Obligaţie de a face. Decizia nr. 223/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-05-2016 în dosarul nr. 223/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:082._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 223
Ședința publică de la 25 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Judecător M. C. Ț.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 19 mai 2016 privind judecarea recursurilor declarate de recurenții reclamanți I. G. I., V. G. I., V. S. V. și de recurenta pârâtă moștenitoare B. V. împotriva deciziei civile nr. 1832 din 05.11.2015, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă M. E. și intimatul pârât moștenitor B. M. D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 19 mai 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursurilor de față ;
Prin acțiunea formulată la 22.08.2012 reclamantul I. G. I. a chemat în judecată pe pârâtul M. M., solicitând ca acesta să fie obligat sa își dea acordul autentic necesar pentru executarea unor lucrări de finisaje la imobilul-construcție edificat pe limita de proprietate și pentru executarea finisajelor, arătând în motivarea acțiunii că refuzul acestuia îmbracă forma unui abuz de drept și fără acest acord nu i se va elibera autorizație de construcție obligatorie potrivit Legii nr. 50/1991.
A susținut că are calitatea de proprietar al imobilului situat in C., .. 10 care este o casa de stil vechi construita in anul 1889 si necesita multiple reparații și lucrări de consolidare, că la limita din partea de est se învecinează cu pârâtul, acesta nu i-a dat acordul solicitat prin certificatul de urbanism nr.1151/21.06.2011 pentru lucrări solicitate de :modificare scara acces exterior la parter, modificare in interior si exterior mansarda, extindere imobil D+P+M, în drept fiind invocate dispozițiile art.14 și 15 din NCC.
La data de 12.02.2013 reclamantul a precizat acțiunea, chemând în judecată și pe soția pârâtului, M. E.. S-a solicitat introducerea în cauză în calitate de reclamanți a numiților V. G. I., V. S. V., care au cumpărat de la reclamant imobilul prin contractul de dare în plată nr. 1914/26.10.2012.
Prin sentința civilă 9598 din 20 iunie 2013 a Judecătoriei C. s-a respins acțiunea precizată considerându-se că reclamantul nu mai are un interes în continuarea judecății și nu nu mai are calitate procesual activă și s-a anulat ca nelegală cererea de intervenție în interes pr0piu formulată de V. G. I., V. S. V..
Apelul declarat de I. G. I., V. G. I., V. S. V. împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia 542 din 11.12.2013 a Tribunalului D. fiind desființată sentința și trimisă cauza pentru rejudecare la prima instanță, motivat de faptul că excepțiile au fost greșit admise, tribunalul apreciind că a avut loc o transmisiune convențională a calității procesuale.
Decizia din apel a fost menținută prin decizia 713 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel C..
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ iar prin sentința civilă nr._ din 23 octombrie 2014 a Judecătoriei C. s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, în contradictoriu cu pârâta M. E., luându-se act că pârâtul M. M. a decedat la data de 13.06.2014.
Prin decizia civilă nr.1160/25.06.2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, a fost admis apelul formulat de reclamanții I. G. I., V. G. I. și V. S. V., împotriva acestei sentințe, a fost anulată sentința civilă atacată și a fost reținută cauza pt. evocarea fondului.
Instanța de apel a reținut că moștenitorii pârâtului decedat sunt sotia supraviețuitoare, M. E., fiica Balaceanu V., ca moștenitoare legală, si nepotul B. M. D., in calitate de moștenitor testamentar, astfel că tribunalul a constatat ca hotărârea pronunțata de instanța de fond este lovita de nulitate, nefiind pronunțata in contradictoriu cu toti moștenitorii paratului decedat M. M..
Rejudecând acțiunea pe fond, tribunalul a pronunțat decizia 1832 din 5 noiembrie 2015 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanții către pârâta B. V. la 1562 lei cheltuieli de judecată, din care 62 lei contravaloare transport și 1500 lei onorariu avocat redus de la 2500 lei.
Analizând probele administrate, tribunalul a reținut că orice construcție trebuie să îndeplinească o . condiții tehnice care să‑i asigure stabilitatea, rezistența și durabilitatea în timp, ceea ce impune ca edificarea unei construcții noi deasupra uneia vechi să beneficieze de toate avizările și autorizările experților, mai ales când construcția ar putea afecta și vecinul clădirii.
Reclamanții V. G. I. și V. S. V. au devenit proprietari ai imobilului situat în C., ..10, conform contractului de dare în plată autentificat sub nr.1914 /26.12.2012 și actul adițional la actul autentic cu nr.2054/24.11.2012, contract încheiat cu I. G. I., imobil ce se învecinează în partea de E- cu proprietatea pârâților.
Anterior încheierii contractului, respectiv începând cu anul 2008 I. G. I. a obținut certificatul de urbanism nr.1773/2008, pentru edificarea unei construcții lângă anexele proprietatea pârâților, fiind executată săpătura pentru fundație, fără a se obține o autorizație de construire.
I. G. I. a continuat executarea lucrărilor de extindere locuință, fără să obțină autorizația de construire, fiind sancționat cu amendă contravențională prin procesul verbal de contravenție nr.61/28.08.2008, prin care i s-a pus să vedere să sisteze lucrările și să obțină autorizație de construire. Acesta a mai fost sancționat contravențional în luna mai 2011, având în vedere că s-a constatat că a continuat lucrările de extindere, ignorând măsura de sistare și de a se intra în legalitate.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat de expert B. C. reise că s-a construit fără autorizație de construire o parte însemnată din construcție, extinderea fiind situată cu o latură pe hotarul cu pârâții, însă din cauza racordului incorect al învelitorii de pe anexa proprietatea pârâților și peretele de la construcția nouă s-au produs infiltrații în anexa proprietatea pârâților. Din același raport de expertiză s-a reținut că este necesară tencuirea zidului nou proprietatea reclamanților, dar și a părții vechi a clădirii.
Instanța a constatat că la data de 20.04.2012 I. G. I. a solicitat eliberarea autorizației de construire, prin adresa nr._/20.04.2012 emisă de Primăria Municipiului C. fiindu-i solicitat acordul pârâților pentru construcția executată pe limita de proprietate și pentru executarea finisajelor exterioare, ceea ce a justificat demersul judiciar prin care a solicitat suplinirea acordului de instanță prin hotărâre judecătorească.
I. G. I. a invocat în susținerea acțiunii sale abuzul de drept, precizând că refuzul pârâților este nejustificat.
Având în vedere dispoz. art.14 și 15 din Codul Civil, care definesc abuzul de drept, s-a reținut că pârâta M. și soțul său au refuzat să-și dea acordul pentru executarea finisajelor exterioare cu intenția de a cauza reclamantului un prejudiciu ca urmare a nefinisării noii lucrări, refuzul acestora fiind considerat de tribunal rezonabil și justificat de conduita antecesorului reclamanților. Tribunalul a avut în vedere că fără a avea autorizație de construire acesta a efectuat o construcție nouă-extindere casă, persistând în această activitate deși a fost sancționat contravențional de autoritățile locale, care au dispus și sistarea lucrărilor, măsuri ce au fost ignorate.
S-a reținut că refuzul pârâtei și soțului său nu poate fi apreciat ca fiind abuziv, aceștia fiind preocupați de soarta imobilului proprietate personală, de siguranța lui, temerile lor fiind justificate atâta timp cât din raportul de expertiză a reieșit că in urma edificării extinderii s-au produs infiltrații la imobilul proprietatea pârâților, aspecte constate prin procesele verbale de control încheiate de autoritățile cu atribuții de control.
S-a constatat că antecesorul reclamanților și-a exercitat dreptul de proprietate cu rea credință, cu încălcarea dispozițiilor legale și a măsurilor luate de autoritățile locale a început și finalizat o extindere a construcției vechi, producând prejudicii imobilului proprietatea pârâților.
Potrivit art.453 NCPC. art.451 NCPC și art. 132 din Statutul profesiei de avocat instanța a constatat că avocatul D. C. a încheiat contractul de asistență juridică la data de 07.10.2015, în temeiul căruia a asigurat reprezentarea și asistența pârâților B. V. și B. M. D., moștenitorii autorului M. M., în faza procesuală a evocării fondului, cauza derulându-se în această faza procesuală pe parcursul a 2 termene de judecată.
Având în vedere munca depusă de avocat care a constat în consultanța juridică acordată pârâților, punerea de concluzii verbale, timpul redus de exercitarea a mandatului în această faza procesuală Tribunalul a apreciat că onorariul de 2500 lei este vădit disproporționat în raport de volumul de muncă și complexitatea cauzei, rațiuni pentru care instanța a redus onorariul de avocat de la suma de 2500 lei la suma de 1500 lei iar în temeiul art.453 NCPC a obligat reclamanții către pârâta B. V. la plata sumei de 1562 lei din care: 62 lei contravaloare transport și 1500 lei onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții I. G. I., V. G. I. si V. S. V. și pârâta B. V..
În motivarea recursului declarat de reclamanți s-a susținut că instanța s-a pronunțat pe altceva decât s-a cerut, a interpretat trunchiat probele, nu s-a ținut seama de concluziile raportului de expertiză.
S-a susținut că lucrările în litigiu sunt necesare și utile și urmează a fi făcute cu protejarea proprietății limitrofe și cu reparațiile necesare.
S-a arătat că expertiza tehnică a precizat care sunt condițiile în care urmează a fi efectuate lucrările pentru a fi protejată construcția limitrofă iar autoritatea locală a solicitat reclamanților acordul proprietarului învecinat cu condiția respectării obligațiilor prevăzute în expertiza protecția clădirii alăturate dar și a documentației tehnice în baza căreia se va elibera autorizația de construire.
Au arătat că efectuarea lucrărilor este impusă de vechimea construcțiilor, lucrările sunt necesare iar refuzul pârâților este abuziv și le aduce prejudicii, pârâții refuzând orice încercare amiabilă de a obține acordul .
Recurenții reclamanți au susținut că nu este afectată construcția pârâților, că pârâții nu respectă dispozițiile art. 14 cod civil privind exercitarea drepturilor cu bună credință. S-a arătat că imobilul proprietatea lor necesită reparații, că din cauza comportamentului abuziv al pârâților au expirat două certificate de urbanism iar în situația respingerii acțiunii nu se va putea niciodată intra în legalitate, nefiind nicio altă posibilitate juridică pentru a fi continuată lucrarea de construcție.
S-a solicitat modificarea deciziei tribunalului și admiterea acțiunii.
Pârâta B. V. a criticat prin recursul său cuantumul cheltuielilor de judecată ce i-au fost acordate. A susținut că în mod greșit s-a redus onorariul avocatului, acesta fiind angajat pentru acordarea asistenței juridice în ambele cicluri procesuale.
A susținut că deși a solicitat acordarea cheltuielilor făcute de părinții săi în toate ciclurile procesuale și era îndreptățită la acordarea acestora în limitele cotei sale succesorale, cererea nu a fost admisă.
La data de 19.05.2016 recurenții reclamanți au formulat întâmpinare față de recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia, arătând că nu au fost solicitate cheltuielile de judecată în faza de judecată a apelului și că susținerile acesteia nu sunt întemeiate pe nici un text legal.
La aceeași dată a formulat întâmpinare și recurenta pârâtă B. V., solicitând respingerea recursului reclamanților.
Recursurile declarate de recurenții reclamanți și de recurenta pârâtă nu sunt fondate, urmând să fie respinse pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 din Legea 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire, emisă în condițiile legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil.
Acordul vecinilor, prevăzut la pct. 2.5.6. al secțiunii I “Piese scrise” a cap. A. “Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – D.T.A.C.”, prevăzut în anexa nr. 1 la lege este necesar pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate – și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora. Textul legal arată că o atare situație corespunde cazurilor în care, prin ridicarea unei construcții noi în vecinătatea imediată a unei construcții existente pot fi cauzate acesteia prejudicii privind rezistența mecanică și stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și mediul ori siguranța în exploatare.
Acordul vecinilor trebuie dat condiționat de asigurarea prin proiectul tehnic și autorizația de construire a măsurilor de punere în siguranță a construcției preexistente rezultate în urma unui raport de expertiză tehnică, în speță lucrarea fiind întocmită de expert Râcă G.. la cererea reclamantului, ca investitor al noii construcții.
Legea dă posibilitatea instanței de a suplini acordul vecinilor, dacă se constată refuzul nejustificat al acestora, în urma analizei situației concrete a construcțiilor existente, a lucrărilor de expertiză și a certificatului de urbanism eliberat la cererea proprietarului care dorește să construiască.
Dispozițiile legale arătate erau în vigoare atâta la data când reclamantul I. G. a început să construiască, în anul 2008, cât și în anul 2012, când s-a solicitat eliberarea autorizației de construire.
