Validare poprire. Decizia nr. 484/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 484/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2016 în dosarul nr. 484/2016
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA CIVILĂ NR.484
Ședința publică din 18.05.2016
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. D. T.
Judecător - C. B. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul debitor M. P. – parchetul de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție și a recursului declarat de recurentul terț poprit Direcția G. a Finanțelor P. a M. București – Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică împotriva deciziei civile nr.633 A din28.05.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul creditor R. M..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, că s-a acordat termen în vederea constatării perimării.
Curtea reține cauza spre soluționare asupra problemei perimării.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 la data de 14.03.2013 sub numărul_, creditorul R. M. a solicitat în contradictoriu cu debitorul M. P.- P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție și cu terțul poprit Direcția G. a Finanțelor P. a M. București, Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică, Serviciul Verificarea Evidențelor și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor P., validarea popririi înființate de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare nr. 1176/2012 în temeiul Sentința civilă nr. 1152 din data de 30.07.2007, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Civila, în dosarul_, Sentința Civilă nr. 43 din data de 14.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7268 din data de 09.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/63/2007, pentru suma de_,51 lei și obligarea terțului poprit să vireze suma la dispoziția și pe seama Biroului Executorului Judecătoresc.
În motivare, s-a învederat că M. P.- P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție a fost obligat, alături de alți pârâți, să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând drepturi salariale, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la momentul scadenței și până la momentul achitării efective. Se mai arată că creditorul a depus cerere de executare silită la B. D. G., L. G. și M. P. iar la data de 31.05.2012 Judecătoria Sector 4 București a încuviințat executarea silită, debitorul fiind somat să plătească suma datorată în termen de 15 zile. Ulterior, la 21.02.2013 executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra sumei din conturile deschise de M. P.- P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție la terțul poprit Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a M. București, terțul poprit comunicând refuzul de a da curs adresei de poprire. S-a mai adăugat că OG nr. 22/2002 și OUG nr. 71/2009 încalcă dreptul acestora la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a făcut trimitere în continuare la diferite hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 452 alin 1, art. 454 alin. 1 și, 2 alin. 2 ind.3, art. 456, art. 457, art. 460 C.p.c, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la data de 15.05.2013 debitorul M. P.- P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție a solicitat respingerea cererii de validare a popririi ca neîntemeiată.
Terțul poprit nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin sentința civilă nr._/14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut ca la data de 27.02.2012 creditorul R. M. a depus la B. D. G., L. G. și M. P., o cerere de executare silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1152 din data de 30.07.2007, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Civila, în dosarul_, Sentința Civilă nr. 43 din data de 14.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7268 din data de 09.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/63/2009 .
Prin sentința civilă nr. 1152 din data de 30.07.2007, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Civilă, în dosarul_, Sentința Civilă nr. 43 din data de 14.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7268 din data de 09.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/63/2009, instanța de judecată a obligat intimatul să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând drepturi salariale, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la momentul scadenței și până la momentul achitării efective.
Creditorul a precizat că suma de bani pentru care se solicită executarea silită este de_,51 lei.
La data de 31.05.2012 Judecătoria Sector 4 București a încuviințat executarea silită printr-o încheiere pronunțată în dosarul nr._/4/2012 iar la data de 21.02.2013 executorul judecătoresc a înființat popriri asupra conturilor deschise la terțul poprit Trezoreria M. București de către debitorul M. P.- P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție.
Din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă existența vreunei încheieri sau hotărâri judecătorești prin care să se fi anulat actele de executare mai sus menționate ori să se fi dispus suspendarea executării silite în dosarul respectiv, nr. 1176/2012.
Având în vedere dispozițiile art. 460 alin. 1 C. Civil conform cărora „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi” și cele ale alin. 2 conform cărora „în cazul în care în baza probelor administrate se constată că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța de executare va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi”, precum și faptul că din actele dosarului de executare nu rezultă care este cuantumul sumelor datorate de către debitorul M. P.- P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție creditorilor pentru perioadele menționate în titlul executoriu (sentința nr. 474/2008 modificată prin admiterea recursului) instanța reține că cererea de validare a popririi înființate de executor la data de 21.02.2013 este neîntemeiată.
În ceea ce privește condiția exigibilității creanței, această condiție este îndeplinită atunci când creanța a ajuns la scadență, executarea acesteia putând fi solicitată imediat de către creditor. În cazul în care obligația este afectată de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă în momentul îndeplinirii termenului suspensiv. În ceea ce privește titlul executoriu care face obiectul prezentei cereri de validare a popririi, executarea acestuia este reglementată printr-o procedură specială de executare prevăzută de OUG nr. 71/2009, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin OUG nr. 18/2010, OUG nr. 45/2010, OUG nr. 113/2010 și prin Legea nr. 230/2011, în care se prevede că: ,,Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”
Având în vedere calitatea creditoarei și a debitorului, natura debitului, precum și data pronunțării titlului executoriu în speță sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 71/2009. Prin Decizia 1533/2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor OUG nr.71/2009. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat în primul rând că ,,măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eșalonarea sumelor de bani rezultate din hotărâri judecătorești, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acesteia”. Curtea Constituțională a mai reținut că ,,spre deosebire de cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Burdov 2 împotriva Rusiei, sau prin Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Yuriy Nikolayevich I. împotriva Ucrainei, statul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Astfel, rezultă că situațiile avute în vedere nu sunt comparabile; în speță, nu este vorba de complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public ori de faptul că autoritățile statului se prevalează de lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru executarea hotărârilor judecătorești, ci de problema sistemică ce rezultă din plata sumelor de bani care ar trebui executate și de impactul acesteia asupra stabilității economice și financiare a țării”. Curtea Constituțională a mai arătat că „executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie o modalitate de executare, însă nu singura pe care statul o poate alege. Statul a făcut uz de marja sa de apreciere în privința termenului în care să fie executate hotărârile judecătorești, tocmai datorită situației economice și financiare îngrijorătoare în care se află, ceea ce nu este contrar art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a reținut că prin eșalonarea plății sumelor de bani nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligență a acestuia, despre eventuala sa opoziție față de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidență ordonanței de urgență criticate. În ceea ce privește dispozițiile art.1, paragraful 1 din CEDO, Curtea Constituțională a menționat că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Rezultă că prin eșalonarea efectuată statul nu a afectat esența dreptului de proprietate, nu a adus atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu a negat existența acestuia.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prin decizia pronunțată la data de 04 septembrie 2012 publicată la data de 18 septembrie 2012 în cauza „D. și alții împotriva României’’ a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților, prin care invocau încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil) și respectiv a art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate) prin aceea că autoritățile interne (M. P.- P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție și M. Finanțelor P.) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante, apreciind că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială, eșalonarea de către Guvern, în calitate de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând din anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților. Astfel, debitorul beneficiază de un termen suspensiv legal pentru a-și executa obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu, exigibilitatea creanței fiind așadar amânată până la 31.12.2012. Faptul că debitorul a plătit deja o parte din suma aferentă anului 2012 nu atrage decăderea din beneficiul termenul prevăzut de lege, Creditorul putând apela la procedura validării popririi numai după expirarea acestui termen și numai în limita sumelor ce trebuiau plătite în cursul anului 2012 și care nu au fost plătite de debitor.
Prin urmare, având în vedere că, creanța invocată de către creditor și pentru care se solicită validarea popririi nu este exigibilă, instanța a reținut că la momentul înființării popririi nu au fost respectate dispozițiile art. 379 C.proc.civ., poprirea fiind nelegal înființată.
