Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 7350/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7350/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2012 în dosarul nr. 7350/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7350
Ședința publică de la 19 Iunie 2012
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta On D. E. împotriva deciziei civile nr. 32/28.02.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ și a sentinței civile nr. 1523/05.07.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. I., autoritate tutelară fiind P. . . obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă On D. E., prin avocat M. D. și intimatul reclamant I. I., personal și asistat de avocat A. G., lipsind autoritățile tutelare P. . .> Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat M. D., pentru recurenta pârâtă On D. E., a depus la dosar un set de fotografii, adeverința medicală nr. R787/30.05.2012 și foaia de observație clinică generală pentru a dovedi afecțiunea de care a suferit minora.
Avocat A. G., pentru intimatul reclamant I. I., a arătat că nu solicită termen pentru a observa înscrisurile depuse la dosar și nici lăsarea cauzei la a doua strigare.
A invocat excepția de tardivitate a recursului formulat în cauză, acesta fiind declarat peste termenul legal, respectiv hotărârea atacată a fost comunicată la data de 02.04.2012, la domiciliul familiei C., astfel cum a solicitat, iar recursul a fost depus la data de 20.04.2012, solicitând respingerea recursului ca tardiv formulat.
Avocat M. D., pentru recurenta pârâtă On D. E., a solicitat respingerea excepției, apreciind că recursul a fost formulat în termenul legal, respectiv în ultima zi a termenului de depunere, hotărârea fiind primită la data de 04.04.2012 la adresa din Grădinari.
Instanța a respins excepția de tardivitate a recursului, având în vedere că data comunicării hotărârii atacate la domiciliul recurentei pârâte din . dosar, este 04.04.2012 și, raportat la această dată, se constată că recursul formulat de recurenta pârâtă la data de 20.04.2012, este în termenul legal de declarare a recursului.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat M. D., pentru recurenta pârâtă On D. E., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raportat de care a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, apreciind că instanțele au încălcat dreptul la apărare al pârâtei și interesul superior al minorei prin refuzul nemotivat al instanțelor al solicitării de audiere a minorei prin care aceasta ar fi putut să-și exprime părerea cu privire la acela dintre părinți unde urmează să i se stabilească domiciliul și cu privire la gradul de atașament față de fiecare părinte. Deși minora nu are 10 ani pentru ca ascultarea acesteia să fi fost obligatorie, totuși instanța putea să procedeze la ascultarea minorei, dacă era necesară pentru soluționarea cauzei. De asemenea, apreciază că este în interesul superior al minorei ca aceasta să rămână la recurenta pârâtă, care-i poate asigura condițiile necesare pentru creșterea și educarea acesteia; fără cheltuieli de judecată. A depus la dosar concluzii scrise.
Avocat A. G., pentru intimatul reclamant I. I., a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar. A precizat că din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă fără echivoc faptul că recurenta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația legală ce-i revenea, de creștere și educare a minorei, aceasta lăsând-o în grija bunicilor, iar instanța a considerat că nu se impune audierea minorei, întrucât interesul superior al minorei a fost subordonat interesului recurentei pârâte; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 19.04.2011, reclamantul I. I. a chemat în judecată pe pârâta On D. E., solicitând modificarea măsurii de încredințare a minorei I. R. E., dispusă prin sentința civilă nr.3740 din 3.03.2009, pronunțată de Judecătoria C., în sensul de a-i fi încredințată lui spre creștere și educare, iar pârâta să fie obligată la pensie de întreținere în favoarea acesteia .
A motivat că, prin sentința civilă nr.3740/03.03.2009, pronunțată de Judecătoria C., minora I. R. E. a fost încredințată spre creștere și educare mamei pârâte, stabilindu-se ca tatăl să aibă legături personale cu minora în prima și a treia săptămână a fiecărei luni de vineri de la orele 18,00 până duminică la orele 18,00, o săptămână în vacanța de iarnă și două săptămâni în vacanța de vară în domiciliul său și că de la data pronunțării divorțului și până în prezent pârâta nu a locuit niciodată cu minora, aceasta fiind lăsată în grija bunicilor materni, întrucât pârâta a stabilit o altă relație, din care s-a mai născut o minoră.
