Validare poprire. Decizia nr. 7241/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7241/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 7241/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7241
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea POLIȚIA L. A M. C. împotriva deciziei civile nr. 4714/08.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. M., D. D. - A. C. - T. C..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul S. M., prin avocat T. B., lipsind contestatoarea POLIȚIA L. A M. C. și intimata D. D. - A. C. - T. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că nu au fost înaintate dosarele componente, precum și faptul că a fost atașată la dosar un extras din programul ECRIS de pe decizia civilă nr. 4714/08.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._, împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare, după care;
Avocat T. B., pentru intimatul S. M., apreciază că se impune atașarea dosarelor componente în vederea soluționării contestației în anulare formulată în cauză.
Instanța, apreciază că nu se impune atașarea dosarelor componente, în raport de motivele invocate în contestația în anulare și față de faptul că s-a depus la dosar un extras din programul ECRIS de pe decizia civilă nr. 4714/08.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._, motiv pentru care lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul S. M., prin avocat T. B., lipsind contestatoarea POLIȚIA L. A M. C. și intimata D. D. - A. C. - T. C..
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat T. B., pentru intimatul S. M., a pus concluzii de respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată și menținerea deciziei civile pronunțată de instanța de recurs ca fiind legală și temeinică, apreciind că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 317-318 Cod procedură civilă. A mai arătat că, în raport de data introducerii acțiunii, se aplică dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, contestatoarea în mod greșit întemeindu-și contestația în anulare pe art. 503 noul Cod de procedură civilă; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 09.05.2012, cu nr._/215/2012, creditorul S. M. a solicitat instanței în contradictoriu cu debitorul POLIȚIA L. A M. C. validarea popririi înființată de B. I.&I..
În motivare, creditorul a arătat că executarea a fost refuzată în temeiul OUG nr. 71/2009 și a considerat că restituirea popririi este nejustificată cel puțin pentru că se invocă OUG nr. 71/2009, deoarece ordonanța de poprire trebuia menținută și indisponibilizat contul și plățile. A mai arătat creditorul că hotărârea Tribunalului D. este deja irevocabilă în dosarul nr._/215/2011.
La termenul de judecată din data de 13.06.2012, creditorul a depus la dosar o precizare, prin care a arătat că înțelege să se judece și cu terțul poprit D.G.F.P. D. – A.F.P. C. - T. C..
A mai arătat că debitoarea a efectuat căile de atac împotriva măsurii înființării popririi, în contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._/215/2011, fiind respinsă de către instanța de fond prin sentința nr._/10.10.2011, fiind respins și recursul debitoarei prin decizia civilă nr. 2351/05.12.2011, pronunțată în dosarul_/215/2011.
În aceste condiții, a solicitat executorului judecătoresc începerea executării, pentru debitul de 9062,34 lei, formându-se dosarul de executare nr. 279/2011.
În data de 23.03.2012, executorul judecătoresc a înaintat către T. C. adresa de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei Poliția L., împreună cu procesul-verbal de cheltuieli de executare în valoare de 174,34 lei.
Prin adresa nr._/02.04.2012, A.-T. Mun. C. a comunicat executorului judecătoresc faptul că restituie dosarul de executare nr. 279/2011, în sumă de 9062,34, invocând art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009, susținând că orice procedură se suspendă de drept.
A mai susținut creditorul că chiar dacă prin OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut o procedură de executare derogatorie de la dreptul comun, aceste dispoziții contravin art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, încălcând dreptul la un proces echitabil întrucât îngrădesc executarea hotărârilor judecătorești definitive care constată creanțe ale persoanelor fizice și juridice împotriva statului și instituțiilor acestora, iar în conformitate cu art. 20 din Constituția României, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele omului la care România este parte.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere a dreptului creditorului ce decurge din prevederile art. 1 din Protocolul 1 de la Convenție, întrucât statul are obligația pozitivă de a se plia la hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani nefiind oportun să ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedurile de executare pentru satisfacerea creanței sale întrucât statul și instituțiile sale nu pot refuza, omite sau întârzia în mod nerezonabil executarea unei hotărâri, nici măcar lipsa fondurilor nefiind un motiv de întârziere.
În drept, a invocat prevederile art. 460 C. proc. civ., art. 452 C. proc. civ., OG nr. 22/2002, art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1.
Debitoarea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
În motivare, a invocat prevederile art. 1 din OUG nr. 71/2009, modificată prin Legea nr. 230/2011 și a arătat că OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010 a fost supusă controlului constituțional, curtea statuând prin decizia nr. 877/06.07.2010 că măsurile instituite urmăresc un scop legitim – asigurarea stabilității economice a țării – și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate intre mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Mai mult decât atât, a arătat debitorul, prin Decizia nr. 1533/28.11.2011, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 230/2011 pentru aprobarea OUG nr. 71/2009, statuând că aceste dispoziții nu aduc atingere prevederilor art. 6 din CEDO, iar statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție și, prin măsurile luate, nu se neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu se împiedică executarea acestora.
Prin aceeași decizie, Curtea observă că „măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eșalonarea sumelor de bani rezultate din hotărâri judecătorești, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acesteia. Pretinsa lipsă de egalitate, în privința posibilității debitorului de a cere suspendarea executării silite, între situația statului ca creditor în cadrul raporturilor de drept fiscal și cea a cetățeanului ca creditor al statului în ipoteza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu poate fi reținută", iar „statul a făcut uz de marja sa de apreciere în privința termenului în care să fie executate hotărârile judecătorești, tocmai datorită situației economice și financiare îngrijorătoare în care se află, ceea ce nu este contrar nici art. 21 alin. (3) din Constituție și nici art. 6 paragraful 1 din convenția sus-menționată."
A mai susținut debitorul că nu îi pot fi alocate fonduri de către Consiliul Local, iar buna credință a debitorului este dovedită prin aceea că a efectuat plăți parțiale în cuantum de 34 % din suma datorată conform titlului executoriu în luna martie 2010, precum și procentul stabilit de lege pentru anul 2012, însă ca urmare a dispozițiilor prin care s-a dispus suspendarea de drept a plății acestor sume, Consiliul Local a fost in imposibilitate de a aproba includerea acestora în bugetul de cheltuieli al Poliției Locale a M. C..
În acest context a apreciat debitorul că este prioritară aplicarea dispozițiilor OUG nr. 71/2009 chiar dacă determină o amânare a plăților, întârzierea plăților către creditori fiind compensată cu acordarea sumelor reactualizate cu rata inflației.
A mai considerat debitoarea că instanța română trebuie să aplice normele interne legale raportat la normele comunitare, însă dacă apreciază că o normă internă nu poate fi aplicată, are posibilitatea să invoce din oficiu neconstituționalitatea unui act normativ, în speță OUG nr. 71/2009, iar in cazul respingerii acestei cereri, este obligată să aplice prevederile normei interne declarate constituțională.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C. proc. civ..
Terțul poprit a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de validare a popririi.
În motivare, a arătat că potrivit Legii nr. 230/2011, pentru aprobarea OUG nr. 71/2009, „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C. proc. civ..
În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și a atașat dosarul de executare nr. 279/E/2011 al B. I. și I..
Prin sentința civilă nr._/06.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., a fost admisă cererea formulată de creditorul S. M., în contradictoriu cu debitorul POLIȚIA L. A M. C. și terțul poprit D.G.F.P. D. – A.F.P. C. - T. M. C..
A fost validată poprirea înființată de B. I. C. din cadrul B. I. & I. în data de 23.03.2012 în dosarul execuțional nr. 279 /2011, asupra conturilor debitorului POLIȚIA L. A M. C., în mâinile terțului poprit D.G.F.P. D. – A.F.P. C. - T. M. C., pentru suma de 9062,34 lei, reprezentând debit conform titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1818/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal în ds. nr._ și cheltuieli de executare.
A fost obligat terțul poprit D.G.F.P. D. – A.F.P. C. - T. M. C. să plătească creditorului suma de 9062,34 lei .
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința nr. 1818/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul D. – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, irevocabilă, a fost obligată pârâta Poliția Comunitară C. să acorde reclamanților, printre care și creditorul S. M., suplimentul postului de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25 % din salariul de bază, începând cu data angajării, dar nu mai înainte de 24.04.2005 și până la data de 25.09.2008, data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
Prin adresa nr. 1741/03.03.2011, debitoarea a comunicat creditorului că în conformitate cu prevederile OUG nr. 71/2009, în plata drepturilor salariale aferente lunii martie 2010 au fost incluse și suplimentele salariale stabilite de instanță, în procent de 34 % din total, indexate cu indicele de inflație la data plății efective, respectiv suma de 2930 lei, după actualizare, reprezentând suplimentul postului și 2930 de lei, după indexare cu indicele de inflație, suplimentul treptei de salarizare, diferența urmând a fi acordată conform OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010.
La data de 28-03-2011, creditorul S. M. a formulat cerere de executare silită a sentinței nr. 1818/25.09.2008, înregistrată cu nr. 279/2011 la B. I. și I., prin Încheierea nr. 2798/13.04.2011, pronunțată în ds._/215/2011, Judecătoria C. încuviințând executarea silită a sentinței nr. 1818/25.09.2008.
Ulterior, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare prin procesul-verbal din data de 19.05.2011, la suma de 174,34 lei și a emis somația nr. 279/2011/19.05.2011 către debitoare, pentru a face dovada plății suplimentelor de 25% din salariul de bază conform titlului executoriu și 174,34 lei cheltuieli de executare.
Împotriva somației din data de 19.05.2011 a formulat contestație la executare debitoarea Poliția L. C., ce a făcut obiectul dosarului nr._/215/2011 al Judecătoriei C., iar prin sentința civilă nr._/2011/10.10.2011, irevocabilă prin Decizia nr. 2351/06.12.2011 a Tribunalului D., a fost respinsă ca neîntemeiată.
La data de 23.03.2012, creditorul a solicitat executorului judecătoresc înființarea popririi pentru suma de 8888 lei, iar la data de 23.03.2012, a fost întocmită adresa de înființare a popririi, comunicată terțului poprit la 28.03.2012, prin care i s-a pus în vedere terțului poprit T. M. C. să procedeze la înființarea popririi asupra sumelor de bani deținute de debitoare, până la concurența sumei de 8888 lei, debit datorat conform titlului executoriu și 174,34 lei, cheltuieli de executare.
Cu adresa nr._/02.04.2012, T. M. C. a restituit executorului judecătoresc titlul executoriu, invocând prevederile art. 1 din OUG nr. 71/2009.
Pe cale de consecință, creditorul a învestit instanța cu prezenta cerere de validare a popririi.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 456 din C. proc. civ. „În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. (1)”.
Conform art. 460 C. proc. civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”
În speță, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce rezultau din înființarea popririi, invocând prevederile OUG nr. 71/2009, cu privire la suspendarea de drept a executării silite, invocate și de către debitoare.
Instanța a constatat că aspectele invocate de către debitoare și terțul poprit în prezenta cerere au fost tranșate deja în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr._/2011/10.10.2011, a Judecătoriei C., irevocabilă prin Decizia nr. 2351/06.12.2011 a Tribunalului D., în sensul legalității efectuării executării silite în dosarul nr. 279/2011, a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1818/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul D..
Este adevărat că în cauza finalizată cu sentința civilă nr._/2011/10.10.2011, a Judecătoriei C., era vorba despre somația nr. 279/2011/19.05.2011, însă tocmai pentru că urmare a respingerii irevocabile a contestației la executare debitoarea nu a executat benevol titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 1818/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul D. și nu a achitat nici cheltuielile de executare s-a procedat de către executorul judecătoresc la înființarea popririi prin adresa nr. 279/2011/23.03.2012, pentru diferența de 8888 lei, drepturi salariale și 174,34 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
De aceea, instanța nu poate accepta reiterarea din partea debitoarei și a terțului poprit a acelorași apărări, căci legalitatea efectuării executării a fost verificată în prealabil, astfel încât debitoarea avea obligația de a achita creditorului suma totală de 9062,34 lei (8888 lei diferență drepturi salariale + 174,34 lei, cheltuieli de executare).
Cum debitoarea nu a achitat această sumă, iar terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau din înființarea popririi, conform art. 456 C. proc. civ., în temeiuș art. 460 C. proc. civ. instanța va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitorul Poliția L. a Mun. C., care a arătat, în esență, că măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege și că instituția respectivă este finanțată cu fonduri primite de la ordonatorul principal de credite.
Intimatul-creditor S. M. a formulat întâmpinare, arătând că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, arătând că dreptul său la executarea unei hotărâri judecătorești este consacrat de C.E.D.O.
Prin decizia nr.4 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2012, s-a admis apelul declarat de apelanta-debitoare Poliția L. a M. C., împotriva sentinței civile nr._/06.07.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012, în contradictoriu cu intimatul creditor S. M., și intimata terț poprit D. D. - A. C. - T. C..
S-a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că s-a respins cererea de validare a popririi.
Tribunalul a constatat că, față de prevederile O.U.G. nr.71/2009, intimatul-creditor nu a dedus judecății o creanță exigibilă, astfel încât nu pot fi aplicate dispozițiile art.460 C.proc.civ cu privire la validarea popririi.
Dispozițiile O.U.G. nr.71/2009 nu sunt incompatibile cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori cu Protocoalele adiționale la aceasta, perspectiva de abordare a speței impunându-se a fi reconsiderată în faza apelului.
Astfel, obiectivul avut în vedere la adoptarea acestui act normativ de legiuitorul intern constă în menținerea stabilității economice a țării, iar acest obiectiv nu poate fi nici ignorat, nici cenzurat de instanța de judecată. C. economică este un fenomen global și, totodată, un fapt notoriu, ce nu mai trebuie probat, astfel încât dreptul de creanță având ca obiect o sumă de bani pe care îl are un subiect împotriva statului trebuie raportat la interesul general al societății, privită în ansamblul său, societate ce traversează o criză economică însemnată.
Statul, privit în sens larg, ca entitate juridică, are calitatea de debitor într-un număr cvasiinfinit de raporturi juridice obligaționale; de asemenea, este un fapt devenit notoriu că statul, ca entitate juridică, poate intra în stare de insolvență; or, o asemenea situație de fapt și de drept ar fi dezavantajoasă pentru fiecare membru al unei societăți organizate într-o entitate statală, interesul general al societății fiind reprezentat de menținerea echilibrului bugetar și a stabilității economice a țării.
Prin urmare, există o ingerință în dreptul creditorului la un bun în accepțiunea art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, ingerință ce este justificată de menținerea unui echilibru între interesul particular și cel general.
La dezlegarea în drept a prezentei cauze se impune a se avea în vedere jurisprudența recentă a CEDO, mai exact decizia dată în cauza "D. și alții împotriva României", prin care s-a statuat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut și că eșalonarea plăților de către guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului lor la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
Această jurisprudență a C.E.D.O. este esențială în rezolvarea cauzei, astfel încât dezlegările date în cadrul litigiului finalizat prin decizia civilă nr.2351/2011 a Tribunalului D. nu mai prezintă relevanță, în condițiile în care dispozițiile OUG nr.71/2009 au în vedere protejarea unui interes social major, reprezentat de păstrarea echilibrului bugetar și a stabilității economice a țării, fiind pe deplin întrunită condiția proporționalității între interesul particular și cel general.
Împotriva deciziei a declarat recurs creditorul S. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Instanța de apel, respectiv Tribunalul D., în mod nejustificat a reținut că dispozițiile O.U.G 71/2009 nu sunt incompatibile cu Convenția Europeana a Drepturilor Omului ori cu protocoalele adiționale la acesta. Ori aceste dispoziții ale O.U.G 71/2009 contravin art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție prin care se încălcă dreptul la un proces echitabil întrucât îngrădesc executarea hotărârilor definitive care constată creanțe ale persoanelor fizice si juridice împotriva statului și a instituțiilor acestora iar în conformitate cu art. 20 din Constituția României, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele dreptului omului la care România este parte. Astfel în considerarea calității sale de instituție publică, debitoarea are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a sa, în termenul rezonabil de soluționare prevăzut la art. 6 din Convenția CEDO fiind aplicabil.
A considerat că sunt îndreptățiți la recuperarea creanței, iar neexecutarea la termen a unei obligații este condamnată și în practica CEDO, cauza Petro contra României unde se arată ca " întârzierea în executarea unei sentințe este imputabilă autorităților care, în speță, nu au furnizat nici o justificare valabilă pentru aceasta ingerință suportată de reclamanți, în dreptul lor la respectarea bunurilor lor ". Fiind astfel încălcat art.l din Protocolul nr.l la CEDO. Si în cauza S. contra României, curtea a statuat" Administrația constituie un element al statului de drept, înțelesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, daca administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești îsi pierd orice rațiune de a fi".
De asemenea a considerat ca refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă accesului la justiție, fiind încălcat astfel art.6 alin.l din Convenție. Chiar debitoarea recunoaște că în baza sentinței nr. 1818/25.09.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D. a achitat în anul 2010 34% din debit, urmând să achite în anul 2011, 33% și în anul 2012, 33%, conform O.U.G 71/2009, cum în următorii ani nu și-a respectat angajamentul a fost nevoit sa se adresez executorului judecătoresc în vederea recuperări creanței sale, formându-se astfel dosarul de executare nr. 279/E/2011 de către BE J I.&I., la care s-a făcut contestație la executare formându-se dosarul nr._/215/2011 unde a avut câștig de cauză atât la fond decizia nr._/10/10 2011 a Judecătoriei C. cât și în căile de atac respective recurs, decizia 2351/06.12.201 la Tribunalului D. și contestație în anulare.
Instanța de apel poate să constate că, creanța sa nu este exigibila, și a mai motivat instanța ca nu îi sunt aplicate prevederile art. 460 Cod de procedura civilă.
Chiar dacă O.U.G 71/2009 a prevăzut o procedura de executare derogatoare de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar pe fondul crizei economice, aceste dispoziții contravin art.6 din Convenție si art.l din Protocol adițional nr.l la Convenție întrucât tind să rupă echilibru care trebuie sa existe între interesul general apărat și interesele individuale cu care vine în conflict.
S-a precizat că executarea a început în 2010 când s-a alocat 34% din suma datorată, ulterior s-au lovit de refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului, și care constituie o atingere a dreptului său ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât statul are obligația pozitivă de a se plia hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanța împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale, întrucât statul nu poate sa refuze, sa omite, sau să întârzie în mod nejustificat executarea unei asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere. Astfel Curtea Europeană în cauza Broniowski contra Poloniei arată că o atitudine din partea organismelor publice, care denotă o tentativă deliberată de a împiedica punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive si executorii, tolerate sau chiar tacit prin nici o cauza de utilitate publică și nici în interesul comunității în ansamblu.
Dimpotrivă, ea este de natura să submineze credibilitatea și autoritatea puterii judecătorești și să compromite eficiența ei, punând o problemă de cea mai mare importanță în legătură cu nerespectarea principiilor fundamentale ale Convenției europene a drepturilor omului.
Prin decizia civilă nr.4714 din data de 08.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/215/2012, s-a admis recursul declarat de creditorul S. M. împotriva deciziei civile nr. 4 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/215/2012, în contradictoriu cu intimata debitoare POLIȚIA L. A M. C. și intimata terț poprit D.G.F.P. D. – A.F.P. C. - T. C..
A fost modificată sentința în sensul că s-a respins apelul declarat de apelanta-debitoare Poliția L. a M. C., împotriva sentinței civile nr._/06.07.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012.
Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că instanțele au fost investite de creditorul Stefa M., în contradictoriu cu debitoarea Poliția L. C. și cu terțul poprit T. C. cu o cerere de validarea popririi și obligarea terțului poprit să vireze suma de 9062,34 lei reprezentând actualizarea debitului conform titlului executoriu.
Soluția adoptată de instanța de fond, de admitere a cererii de validare poprire pentru suma de 9062,34 lei, ce reprezintă actualizare debit a fost schimbată în apel, în sensul respingerii cererii.
Critica adusă deciziei instanței de apel, privind încălcarea prezumției puterii de lucru judecat în ceea ce privește aplicarea OUG nr.71/2009 este întemeiată și urmează a fi reținută.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că prin OUG nr.71/2009 s-a stabilit un cadru derogator de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii, însă dispozițiile acesteia contravin art.6 din Convenție și art.2 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor proprii, întrucât îngrădesc executarea hotărârilor definitive care constată creanțe ale persoanelor fizice sau juridice împotriva Statului și instituțiilor sale.
Acestea tind să rupă justul echilibru care trebuie să existe între interesul general apărat și interesele individuale cu care vine în conflict, în detrimentul intereselor individuale.
Conform art.20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Curtea de la Strassbourg este interpreta supremă a Convenției, care se aplică direct în statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv în România, astfel că jurisprudența CEDO are o aplicare directă în dreptul intern, urmând ca judecătorul național să dea eficiență acesteia.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere a dreptului creditorului ce decurge din art.1 din Protocolul 1 la Convenție, întrucât Statul are obligația pozitivă de a se plia hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului, să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale, întrucât statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie în mod nerezonabil executarea unei hotărâri, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere.
În lumina jurisprudenței CEDO, se poate concluziona că, atât în situația în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât și în situația în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil, protejat de art.6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art.1 din Protocolul nr.1.
Tribunalul a constatat că prima instanță a verificat compatibilitatea prevederilor OUG 71/2009 modificată prin OUG nr.45/2010, față de circumstanțele concrete ale speței, cu dispozițiile art.6 din Convenție și art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție și, jurisprudența constantă a CEDO în materia executării hotărârilor judecătorești care are o aplicabilitate directă în dreptul intern, judecătorul național trebuind să dea eficiență acestuia.
Ca hotărâre irevocabilă, decizia civilă nr._/2011 a Tribunalului D. se bucură de putere de lucru judecat conform art.377 alin.2, pct.1 cod procedură civilă, cu referire la art.1200 pct.4 și 1202 alin.2 cod civil, așa încât dezlegarea dată prin aceast6ă hotărâre problemei de drept referitoare la aplicarea OUG nr.71/2009, se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai contrazisă.
Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat,m care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice între părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să,asigure din nevoia de ordine și stabilitate juridică evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Deci, statuându-se irevocabil asupra interpretării și aplicării dispozițiilor OUG 71/2000, în sensul că dispozițiile acestuia contravin art.6 din CEDO și art.1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, în prezenta cauză nu se poate statua diferit în ceea ce privește această chestiune juridică.
În consecință, constatările privitoare la valabilitatea adresei de înființare a popririi, ca act de executare care a stat la baza formulării cererii de validare poprire și aplicabilitatea dispozițiilor OUG nr.71/2009, făcute în cauze soluționate irevocabil nu mai pot face obiectul analizei în prezenta cauză, fără a se încălca prezumția puterii de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii civile a formulat contestație în anulare contestatoarea Poliția L. a M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că, în fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. cu nr._/215/2012, creditorul S. M., în contradictoriu cu Politia L. a M. C., în calitate de debitor și Administrația Finanțelor Publice a M. C. - T. M. C., în calitate de terț poprit, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună validarea popririi pentru suma de 9062,34 lei.
Prin sentința civilă nr._/06.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2012, a fost admisă acțiunea formulata de către creditorul S. M., s-a dispus validarea popririi și obligarea terțului poprit T. M. C. la achitarea sumei de 9062,34 lei .
Împotriva sentinței menționate a declarat apel Politia L. a M. C., iar prin Decizia civila nr. 4/16.01.2013, Tribunalul D. a admis apelul, a schimbat în totalitate sentința apelata, respingând cererea de validare a popririi.
Creditorul S. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 4/16.01.2013 pronunțata de Tribunalul D., iar prin Decizia nr. 4714/2013, Curtea de Apel C. a admis recursul, modificând decizia atacată în sensul respingerii apelului.
Așa cum a arătat atât instanței de fond, cât și instanței de apel, consideră că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 1 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 230/2011, care statuează că:
"Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.v
(2) In cursul termenelor prevăzute la alin. (1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept."
Buna credința a debitorului Politia Locala a M. C. a fost dovedita prin efectuarea plații parțiale reprezentând 34% din suma datorata conform titlului executoriu în luna martie 2010, precum și procentul stabilit de lege pentru anul 2012, respectiv suma de 440 lei si pentru anul 2013, respectiv suma de 474 lei (pana in prezent), însă ca urmare a dispozițiilor legale prin care s-a dispus suspendarea de drept a plații acestor sume, Consiliul Local C. a fost în imposibilitatea legala de a aproba includerea acestora in bugetul de cheltuieli al Politiei Locale a M. C..
Măsura de eșalonare vizează interesul general public și se raportează la situații de urgență a căror reglementare nu putea fi amânată.
În acest context apreciază ca fiind prioritare dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 chiar dacă determină o amânare a plaților, întârzierea plaților către creditori fiind compensată cu acordarea sumelor datorate reactualizate cu rata inflației.
Consideră că dispozițiile OUG nr. 71/2009 nu sunt incompatibile cu Convenția Europeana a Drepturilor Omului ori cu Protocoalele adiționale la aceasta. Obiectivul avut în vedere la adoptarea acestui act normativ de legiuitorul intern consta în menținerea stabilității economice a țării, iar acest obiectiv nu poate fi nici ignorat, nici cenzurat de instanța de judecata. C. economica este un fenomen global, și totodată un fapt notoriu, ce nu mai trebuie probat, astfel încât dreptul de creanța având ca obiect o suma de bani pe care îl are un subiect împotriva statului trebuie raportat la interesul general al societății, privita în ansamblul său, societate ce traversează o criza economica însemnata.
În Cauza_/2008 - "D. D. și alții contra României" (care se refera la eșalonarea de către Statul R. a plații unor sume de bani obținute prin hotărâri judecătorești definitive), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronunțat la data de 04.09.2012 Decizia de inadmisibilitate.
Astfel, CEDO constată că, în contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului R., măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit prin OUG nr. 71/2009, OUG nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011, sunt de natura a menține echilibrul bugetar între cheltuielile și veniturile publice și pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publica, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabila.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată prevederile OUG nr. 71/2009, considerând că interesul general poate justifica o ingerința a statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătoreasca
În acest sens, Tribunalul D. s-a pronunțat în mai multe cauze identice cu speța de față, prin admiterea apelurilor declarate de Politia Locala a M. C. și D. D.-A. C.-T. M. C., schimbând în totalitate sentințele apelate (Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._/215/2012 etc).
Mai mult decât atât, Curtea de Apel C., prin Decizia nr. 171/17.01.2013, irevocabilă, pronunțata in Dosarul nr._ având ca obiect validare poprire - cauza identica cu speța de față, a respins ca nefondat recursul declarat de intimatul creditor, menținând ca temeinica si legala hotărârea Tribunalului D. prin care a fost respinsa cererea de validare poprire formulata de acesta.
Astfel, Curtea de Apel C. reține că prin OUG nr. 71/2009 aprobată prin Legea nr. 230/2011, amânarea executării obligației de plata a titlurilor executorii a fost dispusa pentru termene precise (fiind înlăturată, astfel, incertitudinea sub aspectul momentului realizării creanței), Curtea constatând că prin adoptarea acestui act normativ nu a fost afectata substanța dreptului reglementat prin art. 6, alin. 1 din CEDO, pentru persoanele care intra sub incidența acestei ordonanțe de urgenta.
De asemenea, Curtea consideră ca proporționalitatea măsurii de eșalonare a plații a fost respectată. Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul ca prin OUG nr. 71/2009 nu este negat dreptul la executare, ci doar eșalonată plata creanțelor in timp. Întârzierea rezonabila a executării a fost admisa ca fiind posibila (respectiv că nu încalcă art. 6 din CEDO) de instanța europeana în cauza Vasyl Krapynytskly împotriva Ucrainei.
În concluzie, în cauză nu exista un refuz de executare, ci se invoca eșalonarea executării conform OUG nr. 71/2009, act normativ care nu contravine CEDO, așa cum a apreciat instanța.
Consideră că, în speță, nu are relevanță soluția pronunțata de Tribunalul D. în Dosarul nr._/215/2011 având ca obiect contestație la executare, neputându-se reține puterea de lucru judecat a acesteia în raport cu prezenta cauza sub aspectul celor reținute în considerente și al scopului final urmărit, întrucât în cauza menționată D. D. - A. C. -- T. M. C. nu a fost parte, aceasta hotărâre nefiindu-i opozabila.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care au deschis calea contestației în anularea sunt greșeli de fapt, în aprecierea probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale, ce duc la admisibilitatea contestației în anulare.
Față de aceste considerente, în baza precizatului text de lege, a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate, respingerea recursului declarat de creditorul S. M. și respingerea cererii de validare poprire.
În drept, și-a întemeiat prezentele motive pe dispozițiile art. 503 Cod procedură civilă și pe dispozițiile legale anterior menționate.
Contestația în anulare nu este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art 318 cod procedură civilă ,hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale .
Textul vizează greșeli de fapt involuntare și nu greșeli de judecată ,respectiv de apreciere a probelor ,de interpretarea unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În speță contestatoarea invocă greșita soluționare a cauzei prin reținerea puterii de lucru judecat a soluției pronunțată în alt dosar.
Rezolvarea dată de instanța de recurs acestei excepții ,chiar dacă nu este în concordanță cu punctul de vedere al contestatoarei nu o îndreptățește pe aceasta să formuleze cererea de față ,greșeala invocată de aceasta neîncadrându-se în categoria erorilor materiale ,singurele care deschid calea contestației în anulare.
Față de aceste motive ,contestația formulată urmează a fi respinsă.
În baza art.274 cod procedură civilă contestatoarea urmează a fi obligată la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ,către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea POLIȚIA L. A M. C. împotriva deciziei civile nr. 4714/08.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. M., D. D. - A. C. - T. C..
Obligă contestatoarea POLIȚIA L. A M. C. la 800 lei cheltuieli de judecată, către intimatul S. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013
Președinte, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. | Judecător, N. D. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. L. M. L./15.07.2013
Tehn. E.O.
2 ex.
J. rec. M. P.
T. Ț.
D. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 6997/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 9658/2013. Curtea de... → |
|---|