În al doilea rând, instanța a reținut că în conformitate cu art.1, alin.2 din OUG nr. 71/2009, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin OUG nr. 18/2010, OUG nr. 45/2010, OUG nr. 113/2010 și prin Legea nr. 230/2011, ,, (2) În cursul termenelor prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.” Instanța a reținut că adresa de înființare a popririi din data de 21.02.2013 reprezintă un act de executare silită efectuat în cursul termenului de eșalonare prevăzut de art. 1 din OUG nr. 71/2009 în care executarea silită este suspendată de drept, prin urmare, adresa de înființare a popririi a fost emisă cu nerespectarea condițiilor legale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs, calificat apel, creditorul R. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea cererii, recurentul a arătat ca este deținător al unei creanțe certe, lichide și exigibile. Mai arata ca analiza instanței de fond excede condițiilor ce se cer a fi observate în cadrul unei cereri de validare a popririi.
Intimatul debitor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Prin decizia civilă nr._, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința civila nr._/4.11.2013, în sensul că a admis cererea formulata de creditorul R. M. în contradictoriu cu intimatul debitor M. P.-P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție și intimatul – terț poprit Direcția G. a Finanțelor P. a M. București, Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a M. București Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor P., a dispus validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 1176/2012 și a obligat terțul poprit Direcția G. a Finanțelor P. a M. București- Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică – Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor P. sa plateasca creditorului R. M. suma de_,51 lei.
A reținut tribunalul că în raport de calea procedurală a validării de poprire, instanța este ținută a verifica doar îndeplinirea condițiilor prevăzute de disp. art. 460 Cod procedură civilă. Potrivit alin. 2 al acestui text legal, instanța va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului suma datorată debitorului în limita creanței, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului. În caz contrar va hotărî desființarea popririi.
În consecință, instanța de validare examinează doar existența calității de debitor a terțului poprit în raport de debitorul urmărit, în acest sens fiind atât doctrina cât și practica instanțelor judecătorești, dar și de noua reglementare cuprinsă în Noul Cod de Procedură Civilă. Prin urmare, toate aspectele reținute de prima instanță care privesc executarea silită însăși (incidența în cauză a dispozițiilor OUG 71/2009, conformitatea acesteia cu dispozițiile CEDO și jurisprudența CEDO) puteau fi invocate numai pe calea unei contestații la executare în temeiul prevederilor art. 399 Cod procedură civilă, cu respectarea termenului de introducere a acesteia, reglementat de disp. art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă.
A considera că în cadrul unei cereri de validare de poprire ar putea fi primite apărări ce vizează eventuale neregularități ale executării silite, ar însemna recunoașterea în favoarea celui interesat sau vătămat de executare a posibilității de a promova practic o contestație la executare cu eludarea termenului imperativ de 15 zile calculat conform art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce nu poate fi admis.
În cauza de față, atât debitorul cât și terțul poprit, de la momentul primirii adresei de înființare a popririi, aveau posibilitatea de a formula contestație la executare, prin intermediul căreia să invoce incidența dispozițiilor OUG 71/2009 sau alte neregularități ale formelor de executare ori impedimente în ce privește procedura execuțională, nici unul din argumentele invocate și însușite ca atare de prima instanță neputând fi susținute și valorificate pe calea validării popririi.
Dispozițiile art. 460 C.pr.civ. sunt lipsite de echivoc, legiuitorul neintenționând să transforme procedura judiciară a validării popririi într-o posibilitate pentru debitor sau terțul poprit de a formula, sub o altă denumire, o (nouă) contestație la executare.
Ca atare, deși este real că cele două proceduri, contestația la executare, respectiv validarea de poprire, nu se exclud (fiind posibil ca într-o executare silită să fie formulate ambele, însă evident pentru motive diferite), aceasta nu înseamnă însă că cele două se suprapun, reprezentând instituții juridice cu natură și finalitate esențialmente diferite. Desigur, este posibil ca într-o cerere de validare poprire instanța să dispună desființarea popririi, rezultat ce poate fi obținut și pe calea contestației la executare ca urmare a anulării/desființării formelor de executare silită, însă în cazul validării de poprire o atare soluție poate fi pronunțată numai în situația anume prevăzută în art. 460 alin. 2, interpretat per a contrario, și anume dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit nu datorează sume de bani debitorului. Circumstanțierea refuzului terțului poprit de a se conforma adresei de înființare a popririi și a plăti creditoarelor sumele datorate debitorului său nu se poate fundamenta pe motive ce țin de nelegalitatea executării silite înseși, în condițiile în care terțul poprit nu a uzat de contestația la executare, cu toate că legea îi recunoaște atât legitimarea procesuală cât și interesul personal, născut și actual de a formula contestația.
