Anulare act. Sentința nr. 309/2014. Curtea de Apel CLUJ

Comentarii

0

Sentința nr. 309/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 14031/182/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 681/R/2014

Ședința publică din 20 martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C.

JUDECĂTOR: A. A C.

JUDECĂTOR: A. I.

GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta P. L., împotriva sentinței civile nr. 309/F din 19 decembrie 2013, pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații T. Z. S. și T. M. E., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta P. L., personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și comunicat în termenul legal.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 10 martie 2014, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei P. L., o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la ora 10,00, cerere pe care recurenta nu o mai susține.

La data de 13 martie 2014, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimaților, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea ședinței publice din data de 13 martie 2014, s-a soluționat cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către recurenta P. L., prin care s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar în sensul reducerii cu 50% și s-a dispus eșalonarea acesteia în 6 rate lunare.

Reclamanta recurentă arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția reclamantei recurente excepția neîncadrării tuturor motivelor de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință a schimbării sentinței civile în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prezintă spre vederea instanței acte medicale pentru a dovedi că datorită acestor probleme pe care le are cu prezentul litigiu i s-a înrăutățit starea de sănătate.

În ceea ce privește recursul declarat de către pârâții recurenți solicită respingerea acestuia.

Notă:După luarea cauzei se prezintă reprezentantul pârâților recurenți, avocat A. Norbert V., care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată pentru apel în cuantum de 3000 lei, conform chitanței depuse la dosar., cu cheltuieli de judecată pentru recurs în sumă de 800 lei, conform chitanței depuse la dosar.

Solicită respingerea recursului declarat de către reclamanta recurentă.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 4358/27 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P. L. în contradictoriu cu pârâții T. Z. S. și T. M. E.. A fost obligată reclamanta P. L. să plătească pârâților T. Z. S. și T. M. E., reclamanta fiind obligată să plătească pârâților suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 11 februarie 2009, între reclamanta P. L. și pârâtul T. Z. S., s-a încheiat declarația de parcelare și contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.201-202/11 februarie 2009, de BNP B. M..

Contractul de vânzare-cumpărare a avut ca obiect suprafața de 2204 m.p, situat în Baia M., ., jud. Maramureș, înscris în CF nr.356 Baia M., nr. cadastral nou_ cu servitute de trecere cu autoturismul asupra nr. cadastral nou_. Prețul acestei vânzări a fost stabilit la suma de 20.000 lei, care, potrivit acestui contract, a fost achitat în întregime. S-a mai menționat în acest contract faptul că prețul este real și părțile cunosc prevederile legale și sancțiunile cuprinse în art.1303 C.civ și art.6 din OG nr.12/1998 și a Legii nr.87/1994, pentru combaterea evaziunii fiscale și a legii nr.656/2002 pentru sancționarea și spălarea banilor cu modificările ulterioare.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare precum și a convenției secrete de vânzare-cumpărare intervenită la aceeași dată, între aceleași părți, în aceeași calitate, având același obiect, cu prețul real de 33.000 euro.

A arătat că, înțelegerea reală a părților a fost aceea ca pârâtul să plătească reclamantei suma de 33.000 euro, însă datorită relațiilor de prietenie existente între părți a existat în mod subiectiv imposibilitatea redactării unui înscris în care să se menționeze prețul real.

A mai menționat faptul că, părțile au declarat la notar cel mai mic preț posibil pentru a evita plata majorată a taxelor notariale.

Instanța a dedus faptul că, reclamanta a invocat existența unei simulații.

Simulația presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte: unul public, aparent, denumit și contract simulat, prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității; unul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care se anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul simulat.

Pentru a ne afla în prezența simulației, este necesar ca actul secret – contraînscris - să se fi încheiat concomitent sau, sau eventual, înainte de încheierea contractului aparent.

Sancțiunea simulației constă în inopozabilitatea actului secret față de terți.

Ca urmare a admiterii simulației, a fost înlăturat contractul aparent, singurul contract eficient rămânând cel secret, care reflectă voința reală a părților. Acest contract secret va putea produce efecte, însă, numai dacă este valabil încheiat.

Simulația nu poate fi dovedită între părțile contractante decât prin contraînscrisul care să modifice actul aparent ce se pretinde simulat, cu excepția situațiilor în care se invocă de către o parte existența dolului, fraudei sau violenței sau există un început de dovadă scrisă.

