Acţiune în constatare. Decizia nr. 267/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 9448/212/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 267/C
Ședința publică din 20 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. L.
JUDECĂTOR - M. P.
JUDECĂTOR - D. P.
Grefier - M. D.
Pe rol pronunțarea recursului civil declarat de reclamanta F. C., cu sediul în C., .. 194, Minihotel Dobrogea, împotriva deciziei civile nr. 52 din 01 februarie 2013 și a încheierii din 26 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu intimații pârâți B. E., domiciliată în București, .. 13, sector 1, I. S. și I. D. M., domiciliați în București, ., ., .>N. I. G., domiciliat în București, .. 13, sector 1 și în București, .. 293, sector 1.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2013 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20 mai 2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ la 19.01.2004 i-a chemat în judecată pe pârâții I. V., I. F., N. I. G. și B. E., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 49 din L. nr. 10/2001, art. 481, 1441, 1444, 1626 și 1632, să se constate dreptul de creanță al reclamantei în valoare de 1._ lei ROL, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate la brutăria din localitatea Chirnogeni, jud. C., recunoașterea dreptului de retenție asupra imobilului, până la achitarea sumei și instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului brutărie până la achitarea integrală a sumei pretinse.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că pârâții au solicitat revendicarea unei case de locuit aflate în . baza unei autorizații de construire, a fost transformată de către F. în brutărie, valoarea lucrărilor fiind stabilită printr-o expertiză judiciară în dosarul 555/C/2003 al Curții de Apel Constanta la suma de 1._ lei ROL.
Reclamanta a învederat că, prin sentința civilă nr. 218/13.02.2003, Tribunalul Consanta-sectia civilă a admis acțiunea pârâților și a obligat F. să restituie acestora imobilul; hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel C.-secția civilă, în dosarul nr. 555/2003; reclamanta a apreciat că, până la soluționarea irevocabilă a litigiului de către C.S.J., există pericolul pierderii posesiei asupra bunului, titularul creanței fiind în imposibilitate de a-și recupera valoric îmbunătățirile.
La 27.04.2005 în dosarul_, reclamanta a depus precizări prin care a indicat temeiul juridic al cereri sale, respectiv art. 49 din Legea 10/2001 și în subsidiar „dreptul comun”.
Prin sentința civilă nr. 290/06.02.2007, Tribunalului C. a respins ca nefondată acțiunea reclamantei iar prin decizia civilă nr. 174/C/21.05.2007 Curtea de Apel C. a respins apelul reclamantei;
Prin decizia nr.8029/27.11.2007, Î.C.C.J. a trimis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 174/C/21.05.2007 la Curtea de Apel C.,instanță care prin decizia civilă nr. 134/C/23.04.2008, a admis recursul reclamantei și a trimisă cauza spre competentă soluționare Judecătoriei C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/212/2008 instanță în fața căreia, la 07.07.2009, reclamanta și-a precizat cadrul procesual pasiv, în sensul că înțelege să se judece cu moștenitorii defunctului I. V., (având în vedere că acesta a decedat la 02.09.2008) indicând pe I. F., N. I. G. și B. E. ca fiind moștenitorii acestuia; la 30.11.2009 s-au indicat numiții N. I. G. și B. E. ca fiind moștenitorii lui I. F. (decedată la 27.12.2003); la 11.03.2010 s-a învederat instanței că moștenitorii lui I. V. sunt I. S. – soție – și I. D.-M. fiu.
Prin sentința civilă nr._/17.05.2010 a fost respinsă cererea ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la plata către pârâții I. D. și I. S. a sumei de 2.300 și către pârâta B. E. a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; prin decizia civilă nr. 33/28.01.2011, Tribunalul C. a admis apelul reclamantei și casând sentința civilă menționată și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei C..
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a apreciat că instanța de rejudecare nu a ținut seama de dezlegarea dată în recurs cadrului procesual în care urma să se rejudece fondul, în ceea ce privește temeiul de drept aplicabil cererii reclamantei și nu a analizat pretențiile acesteia, prin administrare de probatorii, și prin prisma dreptului comun susținut în precizările reclamantei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, instanță care prin sentința civilă nr._/28.11.2011 a respins cererea ca nefondată, obligând reclamanta la plata către pârâții I. D. și I. S., a sumei de 4966 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și către pârâta B. E. a sumei de 3333 lei cu același titlu.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 218/13.02.2003, Tribunalul C. a admis acțiunea numiților I. V., I. F., B. E. și N. G. I. împotriva deciziei nr. 1137/10.08.2001 emisă de F. C., dispunând restituirea în natură a imobilului-construcție situat în localitatea Chirnogeni, jud. C., expropriat în baza Decretului nr. 83/1949; conform deciziei civile nr. 107C/13.06.2006 – irevocabilă prin nerecurare -, Curtea de Apel C. a confirmat soluția restituirii în natură, apreciind că imobilul care a fost renovat de F. nu este unul nou, prin cuprinderea unor alipiri și consolidări, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în sensul restituirii în natură.
