Pretenţii. Decizia nr. 701/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 701/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 701/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 701/2015
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. P.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant Ș. C. D., împotriva sentinței civile nr._ din 11.11.2014, pronunțată de Judecătoria C. și a deciziei nr.485 din data de 25.06.2015, pronunțată de T. M., în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR P., T. D., D. G. A F. P., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 18.11.2015, recurentul reclamant Ș. C. D. a depus cerere scrisă prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, deoarece la termenul de astăzi este plecat din țară.
Instanța constatând cauza în stare de judecată și luând act de solicitarea recurentului reclamant Ș. C. D. de a judeca în lipsă cauză, a reținut –o pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
P. încheierea nr.20/28.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a dispus înaintarea dosarului nr._ în vederea conexării la dosarul nr._ și desprinderea filelor nr. 6, 10, 11, 13 și 14 din acest dosar, înlocuirea acestora cu xerocopii și înaintarea acțiunii formulate la data de 01.04.2013 de către reclamanta ., prin reprezentant Ș. C. D., având ca obiect despăgubiri în valoare de 500 RON, împotriva pârâților S. R. și Judecătorul C. I. C., către Judecătoria C..
Cauza a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.06.2013.
P. cererea depusă la data de 01.04.2013 în cadrul dosarului nr._ al Curții de Apel C., reclamanta . a formulat o acțiune în pretenții împotriva statului R., chemând în garanție și pe judecătoarea C. I. C., care a dispus o măsură nelegală pe seama administratorului societății, considerată de reclamant manoperă ilicită și cu totul despotică, prin practicarea abuzului de putere și de drept, interzis expres jurisdicțiilor/tribunalelor(și judecătorilor) de dispozițiile art. 17 CEDO și art. 1 alin 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la CEDO, la care România este parte.
La data de 23.04.2013 reclamanta a solicitat ca instanța competentă să judece cererea în pretenții în valoare de 500 RON, întrucât contestă în termen legal amenda judiciară aplicată administratorului societății. A solicitat totodată ca acțiunea să fie judecată și în lipsă, întrucât reclamanta stă în judecată prin administrator.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 10 lei.
La solicitarea instanței, în temeiul art. 200 NCPC reclamanta a depus la dosar 3 exemplare din cererea de chemare în judecată, dovada calității de reprezentant ,certificat constatator, cererea de recuzare a judecătorului D. R. E., depusă în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D., rezoluție din data de 17.12.2012 din dosarul nr. 1186/P/2012, rezoluție din data de 13.12.2012 din dosarul nr.1155/P/2012, încheiere din data de 05.02.2013 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D., încheiere din data de 05.02.2013 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D., încheiere din data de 14.02.2013 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D., dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 41 lei.
La data de 05.07.2013 reclamantul Ș. C. D., administrator al societății . a depus precizare la acțiune prin care a arătat că acțiunea a fost formulată de către persoana fizică vătămată Ș. C. D., amendat prin adresa Tribunalului D. către AFP pe art. OG 92/2003 și încheierea din 05.02.2013 pentru o culpă inexistentă în economia dosarului în care s-a fabricat acesta artificial prin confecționarea nelegală, respectiv dosarul nr._/63/2012, în care s-a reținut un soi de contravenție/abatere, cum că nu ar fi indicat temeiul din art. 27 C. și nici nu ar fi prezentat dovezi cu ordonanțe de procurori, ceea ce nu este adevărat. Arată că singura persoană care justifică interes în promovarea acțiunii, și care are calitate procesuală activă în dosarul nr._ și poate figura ca reclamant, este persoana fizică Ș. C. D., care nu a fost parte în dosarul amendator nr._/63/2012, și care a solicitat să se observe lipsa culpei față de cele reținute în prima încheiere de amendare.
La data de 26.07.2013 pârâtul T. D. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului D., arătând că din analiza cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, se constată că acesta prezintă o situație de fapt în care sunt implicați mai mulți judecători, din care nu se poate deduce care sunt obligațiile ce incumbă Tribunalului D. și nu au fost respectate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 123 alin 3 din Constituția României și art. 2 alin 3 din Legea nr. 303/2003, art. 2 din Legea nr. 304/2004 și art. 12 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, din care rezultă independența și delimitarea atribuțiilor legale invocate anterior, din care rezultă independența și delimitarea atribuțiilor judecătorilor de cele ale președintelui instanție ca reprezentant al acesteia, care exercită atribuțiile manageriale în scopul organizării eficiente a activității acesteia, T. D. nu răspunde pentru activitatea de judecată desfășurată de judecători, ci are atribuții de coordonare și control din punct de vedere administrativ. Arată pârâtul că reclamantul a formulat o cerere de recuzare care i-a fost corect respinsă întrucât nu se încadra în cazurile expres prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă, mai mult, folosind și un limbaj neadecvat procedurii judiciare, pentru care a fost amendata cu o amendă în cuantum de 500 lei în temeiul art. 108 indice 1 alin 1 lit b Cod procedură civilă. Reclamantul a formulat și o cerere de reexaminare care i-a fost respinsă ca nefundată. Astfel, din analiza materialelor depuse odată cu cererea de chemare în judecată nu rezultă că judecătorii menționați nu au respectat procedura legală și nu au recurs la judecarea în mod corect a cauzei, urmărind vătămarea intereselor legale ale reclamantului, ci au exercitat atribuțiile de serviciu în limitele conferite de dispozițiile legale. A solicitat și judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 411 alin 1 pct 2 teza a II a NCPC.
La data de 13.08.2013 pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. C. ca reprezentant al Statului R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul Ș. C. D.. Totodată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P. arătând că în speța dedusă judecății reclamantul nu face referire în mod expres care sunt obligațiile pe care le are statul R. prin M. Finanțelor P. în raport cu solicitarea de a i se acorda despăgubiri. Pe fondul cauzei a arătat pârâtul că cererea nu cuprinde nici o motivare în susținerea pretențiilor reclamantului, afirmațiile cu privire al anumite persoane nu pot constitui motivare și temei a unei acțiuni în pretenții civile delictuale, deoarece această acțiune privește fapte concrete. În speță, nu poate fi vorba despre o încălcare a normelor dreptului subiectiv de către pârâți, deoarece reclamantul este cel care a abuzat de aceste drepturi, încălcând normele de conviețuire socială, limitele și modul de exercitare a drepturilor recunoscute de lege. Așa numitul prejudiciu pe care il invocă reclamantul este chir rezultatul exercitării cu rea credință a drepturilor procedurale, prin formularea a două cereri de recuzare a completului de judecată, întemeiate pe aceleași argumente, cu folosirea de expresii jignitoare. Astfel că a solicitat admitea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P., iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nedovedită.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.
La data de 12.09.2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinarea formulat de pârâtul T. D..