Prin decizia nr.2643/28 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiția a statuat în sensul că, în cazul contractelor pentru care legea prevede, sub sancțiunea nulității absolute, condiția formei autentice, aceasta trebuie îndeplinită și de actul secret, care altfel nu ar putea produce efecte între părți și nu ar putea justifica admiterea acțiunii în declararea simulației.

În cauza de față, forma cerută pentru un contract de vânzare-cumpărare ce are ca obiect un teren, este forma autentică, cerută sub sancțiunea nulității absolute (art.2 titlul X din legea 247/2005, în vigoare la data încheierii contractului în formă autentică).

Reclamanta a invocat imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris, însă forma autentică cerută pentru înstrăinarea terenurilor este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute.

La cererea reclamantei au fost audiați martorii Tiuian R. și C. C..

Ambii martori au arătat faptul că reclamanta le-a spus despre existența unei convenții secrete, prin care pârâții se obligau să îi plătească reclamantei suma de 33.000 euro. Toate aspectele le cunoșteau din afirmațiile reclamantei.

De asemenea, au fost audiați martorii I. M. Ricardo și T. A., care au afirmat că nu știu de existența vreunei înțelegeri secrete între părți.

Declarațiile acestor martori nu pot fi luate în considerare, întrucât niciunul dintre martori nu a fost de față la perfectarea așa zisei convenții secrete între părți.

De asemenea, nici jurnalul depus de reclamant nu poate fi considerat că dovedește existența înscrisului secret între părți, atâta timp cât nu există chitanțe semnate de cele două părți care să ateste efectuarea unor plăți de către pârâți. Simplele mențiuni din jurnalul unei persoane nu pot sa facă dovada existenței unei înțelegeri secrete între părți.

Potrivit celor mai sus menționate, pentru a fi valabil contractul secret trebuia să îmbrace condițiile de formă cerute de lege „ad validitatem”.

Din niciuna din probele administrate în cauză, nu rezultă faptul că ar fi existat între părți două contracte: unul aparent și unul secret.

Reclamanta a mai solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.201-202/11 februarie 2009, de BNP B. M., datorită prețului nesincer și neserios.

Potrivit dispozițiilor art.1303 C.civ, prețul vânzării trebuie să fie serios.

Prin preț sincer se înțelege un preț real pe care părțile să-l fi stabilit, nu în mod fictiv, ci în scopul de a fi cerut și plătit în realitate.

Pe de cealaltă parte, prețul este serios atunci când nu este derizoriu (infim), atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu existe preț. Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

Părțile sunt însă libere să determine valoarea bunului și deci prețul lui, care poate fi superior sau inferior valorii bunului ce formează obiectul vânzării.

Echivalența valoare bun vândut-preț este relativă. Pentru aprecierea acestei condiții de valabilitate a prețului, instanța trebuie să țină cont de factori de natură subiectivă, care pot determina părțile să fixeze un preț mai mic decât valoarea bunului.

Martorul I. M. Ricardo a arătat faptul că a cumpărat în zonă un teren aflat în aceeași zonă cu prețul de 20.700 lei. A mai arătat că ambele terenuri sunt în pantă, având o înclinație de aproximativ 75-80 %.

Reclamanta a recunoscut cu ocazia administrării interogatoriului faptul că terenul este în pantă, având o înclinație de mai puțin de 80%. A mai arătat că pe acest teren se poate construi dacă se fac terase.

Pârâtul, cu ocazia administrării interogatoriului, a arătat faptul că prețul real a fost cel reținut în contractul de vânzare-cumpărare autentificat și a cumpărat terenul la insistența reclamantei care avea probleme financiare.

În această situație, prețul de 20.000 lei nu este derizoriu, chiar dacă este mai mic decât prețurile practicate în zona respectivă pentru terenuri asemănătoare.

Chiar reclamanta, în interogatoriul administrat, a recunoscut faptul că a mai înstrăinat terenuri vecine cu cel în cauză, la alte persoane cu care se afla în legătură de rudenie, pentru un preț mai mic decât cel cu care se vindeau terenuri în zonă. A mai arătat că a vândut teren numitului D. V. C., de la care nu a primit nicio sumă de bani, având alte compensări. Prețul stabilit de reclamantă a fost stabilit în considerarea relațiilor de prietenie pe care le avea cu pârâtul precum și în considerarea faptului că pârâtul era nașul de cununie al fiului reclamantei.

Având în vedere faptul că reclamanta a solicitat anularea acestui contract de vânzare-cumpărare autentificat, întrucât a declarat un preț mai mic pentru a frauda legea, invocând culpa sa la încheiere actului, instanta a făcut aplicarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimanui nu îi este îngaduit sa se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru protectia judiciara a unui drept)

Pentru motivele mai sus expuse, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta P. L., în contradictoriu cu pârâții T. Z. S. și T. M. E..

A fost obligată reclamanta P. L. să plătească pârâților T. Z. S. și T. M. E. cheltuielile de judecată în cuantum de 3000 lei, în conformitate cu dispozițiile art.274 C.p.c.

Prin decizia civilă nr. 309/19.12.2013 a Tribunalului Maramureș a fost respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta-reclamantă P. L., împotriva sentinței civile nr. 4358/27.04.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, care a fost menținută.

A fost respinsă cererea intimaților T. Z. Ș. și T. M. E., de obligare a apelantei la cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

În ce privește motivul de fraudare a legii, instanța a făcut aplicarea principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", reclamantei nefiindu-i îngăduit a se prevala de propria incorectitudine.

Pe de alta parte, dispozițiile art. 6 din O.G. 12/1998 invocate de reclamantă au fost abrogate prin art. VI pct. 9 din Legea 343/17.07.2006 - așadar nu erau în vigoare la data încheierii declarației de parcelare și a contractului de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. 201-202 din 11 februarie 2009 atacat prin acțiunea introductiva. Și pe de alta parte chiar și în cazul în care acest temei de drept ar fi fost în vigoare nu ar fi fost aplicabil în speța de față întrucât între părți nu s-a dovedit existența actului secret în care să se fi prevăzut un alt preț decât prețul stipulat in contractul de vânzare-cumpărare atacat și care a reprezentat voința reala a părților.

În ce privește neseriozitatea prețului, instanța a arătat in motivarea sentinței faptul ca seriozitatea fiind o chestiune de fapt este lăsata la aprecierea instanței și că echivalența valoare bun vândut-preț este relativă. Iar din probele administrate instanța a apreciat ca prețul stabilit in contract nu este unul derizoriu, chiar dacă este mai mic decât prețurile practicate în zona respectivă pentru terenuri asemănătoare. Pentru aceasta a avut in vedere factorii de natura subiectivă care au putut să determine părțile să stabilească un preț mai mic decât valoarea bunului, respectiv: panta accentuata a terenului (aspect recunoscut și de către reclamantă), necesitatea terasării acestuia în eventualitatea construirii, insistențele reclamantei să vândă pârâților pentru că avea probleme financiare, faptul ca reclamanta a mai vândut terenuri în aceeași zona cu preturi mai mici decât cele cu care se vindeau în mod obișnuit și chiar faptul că pârâții erau nașii de cununie ai fiului ei.

Instanța a apreciat în mod corect întreg probatoriul administrat la fondul cauzei. A ținut cont de toate declarațiile martorilor, însă le-a apreciat prin prisma faptului ca niciunul nu a fost prezent la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și implicit nu aveau de unde să știe de existenta vreunei convenții secrete între părți. Nu se poate susține de către reclamantă că nu s-a ținut cont de declarațiile martorilor Tiuian R. și C. C. câtă vreme instanța face referire la acestea, însă le cenzurează, întrucât martorii cunoșteau aspectele relatate din discuțiile cu reclamanta și nu le-au perceput în mod direct.

În ce privește jurnalul reclamantei, chiar daca pârâtul a recunoscut scrisul reclamantei, el nu a recunoscut ca reale însemnările acolo făcute. De altfel instanța retine faptul că simplele mențiuni din jurnalul unei persoane nu pot să facă dovada existenței unei înțelegeri secrete între părți pentru că este unilateral, nu este un înscris care sa provină sau să fie semnat de ambele părți și să ateste efectuarea unor plați de către pârâții-intimați.

Cererea intimaților T. Z. Ș. și T. M. E. de obligare a apelantei la cheltuieli de judecată în apel a fost respinsă, având în vedere că nu au fost depuse la dosar înscrisuri care să probeze cheltuielile de judecată solicitate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanta P. L. și pârâții T. Z. Ș. și T. M. E..