Prima instanță a mai observat că, art. 49 din legea nr. 10/2001 conferă chiriașilor dreptul de a fi despăgubiți pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, legea stabilind în fiecare situație cărei entități îi revine obligația de despăgubire, însă acest text de strictă interpretare nu este astfel incident în speță, F. C. nefiind chiriaș al bunului imobil restituit în natură, ci doar persoana deținătoare, în raport de disp. art. 20 din lege.
Judecătoria a apreciat că nici art. 494 al.3 C. civ. nu este aplicabil deoarece, prin expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză, s-a constatat că valoarea contabilă a mijlocului fix înregistrat in contabilitatea Cooperativei de Consum N.-V. cu denumirea de „Brutărie Chirnogeni" (incluzând aici și cea a îmbunătățirilor invocate de către reclamantă) a fost amortizată integral.
Ca urmare a lipsei dovezii de existență a unui drept de creanță, judecătoria a considerat că nu-i poate fi recunoscut reclamantei nici un drept de retenție asupra acestui bun; nefiind incidente în cauză prevederile art. 598 C. pr. civ., în speță fiind pusă în discuție existența unei creanțe, iar nu a dreptului real asupra imobilului, a fost respinsă și cererea accesorie vizând instituirea unui sechestru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, (cale de atac ce a fost calificată ca fiind apel, în temeiul art. 282 C. pr. civ.) prin care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, prin confundarea F. C. cu Consumcoop N. V., deși acestea sunt unități distincte, înscrise separat la ORC, având patrimonii diferite și organe statutare de conducere proprii.
În critica sentinței apelate s-a mai arătat că s-au confundat încăperile și îmbunătățirile construite de U.J.C.C. F. în baza celor 2 autorizații de construire nr._/11.09.1968 și 4526/II/31.08.1985, identificate de expert B. E. și evaluate la 180.046 lei și care nu au fost amortizate, cu micile reparații efectuate de Consumcoop N. V. care a avut brutăria în administrare evaluate de expertul contabil la 1.111 lei și care au fost amortizate integral de această cooperativă; F. este succesoarea în drepturi a UJCC C. conform art. 190 din Legea nr. 109/1996 și a fost obligată să restituie imobilul către pârâți în temeiul Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă nr. 218/2003, prin urmare, dreptul de a solicita contravaloarea construcțiilor edificate în baza acestor autorizații aparțin F. succesoarea UJCC C..
Apelanta a mai învederat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece reclamanta a solicitat plata contravalorii încăperilor construite noi alăturate casei țărănești, în baza celor două autorizații de construire, identificate prin expertiza efectuată de B. E., în baza art. 494 cod civil și nu în baza Legii nr. 10/2001.
Prin încheierea din 26.11.2012, tribunalul a respins cererea de recuzare a judecătoarelor B. M. și C. M. P. formulată la data de 23.11.2012 de petenta F. pe motivul că respectivul complet s-a antepronunțat în pricina ce se judecă, respingând proba cu expertiza contabilă.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că cerințele prevăzute de art.27 pct.7 C. pr. civ. nu sunt îndeplinite, deoarece potrivit acestor dispoziții legale judecătorul poate fi recuzat numai dacă, înainte de deliberare și pronunțare, și-a supus părerea în legătură cu pricina în care urmează să se pronunțe hotărârea.
Prin decizia civilă nr. 52/01.02.2013, Tribunalul C. a respins apelul ca nefondat, obligând apelanta la plata către intimați la plata sumei de 2.000 lei cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a observat că, deși inițial reclamantul a precizat temeiul juridic ca fiind atât Legea nr. 10/2001 cât și disp art. 494 Cod civil, prin motivele de apel precizează că solicită plata contravalorii încăperilor construite în baza art. 494 Cod civil și nu a disp. Legii nr. /2001; raportat la acest temei de drept s-a reținut că reclamantul, pe de o parte, nu a făcut dovada existenței unui drept de creanță, iar, pe de altă parte, pârâții nu sunt proprietarii imobilului teren.