A mai arătat că în ultimul timp bunicii materni nu i-au mai permis să ia legătura cu minora și întrucât pârâta nu este alături de aceasta, este în interesul minorei să crească alături de tată, în condiții materiale și morale adecvate vârstei.
De asemenea, a arătat că bunicii materni nu se ocupă îndeaproape de minora în vârstă de 7 ani, întrucât sunt bătrâni și nu au capacitatea necesară de a se ocupa de aceasta, iar minora nu este bine îngrijită, constatând la una din vizite că aceasta prezintă pediculoză.
În drept, a invocat dispozițiile art.44 Codul familiei, art.107, rap. la art.86 și 94 Codul familiei.
În cauză, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că programul privind legăturile personale cu minora stabilit prin sentința civilă nr.3740 din 3.03.2009, pronunțată de Judecătoria C., nu este în interesul superior al acesteia, întrucât s-ar ajunge ca două săptămâni succesiv minora să se afle în domiciliul tatălui pentru o perioadă îndelungată, program care ar deruta-o, că aceasta nu stă decât cu bunica maternă, acceptând cu greu să fie despărțite și că minora nu este de acord să meargă în domiciliul tatălui .
A mai arătat că reclamantul nu este atașat de minoră, că aceasta nu poate fi lăsată în domiciliul reclamantului, fără supravegherea bunicilor materni, întrucât tatăl nu știe să aibă grijă de un copil așa de mic, că în momentul în care vine să o viziteze pe minoră îi aduce jucării necorespunzătoare vârstei și dulciuri neindicate minorilor și provoacă scandal.
De asemenea, a susținut că în fiecare lună trimite din străinătate minorei suma de 100-200 euro, asigurându-i un trai decent și un program de creștere și educare adecvat, făcând referire la dispozițiile art.44 din Legea 274/2002.
Prin sentința civilă nr.1523/5 iulie 2011, pronunțată de Judecătoria Băilești, s-a admis acțiunea civilă pentru reîncredințare minor formulată de Isan I. împotriva pârâtei On D..
A fost reîncredințată minora I. R. E., născută la 3.06.2004 spre creștere și educare tatălui reclamant.
A fost obligată pârâtă la câte 150 lei lunar pensie de întreținere pentru minoră, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la majoratul minorei, către reclamant.
A fost obligată pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.3740 din 3.03.2009, pronunțată de Judecătoria C., s-a declarat desfăcută căsătoria dintre I. I. și I. D. E., iar minora rezultată din căsătoria acestora, respectiv I. R. E., născută la 3.06.2004 a fost încredințată spre creștere și educare mamei pârâte și a fost obligat tatăl la câte 120 lei lunar pensie de întreținere pentru minoră.
Prin aceeași sentință s-a încuviințat ca tatăl să aibă legături cu minora în prima și a treia săptămână a fiecărei luni de vineri orele 18,00 până duminică orele 18,00, o săptămână în vacanța de iarnă și două săptămâni în vacanța de vară la domiciliul reclamantului din localitatea Vîrvorul de Sus.
S-a reținut că la acea dată minora locuia împreună cu mama pârâtă, era bine îngrijită de aceasta, ajutată de bunica maternă, manifesta interes și afecțiune față de copil și avea o stare materială bună.
S-a mai reținut că, potrivit declarațiilor martorilor audiați, coroborate cu răspunsul la interogatoriu al pârâtei și anchetele sociale efectuate la domiciliul părților, după pronunțarea acestei sentințe până în anul 2008 pârâta a lucrat în Italia, apoi s-a recăsătorit cu On G. D. din localitatea Grădinari, județul C. S. și s-a stabilit în domiciliul acestuia, iar la 10.03.2009 pârâta a născut din a doua căsătorie pe minora On A. M. D., cu care a continuat să locuiască încă un an în localitatea Grădinari, după care, împreună cu minora din a doua căsătorie și soțul actual au plecat în G. la muncă și acolo se află și în prezent.
În toată această perioadă, minora R. E. a locuit în domiciliul bunicilor materni din localitatea Întorsura și a urmat cursurile grădiniței din localitate.
Pârâta nu a locuit cu minora R. E. în această perioadă, iar întâlnirile cu aceasta s-au realizat în timpul vizitelor pe care minora le-a făcut în localitatea Grădinari în perioada vacanțelor școlare, precum și în timpul vizitelor pe care pârâta le-a făcut la domiciliul părinților ei în timpul sărbătorilor principale din an.
Legăturile personale dintre minoră și tatăl reclamant s-au realizat conform sentinței de divorț în domiciliul tatălui în condiții bune, tatăl reclamant locuind împreună cu actuala soție în imobilul acesteia și realizând venituri din muncă, conform contractului de muncă depus în cauză.
Minora a fost îngrijită de bunicii materni cu contribuția materială a pârâtei, care a expediat diferite sume din G. și cu contribuția materială a reclamantului, sub forma pensiei de întreținere.
Minora nu a beneficiat de prezența fizică și de afecțiunea mamei sale, pârâta neîndeplinindu-și obligația de creștere și educare a minorei, tocmai prin faptul că nu a locuit împreună cu minora, iar împrejurarea că a contribuit material la întreținerea minorei este doar o condiție subordonată interesului superior al minorei, interes ce se referă la dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială, așa cum este definit de Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Lipsa mamei pârâte de lângă minoră a fost marcată și de apariția unor boli contagioase asupra minorei, ceea ce demonstrează că bunicii materni nu au manifestat și nu pot să manifeste suficientă grijă pentru creșterea și supravegherea minorei, obligație care de altfel revine părinților copilului, mai exact părintelui căruia i-a fost încredințat copilul, așa cum a rezultat din dispozițiile înscrise în art.100 alin.3 și 101 din Codul Familiei.
Art.101 din Codul familiei dispune în sensul că părinții sunt datori să îngrijească de copil, respectiv să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui.
Sub acest aspect, s-a constatat din biletul de ieșire din spital din 29.01.2010, eliberat de Spitalul Clinic Județean nr.1 C., că minora a fost internată în spital cu diagnosticul de scarlatină, iar din actul medical aflat la fila 73 din dosar eliberat de Medic de Familie I. M., a rezultat că minora a fost diagnosticată cu pediculoză de medicul respectiv, în perioada aprilie – mai 2011 și tratată de același medic.
Potrivit art.44 din Codul familiei în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la încredințarea copilului prin divorț, instanța judecătorească, la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a autorității tutelare sau a vreunei instituții de ocrotire, va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale dintre părinții divorțați și copii.
Având în vedere conduita pârâtei în perioada următoare divorțului, lipsa sa permanentă de lângă minoră, iar pe de altă parte, reținând comportarea tatălui reclamant, care a avut legături permanente cu minora, afecțiunea stabilită între cei doi, tocmai prin prezența tatălui în viața minorei mai mult decât prezența mamei, căreia i-a fost încredințată, având în vedere conduita morală a reclamantului, posibilitățile materiale ale acestuia și faptul că are o locuință în care îi poate oferi minorei condiții materiale bune, reținând că se poate ocupa de minoră și că nu are alți copii, instanța a apreciat că este în interesul superior al minorei să fie reîncredințată tatălui reclamant, care prin garanțiile materiale și morale ce le-a demonstrat în această cauză, poate să asigure dezvoltarea fizică, morală și spirituală a minorei, acesta fiind interesul superior al minorei.
În ceea ce privește obligația de întreținere prevăzută de art.86 și 94 din Codul Familiei, instanța a avut în vedere venitul minim pe economie și faptul că pârâta mai are în întreținere un copil minor.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâta On D. E., invocând că prima instanță în mod greșit nu a făcut aplicarea art. 285 Cod pr civ., întrucât refuzul de a răspunde la interogatoriu a fost justificat de acesta pe lipsa apărătorului său. S-a mai invocat că reclamantul locuiește împreună cu actuala soție în imobilul acesteia, situație în care aceștia nu pot să-i ofere minorei cele mai bune condiții pentru creștere și educare, precum și faptul că minora a căpătat o boală contagioasă de la grădiniță independent de voința celor care au avut-o în îngrijire.
Cât privește programul de vizitare stabilit de instanță, prin sentința civilă nr. 3740/2009 a Judecătoriei C., acesta ar deruta-o pe minoră care la vârsta de 7 ani nu stă decât cu bunica maternă, acceptând cu greu să fie despărțită de aceasta.
