Succesiune. Decizia nr. 6/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 584/36/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 6/C

Ședința publică din 21 ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător D. P.

Judecător I. B.

Grefier C. M.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul O. V., domiciliat în București, Splaiul Independenței nr. 199, sector 6, împotriva deciziei civile nr. 156/C din 16.05.2014 pronunțate de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. M., domiciliată în Medgidia, ., .. A, ., B. T., interzis judecătoresc, prin tutore Bianga M.-L., domiciliată în C., ., județul C., M. C., domiciliat în București, ., ., P. D. – D., domiciliată în Lucieni, județ Argeș, A. CAMELUȚA, domiciliată în Hartiești, județul Argeș și în ., O. V., domiciliat în Călărași, .>O. C., domiciliat în ., județul Argeș și intimata autoritate tutelară P. T., cu sediul în T., județul C., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata D. M. personal, asistată de avocat Matyaș S. în baza împuternicirii avocațiale nr. 1237/19.11.2014, intimatul B. T. reprezentat de curatorul special, avocat B. A. C., și avocat D. M., conform împuternicirii avocațiale nr. 763/10.12.2014, lipsind revizuentul O. V. și intimații M. C., P. D. D., A. Cameluța, O. V., O. C. și autoritatea tutelară P. T..

Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu disp.art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Grefierul prezintă referatul cauzei arătând că, la data de 16.01.2015 s-a primit la dosarul cauzei dovada achitării sumei de 300 de lei achitată de către revizuent cu titlu de onorariu pentru curatorul special desemnat de către instanță la termenul de judecată anterior.

După referatul grefierului de ședință, se precizează de către curatorul special al interzisului judecătoresc B. T. că înțelege să confirme mandatul acordat d-nei avocat D. M. de către tutorele Bianga M.-L. și să-și însușească concluziile și să formuleze concluzii alături de apărătorul antajat.

Totodată, curatorul special invocă excepția tardivității revizuirii raportat la disp. art. 324 Cod procedură civilă.

Având cuvântul, avocatul ales al intimatului B. T. solicită admiterea excepției tardivității revizuirii formulată de curatorul special, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în luna mai 2014, iar calea de atac a fost promovată în luna octombrie 2014, cu încălcarea disp. art. 324 Cod procedură civilă, potrivit cu care termenul de formulare a revizuirii este de o lună de la data pronunțării hotărârii ce se solicită a fi revizuită.

Având cuvântul pentru intimata D. M., apărătorul acesteia este de acord cu admiterea excepției tardivității formulării cererii de revizuire, întrucât a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, prin raportare la data pronunțării hotărârii în recurs.

Față de situația că prin întâmpinarea formulată de intimata D. M. la data de 28.11.2014 s-a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C., în referire la disp.art. 322 alin.1 Cod procedură civilă, instanța solicită să se precizeze dacă această excepție este o excepție ce vizează inadmisibilitatea căii extraordinare de atac raportat la împrejurarea că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre pronunțată în recurs prin care nu s-a antamat fondul sau se menține excepția de necompetență materială a acestei instanțe.

Având cuvântul, apărătorul intimatei D. M. explicitează excepția invocată în raport de disp.art. 322 alin.1 Cod procedură civilă în întâmpinare, arătând că este o excepție de inadmisibilitate raportat la natura hotărârii supuse revizuirii.

Instanța solicită din nou lămuriri, respectiv să se precizeze dacă excepția vizează întreaga cerere de revizuire, întemeiată atât pe disp. art. 322 pct. 2 cât și pe cele ale art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, iar raportat la acest din urmă capăt de cerere – 322 pct.6 Cod procedură civilă - pune în discuția părților excepția lipsei de interes în formularea unei cereri de revizuiri de către partea adversă persoanei pusă sub ocrotire, care a triumfat în proces în recurs.

Având cuvântul, apărătorul intimatului B. T. pune concluzii de admitere a excepției inadmisibilității căii de atac, excepție care a fost recalificată astăzi și care în opinia sa vizează strict capătul de cerere întemeiat pe disp.art. 322 pct. 2, întrucât nu pot fi atacate cu revizuire hotărâri care nu evocă fondul, cum este situația de față, instanța de recurs menținând hotărârea pronunțată în apel.

