Pretenţii. Decizia nr. 30/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 30/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 30/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.30
Ședința publică de la 14.01.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - S. R.
Ministerul Public – parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror E. I..
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul – reclamant W. N., împotriva sentinței civile nr. 292 din data de 09.02.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obiectul pricinii – pretenții – despăgubiri în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentului – reclamant W. N. și a reprezentantului intimatului – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, la data de 27.11.2012, cauza a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă, iar la data de 23.10.2013, recurentul – reclamant a formulat cerere de repunere pe rol.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului declarat în cauză, acordând cuvântul asupra acestei excepții.
REPREZENTANTUL MINISTERULUI PUBLIC, având cuvântul, învederează că recursul a fost depus prin poștă la 13.06.2012, iar comunicarea a fost realizată la 23.05.2012; consideră că recursul a fost declarat în termenul legal.
Pe fondul recursului, solicită respingerea, ca nefondat, întrucât în mod corect Tribunalul București a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009, față de împrejurarea că a fost invocată măsura cu caracter politic, măsura deportării în URSS. De altfel, raționamentul instanței de fond este confirmat ulterior când a fost pronunțată decizia în interesul legii nr. 15/2012, opinia Înaltei Curte de Casație și Justiție fiind obligatorie pentru instanțe.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de sub nr._, reclamantul W. N. (N.), a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constatei caracterul politic al măsurii administrative de deportare la muncă forțată a tatălui său, Wirs N. - decedat la data de 15.8.1246, în URSS – în perioada ianuarie 1945 până 15.8.1946, și obligarea pârâtului la acordarea unei despăgubiri în cuantumul de cel puțin 10.000 €, reprezentând contravaloarea prejudiciului material și moral suferit ca urmare a măsurii suferite, și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că tată său a fost persoană urmărită în sensul legii 221/2009, respectiv a fost deportat la muncă forțată în URSS. De această măsură abuzivă, îndreptată de administrația de interne a României pe motive etnice contra minorității germane în România, au suferit aproape 100.000 de mii de persoane din minoritatea etnică germană.
In perioada de urmărire, autorul reclamantului a trebuit să execute în mod forțat munci deosebit de grele, in condiții deosebit de nesănătoase, iar în urma subnutriției și a condițiilor vitrege, a decedat în timpul deportării.
A subliniat reclamantul că încă nu s-a acordat nici o despăgubire pentru aceste măsuri, legislația precedentă legii 221/2009 excluzând pe urmărit de la orice măsură reparatorie în urma plecării din România .
A mai arătat că măsura luată față de autorul său cade sub incidența legii 221/2009, fiind asimilată unei condamnări cu caracter politic, și este bine cunoscută în România, și descrisă în mod amănunțit și corect, în motivarea sentinței civile a Tribunalului București nr. 1911/14.12.2010, pronunțată în dosarul_/3/2010. Chiar dacă această măsură a început cu două luni înaintea perioadei de timp menționată de legea 221/2009, aceasta a persistat încă ani după preluarea răspunderii prin guvernul Dr. P. G. în Martie 1945. Măsurile cu caracter represiv nu au început în data numirii guvernului, ci, conform constatărilor din Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste în România, care este un document oficial al Statului R., măsurile represive au început după 23 August 1944, inclusiv măsura a cărei victimă a fost și tatăl reclamantului.
A precizat reclamantul că stabilirea calității măsurii este un capăt de cerere, bazat pe art. 2 alin 4, respectiv art. 4 din Legea nr. 221/2009.
A mai menționat că plata despăgubirii solicitate trebuie acordată și conform Art. 5 alin 1 lit. b a legii 221/2009, deoarece cel puțin în cuantumul despăgubirilor solicitate petentul și familia lui au avut o pierdere în avere prin deportarea forțată pentru o perioadă de mai mulți ani. In această perioadă familia petentului a fost privată de posibilitatea de dobândire de venit și de întreținere a familiei, forța de muncă a fost absorbită cu forța și în mod abuziv, fără acordarea unei contravalori, prin măsura criticată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3-6 din Legea nr.221/2009, art. 242 alin. 2 și 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 292/09.02.2012, a fost respinsă acțiunea astfel formulată, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Domeniul de aplicare al legii nr. 221/2009 este reprezentat exclusiv de măsurile cu caracter politic (condamnări sau măsuri administrative) luate de autoritățile comuniste în perioada 6.03._89.
Prin urmare, numai în situația în care se constată că măsura administrativă la care a fost supusă sau condamnarea pe care a suferit-o persoana care reclamă (sau în numele căreia se reclamă) caracterul politic al acesteia a fost aplicată în perioada ulterioară datei de 06 martie 1945 și anterioară datei de 22 decembrie 1989, se poate analiza caracterul politic al condamnării sau măsurii administrative.
