Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 45/2016. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 45/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:007._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 45/2016
Ședința publică de la 03 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. O.
Judecător V. C.-S.
Judecător A. C. S.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul AGRIGOROȘOAEI I. în contradictoriu cu intimații G. C., B. M. și ., împotriva încheierii din 7.12.2015 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, personal și intimata ., prin reprezentant Agrigoroșoaei I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; obiectul cauzei este scutit de plata taxei judiciare de timbru; nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Recurentul arată că este vorba despre acel ajutor public judiciar, care i-a fost acordat la tribunal. A formulat cerere de ajutor public judiciar, care i-a fost admisă, însă nici nu a beneficiat de acesta pentru că dosarul a fost retrimis la Judecătoria Huși.
La interpelarea instanței, recurentul arată că a beneficiat de ajutorul public judiciar privind plata taxei judiciare de timbru în primul ciclu procesual. După ce s-a trimis dosarul din nou la fond, el nu a mai făcut nicio cale de atac.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin Încheierea dată în ședința din Camera de Consiliu din 07 decembrie 2015, în dosarul nr._, Tribunalul V., Secția civilă, a admis sesizarea din oficiu și a dispus îndreptarea omisiunii din cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 137/A/26.06.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._ în sensul că se va consemna: ” În baza art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile avansate de către stat în sumă de 415,75 lei ca urmare a ajutorului public judiciar de care a beneficiat apelantul sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru rămân în sarcina acestuia”.
Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță stabilește situația de fapt și motivează în drept:
La data de 06.10.2015 tribunalul s-a sesizat cu privire la eroarea materială strecurată în decizia civilă nr. 137/A pronunțată la data de 26.06.2013 în dosarul civil nr._ .
Din eroare în minuta, considerentele și dispozitivul hotărârii s-a omis să se menționeze situația ajutorului public judiciar acordat în cauză.
Prin încheierea de ședință din data de 15.11.2011 s-a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelantul Agrigoroșoaie I. și a fost scutit acesta de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 415,75 lei – reprezentând 50% din cuantumul de 831,50 lei - urmând ca această sumă să fie avansată de stat.
Analizând actele și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța a reținut că în prezenta cauză, apelantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 415,75 lei la data de 15.11.2011. Prin decizia pronunțată în cauză, instanța nu a indicat și situația ajutorului public judiciar de care a beneficiat apelantul în sensul aplicării prevederilor art. 18 și art. 19 din OUG nr. 51/2008, motiv pentru care instanța reține incidența prevederilor art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă ce acordă posibilitatea îndreptării omisiunilor din oficiu sau la cerere.
De asemenea, față de soluția de respingere a apelului și căderea apelantului în pretenții, devine incident art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008 ce stabilește că, dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 281 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a admis sesizarea din oficiu și a dispus îndreptarea omisiunii din cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 137/A/26.06.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._ în sensul că se va consemna: ” În baza art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile avansate de către stat în sumă de 415,75 lei ca urmare a ajutorului public judiciar de care a beneficiat apelantul sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru rămân în sarcina acestuia”.
În recursul declarat împotriva Încheierii de ședință, recurentul a formulat următoarele critici:
- greșit a reținut instanța calitatea sa de apelant, fiind doar intimat, art. 19 din OUG nr. 51/2008 nefiind incident în cauză. Se arată că încheierea prin care s-a acordat ajutor public judiciar este irevocabilă, conform art. 21 din Legea nr. 146/1997;
- aplicarea greșită a legii, ce a consacrat caracterul irevocabil al încheierii prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru în cererea de ajutor public judiciar ce vizează un aspect de legalitate și exclude de la controlul judiciar orice critică asupra taxelor judiciare de timbru.
În dezvoltarea motivului de recurs se invocă jurisprudența CEDO în aplicarea art. 6 din Convenție, ce nu a instituit în materie civilă pentru statele contractante obligația de a crea instanțe de apel sau de recurs, însă în ipoteza în care statul reglementează propriul sistem de drept, căile de atac trebuie să fie efective.
Recurentul citează și interpretează art. 19 alin. 1, art. 18 din OUG nr. 51/2008 și cere a se observa că atâta timp cât pretențiile solicitate de către apelanta-recurentă G. C. nu au fost întemeiate și nu au fost admise, pe cale de consecință, nu este echitabil să nu se recupereze cheltuielile efectuate.
