Revendicare imobiliară. Decizia nr. 94/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1945/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 94
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător M. P.
Judecător M. C.
Grefier M. V. A.
*****************************
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenții N. D. G., N. C., împotriva deciziei nr. 404/R din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I.Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații ., C. L. AL COMUNEI G..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat P. D. pentru revizuenții N. D. G., N. C., intimata ., reprezentată de avocat M. D., lipsind intimatul C. L. AL COMUNEI G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat depunerea întâmpinării formulată de intimata UAT ..
S-a comunicat copia întâmpinării, revizuenților, prin avocat.
Avocat P. D. pentru revizuenții N. D. G., N. C., nu a solicitat termen pentru observarea întâmpinări.
Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilități cererii de revizuire invocată de intimată prin întâmpinare.
Avocat M. D. pentru ., a solicitat admiterea excepției având în vedere condițiile de admisibilitate prevăzută de art. 322 Cod procedură civilă.
Prin decizia nr. 404/R din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I.Civilă în dosarul nr._ *, a fost respins recursul reclamanților, decizia atacată cu revizuire îndeplinind doar condiția că este o hotărâre dată de instanța de recurs, dar nu se evocă fondul.
Avocat P. D. pentru revizuenții N. D. G., N. C., a solicitat respingerea excepției de inadmisibilitate a cererii de revizuire.
Curtea a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimatul ., având în vedere dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. 2 Cod procedură civilă, care prevede expres, fără a distinge, că hotărârile potrivnice date de instanțele de recurs, pot face obiectul cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. 1 Cod procedură civilă.
Instanța a acordat cuvântul asupra cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată.
Avocat P. D. pentru revizuenții N. D. G., N. C., a susținut oral motivele cererii de revizuire formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei nr. 404/R din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I.Civilă în dosarul nr._ *, întrucât este potrivnică deciziei nr. 128/R din 6.07.2010 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ și a deciziei nr. 193/R pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat M. D. pentru ., a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, nu există tripla identitate, respectiv identitate părții, cauză și obiect.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față
Prin cererea adresată Judecătoriei Vînju M., la data de 18.09.2012, reclamanții N. D. G. și N. C. au chemat în judecată pe pârâții . și C. L. G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 4600 m.p. situată în intravilanul, comunei G., județul M., cu vecinii: N – S.C R. Invest SRL, E – DJ 562, S – Dispensar Veterinar, V – L. I., D. I.; să ridice construcțiile edificate cu rea credință pe terenul proprietatea reclamanților; să fie obligați la plata sumei de 7200 lei reprezentând venitul pe care aceasta l-a încasat din folosința terenului pe ultimii trei ani și în temeiul art.60-63 C.proc.civ. chemarea în garanție respectiv S.C Transport Auto SA în vederea răspunderii pentru evicțiune în cazul căderii reclamanților în pretenții, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1093/02.05.2013 Judecătoria Vînju M. a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect „revendicare imobiliară și pretenții”, a obligat pârâții să lase in deplină proprietate și pașnică posesie reclamanților terenul intravilan in suprafața de 4600 m.p. situat in ., cu vecinătățile N-. ( fosta Agromec), E-DJ 562, S- Dispensar Veterinar, V- L. I., D. I., a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la ridicarea construcțiilor realizate și capătul de cerere privind obligarea pârâților la venitul realizat din folosirea terenului.
A respins cererea de chemare în garanție și a obligat pârâți către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată constând în suma de 2331 lei reprezentând taxa de timbru și la suma de 5 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenții reclamanți N. D. și N. Caudiu și recurenții pârâți . și C. L. al comunei G..
Prin Decizia nr.1043/R/15.10.2013, Tribunalul M. a admis recursurile formulate de recurenții reclamanți N. D. și N. C. și recurenții parați . și C. L. G., împotriva sentinței civile nr.1093/02.05.2013 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu chematul în garanție . cabinet Individual de Insolvență P. E., a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe reținându-se următoarele:
Judecătoria Vînju M. a înregistrat cauza sub nr._ * și prin sentința civilă 463/02.04.2014 a respins acțiunea având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamanții N. D. G., și N. C., împotriva pârâților . și C. L. G., și chematul în garanție .-prin Cabinet Individual de Insolvență P. E., ca neîntemeiată.
A disjuns cererea de chemare în garanție formulată de reclamanții N. D. G. și N. C. împotriva . prin Cabinet de Insolvență P. E.. A respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. A luat act că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată pe această cale. A stabilit termen pentru soluționarea cererii de chemare în garanție la 30.04.2014.
Față de soluția dată capătului de cerere privind revendicarea, au fost respinse și capetele de cerere privind obligarea pârâților să ridice construcțiile realizate pe teren și să plătească suma de 7200 de lei despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții N. G. D. și N. C., invocând motive de nelegalitate cu trimitere la disp. art. 304 pct. 8 și 9 c.p.civ.
Prin decizia nr. 404/R 04 Noiembrie 2014 pronunțată în Dosar nr._ *, TRIBUNALUL M. SECȚIA I CIVILĂ a respins, ca nefondat, recursul, formulat de recurenții reclamanți N. D. G. și N. C., împotriva sentinței civile nr. 463/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în contradictoriu cu intimații pârâți ., C. L. G. și intimatul chemat în garanție . – prin consultant Insolvență SPRL, având ca obiect revendicare imobiliară
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport de criticile formulate, probele administrate și actele normative cu incidență în cauză, tribunalul a constatat că recursul este nefondat, cu următoarea motivare:
Instanța de fond în soluția pronunțată fără a înlătura actele exhibate de părțile litigante în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului aflat în litigiu, a procedat la compararea drepturilor autorilor de la care provin terenurile, pentru a stabili care este cel mai bine caracterizat, operațiune care se impunea în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Analizând actele aduse în probațiunea dreptului de proprietate de recurenții reclamanți și făcând o interpretare coroborată a dis part. 19 și 20 din legea 15/1990 și HG nr. 894/02.02.1991, instanța de fond constatând insuficiența probatorie a dreptului de proprietate al recurenților datorită lipsei certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a respins petitul având ca obiect revendicare.
Recurenții reclamanți în motivarea căi de atac exercitată au invocat că instanța de fond a dat o interpretare vădit eronată dispozițiilor art. 20 și 22 din legea 15/1]990, text în conformitate cu care la momentul transformării din întreprindere în societate comercială, întreg patrimoniul era trecut în cadrul societății nou înființată respectiv, ., societate de la care recurenții reclamanți au cumpărat și respectiv au adjudecat terenul în litigiu.
Cu alte cuvinte, recurenții reclamanți pretind că dreptul de proprietate al societății comerciale de la care au dobândit terenurile s-a născut prin efectul legii fără a fi necesare alte formalități, de natură să conducă la transferul dreptului de proprietate.
Critica este nefondată pentru următoarele considerente:
În temeiul disp. legii 15/1990, fosta Întreprindere economică de stat ITSAIA a fost transformată în societate comercială, respectiv ..
În conformitate cu disp. art. 20 alin. 2 din legea 15/1990, bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.
Autoarea societății comerciale de la care recurenții reclamanți au cumpărat și respectiv adjudecat terenurile aflate în litigiu „ITSAIA” a avut asupra acestora un drept de administrare directă ale cărei atribute nu se confundă cu cele corespunzătoare dreptului real de proprietate pentru a putea fi transferate prin efectul legii în patrimoniul societății comerciale în care s-a transformat.
Titularul dreptului de administrare directă ITSAIA nu avea un drept de dispoziție juridică asupra mijloacelor fixe cum ar fi terenurile, un astfel de atribut operând numai în privința mijloacelor fixe a căror întrebuințare în procesul de producție reprezenta modalitatea lor de consumare treptată.
Întrucât ITSAIA unitate economică de stat transformată în baza legii 15/1990 în societate comercială nu a avut asupra terenurilor decât un drept de administrare directă, corespunzător atributelor acestui tip de drept nu putea transfera în patrimoniul societății comerciale ., un drept real de proprietate asupra terenurilor, drept pe care nu-l avea.
Pentru ca societatea comercială înființată în baza legii 15/1990 să poată dobândi proprietatea asupra terenurilor trebuia să urmeze procedura prev. de HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri „deținute” de societățile comerciale cu capital de stat care se finaliza cu emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru terenurile cu regimul juridic mai sus arătat, de către ministerul de resort.
Certificatul de atestare are o dublă natură juridică fiind act administrativ de autoritate în baza raportului juridic existent între societatea comercială și ministerul de resort, dar și de act juridic civil constitutiv de drepturi.
În lipsa acestuia judecătoria prin hotărârea atacată a considerat o insuficientă probațiune în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești, respectiv hotărârea civilă nr. 128/R/06.07.2010 și nr. 193/R/02.11.2010 pronunțate de Tribunalul M., acestea nu constituie un impediment în compararea drepturilor autorilor de la care provin terenurile, operațiune specifică unei acțiuni în revendicare în care ambele părți exhibă acte în probațiunea dreptului de proprietate.
Instanța de control judiciar apreciază corectă motivarea instanței de fond în sensul că intimata pârâtă a dobândit dreptul de proprietate în baza HG nr. 963/2002; a HCL nr. 4/2002 și 1/2002 acestea două din urmă având ca temei disp. art. 7 lit. e din legea nr.213/2008 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Aceste acte aduse în probațiunea dreptului de proprietate de intimata pârâtă puneau fi atacate la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială se află terenurile.
Cum aceste acte nu au fost atacate sub aspectul legalității, ele produc efecte juridice în sensul probațiunii dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru care au fost emise.
În ceea ce privește motivul de recurs care vizează disjungerea cererii de chemare în judecată se constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată recurenții reclamanți N. D. G. și N. C. în temeiul art. 60-63 c.p.civ. au chemat în garanție pe vânzătorul terenului, respectiv . prin cabinet de insolvență P. E. în vederea răspunderi pentru evicțiune în cazul căderii din pretențiile formulate, fără a preciza cuantumul pretențiilor solicitate și în ce constau acestea.
Este adevărat că în conformitate cu disp, art. 63(1) c.p.civ., cererea de chemare în garanție se judecă odată cu cererea principală, dar potrivit alin. 2 din același text, când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecată deosebit.
Instanța de fond în aplicarea acestui text a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție fără a fi afectate în vreun fel drepturile recurenților izvorâte din disp. art. 1337 și 1341 c.civ.vechi.
Împotriva deciziei nr. 404/R 04 Noiembrie 2014 pronunțată de TRIBUNALUL M. SECȚIA I CIVILĂ în Dosar nr._ *, au formulat prezenta cerere de revizuire reclamanții N. D. G. și N. C., invocând prevederile art. 322 pct.7 V.C.pr.civ., în sensul că această decizie este potrivnică, în contradicție, cu decizia 128/R/06.07.2010 și decizia nr. 193/R/02.11.2010 pronunțate de Tribunalul M..
În motivarea cererii, revizuenții au arătat următoarele:
In fapt, revizuenții au cumpărat de la . Vînju M., societatea aflată în lichidare, administrată de lichidator Cabinet Individual de Insolvență P. E., un teren intravilan situat în intravilanul corn. G. cu următoarele vecinătăți: Nord - . (fosta Agromec); Est - Dj 562; Sud - Dispensar Veterinar; Vest - L. lancu, D. Toniță, in suprafață de aprox. 4,600 mp., ce anterior fusese fosta autobază a societății de transport.
Terenul a fost cumpărat prin două acte translative de proprietate, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare din 02 J 0.2008 și procesul verbal de adjudecare nr.2/19.12.2008.
Întrucât pârâta Primăria G. a susținut că terenul în litigiu aparține acesteia, fiind domeniu public, a solicitat în instanță să se constate nulitatea actelor de proprietate prin care au dobândit terenul
Cauza a fost înregistrată pe roiul Judecătoriei Dr. Tr. S. sub nr.
_, fiind admisă acțiunea de instanța de fond. In urma recursului declarat,
prin Decizia nr.15/R din 02.02.2010 Tribunalul M. a casat sentința și a reținut cauza spre rejudecare, ocazie cu care s-a dispus efectuarea unei expertize și administrarea de noi probe.
Prin Decizia nr.128/R din 06.07.2010 definitivă și irevocabilă, Tribunalul M. a respins acțiunea pârâtei, reținând că, deși Primăria G. susține că terenul este proprietatea privată a comunei, făcând parte din PUG, nu a putut să prezinte nici un document cadastral care să ateste dreptul acesteia de proprietate, deoarece terenul era proprietatea . Vînju M..
Tot astfel, în aceeași decizie, se reține că în mod legal că revizuenții au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren, actul fiind unul valabil.
Nemulțumiți de soluția pronunțată, pârâta UAT G. a formulat contestație în anulare ce a fost înregistrată sub nr._, fiind soluționată irevocabil prin Decizia nr. 193/11 din 02.11.2010, unde Tribunalul M. în esență reține aceeași situație.
Întrucât pârâtele au urmărit prin orice mijloc să-i împiedice să obțină terenul cumpărat legal, s-a deschis o nouă acțiune de către C. L. G., înregistrată sub nr._ la Judecătoria Vînju M., cererea fiind respinsă prin S.civ. nr. 2507/08.12.2011, ulterior fiind respins și recursul declarat de pârâtă prin Decizia nr. 774/R din 14.06.2012.
Întrucât revizuenții erau proprietarii terenului, însă pârâtele le împiedicau accesul la imobil și exercitau posesia abuziv, au formulat acțiune în revendicare, înregistrată sub nr._ la Judecătoria Vînju M..
In primul ciclu procesual le-a fost admisă în parte acțiunea, numai cu privire la teren, în sensul de a fi lăsat în liniștită posesie, iar în urma recursului declarat de ambele părți s-a casat sentința și trimisă cauza spre rejudecare, dosarul fiind reînregistrat cu nr. 2928/332/_*.
In al doilea ciclu procesual, fără a se depune acte de proprietate de către pârâte, pentru a fi stabilit dacă acestea au, deși la dosar erau și deciziile amintite, s-a respins acțiunea în revendicare, fiind totodată respins și recursul revizuenților, prin Decizia nr. 404 din 04.11.2014 pronunțată de Tribunalul M. în cauza nr._ *, decizie care apreciază că este potrivnică cu deciziile mai sus arătate.
În condițiile în care, prin deciziile 128/R din 06.07.2010, 193/R din 02.11.2010 și 774/R din 14.06.2012 pronunțate de Tribunalul M. s-a stabilit DEFINITIV ȘI IREVOCABIL că pârâtele NU dețin acte de proprietate pe terenul respectiv, că acest teren a aparținut . Vînju M., care în mod legal l-a înstrăinat către revizuenți, rezultă cu forța evidenței că Decizia nr. 404 din 04.11.2014 este potrivnică cu cele de mai sus, deoarece statuează o stare de faptă vădit contrară, fapt ce determină promovarea unei căi extraordinare de atac în anularea celei de-a doua hotărâri și stabilirii persoanei care deține un titlu mai caracterizat, în raport de partea care nu deține deloc un titlu (pârâtele).
Chestiuni de drept material și procedural
Potrivit art. 322 pct.7 V.C.proc.civ., normă aplicabilă în cauză, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
In doctrină s-a susținut că, invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, respectiv, existența a două hotărâri definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină (părți obiect,cauză), hotărârile să fie date în dosare diferite și să se ceară anularea celei de~a doua hotărâri.
Analizând condițiile mai sus arătate, se observă că, în toate dosarele mai sus arătate, sunt părți revizuenții cu pârâtele, fie împreună, fie singure, însă obiectul proceselor a fost același tot timpul, terenul în litigiu, identificat mai sus.
Așa cum veți observa, prin deciziile 128/R din 06.07.2010 și 193/R din 02.11.2010 Tribunalul a stabilit că pârâtele nu dețin acte, nu au putut dovedi dreptul lor de proprietate și că subsemnații în mod corect am dobândit dreptul de proprietate de la titular.
Prin urmare, Decizia nr. 404 din 04.11.2014 este cu totul potrivnică în ceea ce privește ce s-a stabilit definitiv și irevocabil de Tribunal anterior, cu privire la dreptul de proprietate, motiv pentru care se impune anularea acesteia și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în ceea ce privește acest drept, în raport de ceea ce s-a statuat definitiv și irevocabil.
Competența soluționării acestei căi extraordinare de atac
Potrivit art. 323 alin. 2 V.C.proc.civ., în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7. cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Din interpretarea declarativă a textului legal, în raport de hotărârile potrivnice la care au făcut referire, pronunțate de Tribunalul M., rezultă că instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârea, este Curtea de Apel C..
Prin urmare, față de aceste dispoziții legale exprese, solicită să se aprecieze că este competentă să soluționeze această cale de atac extraordinară, Curtea de apel
C..
Pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, solicităm să se dispună atașarea dosarelor nr._ ;_ și_ *.
In vederea dovedirii celor mai sus arătate, înțeleg să se folosească de înscrisurile existente în dosarele mai sus arătate, respectiv hotărârile judecătorești la care au făcut referire.
In ceea ce privește taxa de timbru judiciar, anexează la prezenta, taxă judiciară de timbru de 10 lei.
Cererea de revizuire se va respinge, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 322 din Vechiul Cod.pr.civ., aplicabil în speță, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; 2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă; 4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză; 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; 6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere; 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție cererea de revizuire se va judeca de această instanță; 8. dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa; 9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate; 10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.
În speță, revizuentul invocă dispozițiileart. 322 alin 1 pct. 7 Cod pr. civ., respectiv, existența de hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.
Textul art. 322 alin 1 pct. 7 Cod pr. civ., vizează, deci, hotărâri contradictorii finale, pronunțate în aceeași pricină – ceea ce implică tripla identitate, de părți, obiect și cauză, ca și elemente ale lucrului judecat– date în dosare diferite
În speță, Curtea constată că prin decizia civilă nr.404/04.11.2014 a Tribunalului M., pronunțată în dosarul nr._ * - decizie supusă cererii de revizuire, ca și hotărâre potrivnică față de deciziile civile nr.128/R/06.07.2010 și nr.193/02.11.2010 ale Tribunalului M. - s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții N. D. G. și N. C., împotriva sentinței civile nr. 463/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Vînju M., prin care s-a respins,ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamanții N. D. G., și N. C., împotriva pârâților ., C. L. G., și chematul în garanție .-prin Cabinet Individual de Insolvență P. E., ca și capetele de cerere privind obligarea pârâților să ridice construcțiile realizate pe teren și să plătească despăgubiri.
Prin decizia civilă nr.128/R/06.07.2010 a Tribunalului M., pronunțată în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Primăria G., prin Primar, în contradictoriu cu pârâții N. D. G., N. C. și . Vînju M., având ca obiect acțiune în constatare a dreptului de proprietate și anulare titlu, iar, prin decizia civilă nr.193/02.11.2010, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a respins contestația în anulare formulată de Primărie împotriva acestei decizii nr.128/R/06.07.2010 a Tribunalului M.
Prin urmare, este evident că cele două dosare, chiar dacă au vizat aceleași părți și cu referire la același obiect material, respectiv aceeași suprafața de teren, temeiul juridic al cererilor părților și, respectiv, cadrul juridic în care s-au desfășurat cele două litigii, a fost diferit.
În consecință, decizia civilă nr.128/R/06.07.2010, ca și decizia civilă nr.193/02.11.2010, pronunțate de Tribunalul M. - prin care s-a finalizat soluționarea unei acțiuni în constatare și anulare - nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, ca și temei de revizuire a unei hotărâri, în baza art. 322 alin 1 pct. 7 Cod pr. civ., respectiv decizia civilă nr.404/04.11.2014 a Tribunalului M., prin care s-a finalizat soluționarea unei acțiuni în revendicare și pretenții, în cauză nefiind îndeplinită condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză.
Mai mult decât atât, prin decizia supusă revizuirii nr.404/04.11.2014 a Tribunalului M., pronunțată în dosarul nr._ *, instanța a reținut, cu putere de lucru judecat, că cele două hotărâri, decizia civilă nr.128/R/06.07.2010 și decizia civilă nr.193/02.11.2010 pronunțate de Tribunalul M., nu constituie un impediment în compararea drepturilor autorilor de la care provin terenurile, operațiune specifică unei acțiuni în revendicare, în care ambele părți exhibă acte în probațiunea dreptului de proprietate, și care face obiectul respectivei cauze; s-a examinat, astfel, situația juridică ce rezultă din hotărârile menționate și s-a concluzionat, implicit, că este vorba de un alt litigiu, o altă pricină, așa încât, și din acest punct de vedere, cererea de revizuire nu va fi primită.
Față de considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente prev. art. 322 alin 1 pct. 7 Cod pr. civ., Curtea urmează să respingă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții N. D. G., N. C., împotriva deciziei nr. 404/R din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I.Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații ., C. L. AL COMUNEI G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015.
Președinte, P. P. | Judecător, M. P. | Judecător, M. C. |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.P.P.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.23.02.2015
j.rec. V.N.
F.M.
C.M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 124/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Fond funciar. Decizia nr. 69/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
