Rezoluţiune contract. Decizia nr. 11/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 8981/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 11/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte: LILIANA PALIHOVICI
Judecător: A. G.
Judecător: C.-A. S.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de B. E. împotriva deciziei civile nr. 518/2014 din 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă în contradictoriu cu intimatul T. L. M., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Ț. H., apărătorul intimatului T. L. M., lipsă fiind recurenta B. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată; nu se solicită judecata cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța acordă cuvântul părților litigante față de excepția inadmisibilității recursului promovat de B. E., excepție invocată prin întâmpinarea formulată de intimatul T. L. M..
Avocat Ț. H., apărătorul intimatului T. L. M. apreciază că raportat dispozițiilor art. 457 alin. 1 din codul de procedură civilă și potrivit art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 cu referire la art. 483 alin. 2 din Codul de procedură civilă, recursul de față este inadmisibil, motivând că în cazul proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, valoarea litigiului de față fiind de 6.500 lei. Solicită respingerea recursului ca inadmisibil și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr._/20.09.2013 Judecătoria Iași a admis acțiunea, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 22.02.2012 și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6.500 lei reprezentând avans achitat în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare desființat, încheiat între părți la data de 22.02.2012.
La pronunțarea acestei sentințe prima instanță a reținut următoarele argumente:
,,În fapt între părțile cauzei civile de față s-a încheiat la data de 22.02.2012 prin înscris sub semnătură privată antecontractul de vânzare cumpărare având ca obiect suprafața de teren de 105 mp (f.4 ds).
Potrivit art.1-2 din actul de voință al părților reclamantul, în calitate de promitent vânzător, s-a obligat să cumpere iar pârâta, în calitatea de promitentă cumpărătoare s-a obligat să înstrăineze suprafața de teren de 105 mp situat în mun. Iași, ..115 contra sumei de_ euro. La data încheierii actului reclamantul a avansat pârâtei suma de 6500 lei cu titlu de parte din prețul convenit urmând ca diferența de preț să fie achitată la data autentificării actului de vânzare cumpărare.
Părțile s-au obligat să se prezinte la avocat a doua zi după data încheierii actului pentru a sesiza instanța, să pună la dispoziția apărătorului toate actele necesare iar pârâta, exclusiv, s-a angajat să semneze toate înscrisurile pentru ca promitentul cumpărător să intre în legalitate, respectiv în proprietatea terenului de 105 mp.
După cum rezultă din clauzele actului semnat de părți obligațiile asumate de acestea nu au fost riguros determinate, singurele elemente certe fiind termenul de îndeplinire a obligației de prezentare la un avocat (23.02.2012). Nu a fost stabilit de părți nici avocatul în fața căruia urmau să se prezinte, nici categoria înscrisurilor ce trebuiau depuse, nici tipul de acțiune preconizat de părți a fi introdusă pe rolul instanței.
Se remarcă și faptul că atât obligația de prezentare în persoană la avocat cât și cea de prezentare a înscrisurilor nu era nicidecum exclusiv stabilită în sarcina reclamantei ci în sarcina ambelor părți. Obligația care incumba exclusiv reclamantei, potrivit actului semnat de acestea, era aceea de a semna toate înscrisurile pentru . a reclamantului (art.6).Nu se poate deduce din interpretarea coroborată a clauzelor contractuale faptul că pârâta și-a asumat obligația exclusivă de a semna un contract de asistență juridică cu un avocat (nenominalizat) pentru promovarea unei acțiuni (nespecificată) în vederea obținerii titlului de proprietate.
În articolele 3 și 4 ale convenției, ambele părți, se obligă în egală măsură la efectuarea diligențelor necesare sesizării instanței.
Deși a susținut că pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale a contactat-o pe pârâtă în mod repetat fără succes, instanța reține că partea reclamantă, care avea sarcina probei în conformitate cu disp.art.249 Cod civil, nu a făcut dovada demersurilor pentru contactarea pârâtei în vederea în vederea ducerii la îndeplinire a obligațiilor de diligență în comun asumate pentru sesizarea instanței.
Rezultă într-adevăr din actele cauzei faptul că la data de 29.03.2012 reclamantul formulează o cerere de intervenție, având o dublă natură, în interes propriu și alăturat pârâtei din cauza de față, în dosarul nr._/245/2010 al Judecătoriei Iași, în care pârâta avea calitatea de reclamantă, cerere având ca obiect anulare ordin Prefect. Cererea de intervenție este respinsă iar acțiunea reclamantei respinsă la rândul său în mod irevocabil. (f.14-18 dosar).
La data de 23.05.2012 prin intermediul B.E.J. A. C., reclamantul îi adresează pârâtei notificare nr.73 conținând rezilierea contractului motivat de neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtă și solicitarea de restituire a sumei de 6500 lei achitată cu titlu de avans (f.12-13 dosar).
Prin intermediul notificării nr.212/15.02.2013 adresată reclamantului prin B.E.J. A. C., pârâta se declară de acord cu rezilierea contractului, acuzând însă, în contraponderea celor susținute de reclamant prin notificarea din martie 2012, că acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile față de pârâtă (f.36 ds).
În sfârșit, în fața instanței fiind prezentă, pârâta nu contestă faptul că actul semnat de părți la data de 22.02.2012 nu mai poate produce efecte, ci susține, fără să fi făcut o întâmpinare în termen sau o cerere reconvențională, faptul că parte din prețul pe care l-a încasat de 6500 lei se compensează cu chiria datorată de reclamant care ocupă o suprafața de teren proprietatea sa.
În drept, conform art.1270 cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
În baza înscrisului intitulat precontract de vânzare cumpărare din data de 22.02.2012 părțile au convenit asupra transmiterii proprietății unei suprafețe de teren de 107 mp în schimbul unui preț convenit de 15.000 euro.
Bunul fiind determinat și prețul fiind stabilit instanța reține că actul juridic dedus judecății conține clauzele esențiale de natură să permită calificarea acestuia drept o promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare.
Prin antecontract pârâta și-a asumat obligația de a transmite în viitor reclamantului un drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren.
Părțile și-au asumat unele obligații de diligență de natură să facă posibilă îndeplinirea condiției dobândirii în proprietate a terenului de către pârâtă, proprietate pe care ulterior aceasta s-a obligat să o transmită cumpărătorului. Se poate reține așadar că obligația principală asumată de pârâtă (de a transmite proprietatea) era afectată de condiția dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate asupra bunului ce a făcut obiectul acestuia. La rândul său îndeplinirea condiției menționate depindea în mare măsură de unele obligații de diligență asumate de ambele părți.
Din înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților rezultă în mod neîndoielnic împrejurarea că obligația de a face, constând în încheierea în viitor a contractului în formă autentică, nu mai este posibil a fi executată.
Imposibilitate de executare se datorează faptului necontestat de ambele părți că demersurile pentru angajarea unui acțiuni în justiției nu au fost efectuate. Ambele părți au dovedit lipsă de diligență în îndeplinirea obligației de diligență (pe care se grefa obligația principală asumată de pârâtă) de a se prezenta la termenul fixat în art.3 din contract la avocat (23.02.2012) însă spre deosebire de pârâtă care nu a dovedit nici ulterior vreun interes în îndeplinirea obligațiilor asumate, reclamantul a făcut dovada diligențelor proprii pentru atingerea scopului contractului (cererea de intervenție în cauza_/2010).
Potrivit dispozițiilor art.1549 Cod civil dacă nu cerere executare silită a obligațiilor contractuale creditorul are dreptul la rezoluțiunea contractului și daune interese dacă i se cuvin.
Conform art.1550 rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță la cerere sau după caz poate fi declarată unilateral de parte îndreptățită.
Cu adresa nr.73 din 23.05.2012 prin intermediul B.E.J. A. C., reclamantul notifică pârâtei rezilierea contractului motivat de neîndeplinirea obligațiilor contractuale și solicită restituirea sumei de 6500 lei achitată cu titlu de avans. Prin intermediul notificării nr.212/15.02.2013 emisă de B.E.J. A. C., pârâta se declară de acord cu rezilierea contractului, afirmând însă culpa reclamantului în neexecutarea actului.
Având în vedere dispozițiile legale incidente și poziția ambelor părți din raportul juridic instanța urmează să admită acțiunea în sensul rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat între pârâta, în calitate de promitent-vânzător și reclamant, în calitate de promitenți-cumpărători la data de 22.02.2012 cu privire la suprafața de 104 mp teren, situat în Iași, ..115.
Conform art.1554 cod civil contractul desființat prin rezoluțiune se consideră a nu fi fost vreodată încheiat iar fiecare parte este obligată să restituie celeilalte părți prestațiile primite.
De asemenea potrivit art.1635 cod civil restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este ținut în virtutea legii să înapoieze ceea ce a primit fără drept în temeiul unui act juridic desființat. Dreptul la restituirea aparține, conform art.1636 cod civil celui care a efectuat prestația supusă restituirii.
În temeiul antecontractului desființat reclamantul a achitat pârâtei suma de 6500 lei cu titlu de avans din prețul total de 15.000 euro.
Deși a recunoscut primirea sumei, pârâta pretinde reținerea acestei sume cu un alt titlu, de chirie în baza unor raporturi juridice care nu au legătură cu obiectul convenției din 22.02.2012.
Instanța a reținut că în temeiul dispozițiilor legale anterior amintite art.1554, 1635 cod civil, reclamantul are dreptul la restituirea sumei achitată pârâtei cu titlu de avans din preț câtă vreme suma respectivă este deținută fără contraprestație din parte acesteia’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta B. E..
Prin decizia civilă nr. 518/2014 din 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă a fost respins apelul declarat de pârâta B. E. împotriva sentinței civile nr._/20.09.2013 a Judecătoriei Iași care a fost păstrată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare înscris sub semnătură privată, rezultă clar că în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, vânzătoarea trebuia să efectueze demersurile necesare pentru obținerea titlului de proprietate. Deși asumarea acestei obligații este comună (,,ne vom prezenta la un avocat’’, ,,vom pune la dispoziția apărătorului toate actele necesare’’) este evident că inițiativa acestor demersuri trebuia să vină de la vânzătoare, cea care deține toate actele terenului și cea în numele căreia puteau fi îndeplinite toate formalitățile pentru obținerea titlului de proprietate. De altfel vânzătoarea pârâtă s-a obligat să semneze toate înscrisurile ca domnul Tăbacariu L. M. să intre în legalitate.
În consecință, obligația asumată de vânzătoare era una de rezultat, respectiv aceea ca în vederea perfectării contractului autentic să se finalizeze demersurile pentru obținerea titlului de proprietate. Acest aspect este cu atât mai clar cu cât în lipsa titlului de proprietate contractul nu putea fi încheiat iar vânzătorul nu are calitatea de proprietar.
Instanța a constatat că la în momentul de față, la suficient timp de la asumarea acestor obligații, pârâta nu a obținut titlul de proprietate iar demersurile ei s-au realizat fără asistența juridică a unui avocat, acțiunea pornită în instanță fiind respinsă.
În aceste condiții, obligația asumată prin antecontract fiind una de rezultat, neputându-se aprecia că cumpărătorul și-a asumat riscul imposibilității încheierii actului autentic, reclamanta neobținând titlul de proprietate și neexecutându-i obligația de a fi asistată juridic în demersurile judiciare eșuate, instanța apreciază că pârâta nu și-a executat în mod culpabil obligațiile asumate prin antecontract.
În ce privește cererea apelantei de reținere a avansului în contul chiriei, instanța constată, așa cum a arătat și intimatul că această cerere nouă nu poate fi primită în apel atât timp cât nu a fost formulată o cerere reconvențională în primă instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs B. E. pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că instanța nu a ținut cont de o dispoziție înserată în antecontract, potrivit cu care: „contractul constituie voința părților” fiind imposibilă – în viziunea recurentei – intervenția instanței în contract.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul T. L. M. se solicită ca în temeiul art. 457 alin. 1 din C. proc. civ. și art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 483 alin. 2 din C. proc. civ., respingerea recursului ca inadmisibil și menținerea deciziei civile nr. 518/2014 a Tribunalului Iași ca temeinică și legală.
În temeiul art. 453 alin. 1 din C. proc. civ., solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
La termenul de judecată din 12.01.2015, Curtea a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția inadmisibilității recursului invocată de intimat prin întâmpinarea ce a fost comunicată recurentei în termen procedural.
Analizând cu precădere excepția invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Se cuvine a nota că recurenta-reclamantă a sesizat judecătoria – la data de 15 martie 2013 - cu o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 22.02.2012 și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia, în sensul obligării apelantei-pârâte la plata sumei de 6.500 lei achitată cu titlu de avans, precum și a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, cerere evaluabilă în bani.
Prin sentința civilă nr._/20.09.2013, Judecătoria Iași a admis acțiunea formulată de T. L. - M. și a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, cu obligarea recurentei-pârâte de a restitui suma de 6.500 lei reprezentând avansul achitat în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare desființat cât și a sumei de 504 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, B. E. a declarat apel care a fost respins, prin decizia civilă nr. 518/2014 din 19.06.2014 a Tribunalul Iași fiind păstrată sentința pronunțată de prima instanță.
Împotriva aceste decizii, B. E. a declarat recurs, cerere ce face obiectul cauzei pendinte.
Curtea notează că prezenta cale de atac este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce succed:
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. 1 din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta".
În cauză valoare pretențiilor este sub pragul de 200.000 lei stabilit de articolul 94 punctul 1 litera j).
Fiind o cerere al cărei obiect este evaluabil în bani, devin incidente dispozițiile art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor, potrivit cu care: « în procesele pornite incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi si pana la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotararile pronuntate in cererile prevazute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, in cele privind navigatia civila si activitatea in porturi, conflictele de munca si de asigurari sociale, in materie de expropriere, in cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv.
De asemenea, in aceste procese nu sunt supuse recursului hotararile date de instantele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotararile de prima instanta sunt supuse numai apelului.
Având în vedere valoarea mai mică de 200.000 lei a pretențiilor deduse judecătii prin cererea de rezoluțiune a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 22.02.2012 și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia, în sensul obligării apelantei-pârâte la plata sumei de 6.500 lei achitată cu titlu de avans, astfel cum a fost indicată de reclamantă, instanța de control reține că hotărârea pronunțată de Judecătoria Iași la 20 septembrie 2013, era supusă doar apelului, nu și recursului.
În cauză, B. E. a uzat de calea de atac a apelului, iar tribunalul, potrivit competenței stabilite prin art. 466 alin.1 Noul Cod procedură civilă, a respins apelul și a păstrat sentința instanței de fond.
În consecință, în temeiul art. 457 alin. 1 din C. proc. civ. și art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 483 alin. 2 din C. proc. Civ, decizia tribunalului fiind pronunțată în apel și, deci, definitivă, în noua viziune legislativă consacrată de Noul Cod de procedură civilă, nu mai putea fi atacată cu un nou recurs la curtea de apel.
Față de cele ce preced, în baza art. 496 al. 1 Cod procedură civilă, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B. E. împotriva deciziei civile nr. 518/2014 din 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
În temeiul art. 453 alin. 1 din C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta să plătească intimatului T. L. M. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge – ca inadmisibil – recursul formulat de B. E. împotriva deciziei civile nr. 518/2014 din 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
Obligă recurenta să plătească intimatului T. L. M. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 Ianuarie 2015.
Președinte, L. P. | Judecător, A. G. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, D. G. |
Red. / Tehnoredactat
S.C.A.
2 ex./21 ianuarie 2015
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./21 ianuarie 2015
Tribunalul Iași:
- M. D.
- C. A. M.
Jud. fond: D. C. E.
| ← Strămutare. Decizia nr. 3/2015. Curtea de Apel IAŞI | Expropriere. Decizia nr. 75/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