Se invocă decizia civilă nr. 137/A/26.06.2013 a Tribunalului V. ce nu face incident art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008 și mențiunea din alin. 2 cu privire la rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor de judecată, dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că pricina a parcurs două cicluri procesuale – primă instanță și căi de atac. Cauza are obiect patrimonial, partaj bunuri comune, datorând taxe judiciare de timbru potrivit dispozițiilor ce le reglementează, pe etape procesuale – Legea nr. 146/1997 și OUG nr. 80/2013. La cererea părților s-a acorda ajutor public judiciar conform OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Procesul a început la 08.09.2008 sub nr._ la Judecătoria Huși, fiind soluționat în primă instanță prin sentința civilă nr. 362/2011 din 27 aprilie 2011.
Calea de atac exercitată de părți a fost soluționată de Tribunalul V., Secția civilă prin decizia civilă nr. 29/A/2012 din 06.03.2012 ce dispune admiterea apelurilor declarate de G. C., B. M., . și Agrigoroșoaei I. împotriva sentinței civile nr. 362 din 27.04.2011 a Judecătoriei Huși pe care o anulează în tot. Trimite cauza spre rejudecare primei instanțe (dosarul nr._ ).
Cererea de ajutor public judiciar s-a formulat de Agrigoroșoaei I. (fila 36 dosar tribunal), fiind admisă în parte prin Încheierea din 15.11.2011 în modalitatea reducerii cu 50% a taxei judiciare de timbru datorată de apelantul-pârât pentru apel de la 831,5 lei la 415,75 lei. Instanța nu a dispus asupra cheltuielilor de judecată prin decizia de trimitere și respectiv a taxelor judiciare de timbru pentru care s-a acordat ajutor public judiciar.
În al doilea ciclu procesual, în rejudecare, Judecătoria Huși pronunță sentința civilă nr. 1160/2012 din 28 decembrie 2012, prin care a respins excepția nulității absolute a actului intitulat contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.05.2004, excepție invocată de pârâții . și Agrigoroșoaei I..
A admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta-pârâtă G. C., împotriva pârâtului-reconvenient B. M. .
A respins acțiunea civilă formulată de reclamanta G. C. împotriva pârâților . și Agrigoroșoaei I..
A admis în parte cererea-reconvențională formulată de pârâtul-reclamant B. M. împotriva reclamantei-pârâte G. C..
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, reclamanta-pârâtă G. C. cu o cotă de 40%, iar pârâtul-reclamant B. M. cu o cotă de 60% următoarele bunuri comune:
- un apartament situat în mun. Huși, . 25, scara D, etaj 3, ., compus din 3 camere și dependințe, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.700 din 21.02.1991, cu valoarea actuală de circulație de 97.000 lei, conform raportului de expertiză tehnică în construcții efectuat de expert H. G., expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
- teren intravilan în suprafață de 1.499,68 mp.(real măsurat 1.500 mp.) situat în mun. Huși, ..39, jud. V., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.456 din 14.11.2002, cu valoarea actuală de circulație de 72.090 lei, conform raportului de expertiză topometrică efectuat de expert. C. V.-M. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
- bunuri mobile:
- un set mobilă dormitor în valoare de 1.440 lei, un set mobilă sufragerie în val. de 720 lei, canapea+2 fotolii+măsuță, în valoare de 600 lei, un set mobilier dormitor mic în valoare de 350 lei, un set mobilier bucătărie în valoare de 500 lei, 2 buc. covor persan 6 mp. (3x2 m) în valoare de 324 lei, mochetă holuri (covor 6 mp.) în valoare de 168 lei, mochetă bucătărie -6 mp. în valoare de 79 lei, corniză P. furniruit-9,2 ml. în valoare de 46 lei, corniză P. melaminat (bucătărie)-2 ml. în valoare de 6 lei, un set dulap și cuier hol în valoare de 96 lei, un calculator PC în valoare de 300 lei, o combină audio în valoare de 40 lei, un frigider Arctic în valoare de 352 lei, un aragaz în valoare de 141 lei, un aspirator în valoare de 55 lei, 7 buc. pahare semicristal roșu în valoare de 112 lei, 10 buc. pahare semicristal roșu-țuică în valoare de 72 lei, un robot de bucătărie în valoare de 175 lei, 1 buc. Bioptron Zepter în valoare de 750 lei, un televizor Philips în valoare de 336 lei, set veselă bucătărie 6 pers.-2 buc. în valoare de 200 lei, masă de bucătărie lemn masiv în valoare de 80 lei. Total valoare bunuri mobile 6.942 lei, conform raportului de expertiză merceologică efectuat de S. A. care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A constatat că valoarea totală a bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei este de 176.032 lei, din care reclamantei-pârâte G. C. îi revine 40 %, respectiv 70.412 lei, iar pârâtului-reclamant B. M. 60 %, respectiv 105.620 lei.
A dispus sistarea comunității de bunuri a părților.
A atribuit reclamantei-pârâte G. C. următoarele bunuri:
- apartamentul situat în mun. Huși, . 25, scara D, etaj 3, ., compus din 3 camere și dependințe, cu valoarea actuală de circulație de 97.000 lei, conform raportului de expertiză tehnică în construcții efectuat de expert H. G., expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
- bunuri mobile:1 set mobilă dormitor în valoare de 1.440 lei, canapea+2 fotolii+măsuță, în valoare de 600 lei, 1 set mobilier bucătărie în valoare de 500 lei, covor persan 6 mp. (3x2 m) în valoare de 324 lei, mochetă holuri (covor 6 mp.) în valoare de 168 lei, corniză P. furniruit-9,2 ml. în valoare de 46 lei, corniză P. melaminat (bucătărie)-2 ml. în valoare de 6 lei, 1 set dulap și cuier hol în valoare de 96 lei, 1 buc. aragaz în valoare de 141 lei, 10 buc. pahare semicristal roșu-țuică în valoare de 72 lei, total valoare bunuri mobile 3.472 lei.
A atribuit pârâtului-reclamant B. M. următoarele bunuri:
- teren intravilan în suprafață de 1.499,68 mp.(real măsurat 1.500 mp.) situat în mun. Huși, ..39, jud. V., cu valoarea actuală de circulație de 72.090 lei, conform raportului de expertiză topometrică efectuat de expert. C. V.-M. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
- bunuri mobile: un set mobilă sufragerie în val. de 720 lei, un set mobilier dormitor mic în valoare de 350 lei, un calculator PC în valoare de 300 lei, o combină audio în valoare de 40 lei, un frigider Arctic în valoare de 352 lei, un aspirator în valoare de 55 lei, 7 buc. pahare semicristal roșu pt vin, în valoare de 112 lei, un robot de bucătărie în valoare de 175 lei, 1 buc. Bioptron Zepter în valoare de 750 lei, un televizor Philips în valoare de 336 lei, set veselă bucătărie 6 pers.-2 buc. în valoare de 200 lei, o masă de bucătărie lemn masiv în valoare de 80 lei, total valoare bunuri mobile 3.470 lei.
A obligat reclamanta-pârâtă G. C. să achite pârâtului-reclamant B. M. suma de 30.060 lei cu titlu de sultă.
În temeiul art.274 cod pr. civilă a obligat reclamanta G. C. să achite pârâtei . suma de 700 lei și suma de 2032,7 lei pârâtului Agrigoroșoaei I., reprezentând cheltuieli de judecată.
A dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanta-pârâtă G. C. și pârâtul-reconvenient B. M..
Partea căzută în pretenții, conform art. 274 Cod procedură civilă de la 1865, este reclamanta-pârâtă G. C., căreia i s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții . și Agrigoroșoaei I., fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către aceștia.
În al doilea apel declarat de apelanta-reclamantă G. C. și B. M., în dosarul nr._ împotriva sentinței civile nr. 1160/28.12.2012 pronunțată de Judecătoria Huși, Tribunalul V. pronunță decizia civilă nr. 137/26.06.2013 prin care respinge apelul formulat de G. C. împotriva sentinței civile nr. 1160/28.12.2012 a Judecătoriei Huși.
Admite apelul formulat de B. M. împotriva sentinței civile nr. 1160/28.12.2012 a Judecătoriei Huși pe care o schimbă în parte în sensul că:
Constată că valoarea bunului comun apartament situat în mun. Huși, ., ., . este de 115.318 lei.
Constată că valoarea totală a masei bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei este de 194.350 lei.
Constată că reclamanta pârâtă are o cotă valorică de 77.740 lei, iar pârâtul reclamant are o cotă valorică de 116.610 lei.
Constată că lotul de bunuri atribuit reclamantei pârâte are o valoare de 118.790 lei, iar lotul de bunuri atribuit pârâtului reclamant are o valoare de 75.560 lei.
Obligă reclamanta pârâtă G. C. la plata către pârâtul reclamant B. M. a sumei de 41.050 lei, cu titlu de sultă.
Constată că părțile au o datorie comună la data desfacerii căsătoriei, 18.02.2009, în sumă de 8014 lei.
Obligă reclamanta pârâtă G. C. la plata către pârâtul reclamant B. M. a sumei de 3.205,6 lei, reprezentând cota de 40% din datoria comună a soților.
Păstrează celelalte dispozițiile ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obligă apelanta G. C. la plata către apelantul B. M. a sumei de 908,96 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Respinge cererea intimaților . și Agrigoroșoaei I. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Aceasta este și calea de atac în care Agrigoroșoaei I. are calitatea numai de intimat și căruia i s-a respins cererea de cheltuieli de judecată în apel, ca nedovedită.
