Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1200/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1200/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 1200/2014

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1200

Ședința publică din 08.09.2014

Curtea constituită din:

Președinte - F. P.

Judecător - C. M. T.

Judecător - D. A.

Grefier - E. C.

- XX -

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul E. I..

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul contestator D. M., împotriva deciziei civile nr.277 R din 30.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata C. N..

Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru emitere ordin de protecție (contestație în anulare).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-a acordat termen pentru astăzi în vederea discutării perimării.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se constata perimarea recursului, având în vedere că acesta a rămas în nelucrare de la data de 25.03.2013, când judecata a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată sub număr_, la data de 03.09.2012, la Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, contestatorul D. M. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimata C. N. să dispună anularea deciziei civile nr. 2160R/28.08.2012 pronunțată în dosar nr._/303/2012 de Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă, anularea deciziei atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare, în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate.

În fapt, contestatorul a arătat că instanța de recurs a decis evacuarea sa din imobilul situat în mun.București, ..46-50 . ., imobil în care contestatorul nu mai locuiește încă din data de 5 iunie 2012, când a luat sfârșit relația dintre părți. În imobilul susmenționat au rămas bunurile personale ale contestatorului, bunurile legate de desfășurarea activității acestuia, diferite sume de bani. Nici la judecata în fond, nici la judecata în recurs, intimata nu a adus dovezi în sensul că în acel imobil locuiește contestatorul.

În ceea ce privește soluția instanței de recurs, contestatorul apreciază că tribunalul a dat mai mult decât s-a cerut, nu a analizat probele aflate la dosar, nu a luat în considerare probele propuse de contestator, ci s-a raportat la un înscris întocmit cu mult după săvârșirea faptelor invocate de intimată .

În drept, au fost invocate dispozițiile art.317 alin.1) pct.1, art.304 pct.6, pct.7, pct.8 și pct.9 C.pr.civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 17), intimata C. N. a solicitat respingerea contestației în anulare. Aceasta a învederat instanței că, la momentul solicitării ordinului de protecție și evacuare, contestatorul nu îi permitea accesul în locuința care era a intimatei, schimbând încuietorile ușii de acces. Soluția de evacuare a contestatorului din imobil este corectă, având în vedere că s-a dispus începerea urmăririi penale a acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală, amenințare și tulburare de posesie.

A fost atașat dosarul nr._/303/2012.

Prin decizia civilă nr.277/R/30.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins contestația în anulare, ca nefondată.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că motivul de contestație în anulare prevăzut de art.317 alin.1) pct.1 C.pr.civ. vizează situația în care procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legale.

În speță, prin decizia civilă nr.2160R/28.08.2012 pronunțată în dosar nr._/303/2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta reclamantă C. N. împotriva sentinței civile nr. 6538/02.08.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2012, în contradictoriu cu intimatul pârât D. M., a modificat în tot sentința civilă recurată, în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta C. N. împotriva pârâtului D. M., întemeiată pe dispozițiile Legii nr.217/2003, iar pe cale de consecință: a dispus evacuarea temporară a pârâtului din locuința reclamantei, situată în mun.București, ..46-50 . .; a obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe minime de 300 m față de reclamantă, față de locuința acesteia menționată mai sus și față de locul de muncă al reclamantei din mun.București, Calea Giulești nr.6-8 sector 6, a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 lei.

Potrivit art.30 alin.3) din Legea nr. 217/2003, în cauzele privind emiterea ordinului de protecție, recursul se judecă cu citarea părților.

În cererea de recurs, recurenta reclamantă C. N. a indicat drept domiciliu al intimatului pârât D. M. adresa din mun.București, . . etaj 4 ., aceasta fiind adresa pe care și intimatul i-a indicat-o în întâmpinarea depusă în dosarul de recurs (fila 11).

Recursul soluționat prin decizia atacată pe calea prezentei contestații în anulare s-a judecat la primul termen de judecată, 28.08.2012. La dosar nu se regăsește dovada de citare, dar în practicaua deciziei susmenționate s-a consemnat că intimatul pârât, contestatorul din prezentul dosar, s-a prezentat personal, împrejurare care acoperă orice viciu de procedură, astfel cum prevede art.89 alin.2 C.pr.civ.

Având în vedere cele de mai sus, Tribunalul a observat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin.1) pct.1 C.pr.civ, deoarece procedura de citare a intimatului pârât, contestator în prezentul dosar, a fost îndeplinită conform cerințelor legale pentru ziua când a fost soluționat recursul prin decizia civilă nr.2160R/28.08.2012 pronunțată în dosar nr._/303/2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, atacată pe calea contestației în anulare.

În consecință, în temeiul art.320 C.pr.civ., tribunalul a respins ca nefondată prezenta contestație în anulare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul D. M., cu mențiunea că va depune motivele în termen, după primirea comunicării deciziei atacate.

La termenul de judecată din data de 25.03.2013, Curtea a dispus, în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea judecării recursului, având în vedere că părțile, legal citate pentru acest termen, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea acesteia în lipsă.

La data de 20.06.2014, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 08.09.2014, cu citarea părților, cu această mențiune, termen la care părțile au lipsit.

Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Curtea reține că ea este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței un timp îndelungat în judecată.

În raport de aceste considerații și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care niciuna din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului și că, în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea, în temeiul art.248 și următoarele Cod procedură civilă, va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de recurentul contestator D. M. împotriva deciziei civile nr.277/R/30.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata C. N..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 08.09.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. P. C. M. T. D. A.

GREFIER

E. C.

Red.F.P.

Tehnored.B.I

2 ex/22.09.2014

------------------------------------------

T.B.- Secția a V-a – C.L.B.

- C.D.C.

- N.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1200/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI