Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Decizia nr. 72/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 72/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 72/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:010._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 72/2016
Ședința publică de la 01 Februarie 2016
Completul compus din:
Președinte ANCA GHIDEANU
Judecător C.-A. S.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de reclamanții B. S. și J. Ann J., prin Cabinet de Avocat L. Cumanov, împotriva sentinței civile nr. 237/2015 din 29 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în ședința publică din data de 18.01.2016, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța a constatat apelul în stare de judecată și, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, aceasta fiind amânată pentru data de 25.01.2016, din lipsă de timp pentru deliberare, apoi, din aceleași considerente, a amânat pronunțarea pentru azi.
La dosar s-au depus prin serviciul de registratură note scrise formulate de apelanți, prin apărător.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 237/2015 din 29 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanții B. S. și J. A. J. în contradictoriu cu pârâții S. M. și S. C..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 33 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, o hotărâre pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la vreo procedură specială.
Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 este subsidiară probării corespondenței dintre ceea ce se solicită și ceea ce se probează.
Se invocă în cererea de chemare în judecată faptul că hotărârea judecătorească din Irlanda privește contractul încheiat între părți cu privire la o suprafață de teren situată în intravilanul mun. Iași, zona Bucium, jud. Iași, contract autentificat de BNP „D. B.” cu nr. 957 din 15.03.2006.
Tribunalul a constatat că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită face referire la „contractul nedatat întocmit în scris între reclamanți, pe de o parte și pârâți, pe de altă parte, pentru cumpărarea de către reclamanți a terenurilor din România”. Cererea introductivă din 15.09.2011 face trimitere, de asemenea, la o convenție a acelorași părți, încheiată aproximativ în martie 2006, privind cumpărarea unei proprietăți în Iași, România, pentru suma de 369.349,18 euro.
Copia contractului, atașată cererii introductive, copie aflată la fila 25 dosar, nu indică detaliile imobilului descris în cererea de chemare în judecată de față, de asemenea convenția aici indicată nu poartă aceleași date de identificare cu datele contractului autentic indicat de reclamanți în cererea de chemare in judecată.
Certificatul prevăzut la art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, depus la fila 102, indică alte date de identificare a contractului, respectiv contractul original din 23 martie 2005 încheiat între P. D. și I.-B. D., chiar dacă sunt indicați în calitate de creditori respectiv debitori aceleași persoane cu cele indicate în cererea de chemare în judecată.
Reținând că între datele indicate în cererea de chemare în judecată privind obiectul judecății cu privire la care s-a pronunțat hotărârea străină și datele litigiului ce rezultă din hotărârea străină și înscrisurile depuse cu referire la procedura de recunoaștere nu există identitate, tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 33 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B. S. și J. Ann J., prin Cabinet de Avocat L. Cumanov.
În motivarea apelului, arată că au depus la dosarul cauzei toate actele pe care le-au deținut de la instanța din Irlanda, așa cum dispune și art. 53 din Regulamentul nr. 44/2001: „Partea care invocă recunoașterea unei hotărâri sau care solicită încuviințarea executării unei hotărâri trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia”.
Sub acest aspect, și-au îndeplinit obligațiile cerute de aceste dispoziții legale. Este adevărat că sentința pronunțată în Irlanda, a cărei recunoaștere și punere în executare au solicitat-o instanței din România, nu oferă detalii cu privite la contractul de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct încheiat în formă autentică între apelanți și pârâți la BNP D. B. sub nr. 957/15.03.2000.
Tocmai din aceste considerente au înțeles să depună la dosarul cauzei toate încheierile de ședință ale dosarului din Irlanda. Consideră - astfel - că instanța ar fi trebuit să le pună în discuție necesitatea depunerii altor acte, în cazul în care ar fi considerat că este nevoie de suplimentarea probatoriului.
Apelanții învederează, în ceea ce privește contractul dintre părți încheiat în martie 2006, că potrivit legislației irlandeze din anul 2006 acesta reprezintă un contract de promisiune de vânzare valabil încheiat, cu plata prețului de 10% din costul imobilului la data vânzării propriu-zise. Se prevede expres care a fost prețul achizițiilor la punctul 2 și de către cine a fost achitat prețul.
Se poate demonstra că prețul achizițiilor a fost plătit de B. S. și J. A. J. atât prin declarația făcută în cadrul contractului nedatat, din martie 2006, prin care S. M. și S. C. au arătat că prețul total al achizițiilor este de 369.349,18 euro, achitat la cumpărare cu alte taxe care au fost achitate integral de B. S. și J. A. J., cât și prin viramentul bancar din data de 15 martie 2006, în contul nr._ deschis la Banca Comerciala I. Tiriac SA pe numele D. P..
Chiar dacă în contractul sub semnătură privată din martie 2006 (numit Convenție de Tribunalul Iași) nu sunt indicate detaliile imobilului descris în cererea de chemare în judecată de față, de asemenea convenția aici indicată nu poartă aceleași date de identificare cu datele Contractului autentic indicat de reclamanți, în Convenția-Contract se prevede clar că prețul total a fost deja achitat de apelanți. Deci, se vorbește despre o tranzacție ce a avut loc, nu de o tranzacție viitoare. Tranzacția a avut loc la data de 15 martie 2006, prin Contractul de vânzare nr. 957/2006, contract care la fila doi prevede că „valoarea contractului este de 369.249,17 Euro, respectiv 29 euro/mp, preț ce a fost primit integral de către vânzători”.
Astfel, nu se poate vorbi că în Contractul-convenție nedatat, prin neindicarea detaliilor imobilului descris în cererea de chemare în judecată de față, nu s-a încheiat cu privire la bunurile imobile indicate.
Cu atât mai mult, suplimentar acelui preț de 369.249,17 Euro prevăzut atât în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 2006 cât și în Contractul-convenție nedatat, un al doilea element ce duce la concluzia că Contractul-Convenție nedatat din martie 2006 se referă tocmai la Contractul notarial din 2006, având aceleași părți, este chiar prevederea de la fila 3 din Contractul autentificat nr. 957/2006, prin care intimații-pârâți S. M. și S. C., prin mandatar, au constituit și notat în cartea funciara un drept de uzufruct asupra terenurilor ce au fost cumpărate, cu interdicție de înstrăinare și grevate în favoarea domnului S. B., cetățean irlandez, posesor al pașaportului nr. L030965/1998 eliberat de Autoritățile din Dublin, precum și în favoarea doamnei J. J. A., cetățean irlandez, posesoare al pașaportului nr. T524422/1999, eliberat de autoritățile din Dublin, întrucât aceștia au contribuit financiar la finanțarea cumpărătorilor. Acordul beneficiarilor dreptului de uzufruct a fost exprimat prin Declarația din data de 23.02.2006.
Identificarea apelanților S. B. și J. J. A. în actul notarial prin nr. pașapoartelor și identificarea lor și a intimaților-pârâți în Contractul nedatat din 2006 semnat în Irlanda prin datele de domiciliu nu duce nici într-un caz la o eventuală presupunere că ar fi fost încheiate de alți contractanți decât cei ce au fost prevăzuți în Contractul autentificat în 2006 în Iași. Potrivit formei hotărârilor Înaltei Curți din Irlanda, era suficientă menționarea numelor apelanților în hotărâre, fără specificarea domiciliului sau actului de identificare.
În toate contractele, cetățenii străini se identifică prin intermediul pașapoartelor.
Susțin că, atât timp cât Înalta Curte din Irlanda a verificat actele de identitate atât ale apelanților cât și ale intimaților, a verificat legalitatea și veridicitatea contractului nedatat încheiat de către aceștia, a decis: „Curtea declară că contractul nedatat întocmit în scris între reclamanți, pe de o parte și pârâți, pe de altă parte, pentru achiziționarea de către reclamanți a unor terenuri în România, să fie executat în mod specific și pus în execuție. Ordonă pârâților să facă toate actele și să semneze toate înscrisurile și documentele necesare pentru vânzarea proprietății care face obiectul acelui contract și a ordonat reclamanților să recupereze de la pârâți suma pentru daune și costuri de judecată” nu se mai poate vorbi de faptul că datele din pașaport și identificarea părților prin adresa de domiciliu, nepurtând aceleași date de identificare, duce la respingerea cererii de recunoaștere a hotărârii străine.
Apelanții critică faptul că nu s-a pus în discuție necesitatea depunerii altor acte, în cazul în care instanța avea nevoie de lămuriri suplimentare.
Consideră că instanța, în mod eronat, a pronunțat o hotărâre omițând aspecte cu privire la care nu li s-a permis să formuleze apărări, tocmai pentru ca nu le-au fost puse în discuție.
Sub aspectul îndeplinirii condițiilor prev. de art. 33 din Regulament, învederează că textul dispune că: „O hotărâre pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte-state membre fără să fie necesar să se recurgă la nici o procedură specială”. Nu este prevăzut nici un alt element care să condiționeze recunoașterea hotărârii în România.
La art. 34 și 35 sunt prevăzute cazurile în care o hotărâre nu este recunoscută în România, în cazul de față nefiind îndeplinită niciuna din aceste condiții care să impună respingerea cererii de recunoaștere.
Astfel, la art. 34 se prevede că: „O hotărâre nu este recunoscută:
1. dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat;
2. dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră care să-i permită acestuia să fi pregătească apărarea, dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;
3. dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu între aceleași părți în statul membru solicitat;
4. dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți într-o cauză având același obiect și aceeași cauză, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat”.
Potrivit articolului 35: „De asemenea, o hotărâre nu este recunoscută dacă sunt nesocotite dispozițiile din secțiunile 3, 4 și 6 din capitolul II sau într-unul din mențiunile prevăzute la articolul 72.
(1) La verificarea temeiurilor de competență prevăzute în alineatul precedent, autoritatea solicitată este legată de constatările de fapt pe baza cărora instanța din statul membru de origine și-a întemeiat competența.
(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului 1, competența instanței din statul membru de origine nu poate revizuită. Criteriul ordinii publice prevăzut la articolul 34 punctul 1 nu poate fi aplicat normelor în materie de competență”.
Sub aspectul identității între situația de fapt și cele menționate în hotărârea pronunțată în Irlanda, apelanții menționează că au înțeles să facă o scurta precizare a situației de fapt care a generat obținerea acestei hotărâri în altă țară. Nu au solicitat instanței de fond să pronunțe o hotărâre prin care să se menționeze faptul că sentința din Irlanda privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat de apelanți cu pârâții. Au solicitat doar ca instanța din România să recunoască o hotărâre pronunțată în Irlanda. Fiecare stat are propria procedură de pronunțare și detaliere a unei hotărâri, nu se poate invoca în România lipsa unor elemente dintr-o hotărâte pronunțată în altă țară.
În opinia apelanților, faptul că lipsa acestor elemente i-ar împiedica să o pună în aplicare în România nu este de conceput.
Această lipsă au înțeles să o suplinească prin depunerea la anexe a copiilor pașapoartelor și a actelor dânșilor de identificare emise de statul irlandez, în acest sens demonstrând că datele de identificare dintre Contractele încheiate între părți și Hotărârea Înaltei Curți din Irlanda sunt aceleași.
Atât timp cât această hotărâre pronunțată de statul irlandez nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de refuz al recunoașterii hotărârii de instanța din România, prevăzute la art. 34 si 35 din Regulament, susține apelanții că art. 1097 îi îndreptățește să formuleze apelul și să solicite schimbarea în tot a sentinței de fond și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu petitul mai sus menționat.
În ceea ce privește art. 1098 din Codul de procedură civilă, cu excepția verificării condițiilor de recunoaștere a hotărârii străine și a motivelor de refuz, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei. Potrivit prevederilor art. 1100 alin. (3) C., instanța era obligată să fixeze un termen pentru prezentarea documentelor lipsă sau să accepte documentele echivalente, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare în termenul stabilit de art. XV alineat (5) din Legea nr. 2/2013. Apelanții au depus înscrisuri noi, în sensul art. 479 alineat (2) Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, în aplicarea articolului 479 alineat (1) din codul de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificări, curtea constată că apelul este nefondat, în condițiile în care tribunalul a stabilit corect situația de fapt și a aplicat judicios dispozițiile legale relevante.
Instanța de apel notează că cererea reclamanților este supusă prevederilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială („Bruxelles I”).
Este, însă, corectă statuarea tribunalului că - prealabil examinării îndeplinirii condițiilor prevăzute de Regulament - este necesar a se verifica existența corespondenței dintre ceea ce se solicită și ceea ce se probează.
Reclamanții susțin că hotărârea judecătorească a cărei recunoaștere și executare se solicită privește contractul încheiat între părți referitor la o suprafață de teren situată în intravilanul mun. Iași, zona Bucium, jud. Iași, contract autentificat de BNP „D. B.” cu nr. 957 din 15.03.2006.
Curtea de apel observă că hotărârea Înaltei Curți din 23 iulie 2012 (fila 12 dosar fond) se referă la „contractul nedatat întocmit în scris între reclamanți, pe de o parte și pârâți, pe de altă parte, pentru cumpărarea de către reclamanți a terenurilor din România”. În cererea introductivă din 15.09.2011 (filele 22 - 23 dosar fond) se face vorbire despre o convenție a acelorași părți, încheiată aproximativ în martie 2006, privind cumpărarea unei proprietăți în Iași, România, pentru suma de 369.349,18 euro.
În contract (fila 25 dosar) nu este descris imobilul, singura mențiune fiind aceea: „documentația pentru achiziționarea de terenuri în România”.
Instanța de apel notează că în certificatul prevăzut la art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se face referire la un alt contract, respectiv contractul original din 23 martie 2005 încheiat între P. D. și I.-B. D., persoane care nu au fost parte la judecată.
În prezența acestor neconcordanțe, judicios tribunalul a considerat că nu se poate face aplicațiunea art. 33 din Regulament și că - în lipsa recunoașterii - nu poate fi încuviințată executarea.
Este corectă susținerea apelanților, potrivit cu care instanța română nu poate proceda la examinarea pe fond a hotărârii străine, dar în speță tribunalul nu a încălcat prevederile articolului 1098 Cod procedură civilă, ci nu a făcut altceva decât să verifice dacă cele stabilite în decizia Înaltei Curți irlandeze au corespondent în solicitarea reclamanților - de recunoaștere și autorizare a executării referitoare la parcele de teren precis individualizate - în condițiile în care o asemenea determinare lipsește din cuprinsul hotărârii străine.
Curtea constată că în calea de atac apelanții au depus un Certificat rectificativ din 26 noiembrie 2015, în care se menționează că data contractului corectă este 15 martie 2006, dar acest act nu poate fi avut în vedere, în condițiile în care este emis după pronunțarea sentinței tribunalului, fiind de principiu că în apel se verifică, potrivit art. 479 alineat (1) Cod procedură civilă, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. De altminteri, și acest din urmă se referă la contractul încheiat între pârâți și numiții P. D. și I.-B. D., persoane care nu au fost parte la judecata finalizată prin hotărârea instanței irlandeze.
Raportat considerentelor expuse și în temeiul art. 480 alineat (1) teza a doua Cod procedură civilă se va respinge apelul și se va păstra hotărârea Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanții B. S. și J. Ann J., prin Cabinet de Avocat L. Cumanov, împotriva sentinței civile nr. 237/2015 din 29 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, hotărâre pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 februarie 2016.
Președinte, A. G. | Judecător, C.-A. S. | |
Grefier, C. A. |
Red. GA
Tehnored. AC/GA
2 ex./03.03.2016
Tribunalul Iași: Doinița T.
| ← Strămutare. Sentința nr. 19/2016. Curtea de Apel IAŞI | Legea 10/2001. Sentința nr. 3363/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
