Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 721/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 721/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 721/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 721
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: - Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - C. R.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul V. A. împotriva deciziei civile numărul 1240 din data de01 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanta C. M.-C., cu intimații intervenienți V. M., V. T., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât V. A. personal și asistat de avocat B. A. și avocat P. S. și intimata reclamantă C. M.-C. personal și asistată de avocat C. M. F., lipsind intimații intervenienți V. M., V. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat faptul că termenul a fost acordat pentru lipsa de apărare a intimatei reclamante, după care;
Avocat C. M. F. a susținut faptul că la termenul trecut deși s-a dispus amânarea cauzei la solicitarea sa personală, totuși instanța a luat o măsură cu privire la recalificarea întâmpinării; aceasta a fost depusă - trimisă prin poștă la data de 29 octombrie 2015- potrivit ștampilei de pe plic - și față de dispozițiile art.104 din Vechiul Cod procedură civilă aceasta trebuie păstrată ca întâmpinare și nu ca și concluzii scrise.
Avocat B. A. a susținut că, din punctul său de vedere, nu sunt 5 zile libere.
Instanța a revenit asupra măsurii calificării raportat la dispozițiile art.104 Cod procedură civilă vechi, făcând calculul, ținând seama și de data ștampilei de pe plic – 29 octombrie 2015 – față de termenul din 05 noiembrie 2015, a apreciat că întâmpinarea a fost depusă în termenul legal și a revenit asupra calificării acesteia, considerând-o întâmpinare și nu concluzii scrise..
Curtea a acordat cuvântul atât asupra excepției nulității recursului invocată de către intimata reclamantă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei cât și asupra recursului.
Avocat C. M. F. pentru intimata reclamantă C. M.-C. a susținut că prin motivele de recurs, practic s-au reluat apărările de la prima instanță din fond și din apel, se solicită instanței de recurs o reanaliză a situației de fapt și a probelor de la dosar; în realitate nu sunt motive de nelegalitate ci de netemeinicie.
Avocat B. A. pentru recurentul pârât V. A. a solicitat respingerea excepției nulității recursului dat fiind faptul că motivele sunt, din punctul său de vedere, foarte bine structurate și foarte explicite și fără a da naștere la interpretări, fiind motive de nelegalitate. Astfel, s-a solicitat, ca un prim motiv de recurs, să se constate că hotărârea atacată este nulă în baza art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. 2 și art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, dar și nelegală și neîntemeiată în raport de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă întrucât instanța nu a pronunțat o hotărâre motivată raportat la motivele invocate.
Al doilea motiv de nelegalitate invocat reprezintă încălcarea textelor de lege, art. 357 alin.2, art. 339 cod civil și art. 673 indice 3 Cod procedură civilă vechi.
Consideră că s-a pronunțat o hotărâre cu încălcarea acestor texte legale și sunt motive de nelegalitate.
Avocat P. A. pentru recurentul pârât V. A. a învederat că susține aceleași concluzii.
A susținut, cu privire la motivul de nulitate al hotărârii întemeiat pe art. 304 pct. 5 raportat la art.105 alin.2 și art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură, că hotărârea este nulă, susține nulitatea hotărârii întrucât nu este o motivare din partea instanței cu privire la probele existente în dosar, la motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat hotărârea și convingerea instanța de fond.Nu este o astfel de motivare din care să rezulte cum a stabilit instanța cota de 30% pentru intimată și 70% pentru recurent, în condițiile în care probatoriul în favoarea acestuia este „zdrobitor” în condițiile în care reclamanta nu a prezentat niciun fel de dovadă cu care să-și susțină veniturile realizate în perioada în care s-a edificat construcția și s-au achiziționat bunurile comune. Nu este o astfel de motivare raportat strict la probe și la coroborarea acestora care să justifice și să evidențieze motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței să pronunțe o astfel de hotărâre. În perioada în care s-a edificat construcția și s-au achiziționat bunurile comune intimata a fost studentă, nu a realizat niciun fel de venit, toate bunurile, inclusiv construcția casei au fost suportate din creditul pe care recurentul l-a contractat împreună cu părinții săi - pentru care este ipotecat apartamentul acestora; banii provin din acest credit la care se adaugă veniturile legale reale din salariul recurentului în toată această perioadă 2008 – 2011, venituri de 1 miliard.
A mai arătat că nu s-ar putea reține din niciun fel de probatoriu că intimata ar fi contribuit cu sume de bani și de lucruri astfel încât să se justifice o cotă atât de mare din bunurile comune.
A mai susținut, raportat la art. 357 Cod civil potrivit căruia la lichidarea comunității de bunuri în cadrul partajului, se determină cota parte ce revine fiecărui soț în baza contribuției avută de fiecare dintre soți la dobândirea bunurilor comune dar și la participarea la cheltuielile ocazionate de viața în comun, a solicitat să se observe că nu este o astfel de dovadă, poate și din acest motiv instanța nu s-a referit la niciun fel de dovadă în favoarea intimatei cu privire la contribuția acesteia la dobândirea bunurilor comune. Art. 357 Cod civil impune să se aibă în vedere contribuția părților, motiv pentru care consideră că instanța nu a avut în vedere și nu a analizat toate probele raportat la dispozițiile acestui articol.