La data de 02.10.2013 reclamantul a formulat precizare la acțiune prin care a arătat că nu există formulată o a doua cerere de recuzare și că s-a făcut o greșită aplicare a legii din art. 108/alin 1 lit b Cod procedură Civilă.
La data de 22.10.2013 reclamantul a solicitat instanței atașarea dosarului nr._/63/2012 și comunicarea întâmpinării formulate de M. Finanțelor.
La termenul de judecată din data de 24.10.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului D. invocată de acesta prin întâmpinare și a admis încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv atașarea dosarului nr._/63/2012 a Tribunalului D., emițând adresă pentru atașarea acestuia. În motivare, a reținut că are calitate procesuală pasivă S. R. prin M. Finanțelor, iar nu T. D..
La data de 25.10.2013 reclamantul a formulat reexaminare împotriva încheierii de ședință din data de 28.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ deoarece este vădit nelegală și lipsită de temeinicie, în condițiile în care se practică o răstălmăcire a cadrului procesual și o mistificare a susținerilor sale, alăturat de transbordarea voită a instanței de a face o greșită aplicare a legii, fără incidența cu litiganții.
La data de 28.11.2013, prin fax, reclamantul a depus o cerere de amânare a cauzei până după data de 13.05.2014 când ICCJ va rezolva recursul adversarului său în dosarul nr._/63/2012, cauză asupra căreia s-a dispus că trebuie atașată, socotind chiar că se impune suspendarea prezentei cauze.
La data de 23.06.2014 reclamantul a depus precizare la acțiune prin care a solicitat pretenții de încă 500 RON și cheltuieli de judecată de 81 RON.
La data de 24.06.2014 reclamantul a depus precizare la acțiune prin care a arătat că suma de 500 RON pentru cel de-al doilea capăt de cere reprezintă daune materiale și nu morale.
La data de 16.10.2014, la solicitarea instanței reclamantul a depus precizare la acțiune prin care a arătat că prejudiciul direct este de 500 RON și s-a săvârșit în dosarul nr._/63/2012 de către funcționara judecătoare C. în numele statului pârât, prin raportului de comitent - prepus, având temei și în dispozițiile art. 1349 NCCR(fost 998-999 CCV), temei care se conjugă cu dispozițiile art. 52 din Constituție, S. R. pârât având la îndemână întoarcerea împotriva judecătoarei, care ca funcționar public în exercițiul funcțiunii a săvârșit eroarea judiciară, pentru că se găsea cu acesta în relații de vrăjmășie. A arătat reclamantul că eroarea judiciară este reprezentată de amendarea sa pe baza motivației neadevărate a pârâtului, că ar fi formulat o a doua cerere de recuzare în dosarul nr._/63/2012 și că a indicat temeiul juridic, respectiv dispozițiile art. 27 C., că din punct de vedere juridic cererea de recuzare este legală și trebuia admisă și că abuzul de drept practicat de pârâtul S. R. l-a devoalat prin rezoluția 1155/P/2012 emisă de P. Curții de Apel C..
Judecătoria C. prin sentința civilă nr._ de la 11.11.2014 a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul Ș. C. D., cu domiciliul în C., ., nr. 25, ., . și pe pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P. cu sediul în București, reprezentat prin DGRFP C., cu sediul în C. .. 2, județul D. ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În prezenta cauză, astfel cum a fost precizată, reclamantul Ș. C. D. a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 500 lei de la pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., pentru prejudiciul suferit ca urmare a amendării sale prin încheierea din 05.02.2013 a Tribunalului D. - Secția a II-a Civilă pronunțată în dosarul nr._/63/2012, amendare apreciată de reclamant ca fiind nelegală.
Din înscrisurile aflate în prezentul dosar dar și în cauza ce face obiectul dosarului nr._/63/2012 al Tribunalului D. - Secția a II-a Civilă, s-a reținut că la data de 04.02.2013 (f.17 dosar nr._/63/2012 ), pârâta . prin reprezentantul său legal Ș. C. D. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător D. R. E..
Cererea a fost soluționată prin încheierea din 05.02.2013 pronunțată de un alt complet, fiind respinsă. Totodată, în baza art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. b din C.p.c., s-a dispus amendarea administratorului Ș. C. D. cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei.
Pentru a decide astfel, s-a reținut că ipoteza invocată în cererea de recuzare nu se circumscrie dispozițiilor exprese și limitative ale art. 27 C.p.c. întrucât aprecierea asupra utilității, pertinenței și concludenței probelor solicitate de părți sau măsurile dispuse sunt atributul exclusiv al instanței de judecată, iar aceste aspecte pot forma doar obiectul cenzurii în căile de atac exercitate împotriva hotărârii de fond.
S-a mai reținut că legea procesuală recunoaște și garantează doar drepturile exercitate cu bună credință, iar pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime și, implicit, a dreptului de a recuza titularul completului de judecată, trebuie ca părțile să acționeze cu bună credință, nu în spirit șicanator, abuziv, vexator pentru magistrați ori pentru instanță.
Având în vedere caracterul vădit netemeinic al cererii de recuzare, dar și motivarea folosită de petent și limbajul incompatibil cu procedura judiciară, instanța a constatat că cererea a fost formulată cu rea-credință și i-a aplicat petentului amenda judiciară în cuantum de 500 lei, în temeiul art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. b din C.p.c.,
Împotriva sancțiunii amenzii judiciare, pârâta . prin administrator Ș. C. D. a formulat la data de 08.02.2013 (f.27) cerere de reexaminare, apreciind că este nelegală și neîntemeiată.
P. încheierea din 14.02.2013 (f. 29) instanța a respins cererea de reexaminare formulată de petentul Ș. C. D..
În motivare s-a reținut că petenul a fost amendat nu pentru formularea cererii de recuzare, ci pentru limbajul insultător față de judecătorul cauzei, precum și faptul că cererea de reexaminare continuă în aceeași manieră și confirmă necesitatea sancționării acestei părți care nu invocă dispozițiile legale pentru scopul în care au fost create, ci pentru tergiversarea soluționării cauzei prin expunerea unor păreri cu privire la judecători.
P. acțiunea în răspundere ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a invocat pe de o parte nelegalitatea sancționării sale ca urmare a faptului că s-a reținut greșit în încheierea din 05.02.2013 că ar fi formulat două cereri de recuzare, dar și a faptului că a fost amendat ca persoană fizică, deși cererea de recuzare a fost formulată de persoana juridică . al cărei administrator este.
Cu privire la posibilitatea unei părți de a contesta măsura sancționării sale dispusă printr-o încheiere de ședință, printr-o acțiune în răspundere delictuală îndreptată împotriva persoanei ce a pronunțat acea încheiere, separat de exercitarea căii de atac a cererii de reexaminare, conform art. 108 ind.5 C.pc., instanța reține următoarele.
Critica privind soluția instanței care a dispus amendarea reclamantului nu poate fi supusă verificării unei instanțe de fond, pe calea unei acțiuni de drept comun întemeiată pe răspunderea delictuală, în caz contrar s-ar încălca principiul independenței judecătorului, consacrat de art. 124 alin. 3 din Constituția României.
Încheierea pronunțată de o instanță poate fi cenzurată doar într-o cale de atac, cale de care reclamantul, în calitate de administrator al ., a uzat prin cererea formulată la data de 08.02.2013.
O astfel de verificare pe care a solicitat-o reclamantul să o facă prezenta instanță, ar reprezenta o încălcare a autorității de lucru judecat a unei încheieri finale de dezînvestire prin care a fost soluționată irevocabil o cerere a reclamantului.
Interpretarea unei norme de drept prin raportare la cererea părții nu poate constitui o faptă delictuală de natura unei abateri, cât timp interpretarea normelor legale incidente și a situației de fapt dedusă judecății constituie un atribut esențial al activității de judecată propriu-zise.
A mai reținut instanța că toate motivele de nelegalitate a încheierii prin care a fost amendat reclamantul puteau fi invocate prin cererea de reexaminare, însă din cuprinsul acestei cereri, instanța reține că reclamantul nu a invocat niciunul din aceste motive. Astfel, prin încheierea din 05.02.2013 a fost amendat reclamantul în calitate de administrator al societății care a formulat cererea de recuzare, reținându-se o faptă proprie a acestuia cu privire la folosirea unui limbaj necorespunzător și jignitor la adresa judecătoarei învestite cu soluționarea cauzei pe fond. Susținerea reclamantului privind greșita aplicare a amenzii judiciare către persoana fizică ce reprezintă societatea, iar nu către persoana juridică ce formulase cererea de recuzare a fost pentru prima dată invocată în prezenta cauză, iar nu în calea de atac pusă la dispoziția părții amendate de art. 108 ind. 5 C.p.c.
Instanța nu a putut primi ca legal un asemenea demers prin care reclamantul încearcă să eludeze dispozițiile legale prin invocarea pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală a unor motive pe care putea, dar nu le-a invocat niciodată în calea de atac.
De altfel, cererea de reexaminare a fost formulată de societate, prin administrator, iar nu în nume propriu de cel amendat personal, de unde rezultă că reclamantul nu a contestat deloc în nume propriu măsura amendării sale.
Or, reclamantul nu poate ajunge să încalce autoritatea de lucru judecat a încheierii irevocabile și să invoce pentru prima dată într-o acțiune de drept comun, motive pe care trebuia să le invoce într-o cale de atac.
În ce privește motivul conform căruia s-ar fi reținut greșit în încheierea de soluționare a cererii de recuzare că ar fi formulat două cereri de recuzare sau că nu ar fi indicat temeiul de drept al cererii, instanța a reținut că nici aceste aspecte nu au fost invocate în cererea de reexaminare, dar și faptul că prin încheierile din 05.02.2013 și 14.02.2013 instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare și a cererii de reexaminare a arătat motivul sancționării petentului ca fiind acela al folosirii unui drept procesual cu rea-credință, abuziv și a unui limbaj necorespunzător la adresa judecătorului cauzei.
În concluzie, instanța a apreciat că nu există nicio faptă delictuală săvârșită de judecătorul care a soluționat cererea de recuzare și pe cea de reexaminare a amenzii judiciare, prin interpretarea și aplicarea legii raportat la situația de fapt și motivele cererilor formulate de reclamant în numele societății pe care o reprezintă.
Față de toate aceste considerente, instanța a apreciat neîntemeiată cererea reclamantului, urmând a fi respinsă în consecință.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ș. C. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că, trebuie constatat, pe baza art. 3 și 24 NCPC, că se aflăm sub imperiul legii vechi, potrivit principiului de drept „tempus regit actum", întrucât deși acțiunea precizată la data de 02.10.2013 este dedusă judecății, totuși dosarul_ (din care s-a disjuns și format prezentul dosar_ ) este calificat ca acțiune împotriva Statului R., și este înregistrat la data de 01.02.2013, deci înaintea intrării în vigoare a NCPC.
Arată că a fost săvârșită nulitatea prevăzută de art. 488 pct. 6 NCPC, hotărârile atacate cuprind motive contradictorii și străine de natura cauzei - raportat la art. 52 Constituție și art. 1349 NCCR, conjugate cu fost art. 27 alin 5 și 9 C.Pr.Civ. vechi, (potrivit principiului „tempus regit actum”) din motiv că se găsea în relații de vrăjmășie cu judecătoarea amendatoare în dos_/63/2012 care a confecționat o soluție din răzbunare pură (azi art. 42 pct. 6 și 9 NCPC).
Mai arată că facil se poate constata că sentința și decizia atacate sunt nelegale, pe câtă vreme ele ființează o vătămare prejudiciatoare săvârșită în dos._/63/2012 în mod abuziv și nelegal de către pârâți:
Orice instanță corectă și neabuzivă, poate face constatarea, că prin nelegalitatea hotărârilor atacate, care afectează reclamantul, S. R. pârât prin M. de Finanțe P., a comis o eroare fie judecată prejudiciatoare, a cărei sancționare a cerut în baza art. 52 din Constituția României, și potrivit alin (3) „S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență."
Conform art. 52 Constituție alin.(1) "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei."
Prejudiciul direct este de 500 RON, și s-a săvârșit în dos._/63/2012 de către funcționara judecătoare C. în numele statului pârât, prin raporturi de comitent-prepus, având temei și în dispoz. art. 1349 NCCR (fost art. 998-999 cod civil vechi), temei ce se conjugă fericit cu dipoz art. 52 din Constituție, S. R. pârât având la îndemână întoarcerea împotriva judecătoarei, care ca funcționar public în exercițiul funcțiuni a săvârșit eroarea judiciară, din motiv că se găsea cu mine în relații de vrăjmășie (fost art. 27 alin 5 și 9 C.Pr.Civ. vechi, potrivit principiului „tempus regit actum").
Deci pe reclamant nu îl interesează magistrații (cărora li se aplică L. 303/04R), ci îl interesează aplicarea corectă a legii definită în art. 52 alin 3 din Constituția României, privind nelegalitatea soluțiilor date în numele Statului R. pârât și prejudicierea lor cu câte 500 RON, doar că își căută dreptatea în procese interne, premergătoare celor externe la CEDO.
Eroarea de judecată, este reprezentată judiciar de amendarea sa nelegală (din răzbunare) care avea temei Rezoluții penale pre-admise de plano alte strămutări/recuzări (nu cum minte S. că nu avea temei, în încheierile amendatoare ce le-a confecționat din vendetă), după cum se observă în probele dosarului făcute cu soluțiile ÎCCJ date ca îndrumare în dos._ (f.63 fond) și dos._ (f.64 fond).