Curtea de Apel Iași, Secția civilă, prin decizia civilă nr. 1165/2013 din 21 octombrie 2013 respinge recursul formulată de G. C. împotriva deciziei civile nr. 137/A/2013 din 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă, hotărâre pe care o menține. Obligă recurenta să plătească intimatului B. M. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pârâtul-intimat Agrigoroșoaei I. a formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 1165/2013 dată de Curtea de Apel Iași sub aspectul omisiunii acordării cheltuielilor de judecată în recurs.
Curtea de Apel Iași, Secția civilă, prin decizia nr. 68/2014 din 27.01.2014 respinge excepția tardivității invocată de intimată și respinge cererea completatoare formulată de Agrigoroșoaei I..
Aspecte procesuale – se constată că prin Încheierea recurată dată în temeiul art. 2811 Cod procedură civilă, tribunalul nu a înscris în dispozitiv numele și prenumele părții, ci doar decizia prin număr și dată, numărul dosarului, temeiul de drept art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, cuantumul ajutorului public judiciar în sumă de 415,75 lei în modalitatea scutirii de plata taxei judiciare de timbru – elemente ce permit a se reține că îl identifică pe recurent, ce a beneficiat de această formă, de ajutor public în materie civilă, dar în alt ciclu procesual și nu cel în care s-a pronunțat decizia nr. 137/2013 de Tribunalul V..
Norme de drept incidente – ca lege specială OUG nr. 51/2008 și dispozițiilor Codului de procedură civilă reținute de tribunal, art. 2811 Cod procedură civilă ce prevede în alin. 1 „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”.
Dispozițiile se aplică și în cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor, martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor cu privire la drepturile lor.
În principiu, dispoziția poate fi aplicată și în alte situații, pe care instanța a omis să le soluționeze, ce pot include și obligațiile părților impuse în OUG nr. 51/2008, pe care instanța trebuie să le soluționeze din oficiu privind ajutorul public judiciar.
De necontestat că partea căzută în pretenții, în sensul art. 274 Cod procedură civilă va fi determinată în cazul în care judecata are loc în mai multe cicluri procesuale (hotărâri de anulare, casare cu trimitere), urmare a exercitării căilor de atac în raport de soluția finală dată și poziția procesuală a fiecărei părți.
Soluțiile pronunțate în litigiul în care recurentul a fost parte și față de care s-au respins pretențiile reclamantei G. C., păstrate în căile de atac sunt de respingere a cererii și deci se poate reține că aceasta din urmă este partea căzută în pretenții.
În cuprinsul său OUG nr. 51/2008 cuprinde dispoziții privind acordarea ajutorului public judiciar, modalități, procedura de soluționare a cererii și căi de atac (art. 11-art. 22).
În art. 18 OUG nr. 51/2008 prevede ca regulă generală „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.”
În art. 19 alin. 1, pe care tribunalul își motivează soluția, stabilește: „Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.”
Ipoteza din alin. 2 al art. 19 din OUG nr. 51/2008 este excepția, stabilind condițiile în care partea care a beneficiat de ajutor public judiciar va fi obligată la restituirea în tot sau în parte, în speță a taxei de timbru avansate de stat, în care nu se află recurentul.
În concluzie, Curtea constată, în cadrul normelor de drept material și procesual redate, a soluțiilor pronunțate în speță, că pentru recurent nu s-a născut obligația de restituire a sumelor avansate de stat sub forma ajutorului public judiciar. Faptul că în evidențele instanței au rămas poziții neînchise cu privire la ajutorul public judiciar, nu înseamnă că cel căruia i s-a acordat automat trebuie să-l restituie, legea stabilind cine le datorează, modalitatea în care se dispune obligarea la plată și dacă este cazul și a termenelor.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că expunerea și dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și conform art. 312 Cod procedură civilă admite recursul, conform dispozitivului hotărârii.
Soluția este de casare, dispozitivul încheierii nefiind redactat conform art. 258 și 261 pct. 6 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de către pârâtul Agrigoroșoaei I. împotriva încheierii din 7.12.2015 a Tribunalului V., încheiere pe care o casează în tot, în sensul că:
Respinge sesizarea formulată din oficiu privind îndreptarea omisiunii din cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 137/A/26.06.2013 a Tribunalului V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3.02.2016.
Președinte, V. O. | Judecător, V. C.-S. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: CSV
Tehnoredactat: PAM
2 exemplare/23.02.2016
Tribunalul V.: M. M. D.
M. C.
← Conflict de competenţă. Sentința nr. 4/2016. Curtea de Apel IAŞI | Strămutare. Sentința nr. 7/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
---|