06.1998 (în care noi soții suntem menționați ca și coproprietari) prin care s-a stabilit, pentru locuința cu 3 camere și dependințe valoarea de 52.197 euro (47.118 euro) preț fără îmbunătățiri plus 5.079 euro valoarea îmbunătățirilor.
Prin urmare, nu s-a criticat numai compunerea masei partajabile asupra căreia s-a achitat cota de ½, ci s-a criticat caracterul de bun propriu reținut de instanța de fond asupra apartamentului în litigiu, supus partajului, și situat în ..1A, ., sector 3, București, precum și faptul că instanța a acordat ceea ce nu s-a solicitat, respectiv dreptul de creanță pentru un alt imobil bine determinat de către apelantă prin motivele de apel.
Susținerile recurentei referitoare la faptul că tribunalul ar fi dat o motivare străină de natura cauzei, întrucât s-ar fi referit sau a reținut o cotă majoritară de contribuție, nu este reală, tribunalul analizând în contextul verificării dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art.30 C.fam. și la modul în care operează prezumția comunității de bunuri.
În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă cu referire la art.30 C.fam., nu sunt fondate, având în vedere contextul cererilor cu care a fost învestită instanța și modalitatea concretă în care se soluționează acestea.
Potrivit art.30 alin.3 C.fam., calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, însă această calitate a fost contestată prin cererea principală, care, chiar dacă a fost anulată, a impus analizarea caracterului bunului imobil supus partajului.
Astfel, instanța a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată unde s-a învederat că imobilul din ..1A, ., sector 3, București, a fost dobândit în timpul căsătoriei cu fonduri proprii ,provenite din moștenire de la tatăl reclamantului.
Urmare acestei cereri, pârâta recurentă formulează cerere reconvențională și contestă caracterul de bun propriu al acestui bun imobil, susținând că este bun comun, fiind dobândit în timpul căsătoriei și cu fonduri comune.
În această împrejurare, instanțele erau obligate să verifice caracterul acestui bun (comun sau propriu), iar anularea cererii principale pentru netimbrarea sa nu excludea verificarea acestui caracter.
Chiar și în ipoteza în care recurenta ar fi avut calitatea de reclamantă, iar intimatul pe aceea de pârât și nu s-ar fi prezentat la judecată, era obligată să dovedească că bunul supus partajului a fost dobândit în timpul căsătoriei din fondurile proprii ale celor doi soți.
Astfel, având în vedere că recurenta a contestat caracterul de bun propriu al imobilului supus litigiului, astfel cum a invocat inițial reclamantul, sarcina probei s-a inversat, aceasta de altfel solicitând administrarea unor probe din care să rezulte caracterul comun al acestui bun.
De asemenea, în cuprinsul cererii reconvenționale, astfel cum a fost precizată la 11.04.2008, recurenta a formulat o . susțineri în sensul că imobilul este bun comun, susțineri asupra cărora instanța trebuia să le răspundă prin considerentele hotărârii și în raport cu probele administrate în cauză să pronunțe soluția.
Tocmai de aceea, anularea cererii principale pentru netimbrarea sa nu atrage înlăturarea obligativității instanței de a motiva în raport cu dispozițiile art.30 C.fam., de ce a reținut caracterul de bun comun ori propriu al unui imobil supus partajului.
În ceea ce privește criticile de fond întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, referitoare la greșita reținere a caracterului de bun propriu al apartamentului vândut, respectiv al apartamentului moștenit de intimatul reclamant de pe urma defunctului său tată, Curtea le apreciază ca fiind critici de netemeinicie a deciziei întemeiate pe interpretarea și aprecierea probatoriului de către instanțele anterioare.
Art.304, în prezenta reglementare a Codului de procedură civilă, nu mai dă posibilitatea părților de a critica în recurs hotărârile atacate decât numai sub aspectul legalității, criticile de nelegalitate care figurau la punctele 10 și 11 ale acestui articol fiind abrogate în mod expres prin O.U.G. nr.138/2000.
Curtea precizează totuși, sub aspectul legalității deciziei pronunțate, că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..8, ., sector 3, a intrat în patrimoniul defunctului N. C. prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/1992.
Faptul că fiul său, N. A., a achitat în calitate de girant plătitor restul ratelor la acest imobil, în timpul căsătoriei cu recurenta, nu schimbă natura juridică a dreptului de proprietate, întrucât transferul acestuia s-a făcut la momentul încheierii respectivului contract în patrimoniul defunctului N. C., neexistând asupra acelui imobil un drept de proprietate pe cote părți, respectiv al defunctului și al fiului său căsătorit.
În considerarea acestei realități juridice, chiar dacă intimatul reclamant a avut calitatea de girant plătitor și a și achitat o parte din ratele aferente prețului, acesta nu a dobândit calitatea de coproprietar al imobilului, ci numai un drept de creanță asupra imobilului.
În același fel, și recurenta are un drept de creanță asupra acestui imobil, care putea fi valorificat, însă cu condiția de a fi învestit instanța în prezenta cauză cu o astfel de cerere.
Recursul este nefondat și în ceea ce privește criticile referitoare la partajarea bunurilor mobile, sub aspectul încălcării dispozițiilor art.129 alin.5 Cod de procedură civilă, precum și a aplicabilității dispozițiilor art.225 Cod de procedură civilă.
Susținerile intimatului reclamant pârât din 15.12.2010, referitoare la recunoașterea unor bunuri mobile și a caracterului comun al acestora, nu este fondată.
În ședința de la acea dată, reclamantul pârât personal a menționat că este de acord cu reținerea bunurilor mobile indicate de pârâta reclamantă ca fiind reținute la masa partajabilă, însă în același timp a arătat că majoritatea acestor bunuri sunt dobândite în timpul căsătoriei, însă achiziționate pe firmă.
Aceste susțineri nu pot fi avute în vedere ca o recunoaștere deplină a pretențiilor reclamantei, întrucât în fapt intimatul a recunoscut existența fizică a acestora, faptul că ele au fost achiziționate în timpul căsătoriei, însă nu au intrat în patrimoniul soților, ci în patrimoniul unei firme, adică a unei persoane juridice cu patrimoniu distinct de cel al soților.
Prin urmare, revenea recurentei sarcina probei, respectiv de a dovedi că bunurile mobile au intrat în patrimoniul soților.
De asemenea, aceste susțineri nu pot fi considerate ca un început de dovadă, deoarece noțiunea se referă la înscrisuri și nu la susținerile părților din proces, și nici nu pot fi asimilate unei recunoașteri în sensul art.225 Cod de procedură civilă, în lipsa oricăror alte probe care să ateste că au făcut parte din patrimoniul comun al soților.
În consecință, în cauză nu s-au încălcat dispozițiile art.296 teza a II-a Cod de procedură civilă, având în vedere că tribunalul a fost investit prin motivele de apel chiar de recurentă cu soluționarea criticii referitoare la plus petita realizată prin hotărârea pronunțată în primă instanță, aceasta invocând expres că instanța de fond i-a acordat ceva ce nu a solicitat.
Astfel învestit, tribunalul era obligat, potrivit art.129 Cod de procedură civilă, să răspundă tuturor motivelor de apel, astfel cum a înțeles partea să le formuleze.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă G. ( F. N.) A. C., împotriva deciziei civile nr. 25 /Bis/ A din 12.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/4.07.2012
-------------------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – D.A.D.
- L.C.
Jud.Sector 3 – M.M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1200/2014. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 4/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