Apoi, a arătat tribunalul, nici în situația în care s-ar analiza cauza prin prisma dispozițiile din Legea nr. 10/2001, respectiv ale art. 49 alin. 1 și 2, nu s-ar putea acorda reclamantului câștig de cauză, deoarece reclamantul a fost unitate deținătoare a imobilului restituit și nu chiriaș, astfel că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. pr. civ., solicitând modificarea hotărârii și admiterea acțiunii.
În motivarea susținerea căii de atac, s-a arătat instanțele au denaturat adevărul folosindu-se termenul de „renovare” în loc de „construire de spații noi” și că se confundă unitățile diferite, respectiv F. și Consumcoop, care au efectuat lucrări diferite, prima de construire a nu mai puțin de 6 încăperi noi în valoare de 1._ lei vechi cu lucrările de întreținere în valoare de 11.112.725 lei vechi efectuate de Consumcoop, se confundă și amortizarea operată de F. și care nu este prevăzută în expertiza contabilă cu amortizarea operată de Consumcoop și evidențiate de expertul contabil la 11.112.725 lei vechi.
Recurenta a învederat că cele 6 camere noi construite de F. au fost edificate de F. în 1968 cu autorizația de construire nr._/11.09.1968 în valoare de 1._ lei vechi (conform expertizei tehnice) și, de la acea dată, Brutăria a fost în proprietatea și folosința F. (UJCC) și nu a Consumcoop.
Într-un alt motiv de critică a deciziei recurate s-a mai arătat că, deși suma de 1._ lei vechi nu a fost amortizată de F. și nici de Consumcoop, nefiind nicio dovadă, întrucât proba cu expertiză contabilă pentru aceste camere noi construite, a fost refuzată, nu există nicio prevedere legală ca în situația în care o organizație cooperatistă cu capital privat, să piardă proprietatea a unui autoturism care a fost amortizat integral, ori a unei construcții, cu durata normată de 40 ani expirată.
În aceste condiții, recurenta a pretins că nici vechiul cod civil și nici noul cod civil nu prevede ca modalitate de pierdere a proprietății expirarea duratei normale prevăzute în diferite nomenclatoare tehnice.
Recurenta învederează că, în vechiul cod civil art. 481 prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și privind o dreaptă și prealabilă despăgubire. Noul cod civil la art. 562 (l) prevede expres. „Dreptul de proprietate privată se stinge prin pieirea bunului, dar nu se stinge prin neuz”; de aceea, reclamanta este de părere că, în contradicție cu aceste prevederi legale, instanța a considerat că scurgerea termenului de 40 ani pentru cele 6 camere noi construite de F. ar fi o modalitate de pierdere a dreptului de proprietate ori a dreptului la despăgubiri pentru aceste camere construite cu autorizație de construire emise în condițiile legii, alăturate casei din chirpici și piatră deținute de pârâți.
În critica deciziei recurate s-a mai arătat că a fost încălcat grav art. 494 alin. 3 cod civil întrucât pârâții au optat pentru primirea celor 6 camere, caz în care sunt obligați de a plăti o sumă egală cu valoarea celor 6 camere respectiv 1._ lei vechi; a fost încălcat grav și art. 481 din vechiul cod civil și art. 562 (1), (3) și (4) și art. 563 (1) din noul cod civil care de fapt, reia mai în detaliu prevederile art. 494 și 481 din vechiul cod civil, cu privire la aplicarea pretinsei amortizări și a duratei normate de funcționare a imobilului brutărie.
În opinia recurentei, referirea instanței cu privire la faptul că pârâții nu sunt proprietarii imobilului teren este greșită întrucât pârâții sunt aceia care au optat pentru obținerea celor 6 camere construite și nu proprietarul terenului; în acest sens a fost încălcat și art. 3 din codul civil care obligă judecătorul să judece o cauză și în situația în care legea este întunecată sau neîndestulătoare, fiind obligat să facă dreptate.
Mai mult, recurenta solicită a se observa că nu se poate pretinde valoarea celor 6 camere de la proprietarul terenului, respectiv Statul Român, întrucât instanța de judecată a Tribunalului prin sentința civilă nr. 218 din 13 februarie 2003 irevocabilă nu a acordat cele 6 camere statului ci pârâților și din acest motiv pârâților le revine obligația de plată a celor 6 camere care se afla în posesia lor, aceste camere au fost identificate de expertul B. E., dreptul la contravaloarea acestora fiind dovedită.
