Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1042/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1042/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 1740/244/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1042/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE VALERIA CORMANENCU-STANCIU
Judecător C. A.
Judecător L. P.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul H. M. E. în contradictoriu cu intimații P. D.- M., împotriva deciziei civile nr. 68/A/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. – Secția Civilă, în dosarul având ca obiect stabilire program vizitare minor - legături personale minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul, prin reprezentant convențional, avocat M. D. C. și intimata, prin reprezentant convențional, avocat S. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; dosarul se află la al doilea termen de judecată; la data de 24.09.2013, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare, ce a fost comunicată recurentului.
Recurentul, prin avocat, depune la dosarul cauzei înscrisuri, reprezentând precizări privind domiciliul intimatei. Totodată solicită instanței să-i pună în vedere reprezentantului convențional al intimatei să-și precizeze reședința din străinătate, chiar dacă și-a ales un domiciliul procedural în România.
Reprezentantul convențional al intimatei arată instanței că s-ar putea indica reședința din străinătate, însă intimata nu a dorit să facă acest lucru întrucât îi este frică de recurent.
Instanța învederează reprezentantului legal al recurentului faptul că atâta vreme cât intimata și-a ales un domiciliu procedural în România și are și un reprezentant convențional ales, nu se impune să-și indice și reședința din străinătate.
Reprezentantul convențional al recurentului invocă excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului intimatei și solicită să se pună în vedere să facă dovada modalității de încheiere a contractului de asistență juridică și reprezentare, având în vedere faptul că intimata este plecată de foarte mult timp din țară.
Instanța învederează reprezentantului convențional al recurentului faptul că doamna avocat S. A. are depusă la dosarul cauzei (fila 20) o împuternicire avocațială valabilă, care îndeplinește toate condițiile prevăzute de legea avocaților și Codul de procedură civilă, astfel încât nu se impune să se depun contractul de asistență juridică.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului, arătând că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au aplicat corect dispozițiile legale în cauză. În această cauză există un element de extraneitate ce rezultă din plecarea intimatei din țară cu fetița. Prin decizia civilă nr. 1175/04.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a stabilit domiciliul copilului minor la mamă și cotutela în favoarea ambilor părinți. În acest caz nu au fost respectate dispozițiile art. 397 din Noul Cod Civil, care reglementează cotutela, dispoziții care prevăd că părinții trebuie să-și dea acordul cu privire la soarta copilului, respectiv schimbarea domiciliului și a școlii acesteia.
În drept, arată că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Regulamentului CE 2201 din 2003 coroborat cu art. 488 și 495 din Codul Civil, precum și pe dispozițiile Codului de procedură civilă.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Intimata, prin avocat, invocă nulitatea recursului, întrucât motivele invocate nu se regăsesc în dispozițiile exprese prevăzute de Codul de procedură civilă. Criticile privind modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate ar putea fi cel mult încadrate în art. 304ptc. 11 Cod procedură civilă, care în prezent este abrogat.
Prin decizia civilă nr. 68/A/2013 a Tribunalului V. s-a admis doar în parte apelul formulat de recurentul din prezenta cauză, în acest sens el nefiind îndreptățit la achitarea integrală a cheltuielilor de judecată. Cel mult, aceste cheltuieli trebuie compensate cu cheltuielile judiciare care s-au efectuat și care au fost depuse la dosarul instanței de apel. Ca atare, consideră că dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă sunt inaplicabile.
Pe fond, consideră că hotărârea instanței de apel este temeinică și legală. Recurentul invocă neadministrarea probatoriului de către intimată, din care să rezulte domiciliul din Italia, locul de muncă, școala pe care o frecventează minora. Însă, în acest caz, sarcina probei îi incumbă recurentului.
Prin decizia civilă nr. 1175/04.07.2012, Curtea de Apel Iași a stabilit domiciliul copilului minor la mamă, indiferent unde are mama domiciliul. Nu se poate impune unui părinte, printr-o hotărâre judecătorească, un anumit domiciliu.
Având în vedere aceste aspecte, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul în replică, solicită să se aibă în vedere că în mod greșit au fost interpretate motivele de recurs. Având în vedere că este o cauză cu element de extraneitate, dispozițiile legale prevăd că dacă norma materială este contrară se aplică norma comunitară. Criticile făcute se încadrează în dispozițiile legale, astfel încât nu se poate vorbi despre o nulitate a recursului.
Curtea reține că motivele de recurs invocat permit încadrarea în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel încât respinge excepția nulității recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 1129 din 17.12.2012 a Judecătoriei Huși s-a admis în parte acțiunea reclamantului H. M. E. în contradictoriu cu pârâta H. D. M.. Respinge capătul de cerere având ca obiect stabilirea domiciliului minorei H. B.-M., născută la data de 01.03.2005 la reclamant. Încuviințează reclamantului să aibă legături personale cu minora astfel: prima jumătate din vacanța de vară, prima jumătate din vacanța de iarnă și prima jumătate din vacanța de primăvară, la domiciliul reclamantului din mun. Huși, .. 13, jud. V.. Obligă pârâta să achite reclamantului 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 771 din 31.10.2011 de Judecătoriei Huși, s-a admis în parte acțiunea reclamantului H. M. în contradictoriu cu pârâta H. D.-M. și s-a dispus desfacerea căsătoriei prin divorț, din culpa comună a soților, minora H. B.-M. fiind încredințată spre creștere și educare tatălui, statuându-se dreptul mamei de a veghea asupra modului de creștere și educare a acesteia.
Prin decizia civilă nr. 1175 din 04.07.2012 a Curții de Apel Iași s-a dispus ca exercitarea autorității părintești în privința minorei să revină în comun ambilor părinți, stabilind locuința minorei la mamă.
Prin noua cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, reclamantul H. M. E. solicită încuviințarea de a avea legături personale cu minora de două ori pe lună, în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de sâmbătă de la ora 10 până duminică la ora 20, câte o zi din sărbătorile religioase (C., Paști), jumătate din vacanțele școlare, din vacanțele de vară, iarnă și primăvară, la domiciliul său din Huși, înapoierea minorei din Italia unde locuiește în prezent pârâta cu copilul, obligarea pârâtei de a trimite copilul la Școala Gimnazială ,,M. S.” din Huși, unde copilul a fost înscris pentru începerea primului ciclu de învățământ.
Potrivit art. 403 din Noul Cod Civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
În speță, instanța constată că, deși pârâta și-a schimbat locuința, nu s-au schimbat cu nimic motivele avute în vedere la data stabilirii locuinței minorei, în urmă cu doar câteva luni, minora fiind la o vârstă destul de mică și este mai bine să fie îngrijită de mamă, iar reclamantul care are același serviciu ce implică deplasări pe distanțe mari și lipsa lui îndelungată de la domiciliu și ca atare acest capăt de cerere va fi respins.
Potrivit art. 401 din Noul cod civil părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînțelegere dintre părinți, instanța de tutelă va decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.
Dreptul de a avea legături personale cu minorul trebuie însă să fie exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării minorului, trebuind să fie respectat principiul interesului superior al minorului, în temeiul art. 6 lit. a din Legea nr. 272/2004.
În baza acestor prevederi, instanța apreciază ca lipsită de temei și excesivă solicitarea reclamantului privind programul de vizitare și legături personale cu minora, care în prezent locuiește în Italia cu mama sa, fiind practic imposibil de a fi adusă în țară de două ori pe lună sau la sărbători religioase, astfel încât se impune cenzurarea acestui program, astfel cum este evidențiat prin dispozitivul sentinței de fond.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul H. M. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că prima instanță nu a luat în considerare faptul că exercițiul autorității părintești față de minoră este comun pentru ambii părinți și ca atare nu era îndreptățită de a părăsi teritoriul național împreună cu minora, nefiindu-i cunoscute condițiile în care locuiește în prezent minora și posibilitățile materiale ale mamei de a îngriji și educa copilul, mai ales că minora este în situația de începe primul ciclu școlar, mai mult instanța era obligată să clarifice cu exactitate domiciliul copilului în lumina noilor dispozițiile legale în materie.
Prin decizia civilă nr. 68 din 17.04.2013 a Tribunalului V. s-a admis apelul formulat de H. M. E. împotriva sentinței civile nr. 1129 din 17.12.2012 a Judecătoriei Huși pe care o schimbă în parte. Respinge capetele de cerere formulate de reclamantul H. M. E. cu privire la obligarea pârâtei P. D. M. la înapoierea minorei H. B. M. și la trimiterea copilului la Școala gimnazială ”M. S.” din Huși. Înlătură din sentință mențiunea cu privire la respingerea capătului de cerere având ca obiect stabilirea domiciliului minorei la reclamant. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei hotărâri. Obligă intimata P. D. M. la plata către apelant a sumei de 3,3 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul H. M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. D. M. stabilirea de legături personale cu minora H. B. M., cu obligarea pârâtei la înapoierea minorei din Italia și trimiterea copilului la Școala Gimnazială ”M. S.” din Huși.