A solicitat să se aibă în vedere că această casă este construită cu banii proveniți dintr-un credit contractat la bancă – la care mai este de plătit până în anul 2031 – de către recurent împreună cu părinții, precum și veniturile considerabile pe care recurentul le-a avut.
Instanța a solicitat să se exprime un punct de vedere și față de motivele invocate acum în recurs și care se circumscriu unor probleme dezlegate de către decizia de casare.
Avocat B. A. pentru recurentul pârât V. A. cu privire la acest aspect a susținut faptul că, întra-adevăr raportat la decizia de casare dar și la momentul la care părțile s-au căsătorit și în funcție de aer. 339 Cod civil – invocat de recurent ca fiind încălcat – chiar și dacă s-ar raporta la faptul că terenul a fost cumpărat în proporție de 90% pentru recurent și 10% pentru intimată, aceasta ar fi trebuit să fie și proporția la casă, întrucât dacă părțile ar fi urmărit ca bunurile ce urmau să se împartă sau ce le-au făcut împreună să fie distribuite altfel, altfel ar fi fost și cota. Sub acest aspect se aduc critici și aceasta este o critică importantă întrucât consideră că aceasta este cea cinstită având în vedere și doctrina și jurisprudența care este în sensul că soția, chiar dacă nu are niciun fel de venituri, să i se ia în calcul o anumită contribuție, dar din punctul de vedere al recurentului mai mult de 10% nu se impune pentru că aceasta a fost și voința părților manifestată într-un act autentic cu privire la terenul pe care urma să se construiască această casă în care părțile au locuit.
Referitor la încălcarea art.357 Cod civil privind lichidarea comunității de bunuri, se determină cota parte a soților realizată în timpul căsătoriei, consideră că un procent de 90% pentru recurent și 10% pentru intimată ar fi echitabil în raport de probele existente.
A solicitat să se observe că instanța nu a analizat faptul că recurentul are un contract de credit cu ipotecă pe casa părinților și nu a motivat în niciun fel sub acest aspect, că nu au fost analizate veniturile recurentului. De asemenea instanța trebuia să analizeze și dacă intimata a avut venituri,
A depus concluzii scrise.
A învederat că, cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Avocat C. M. F. pentru intimata reclamantă C. M.-C. a susținut faptul că sunt aceleași pledoarii susținute și în fața tribunalului, aceleași discuții pe probatoriu, deși dosarul se află în etapa procesuală a recursului. Alte aspecte din motivele de recurs vizează deja chestiuni tranșate definitiv de către Curtea de Apel în primul ciclu procesual, spre exemplu stabilirea regimului juridic al construcției.
A susținut, referitor la prima solicitare din recurs, că se schimbă obiectul acțiunii, obiectul cererii reconvenționale; se solicită instanței de recurs să se stabilească o contribuție de 100% asupra construcției, dar obiectul dosarului este partaj bunuri comune. Instanța și nimeni nu poate aprecia distinct cu privire la fiecare bun în parte. Aici se soluționează un partaj asupra bunurilor comune și nu se poate stabili separat pentru fiecare bun în parte o anumită cotă. Această solicitare o consideră inadmisibilă raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și al cererii reconvenționale.
Cu privire la critica referitoare la credit a susținut că din acesta s-a plătit în primul rând cota parte de 90% din teren și anumite cheltuieli cu nunta celor doi. Din contră, din interogatoriul complex și din probatoriul administrat la dosar, rezultă că banii din credit se finalizaseră în primele etape ale construcției. Intimata în apel, în rejudecare, a făcut dovada cu adrese la toate instituțiile și a încercata să arate veniturile avute. În plus nu trebuie raportat exclusiv la veniturile celor doi, întrucât părinții, familiile acestora au fost implicate la maximum la ajutarea celor doi pentru a-și construi un cămin, prin forță fizică, prin muncă, hrană pentru muncitori, ajutor financiar.
Consideră că prima instanță – judecătoria – analizând probatoriul a considerat că nu sunt criterii de stabilire clară a contribuției fiecărui soț raportat la aceste particularități – o muncă în comun a două familii pentru a ridica o casă – și a considerat că nu se pot determina cotele și a stabilit părți legale – jumătate/jumătate așa cum prevede legea. Practic, acest credit nu a fost folosit în integralitate pentru construcția casei.
În ceea ce privește critica privind nemotivarea hotărârii raportat la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă a susținut că este motivată în fapt și în drept.
În ceea ce privește criticile raportat la încălcarea dispozițiilor art. 357 alin. 2 și 673 indice 3 din Vechiul Cod de procedură civilă a susținut că a fost aplicată legea în mod corespunzător raportat venituri, la contribuție și la întreg probatoriul stabilit în instanță.
A învederat că, cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Avocat B. A. a arătatt, în replică, faptul că în ce privește susținerea în sensul că, creditul s-a folosit pentru nuntă sunt apărări sau susțineri pe care Curtea de Apel la momentul la care a casat – în recurs - nu le-a primit pentru că nu fuseseră invocate până atunci și prin urmare nu le putea invoca.
Cu privire la critica referitoare la art.304 pct. 5 a învederat că înțelege să aducă în vedere instanței faptul că toate hotărârile – și are câteva - în care Curtea de Apel a dat relevanța curentă acestui text de lege în sensul că instanțele trebuie să motiveze pe toate susținerile și apărările, chiar dacă sunt respinse ca neîntemeiate, înlăturate (...) trebuie să fie analizate fiecare în parte, nu făcându-se o referire la ele. A mai arătat că nu s-a dat relevanța cuvenită interogatoriului intimatei.
Curtea, în deliberare, a apreciat că dezvoltarea amplă a motivelor de recurs - și pentru a evita și o antepronunțare - succint a reținut că o parte din motivele de recurs fac posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, printre care și cele care se referă la aplicarea și interpretarea greșită a legii, drept pentru care a respins excepția nulității recursului pe acest considerent.
Instanța a pus în discuție și a interpelat părțile în sensul următor: se consideră că motivele de recurs în totalitate sunt menționate și în conținutul apelului sau sunt și anumite critici în plus dezvoltate, argumente aduse în plus față de motivele din apel și subsumate ideii că în apel, inclusiv la fila 76 din dosar, partea s-a catonat foarte mult pe cererea de stabilire a cotei de 80% respectiv 20%, iar în recurs se face vorbire de cota de 90% și respectiv 10%; toate motivele de apel coincid cu cele de recurs sau sunt și probe în plus suplimentare.
Avocat B. A. a susținut faptul că sunt și motive în plus suplimentare având în vedere și decizia de casare.
Avocat C. M. F. a susținut faptul că, din punctul său de vedere, s-au schimbat susținerile în funcție de evoluția dosarului.
A mai susținut, în replică, faptul că se uită că de câțiva ani imobilul bun comun este folosit în exclusivitate de către recurent, iar intimata plătește chirie.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1240/ din 01 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de V. A., împotriva sentinței civile nr.3872/18.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-intervenienți V. M., V. T. și intimata-reclamantă C. M.-C..
S-a schimbat în parte IAP și sentința.
S-a constatat că reclamanta și pârâtul sunt coproprietari asupra terenului in suprafața de 400 mp situat in C., . 1 c, in cote de 1/10 pentru reclamantă și 9/10 pentru pârât și dispune ieșirea din indiviziune.
S-a constatat contribuția reclamantei și pârâtului la dobândirea bunurilor comune, reținute prin IAP din 26.06.2012 în proporție de 30% pt reclamantă și 70% pentru pârât și s-a dispus iesirea din indiviziune.
S-au menținut celelalte dispoziții ale IAP-ului.
S-au atribuit loturile astfel:
Lotul nr 1 în valoare de_ lei s-a atribuit reclamantei, care a primit următoarele bunuri: mobilier dormitor, perdea dormitor, draperie dormitor, galerie dormitor, mobilier bucătărie, perdea bucătărie.
Va primi sultă de la apelantul pârât suma de_ lei.
Lotul nr 2 în valoare de 154 130 lei s-a atribuit apelantului-pârât care a primit următoarele: mobilier baie, aragaz Zanusi, galerie bucătărie, combină frigorifică, colțar piele ecologică, masă, perdea, galerie, boiler electric Ariston, chiuvetă inox -bucătărie, imobilul casă de locuit situat pe 400 mp teren și împrejmuirea. va plăti sultă intimatei reclamante_ lei.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 184/11 Martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă C. M.-C. împotriva deciziei civile nr. 797/14.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Vîșlan A., precum și cu intimații-intervenienți V. M. și V. T., având ca obiect partaj bunuri comune.
A fost casată decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de apel a rejudecat motivele de apel formulate de către apelant, cu accent pe criticile ce vizează cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune, a căror analiză nu a fost efectuată pe fond de către instanța de apel, fiind considerată a fi rămas fără obiect, având în vedere soluția pe care a ales să o pronunțe.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului D.-Secția Minori și Familie sub nr._ .
În cererea de apel a fost criticată atât încheierea de admitere în principiu cât și sentința sub următoarela aspecte:
Apelantul a susținut că încă de la pronunțarea IAP in cauza de fata, instanța de fond a stabilit cote contributive in neconformitate cu situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, stabilind cote contributive egale chiar si pentru bunurile proprii dobândite dinainte de căsătorie.
Mai mult, in mod greșit prin IAP s-a retinut o cotitate de dobândire a suprafeței de teren din litigiu de 1/2 pentru fiecare parte lucru contrazis de către contractul de vânzare cumpărare din data de 27.11.2007 ce prevede 10% reclamanta si 90%"parat, act de vânzare cumpărare încheiat înainte de căsătorie.
A aratat că din probatoriul administrat rezulta ca la data căsătoriei casa era ridicata in proporție de peste 80%, chiar daca autorizația de construcție a fost solicitata abia la o luna după căsătorie.
Astfel, interpretarea instanței de fond ca imobilul construcție a fost edificat după căsătorie conform autorizației de construire este contrazis de contractul cu firma constructoare, de documentele de achiziție a materialelor de construcție cu mult înainte de căsătorie si chiar de declarațiile tuturor martorilor audiați in cauza.
Observând contractul de vânzare cumpărare pentru materiale de construcție anterior căsătoriei ( 22.11.2007) si chitanțele de plata din 31.03.2008 ( pag 93-101 dosar fond) instanța nu putea stabili decât ca situație reala de fapt achizitionarea acestora in nume propriu fiind necesara excluderea lor de la masa partajabila.
Cu toate ca prin IAP se pronunța la o cotitate de 1/2 fata de coachizitarea terenului, fără a da o încheiere de revenire asupra lAP-ului, . totul nejustificat, modifica aceasta cotitate si o corectează fără sa facă vreo justificare prin hotărârea de fond, fiind un motiv de totala nelegalitate a hotărârii astfel atacate.
Intimata C. M. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, formulat de paratul-reclamant Vislan A., ca nefondat si menținerea ca legala si temeinica a sentinței civile nr.3872/12.03.2013 pronunțata de Judecătoria C. in dosarul sus-mentionat.
A sustinut că, in ceea ce privește bunurile comune reținute in IAP, in afara imobilului casa si teren intravilan, acestea au fost recunoscute de către paratul - reclamant atât la interogatoriul luat in fața instanței de fond cat prin procesul-verbal încheiat la data de 28.09.2011 si semnat de către ambele părți din proces.
In ceea ce privește casa supusa partajării, cotele stabilite de către instanța de fond sunt cele corecte, având in vedere probatoriul administrat in cauza,in speța proba cu înscrisuri coroborata cu proba testimoniala
În rejudecarea apelului tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de apelant prin apărător, sens în care s-au depus la dosar acte, contracte de credit, extrase de cont, facturi.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel invocate, dar și prin prisma celor reținute prin decizia nr.184/11.03.2015 a Curții de Apel C., tribunalul a apreciat ca fondat apelul formulat în cauză admițându-l, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Cu referire la motivul ce vizează cotele contributive ale soților privind bunurile dobândite atât în timpul căsătoriei, cât și înainte de căsătorie, Tribunalul a apreciat că instanța de fond a reținut în mod greșit cote egale.
Astfel cu referire la suprafața de 400 mp. teren, pe care părțile au edificat construcția, bun dobândit înainte de căsătoria părților, s-a observat din convenția părților că acestea au avut cote contributive diferite, respectiv 90% apelantul și 10% intimata reclamantă, astfel încât aceștia sunt proprietari asupra terenului în cotele sus menționate.
Situația juridică a imobilului casă de locuit a fost reglementată prin decizia Curții de Apel prin care s-a statuat că imobilul este bun comun urmând să fie reținut ca atare.
În ceea ce privește contribuția părților la dobândirea bunurilor comune reținute prin IAP-ul din 26 06 2012, din probele dosarului Tribunalul a reținut că apelantul pârât a avut o contribuție de 70%, iar intimata reclamantă de 30%.
Astfel, la data încheierii căsătoriei părților imobilul casă de locuit era deja ridicat "la roșu", tocăria și acoperișul montate, aspect ce poate fi observat din fotografiile depuse la dosar, fotografii necontestate de reclamantă. La filele 114-123 din dosarul de fond se regăsesc toate facturile, bonurile fiscale, contract de achiziție în rate a BCA-ului, prin care s-au cumpărat toate materialele de construcție de către apelant și de mama acestuia. Au fost depuse la dosar și adeverințe cu veniturile realizate de cei doi soți din care rezultă faptul că intimata reclamantă a realizat venituri mult mai mici decât apelantul pârât.
Față de aceste considerente și văzând și dispozițiile art. 296 C.p.civ. tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte IAP-ul și sentința.
A constatat că reclamanta și pârâtul sunt coproprietari asupra ternului în suprafață de 400 mp., situat în C., .. 1C, în cote de 1/10 pentru reclamantă și de 9/10 pentru pârât și a dispus ieșirea din indiviziune.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale IAP-ului.
A atribuit loturile astfel:
Lotul nr 1 în valoare de_ lei se va atribui reclamantei, care va primi următoarele bunuri: mobilier dormitor, perdea dormitor, draperie dormitor, galerie dormitor, mobilier bucătărie, perdea bucătărie.
Va primi sultă de la apelantul pârât suma de_ lei.
Lotul nr 2 în valoare de 154 130 lei atribui apelantului -pârât care va primi următoarele: mobilier baie, aragaz Zanusi, galerie bucătărie, combină frigorifică, colțar piele ecologică, masă, perdea, galerie, boiler electric Ariston, chiuvetă inox -bucătărie, imobilul casă de locuit situat pe 400 mp teren și împrejmuirea. va plăti sultă intimatei reclamante_ lei.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul V. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond, într-o primă teză, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate precum și a IAP – ului și pe fond admiterea cererii reconvenționale în sensul reținerii contribuției exclusive în ceea ce privește imobilul casă de locuit și împrejmuire edificat pe terenul achiziționat pe cote părți de acesta și de reclamantă.
Într-o teză subsidiară, admiterea cererii reconvenționale, în sensul modificării cotelor stabilite de instanța de fond, ca fiind de 90% pentru pârât și 10% pentru reclamanta-intimată, (având în vedere contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor comune) pentru bunurile mobile și imobile și ca o consecință a stabilirii cotelor valorice pentru fiecare dintre părți din valoarea totală a a cestor bunuri, să fie atribuite în totalitate acestuia care deține posesia atât pentru bunurile mobile cât și pentru imobilul casă, pârâtul urmând a plăti sulta aferentă cote de 10% reclamantei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
De asemenea, consideră că hotărârea atacată este nulă în baza art. 304 pct.5 raportat la art. 105 alin. 2 și art. 261 alin. 1pct. 5 C.Pr.Civilă dar și nelegală și neîntemeiată în raport de art. 304 pct.8 și 9 C.Pr.Civ.
Astfel, solicită casarea hotărârii în baza art.304 pct.5 raportat la art.261 alin.1 pct.5 raportat la art. 105 alin.2 C.Pr.Civ.
Consideră că hotărârea pronunțată este nulă, având în vedere lipsa motivării cu privire la motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
De altfel, consideră că instanța nu motivează în nici un fel în ceea ce privește contribuția reclamantei la construirea casei, din lipsa probelor care să susțină cota exagerat de mare, atribuită acesteia de 30% din imobil în condițiile în care nu a avut nici un fel de venituri.
Raportat la probele din dosar: înscrisuri, interogatoriu reclamantei, contractul de credit,. reiese că voința comună a părților cu privire la cota de contribuție asupra imobilului construcție, nu poate fi alta decât cea avută în vedere la achiziționarea terenului și aceasta fiind raportată și reflectată de posibilitățile materiale ale fiecăruia dintre ei.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate în raport de art. 304 pct.8 și 9 C.Pr.Civilă, pârâtul susține că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea următoarelor texte de lege art. 357 alin. 2, art. 339 C.Civil și art.673 ind.3 C.Pr.Civ. vechi.
Astfel, în conformitate cu art. 357 alin. 2 C.Civil, potrivit căruia la lichidarea comunității de bunuri în cadrul partajului, se determină cota parte ce revine fiecărui soț pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune cât și la îndeplinirea obligațiilor comune, consideră că instanța a nesocotit acest text legal având în vedere ca a acordat pentru intimata reclamantă o cotă de contribuție de 30% fără a fi susținută de vreo probă legală și reală, așa cum impune textul de lege, având în vedere dovada unor venituri infime ale acesteia și fără a se considera și contribuția acesteia din aceleași venituri infime la cheltuielile de întreținere ale familiei.
Cu alte cuvinte, în condițiile în care intimata nu a realizat niciun venit nici chiar pentru a se întreține personal, iar pârâtul a avut venituri de peste un miliard de lei vechi dovediți cu acte, instanța îi stabilește intimatei o cotă de contribuție de 30% din imobilul casă.
În concret, instanța nu a analizat la determinarea cotelor părți de contribuție, faptul că pârâtul a contractat un credit împreună cu părinții săi de 40 000 Euro din care_ Euro a cumpărat terenul și 24 000 Euro pentru construcția casei, aceasta fiind oricum edificată la roșu până la data încheierii căsătoriei, reclamanta neavând niciun venit până la perfectarea căsătoriei și implicit până la ridicarea casei.
În ceea ce privește veniturile reclamantei, aceasta a fost studentă la taxă și nu a avut nici un venit până la căsătorie, iar din luna a 8-a 2008, a primit ajutor de șomaj până la sfârșitul anului 2008.
A menționat că în acest sens, instanța trebuia să se pronunțe având în vedere probele din dosar: interogatoriu, martori audiați, înscrisuri, contract credit, adeverință șomaj, prima de la stat, adeverință de venit pârât, autorizația de construcție nr. 1612/15.120.2008, autorizația nr. 454/2007 pentru branșamente utilități, contract de achiziție a BCA, bilanțul pe anul 2007. 2008, 2009 și 2010 al firmei ., anexele depuse.
Toate aceste probe analizate în mod corespunzător, ar fi dus la stabilirea exactă a stării de fapt și demonstrarea susținerilor recurentului pârât.
Dacă părinții intimatei ar fi ajutat-o întradevăr cu diverse sume de bani la construirea casei este evident că ar fi formulat cerere de intervenție în interesul acesteia și ar fi dovedit cu probe sumele de bani. Reclamanta nu a avut nici un venit.
În ceea ce privește nesocotirea de către instanța a dispozițiilor art. 673 ind. 3 C.Pr.Civilă Vechi învederează că instanța nu a ținut cont de recunoașterea intimatei reclamante, cu privire la faptul că imobilul casă era ridicat la roșu înainte de căsătorie precum și că, creditul bancar obținut de pârât și părinții săi a fost folosit la construirea casei.
Astfel, intimata reclamantă a recunoscut la interogatoriu că suma obținută din acest credit a fost folosită la construirea casei și este absolut nelegal ca instanța să nu țină cont în niciun fel de acest împrumut cu care s-a construit casa și care este în prezent neachitat iar acesteia i se atribuie o cotă de contribuție dintr-o casă neachitată în prezent la care va mai plăti rate încă 16 ani.
Ori, având în vedere folosirea sumei provenită din creditul său și al părinților săi, consideră că se impune majorarea cotei de contribuție la realizarea bunurilor comune la 90%, iar pentru intimata reclamantă la 10%.
De altfel, consideră că instanța nu motivează în nici un fel în ceea ce privește contribuția reclamatei la construirea casei, din lipsa probelor care să susțină cota exagerat de mare atribuită acestei de 30% din imobil, în condițiile în care nu a avut nici un fel de venituri.
Astfel, în conformitate cu art. 339 C.Civil, numai bunurile dobândite după căsătoria soților fac parte din bunurile comune în devălmășie a soților, deși este evident din probele din dosar că imobilul casă era realizat fără finisaje interioare și exterioare la momentul căsătoriei părților și, prin urmare, în conformitate cu textul legal mai sus menționat, nu putea face parte din masa partajabilă.
Totuși, având în vedere decizia Curții de Apel C. nr. 184/11.03.2015, consideră recurentul, că i se cuvine o cotă de 90% din toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei, inclusiv din construcție, având în vedere valoarea și dovada contribuției fiecăreia dintre părți la dobândirea acestor bunuri.
Astfel, Curtea de Apel C. a reținut că viitori soți ar fi făcut o înțelegere înainte de căsătorie manifestată prin achiziționarea terenului în vederea construirii casei în cotă de 90% pentru recurentul pârât și 10% pentru pârâtă așa cum se menționează în contractul de vânzare cumpărare al terenului.
Deci, voința comună a părților cu privire la cota de contribuție asupra imobilului construcție nu poate alta decât cea avută în vedere la achiziționarea terenului și aceasta fiind raportată și reflectată de posibilitățile materiale ale fiecăreia dintre părți.
Nu se poate reține apărarea reclamantei că pârâtul nu a solicitat prin cererea reconvențională o cotă majorată la dobândirea bunurilor comun, în condițiile în care acesta a solicitat prin această cerere mai mult decât o cotă majorată și anume sa se rețină contribuția exclusivă a sa la edificarea casei.
Ori, conform principiului de drept, „cine poate mai mult, poate și mai puțin” – consideră că, dacă a solicitat o contribuție de 100% la casăm cu atât mai mult, poate solicita și primi o cotă de 90%.
Intimata reclamantă C. M. C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că, în etapa procesuală a recursului, nu se pot analiza probele și nu se poate stabili o altă situație de fapt baza unei noi evaluări a acestora, singura atribuție a instanței de recurs, în speță fiind aceea de a stabili modul în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale relevante în această materie de către instanțele de fond și de apel.
Instanța de recurs nu are atributul de a analiza probele invocate de recurent și nici să stabilească o altă situație de fapt pe baza acestora, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct.10 și 11 Cod Procedură Civilă, pe care le invocă, în realitate recurentul, fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.
Se susține că, hotărârea recurată ar fi nulă, având în vedere lipsa motivării.
Consideră că recurentul are în vedere motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 și nu pct.5.
Din analiza deciziei recurate, mai exact pagina 5, se desprinde că decizia și convingerea instanței a avut în vedere probele de la dosar, se reține că regimul juridic al clădirii a fost reglementat prin decizia Curții de Apel, analizează regimul juridic al termenului, prezintă situația de fapt cu privire la construcție și are în vedere veniturile părților.
În cazul comunității de bunuri, pentru a stabili contribuția soților, în vederea efectuării partajului, nu putem distinge între bunuri mobile și bunuri imobile, ci acestea împreună, evident, constituie masa partajabilă, cu privire la care se stabilește cota de contribuție și asupra căreia se impută aceasta.
Analiza recurentului cu privire strictă la construirea clădirii, pe de o parte este contrazisă de probatoriul administrat și pe de altă parte încalcă regula deja enunțată.
Nici dispozițiile art. 304 pct.9 C.Pr.Civ., nu este incident în speță, instanța analizând cauza prin prisma dispozițiilor art. 30 Codul familiei pe care le-a aplicat corespunzător și conform cărora: „bunurilor dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților”.
S-au depus înscrisuri și concluzii scrise.
Curtea examinând recursul promovat de către recurentul pârât V. A. prin prisma principiului disponibilității, constată că acesta este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Are prioritate în examinare critica privind nemotivarea hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Hotărârea atacată cu prezentul recurs este deficitară sub aspectul motivării.
Se constată, din verificările motivării sentinței, că în realitate instanța de fond nu a făcut o motivare a hotărârii în fapt și în drept astfel încât pe calea controlului judiciar, Curtea să poată analiza justețea acesteia.
Motivarea hotărârii reprezintă arătarea argumentelor ce sunt aduse pentru justificarea temeiniciei și legalității soluțiilor pe care instanțele judecătorești sau alte organe de jurisdicție le pronunță în cauzele judecate.
Motivarea hotărârii se face în fapt și în drept: 1) Motivarea în fapt cuprinde analiza și evaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit existența sau inexistența faptelor și împrejurărilor care au generat litigiul dintre părți, respectiv pentru ce au fost admise susținerile uneia din părți și înlăturate cele formulate de cealaltă parte.
Motivarea în drept cuprinde justificarea aplicării în cauza judecată a anumitor norme de drept și de ce li s-a dat acestora o anumită interpretare. Rațiunea și obligativitatea motivării oricărei hotărâri o dau următoarele considerații și interese: a) constituie o garanție pentru justițiabili, care, din expunerea sistematică și logică a considerațiunilor de fapt și drept, pot cunoaște temeiurile ce au condus la soluția dată cauzei și pot ataca hotărârea combătând temeiurile pe care le găsesc nefondate.
Conform art.261 pct.5 C.Pr.Civ., o hotărâre cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, trebuind să existe o concordanță între motivare și dispozitiv.
Motivarea unei hotărâri nu este problemă de volum, ci una de conținut.
Motivarea hotărârii înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.
Cercetarea fondului cauzei rezulta din însăși motivarea deciziei, a fondului intrinsec al cauzei, între acestea existând o legătură de necesitate și suficiență, or, în situația în care argumentele instanței nu se regăsesc în considerente aceasta echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Or, instanța nu argumentat și nu a răspuns tuturor criticilor și apărărilor formulate atât de către reclamantă, cât și de către pârât și de intervenienți.
În consecință, față de cele arătate, Curtea constată că neindicarea legilor aplicabile incidente în cauză, instanța nemotivând în drept prin prisma analizării pricinii în lumina dispozițiilor art. 357 Cod Civil, în privința stabilirii cotelor de contribuție, echivalează cu necercetarea fondului cauzei și atrage imposibilitatea exercitării controlului judiciar în ceea ce privește aplicarea legii de către instanța anterioară, la situația de fapt reținută de aceasta.
Potrivit art. 357 Noul Cod Civil, „În cadrul lichidării comunități, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor.
În acest scop se determină mai întâi cota parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
Se constată față de cele ce preced, că instanța nu a evidențiat aplicarea dispozițiilor legale în vederea stabilirii cotei în drept, în raport cu contribuția părților.
Se impunea ca instanța să stabilească o cotă parte din drept corespunzătoare contribuției ca și câtime, raportat și făcând trimitere la probele administrate.
Se constată că instanța de fond a analizat cauza singular doar în raport cu pârâtul nu in opoziție cu partea adversă, reclamanta, pentru a se forma o imagine complexă și lămuritoare, a pricinii.
În acest sens, în hotărârea de fond se reține că, la data încheierii căsătoriei părților imobilul casă de locuit era deja ridicat "la roșu", tocăria și acoperișul montate, aspect ce poate fi observat din fotografiile depuse la dosar, fotografii necontestate de reclamantă. La filele 114-123 din dosarul de fond se regăsesc toate facturile, bonurile fiscale, contract de achiziție în rate a BCA-ului, prin care s-au cumpărat toate materialele de construcție de către apelant și de mama acestuia.
De asemenea, instanța de fond nu a analizat probele în mod coroborat pentru a arăta cum și-a format convingerea.
Este de principiu că, aprecierea probelor constă în operațiunea mentală pe care o va face instanța pentru a putea determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte precum și ale tuturor probelor împreună. Judecătorul va examina cu atenție probele administrate în cauză, pronunțând soluția pe baza acestora, în raport cu intima sa convingere.
Or, în cauză tribunalul, era necesar să analizeze probele nu în mod singular, ci punând în balanță probele administrate de către ambele părți, trebuind analizate probele unei părți în opoziție cu partea adversă, tocmai în vederea formării unei convingeri bazată pe elemente obiective.
Conform jurisprudenței Curții Europene, noțiunea de proces echitabil în sensul art.6 CEDO presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse.
Or, în cauza de față instanța nu s-a pronunțat și nu a argumentat tocmai probleme esențiale, motive care erau determinate pentru verificarea realizării soluției care s-a pronunțat și analizarea ulterioară a celorlalte capete de cerere a căror soluție depinde în mod inevitabil de soluționarea acestora (cauza Albina împ.României publicată în M.Of.1049/25.11.2005).
Se ține seama atât de faptul că hotărârea din punctul de vedere arătat nu a fost motivată, cât și de dispoz.art.6 CEDO a reglementării dreptului la un proces echitabil și art.13 CEDO privind dreptul de acces la o instanță.
Astfel, dreptul de acces la o instanță și posibilitatea exercitării unor acțiuni trebuie să existe la un nivel suficient de certitudine, nu numai în teorie dar și în practică deoarece în caz contrar, ele sunt lipsite de efectivitate și accesibilitate.
Pentru ca o acțiune să fie considerată accesibilă trebuie ca reclamantul să o poată exercita el însuși, în mod direct. De asemenea acțiunea ce va fi utilizată trebuie să fie adecvată și eficace, adică de natură a conduce la înlăturarea încălcărilor invocate.
Eficacitatea unei acțiuni se apreciază în raport cu dispozițiile legale naționale în vigoare, cu jurisprudența în materia aplicării acestora și chiar în funcție de opinia generală a doctrinei cu privire la trăsăturile acelei acțiuni data când ea putea fi exercitată.
În ceea ce privește instanța națională – de care vorbește art. 13- trebuie subliniat că jurisprudența Curții, cere existența unui remediu intern care să permită autorităților naționale competente să decidă atât asupra fondului unei plângeri privind un drept din Convenție cât și să acorde reparații adecvate.
În lumina dispozițiilor art.6 și 13 din Convenția Europeană de Apărare a Drepturilor Omului (CEDO) – pentru realizarea unei protecții eficace a dreptului persoanei nu este suficientă numai consacrarea unor drepturi substanțiale, ci este necesar a fi respectate și garanțiile fundamentale de ordin procedural ce însoțesc aceste drepturi ce își găsesc reglementarea și în dreptul românesc.
Fundament al dreptului atât procedurile pe care Convenția le reglementează, trebuie respectate imperativ cât și principiile de drept procedural care asigură și garantează persoanei dreptul la un proces echitabil.
Una dintre garanțiile privitoare la procedură prin prisma art.6 CEDO – referitor la motivarea hotărârii sau analizării tuturor probelor în contextul analizării criticilor invocate –au fost încălcate în speță.
Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârii prin prisma analizării tuturor criticilor invocate și a probelor administrate.
Justițiabilul trebuie să se convingă că s-au examinat toate probele administrate și în plus enunțarea problemei de drept și de fapt pe care instanța s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs.
Argumentele decisive pentru soluționarea cauzei trebuie să-și găsească însă reflectare în hotărâre ( Comisia EDO, Dec.din 2 aprilie 1973, Curtea EDO Hiro Balani C. Spania, Hot.din 9 dec.1994 . nr.303 p.25 – par.28).
În speță instanța nu a răspuns tuturor aspectelor invocate.
Era necesar ca instanța de apel să pronunțe soluții clare, susceptibile de executare, care să nu genereze conflicte viitoare.
Totodată, sub aspectul neanalizării tuturor aspectelor semnalate se are în vedere faptul că una dintre garanțiile procesului echitabil procesului echitabil îl reprezintă egalitatea armelor.
Conform jurisprudenței organelor de la Strasbourg, principiul egalității armelor, atât în civil cât și în penal cere ca „ fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a vis de partea adversă”.
În temeiul acestui principiu, trebuie acordat ambelor părți un drept comparabil de acces la dosarul cauzei.
De asemenea, acest principiu cere acordarea unei posibilități de a combate argumentele invocate de partea adversă.
Nu este suficient ca instanța să constate anumite aspecte în mod general, ci este important să stăruie în aflarea adevărului, prin lămurirea tuturor aspectelor pe care le semnalează și pe care consideră că sunt nelămurite.
Egalitatea armelor, element inerent al dreptului la un proces echitabil, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj în comparație cu adversarul său (Hot.din 09 dec.1994 camera CEDO v.Berger).
Hotărârea pronuntată de instanta de apel nu răspunde cerintelor textului de lege enuntat art.261 pct.5 C.pr.civilă, întrucât instanța nu se pronunță pe toate aspectele așa cum s-a arătat și nu motivează implicit, astfel încât instanta de apel este în imposibilitatea exercitării controlului judiciar, neputând cunoaste argumentele pentru care au fost retinute ori înlăturate sustinerile sau apărările părtilor.
Neanalizarea și nemotivarea cauzei în contextul arătat, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
De principiu, critica din apel privind nemotivarea este încadrabila în art. 304 pct.7 privind un caz de modificare, dar acest caz îl regăsim ca motiv de casare în dispozițiile art. 312 pct.5 teza 1Cod Civil, caz în care nemotivarea unor aspecte echivalează cu însăși necercetarea fondului și având în vedere și data promovării acțiunii ulterior intrării în vigoare a Legii 2/2010, Curtea urmează să admită recursul, să caseze decizia și să rețină cauza spre rejudecare, cu fixarea termenului la data de 21.01.2016.
Avand prioritate in examinare prima critica a recursului privind nemotivarea hotararii atacate sub aspectul celor semnalate, aceasta face de prisos analizarea celorlalte critici din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul V. A. împotriva deciziei civile numărul 1240 din data de01 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanta C. M.-C., cu intimații intervenienți V. M., V. T., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Casează sentința și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen la data de 21.01.2016.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 03 decembrie 2015.
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, C. R. | Judecător, T. R. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.L.N.
Thn.Red.DO/3 ex.
22.12.2015
| ← Strămutare. Sentința nr. 144/2015. Curtea de Apel CRAIOVA |
|---|