În ceea ce privește revizuirea întemeiată pe disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, pune concluzii de admitere a excepției lipsei de interes invocată din oficiu astăzi de către instanță, pe de o parte pentru că o astfel de cerere nu poate fi formulată de partea care a câștigat în calea de atac, iar pe de altă parte, a existat un curator special desemnat de instanța de recurs.

Curatorul special al interzisului judecătoresc B. T. achiesează la concluziile de admitere a celor două excepții formulate de către apărătorul ales.

Pentru intimata D. M., având cuvântul, avocatul acesteia solicită admiterea excepției lipsei de interes în formularea revizuirii întemeiată pe disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă întrucât interzisul judecătoresc a avut desemnat curator special, are tutore și modalitatea de partajare a fost încuviințată de către instanța de tutelă, prin urmare s-a dovedit că acesta a fost apărat de toate instituțiile care concură la apărarea intereselor unei persoane aflată în această situație. Nu poate fi formulată o cerere de revizuire pe acest temei întrucât interzisul judecătoresc nu a fost prejudiciat și a fost apărat conform dispozițiilor legale. În apelul său, revizuentul de astăzi a fost persoana căreia i s-a dat o soluție favorabilă și ca atare nu mai poate veni în această etapă procesuală cu o astfel de cerere, invocând pretinse vătămări ale interzisului judecătoresc.

Privitor la fondul cererii de revizuire, având cuvântul, avocatul intimatului B. T. pune concluzii de respingere a căii de atac pentru motivele expuse pe larg în notele de concluzii depuse la dosar, solicitând obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Curatorul special al interzisului judecătoresc, achiesează la concluziile avocatului ales.

Pentru intimata D. M., apărătorul acesteia, pune de asemenea concluzii de respingere a cererii de revizuire, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, în acest sens depunând la dosar chitanța nr. 1481/10.12.2014 reprezentând diferență onorariu avocat.

Instanța face cunoscut că s-a depus la dosar pentru d-na D. M. o chitanță de plată a onorariului de 200 de lei, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe excepțiile invocate și pe fondul cererii de revizuire.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire a deciziei civile nr. 156/C/16.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel C.;

Din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ revizuentul O. V. a solicitat în contradictoriu cu intimații M. C., O. V., O. C., D. M., P. T., A. Cameluța, P. D. D. și B. T. prin tutore Bianga M. L., ca pe calea extraordinară a revizuirii să se dispună desființarea deciziei civile nr. 156/C/16.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în recurs, cu consecința rejudecării și admiterii recursului declarat de O. V. împotriva deciziei civile nr. 216/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

În drept revizuentul a invocat ca temei al cererii de revizuire disp. art. 322 pct. 2 și pct. 6 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii de revizuire s-a susținut că prin decizia civilă nr. 156/C/16.05.2014 Curtea de Apel C. a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul O. V. împotriva deciziei civile nr. 216/2013 a Tribunalului C., instanța de recurs omologând în mod greșit expertiza ing. G. M., situație în care disp. art. 322 pct. 2 cod procedură civilă devin pe deplin aplicabile în speță.

Arată revizuentul că dosarul de partaj nr. 4186/2004 a trecut prin mai multe cicluri procesuale, ocazie cu care au fost administrate mai multe probe cu expertiză, între care și expertiza ing. G. M..

În cel de-al doilea ciclu procesual a fost pronunțată sentința civilă nr. 4330/29.12.2010, în cadrul căreia a fost valorificată o altă expertiză efectuată de ing. Suna Timur, niciuna dintre părți neavând obiecțiuni cu privire la înlăturarea expertizei G..

La rejudecare, în apel, decizia civilă nr. 216/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. nu cuprinde nicio mențiune cu privire la expertiza G..

Cu toate că a lipsit un capăt de cerere cu privire la expertiza ing. G. marin, instanța de apel a reactivat această expertiză, și după ce a omologat-o, a pronunțat hotărârea recurată întemeindu-se pe această probă, iar ulterior în recurs nu s-a cenzurat hotărârea Tribunalului C. sub acest aspect.

Concluzionând, revizuentul a arătat că prin retractarea expertizei G. – notele de supliment nr. 1 – și prin neluarea în considerare, în recurs, a obiecțiunilor formulate de revizuentul O. V., Curtea de Apel C. a pronunțat o hotărâre nelegală, respectiv au dat mai mult decât s-a cerut și respectiv s-au pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, aspect ce constituie o încălcare a art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.

2) P. decizia civilă nr. 538/C/26.10.2011 a Curții de Apel C. nu s-a pronunțat, în recursul formulat de O. V. cu privire la capătul de cerere referitor la fructele civile, deși recurentul a arătat că valorile fructelor civile rezultate din expertiza contabilă Alim Ismet sunt eronate și au fost depuse la dosar extrasele de cont B.C.R. Sucursala Medgidia, prin care s-au făcut plățile de chirii.

Refuzul Curții de Apel C. de a soluționa capătul de cerere cu privire la fructele civile prin valorificarea expertizei contabile Alim Ismet se încadrează în pct. 2 al art. 322 Cod procedură civilă, hotărârea fiind supusă revizuirii și sub acest aspect.

3) În cadrul recursului, interzisul judecătoresc B. T. a fost reprezentat de către tutorele Bianga M. L. care este fiica reclamantei D. M.. În acest context interesele pârâtului B. T. au fost subordonate interesului reclamantei, așa cum s-a constatat prin expertiza ing. G. și expertiza ing. D. Gh.

În cererea de recurs, recurentul O. V. a formulat un capăt de cerere cu privire la acest conflict de interese, dar instanța de recurs nu a sesizat legătura indisolubilă dintre lipsa de apărare a intereselor lui B. T. din partea persoanelor desemnate a-i apăra interesele, hotărârea Curții de Apel C. fiind supusă revizuirii conform art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă pentru ipoteza „dacă incapabilii nu au fost apărați deloc”.

4. În cererea de recurs cu privire la partajarea imobilului din Medgidia, .. 1 recurentul a formulat o cerere referitoare la frontul la stradă, factor care dă cu adevărat valoare unui teren. Deși reclamanta D. M. deține doar o cotă de 1/20 din imobil aceasta are un front la stradă egal cu al lui O. V., care deține o cotă de 14 ori mai mare. Se contestă faptul că pârâtul B. T. deși are o cotă-parte de 5 ori mai mare decât a reclamantei, i s-a atribuit un front la stradă numai pe jumătatea celui acordat reclamantei, ceea ce denotă faptul că cei puși să-i apere interesele lui B. T., au dovedit rea-credință și viclenie.

P. întâmpinare intimata D. M. a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C., în raport de disp. art. 322 alin.(1) Cod procedură civilă, explicitată ulterior ca fiind o excepție de inadmisibilitate, motivat de faptul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre pronunțată în recurs care nu evocă fondul cauzei.

La rândul său intimatul pârât B. T., interzis judecătoresc, prin tutore Bianga M. L., prin notele scrise depuse la dosar a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, întrucât niciunul dintre motivele de revizuire invocate, fondate pe disp.art. 322 pct. 2 și 6 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză.

Referitor la cererea de revizuire fondată pe disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă se arată că pentru respectarea deciziei de casare nr. 266/C/16.05.2007 a Curții de Apel C., în temeiul art. 44 alin.(1) Cod procedură civilă a fost numit un curator special pe durata soluționării apelului – d-na I. Bealul (fila 182 dosar apel), iar în recurs a fost numit un curator special în persoana d-nei avocat I. S.. Bianga L. are calitatea de nepoată a interzisului judecătoresc B. T. și este singura rudă mai tânără care a dorit să își asume calitatea de tutore și care se ocupă de această rudă bolnavă.

Revizuentul O. V. are peste 90 de ani și toate celelalte rude ale bolnavului nu domiciliază în apropiere.

Singura soluție agreată la partaj de către O. V. a fost aceea ca întregul imobil din Medgidia să-i fie atribuit acestuia, soluție care ar fi fost prejudiciabilă pentru interzisul judecătoresc B. T., interesat să obțină chirii din închirierea imobilului atribuit în natură, acele sume de bani fiind necesare pentru întreținerea sa.

P. hotărârea supusă revizuirii s-a statuat cu privire la obligația revizuentului O. V. de a-i plăti interzisului judecătoresc B. T. suma de_,89 lei, instanța de tutelă constatând că s-a plătit deja suma de_,38 lei, urmând ca pârâtul O. V. să îi plătească lui B. T. cu titlu de fructe civile și suma de 3311,51 lei.

De altfel, instanța de tutelă a autorizat partajul în natură, iar instanța de apel a desemnat un curator special pe durata soluționării cauzei – lămurind astfel chestiunea respectării dreptului la apărare al interzisului judecătoresc.

La data de 21.01.2015 intimatul B. T. prin curator special numit conform disp.art. 44 alin.(1) Cod procedură civilă – dl. avocat B. A. C. a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire fondată pe disp.art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă în raport cu disp.art. 324 alin.(1) pct. (1) Cod procedură civilă (1865), apreciind că cererea de revizuire a fost formulată cu mult după împlinirea termenului legal de o lună de la data pronunțării hotărârii din recurs.

Referitor la capătul de cerere ce vizează revizuirea deciziei civile nr. 156/C/16.05.2014 pentru motivul reglementat de disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă – intimatul pârât B. T. nu a fost apărat deloc sau a fost apărat cu viclenie - în recursul declarat de recurentul O. V., din oficiu, instanța de recurs a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția lipsei de interes în promovarea revizuirii în raport de persoana apărată prin norma mai sus menționată.

Conform art. 137 Cod procedură civilă vom analiza cu prioritate excepțiile de procedură invocate de părți și din oficiu de instanță, întrucât admiterea lor face inutilă cercetarea pe fond a cauzei.

I. Referitor la excepția tardivității formulării cererii de revizuire a deciziei civile nr. 156/C/16.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel C., fondată pe disp.art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, excepție invocată de către intimatul pârât B. T., prin curatorul special numit conform art. 44 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Conform disp.art. 324 Cod procedură civilă termenul de revizuire este de o lună și se va socoti „ în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1,2 și 7 alin(2) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanța de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare…”.

În speță, Curtea constată că revizuentul O. Vasiule a solicitat conform art. 322 pct. 2 cod procedură civilă revizuirea deciziei civile nr. 156/16.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. ca instanță de recurs, cererea de revizuire fiind promovată la data de 07.10.2014.

Conform disp.art. 103 cod procedură civilă „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

(2) În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termenul de 15 zile de la data încetării împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.

Instituirea unui termen de decădere nu este de natură să împiedice accesul la justiție al recurentului.

P. Decizia nr. 1/1994 Curtea Constituțională a României a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin.(3) devenit art. 126 alin.(2) din Constituția revizuită, potrivit cărora :” Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege”.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Or, în speță, Curtea constată că potrivit disp.art. 324 alin.(1) pct. 1 Cod procedură civilă legiuitorul a reglementat un termen de revizuire de o lună în cazul în care calea extraordinară de atac se fundamentează pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, acest termen curgând, în cazul hotărârii judecătorești pronunțate în recurs, de la pronunțare.

În speță, Curtea de Apel C., ca instanță de recurs a pronunțat decizia civilă nr. 156/2014 la data de 16.05.2014, iar potrivit textului legal mai sus invocat, termenul de o lună s-a împlinit la data de 17.06.2014.

Cum cererea de revizuire întemeiată pe disp.art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă a fost promovată la data de 07.10.2014, cu mult după împlinirea termenului legal, Curtea constată că a operat o decădere a revizuentului din dreptul de a solicita revizuirea acestei decizii conform art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, cererea sa fiind tardiv formulată. Constatând că revizuentul nu a invocat nicio cauză obiectivă care să îl fi împiedicat să exercite revizuirea în termenul legal și nici nu a formulat conform art. 103 alin.(2) Cod procedură civilă o cerere de repunere în termen, Curtea va admite excepția tardivității și va respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr. 156/2014 a Curții de Apel C. fondată pe disp.art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă ca tardivă.

Modalitatea de soluționare a excepției tardivității, respectiv prin admiterea acesteia, face inutilă cercetarea pe fond a criticilor revizuentului, dezvoltate în susținerea motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.

II. Se reține a fi fondată și excepția lipsei de interes a revizuentului în promovarea cererii de revizuire fondată pe disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, raportat la modalitatea în care a fost apărat, în recursul recurentului O. V., intimatul pârât B. T., interzis judecătoresc.

Conform disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă hotărârea judecătorească poate fi supusă revizuirii „dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere”.

Textul legal are incidență atunci când lipsește cu desăvârșire apărarea ocrotitului sau când apărarea cu viclenie provine de la cei însărcinați să îl apere pe revizuent și să constea în manopere dolosive care au determinat în mod evident pierderea procesului.

P. urmare, prin instituirea acestui motiv de revizuire legiuitorul a urmărit să pună la dispoziția statului, a persoanelor juridice de drept public sau a incapabililor un mijloc procesual de retractare a hotărârii judecătorești prin care aceștia au fost prejudiciați, ca urmare a lipsei totale de apărare sau printr-o apărare realizată cu viclenie, pierderea procesului fiind urmarea directă a acestor activități.

În speță se constată că persoana pusă sub interdicție – B. T., a avut în cadrul recursului ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C., finalizat prin decizia civilă nr. 156/C/16.05.2014, calitatea de intimat pârât, singurul recurent fiind revizuentul prin prezenta cauză, O. V., iar recursul acestuia a fost respins ca nefondat, inclusiv față de intimatul pârât B. T..

În raport de poziția procesuală a numitului B. T. în recurs – aceea de intimat pârât, și față de soluția dispusă prin decizia civilă nr. 156/C/16.05.2014 a Curții de Apel C. (supusă revizuirii) Curtea constată că numitul B. T. a triumfat în recursul lui O. V., toate pretențiile acestuia din urmă cu privire la imobilul succesoral, cât și cu privire la dreptul său de a reține fructele civile culese prin închirierea imobilului supus partajului și refuzul de a plăti celorlalți coindivizari, inclusiv lui B. T., drepturile ce li se cuveneau din aceste chirii, au fost respinse ca nefondate.

P. urmare nu se poate reține în cadrul revizuirii deciziei civile nr. 156/16.05.2014 fondată pe disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă că apărarea de care a beneficiat intimatul pârât în recurs s-a bazat pe acte de viclenie, ce ar fi determinat pierderea procesului, cât timp interzisul judecătoresc – B. T., în calitate de intimat a câștigat acest proces, recursul promovat de O. V. fiind respins ca nefondat.

În raport de subiectul ocrotit de legiuitor prin adoptarea disp.art. 322 pct. 6 cod procedură civilă și față de soluția din recurs pronunțată în raport cu intimatul pârât B. T., toate pretențiile recurentului O. V. fiind respinse ca nefondate, se reține ca fiind fondată excepția lipsei de interes a revizuentului O. V. în promovarea cererii de revizuire întemeiată pe disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă în referire la o pretinsă lipsă de apărare sau la o apărare cu viclenie a oponentului său din recurs – B. T. (intimat pârât).

P. interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

În doctrină se arată că interesul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie legitim, să fie născut și actual, să fie personal și direct.

Referitor la această ultimă condiție, interesul este personal și direct în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva. Această cerință există și atunci când forma procedurală nu este promovată de titularul dreptului, ci de alte persoane sau organe cărora legea le recunoaște legitimarea procesuală, întrucât folosul practic se produce asupra titularului.

Or, în speță, Curtea constată că revizuentul nu a urmărit prin promovarea cererii de revizuire fondată pe disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă un folos material sau moral personal și direct, ci a invocat apărarea cu viclenie a adversarului său din recurs, intimatul pârât B. T., deși recurentul nu avea nicio calitate în raport cu interzisul judecătoresc și nici nu făcea parte din categoria persoanelor cărora legea le recunoaște legitimare procesuală.

Astfel se constată că pe parcursul procesului interzisul judecătoresc a fost citat în proces prin tutorele său legal – numita Bianga M. L., iar în condițiile art. 44 alin.(1) teza a II-a Cod procedură civilă pentru a se evita existența unei contrarietăți de interese între persoana ocrotită – B. T. și tutorele său, care era fiica reclamantei D. M., s-a numit un curator special, în persoana d-nei avocat I. S., care a participat la dezbateri și și-a expus opinia cu privire la toate problemele de drept supuse dezlegării instanței.

Se constată de asemenea, că instanțele, contrar voinței recurentului, care a solicitat să i se atribuie întregul imobil în litigiu, care este un spațiu comercial producător de venituri constante prin închiriere, au atribuit în deplină proprietate interzisului judecătoresc B. T. un lot în natură din imobilul situat în Medgidia, .. 1, corespunzător cotei sale indivize, ce conține spații comerciale supuse închirierii, și producător constant de venituri, necesare pentru întreținerea pârâtului intimat, iar pe de altă parte l-a obligat pe revizuentul O. V. să îi restituie lui B. T. fructele însușite cu depășirea cotei sale de proprietate, respectiv suma totală de_,89 lei. Autoritatea tutelară a confirmat încasarea parțială a datoriei de către interzisul judecătoresc, și anume primirea sumei de_,38 lei de la recurentul O. V., revizuentul datorându-i intimatului pârât diferența de 3311,5 lei.

Raportat la modalitatea de soluționare a recursului recurentului O. V. și avându-se în vedere poziția intimatului pârât B. T. în acest recurs, faptul că pretențiile recurentului au fost respinse în totalitate ca nefondate, iar intimatul pârât, B., care a beneficiat de apărător calificat angajat de tutorele său legal și ulterior, atât în apel cât și în recurs de un curator special desemnat conform art. 44 alin.(1) teza a Ii-a cod procedură civilă, a beneficiat de partajarea imobilului, prin atribuirea către acesta în natură, a unor spații comerciale producătoare de fructe, întrucât erau supuse închirierii conform actelor depuse la dosar, Curtea constată că revizuentul nu justifică un interes legitim pentru promovarea cererii de revizuire fondată pe disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, dispoziții legale reglementate în folosul persoanelor puse sub interdicție judecătorească – în speță intimatul B. T. care a triumfat în proces în raport cu recurentul O. V..

Pentru considerentele expuse, în baza art. 322 pct.6 Cod procedură civilă se va respinge cererea de revizuire ca fiind lipsită de interes.

În baza art. 274 Cod procedură civilă obligă revizuentul la plata sumei de 800 lei către intimatul B. T. și la 500 lei către intimata D. M., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe disp.art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă formulată de revizuentul O. V., domiciliat în București, Splaiul Independenței nr. 199, sector 6, împotriva deciziei civile nr. 156/C din 16.05.2014 pronunțate de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. M., domiciliată în Medgidia, ., .. A, ., B. T., interzis judecătoresc, prin tutore Bianga M.-L., domiciliată în C., ., județul C., M. C., domiciliat în București, ., ., P. D. – D., domiciliată în Lucieni, județ Argeș, A. CAMELUȚA, domiciliată în Hartiești, județul Argeș și în ., O. V., domiciliat în Călărași, ., ., O. C., domiciliat în comuna Hârtiești, ., județul Argeș și intimata autoritate tutelară P. T., cu sediul în T., județul C., ca tardiv formulată.

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe disp.art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, ca fiind lipsită de interes.

Obligă revizuentul la 800 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. T. și la 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata D. M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2015.

Președinte,

M. P.

Judecător,

D. P.

Judecător,

I. B.

Grefier,

C. M.

Red.dec.jud.M.P. 27.01.2015

Tehnored.gref.M.C. 04.02.2015/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 6/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA