Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Decizia nr. 17/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 17/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 17/2013
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător E. S.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 20 martie 2013, privind judecarea apelului declarat de pârâtul C. S. O. S. C., cu sediul în C., Bulevardul Ș. V., nr. 9, județ D., împotriva sentinței civile nr. 220 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă AGENȚIA NAȚIONALĂ A. - D., cu sediul în Bucuresti, Bulevardul Basarabia, nr. 37 -39, având ca obiect exequator (recunoasterea înscrisurilor si hotararilor străine).
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 martie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, având nevoie de timp o pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27 martie 2013.
În urma deliberării,
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința civilă nr. 419 de la 25 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă, s-a admis excepția de necompetență generală a instanței.
S-a respins cererea formulată de formulată de petenta AGENȚIA NAȚIONALĂ A. – D., cu sediul în București, Bulevardul Basarabia, nr.37-39, sector 2, în contradictoriu cu intimatul C. S. O. S. C., cu sediul în Municipiul C., Bulevardul Ș. V. nr. 9, județul D..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:
Competența generală reprezintă acea instituție procesuală prin intermediul căreia se delimitează activitatea instanțelor judecătorești de atribuțiile altor autorități statale sau nestatale.
Dacă instanța constată că litigiul nu este de competența instanțelor judecătorești, ci de competența unui organ al statului fără activitate jurisdicțională, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, respectiv ca nefiind de competența instanțelor române.
În speță, petenta a solicitat pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a Deciziei de arbitraj pronunțată de Curtea de Arbitraj S. de la Lausanne la data de 09.10.2009, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de sportiva C. D. de Tribunalul de Arbitraj S. (TAS) de la Lausanne.
Potrivit art.13.1 lit.a din Statutul FIFA, membrii FIFA au obligația de a respecta în orice moment statutele, regulamentele, directivele și deciziile organelor FIFA precum și deciziile pronunțate de Tribunalul Arbitral al Sportului. În condițiile acestei reglementări, competența pentru punerea în executare a hotărârilor Tribunalului Arbitral al Sportului revine Comitetului Executiv al FRF, care în condițiile art.60 alin.1 din Statutul FRF, va decide în toate cazurile corespunzător dispozițiilor în materie ale FIFA și UEFA cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
În acest sens s-a elaborat o procedură de punere în executare a hotărârilor Tribunalului Arbitral al Sportului conform căreia Federația Română de Fotbal va asigura punerea în executare a acestor hotărâri. În conformitate cu dispozițiile art.60 din Statutul FRF, competența privind punerea în executare a hotărârilor Tribunalului Arbitral al Sportului aparține Comitetului Executiv al FRF sau Comitetului de Urgență. Deciziile Comitetului Executiv/Comitetului de Urgență al FRF referitoare la punerea în executare a hotărârilor Tribunalului Arbitral al Sportului precum și cele referitoare la aplicarea sancțiunilor în situația neexecutării hotărârii Tribunalului Arbitral al Sportului sunt definitive și irevocabile, aplicându-se de la momentul adoptării lor.
În consecință, constatând că soluționarea prezentei cereri este de competența Federației Române de Fotbal, față de dispozițiile art.159 pct.1 C.pr.civ., instanța a admis excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești și a respins cererea.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel în termen, motivat și timbrat petenta Agenția Națională A.-D..
Criticile au fost în esență următoarele: Federația Română de Fotbal ( FRF ), conform art. 1 alin. (4) din Statut FRF este membru afiliat FIFA și UEFA, fiind singura autoritate a fotbalului asociație recunoscută de organismele internaționale – FIFA și UEFA – și autorizată conform legii să organizeze activitatea fotbalistică din România. Scopul Federației Române de Fotbal, conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Statut FRF, îl constituie organizarea, administrarea, coordonarea și controlul activității fotbalistice pentru teritoriul României la toate nivelurile. Art. 10 alin.(1) și (2) din Statut FRF prevede că la FRF se pot afilia numai structurile sportive cu personalitate juridică, legal constituite și recunoscute oficial. Structurile sportive, cu sau fără personalitate juridică ale căror echipe participă la competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal, se afiliază la asociația județeană de fotbal competentă teritorial, legal constituită, oficial recunoscută și afiliată la FRF.Conform art. 57 alin. (1) din Statut FRF litigiile izvorâte din sau în legătură cu activitatea fotbalistică din România, în care sunt angrenate cluburile afiliate și oficiali ai acestora, oficiali ai FRF/LFP/AJF, jucători, agenți de jucători sau agenți de meciuri urmează a fi soluționate exclusiv de organismele jurisdicționale ale FRF.
A mai arătat că, C. S. O. S. C. este un club de atletism român, afiliat la Federația Română de Atletism, care a declarat apel la data de 5 ianuarie 2009 în fața Curții de Arbitraj S. de la Lausanne împotriva deciziei nr. 6/08.12.2008 emisă de Comisia de Apel de pe lângă Agenția Națională A.-D., pentru atleta de nivel internațional C. M. D., legitimată la clubul menționat.
A solicitat admiterea apelului și pronunțarea unei hotărâri de exequator prin care decizia pronunțată de Curtea de Arbitraj S. de la Lausanne să fie recunoscută și pe teritoriul României.
A solicitat judecata în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 282 – 298 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.159/10 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, a fost admis apel declarat de petenta Agenția Națională A.-D., împotriva sentinței civile nr. 419 de la 25 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. S. O. S. C..
A fost desființată sentința civilă nr. 419 de la 25 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._ și a fost trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
Instanța de apel, a reținut, în esență, că excepția de necompetență generală a fost soluționată greșit față de reglementări aplicabile domeniului sportiv al fotbalului și nu al handbalului și că instanța nu a dat nici un părții care a susținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.3701 și următ. C.proc.civ, precum și a dispozițiilor art.167 și următ. din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
Prin decizia civilă nr.2470/03.04.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ s-a luat act de renunțarea recurentului C. S. O. S. C. la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr.159/10.03.2011 a Curții de Apel C..
În rejudecare, Tribunalul a dispus de punerea la dosarul cauzei a hotărârii Tribunalului de Lausanne cu dovada rămânerii definitivă, purtând apostila aplicată autoritățile elvețiene, într-o traducere cu încheierea de supralegalizare a semnăturii traducătorului de un notar public.
Reclamanta a depus sentința menționată în condițiile dispuse de instanță, purtând încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului nr.338/22.06.2012 BNP A. G..
Analizând cauza supusă soluționării, instanța a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.3701 C.pr.civ, conform cărora "hotărârile arbitrale străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art.167-172 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat".
De asemenea, în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art.167 din Legea nr.105/1992, deoarece hotărârea invocată de reclamantă este definitivă, potrivit legii statului în care ea a fost pronunțată (din conținutul hotărârii rezultând că ea a tranșat definitiv raportul litigios), instanța care a pronunțat-o a avut competența de a judeca procesul (ea declarându-se competentă în baza articolului R58 din Codul arbitrajului în materie de sport) și există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și Elveția, stabilită prin uzanțele practicii judiciare.
În context de fapt și de drept, instanța a făcut aplicarea art.170 din Legea nr.105/1992, a admis cererea formulată de reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ A. – D. și a dispus recunoașterea sentinței arbitrale date în cauza de arbitraj TAS 2009/A/1764 Club S. O. C. împotriva RANAD date de Tribunalul Arbitral al Sportului, Lausanne, Elveția.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. S. O. S. C., criticând-o pentru nelegalitate ți netemeinicie.
În motivele de apel pârâta a susținut că hotărârea nu este motivată, instanța de fond nefăcând altceva decât să enunțe care sunt condițiile prevăzute de Legea 105/1992 pentru recunoașterea unei hotărâri străine, fără să precizeze și de ce aceste condiții sunt îndeplinite raportat la apărările subscrisei.