Reclamanta a solicitat modificarea deciziei civile nr. 309/A/19.12.2013 a Tribunalul Maramureș, admiterea apelului și în consecință, schimbarea sentinței civile nr. 4358/27.04.2012 a Judecătoriei Baia M., în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, care nu a fost întemeiat în drept, recurenta a arătat că soluția celor două instanțe este greșită întrucât instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Cererea ce chemare în judecată nu are ca obiect constatarea simulației, așa cum greșit au interpretat instanțele de judecată. Aceasta, pentru că, în vederea declarării simulației, este obligatorie existența a două acte juridice, unul secret și actul real, ori, în cauză, avem un singur act, cel real, care îmbracă forma contractului de vânzare-cumpărare autentic. Ori, pentru a fi în prezența unei simulații era obligatorie existența și a celui de-al doilea act, care trebuia să îmbrace forma autentică pentru respectarea principiului simetrie actelor juridice.

În al doilea rând, în cauză s-a solicitat declararea nulității contractului autentic de vânzare-cumpărare pentru neseriozitate prețului și fraudă la lege.

Instanțele au confundat capetele de cerere, și în final au concluzionat că nu putem invoca propria culpă, ignorând faptul că ne aflăm în prezența unei nulități absolute care poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de părțile care au încheiat actul.

În legătură cu propria culpă atunci când s-a invocat fraudarea legii, prin declararea unui preț mai mic decât prețul real, recurenta arată că și-a asumat posibilitatea unei eventuale vinovății, doar că analiza vinovăției trebuia făcută într-un alt cadru unde poate uza de starea ei de sănătate din momentul încheierii actului autentic dovedită cu înscrisurile medicale de la dosar.

Referitor la neseriozitatea prețului, recurenta a arătat că s-a dovedit cu martori că prețul terenului în zonă la momentul convenției părților era mult mai mare, respectiv de 3000 euro/ar, dar că în virtutea relațiilor apropiate cu pârâții, a acceptat un preț mai mic la nivelul sumei de 20.000 lei, situație în care dacă acest preț este apreciat ca derizoriu, cu atât mai mult nu poate fi acceptat prețul de 20.000 lei trecut în contractul autentic de vânzare-cumpărare ca preț real.

Apărările pârâților sunt nefondate, declarațiile martorilor au fost apreciate de instanță trunchiat, iar martorii Ț. R. și C. C. au confirmat faptul că reclamanta recurentă a ținut evidența încasărilor în jurnalul prezentat instanței, evidență care confirmă prețul real al vânzării convenit de părți.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs și de către pârâții T. Z. S. și T. M. E., care au solicitat modificarea deciziei atacate în sensul obligării apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., recurenții au arătat că au depus la dosarul cauzei la data de 17.10.2013 chitanța privind onorariul avocațial în cuantum de 3000 lei, deși instanța a reținut că nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, ei necunoscând motivul pentru care chitanța nu a ajuns la dosar. Anexat declarației de recurs recurenții au depus copia chitanței depuse la termenul de judecată în apel privind onorariul avocațial.

Prin întâmpinarea depusă, intimații T. Z. S. și T. M. E. s-au opus admiterii recursului reclamantei, solicitând respingerea acestuia și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimații au arătat că, prin acțiunea introductivă recurenta nu folosește în mod explicit termenul de „simulație”, însă atâta vreme cât solicită anularea convenției secrete, era firesc ca instanța să aprecieze că acțiunea ar fi una în declararea simulației. Chiar dacă nu s-a solicitat în mod expres, instanța a concluzionat în mod justificat că recurenta a invocat existența unei simulații, dar că nu a făcut dovada existenței unei convenții secrete între părți.

În ce privește nulitatea contractului pentru motivul de fraudare a legii, intimații au arătat că dispozițiile art. 6 din OG nr. 12/1998 invocate de reclamantă au fost abrogate la data încheierii contractului.

În ce privește neseriozitatea prețului, este de observat că instanța a avut în vedere „factorii de natură subiectivă”, care au determinat părțile să stabilească un preț mai mic decât valoarea bunului”.

Examinând recursul reclamantei, curtea reține următoarele:

Recursul nu a fost întemeiat în drept, iar unele dintre motivele invocate de reclamantă, cum ar fi cele legate de declarațiile martorilor, de modalitatea în care instanța a reținut declarațiile unora dintre martori și a înlăturat declarațiile altor martori și a apreciat în întregul lor aceste declarații, de modalitatea în care instanța a apreciat probele administrate în cauză referitoare la locul situării terenului, la lipsa utilităților și a raporturilor dintre părți, constituie motive de netemeinicie, care nu pot fi analizate de instanța de recurs în actuala reglementare a art. 304 Cod proc. civ.