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare, invocând că susținerile apelantei sunt neîntemeiate, invocând că pârâta prin apărătorul său nu a solicitat proba cu interogatoriu, că aceasta locuiește cu actualul soț în imobilul proprietatea acestuia, că minora a fost crescută de bunicii materni aceasta plecând în G..
În cauză, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul apelantei pârâte și s-au audiat doi martori câte unul propus de fiecare parte.
Prin decizia civilă nr. 32/28.02.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de apelanta pârâtă On D. E., împotriva sentinței civile nr.1523/05.07.2011, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu reclamantul I. I. și cu Autoritățile Tutelare din cadrul Consiliilor Locale Întorsura și V., jud. D., având ca obiect încredințare minor.
A fost obligată apelanta la 1000 lei cheltuieli de judecată, către intimat.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cât privește proba cu interogatoriu, s-a constatat că această probă nu a fost solicitată la instanța de fond pe tot parcursul procesului de către apelantă, cele invocate în apel nu au susținere legală.
Cât privește cea de-a doua critică privind faptul că reclamantul locuiește în imobilul acesteia este contrazis de probele existente, acesta având locuință proprie.
Mai mult decât atât, din concluziile anchetei sociale nr. 2232/07.11.2011 a rezultat indubitabil că apelanta s-a căsătorit neluând-o în noua familie, preferând să plece în altă țară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta On D. E., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - art 304 pct. 7 Cod pr. civ.; instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - art .304 pct 8; hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.;
În acest sens, a arătat că instanțele au încălcat dreptul la apărare al apelantei pârâte (și în aceeași măsură interesul superior al minorului pe care era chemată în primul rând să-l ocrotească), prin refuzul nemotivat al solicitării de audiere a minorei prin care aceasta ar fi putut să-și exprime părerea cu privire la acela dintre părinți unde urmează să i se stabilească domiciliul, cu privire la gradul de atașament față de fiecare părinți (și eventual familia extinsă) cu privire la consecințele deciziei ce urma să se ia în privința sa, etc.
În mod greșit, instanțele au respins cererea privind audierea minorei pentru a-și exprima opinia în legătură cu stabilirea domiciliului său și cu gradul de
atașament față fiecare dintre părinți.
Neadministrarea acestei probe solicitate în mod expres (atât la instanța de fond cât și la instanța de apel), precum și nemotivarea instanței cu privire la decizia de respingere a acestei solicitări, prejudiciază în primul rând interesul minorei, dar și dreptul părții la apărare și nu în ultimul rând se constituie într-o veritabilă cauză de nelegalitate a hotărârii pronunțate în astfel de condiții.
În mod repetat și în diverse contexte, Curtea Europeană a menționat: „autoritățile naționale ar trebui să obțină o balanță corectă între interesele copilului și interesele părinților, iar în acest proces, o importanță particulară ar trebui să aibă interesele copilului, care, în funcție de natura și seriozitatea lor, se pot afla înaintea intereselor părinților”.
În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și va hotărî ținând seama de interesul copilului. Acesta este legat nu numai de posibilitățile materiale ale părinților, ci și de voința copilului, precum și de comportarea părinților, de gradul de atașament și preocupare pe care l-au manifestat față de copil, precum și de legăturile afective care s-au stabilit între părinți și copil.
A arătat că, în speță, nu au fost respectate aceste dispoziții legale imperative, încălcarea acestora conducând la desființarea hotărârii, întrucât simpla afirmație că un anumit fapt rezultă din probele dosarului, fără a se arăta în ce constau aceste probe, constituie, în realitate, o nemotivare a hotărârii, fiind imposibilă exercitarea controlului judiciar asupra acesteia.
Și în ceea ce privește aprecierea probatoriului administrat în cauză, instanța a săvârșit grave erori concretizate într-o hotărâre care cuprinde o . contradicții și erori de judecată de natură să influențeze soluția pronunțată în cauză.
