Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 284/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 284/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 284/2015
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 284
Ședința publică din data de 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: Judecător C. T.
Judecător L. E.
Judecător P. B.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta M. D., împotriva deciziei civile nr. 871/28.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. U. și intimații pârâți S. M., S. C. și M. M. – moștenitoarea intervenienților I. S. și Iuhas C., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă reprezentată de avocat M. O., precum și intimatul pârât reprezentat de avocat V. H., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că este timbrat, după care, avocat V. H. a depus la dosar un certificat privind înscrierea imobilului în evidențele de cadastru și carte funciară, înscrisuri solicitate de instanță.
Nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părților prezente.
Avocat M. O. pentru recurenta pârâtă, precizând că recursul este întemeiat pe prevederile art. 304 pct.9 C.pr.civ., hotărârea instanței de apel fiind dată cu aplicarea greșită a legii, constatând nulitatea absolută a contractului încheiat între recurentă și soții I.. Recurenta fiind singura proprietară a imobilului, nu se putea solicita nulitatea absolută, fiind în prezența unei nulități relative. Instanța a încălcat art. 129 alin.5 C.pr.civ., precum și principiul disponibilității acceptând poziția instanței de fond, obligația introducerii ca parte a intimatului S. C., îi revenea reclamantului conform art.132 C.pr.civ., nu instanței care a modificat acțiunea după mai multe termene.
A solicitat în principal, admiterea recursului și schimbarea în tot a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii. În subsidiar, la aprecierea instanței, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. A solicitat cheltuieli de judecată.
Avocat V. H. pentru intimatul reclamant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor din întâmpinare și menținerea ca temeinică și legală a deciziei instanței de apel. A solicitat, la aprecierea instanței, cheltuieli de judecată pentru tot ciclul procesual.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr._/20.12.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulata de reclamantul Sanino U., împotriva pârâtei M. D., pârâților S. M. si S. C. si moștenitoarea intervenientilor Iuhas S. si Iuhas C. – M. M..
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2906/15.08.2000 de BNP G. I..
A fost admis capătul de cerere in revendicare.
Au fost obligați pârâții S. M. si S. C. să lase în deplina proprietatea si posesie reclamantului si pârâtei M. D. imobilul situat in C., cart. Craiovita Noua, .. 1, ..
Au fost obligați pârâții M. M. si Mecleneau D. la 6019 lei cheltuieli de judecata către reclamant.
P. a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9946/02.06.2011 pronunțată de Judecătoria C., s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului-pârât S. U..
S-a admis în parte cererea principală precizată a reclamantului-pârât S. U., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. D., și pârâții Iuhas S., Iuhas C., pârâții S. M. și S. C..
S-a admis în parte cererea cu caracter reconvențional precizată a pârâtei-reclamante M. D...
S-a dispus omologarea în parte a raportului de expertiză specialitatea construcții civile din 28.04.2011 întocmit de expert N. G. și atribuie reclamantului pârât c/val de 75.600 lei RON a imobilului din C. ,cartier Cv. Nouă, .,. ,județul D. ( reprezentând cota sa de 1/1 ) vândut în timpul căsătoriei de pârâta reclamantă M. D..
A fost obligată pârâta reclamantă M. D. la plata sultei de_ lei RON reclamantului pârât.
S-a stabilit termen 6 luni pentru plata sultei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta reclamantă M. D. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul pârât în cuantum de 9712, 45 lei (reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat).
În urma scoaterii de pe rol a cauzei nr._ având ca obiect apelul formulat împotriva sent.civ.nr.5635/14.04.2008 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._, – Tribunalul D. prin încheierea pronunțată la 11.09.2008 (secția civilă) a înaintat cauza secției de minori și familie din cadrul Tribunalului D. pentru soluționare.
Prin decizia civilă nr.16/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul D. (secția pentru minori și familie) în dosarul nr._/63/2008, s-a admis apelul formulat de reclamantul S. U. și s-a respins apelul pârâților M. D., Iuhas S. și Iuhas C. care au fost formulate împotriva sent.civ.nr.5635/14.04.2008 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 9946/02.06.2011 pronunțată de Judecătoria C., s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului-pârât S. U..
S-a admis în parte cererea principală precizată a reclamantului-pârât S. U., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. D., și pârâții Iuhas S., Iuhas C., pârâții S. M. și S. C..
S-a admis în parte cererea cu caracter reconvențional precizată a pârâtei-reclamante M. D...
S-a dispus omologarea în parte a raportului de expertiză specialitatea construcții civile din 28.04.2011 întocmit de expert N. G. și atribuie reclamantului pârât c/val de 75.600 lei RON a imobilului din C. ,cartier Cv. Nouă, .,. ,județul D. ( reprezentând cota sa de 1/1 ) vândut în timpul căsătoriei de pârâta reclamantă M. D..
A fost obligată pârâta reclamantă M. D. la plata sultei de_ lei RON reclamantului pârât.
S-a stabilit termen de 6 luni pentru plata sultei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta reclamantă M. D. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul pârât în cuantum de 9712,45 lei (reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Mecleaneanu D., I. S. și I. C..
Prin decizia civilă nr. 178/08.11.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis recursul, s-a casat încheiere din 03.03.2011 și sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub numărul_ .
Prin sentința civilă nr._/20.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a admis in parte acțiunea formulata de reclamantul Sanino U., domiciliat in C., ., ., împotriva pârâtei M. D., cu domiciliul ales la Cabinetul av. O. M., cu sediul in C., ., ., intervenientii S. M. si S. C., ambii domiciliați in C., cart. Craiovita Noua, . si moștenitoarea intervenientilor Iuhas S. si Iuhas C. – M. M., domiciliata in ..
S-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2906/15.08.2000 de BNP G. I..
S-a admis capătul de cerere in revendicare.
Au fost obligați pârâții S. M. si S. C. să lase in deplina proprietatea si posesie reclamantului si pârâtei M. D. imobilul situat in C., cart. Craiovita Noua, .. 1, ..
Au fost obligați pe pârâții M. M. si Mecleneau D. la 6019 lei cheltuieli de judecata către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Mecleaneanu D..
Prin decizia civilă nr.871/28.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de pârâta M. D. împotriva sentinței civile nr._/215/2009*/20.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. U. și intimații pârâți S. M., S. C. și M. M..
S-a luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
P. a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În privința primului motiv de apel invocat de apelanta M. D. referitor la faptul că prima instanță în mod greșit a constatat nulitatea absolută a contractului nr.2906/15.08.2000 încheiat între apelantă și soții I., deoarece nu se putea dispune nulitatea acestui contract, întrucât primul contact cu nr. 238/11.02.2000, prin care pârâta a cumpărat o garsonieră situată în C., cart. Craiovița Nouă, ., . nu a fost anulat, deci pârâta este singura proprietară a acestui imobil, Tribunalul constată că este neîntemeiat.
Astfel, părțile M. D. și Sannnino U. s-au căsătorit la data de 14.07.1999, căsătoria fiind desfăcută prin divorț conform sentinței civile nr.82/21.03.2003 pronunțată de Judecătoria C., iar contractul de vânzare cumpărare prin care a fost dobândită garsoniera în litigiu a fost încheiat la data de 11.02.2000, rezultând că imobilul a fost achiziționat în timpul căsătoriei, fiind așadar bun comun în temeiul art. 30 din C.fam. care dispune că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților. Sub acest aspect se reține că, pentru stabilirea calitatii de bun comun nu prezinta relevanta aspectul ca in contract a fost trecuta numai apelanta pârâtă, bunul devenind comun fara a deosebi daca in actul de achizitie sunt trecuti ambii soti sau numai unul din ei.
Conform art.35 alin.2 din C.fam niciunul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot. Acestă dispoziție legală reglementează numai înstrăinarea bunurilor imobile, ceea ce înseamnă că sunt valabile actele de dispoziție privind dobândirea acestor bunuri încheiate numai de unul dintre soți. Așadar, legea îngrădește numai înstrăinarea și grevarea imobilelor bunuri comune, având caracter de excepție, astfel că nu poate fi extinsă și la dobândirea de bunuri. În cauză, așa cum am arătat, apelanta a cumpărat garsoniera în timpul căsătoriei cu intimatul, contractul încheiat fiind perfect valabil în considerarea celor expuse, însă această împrejurarea nu conduce la concluzia că apelanta este singura proprietară a imobilului sau că nu poate fi constatată nulitatea absolută a contractul de vânzare cumpărare nr.2906/15.08.2000 încheiat între apelantă și soții I., cum neîntemeiat susține apelanta.
Referitor la prezumția legală de mandat tacit reciproc invocată de apelantă, Tribunalul reține că această prezumție nu se aplică în privința actelor de înstrăinare a bunurilor imobile.
În ceea ce privește criticele apelantei în sensul că imobilul este bun propriu al său deoarece a fost gratificată de părinții săi cu bani pentru a achiziționa apartamentul respectiv în timpul căsătoriei, că reclamantul a avut cunoștință de achiziționarea imobilului în acest mod, precum și de vânzarea imobilului întrucât banii obținuți din vânzare au fost cheltuiți împreună, Tribunalul reține că aceleași critici au fost invocate de apelantă și prin apelul declarat împotriva sent. civ. nr.5635/14.04.2008 pronunțată în aceeași cauză în primul ciclu procesual de Judecătoria C., apel ce a fost respins de Tribunalul D. prin decizia 16/20.01.2009 în care s-a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit că actul încheiat între pârâta M. D. în calitate de vânzătoare și cumpărători este lovit de nulitate absolută, părțile urmărind scoaterea bunului respectiv de la masa bunurilor comune, iar în ceea ce privește prescrierea dreptului la acțiune, nu este justificată pentru că acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă. Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a reținut că, din actele dosarului a rezultat că reclamantul i-a trimis bani pârâtei M. D. pentru achiziționarea imobilului, nefiind dovedite susținerile acesteia din urmă că l-ar fi achiziționat cu bani donați de părinții săi, Tribunalului D. trimițând cauza spre rejudecare doar pentru a se verifica buna credință a dobânditorilor subsecvenți, urmând ca în raport de cele constatate să se aprecieze asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții S. M. și S. C. și numai pe fond să se pronunțe asupra acțiunii în revendicare. Prin urmare, instanța de fond, în rejudecare, nu putea să procedeze decât în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.
Asadar, prin decizia de trimitere, obligatorie pentru instanta de rejudecare, instanta superioara a statuat si asupra incidentei nulitatii absolute a contractului încheiat de pârâta M. D. în calitate de vânzătoare pentru cauză ilicită reținând că intenția părților a fost aceea de a scoate imobilul de la masa bunurilor comune. Prima instanța, în rejudecare, a respectat decizia instanței superioare mai sus menționată, arătând, pe baza unei analize pertinente a probatoriului administrat, care sunt considerentele pentru care a reținut că, în ce privește contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2906/15.08.2000, atât vânzătoarea cât și cumpărătorii au fost de rea-credință la încheierea contractului, intenția acestora fiind de a sustrage bunul din comunitatea de bunuri.
Este adevărat că sancțiunea ce intervine pentru lipsa consimțământului unui soț la înstrăinarea bunului comun este nulitatea relativă, așa cum a susținut apelanta, însă în cauză reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe cauză ilicită, invocând disp. art.984 C.civ., iar in acest caz sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută care este imprescriptibilă.
Referitor la motivul de apel privind lipsa calității procesuale active a reclamantului S. U. pentru capătul de cerere în revendicare motivat de împrejurarea că nu este proprietar exclusiv, Tribunalul reține că și această problemă de drept a primit dezlegare prin decizia Tribunalului D. nr.16/20.01.2009 în sensul că reclamantul are calitate procesuală activă de vreme ce actul de înstrăinare încheiat de soția sa a fost declarat nul, iar actul incheiat de soții I. nu îi este opozabil, instanța de control judiciar trimițând cauza spre rejudecare pentru ca prima instanță să se pronunțe pe fond asupra petitului în revendicare. Modul în care instanța de control judiciar a soluționat această problemă de drept este obligatoriu pentru instanța de trimitere.
Cu privire la acest aspect, Tribunalul a mai reținut că acțiunea în anulare sau în declararea nulității absolute a contractului nu este singurul mijloc pe care îl are la dispoziție soțul care nu a consimțit la actul de înstrăinare. Acest act, potrivit principiului relativității actelor juridice, nu îi este opozabil, astfel că, în calitatea sa de proprietar devălmaș poate revendica imobilului în orice mâini s-ar afla. În acest caz, soțul respectiv, în speță intimatul, poate introduce singur acțiunea în revendicare, nefiind necesar consimțământul expres al celuilalt soț. În acest sens s-a statuat și în practica și în literatura de specialitate, iar în noul cod civil s-a reglementat expres în art. 643 alin.1 că fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la încălcarea de către prima instanță a principiului disponibilității, întrucât acțiunea nu a fost precizată, iar reclamantul a solicitat ca pârâta Ș. M., deci nu S. M. și S. C., să fie obligați să lase în deplină proprietate imobilul, Tribunalul reține că nu este fondat pentru următoarele considerente.
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a chemat în judecată pârâții M. D., Iuhas S., Iuhas C., S. M. – solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta S. M. să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul proprietate personală situat în C., cartier Craiovița Nouă, ..1, ., să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2906/15.08.2000 (BNP-G. I.), iar pe cale de consecință să se constate și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent autentificat sub nr.4534/21.12.2000 (BNP-G. I.) și repunerea părților în situația anterioară. La cererea de chemare în judecată a fost anexată copia contractului de vânzare-cumpărare subsecvent autentificat sub nr.4534/21.12.2000 încheiat între soții I. și S. M..
La termenul din data de 09.11.2006, instanța a pus în discuția părților conceptarea în cauză în calitate de pârât a numitului S. C. având în vedere că imobilul în litigiu a intrat în masa bunurilor comune a soților S. M. și S. C. conform art.30 C.fam, iar av. V. pentru reclamant a solicitat instanței conceptarea în cauză a lui S. C. care a fost citat cu copie de pe acțiune (f.19 dosar fond nr._/C/2006).
Prin urmare, instanța s-a pronunțat în limitele cadrul procesual fixat, inclusiv sub aspectul părților, împrejurarea că în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a consemnat S. M., în loc de S. M. neputând conduce la o altă concluzie, fiind evident vorba de o eroare materială. De altfel, în prima parte a cererii de chemare în judecată este consemnat corect numele pârâtei S. M..
În privința motivul de apel în sensul că nu poate fi admis capătul de cerere în revendicare, atâta timp cât contractul dintre soții I. și soții S. nu a fost anulat, iar soții S. sunt de bună credință, Tribunalul reține că prin intermediul acțiunii în revendicare, reclamantul ce se pretinde proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului care stăpânește bunul respectiv să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul. În speță, cu privire la imobilul în litigiu dețin titluri de proprietate atât reclamantul S. U. – contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.238/11.02.2000 (BNP-Ș.), cât și pârâții S. M. și S. C. - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4534/21.12.2000 (BNP-G. I.).
Întrucât ambele părți dețin titluri de proprietate ce provin de la autori diferiți, se impune compararea acestora, pentru a se da preferință titlului mai bine caracterizat, respectiv celui care provine de la autorul al cărui drept este preferabil, conform principiului: „nemo plus iuris ad alium transferre protest, quam ipse habet”.
În ceea ce privește titlul pârâților S., se reține că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4534/21.12.2000, aceștia au cumpărat imobilul de la soții I., iar aceștia din urmă îl dețineau în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.2906/15.08.2000 (BNP-G. I.), contract cu privire la care în mod corect s-a constatat că este nul absolut, așa cum s-a statuat prin decizia nr.16/20.01.2009 a Tribunalului D..
Prin urmare, comparând cele două titluri, tribunalul a constatat că trebuie să se dea preferință titlului reclamantului, deoarece pârâții S. au dobândit bunul de la neproprietari care nu putea transmite un drept ce nu exista în patrimoniul lor.
Soluția este conformă și cu principiul echității juridice, deoarece terții dobânditori, fiind evinsi de proprietar, au posibilitatea introducerii unei acțiuni împotriva vânzatorilor, iar pentru cheltuielile făcute pot fi despăgubiti, în condițiile legii, fără a suferi o pagubă în patrimoniu, în timp ce adevăratul proprietar s-ar vedea lipsit de bunul său, fără nicio culpă și fără o despăgubire.
Faptul că subdobânditorii au fost de bună credință nu este de natură a conduce la o altă soluție. Principiul bunei credinte a subdobânditorilor nu este suficient pentru a justifica dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil de la un neproprietar, numai bunurile mobile putând fi dobândite prin posesia de buna credință în condițiile art. 1909 c.civ.
Față de aceste considerente, Tribunalul a reținut că în mod corect prima instanța a admis și capătul de cerere în revendicare, critica apelantei sub acest aspect fiind neîntemeiată.
Neîntemeiată este și critica privind acordarea cheltuilelilor de judecată, apelanta susținând că nu se impunea să fie acordate, întrucât acțiunea a fost admisă în parte, deși se impunea respingerea tuturor petitelor din acțiunea principală.
Potrivit prevederilor art. 274 Cod procedura civila, partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata, aceasta obligatie avandu-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca ea a pierdut procesul.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și soluția dispusă de prima instanță, soluția legală și temeinică conform celor expuse anterior, Tribunalul a reținut că în mod corect a fost obligată de către prima instanță pârâta M. D. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta M. D., criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.
A apreciat că decizia este nelegală, întrucît este dată cu aplicarea greșita a legii, art.304 pct. 9 C.pr.civ..
Nelegal instanța a constatat nulitatea absolută a contractului 29o6/l5.o8.2oo încheiat între M. și soții Iuhași.
Arată că nu se putea promova acest petit, întrucît primul contract, cu nr. 238/11.02.2ooo, prin care M. a cumpărat garsoniera, nu a fost anulat și, ca urmare, M. D. este singura proprietară pe această garsonieră, ceea ce ducea la menținerea contractului nr. 29o6/15.08.2000 care a fost anulat prin hotărîrea dată nelegal.
Legal nu se putea dispune nulitatea absolută a contractului 26o6/2ooo deoarece M. este singura proprietară a garsonierei.
Prin decizia civilă, instanța de apel a motivat ca aceasta garsonieră este bun comun al soților (M. și reclamantul S.) deși în contract este menționată numai recurenta M. D..
Deși instanța a arătat ca lipsa consimțământului unuia din soți la înstrăinarea bunului comun este nulitatea relativa, nu se impunea, legal, ca instanța de apel sa admită nulitatea absolută a contractului nr.29o6/2ooo.
In atare situație, nulitatea relativă este prescriptibila și nu se mai putea admite acest capăt de cerere, cum au procedat nelegal cele două instanțe.
Legal, a arătat, ca nu se putea solicita nulitatea absoluta a contractului 29o6/2ooo, întrucît suntem în prezența unei nulități relative, care este prescriptibilă și, în atare situație, nu trebuia să i se dea calificarea de nulitate absolută.
Instanța a încălcat art. 129 alin. 4 C.pr.civ., întrucît a dat o amploare subiectivă unor fapte care sunt stabilite legal în dosar, în sensul că această garsonieră a fost cumpărată de recurentă cu banii de la părinții săi care au înțeles să o gratifice doar pe ea, deoarece garsoniera este bun propriu al recurentei.
Intimatul S. a avut cunoștință de achiziționarea acestei garsonire, precum și de vînzarea ei, deoarece banii rezultați din vînzare au fost cheltuiți împreună, ca și sumele de bani pe care acesta pretinde că le-a trimis în țară.
Consideră că instanța de apel a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii, deoarece și doctrina și practica judiciară sunt consecvente în a aprecia, în acest caz, că vînzarea unui imobil bun comun, de către un soț, fără consimțămîntul expres al celuilalt soț, se sancționează "cu nulitate relativă, nu cu nulitate absolută.
De asemeni, nelegal s-a respins apelul și s-a menținut promovarea revendicării, deși a arătat că intimatul S., nefiind proprietar al garsonierei, nu putea să solicite revendicarea, avînd calitatea numai de terț, iar terțul nu poate solicita revendicarea de la adevărații proprietari, care au fost de bună credință - soții S. - nefiind un raport juridic între soții S. și intimatul S..
De asemeni, hotărîrea este nelegală întrucît s-a respins și motivul de apel prin care s-a criticat că s-a încălcat principiul disponibilității.
Numai reclamantul, în speță intimatul S., putea dispune de acțiunea cu care a investit instanța și nu instanța, întrucît suntem în civil, iar reclamantul S. a solicitat obligarea pîrîtei - intimate S. M., să-i lase în deplina proprietate garsoniera și nu a facut niciun fel de precizare care se impunea, în baza art. 132 C.pr.civ,.
Instanța de apel a motivat că s-a pus în discuția părților introducerea în speță a numitului Stăneacu C. dar, legal, aceasta obligație îi revenea numai reclamantului intimat S., instanța neputînd modifica, după atîtea termene, acțiunea principala.
Soții S. au fost de bună credință, sunt adevărații proprietari ai garsonierei și, din toate faptele dosarului, rezultă că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, prin faptul că a acceptat poziția instanței de fond.
A solicitat admiterea recursului, schimbarea în totalitate a celor două soluții, iar pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel ca temeinică și legală.
Curtea, analizând decizia prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursul este nefondat, și îl va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse.
Criticile din recurs referitoare la calitatea de coproprietar al reclamantului asupra bunului revendicat sunt critici de netemeinicie. Prin aceste critici este contestată starea de fapt stabilită sub acest aspect stricit prin prisma modului în care instanțele au apreciat materialul probator administrat. Astfel de critici exced controlului în cadrul procesual al recursului, față de dispozițiile art. 304 Cod pr. civilă din 1865, aplicabil în cauză. Nu se invocă interpretarea sau aplicarea greșită a vreunei dispoziții legale.
Se impune precizarea că achiziționarea unui bun, chiar și imobil, pe numele unei persoane constituie o prezumție puternică de proprietate în favoarea persoanei respective. Această prezumție nu este însă absolută, ea putând fi răsturnată prin proba contrară, în condiițiile legii, ceea ce s-a și întâmplat în cauză.
Analizarea legalității contractului prin care recurenta a înstrăinat bunul în litigiul nu era condiționată de constatarea nulității, absolute sau relative, a contractului prin care aceasta a docbândit imobilul. Fiind stabilit dreptul de coproprietate al reclamantului asupra bunului acesta are calitate procesuală activă de a acționa pentru a intra în posesia imobilului.
Calificarea cererii formulată de reclamant ca fiind una în constatare nulitate absolută (și nu anulare act) a fost făcută de instanță în mod just câtă vreme a reținut că intimatul reclamant a solicitat desființarea actului de înstrăinare invocând cauza ilicită. Potrivit art. 948 din Codul civil din 1864 cauza licită a unei convenții a fost prevăzută ca o condiție esențială pentru validitatea acesteia. per a contrario, în cazul convențiilor ce au la bază cauze ilicite sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută.
Critica privind încălcarea principiului disponibilității este nefondată.
Astfel cum a reținut și instanța de apel, introducerea în cauză a intimatului S. C. s-a făcut la cererea apărătorului intimatului reclamant. Faptul că utilitatea ca acesta să fie parte în proces, pentru o bună administrare a justiției, a fost pus în discuție de instanță, în virtutea rolului activ, nu echivalează cu încălcarea principiului disponibilității.
Referitor la intimata S. M. instanța de apel, verificând actele dosarului, a reținut că în mod greșit a fost conceptată inițial Ș., această conceptare fiind o eroare materială, determinată de modul defectuoas (inconsecvent) de redactare a cererii de chemare în judecată . Criticarea acestui aspect în recurs nu se circumscrie cerințelor art. 304 Cod pr. civilă
Buna sau reaua credință a intimaților S. la dobândirea imobilului în litigiu constituie de asemenea un aspect de fapt, stabilit în apel și care nu poate fi reanalizat în recurs câtă vreme nu se aduc argumente care să se încadreze în prevederile art. 304 Cod pr. civilă.
În raport de cele expuse, în baza art 312 Cod pr. civilă, se impune a fi respins recursul ca nefondat.
Cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată va fi, de asemenea, respinsă. Nu există depuse înscrisuri la dosar din care să rezulte cheltuielile de judecată efectuate în recurs. Cât privește cheltuielile efectuate în apel, la fond cererea formulată cu privirea la acestea nu poate fi analizată câtă vreme reclamantul nu a declarat recurs în cauză.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta M. D., împotriva deciziei civile nr. 871/28.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. U. și intimații pârâți S. M., S. C. și M. M. – moștenitoarea intervenienților Iuhas S. și Iuhas C..
Respinge cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29.04.2015
Președinte, Judecător, Judecător,
C. T. L. E. P. B.
Grefier,
I. B.
Red. jud. PB/
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud. fond V V F.
Jud apel IC D., AM M.
| ← Stabilire maternitate. Decizia nr. 1048/2016. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