Hotărârile atacate recurate, ignoră grosolan, aceeași principialitate juridică a ÎCCJ, menținută și de instanța lor de control judiciar, respectiv CURTEA DE APEL C., care a menținut legalitatea cerută de ei (însă încălcată de instanțele inferioare obtuze și inculte în relevarea drepturilor civile definite în Constituție și CEDO), după cum se constată judecătorește, benevol, în ÎNCHEIEREA DE ABȚINERE DIN DOS._ (la fila 65).
Or, contrar legii și bunului simț juridic, prin cele 2 hotărâri atacate, se menține nelegal minciuna peste adevărul ce se vrea înfrânt, pe baza unei motivații neadevărate a pârâtului, respectiv că cică „chipurile" ar fi formulat o „a doua cerere de recuzare în dos._/63/2012", speculații mincinoase, deși se constată că realmente formulase pentru o persoană juridică, o singură cerere recuzatorie, după cum relevă economia dosarului atașat (vezi și ecrisul public referitor la dos._/63/2012, al instanțelor de judecată)..
Cele 2 hotărâri atacate, consideră nelegal și total contrar adevărului și realității juridice, că trebuie să ignore că ele folosesc minciuna în considerentele sale, când ignoră din nou că cererea de recuzare era întemeiată pe rezoluții penale și sentințe (cum observă atât Curtea cât și ÎCCJ), și se așează pe cea de-a 2 a soluție din re-examinarea recuzării, unde în mod ilicit s-a schimbat motivația (doar că a fost șubredă și fără acoperire faptică), uitând că prima încheiere amendatoare a fost confecționată pe netemeinicia degajată de necitirea rezoluțiilor penale pe art. 27 C. vechi perfect incident, astfel că în a 2-a încheiere judecătorească s-a modificat pe motivul limbajului, care nu a existat, ședința fiind în camera de consiliu, iar noi am fost lipsă, judecându-se desigur tot în lipsă. Juridic când ataci o încheiere, o ataci pentru considerente scrise cuprinse în ea, nu pe cele nescrise și onirice, ce se confecționează ulterior în soluția atacului ... cum se motivează la CEDO în formă continuată...
Chiar și pârâtul S. R., în întâmpinarea sa (decăzută/tardivă), reafirmă aiurea, că „datorită formulării de către mine a unei a doua cereri de recuzare am fost amendat", deși și-a exercitat legal acest drept procesual o singură dată, si nu i-l poate confisca nimeni!.., și nu pentru el, ci pentru o firmă (f. 52).
Pârâtul S. român, practic îi recunoaște pretențiile.
Rezultă cu valoare de certitudine, că recursul trebuie admis, că admisibil este și la CEDO, cerând desființarea celor 2 hotărâri atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
2.S-a comis nulitatea prev. de art. 488 pct.8 NCPC, greșita aplicare a legii, răstălmăcire, și cu încălcarea normelor de drept material, raportată la dispoz. art. 1 alin 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la CEDO, dispoz. art. 17 CEDO, Preambul CEDO, dar și pe art. 6 CEDO, referitoare la analiză efectiv nerăstălmăcitoare și neabuzivă, dreptul la corectitudine a hotărârilor date cetățeanului rap la art.27Cpc - astfel că din încălcarea acestor norme de drept, s-a ajuns la o amendare greșită-ilicită să fie menținută nelegal în cele 2 hotărâri atacate, care practic mențin confecționarea artificială a unor încheieri judecătorești greșite și nelegale, doar din motive de răzbunare a unor magistrați aflați în cârdășie și în partizanat de breaslă, care prejudiciază S. R.-pârât și cetățeanul-reclamant pe art. 52 din Constituție și art.13 CEDO.
Cele 2 hotărâri atacate, ignoră temeiurile de drept pe care este formulată acțiunea și apelul, observându-se că nici măcar nu tratează nimic prin normele pe care și-a întemeiat, respectiv pe dispozițiile edictate în: Preambul CEDO, dar și pe art. 6, 13 CEDO, cât și disp. art. 1 alin 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la CEDO, ce completează dispoz. art. 17 CEDO ce interzic abuzul de drept practicat de către jurisdicțiile în care deservesc judecători de rea-credință, petentul suferind o vătămare nelegală, și are interes să ajungă la Strasbourg/CEDO în caz de noi intervenții și măsuri nelegale, mai ales că „judecarea simulantă" a cererii de recuzare, nu s-a purtat în ședință publică și contradictorie, ci în cameră de consiliu, iar el a lipsit la acel termen, sens în care cerea și amânarea cauzei, după cum se observă în dos._/2012 cu amenda nelegală - astfel că nu-i se poate imputa nimic, un nelitigant în dosarul amendator (unde nu există o a doua cerere de recuzare, cum mint pârâții).
Toate aceste conjugări de temeiuri de drept pe care și-a întemeiat în repararea pagubei (amenda nelegală de 500 RON, cheltuielile de alți 500 RON făcute cu susținerea dosarului, împreună cu taxa de 81 RON = 1081RON), produsă de pârât, asta în condițiile ilicite în care a motivat, în încheierea amendatoare din 05.02.2013 din dos._/63/2012 (de la fila 26) că nu ar fi indicat „chipurile" temeiul de drept, deși, ușor se poate constata ca el a citat temeiul de drept legal, reprezentat de dispoz. art. 27 C.Pr.Civ. vechi (incident atunci).
3. Hotărârea atacată este tot mai nelegală, dar și netemeinică, fiind dată sub nulitatea prev de art. 488 pct. 6 NCPC, întrucât cuprinde motive contradictorii cu ignorarea dovezilor pe care ei le-a administrat pe art. 6, 13, 17 CEDO, nestabilind situația de fapt care se referă la minciuni în încheierea amendatoare și cea reexaminatoare din_/63/2012, și la actele și probele ignorate nelegal la fond și apel, pentru favorizarea pârâtului (S. R.) în_, în aceeași manieră condamnată îndelung de CEDO în formă continuată.
Din conținutul considerentelor hotărârilor, atacate ca nelegale, rezultă că judecătoria și tribunalul, nu amintesc nimic din probele pe care le-a administrat, și din care rezultă că i s-a cauzat un prejudiciu de 1000 RON, încălcându-se grosolan dispoz. Art. 13 CEDO.
Pe acest plan nu se acordă nici o semnificație faptului că cererea sa de recuzare este una singură (nu dublă cum se minte -ca să amendeze aiurea statul), și nici probelor irefragibile făcute în_, cu rezoluții penale, soluții strămutare, ecris din_/63/2012 ca există o singură cerere recuzatorie singulară (întemeiată și dovedită), - astfel că cererea în pretenții prezentă este perfect admisibilă pe temeiul edictat în art. 1349 NCCR (fost art. 998-999 C.Civ.vechi), temei ce se conjugă fericit cu dipoz art. 52 din Constituție privitor la răspunderea patrimonială a statului român pt incorectitudine și greșeli.
Conform Art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, * "orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale"" - deci chiar pe art. 52 din Constituția României împotriva pârâtului Stat R. prin MFP, temei care se referă exclusiv la răspunderea patrimonială a statului (nu a magistraților), iar mistificarea nelegală din sentința atacată și din decizia atacată, a căror infirmare cere, trebuie și solicită să-și găsească reflectarea legală în admiterea recursului și acțiunii.
Pe această nelegalitate și neexaminare nesimulantă a probelor clare, îmbrățișată ilicit de S. Pârât în hotărârile sale judecătorești incorecte, s-a ajuns din nou nelegal să se dispună contrar probelor de la dosar, după cum rezultă din economia dosarului...
Sentința de fond este nelegală și pentru că, pe lângă faptul că refuză să stabilească situația de fapt reală, pentru a menține simulația și minciuna din hotărârile atacate de el, și prejudicierea săvârșită de statul pârât prin neacordarea celor 1000 RON, în plus aceste 2 hotărâri recurate, mai schimbă prohibitiv, și natura și înțelesul actului juridic dedus judecății, încheierile amendatoare confecționate pe ignorarea probelor și pe minciuni, ceea ce e stupefiant, ilogic și vădit nelegal, și pentru că este condamnată și de CEDO maniera.
Mai mult, se poate constata fenta statului pârât din actul dedus judecății, pentru a catadixi la o amendare nelegală, și de a menține niște minciuni, că ar fi de rea-credință că a făcut „chipurile" o doua cerere de recuzare (deși e singulară) (că nu s-ar fi întemeiat pe art.27 - deși a făcut, ca nu a probat recuzarea cu acte- deși a făcut), contrare practicii sale judiciare, relevantă de mine în probele dosarului, cu înscrisuri ale Curții de Apel C. și ÎCCJ.
În hotărârile atacate, niște jurisdicții mici, Judecătoria și T., își permit nelegal și mișelește, să zică contrar instanțelor superioare de control, respectiv Curții de Apel C. (încheierea de abținere din dos._ de la fila 65) si ÎCCJ (încheierile de strămutare din dos. 898/1/2013 de la f.63 fond, și dos._ de la f.64 fond) fundamentate pe aceleași critici si probe de neamendat si admisibile .
Cele 2 hotărâri atacate, sunt nelegale pentru că perpetuează ignorarea probelor și aceeași minciună incipientă, pentru a le vedea înfrântă definitiv dreptatea, prin astfel de acte ilicite emise de S. Pârât R., în numele său, pentru a mai fii condamnat la CEDO pentru nedreptate și incorectitudine.
Aplicarea legii de către prima instanță s-a făcut greșit și speculativ, cu totala ignorare a situației de fapt și probelor, recursul și acțiunea trebuind admise, și prejudiciul reparat.
4. A fost săvârșită nulitatea prev. de art. 488 pct.8 NCPC, încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material, cu grosolană răstălmăcire, raportată la dispoz. art. 27 CPCvechi conj cu art. 108 al.1 pct.1 lit.b C. vechi, privitor la rea-credință, care arătam și demonstram că a aparținut doar judecătoarei răzbunătoare cu care se afla în relații de dușmănie potrivit probelor penale anexate și invocate, în baza cărora ICCJ a admis strămutări (care se află peste recuzări, cum constata irevocabil, instanța supremă, însă cu „bună credință" - și nu putea un tribunal mic să-i zică invers, legii și jurisdicțiilor mai mari, respectiv Curții de Apel și înaltei Curți de Casație și Justiție)
Hotărârile atacate cu recurs, omit nejuridic, că el a depus dovada corespunzătoare, referitoare la incidența dispoz art. 27 pct 5 și 9 C.Pr.Civ. vechi (tempus regit actum), privitoare Ia judecată penală, cât și la vrăjmășie, între magistrat și litigant, reprezentată de un înscris oficial, respectiv REZOLUȚIA 1186/P/2012 emisă de P. CURȚII DE APEL C., vizând pe judecătoarea de caz D. R., recuzată.
Cele 2 hotărâri recurate, ignoră nelegal că din punct de vedere juridic, cererea de recuzare era legală și trebuia admisă (era singulară, nu mai multe cum se minte în aceste hotărâri), și are incidență art. 52 din Constituție pentru repararea prejudiciului, și în plus, mai ignoră că, se relevă judiciar fără putință de tăgadă, alta era maniera legală, cea abordată constant de către jurisdicțiile superioare, respectiv CURTEA DE APEL C., după cum se constată în ÎNCHEIEREA DE ABȚINERE DIN DOS._ (la fila 65).
Nelegal, cele 2 hotărâri nelegale, mențin abuzul practicat de Pârâtul Stat R. prin salariata sa (C. I., comitent/prepus), ce el l-a devoalat prin alt înscris oficial, REZOLUȚIA 1155/P/2012 emisă de P. CURȚII DE APEL C., vizând însă de această dată pe judecătoarea C. I. C., care doar din răzbunare, a confecționat artificial amenda de 500 RON pe seama sa, ca să-i arate că am ajuns la mâna ei, eu care am vrut să o bag în pușcărie (fila 36-37), și că ea ignoră legea din art. 27 C. vechi, și ignoră și legea defipăe de Curtea de Apel C. și ÎCCJ, - mai grav fiind că se menține acesta nelegalitate în sentința și decizia, atacate aici cu recurs.
În mod nelegal, la fond și apel, se relevă că s-a greșit, întrucât pe acest plan, arăt că strict procesual civil, salariata (prepus/comitent)C. a Statului R. pârât, -în numele căruia l-a amendat ilicit, practicând abuzul din dușmănie față de el cu care a avut judecată penală (art. 27 pct. 5 și 9 C.Pr.Civ)- avea obligația judiciară să se abțină, dacă ar fi existat bun-simt juridic, sau măcar uman.
Nelegalitatea este grosolană, după cum se constată judecătorește indubitabil și din dispoziții ale instanței supreme, privind strict pe judecătoarea amendatoare abuzivă vrăjmașe, C. I. chiar pe baza Rezoluției penale 1155/P/2012-, din încheierea de strămutare_ dispusă de ÎCCJ a României (fila 63).
Aceeași nelegalitate a hotărârilor atacate, este relevată si în ÎNCHEIEREA DE STRĂMUTARE_ dispusă de ÎCCJ A ROMÂNIEI (fila 64).
Repararea prejudiciului de 500 RON amenda, (împreună cu cheltuielile de judecată 500 RON și 81 RON taxă) se impune în condițiile în care, nelegal cele 2 hotărâri atacate, ignoră omisiv că, în încheierea reexaminatorie din 14.02.2013 dos._/63/2012 (f.27) S. R. Pârât prin prepușenia cu funcționara publică C. I., a schimbat motivarea desființată de el în cererea de reexaminare, lucru de neacceptat juridic, deoarece i s-a imputat și neinvocarea temeiului din art. 27 C. privitor la recuzare (deși exista citat scriptic), ignorându-se până și dovada, Rezoluția Parchetului în baza căreia am obținut strămutări supervative la ÎCCJ.
Se omite nelegal în hotărârile recurate, că el a indicat în plângerea penală la PCA (la f.99) că recuzata D. R. a participat la un uz de fals, privind taxa de timbru scoasă de ea de sub robă și anexată (f.73)
Dar se acoperă magistrații între ei, din partizanat de breaslă imputat de CEDO, statului român des pârât la Strasbourg după parcurgerea fazei interne, și a depus (și în apel) și taxa duplicat adevărată spre comparare, că au același număr și aceeași dată, și falsul a fost mușamalizat nelegal (f.72).
Justiția a fost confiscată în interes personal de către niște salariați/judecători ai Statului R. pârât, cu scopul de a se răzbuna, pe relațiile de dușmănie dintre noi, ca să îi demonstreze despotismul, și nedreapta distribuire a justiției pe bază de pile și intervenții nelegale.
În plus, ușor se constată judecătorește eroarea judiciară reprezentată de nelegalitatea amendării mele prejudiciatoare, nejustificată și abuzivă, în condițiile în care el nu a figurat în procesul_/63/2012, și unica cerere de recuzare (adică „singura") a fost formulată de partea procesuală . ... persoană juridică pe seama căreia, s-ar fi putut dispune discutabil, o amendă judiciară, dacă ar fi depus cumva și o a doua cerere de recuzare, și cumva neîntemeiată în drept.., însă aceste considerente arătă că sunt cu totul artificiale, confecționate din relații de dușmănie și judecată penală cu magistratul (art. 27 pct. 5 și 9 C.)
Așa fiind, se impune și mai vârtos, admiterea recursului, și acțiunii.
5. S-a comis nulitatea prev. de art. 488 pct.6 și 8 NCPC, motive contradictorii, încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material, în încheierea de ședință din 28.11.2013 a Judecătoriei C.
Nelegalitatea, atât a sentinței de fond, cât și a deciziei mehedințene, se relevă ușor, și din faptul că deși a formulat ATAC odată cu fondul împotriva, respectivei, Încheierea de ședință din 28.11.2013 în dos._, practic, această hotărâre judecătorească intermediară, nu a fost reexaminată în Apel, în mod incorect și vădit nelegal.
Or, critică că încheierea atacată este vădit nelegală și lipsită de temeinicie, în condițiile în care se practică ilicit o răstălmăcire a cadrului procesual și o mistificare a susținerilor/apărărilor sale, alăturat de transbordarea voită a instanței de a face o greșită aplicare a legii, fără incidență cu litiganții.
Instanța practică volitiv abuzul de drept interzis jurisdicțiilor (Judecătoriei și Tribunalului) prin art. 17 CEDO ce îl sancționează, după cum ușor se poate constata de către alt judecător corect și imparțial ce va reexamina, că deși în cauză nu avem litigantă-pârâtă pe judecătoarea incorectă C. I., totuși Judecătoria C.-F., admite halucinogen o excepție speculativă a litigantului pârât T. D., deși ea ar opera doar pe seama Colcegei decât dacă tribunalul pârât, ar fii chemat-o în garanție pe aceasta.
T. în apel, nu examinează deloc aspectul atacat în scris.
Principiul disponibilității părților, se încalcă nelegal în mod stupefiant (prin incorectitudinea Judecătoriei (lui F. unde deservește aceasta- doar pentru o promovare traficantă de la judecătorie, către la T. pârât), nesocotind abuziv (ca și T. M. optuz) cadrul procesual fixat în „precizarea de acțiune" dedusă judecății, {principiu ce nu poate fii cenzurat niciodată de nici o instanță), și la care nu poate adăuga Floreasca pentru că e judecător (ce ar trebui să se comporte ca un arbitru imparțial, și nu ca parte litigantă incorectă), și nu ca un avocat al Tribunalului D. pârât, care are personalitate juridică, salarizează, are număr de ordine la ORC D., și are asigurată apărarea calificată retribuită bănește prin consiliera juridică Ț., ruda președintei secției comerciale a Curții de Apel C., și chiar dacă este angajată pe nepotism, nu trebuie ajutată pe linia știrbirii personalității și a încălcării legii procesual civile imperative .
Cu atât mai mult cu cât a fost admisă o cerere de strămutare a apelului, de la T. D. pârât (care dorea aberativ și ilicit să se judece pe sine, părtinitor), în favoarea Tribunalului M., această jurisdicție incorectă și pasivă, trebuia să examineze acest aspect criticat. Nu a examinat!
O altă nelegalitate a greșitei rețineri a excepției neincidente față de T. D.-pârât (ci operabilă numai față de judecători dacă ar fi figurat pârâți), se degajă din faptul cu valoare de certitudine, că la dosar există depuse 2 (probe incriminatorii) chitanțe taxă judiciară cu același număr și dată, una fiind falsificată ca valoare de judecătoarea recuzată D. în dos._/63/2012, și judecătoarea amendatoare incorectă C. I. (de asemenea cercetată penal de parchet la plângerea mea penală) care a confecționat amendarea sa nelegală și mistificat în reexaminare propria-i încheiere amendatoare, doar din răzbunare, de rămâi mască ...
Numai pe seama sa ar fi operat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în dos. amendator nr._/63/2012, pentru că nu era parte litigantă, și unde din rațiuni de vendetă proprie că a cerut tragerea lor la răspundere penală, judecătoarele D. și C., au confiscat legea în folos personal, gen A. C. la București, L. A. la D., motiv pentru care va formata un nou dosar penal, împotriva Colcegei, Dinuleștei, Floreștei și procurorilor rezoluțiilor, mușamalizanți ale infracțiunilor de grup infracțional, evidente pe linia săvârșirii falsului chitanțelor absorbit abuzul în serviciu calificat, cu mare grad de
periculozitate ca rezultat, pentru că faptele există însă urmăresc să se gratifice între ei ca magistrați în breaslă, deși după condamnarea statului patrimonială pe art. 52 din constituție, nu s-a întors împotriva lor niciodată.
Există și o omisiune în încheierea atacată, după cum se observă facil din economia dosarului, pe câtă vreme Judecătoria ca instanță de fond, a decăzut Pârâtul Stat R. cu ocazia depășirii termenului de depunere a întâmpinării sale, el arătând acest aspect și la termenul trecut (legal că T. pârât ceruse judecata în lipsă), și în răspunsul său la apărarea tardivă a acestui pârât, și chiar și în solicitarea sa de comunicare a acestei întâmpinări tardive (ce nu are nici valoare de notă scrisă) când arătam și chitanțele falsificate de funcționarele tribunalului pârât, amicele adversarului său, pe care P. Curții nici nu le-a audiat, deși arătam în plângere că m-a oripilat că D. scotea taxa din sutană când invocam excepția netimbrării... iar acum luând duplicat doveditor al falsului, voi redeschide alt dosar penal... aici contând că Judecătoria nu mi-a comunicat anterior întâmpinarea Statului Pârât tocmai pentru că l-a decăzut din această apărare, după cum reiese și din socoteala datelor.
Se relevă un puternic și nelegal partizant fățiș al judecătoarei F. față de pârâtul Stat R. care o salarizează, și la mâna căruia se află, ea ignorând vădit dispoz. Art. 1 din Protocolul nr. 12 CEDO, potrivit căruia toți litiganții sunt egali, și trebuie asigurară o protecție egală pt toți din partea legii și celui de examinează cauza. Datoria sa cetățenească și procesual civilă este să stipulez aceste împrejurări și temeiuri, pentru ca mai apoi la Strasbourg în fața CEDO eu să le depun în copii xerox, și astfel că măcar T. D. Pârât în recurs, ca jurisdicție internă românească, și comunitar europeană, să intenționeze se comporte legal, însă ținând cont că el figurează ca pârât litigant are înclinația să încalce legea, și apoi eu pe solicitarea de acordare de cheltuieli de judecată CEDO, să decontez susținerea procesului european ce va urma, cu masa, transport, cazarea, taxe, etc, pe seama statului pârât.
Nelegalitatea încheierii de ședință din 28.11.2013 pronunțată în dos._ de Judecătoria C. prin F., este evidentă și cu ocazia cercetării judecătorești a acestea, grație atacului, ea să fie corectată prin anularea și înlăturarea excepției nelegale reținute neincident în cauză pe seama Tribunalului Pârât, pe câtă vreme ea nu opera, decât dacă litigant în cauză ar fii figurat conceptat vreun judecător.
Cere admiterea atacului încheierii de ședință din 28.11.2013 pronunțată în dos._/ 215/2013 de Judecătoria C., și solicită a nu fii distribuită rezolvarea examinării recursului către persoane „non gratae" declarate anterior ca, jud. D., jud. C., ca jud. S. B. practicantă de fals intelectual și cercetată de PCA în dos. 304/P/2013 la solicitarea mea (și care a recunoscut că a falsificat cu pasta corectoare o soluție din „Admis" în nelegalul „respins" în dos._ . dar a scăpat că T. mi-a admis recursul, și falsul ei nu a mai produs efecte juridice, deși uzul de fals trebuia sancționat), sau ca Ș. G. din cauza căruia împreună cu iud. Colceg I. de la T. D., a trebuit strămutat dos._/215/2012 la T. B., care a trebuit să întoarcă nelegalitatea săvârșită de Judecătoria C. prin judecători știrbiți în personalitate și incorecți, și să ne acorde și cheltuielile de judecată cu masa, transportul, cazarea, onorariu si taxele de timbru, însumând 14.473 RON după cum se observă în Ecris, după cum acordă și CEDO;
-practic ÎCCJ a relocat judecata prin încheierea din dos._ din cauza (jud Ș. și, a) judecătoarei C. a Tribunalului D. pârât aici în dos._ / 63/2013. care i-a vătămat nelegal, știut fiind că instanța supremă nu admite strămutări dacă nu pipăie și împrejurările fondului și incorectitudinea judecătorului incriminat, cerând probele, notându-le în referate de stocare, din care realizează caracterizarea magistratului ce pătează justiția, și îl contorizează.
Potrivit art. 16 alin 2 din Constituția României „Nimeni nu e mai presus de lege" deci nici T.-Pârât, gratificat fără acoperire prin răstălmăcirea unui temei ce operează doar pe seama judecătoarei C. ce a greșit atât în numele Tribunalului, cât și în numele Statului R. Pârât, și care nu e litigantă în cadrul procesul fixat, iar în Răspunsul său Scris la întâmpinarea Tribunalului-Pârât, a motivat juridic împreună cu consilierul juridic U. Harlambie angajat cu contract înregistrat la ITM D. și, fost președinte de secție al Tribunalului D., că excepția calității procesuale pasive trebuie înlăturată, și asta mai vârtos în condițiile în care T. trebuie condamnat la căderea în pretenții, și admiterea excepției conduce la inoperarea apărării sale pe fonul cauzei, și conjugat cu condițiile în care S. R. Pârât a depus tardiv întâmpinarea sa, decăderea conduce la recunoașterea pretențiilor reclamantului, ceea ce de altfel și face M. Finanțelor, în acele note scrise, și este de principiu juridic că „peste propria recunoaștere nu se mai pot face probe", ceea ce conduce la împrejurarea că acțiunea împotriva S. Statului R., trebuie admisă .
Așa fiind, solicită admiterea RECURSULUI și a acțiunii, desființarea hotărârilor atacate, repararea prejudiciului de 1081 RON, plus taxa de 25 lei din apel, și a cheltuielilor din recurs.
La data de 22.09.2015 T. D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca fiind inadmisibil.
Arată că prin decizia nr.485/A din data de 25 iunie 2015 T. M. a respins ca nefondat apelul formulat de către apelantul-reclamant Ș. C. D., hotărârea instanței fiind definitivă.
Având în vedere prevederile art.483 alin.2 Cod procedură civilă „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în … cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. P. urmare, hotărârea instanței de apel nu poate fi supusă recursului.
Față de situația de fapt și de drept expusă, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei nr.485 din 25.06.2015 pronunțată de T. M. în dosarul nr._ .
În drept a invocat prevederile art.483-490 Cod pr.civilă, iar conform art.223 alin.3 coroborat cu art.411 alin.(1) punctul 2 teza II Cod pr.civilă solicită judecarea și în lipsă.
Direcția Generală Regională a Finanțelor P. C. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca fiind inadmisibil.
Arată că ispozițiile art.425, alin (1), lit b Cod procedură civilă nu se refera doar la necesitatea redactării motivelor de fapt și de drept care „ au format convingerea instanței", sau a celor care au înlăturat cererile părților.
P. urmare, instanța trebuie să se refere în motivare la toate capetele de cerere formulate și la considerentele pentru care s-au respins unele cereri, să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părți.
Aceasta nu înseamnă însă că instanța trebuie să răspundă și la toate argumentele folosite de părți pentru susținerea pretențiilor lor.
Cu toate acestea motivarea trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv, scopul motivării fiind tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță. Motivarea trebuie să fie „ pertinentă, completă, .întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă „ sau că ea trebuie să fie clară și simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere, să se înfățișeze într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii.
Aceasta înseamnă că motivele invocate de instanță nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative, ele trebuie să ofere părților și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
În cauza hotărârea atacată a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art.425, alin (1), lit b Cod procedură civilă
Arată că, motivele de nelegalitate a încheierii prin care a fost amendat reda puteau fi invocate prin cererea de reexaminare, însă din cuprinsul acestei cereri, instanța reține că reclamantul nu a invocat niciunul din aceste motive. Astfel, prin încheierea din 05.02.2013 a fost amendat reclamantul în calitate de administrator al societății care a formulat cererea de recuzare, reținându-se o faptă proprie a acestuia cu privire la folosirea unui limbaj necorespunzător și jignitor la adresa judecătoarei învestite cu soluționarea cauzei pe fond. Susținerea reclamantului privind greșita aplicare a amenzii judiciare către persoana fizică ce reprezintă societatea, iar nu către persoana juridică ce formulează cererea de recuzare a fost pentru prima dată invocată în prezenta cauză, iar nu în calea de atac pusă la dispoziția părții amendate de art. 108 ind. 5 C.p.c.