Astfel, în practicaua hotărârii se menționează în mod greșit numele apărătorului subsemnatei (greșit av. B. P. corect av. G. A.). Deși s-a menționat solicitarea expresă a ambelor părți prin apărători în sensul de a se amâna pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise având în vedere că la acel termen fuseseră audiați doi martori și se dorea să se facă referire și la acest mijloc de probă, instanța în mod nelegal nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, observând ulterior faptul că, deși nu s-a pronunțat în sensul respingerii acestei cererii, totuși pronunțarea nu a fost amânată fără nici o justificare. S-a încălcat astfel dreptul la apărare prin refuzul de a se soluționa cererea de a se da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise în apărare.
În ceea ce privește motivarea instanței de fond cu privire la faptul că lipsa mamei de lângă minoră ar fi condus la contactarea de către minoră a unor boli infecțioase, a susținut că aceasta este puerilă și lipsită de logică, dat fiind specificul acelei boli și modul de transmitere dar și faptul că minora a contactat această boală de la grădiniță de la alți copii bolnavi în aceeași perioadă.
Și în ceea ce privește motivarea instanței că apelanta pârâtă a fost plecată o perioadă din țară și minora a rămas o perioadă în grija bunicilor materni, a menționat că instanța a omis să observe faptul că apelanta pârâtă a plecat din țară la muncă în străinătate ca să poată procura banii necesari creșterii și întreținerii minorei. Nu a putut să o ia pe minoră dat fiind faptul că tatăl acesteia nu i-a dat acceptul în acest sens.
Pe de altă parte, în această perioadă, minora a rămas cu bunici materni de care este foarte atașată, persoane care fac parte din familia extinsă și față de care minora a dezvoltat relații de afecțiune.
A solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recursul este nefondat.
Criticile referitoare la refuzul instanței de apel de audiere a minorei sunt neîntemeiate.
Potrivit art.24 legea 272/2004 invocat de recurentă ,în orice procedură judiciară care îl privește ,copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani .Cu toate acestea,poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani ,dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.
Legea statuează ca obligație ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile legale permit instanței să procedeze la ascultarea minorului și atunci când acesta nu a împlinit vârsta de 10 ani însă doar dacă apreciază ca necesară această măsură în soluționarea cauzei.
Față de dispozițiile legale în materie,Curtea apreciază ca legală soluția instanței de apel în ceea ce privește audierea minorei în condițiile în care solicitarea a fost formulată după administrarea tuturor probelor propuse iar prin apelul formulat nu au fost aduse critici pe acest aspect.
Amânarea pronunțării la cererea părții ,în vederea depunerii de concluzii scrise ,este obligatorie ,în situația refuzului de amânare a judecății pentru lipsă apărare,în condițiile art.156 al.2 cod procedură civilă.
În consecință ,critica privind refuzul instanței de apel de a amâna pronunțarea ,este de asemenea neîntemeiată ,art 156 cod procedură civilă nefiind aplicabil .
Potrivit art.5 al.2 ,art.6 lit d și art. 30 și 31 legea 272/2004 ,părinții au răspunderea principală pentru creșterea și dezvoltarea copilului lor.
De asemenea ,potrivit art.8 al.2 ,30 și 33 din aceeași lege copilul are la rândul său dreptul să crească alături de părinții săi ,acest drept făcând posibil exercițiul dreptului la viață familială consacrat de art.8 CEDO.
Față de aceste dispoziții,față de faptul că în prezent minora locuiește numai cu bunicii materni,se constată că legal au apreciat instanțele de fond că s-au schimbat împrejurările avute în vedere la încredințarea copilului prin divorț și au făcut aplicarea art.44 Codul Familiei (în prezent art.403 NCC).
În consecință,pentru considerentele arătate ,în baza art.312 cod procedură civilă ,recursul urmează a fi respins.
În baza art.274 cod procedură civilă ,recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimatul reclamant I. I..
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta On D. E. împotriva deciziei civile nr. 32/28.02.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ și a sentinței civile nr. 1523/05.07.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. I., Autoritatea Tutelară P. . . obiect exercitarea autorității părintești.
Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul I. I..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2012
Președinte, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. | Judecător, N. D. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. L. M. L./05.07.2012
Tehn. E.O.
2 ex.
J.f. F. B.
J.a. I. E.
I. B.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Curatelă. Decizia nr. 478/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
