Legea 10/2001. Decizia nr. 17/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 4433/118/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 17/C
Ședința publică din 25 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. G.
JUDECĂTOR - Vanghelița T.
GREFIER - M. D.
Pe rol pronunțarea, în rejudecare, a apelurilor civile formulate de apelanții pârâți ORAȘUL E. PRIN PRIMAR, C. L. AL ORAȘULUI E. și P. ORAȘULUI E., cu sediul în E. Sud, ., județul C. și de apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, împotriva sentinței civile nr. 1009 din 09 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. D. și G. I. D., domiciliați în București, .. 3, ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18 februarie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25 februarie 2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra prezentelor apeluri, în rejudecare, constată următoarele:
I.Situația de fapt și parcursul procesual al dosarului.
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 4 mai 2008, reclamanții G. D. și G. I. D. au solicitat – cu evocarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 – obligarea pârâților S. R., C. L. E., P. ORAȘULUI E. și ORAȘUL E. la contravaloarea terenului în suprafață de 300 mp (. T. Techirghiol).
S-a arătat că reclamanții au adresat notificare Primarului Orașului E. pentru acest imobil ce a aparținut autoarei lor, Bartoiu M., iar prin dispoziția 610/2002 a fost respinsă cererea de restituire în natură, constatându-se că această măsură reparatorie este imposibilă. Autoritatea locală a propus însă plata echivalentului bănesc de 15.000 USD (25 USD/mp).
Reclamanții au contestat această dispoziție, întrucât au apreciat că este posibilă măsura prevalentă a atribuirii unui bun în compensare, iar prin sentința civilă nr. 1464/12.12.2003 a Tribunalului C. a fost admisă contestația, dispunându-se conform solicitării lor atribuirea în compensare a unei suprafețe de teren de 300 mp, cu caracteristici similare terenului situat în E. Sud, fostul lot 21. Soluția a rămas irevocabilă.
În procedura executării acestei hotărâri, prin Hotărârea de Consiliu L. al orașului E. nr. 430/29.11.2006 s-a dispus atribuirea către reclamanți a unui teren în compensare (loturile 30 și 31 din parcelarea PUZ – cartier de locuințe), însă actul administrativ a fost contestat în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 și anulat conform sentinței civile nr. 712/28.02.2008 a Tribunalului C. - Secția contencios administrativ și fiscal (dosar_ ), pe considerentul că terenul conferit în compensare nu are caracteristici similare celui imposibil a fi atribuit în natură. Soluția a rămas irevocabilă.
Reclamanții din prezenta cauză au susținut că, din moment ce titlul lor nu a fost pus în executare până la momentul sesizării instanței, le este încălcat dreptul de proprietate și este adusă atingere principiilor ce decurg din art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, existând premisele transformării creanței de restituire într-una în despăgubire, impusă deopotrivă statului și autorităților locale culpabile.
Prin sentința civilă nr. 1009/9.10.2009 a Tribunalului C. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Orașului, Consiliului L. și Primarului orașului E., fiind admisă acțiunea reclamanților și obligați pârâții la plata echivalentului în lei, la data plății, a sumei de 90.000 euro cu titlul de despăgubiri.
Prima instanță a evaluat situația de fapt din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. (cauza D. C. României, 2008; cauza V. c. României 2008) și a apreciat că prejudiciul pentru lipsa oricărei despăgubiri trebuie să se raporteze la valoarea de circulație stabilită pentru terenul imposibil a fi restituit în natură în cauza de contencios administrativ – respectiv, 90.000 euro în evaluarea expertizei B..
Prin decizia civilă nr. 381/C din 28.09.2011 a Curții de Apel C. au fost admise apelurile formulate de pârâți, fiind schimbată în parte hotărârea primei instanțe și stabilindu-se că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, P. Orașului E. fiind obligat să înainteze propunere de despăgubiri către Comisia Centrală, potrivit legii speciale.
În apel s-a avut în vedere că pentru plata despăgubirilor bănești stabilite în cadrul procedurilor de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat a fost instituit un sistem unitar prin procedura consacrată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, derogatorie de la dreptul comun.
Că așa cum s-a arătat în jurisprudența C.E.D.O. și chiar în hotărârea pilot din 2010 în cauza M. A. ș.a. contra României, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă în materie de restituire de proprietăți, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroasele persoane în cauză. De aceea, cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație parțială justificată de obiective legitime „de utilitate publică”, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială putând milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală.
Instanța de apel a arătat că aplicarea acestor principii la situația concretă a reclamanților impune concluzia că acordarea de despăgubiri în temeiul legii speciale în locul despăgubirilor bănești nu constituie o nouă nedreptate disproporționată, în condițiile în care este justificată de reforma radicală a sistemului politic și economic din România și de situația finanțelor țării.
Prin decizia civilă nr. 5390/18.09.2012 a Î.C.C.J. – Secția I civilă a fost recursul reclamanților și s-a casat decizia Curții de Apel, trimițându-se cauza spre rejudecare.
În recurs s-a statuat că instanțele au pierdut din vedere finalitatea urmărită de reclamanți prin promovarea acțiunii – anume aceea de a-i obliga pe pârâți la contravaloarea terenului imposibil de restituit în natură, iar nu repararea prejudiciului cauzat prin lipsirea lor de suprafața de 300 mp a lotului 21 din parcelarea T.-Techirghiol.
Că în aceste condiții s-a omis că reclamanții parcurseseră deja procedura Legii nr. 10/2001, având o hotărâre irevocabilă, pronunțată anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 (sentința civilă nr. 1464/12.12.2003).
Înalta Curte a arătat că în acest mod a fost schimbat nelegal obiectul cererii deduse judecății (anume, transformarea dreptului la compensare obținut pe calea Legii nr. 10/2001, într-un drept de creanță), fiind încălcat principiul ce decurge din disp. art. 129 alin. 6 cod proc. civilă.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel C., la 31.10.2012.
II.Considerentele deciziei în rejudecare.
Potrivit art. 1073 cod civil 1865 (aplicabil în speță), creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, dreptul la dezdăunare născându-se în ipoteza imposibilității executării ei întocmai.
Doctrina consfințește așadar, în acord cu voința legiuitorului, că executarea obligației prin echivalent constituie o excepție de la regula executării în natură, cele două modalități de îndeplinire a obligației nefiind conjuncte sau alternative, dacă titlul nu le conferă această calitate.
Atât în jurisprudență cât și în literatura juridică s-a statuat asupra faptului că nici un debitor nu se va putea sustrage de la obligația ce îi incumbă, oferind creditorului, contrar voinței acestuia, echivalentul a ceea ce are de executat.
Tot doctrina arată că despăgubirile pe care le-ar putea pretinde creditorul în caz de neexecutare trebuie cantonate la disp. art. 1082 Cod civil (respectiv, dovada unui prejudiciu ca urmare a faptei ilicite a debitorului), executarea indirectă, prin echivalent, a obligațiilor fiind însă subsidiară atât executării directe, cât și eventualelor despăgubiri ce ar putea fi pretinse în caz de neexecutare culpabilă.
Pornind de la aceste considerații preliminare, instanța va reține că în cauză primarul a propus, prin dispoziția nr. 610/22.08.2002, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri cuantificate la 25 usd/mp, în considerarea imposibilității atribuirii în natură a imobilului ce a aparținut autoarei reclamanților (lotul 21 din planul de parcelare T. Techirghiol, în suprafață de 300 mp, situat în E. Sud).
Persoanele îndreptățite nu au contestat împrejurarea că bunul pentru care s-a depus notificarea nu este susceptibil de restituire în natură, însă au refuzat soluția prefigurată prin dispoziția Primarului, contestând-o în instanță și solicitând atribuirea unui teren în compensare. Prin sentința civilă nr. 1464/12.12.2003 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. 4579/2002, această pretenție a fost admisă, reținându-se în considerente că autoritățile pârâte sunt de acord să acorde teren în compensare, după inventarierea terenurilor rămase disponibile.
Rămânând irevocabilă, această statuare a impus autorităților locale obligația executării întocmai a dispozitivului, prin atribuirea către reclamanți a unei suprafețe de teren în compensare, cu caracteristici similare terenului imposibil a fi restituit în natură. Prin urmare, titlul executoriu nu a stabilit o obligație de executare alternativă, în acord cu prevederile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, ci dimpotrivă, una clară de realizare a dreptului prin echivalent, apreciată prin hotărârea irevocabilă ca fiind posibil de executat.
Această hotărâre, intrată în puterea lucrului judecat, a fost pronunțată așadar în considerarea dreptului de opțiune conferit de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 persoanei îndreptățite cât privește alegerea modalității de reparație, anume, compensarea prin bunuri și servicii în echivalent valoric ori despăgubiri bănești.
Hotărârea a tranșat modalitatea de obținere de către reclamanți a unei satisfacții echitabile în procedura legii speciale, lămurind că executarea prin echivalent este posibilă în acest caz, dar ținând efectiv de finalizarea operațiunilor de identificare, inventariere și evaluare a bunurilor ce ar putea face obiectul compensării.
Astfel fiind, jurisprudența Î.C.C.J. a relevat că, într-o atare situație, debitorul obligației de a da nu se poate sustrage de la executare prin manevre care implică faptul personal, prin înlocuirea dispozitivului hotărârii ce se execută cu o nouă decizie a autorității locale care nu își găsește fundamentul în titlu; că în raport de dispozițiile art. 3711 cod proc. civilă, debitorul unei asemenea obligații este răspunzător de asigurarea mijloacelor necesare punerii în executare a titlului.
