Validare poprire. Decizia nr. 3310/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3310/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-03-2012 în dosarul nr. 3310/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3310
Ședința publică de la 09 Martie 2012
Completul constituit din:
Președinte: A. M.
Judecător: M. M.
Judecător: I. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea C. G. C. împotriva deciziei civile nr. 345/10.11.2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-debitori M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. O., precum și cu terțul poprit T. M. S., O., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru ca recurenta să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, dovadă ce aceasta a depus-o prin serviciul registratură, iar în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, socotindu-se lămurită și având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față
Prin sentința civilă nr. 7758/01.07.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, s-a respins cererea de validare a popririi, formulată de creditoarea C. G.-C., în contradictoriu cu debitorii DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI O., M. FINANȚELOR P. și terțul poprit T. M. S., Județul O., ca neîntemeiată.
A fost desființată poprirea, înființată prin adresa nr.110/_, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc, Tăpuși R., S..
Instanța de fond a reținut că, creditoarea nu a depus la dosar titlul executoriu reprezentat de decizia nr.1172 din 10.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. și nici adresa nr.110/_, emisă de B. Tăpuși R., privind înființarea popririi pentru suma de_ lei.
Potrivit art.379 alin.1 Cod procedură civilă „Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă lichidă și exigibilă”.
In alin.3 din același articol de lege se arată „Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
In cauza de față, creditoarea a susținut că executorul judecătoresc a emis adresa nr.110/_, privind înființarea popririi până la concurența sumei de_ lei, dobânzile și penalitățile calculate până la achitarea integrală a debitului insă nu a depus la dosar titlul executoriu din care să rezulte creanța certă pentru suma de_ lei.
Conform art.460 alin.1 Cod procedură civilă „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce ii revin pentru efectuarea popririi, creditorul poate sesiza instanța de executare, in vederea validării popririi”.
Din probele administrate nu a rezultat că T. M. S., județul O. datorează sume de bani debitorilor M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. a județului O..
Creditoarea C. G.-C. în cuprinsul cererii de validare a popririi a menționat că titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr.1172/10.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C..
Instanța a dispus citarea creditoarei cu mențiunea depunerii titlului executoriu menționat atât prin rezoluția completului de judecată CC1 din 23.02.2011, după înregistrarea cererii cât și prin încheierea pronunțată in ședința publică din data de 10.06.2011, după respingerea excepției de conexare a cauzei la dosarul nr._ .
La termenul de judecată din 01.07.2011, creditoarea legal citată, nu s-a prezentat la judecată și nu și-a îndeplinit obligația privind depunerea titlului executoriu reprezentat de decizia nr.1172/10.03.2009 a Curții de Apel C. și adresa de înființare a popririi nr.110/_, emisă de B. Tăpuși R..
Pentru considerentele expuse, instanța a dispus respingerea cererii de validare a popririi, ca neîntemeiată și desființarea popririi înființată prin adresa nr.110/_, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc, Tăpuși R., S..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta creditoare C. G. C., considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond în mod greșit a reținut că nu s-au depus actele solicitate, deși apelanta nu a fost încunoștințat în acest sens.
Al doilea motiv s-a referit la faptul că apărările făcute de debitoarea Direcția G. a Finanțelor P. O. erau formulate atât în nume propriu cât și pentru terțul poprit, lucru inadmisibil din punct de vedere procedural.
Un alt motiv de apel s-a referit la faptul că OUG nr. 71/2009 și OUG nr. 45/2010 nu sunt în concordanță cu Convenția Europeană, iar instanța nu este ținută de aprecierile Curții Constituționale, care are hotărâri contrare Curții Europene, invocându-se cauza D. P. contra României.
S-a susținut că actele și tratatele internaționale la care România este parte au prioritate în raport cu legislația internă, iar instanța de fond nu a ținut cont de faptul că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului presupune încălcarea art. 1 din Protocolul I din Convenție.
Art. 6 din CEDO protejează dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar întârzierea executării unei sentințe aduce atinge dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale.
S-a invocat de asemenea cauza Ș. contra României, întrucât prin întârzierea plății debitelor s-ar încălca dreptul la executare a unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil, eșalonarea plății pe o perioadă de 4 ani creând un dezechilibru între interesul general și cel particular.
Prin sentinta nr.345din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta creditoare C. G. C. împotriva sentinței civile nr. 7758/01.07.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații debitori M. Finanțelor P. și Direcția Generala a Finanțelor P. O. și terțul poprit T. M. S..
Tribunalul a considerat că, în ceea ce privește motivul referitor la nedepunerea actelor solicitate de instanță este fondat, dar acesta nu poate conduce la schimbarea sentinței, întrucât există posibilitatea să se verifice decizia menționată de către creditor de pe portalul instanțelor.