Un alt motiv de recurs al reclamantei îl constituie faptul că încheierea prin care au solicitat recuzarea s-a întemeiat pe faptul că prin refuzul de a încuviința expertiza contabilă, completul s-a antepronunțat aspect confirmat prin soluția dată, prin adăugiri nepermise la art. 5 din Legea nr. 109/1996 precum și ignorarea art. 3 din codul civil.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
În privința motivelor de recurs în care se arată că soluția pronunțată de instanța de apel ar fi în contradicție cu probele administrate, respectiv că ambele instanțe de fond au ignorat diferența dintre renovare și construire spații noi, reținând în mod trunchiat, deci, împrejurările, curtea arată că, dat fiind caracterul limitativ al motivelor de recurs, aceste critici nu pot fi analizate.
În principiu, prin abrogarea prevederilor pct. 10 și 11 ale art. 304 C. pr. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, verificarea situației de fapt stabilită de instanțele de fond, în condițiile în care aceasta s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de pct. 1–5 al art. 304 C. pr. civilă, excede competențelor instanței de recurs.
Deoarece motivele de recurs vizează exclusiv nelegalitatea, recursul fiind o cale de atac extraordinară, instanța de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotărârii atacate, ci unul limitat la nelegalitate, pentru motivele invocate expres, legiuitorul înțelegând să excludă din atribuțiile instanței de recurs controlul oricărei netemeinicii, hotărârea pronunțându-se fără posibilitatea readministrării probelor și fără o nouă judecată în fond.
Referitor la criticile privind soluționarea celor două cererii cu care instanțele au fost învestite critici încadrate foarte vag în prevederile art. 304 pct. 7și 9 C. pr. civ., curtea le consideră neîntemeiate.
Privitor la motivele ce s-ar încadra în prevederile art. 304 pct. 7 C. pr. civ., conform cărora modificarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, curtea constată că acestea nu sunt justificate, cu atât mai mult cu cât constatarea unei nelegalități referitoare la motivare poate conduce doar la înlocuirea considerentelor și/sau înlăturarea contradicțiilor dar, în nici un caz, modificarea dispozitivului hotărârii din apel (cum pretinde recurenta, pentru admiterea acțiunii introductive de instanță), căci neclaritatea viza exclusiv motivarea.
Deși recurenții pretind că hotărârea tribunalul nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, curtea observă că această instanță a verificat toate criticile și a motivat de ce menține soluția judecătoriei
Astfel, analiza prevederilor pct. 7 al art. 304 din C. pr. civ. conduce la concluzia că modificarea hotărârii se poate dispune doar în situația nemotivării hotărârii, oricare ar fi ipostaza constatată de instanța de recurs referitoare la considerentele instanței controlate: sunt inexacte, ineficiente sau inexistente.
După cum se observă din analiza deciziei apelate, tribunalul a înlăturat motivat toate susținerile reclamantei privind incidența fie a prevederilor Legii nr. 10/2001 fie cele ale art. 494 Cod civil (în apel nu s-au invocat dispozițiile art. 481, art. 562 sau art.563 precum în recurs).
În ceea ce privește denaturarea adevărului rezultând în folosirea termenului de „renovare” în loc de „construire spații noi” curtea apreciază că în mod corect ambele instanțe de fond au dat valoarea corespunzătoare sentinței civile nr. 218/13.02.2003 a Tribunalul C. menținută prin decizia civilă nr. 107C/13.06.2006 a Curții de Apel C. - irevocabilă prin nerecurare - prin care s-a constatat că „imobilul a cărui restituire se solicită nu este o clădire nouă, iar reparațiile și extinderile nu au transformat-o într-un imobil nou” sau că această construcție „nu a devenit nouă, ci a fost construită pe fondul clădirii vechi și în parte din materialele construcțiilor demolate care aveau la rândul lor o valoare la data demolării” deoarece construcția a fost „renovată de apelantă și care i-a dat altă destinație decât cea de locuit, nu depășește jumătate din valoarea imobilului inițial plus a terenului”.
În acest context, având în vedere autoritatea de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 107C/13.06.2006 a Curții de Apel C., instanțele învestite cu acțiunea reclamantei de constatare a unui drept de creanță nu putea reține o altă situație de fapt.