Dar, așa cum arătam, dacă debitorului nu îi este deschisă posibilitatea modificării unilaterale a obligației statuate prin titlul executoriu, în realitate nici creditorul nu va putea pretinde debitorului său echivalentul obligației neexecutate, atunci când este posibil ca ea să fie îndeplinită întocmai titlului.
A pretinde, pe rațiuni legate de oportunitate și de beneficiu financiar, echivalentul valoric al bunului după ce în prealabil s-a contestat în instanță aceeași măsură propusă de unitatea deținătoare, înseamnă o nesocotire – de această dată – de către creditor, a naturii obligației impuse debitorului său, ceea ce legea nu permite.
În cauză, așa cum a arătat și decizia de casare nr. 5390/18.09.2012, reclamanții au sesizat tribunalul cu o cerere vizând obligarea pârâților la contravaloarea terenului imposibil de restituit în natură, nu despăgubiri pentru perioada îndelungată de neexecutare și cuantificate prin raportare la pierderile suportate în acest sens. Or, în aceste condiții, a arătat instanța supremă, trimiterea la Titlul VII al Legii nr. 247/2005 viza o altă modalitate de executare decât cea dispusă irevocabil prin sentința civilă nr. 1464/12.12.2003 a Tribunalului C., care nu respecta nici principiul disponibilității consacrat prin art. 129 alin. 6 cod proc. civilă și nici puterea lucrului judecat derivând din titlul neexecutat.
Cum în rejudecare s-a dovedit, prin probele administrate, că Orașul E. are bunuri imobile ce ar putea fi atribuite în echivalent (adresele 737/09.01.2013 și nr. 7001/22.01.2013), este fără dubiu că executarea întocmai a titlului este posibilă, reclamanții urmând să conteste, în procedurile legale, o eventuală îndeplinire a obligației neconformă titlului.
Nu vor putea, însă, așa cum au solicitat în cauză, obligarea directă a Orașului E., Primarului și Consiliului L. la plata contravalorii terenului imposibil a fi restituit în natură – ipoteză posibilă până la modificarea Legii nr. 10/2001 prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, pusă în practică prin dispoziția nr. 610/2002, dar înlăturată irevocabil prin sentința 1464/2003 a Tribunalului C..
În raport de toate aceste considerente, instanța constată că soluția pronunțată în primă instanță nu este în acord cu dispozițiile legale enunțate.
Este real că printr-o . hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a apreciat că întârzierea deliberată a autorităților în a pune în executare titlul face derizorie garanția unui proces echitabil pentru justițiabilul ce așteaptă o satisfacție în procesul judiciar. Aceeași viziune se regăsește și în jurisprudența națională, etapa executării fiind privită ca parte integrantă a procesului civil, cu toate garanțiile procesuale ce decurg din aceasta.
În cauză, însă, reclamanții nu au pretins despăgubiri pentru neîndeplinirea exactă a obligației statuate prin titlu, deși există o jurisprudență constantă și relevantă în acest sens, prin hotărâri irevocabile pronunțate inclusiv de către instanța supremă; intimații au cerut în mod direct schimbarea naturii obligației și plata unei sume de 90.000 euro reieșită din hotărârea pronunțată în contencios administrativ la 28.02.2008, alegând prin urmare în mod unilateral o altă modalitate de punere în aplicare a titlului, precum și cuantumul despăgubirii, stabilit în raport de o anume circumstanță temporală.
Astfel fiind, urmează a fi admis apelul formulat de pârâții Orașul E., C. L. și P. Orașului E., schimbând soluția atacată în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de aceste entități, ca nefondată.
În privința apelului formulat de pârâtul S. român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța va avea în vedere că în speță sunt pe deplin incidente statuările din decizia nr. 27/14.11.2011 pronunțată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, care – prin similitudine cu situația reglementată de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 – exclude posibilitatea ca statul să aibă calitate procesuală pasivă într-o cerere directă de plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, ce nu pot fi restituite în natură (neexistând nici în acel caz, nici în cel în speță posibilitatea pretinderii directe a echivalentului valoric al bunului de la această entitate).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de apelanții pârâți ORAȘUL E. PRIN PRIMAR, C. L. AL ORAȘULUI E. și P. ORAȘULUI E., cu sediul în E. Sud, ., județul C. și de apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, împotriva sentinței civile nr. 1009 din 09 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. D. și G. I. D., domiciliați în București, .. 3, ..
Schimbă în tot sentința civilă apelată - în sensul că admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului S. R. și respinge acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților Orașul E., C. L. și P. orașului E..
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. G. Vanghelița T.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond C.G.
Tehnored.dec.jud.apel M.G./12.03.2013/9 exp.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 65/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 267/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