Instanța de fond a reținut în mod corect că înființarea popririi de către executorul judecătoresc nu are o bază legală, având în vedere că prin OUG nr. 71/2009 plata sumelor reținute prin hotărâri judecătorești cu privire la acordarea unor drepturi de natura salarială, se va realiza după o procedură de reeșalonare începând cu anul 2012.
Terțul poprit nu dispune de credite bugetare repartizate cu această destinație, astfel încât, în mod corect s-a reținut reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010.
Nu a existat rea credință din partea debitorului și nici a terțului poprit care au aceeași subordonare, în executarea titlului executoriu, întrucât se respectă actul normativ menționat mai sus, iar M. Finanțelor P. ca ordonator principal de credite a aprobat nota de plată a creanței stabilite prin decizia nr. 1172/2009, a Curții de Apel C., urmând ca plata să se facă în condițiile OUG nr. 71/2009.
Hotărârea judecătorească, respectiv sentința civilă 5629/2009 pronunțată de Judecătoria S., în baza căreia a fost emisă adresa de înființare a popririi a fost desființată prin decizia nr.800/2011 a Tribunalului O. pronunțată în dosarul nr._, întrucât plata titlurilor executorii intră sub incidența OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG 45/2010, astfel încât, actul de înființare a popririi fiind nul și validarea popririi este neîntemeiată.
Au fost considerate nefondate și motivele de apel referitoare la invocarea termenului rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană, întrucât în prezent există dificultăți economice majore în ceea ce privește bugetul de stat al țării, iar executarea imediată potrivit dreptului comun a acestor titluri executorii ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Este adevărat că plata acestor debite a fost eșalonată pe o perioadă mare de timp dar, potrivit celor două ordonanțe de urgență, instanța de fond în mod corect a reținut că acestea au aplicabilitate în condițiile în care au fost declarate constituționale, astfel încât, atitudinea debitorului și a terțului poprit în executarea acestor creanțe nu poate constitui un refuz sau rea credință din partea acestora.
S-a constatat astfel că, instanța de fond a dat o interpretare corespunzătoare dispozițiilor legale, raportat la conținutul cereri cu care a fost sesizată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea C. G. C., susținând că este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul aplicării greșite a legii, respectiv art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Instanța de apel a încălcat în mod flagrant și deosebit de grav dispozițiile exprese ale art.148 alin.2 și 4 raportate la cele ale art.20 din Constituția României.
A mai arătat că, în ceea ce privește concordanța dispozițiilor OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Convenției Europene, instanța nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditorilor persoane fizice ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Mai mult, s-a statuat la nivel de jurisprudență CEDO că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, constituind o ingerință nepermisă și nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzute la art.1 din Protocolul 1 la CEDO.
Referitor la decizia nr.800/2011 a Tribunalului O., s-a susținut că instanța de apel a fost într-o gravă eroare, deoarece adresa de înființare a popririi nu a fost emisă în baza acestei hotărâri, iar pe de altă parte, dosarul în care s-a pronunțat această decizie a avut ca obiect contestația la executare formulată de Sindicatul Finanțelor P. O., prin care s-a cerut obligarea B.E.J. să efectueze acte de executare silită pentru întreaga creanță și nu cum s-a procedat cu adresa de înființare poprire, decât pentru 34% din aceasta.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii cererii de validare.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Recursul este nefondat.
Criticile recurentei privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO nu sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2008. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditoarea a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția de respingere a cererii de validare, pronunțată de judecătorie, și menținută prin decizia recurată, este legală.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010, s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
În ce privește indicarea eronată a deciziei nr.800/2011 a Tribunalului O., critica formulată de creditoare nu este fondată.
Așa cum rezultă din considerentele celor două hotărâri pronunțate în cauza de față, ca urmare a refuzului executorului judecătoresc de a înființa poprire, creditoarea s-a adresat Judecătoriei S. cu contestație la executare, iar prin sentința civilă nr.5629 din 5.11.2010, aceasta a fost admisă și s-a dispus obligarea executorului de a emite acte de executare silită pentru tot debitul.
Adresa de înființare a popririi s-a emis în baza acestei sentințe care ulterior a fost modificată în recursul soluționat de Tribunalul O. prin decizia nr.800/2011, dispunându-se respingerea contestației creditorului.
Față de aceste considerente, constatând că nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, urmează ca, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea C. G. C. împotriva deciziei civile nr. 345/10.11.2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-debitori M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. O., precum și cu terțul poprit T. M. S., O..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 Martie 2012.
Președinte, A. M. | Judecător, M. M. | Judecător, I. M. |
Grefier, A. G. |
Red.jud.A.M.
Tehn.M.D.2 ex./06.04.2012
J.f.I.B.
J.a.I.Mirceascu
L.P.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 9658/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 81/2015. Curtea de... → |
|---|