Prin urmare, analizarea în cauză a incidenței dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, a compatibilității acestora cu prevederile CEDO, excede obiectului cauzei deduse judecății, față de prevederile art. 460 C.pr.civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs debitorul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție și terțul poprit Direcția G. a Finanțelor P. a M. București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică.
Recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție a arătat că potrivit art.52 alin.l din Legea nr.5/2013 a bugetului de stat pe anul 2013: "în anul 2013, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, cu modificările ulterioare, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr._, din sumele aprobate la "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale".
În lumina acestor dispoziții legale, prin hotărâri de guvern adoptate succesiv s-a aprobat suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, astfel încât, în cursul anilor 2012 - 2014 s-a efectuat plata tranșelor prevăzute de lege pentru această perioadă, respectându-se calendarul prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Ignorând aceste împrejurări care sunt, de altfel, de notorietate, instanța de apel a dispus validarea popririi pentru suma totală datorată în baza titlurilor invocate de către creditorii - intimați.
S-a susținut, de asemenea, că instanța de apel, printr-o greșită aplicare a dispozițiilor legale în vigoare, apronunțat o sentință netemeinică și nelegală în raport de dispozițiile Legilor nr. 110/2007 și nr. 92/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cât și pe cele ale O.U.G nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 în ceea ce privește eșalonarea executării obligațiilor cuprinse în titlurile executorii, acte normative incidente tuturor creanțelor din sistemul bugetar.
Totodată, instanța de apel, în mod netemeinic a considerat că decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie, nu are aplicabilitate în speță, pentru că nu ar fi vorba despre un raport juridic și o situație de fapt identice, fapt care în mod vădit nu corespunde adevărului.
Recurenta Direcția G. a Finanțelor P. a M. București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a susținut în esență că prin admiterea cererii de validare a popririi, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 1 din OUG 45/2010 pentru modificarea art. 1 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Examinând actele dosarului, asupra excepției perimării, Curtea constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
În același timp, potrivit art. 249 C.pr.civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
În cauză, Curtea constată că judecata în recurs a fost suspendată la data de 25.11.2014, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C.pr.civ., astfel că momentul de la care termenul de perimare a început să curgă nu poate fi considerată această dată, câtă vreme suspendarea judecății nu s-a datorat culpei părților.
Însă trebuie observat că pricina în raport de care s-a considerat necesară suspendarea judecății a fost soluționată irevocabil la data de 18.12.2014, potrivit extrasului de pe portalul instanțelor, extras atașat la dosar din care rezultă că Tribunalul București Secția a IV a Civilă a fost respins la data anterior menționată. De la această dată, niciuna din părți nu a solicitat îndeplinirea vreunui act de procedură pentru reluarea judecății, pricina rămânând în nelucrare.
În aceste condiții, Curtea constată că termenul de perimare a început să curgă la data de 18.12.2014 și, în raport de prevederile art. 248 alin.1 C.pr.civ., s-a împlinit la data de 18.12.2015, astfel că va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de recurentul – debitor M. P. – P. DE PE L. Î. C. DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și recursul formulat de recurenta – terț poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A M. BUCUREȘTI – ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ, împotriva deciziei civile nr.633 A/28.005.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – creditor R. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.05.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. C. B. T.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./20.05.2016
TB-S.45– C.L.B.; L.E.P.; A.M.B.
Jud.S.4 – C.M.C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 467/2016. Curtea de Apel... | Strămutare. Decizia nr. 359/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