Cel mai important efect al hotărârii judecătorești este puterea de lucru judecat prevăzut expres în legislație ca prezumție legala absoluta irevocabila (art.1201 C. civil) și ca excepție de fond premptorie și absolută (art. 166 C. pr. civ.). Instituția puterii de lucru judecat are la baza doua reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o sigura data și soluția cuprinsa în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o alta hotărâre.
Prin urmare, nu se poate vorbi despre o dualitate a adevărului și a dreptului în prezenta unei hotărâri judecătorești care a soluționat în mod irevocabil conflictul dintre părți. De aceea, imposibilitatea de stabilire a unui nou adevăr determină funcția esențială a excepției puterii de lucru judecat: exclude orice alte interpretări cu privire la adevărul deja stabilit de instanță în mod irevocabil.
În acest context, cum instanțele au stabilit - cu largul concurs al reclamantei care nu a formulat recurs - că imobilul construcție restituit intimaților nu este o clădire nouă, nici un fel de susținere ulterioară acestei constatări pe care s-a bazat admiterea notificării la Legrea 10/2001 nu mai poate fi primită de o instanță sesizată cu o cerere în care se încarcă stabilirea uni drept pornind de la premisa existenței unei hotărâri judecătorești greșite (chiar dacă aceasta nu se afirmă aceasta în mod direct).
Într-adevăr, considerațiile primei instanțe privind amortizarea investițiilor nu au contingență cu problema dedusă judecății însă această constatare nu este de natură să ducă la modificarea deciziei recurate.
Aceasta pentru că instanțele aveau de analizat condițiile stabilirii unui drept de creanță în favoarea reclamantei în funcție de temeiurile de drept invocate, Legea nr. 10/2001 sau „dreptul comun” care, în niciuna dintre ipoteze, nu face vorbire despre scăderea treptată a valorii mijloacelor fixe determinată prin raportare la cuantumul costurilor de achiziționare/edificare ca urmare a uzării în perioada standard de utilizare.
Reclamanta este însă în eroare când apreciază că nu există o cauză legală prin care să fie forțată să cedeze proprietatea adăugărilor și modificărilor la imobilul preluat în mod abuziv de statul comunist, căci acesta s-a dispus în temeiul Legii nr. 10/2001 respectiv a art. 18 ce condiționa refuzul restituirii în natură de constatarea că imobilul a devenit unul „nou” prin transformările supuse; cum s-a stabilit că imobilul nu este unul nou în raport cu cel preluat, acesta a fost restituit cu toate reparațiile și extinderile efectuate de unitatea deținătoare F. C..
Nici critica de recurs bazată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. nu este întemeiat; motivul conținut de ultima ipoteză a art. 304 C. pr. civ. are în cuprinsul său două ipoteze care vizează, în principal, aplicarea normelor de drept substanțial.
Prima situație vizează împrejurarea că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, adică soluția nu este juridică, deoarece nu se poate determina, din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu; va exista acest motiv de modificare când nu este posibilă identificarea elementelor de drept care să justifice aplicarea legii în cauză sau când instanța recurge la prevederi de drept cu totul străine cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
Cea de-a doua ipoteză se referă la situația în care instanța recurge la textele de lege incidente în speță, dar le încalcă – în litera sau spiritul lor – sau aplică greșit, interpretarea pe care o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.
Și aici este vorba de dreptul material (și nu drept procesual) cu observația că textul are în vedere legea în sens larg, incluzându-se și actele normative subordonate (emise deci în executarea legii ca act al Parlamentului).
După cum reiese din explicitarea punctului 9 al art. 304 C. pr. civilă, esențială este critica privind aplicarea și interpretarea unor norme de drept pe care instanța de apel le-ar fi încălcat; or, recurenții, deși dezvoltă critica pe o pagină și invocă anumite texte legale, invocă ignorarea probelor (expertize autorizații de construcție), greșita pronunțare a unei soluții care sfidează adevărul și legea.
În privința greșitei soluționări a solicitării de constatare a dreptului de creanță în baza prevederilor dreptului comun – în recurs nu s-au mai reluat susținerile privind incidența L. 10/2001 -, curtea consideră că instanțele de fond au dat o dezlegare corectă acestei probleme.
Astfel, accesiunea – ce constituie temeiul juridic al cererii reclamantei – este un mod de dobândire a proprietății prin care tot ce se unește cu un lucru sau se încorporează în acesta, devine proprietatea celui căruia îi aparține lucrul la care s-a făcut unirea sau incorporațiunea.
Accesiunea imobiliară reglementată de art. 489-503 Cod civil are la bază ideea centrală că pământul este considerat lucrul principal, iar tot ce se încorporează în acesta are caracter accesoriu.