Instanța constată că reclamantul este cel care a dat dovadă de rea credință și de exercitarea abuzivă a dreptului său de proprietate, deoarece a construit în anul 2008 fără a avea autorizație de construire și fără a solicita vecinilor săi acordul amplasării unei noi construcții pe linia de hotar, construcția fiind integral ridicată la data când s-a demarat demersul judiciar de față. Aceasta nu ar constitui, în principiu, o piedică în admiterea acțiunii și suplinirea consimțământului pârâților, deoarece legea dă posibilitatea intrării în legalitate cu privire la construcții realizate cu nerespectarea prevederilor de autorizare inițială. Instanța trebuie să analizeze însă dacă atitudinea ulterioară a reclamanților este cea care a născut opoziția pârâților și dacă aceștia din urmă au manifestat rea credință.
Reaua credință a reclamanților, inclusiv a dobânditorilor V. G. și V. S., s-a manifestat constant până în prezent prin aceea că nu au făcut nicio lucrare de refacere a alipirii la calcan, respectiv a racordului dintre cele două clădiri.
Astfel, s-a dovedit în cauză atât cu expertiza realizată de expert B. C., cât și cu procesul verbal de constatare din 21.08.2008 că pereții casei pârâților s-au infiltrat cu umezeală, pereții casei fiind uzi la parter și subsol. Deși reclamanții aveau posibilitatea de a remedia lucrarea făcută necorespunzător, nu au încercat în nici un mod să repare prejudiciul suferit de pârâți, detaliile tehnice ale lucrării ce se impunea să fie executată fiind regăsite atât în lucrarea expertului Râcă G., cât și în expertiza judiciară efectuată la fond.
În atare condiții, nu se poate califica drept abuziv sau nejustificat refuzul pârâților de a-și da acordul la amplasarea construcției reclamanților pe linia de hotar, modul în care reclamanții au efectuat lucrarea aducând prejudicii evidente pârâților.
Nu este contestat în cauză caracterul necesar al construcției reclamanților sau dorința acestora de a-și spori confortul prin adăugarea unei construcții adiacente. Acest argument este lipsit de valoare juridică și nu are relevanță deoarece reclamanții aveau obligația să execute construcția cu respectarea dispozițiilor legale, prin obținerea autorizației de construire și solicitarea acordului vecinilor înainte de a demara lucrările de construire sau după realizarea construcției chiar și în condiții de neregularitatea aveau obligația de a remedia lucrările ce aduc prejudicii pârâților.
Instanța are în vedere că reclamanții au obligația de a-și exercita dreptul de proprietate cu bună credință și în limitele impuse de lege, în acest sens fiind dispozițiile art. 480 din codul civil în vigoare la data când construcția a fost începută și cele ale art. 555 din noul cod civil, în vigoare la data formulării cererii pentru obținerea autorizării construcției. Dispozițiile legale caracterizează dreptul de proprietate ca nefiind unul absolut, ci fiind un drept care cunoaște limitări în exercițiul său, inclusiv cele impuse de principiul echității în raporturile de vecinătate.
La cererea reclamantului a fost emis certificatul de urbanism nr. 1773/2008. La punctul 4 din certificatul de urbanism nr. 1151 din 21.06.2011 a fost impus reclamantului I. G. să respecte prevederile Codului civil privind picătura la streașină și servitutea de vedere, arătându-se că scurgerea apelor pluviale se va face în incinta proprietății acestuia. S-a arătat că pentru faza de autorizare a construcției proprietarul trebuie să prezinte titlul de proprietate, extras de carte funciară, încheiere de intabulare, fișa imobilului, certificat de nomenclatură stradală, referate verificare a proiectului la exigențele stabilite de proiectant iar pentru . impune întocmirea unui referat de expertiză tehnică pentru rezistența mecanică și stabilitatea construcției. Certificatul a fost eliberat pentru modificare scară acces exterior la parter, modificare interioare și amenajare mansardă, extindere imobil D+P+M parțial și D parțial, împrejmuire teren, intrare în legalitate.
Este evident că reclamantul a ales să ignore acest certificat și obligația de a executa lucrarea după autorizare, după obținerea acordurilor impuse prin lege și, mai mult, cu ignorarea detaliilor tehnice care ar fi împiedicat provocarea unor pagube proprietății învecinate, neaducând niciun argument solid pentru a justifica modul în care a acționat. Susținerea din recurs în sensul că suplinirea acordului de către instanță se face condiționat de respectarea proiectului de construcție de către reclamanți apare ca inutilă, cât timp reclamanții persistă din anul 2008 în menținerea unei lucrări greșit realizate, nefiind creată nicio prezumție că vor intenționa să urmeze respectivul proiect.