Instanța de fond a calificat greșit aceste capete de cerere, considerând că reclamantul a solicitat stabilirea domiciliului minorei la reclamant, prin schimbarea acestui domiciliu de la mamă așa cum fusese stabilit prin decizia civilă nr. 1175/2012 a Curții de Apel Iași la tată, reclamantul fiind nemulțumit că minora a fost scoasă din țară și dusă în Italia, fără ca instanța să verifice condițiile oferite de pârâtă la acest domiciliu și începerea de către minoră a cursurilor școlare la unitatea de învățământ aleasă de reclamant.
Cu privire la aceste capete de cerere așa cum au fost formulate de apelant, acestea sunt neîntemeiate întrucât prin decizia civilă nr. 1175/2012 a Curții de Apel Iași, instanța a stabilit domiciliul minorei la mamă, indiferent care ar fi acest domiciliu. Instanța nu poate stabili un domiciliu fix al părintelui la care s-a stabilit locuința minorului, acesta având posibilitatea să se mute în altă locuință și să-și schimbe domiciliu și doar în situația în care celălalt părinte ar avea indicii că interesul minorului este să nu locuiască în acel domiciliu să poată solicita schimbarea domiciliului minorului la domiciliul său.
În speță, s-a stabilit potrivit art. 397 Cod civil, ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
Potrivit art. 400 Cod civil, instanța va stabili locuința minorului ținând cont de interesul superior al acestuia, celălalt părinte având dreptul de a fi consultat cu privire la orice aspect care privește copilul, inclusiv cursurile cărei școli trebuie să le frecventeze.
În această situația, intimata a ales să locuiască împreună cu minora în Italia și să înscrie copilul la o școală din această țară, astfel că frecventarea cursurilor Școlii Gimnaziale ”M. S.” Huși unde a înscris copilul apelantul este imposibilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul H. M. E. criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de apel nu a respectat principiul interesului superior al copilului, nefiind făcute verificări cu privire la domiciliul intimatei din Italia, la un eventual loc de muncă al acesteia, la școala pe care ar urma să o frecventeze minora, nu au fost avute în vedere nici concluziile sale transmise prin fax instanței și nici cheltuielile de judecată pe care le-a solicitat,motivarea instanței deciziei fiind contradictorie sub acest aspect, hotărârea astfel pronunțată fiind și nelegală.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține că:
Potrivit art. 400 Noul Cod civil, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Prin decizia civilă nr. 1175/2012 a Curții de Apel Iași s-a stabilit locuința minorei H. B.-M. la mamă, reținând că minora se află la vârstă fragedă care în prezent reclamă mai multă nevoie de îngrijirea mamei atât în ceea ce privește creșterea, cât și formarea caracterului, în condițiile în care plecarea pârâtei la muncă în străinătate a fost hotărâtă în comun de ambii soți, în scopul susținerii financiare a familiei, la momentul actual (pronunțarea deciziei) pârâta revenise în țară unde este angajată, fiind în interesul minorei ca aceasta să locuiască cu mama sa care are timpul necesar pentru a se ocupa de minoră, tatăl ocupându-se de îngrijirea corespunzătoare a minorei, însă natura serviciului său reclamă multiple deplasări în țară.
Ca atare, în mod corect instanța de apel a constatat că față de împrejurările reținute prin decizia mai sus amintită, în cauza de față aceste împrejurări nu s-au schimbat, recurentul neproducând dovezi în acest sens și nici din perspectiva interesului superior al copilului, că mutarea intimatei în Italia cu tot cu copil nu este benefică pentru aceasta sau înscrierea copilului la o școală din Italia ar avea repercursiuni asupra educări și pregătirii profesionale a copilului, deși sarcina probei îi revenea în calitatea sa de reclamant, sub toate aceste aspecte criticile formulate sunt nefondate.
Nici criticile formulate sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat reclamantul la fond nu sunt fondate, instanța de fond argumentând reducerea cuantumului acestor cheltuieli, soluție menținută și de instanța de apel.
Criticile formulate de recurent vizând incidența pct. 7 al art. 304 Cod procedură civilă nu vor fi analizate, Curtea apreciind că motivarea recursului se circumscrie doar pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă ce a fost supus analizei prin considerentele mai sus expuse.
Pentru toate aceste considerente, în raport de motivele de recurs invocate și care nu sunt fondate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de H. M. E. împotriva deciziei civile nr. 68/A din 17.04.2013 a Tribunalului V. – Secția Civilă, pe care o va menține.
Conform art. 274 Cod procedură civilă urmează a obliga recurentul să plătească intimatei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H. M. E. împotriva deciziei civile nr. 68/A/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. – Secția Civilă, decizie pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 02 Octombrie 2013.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. A. | Judecător, L. P. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: A.C.
Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/28.10.2013
Tribunalul V.: G. E.
M. D. M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... |
|---|