Unul dintre cazurile de accesiune imobiliară artificială (ce presupune intervenția omului și implică și plata unor despăgubiri către cel în detrimentul căruia operează conform principiului îmbogățirii fără justă cauză) este reglementat de art. 494 Cod civil, ce vizează situația în care construcțiile sunt făcute de o persoană cu materialele sale pe terenul proprietatea altcuiva.
Dintre ipotezele reglementate de art. 494 Cod civil, în cazul de față se nu regăsește niciuna dintre împrejurările legate de edificarea unor lucrări și nici situația premisă a textului invocat deoarece pârâții nu au primit de la reclamantă și terenul aferent, ci doar construcția preluată abuziv pe care recurenta o transformase însă nu se o asemenea manieră încât să conducă la respingerea notificării.
În plus, aplicabilitatea art. 494 Cod civil este complet exclusă pentru că pârâții nu au devenit proprietarii construcției în baza unui acord cu proprietarul terenului ci în baza legii, prin intermediul unei hotărâri judecătorești, astfel că nu se poate spune că au „optat”, au exercitat facultate de alege pe care art. 494 Cod civil o conferă proprietarului terenului.
Cu privire la motivul de recurs vizând „încheierea prin care am solicitat recuzarea”, curtea arată că recurenta nu a indicat criticile de nelegalitate ale încheierii din 26.11.2012 a Tribunalului C. prin care s-a respins recuzarea împotriva întregului complet pe motivul că „s-a antepronunțat … prin respingerea probelor”.
Reglementând cazul de incompatibiltate prevăzut de art. 27 pct. 7 C. pr. civ., legiuitorul a avut în vedere o împrejurare din care judecătorul învestit cu o cerere și-a spus - în orice mod - părerea cu privire la „pricina care se judecă”; fiind un caz prin care judecătorii sunt îndepărtați de la soluționarea unei cauze legal repartizate, prevederile care o instituie trebuie interpretată limitativ.
Imparțialitatea judecătorului - văzută ca una dintre garanțiile esențiale ale unui proces echitabil - semnifică lipsa prejudecăților, a unor idei preconcepute, nefavorizarea unei părți, ce s-ar concretiza prin obiectivitate, lipsa afectivității și a relei voințe.
Deși este concepută în strânsă legătură cu independența judecătorului, imparțialitatea se detașează de această noțiune prin aceea că ea se apreciază mai ales prin criterii subiective – imparțialitatea judecătorului fiind astfel prezumată până la proba contrară – pe când imparțialitatea instanței (ca instituție în ansamblul ei) reiese din criterii obiective, rezultând din modalitatea de organizare a sistemului juridic ce prevede aparențele de garanție pentru a nu exista nici o îndoială în spiritul public.
De aceea, instituind anumite cazuri de abținere, legiuitorul a urmărit menținerea nivelului de încredere a publicului în imparțialitatea instanței, nu numai prin aplicarea situației ce denotă o eventuală lipsă de obiectivitate, ci și prin interpretarea restrictivă a acestor dispoziții legale: îndepărtarea prea ușoară a unui judecător de la soluționarea unei cauze, când nu există vreunul din motivele legale putând submina prestigiul pe care, în mod firesc, instanța trebuia să-l găsească în rândul publicului.
Or, niciodată admiterea sau respingerea unor probe nu poate constitui un motiv de recuzare în temeiul art. 27 pct. 7 C. pr. civ. pentru că ceea ce analizează completul la verificarea admisibilității unor probe este exclusiv existența unor condiții formale privind utilitatea, pertinența și concludența unor mijloace de probă și, niciodată, efectul (folosul) din punctul de vedere al soluției care s-ar putea pronunța dacă, în urma administrării probei, ar rezulta veridicitatea situației susținute de cel care a propus proba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta F. C., cu sediul în C., .. 194, Minihotel Dobrogea, împotriva deciziei civile nr. 52 din 01 februarie 2013 și a încheierii din 26 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. E., domiciliată în București, .. 13, sector 1, I. S. și I. D. M., domiciliați în București, ., ., .>N. I. G., domiciliat în București, .. 13, sector 1 și în București, .. 293, sector 1, ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. L. M. P. D. P.
Grefier
M. D.
red.hot.jud.fond D.E.A.
red.dec.jud.apel B.M./C.M.P.
red. dec. jud. recurs G.L./07.10.2013
tehnored. gref. M. D./16.10.2013/2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 17/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