Din modul în care este întocmit certificatul de urbanism și din adresa Primăriei C., înaintată reclamanților, prin care li s-a pus în vedere să obțină acordul vecinilor rezultă că nu se pune în discuție necesitatea unui astfel de acord pentru efectuarea unor lucrări de reparații la construcția veche, proprietatea reclamanților. Dispozițiile legale nu impun ca pentru aceste categorii de lucrări să se ceară acordul vecinilor, iar mențiunea din certificat referitoare la finisarea construcției privește construcția nouă, nicidecum pe cea veche.
În consecință, fiind afectată funcțiunea de locuit a imobilului proprietatea lor, datorită modului defectuos în care reclamanții și-au edificat construcția, având în vedere și refuzul reclamanților de a remedia lucrarea incorect realizată, este justificat refuzul pârâților. Ca atare, este legală soluția de respingere a acțiunii, dispozițiile art. 14 și 15 din noul cod civil fiind corect aplicate de tribunal, așa încât potrivit art. 312 cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți.
Instanța subliniază faptul că după modificarea situației actuale de fapt reclamanții pot face noi demersuri pentru . cu bună credință a dreptului lor de proprietate prin remedierea tuturor neajunsurilor produse de construcția realizată în forma actuală fiind un element în conturarea ca abuzivă sau ca justificată a atitudinii viitoare a pârâților.
Referitor la recursul declarat de recurenta pârâtă instanța constată că în mod greșit tribunalul și-a întemeiat motivarea soluției referitoare la plata cheltuielilor de judecată pe dispozițiile noului cod de procedură civilă, deși față de data introducerii acțiunii acestea nu sunt aplicabile.
Conținutul prevederilor legale citate de tribunal este similar și în codul de procedură civilă de la 1865, art. 274 alin. 3 cod procedură civilă dând posibilitatea instanței de a reduce onorariul avocatului atunci când apreciază că acesta este prea mare față de complexitatea dosarului și munca depusă.
Deși recurenta pârâtă nu a indicat în motivele de recurs temeiul de drept al criticilor sale, instanța apreciază că a înțeles să susțină motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, în sensul că tribunalul a aplicat greșit prevederile art. 274 cod procedură civilă.
Susținerile recurentei pârâte în sensul că onorariul de 2500 lei a fost încasat de avocatul său și pentru ciclurile procesuale anterioare nu este justificat, fiind dovedit că a fost achitat începând cu faza procesuală a celui de al doilea apel. Astfel, contractul de asistență juridică dintre avocat D. C. și B. V. a fost încheiat după introducerea în cauză a acestei pârâte, împuternicirea avocațială fiind semnată de părți la data de 7.10.2015. Chitanțele de plată a onorariului au fost depuse la tribunal pentru termenul din 5 noiembrie 2015, însă ele au fost eliberate de avocat la 1.11.2015, pentru suma de 1000 lei, la 25.05.2015, pentru suma de 800 lei și la data de 3.06.2015, pentru suma de 700 lei, toate făcând dovada că onorariul a fost achitat de B. V..
Așadar, se constată că două dintre aceste chitanțe, în sumă totală de 1500 lei fac dovada onorariului plătit de recurenta pârâtă pentru faza procesuală a apelului în dosarul_, când tribunalul a admis apelul și a anulat sentința primei instanțe cu reținerea cauzei spre rejudecare. Ca urmare, în acea fază procesuală nu au fost acordate cheltuieli de judecată, iar pârâta Bălăcesnu V., introdusă în cauză la data de 19.02.2105, a făcut dovada că a angajat avocat la 3.06.2015, conform împuternicii avocațiale atașate întâmpinării redactate de avocat la 10.06.2015 și depusă la dosar pentru termenul din 25.06.2015. Avocatul a fost prezent la respectivul termen și a pus concluzii pe fond în fața instanței de apel iar prin întâmpinarea formulată la data de 10.06.2015 s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În consecință, onorariul total de 2500 lei este datorat atât pentru faza procesuală a apelului, pentru care s-a redactat întâmpinare și s-au pus concluzii, avocatul fiind prezent la un singur termen de judecată, cât și pentru faza rejudecării acțiunii, când avocatul a fost prezent la termenele din 8.10.2015, 5.11.2015.
Tribunalul a apreciat corect că față de complexitatea dosarului și de efortul depus de avocat, se impune reducerea onorariului de la 2500 lei la 1500 lei, fiind corect aplicate prevederile art. 274 alin. 3 cod procedură civilă.
În ce privește cheltuielile de judecată pretinse de recurenta pârâtă în temeiul art. 274 cod procedură civilă, reprezentând cota sa succesorală din cheltuielile făcute de autorul său, M. M., se constată că în dosarul_, autorul a achitat suma de 300 lei onorariu avocat (fila 24 dosar judecătorie) la data de 24.10.2012 și a solicitat prin întâmpinare acordarea cheltuielilor de judecată.
Deși prin concluziile orale formulate la 13 iunie 2013 pârâții au reiterat în fața judecătoriei solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată iar cererea lor nu a fost soluționată, nu s-a formulat nici cale de atac și nici cerere de completare a hotărârii, așa încât suma de 300 lei achitată inițial ca onorariu avocat nu mai poate fi pretinsă în calea de atac a recursului, pentru că este o cerere formulată omisso medio.
În calea de atac a apelului din primul ciclu procesual, cei doi pârâți, soții M., au achitat la data de 28 oct. 2013 onorariul de avocat în sumă de 600 lei iar în calea de atac a recursului s-a achitat la 31.03.2014 suma de 300 lei onorariu avocat.
Pârâții nu erau îndreptățiți să solicite cheltuielile de judecată făcute în apel și recurs, cât timp recursul declarat de M. M. și M. E. a fost respins prin decizia civilă 713 din 16.04.2014 iar apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost admis, pârâții fiind cei care au căzut în pretenții.
Pârâții, prin avocat, au solicitat în primul apel declarat obligarea apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, fiind în acest sens susținerile avocatului din ședința publică de la 4 decembrie 2013. Cum tribunalul a dispus desființarea sentinței și reluarea judecății, această cerere trebuia avută în vedere la rejudecare.
Prezentă în ședința de la 16 octombrie 2014, la Judecătoria C., pârâta M. E. a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată. D. fiind faptul că plata cheltuielilor de judecată ( onorariu avocat, eventuale taxe de timbru, cheltuieli de deplasare) se face în mod solidar de pârâții care se află în coparticipare procesuală, susținerea unui dintre ei cu privire la suportarea acestor cheltuieli se consideră că este făcută și în numele celuilalt, după cum plata acestor cheltuieli de către unul singur dintre pârâți îi liberează și pe ceilalți.
Instanța constată că în cel de al doilea ciclu procesual, la niciuna dintre instanțe pârâții M. nu au mai dovedit că au efectuat cheltuieli de judecată, singurele cheltuieli fiind făcute de pârâta B. după ce a fost introdusă în cauză iar cu privire la acestea deja s-au analizat susținerile recurentei pârâte.
Prin urmare, pârâții ar putea solicita în prezenta cale de atac cheltuielile de judecată făcute după data de 16 octombrie 2014, ori după această dată doar pârâta B. a făcut dovada cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 2500 lei, cu privire la care deja s-a stabilit că soluția pronunțată de tribunal este legală.
Așadar, deși până la decesul său, autorul recurentei pârâte a achitat împreună cu soția sa suma de 300 lei onorariu avocat în faza procesuală în care nu a căzut în pretenții, nu sunt fondate criticile vizând neacordarea acestor cheltuieli cât timp ele au fost cerute în condițiile legii, respectiv printr-o cerere de completare a sentinței primei instanțe.
Nefiind întemeiate criticile recurentei pârâte, potrivit art. 312 cod procedură civilă se va respinge și recursul declarat de această parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții reclamanți I. G. I., V. G. I., V. S. V. și de recurenta pârâtă moștenitoare B. V. împotriva deciziei civile nr. 1832 din 05.11.2015, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă M. E. și intimatul pârât moștenitor B. M. D..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2016.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | Judecător, M. C. Ț. |
Grefier, A. C. |
Red. jud. G. I.
2 ex/26.05.2016
Jud. fond: A.C. Tițoiu
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2685/2016. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 219/2016. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