În cauza de față, măsura invocată drept cauză a prejudiciului moral și material nu se încadrează în domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009, deoarece a fost luată în ianuarie 1945, când în România nu se instaurase încă regimul comunist.
D. urmare, aplicarea unei măsuri administrative sau condamnarea penală pronunțată anterior datei de referință (06 martie 1945) împiedică analizarea caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative aplicate în baza Legii 221/2009, deoarece situația de fapt conturată din probatoriu nu intră în sfera de reglementare a legii menționate.
În plus, Tribunalul a reținut că măsura deportării în U.R.S.S., dispusă împotriva tatălui reclamantului, a fost luată în considerarea originii etnice a acestuia (naționalitatea germană) și în contextul imediat următor celui de-al doilea război mondial, și nu ca o consecință a vreunei opoziții manifestate de către acesta față de regimul totalitar ce s-a instaurat în România la data de 06.03.1945
Având în vedere aspectele reținute, s-a constatat că măsura dispusă asupra reclamantului nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009 și nici a OUG nr. 214/1999, nu numai din punctul de vedere al scopului măsurii aplicate, ci și sub aspectul datei acesteia.
Considerentele anterior expuse privind neaplicarea dispozițiilor Legii 221/2009 situației de fapt reținute în speță împiedică analizarea îndeplinirii condițiilor legale pentru acordarea de despăgubiri materiale sau morale în temeiul acestor dispoziții legale, motiv pentru care s-a reținut caracterul neîntemeiat și al capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata unor daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit ca urmare a măsurii deportării și obligării la muncă forțată.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs reclamantul.
Prin recursul astfel formulat, hotărârea primei instanțe este criticată sub următoarele aspecte:
Prima instanță a aplicat legea în mod restrictiv, fără interpretarea ei teleologică, care se impunea. Ar fi trebuit să recunoască instanța cel puțin menținerea în deportare după data martie 1945. După această dată, S. român poartă răspunderea pentru proprii cetățeni, care au fost ținuți în deportare până la sfârșitul anilor 1950.
Trebuie văzut – în susținerea recurentului – că Decretul 118/1990 prevede expres aplicabilitatea și pentru aceste măsuri de deportare, iar omiterea acestei clarificări în Legea 221/2009 poate fi numai una neintenționată de legiuitor atât timp cât Curtea Constituțională a apreciat că ambele legi au un scop identic.
Mai precizează recurentul că nu a beneficiat, până în prezent, de un cadru legal de reparare a daunelor suferite ca urmare a măsurilor abuzive suferite din partea statului comunist, precum și că despăgubirile solicitate trebuie acordate și conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009, deoarece recurentul a avut o pierdere în avere prin deportarea pe o perioadă îndelungată. Instanța ar fi putut proceda la evaluarea daunei materiale prin „absorbarea” forțată a forței de muncă pentru mai mulți ani prin expertiză.
Recurs scutit de taxa de timbru.
În susținerea recursului, au fost depuse înscrisuri.
Nu a fost formulată întâmpinare la recursul astfel susținut.
În ședința publică din data de 14.01.2014, Curtea a pus în discuție, din oficiu, excepția tardivității declarării căii de atac a recursului.
Analizând cu precădere excepția astfel invocată, conform prevederilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Recurentului i-a fost comunicată sentința recurată, la domiciliul procesual ales de acesta prin cererea de chemare în judecată, la data de 23.05.2012, astfel cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila 41 din dosarul instanței de fond.
Cererea prin care a fost declarat recursul pendinte a fost depusă de recurent – prin scrisoare recomandată – la data de 13.06.2013 (astfel cum reiese din mențiunile aflate pe plicul depus la fila 18 din dosarul de recurs).
Potrivit art. 301 din C.pr.civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. Termenul astfel stabilit de legiuitor are caracter imperativ.
Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestui termen legal este cea reglementată prin art. 103 alin. 1 din C.pr.civ., conform căruia „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel…”.
În speță, față de data la care recurentului i-a fost comunicată sentința recurată, respectiv 23.05.2012, Curtea reține că termenul de 15 zile menționat anterior s-a împlinit la data de 08.06.2012.
Cum cererea de recurs nu a nu a fost înăuntrul acestei perioade ce constituie termenul în care recurentul era îndreptățit la un astfel de demers procesual, Curtea constată că față de acesta a operat sancțiunea instituită prin art. 103 alin. 1 din C.pr.civ., respectiv decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.
Ca atare, cererea de recurs depusă ulterior datei la care s-a împlinit termenul de recurs, respectiv la 13.06.2013, apare ca fiind tardiv formulată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant W. N., împotriva sentinței civile nr. 292 din data de 09.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca tardiv formulat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. G. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.5 – M.S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 2135/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