Recurenta a invocat însă și motive de nelegalitate, motive care, chiar dacă nu sunt încadrate în drept, în baza art. 306 alin. 3 Cod proc. civ., curtea apreciază că pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., text de lege prin prisma căruia instanța va proceda la analizarea acestora.

Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 201-202 din 11.02.2009 de Biroul Notarului Public B. M. având ca obiect terenul în suprafață de 2204 mp pentru prețul de 20.000 lei, nulitate absolută a convenției secrete de vânzare-cumpărare intervenită la aceeași dată, între aceleași părți, având același obiect cu prețul real de 33.000 Euro, restabilirea situației anterioare de CF, cu obligarea reclamantei să restituie pârâților suma de 13.000 euro.

Motivele pentru care s-a cerut nulitatea celor două convenții au fost acelea că părțile au declarat, la încheierea contractului în forma autentică, un preț mai mic pentru a evita plata taxelor notariale și în al doilea rând, că prețul real, raportat la vânzarea imobilului înstrăinat, este derizoriu.

Cu ocazia declarării apelului, reclamanta a arătat în mod expres „că nu a invocat simulația, situație în care soluția instanței de fond este eronată, că a solicitat să se constate nulitatea actului de vânzare-cumpărare pentru fraudarea legii și preț neserios și nu din motive de simulație”.

Aceeași susținere o are recurenta și prin declarația de recurs.

Criticile din recurs sunt nefondate.

La data de 11 februarie 2009 între reclamanta P. L. și pârâții T. Z. S. și T. M. E. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare și declarația de parcelare, autentificat sub nr. 201-202 de Biroul Notarului Public B. M., contractul a avut ca obiect suprafața de 2204 mp. teren situat în Baia M., ., înscris în CF 356 Baia M., nr. cadastral nou_ cu servitute de trecere cu autoturismul, prețul stabilit fiind de 20.000 lei, preț achitat în întregime.

În contract s-a făcut mențiunea că prețul este real și părțile cunosc prevederile legale și sancțiunile cuprinse în art. 1303 C. civil și art. 6 din OG nr. 12/1998.

În ce privește motivul de fraudare a legii pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii. Recurenta nu-și poate invoca propria culpă constând în intenția de a frauda legea prin declararea unui preț mai mic pentru a nu achita taxele aferente, pentru protejarea dreptului său.

În al doilea rând, art. 6 din OG nr. 12/1998, invocat în susținerea cererii de constatare a nulității absolute a fost abrogat prin art. VI pct. 9 din Legea nr. 343/2006, astfel că la data încheierii contractului, 11 februarie 2009, aceste dispoziții nu mai erau în ființă.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, criticile formulate de recurentă nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Recurenta a încercat să argumenteze nelegalitatea deciziei recurate în sensul în care prețul vânzării este neserios și incorecta aplicare a dispozițiilor art. 1303 C. civil.

Din perspectiva acestei critici, curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1294 C. civil, vânzarea este convenția prin care două părți se obligă, una să transmită celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta să plătească celui dintâi prețul lucrului. Cum existența prețului este de esența contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta are obligația de a dovedi caracterul neserios al acestuia.

Din perspectiva dispozițiilor art. 1303 C. civil, prețul serios se transpune în existența unei proporții între cuantumul prețului stabilit de părți și valoarea reală a lucrului vândut, fără însă a reclama o echivalență între preț și valoarea lucrului, echivalența valorică relativă a prețului față de valoarea lucrului vândut trece prin filtrul subiectivismului părților contractante, care prin efectul voinței lor, sunt libere să aprecieze întinderea valorii care se plătește drept preț.

Prin urmare, aprecierea prețului vânzării ca serios este o chestiune de fapt, lăsată la latitudinea instanței care ține seama de probele administrate.

În speță, instanța a avut elementele necesare aprecierii caracterului serios al prețului raportat la relațiile dintre părți, pârâții fiind nașii de cununie al fiului reclamantei, la faptul că vânzătoarea s-a aflat în relații de prietenie cu cumpărătorii, că reclamanta a mai vândut terenuri în aceeași zonă cu prețuri mai mici decât cele cu care se vindeau în mod obișnuit.

Prin urmare, chiar dacă prețul este mai mic și nu reprezintă echivalentul valoric al lucrului vândut, nu afectează validitatea convenției, un astfel de preț neputând fi considerat neserios, fiind practicat în situații ca cea din speță, când există raporturi apropiate între părți.