Că, în primul rând nu s-a făcut dovada Tratatului de reciprocitate dintre România și Elveția, iar uzanțele de care se face vorbire în sentință nu sunt cunoscute și nu pot fi identificate.
De asemenea nu s-a făcut dovada apostilei Statului Elvețian, TAS declarându-se competent să judece obiectul dosarului CAS 2009/A/1764, în baza voinței părților, fără a se preciza dacă această competență este prevăzută de legea Statului Elvețian, nefiind îndeplinită nici condiția prevăzută de art.167 alin.1, lit.b din Legea 105/1992.
În cauză a formulat întâmpinare reclamantul prin care a solicitat respingerea apelului.
La data de 25.02.2013, reclamanta Agenția Națională A.-D. a formulat cerere de aderare la apelul declarat de pârâtă, prin care a solicitat modificarea sentinței 220/2012, pronunțată de Tribunalul D., prin care s-a admis excepția inadmisibilității cererii formulată de reclamant și s-a respins cererea de încuviințare a executării silite a hotărârii arbitrale a Curții de arbitraj sportiv.
În motivare, reclamanta a arătat că temeiul cererii sale au fost dispozițiile art.132, 134 și 3792 din codul de procedură civilă, art.173 din Legea nr.105/1992.
Precizează reclamanta că acțiunea inițială nu a fost întemeiată pe dispozițiile art.331 și următoarele cod procedură civilă, ci pe dispozițiile art.3701 din codul de procedură civilă și art.167 din Legea nr.105/1992.
Susține reclamanta că procedura de exaquator nu poate fi considerată o procedură necontencioasă în raport de condițiile impuse de lege pentru recunoașterea hotărârilor străine, având în vedere probele ce se administrează și faptul că partea adversă prin apărările pe care le formulează față de cererea formulată, conduce la caracterul contencios al cererii.
Instanța a ignorat și dispozițiile art.338 din codul de procedură civilă, care precizează că dispozițiile procedurii necontencioase se completează cu dispozițiile procedurii contencioase, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii.
În speță, completarea cererii inițiale a avut în vedere și încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale pentru care erau necesare aceleași înscrisuri depuse la dosar care probau și condițiile de admisibilitate a cererii de încuviințare a executării silite.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată nefondat apelul declarat și cererea de aderare la apel, conform considerentelor ce succed :
Prin demersul judiciar inițiat de petenta Agenția Națională A.-D. la Tribunalul D., aceasta a solicitat pronunțarea unei hotărâri de exequator prin care să se recunoască în România Decizia de arbitraj pronunțată de Curtea de Arbitraj S. de la Lausanne la data de 09 octombrie 2009, în dosar nr.CAS 2009/A/1764, C. S. „O. S.” C., Agenția Națională A.-D. prin care Curtea a declarat inadmisibil apelul introdus la data de 5 ianuarie 2009 de către C. S. „O. S.”, împotriva Deciziei 6/8 decembrie 2008 a Comisiei de Apel de pe lângă Agenția Națională A.-D. și obligarea Clubului S. „O. S.” la plata indemnizației de 1000 CHF către petentă cu titlu de participare la cheltuielile efectuate de aceasta în legătură cu procedura de soluționare a cauzei.
După un prim ciclu procesual, în rejudecare, tribunalul a admis cererea formulată de petentă constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.3701 cod procedură civilă, conform cărora „hotărârile arbitrale străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederile art.167-172 din Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat .
Soluția adoptată de tribunalul este legală, critica apelantei C. S. privind nemotivarea neputând fi primită, întrucât instanța de fond nu poate analiza fondul hotărârii arbitrale, ci numai îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.167 din Legea nr.105/1992.
Este neîntemeiată și critica privind nemotivarea celei de-a treia condiții privind reciprocitatea între România și Elveția.
Această cerință constituie o constantă în cadrul dispozițiilor referitoare la recunoașterea hotărârilor străine în legislația și jurisprudența română a ultimelor decenii și este suficient să se constate o reciprocitate de fapt, fără să intereseze dacă și condițiile practicate prezintă similitudine.
În concordanță cu art.2561 cod civil, care stipulează că, în cazul în care pentru aplicarea legii străine se cere condiția reciprocității de fapt, îndeplinirea ei este prezumată până la proba contrară.
Mai mult, România este semnatara Codului Mondial A.-D. adoptat de către Agenția Mondiala A.-D. la Conferința Mondială de la Copenhaga din 5 martie 2003, act care este apendice la Convenția internațională împotriva dopajului în sport acceptată de România prin Legea nr. 367/2006.
Potrivit art. 13 din Codul Mondial A.-D. se reglementează competența Curții de arbitraj sportiv de a soluționa căile de atac formulate împotriva deciziilor date în baza Codului Mondial A.-D., așadar a unei instanțe arbitrale.
Acceptarea Convenției internaționale împotriva dopajului în sport, de către statul român prin Legea nr. 367/2006, document internațional, care în conformitate cu art. 11 din Constituție face parte din dreptul intern.
Articolul 4 din Convenție, care reglementează relația dintre Codul Mondial A.-D. și Convenția internațională împotriva dopajului în sport a condus la adoptarea de către legislația română privind prevenirea și combaterea dopajului în sport a sistemului căilor de atac prevăzute în Codul mondial anti-doping.
Așadar, Curtea de arbitraj sportiv este competentă să soluționeze litigiile privind încălcările reglementărilor anti-doping, hotărârii arbitrale a acestei instanțe, fiindu-i aplicabile prevederile Convenției internaționale pentru recunoașterea si executarea sentințelor arbitrale străine din 10.06._, publicată în Buletinul Oficial al României nr.19 din 24 iulie 1961.
Neîntemeiată este și cererea de aderare la apel și urmează a fi respinsă.
La data de 25.07.2012, s-a depus prin serviciul registratură al Tribunalului D., cererea formulată de reclamantă privind completarea acțiunii inițiale, în sensul că pe lângă recunoașterea hotărârii Curții de Arbitraj S. de la Lausanne nr.1764/A/2009 să dispună și încuviințarea executării acestei hotărâri.
Cu ocazia dezbaterilor, în ședința publică din 14 septembrie 2012, tribunalul a pus în discuție admisibilitatea unei astfel de completări în cadrul unei proceduri de exedquator5 prevăzute de Legea nr.105/1992, dat fiind faptul că dispozițiile art.132 cod procedură civilă fac parte din Cartea a II-a, Titlul III cod procedură civilă, care se referă la procedura înaintea primei instanțe din cadrul procedurii contencioase.
În mod corect instanța de fond a reținut incidența excepției inadmisibilității cererii de completare a acțiunii inițiale, în sensul de a dispune încuviințarea silită a hotărârii 1764/A/2009, dat fiind faptul că o procedură nu poate fi complinită cu o altă procedură necontencioasă, reglementată distinct prin aplicarea art.132 alin.1 cod procedură civilă,ci fiecare trebuie derulată pe cale separată.
Mai mult, instanța de control trebuie să păstreze cadrul substanțial al judecății în primă instanță.
Reclamanta, care a avut posibilitatea de a introduce apel principal și nu a făcut-o, nu poate obține prin efectul apelului incident, ceea ce nu ar fiu putut obține prin exercițiul apelului principal.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, sentința fiind legală și temeinică, urmează să se respingă atât apelul cât și cererea de aderare la apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de pârâtul C. S. O. S. C., cu sediul în C., Bulevardul Ș. V., nr. 9, județ D., împotriva sentinței civile nr. 220 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă AGENȚIA NAȚIONALĂ A. - D., cu sediul în București, Bulevardul Basarabia, nr. 37 -39.
Respinge cererea de aderare la apel.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, E. S. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.29.04.2013
j.f. S.L.M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2420/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 4464/2013. Curtea de... → |
|---|