Instanța nu poate primi ca legal un asemenea demers prin care reclamantul încearcă să eludeze dispozițiile legale prin invocarea pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală a unor motive pe care putea, dar nu le-a invocat niciodată în calea de atac.
De altfel, cererea de reexaminare a fost formulată de societate, prin administrator iar nu în nume propriu de cel amendat personal, de unde rezultă că reclamantul nu a contestat deloc în nume propriu măsura amendării sale.
Or, reclamantul nu poate ajunge să încalce autoritatea de lucru judecat a încheierii irevocabile și să invoce pentru prima dată într-o acțiune de drept comun, motive pentru care trebuia să le invoce într-o cale de atac.
În ce privește motivul conform căruia s-ar fi reținut greșit în încheierea de soluționare a cererii de recuzare că ar fi formulat două cereri de recuzare sau că nu ar fi indicat temeiul de drept al cererii, instanța reține că nici aceste aspecte nu au fost invocate în cererea de reexaminare, dar și faptul că prin încheierile din 05.02.2013 și 14.02.2013 instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare și a cererii de reexaminare a arătat motivul sancționării petentului ca fiind acela al folosirii unui drept procesual cu rea-credință, abuziv și a unui limbaj necorespunzător la adresa judecătorului cauzei.
Instanța de apel in mod corect a reținut că nu există nicio faptă delictuală săvârșită de judecătorul care a soluționat cererea de recuzare și pe cea de reexaminare a amenzii judiciare, prin interpretarea și aplicarea legii raportat la situația de fapt și motivele cererii formulate de reclamant în numele societății pe care o reprezintă.
În consecință, în raport de considerentele mai sus invocate solicită respingerea recursului formulat de Ș. C. D. ca fiind inadmisibil iar pe fond menținerea ca temeinica si legala a Deciziei civile nr.485/25.06.2015 pronunța: T. M.
Solicită judecarea cauzei și în temeiul dispozițiilor art.223 din Noul Cod procedură civilă.
In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205-208 din Noul Cod de procedură civilă.
Recursul este inadmisibil.
Curtea constată că decizia nr.485/ 25 iunie 2015 pronunțată de T. M., decizie împotriva căreia se îndreaptă prezentul recurs s-a respins ca nefondat apelul formulat de către apelantul-reclamant Ș. C. D., hotărârea instanței fiind definitivă.
În raport de prevederile art. 483 alin 2 Cod procedură civilă, această decizie nu este supusă recursului, ceea ce face ca recursul de față să fie inadmisibil.
Este adevărat că recurentul susține că în temeiul art. 3 si 24 Cod pr. civilă, calea de atac se află sub imperiul vechii legi, astfel încât hotărârea pronunțată de T. M. nu este definitiva, acesta putând fi atacata cu recurs.
Acesta susține ca acțiunea a fost introdusa la instanța de fond la data de 01.02.2013, înainte de . Ncpc, astfel că cererea reclamantului a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.06.2013 ceea ce face ca în cauza de față să fie aplicabile dispozițiile prevăzute de Noul cod de procedura civilă.
Potrivit prevederilor Legii nr., 134/2010, respectiv art. 460 cpc, care consfințesc ca regulă de bază posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate de instanța de fond cu apel „Hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”
Astfel, prin dispozițiile prevăzute de Legea nr.134/2010 se stabilește practic regulă judecata în două grade de jurisdicție (fond, apel) și doar ca excepție un ciclu de 3 grade de jurisdicție (fond, apel, recurs).
P. urmare, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
Cât privește eroarea judiciară invocată în legătură cu împrejurarea amendării sale de către instanța de fond, Curtea nu poate reține în această fază procesuală –prin declanșarea unui recurs inadmisibil- o încălcare a normelor dreptului subiectiv de către S. R., deoarece reclamantul este cel care a încălcat principiul uti non abuti în exercitarea drepturilor procedurale prin formularea a două cereri de recuzare a completului de judecată, întemeiate pe aceleași argumente, cu folosirea de expresii jignitoare.
În mod corect instanța de fond a reținut in considerentele hotărârii că apelantul a fost amendat nu pentru formularea cererii de recuzare, ci pentru limbajul insultător față de judecătorul cauzei, precum și faptul că cererea de reexaminare continuă în aceeași manieră și confirmă necesitatea sancționării acestei părți care nu invocă dispozițiile legale centru scopul în care au fost create, ci pentru tergiversarea soluționării cauzei prin expunerea unor păreri cu privire la judecători.
P. acțiunea în răspundere, reclamantul a invocat pe de o parte nelegalitatea sancționării sale ca urmare a faptului că s-a reținut greșit în încheierea din 05.02.2013 că ar fi formulat două cereri de recuzare, dar și a faptului că a fost amendat ca persoană fizică, deși cererea de recuzare a fost formulată de persoana juridică . al cărei administrator este.
Toate motivele de nelegalitate a încheierii prin care a fost amendat puteau fi invocate prin cererea de reexaminare, însă din cuprinsul acestei cereri, instanța reține că reclamantul nu a invocat niciunul din aceste motive. Astfel, prin încheierea din 05.02.2013 a fost amendat reclamantul în calitate de administrator al societății care a formulat cererea de recuzare, reținându-se o faptă proprie a acestuia cu privire la folosirea unui limbaj necorespunzător și jignitor la adresa judecătoarei învestite cu soluționarea cauzei pe fond. Susținerea reclamantului privind greșita aplicare a amenzii judiciare către persoana fizică ce reprezintă societatea, iar nu către persoana juridică ce formulează cererea de recuzare a fost pentru prima dată invocată în prezenta cauză, iar nu în calea de atac pusă la dispoziția părții amendate de art. 108 ind. 5 C.p.c.
Instanța nu poate primi ca legal un asemenea demers prin care reclamantul încearcă să eludeze dispozițiile legale prin invocarea pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală a unor motive pe care putea, dar nu le-a invocat niciodată în calea de atac, în consecință, recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul reclamant Ș. C. D., împotriva sentinței civile nr._ din 11.11.2014, pronunțată de Judecătoria C. și a deciziei nr.485 din data de 25.06.2015, pronunțată de T. M., în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR P., T. D., D. G. A F. P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2015.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. P. |
Grefier, N. D. |
Red.14.12.2015
jud.Fl.D.
2 ex/AS
j.f.M.C.B.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1116/2016. Curtea... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 6018/2015. Curtea de... → |
|---|