Seriozitatea prețului fiind o chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanței de fond, care este suverană în a stabili aceasta, motivele de recurs care tind la modificarea deciziei urmare unei reaprecieri a probelor sunt inadmisibile, deoarece instanța de recurs nu examinează faptele cauzei, existența și aprecierea lor aparținând doar instanței de fond, controlul exercitat de instanța de recurs limitându-se doar la aceea dacă instanța de apel a interpretat și aplicat corect norma de drept.

Critica recurentei referitoare la faptul că instanța de fond și instanța de apel au interpretat greșit actul juridic dedus judecății și, în consecință au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia:

Deși recurenta nu indică ca și temei de drept acest text de lege, invocă faptul că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ. Curtea apreciază că, criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare sau modificare.

Astfel, motivele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată au avut în vedere existența unei convenții încheiate între ea și pârâți în sensul că prin contractul autentic de vânzare-cumpărare s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2200 mp situat în Baia M., . pentru prețul de 20.000 lei, și existența unei convenții secrete de vânzare-cumpărare intervenită la aceeași dată, între aceleași părți, în aceeași calitate, având același obiect cu prețul real de 33.000 euro.

Cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei reprezentanta reclamantei a solicitat instanței „să declare nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 201-202 de Biroul Notarului Public B. M., declararea nulității absolute a convenției de vânzare-cumpărare intervenită la aceeași dată între aceleași părți, în aceeași calitate, având același obiect cu prețul real de 33.000 euro.”

Având în vedere maniera echivocă în care reclamanta a configurat cadrul procesual, instanța de fond, interpretând actul juridic dedus judecății a reținut și apreciat legal că reclamanta a investit instanța cu o cerere de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 201-202 de Biroul Notarului Public B. M., fiind aplicabile regulile de la simulație cu toate efectele specifice acestei instituții.

Prin urmare, criticile recurentei referitoare la faptul că nu a investit instanța cu o acțiune în simulație și că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, sunt nefondate, instanța respectând dispozițiile art. 129 pct. 6 Cod proc. civ., potrivit cărora, judecătorii hotărăsc asupra cererii deduse judecății, cerere care în cauză, așa cum s-a arătat în aliniatul precedent a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului autentic de vânzare și a nulității absolute a convenției secrete de vânzare-cumpărare intervenită între aceleași părți, în aceeași calitate, la aceeași dată, având același obiect cu prețul real de 33.000 euro.

Pentru considerentele reținute, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă.

Examinând recursul declarat de pârâții T. Z. S. și T. M. E. prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este fondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 309/19.12.2013 a Tribunalului Maramureș a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. L. împotriva sentinței civile nr. 4358/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Baia M., iar cererea intimaților de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării apelului a fost respinsă, cu motivarea că nu au fost depuse la dosar înscrisuri care să probeze cheltuielile de judecată solicitate de intimați.

Din conținutul lucrărilor instanței de apel rezultă că intimații au solicitat amânarea pronunțării în vederea depunerii concluziilor scrise, iar din conținutul acestora reiese că au solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, iar în încheierea din 12.12.2013 se consemnează că reprezentantul intimaților depune la dosarul cauzei note de ședință și înscrisuri. În legătură cu acest ultim aspect, se constată că acestea lipsesc de la dosarul cauzei, iar în recurs s-a făcut dovada prin depunerea copiei certificate că onorariul avocațial în sumă de 3000 lei a fost achitat la data de 4.10.2013, pe parcursul soluționării apelului.

Prin urmare, recursul intimaților este întemeiat, urmează a fi admis iar decizia civilă nr. 309/19.12.2013 a Tribunalului Maramureș modificată parțial, în sensul că va obliga reclamanta apelantă să plătească intimaților suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Celelalte dispoziții ale deciziei atacate vor fi menținute.

În baza art. 274 Cod proc. civ., urmare respingerii recursului, recurenta va fi obligată să plătească intimaților suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței de la f. 28, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta P. L. împotriva deciziei civile nr. 309 din 19.12.2013 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._ .

Admite recursul declarat de pârâții T. Z. S. și T. M. E. împotriva deciziei civile nr. 309 din 19.12.2013 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică parțial în sensul că obligă reclamanta apelantă să plătească intimaților suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Menține restul dispozițiilor.

Obligă recurenta P. L. să plătească intimaților T. Z. S. și T. M. E. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20 martie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

A. C. A. A. C. A. I. C. B.

Red. IA dact. GC

2 ex/8.04.2014

Jud. apel: G.G.P., D.Ț.

Strămutare. Încheierea nr. 37/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță