Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 502/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 502/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 3036/218/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 502/2014-R
Ședința publică din 18 martie 2014
PREȘEDINTE: G. M. - judecător
JUDECĂTOR: R. F.
JUDECĂTOR: P. C.
GREFIER: I. F.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul - pârât G. V. G., cu domiciliul în municipiul Carei, cartier Republicii, ., județ Satu M. și de recurenții - intervenienți: G. V., cu domiciliul în Carei, cartier Republicii, ., județul Satu M. și O. M., cu domiciliul în mun. Carei, cartier Republicii, . M., în contradictoriu cu intimata - reclamantă T. I., domiciliată în . M., ., ., cu domiciliul procedural ales la Cabinetul avocat P. V., cu sediul în municipiul Carei, Piața A. I., nr. 1/1, județul Satu M. ..A. prin reprezentanții săi legali, cu sediul în mun. București, .. 6 A, sector 2, împotriva deciziei civile nr. 199/A din data de 23.11.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 251/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Carei, având ca obiect: partaj bunuri comune.
Se constată că dezbaterea cauzei avut loc la data de 11 martie 2014, dată la care părțile au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării și pentru ca părțile să depună la dosar concluzii scrise a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de azi, 18 martie 2014, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.251/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea completată și precizată de reclamanta T. I., a fost admisă în parte cererea reconvențională a pârâtului reclamant G. V. G., a fost admisă în fond cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului reclamant formulată de intervenienții G. V. senior și O. M. (fostă Gârzău) și a fost respinsă completarea la acțiune formulată de reclamantă la termenul de judecată din data de 23.02.2012 (fila nr.64 din dosarul primei instanțe).
Prin aceeași hotărâre, urmare a celor de mai sus, s-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit sub durata căsătoriei încheiate de aceștia, în cote egale de proprietate de câte ½ parte fiecare, un apartament cu două camere și dependințe situată în mun.Carei, identificat conform datelor din dispozitiv, o . bunuri mobile, enumerate și evaluate în cuprinsul dispozitivului hotărârii, un activ depozit bancar în cuantum de 21.069 lei depus în contul B. P. SA Carei, precum și datorii comune reprezentând 17.000 Euro credit ipotecar contractat de la B. P. SA Sucursala Satu M., 10.000 Euro credit contractat de la BRD – Agenția Carei și 11.000 Euro sumă împrumutată de cei doi soți în timpul căsătoriei de la cei doi intervenienți în cauză și nerestituită până în prezent.
S-a mai constatat că pârâtul reclamant a achitat în mod exclusiv ratele aferente perioadei noiembrie 2010 – ianuarie 2013 la B. P. SA, în sumă totală de 4157 Euro, precum și la BRD – Agenția Carei, pentru aceeași perioadă, în sumă totală de 5153,48 Euro.
S-a dispus sistarea devălmășiei dintre părți prin atribuirea în natură a apartamentului cu două camere și dependințe pe seama pârâtului reclamant reținându-se că reclamanta nu a solicitat cotă parte din acest apartament, ci doar contravaloarea ratelor achitate în comun pentru creditul contractat de B. P. SA, rate achitate în perioada august 2005 – octombrie 2010.
Prin aceeași hotărâre instanța de fond a obligat pârâtul reclamant să achite în continuare contravaloarea ratelor pentru creditul ipotecar contactat de la B. P. SA, precum și contravaloarea ratelor pentru creditul contractat de la BRD – Agenția Carei, obligând însă reclamanta la suportarea a jumătate din ratele achitate în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2013 de către pârât la cele două bănci, precum și la plata contravalorii a jumătate din ratele rămase de achitat către BRD – Agenția Carei.
S-a mai dispus de către prima instanță ca pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte o sultă de 3.250 Euro reprezentând cota de ½ parte din avansul de 6.500 Euro achitat de cei doi soți cu ocazia cumpărării apartamentului în cauză, precum și a jumătate din activul depozit bancar, adică 10.534,5 lei.
De asemenea, s-a dispus partajarea bunurilor mobile între părți conform celor arătate în dispozitiv, s-a constatat că autoturismul Audi cu nr.de înmatriculare_ a fost înstrăinat de către cei doi soți în timpul căsătoriei și a fost partajată datoria contractată de cei doi soți de la intervenienți, în sumă de 11.000 Euro, fiind obligat fiecare să restituie intervenienților câte ½ din această sumă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că părțile au fost căsătorite în perioada 20.09.2003 – 02.12.2010 și că în acest interval de timp au dobândit bunurile și drepturile de creanță enumerate mai sus, precum și pasivul matrimonial expus în cele ce preced.
În privința dobândirii apartamentului cu două camere, instanța de fond a reținut că părțile au plătit un avans de 6.500 Euro din resurse proprii și că au contractat un credit ipotecar de 17.000 Euro de la B. P. SA.
S-a mai reținut că suma de 6.500 Euro a fost împrumutată de la o persoană fizică, iar pentru restituirea acesteia precum și pentru efectuarea cheltuielilor de amenajare a apartamentului cumpărat și totodată pentru a achiziționa cu suma de 8.000 Euro un autoturism Audi de culoare gri, cu nr.de înmatriculare_, cei doi foști soți au împrumutat de părinții pârâtului reclamant, intervenienți în cauză, suma de 11.000 Euro.
În privința activului depozit bancar, prima instanță a reținut că deși reclamanta a invocat un cuantum mai mare al acestui depozit în timpul căsătoriei, totuși la data desfacerii acesteia și a lichidării regimului matrimonial, nivelul sumei depozitate în cont era acela de 21.069 lei.
Referitor la autoturismul Audi menționat anterior, instanța de fond a apreciat că, de vreme ce acesta a fost înstrăinat în luna iulie 2010, anterior desfacerii căsătoriei, rezultă că pârâtul reclamant vânzător beneficiază de prezumția mandatului tacit reciproc din partea reclamantei, iar aceasta din urmă nu a justificat nicio vătămare în privința inexistenței unui consimțământ la vânzare din partea sa, câtă vreme părțile au folosit prețul încasat pentru a pleca împreună în concediu în Spania.
Pentru aceste considerente prima instanță a apreciat că valoarea autoturismului în cauză nu poate fi inclusă în masa bunurilor supuse împărțelii.
De asemenea, față de împrejurarea că reclamanta nu a solicitat o cotă parte din apartament ci doar contravaloarea ratelor plătite împreună cu pârâtul sub durata căsătoriei pentru creditul ipotecar contractat în vederea achiziționării respectivului apartament, instanța de fond a procedat la partajul bunurilor și al datoriilor contractate de la bănci în modalitatea expusă anterior.
În privința cheltuielilor de judecată s-a făcut aplicarea în cauză a disp.art.276 Cod de procedură civilă (1865) aplicabil speței, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispunându-se compensarea acestora.
Prin decizia civilă nr. 199 din 23 noiembrie 2013 Tribunalul Satu M. a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă T. I., împotriva Sentinței civile nr. 251/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: G. V. G., ..A., și intimații-intervenienți G. V. senior, și O. M. și în consecință:
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a inclus în masa bunurilor supuse împărțelii valoarea de 8.000 euro a autoturismului Audi, având nr. de înmatriculare_, obligând pârâtul să plătească reclamantei o sultă reprezentând jumătate din această valoare, în cuantum de 4.000 euro; a înlăturat obligația reclamantei de a suporta contravaloarea a jumătate din ratele către . achitate de către pârât în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2013, precum și cele ce urmează a fi achitate pe viitor, până la restituirea integrală a creditului; totodată, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții G. V. senior și O. M. în interesul pârâtului, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
A obligat intimatul-pârât G. V. G. să plătească apelantei-reclamante suma de 2.106 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a disp.art.295 alin.1 Cod de procedură civilă (1865) – aplicabil cauzei, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, aceea de 16.11.2011 – precum și a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, tribunalul a apreciat soluția instanței de fond ca fiind neîntemeiată, în parte, și găsește fondate criticile apelantei, pentru următoarele considerente:
În privința înstrăinării autoturismului marca Audi, de culoare gri – argintiu, cu nr.de înmatriculare_, tribunalul a reținut că acesta a fost cumpărat de către soți sub durata căsătoriei la data de 27.01.2007 (fila nr.152 din dosarul primei instanțe), cu prețul de 13.000 Euro, și a fost înstrăinat la data de 26.06.2010 de către intimatul pârât G. V. către cumpărătorul D. C. (fila nr.210 idem) în mun.Satu M., în absența apelantei reclamante și fără acceptul acesteia din urmă.
Referitor la inexistența consimțământului soției la vânzarea autoturismului în cauză, petrecută atunci când părțile erau căsătorite încă, tribunalul a reținut sub aspect probator relevanța declarațiilor testimoniale ale martorilor M. A. C. (fila nr.212 idem) și V. D. (fila nr.237 idem), astfel încât a apreciat că în cauză prezumția legală relativă a mandatului tacit reciproc, în speță a mandatului tacit din partea apelantei reclamante pentru vânzarea autoturismului a fost răsturnată.
În ce privește afectațiunea prețului de 8.000 Euro astfel încasat de către pârât, aceea de cheltuieli ocazionate în concediul petrecut în Spania în vara anului 2010, tribunalul a reținut că respectiva susținere este lipsită de suport probator, martorii audiați neputând să indice perioada sau anul în care a avut loc această deplasare în Spania, iar împrejurarea reținută de către prima instanță, aceea că existența în masa bunurilor supuse împărțelii a unei statuete provenind din Spania dovedește că părțile au efectuat o asemenea excursie, nu conduce în mod automat la concluzia că ea a avut loc în vara anului 2010.
Dimpotrivă, față de împrejurarea că autoturismul a fost vândut la data de 26.06.2010, iar părțile s-au despărțit în luna octombrie 2010, divorțul pronunțându-se prin sentința civilă nr.2245/02.12.2010 în dosar nr._ al Judecătoriei Carei, face puțin credibilă atât teza petrecerii de către cei doi soți a unui concediu în Spania, împreună, tocmai în perioada imediat premergătoare separării în fapt, pe fondul tensiunilor acumulate între aceștia, cât și ipoteza cheltuielii într-un interval de timp atât de scurt a întregului preț de 8.000 Euro încasat în urma vânzării autoturismului în cauză.
Referitor la cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulată de către părinții acestuia și excepția netimbrării cererii de intervenție invocată de către apelantă, tribunalul a reținut în primul rând că în apel controlul său se circumscrie strict verificării cuantumului acestei taxe și a îndeplinirii respectivei obligații, putând dispune eventual obligarea participanților în proces care o datorează la plata acesteia.
În speță însă s-a reținut că, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 25.10.2012 (filele nr.201-202) prima instanță a admis cererea de ajutor public judiciar formulată pentru intervenienții în cauză la data de 07.06.2013 (fila nr.162), în condițiile OUG nr.51/2008, dispunându-se reducerea acesteia cu 50% și plata ei eșalonată în 12 rate lunare, astfel încât va înlătura ca nefondate criticile apelantei structurate pe acest aspect.
În schimb, referitor la nelegalitatea soluției primei instanțe de admitere a cererii de intervenție în cauză, tribunalul a constatat că, așa cum rezultă din cuprinsul cererii înregistrate în ședința publică de la termenul de judecată din data de 22.03.2012 în fața primei instanțe (filele nr.86-87), nu există o cerere de intervenție formulată și asumată de către părinții pârâtului reclamant, ci există doar o cerere formulată și semnată de pârâtul reclamant personal, prin avocatul său, prin care a solicitat introducerea în cauză a părinților săi și a invocat existența împrumutului de 11.000 Euro, fără ca această cerere să fi fost însușită ulterior și asumată sub semnătură de către cele două persoane care figurează în prezent ca intervenienți în cauză.
Față de această stare de fapt tribunalul a reținut că în speță nu sunt îndeplinite exigențele procedurale instituite prin disp.art.49 alin.3 și ale art.50 și urm. Cod de procedură civilă.
În subsidiar s-a mai reținut că martorii C. L. G. și H. M. M. audiați în fața primei instanțe (filele nr.184-185) au învederat că au cunoștință despre împrejurarea contractării de către părinții pârâtului reclamant a unui credit bancar de la San Paolo B. Agenția Carei, neputând însă preciza cuantumul împrumutului și nici perioada exactă a acestuia, iar afirmația că respectivul credit a fost contractat cu scopul de a-i ajuta pe cei doi foști soți nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, reținându-se în acest sens și inexistența vreunui înscris sau cel puțin al unui început de dovadă scrisă doveditor în această privință.
Pentru aceste considerente tribunalul a găsit fondate criticile apelantei structurate pe nelegalitatea soluției de admitere a cererii de intervenție accesorie în cauză și de obligare a acesteia la plata a jumătate din suma de 11.000 Euro către cei doi intervenienți.
Referitor la partea din dispozitivul sentinței prin care apelanta a fost obligată la suportarea cotei de ½ parte din ratele aferente contractului ipotecar achitate în mod exclusiv de către intimatul pârât în intervalul de timp dintre desfacerea căsătoriei și lichidarea regimului matrimonial, tribunalul a găsit de asemenea fondate criticile apelantei, raportat la împrejurarea că, atâta vreme cât în cauză nu s-a formulat o solicitare de atribuire a unei cote părți din apartament ci strict restituirea cotei de contribuție pentru ratele bancare achitate sub durata căsătoriei în contul creditului ipotecar, rezultă că atâta vreme cât beneficiul imobilului cumpărat în urma creditului menționat se răsfrânge în mod exclusiv în patrimoniul intimatului pârât, se impune ca și sarcinile acestuia, inclusiv cele cu titlu oneros decurgând din executarea creditului în cauză să fie suportate de acesta din urmă tot în mod exclusiv.
În ce privește situația juridică a depozitului bancar de 21.069 lei partajat de către prima instanță și în privința căruia apelanta a invocat un cuantum de aproape 60.000 lei, tribunalul a reținut că, așa cum rezultă din extrasul de cont aferent acestui depozit (filele nr.153-161 din dosarul primei instanțe), părțile au depus la data de 18.06.2009 suma de 50.000 lei Ron în cont (fila nr.153) după care au retras din acest cont succesiv diferite sume de bani, în cursul anului 2009, astfel încât la începutul anului 2010 aveau în cont suma de 32.752,81 lei (fila nr.156) iar în perioada premergătoare desfacerii căsătoriei cuantumul depozitului ajunsese la nivelul de 21.068,38 lei Ron (fila nr.160).
Prin urmare, în mod temeinic și legal, instanța de fond a reținut că această din urmă valoare a activului patrimonial în cauză, raportat la evoluția depunerilor și retragerilor din cont survenită sub durata căsătoriei părților astfel încât instanța de apel a respins aceste din urmă critici.
Prin prisma considerentelor ce preced tribunalul a admis apelul și a schimba sentința atacată în sensul includerii în masa bunurilor supuse împărțelii a valorii de 8.000 Euro reprezentând contravaloarea autoturismului Audi, în temeiul subrogației reale cu titlu particular, obligând pârâtul să plătească reclamantei o sultă reprezentând jumătate din această valoare, adică 4.000 Euro, a înlăturat obligația reclamantei de a suporta contravaloarea a jumătate din ratele achitate către B. P. SA în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2013 de către pârât personal, precum și celelalte rate ale aceluiași credit bancar, scadente pe viitor, până la restituirea integrală a creditului și a respins totodată cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului de către cei doi intervenienți în cauză, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
În privința cheltuielilor de judecată ocazionate părților în prezentul apel, tribunalul a făcut aplicarea în cauză a disp.art.274 raportat la art.298 Cod de procedură civilă și în consecință a obligat intimatul pârât reclamant G. V. G. să plătească apelantei reclamante pârâte T. I. suma de 2.106 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de 1005 lei achitată prin chitanța . nr._/14.10.2013, timbru judiciar de 1 leu (fila nr.2) și 1.100 lei onorariu pe seama av.V. P., conform delegației nr.53/21.03.2013 și a chitanței nr.52/21.03.2013 (filele nr.20-21 din dosarul de apel).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul G. V. G. și intervenienții G. V. și G. ( fostă O.) M..
Prin recursul declarat pârâtul G. V. G. a solicitat:
- în principal admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei civile atacate în sensul menținerii în totalitate a sentinței civile nr. 251/2013 a Judecătoriei Carei.
- în subsidiar admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probatoriului cu interogatoriu și martori în vederea suplimentării probelor de la dosar, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului arată că decizia este nelegală și netemeinică deoarece s-a schimbat în parte sentința civilă a Judecătoriei Carei în sensul că a fost inclusă în masa bunurilor valoarea de 8000 euro a autoturismului Audi de culoare gri cu nr. de înmatriculare_ și a fost înlăturată obligația reclamantei apelante la suportarea contravalorii jumătății ratelor achitate la imobil până la pronunțarea divorțului.
Astfel în ceea ce privește suma de 8000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului Audi arată că potrivit art. 36 alin. 1 din codul familiei, bunurile comune ale soților se împart la data desfacerii căsătoriei, masa partajabilă cuprinzând bunurile existente în momentul divorțului, neputând fi protejate bunurile inexistente. Susține că a existat un consens între soți în privința dobândirii respectivului autoturism, însă a fost înstrăinat în timpul căsătoriei, instanța de fond reținând corect inexistența acestui bun dar și inexistența în patrimoniul lor comun de la data divorțului a sumei de 8000 de euro reprezentând contravaloarea prețului de vânzare a acestuia.
Consideră că în mod greșit instanța de apel a inclus suma de 8000 euro în masa partajabilă fără a se face dovada existenței acestei suma cu probe. Mai mult, apelanta nu s-a prezentat nici la interogatoriu, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă.
Un alt motiv de nelegalitate și netemeinicie al hotărârii instanței de apel se referă la contractul de credit nr._/10.01.2007 contractat de la BRD Agenția Carei pentru suma de 10.000 euro, pentru cumpărarea autoturismului Audi, achiziționat cu_ euro, din care 3000 euro împrumutați de la părinții săi rezultând din vânzarea unui autoturism, creditul de 10.000 euro fiind până ianuarie 2014, ratele fiind achitate în comun până la divorț, instanța de fond considerând suma împrumutată datorie comună, cu obligarea reclamantei la plata cotei de ½ parte din debit.
Consideră că în mod greșit instanța de apel a înlăturat obligația reclamantei la suportarea cotei de ½ parte din datoria comună din acest contract, aceasta rămânând cu ½ din prețul mașinii iar recurentul cu întreaga datorie.
Menționează că în ceea ce privește apartamentul, reclamanta pârâtă a solicitat să se constate că sub dovada căsătoriei au dobândit împreună un imobil dar nu solicită cota parte ci doar contravaloarea ratelor achitate în perioada august 2005 – octombrie 2010, instanța de fond reținând corect că a fost achitat la bancă avansul de 6500 euro împrumutat de la numitul G. R., restituit din banii primiți de la părinții acestuia iar diferența de_ euro a fost achitată din creditul ipotecar de la Bancpost, ratele fiind achitate de recurent în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2013.
Consideră că decizia atacată este eronată deoarece decide înlăturarea obligației asumată de reclamantă de a suporta contravaloarea de ½ parte din ratele către Bancpost achitate de recurent și pentru viitor, deși instanța nu a obligat-o în acest sens, iar reclamanta nu a cerut jumătate din avans ci doar ½ parte din ratele achitate împreună.
Apreciază că decizia este netemeinică și nelegală și în privința respingerii cererii de intervenție a părinților săi deși sunt creditorii părților cu suma de_ euro, greșit reținând instanța de apel că cererea de intervenție nu a fost însușită de intervenienți deși din probe rezultă împrumutul și interesul acestora la restituirea sumei împrumutate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 pct. 3 ind. 1,2,3 Cod procedură civilă și art. 31, 31, 36 codul familiei.
Prin recursul declarat intervenienții G. V. și G. M. au solicitat în principal admiterea recursului și casarea deciziei civile atacate și retrimiterea cauzei instanței de fond pentru a putea susține și expres cererea lor de intervenție iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul înlăturării dispozițiilor privind cererea lor de intervenție și menținerea hotărârii instanței de fond cu privire la această cerere.
În motivare arată că la termenul de judecată din data de 19.04.2012 instanța de fond a dispus introducerea lor în cauză în calitate de intervenienți în interesului pârâtului, dobândind astfel calitatea de participanți la acest proces civil. Tribunalul, dacă se considera necesar, putea solicita citarea lor și luarea interogatoriului și avea obligația de a dispune citarea lor cu mențiunea însușirii sau nu a cererii de intervenție. Neîndeplinind însă această obligație a respins cererea lor de intervenție ca fiind nesusținută respectiv neînsușită și neasumată de aceștia, deși acest lucru nu corespunde adevărului, întrucât intervenția lor este justificată, fără această intervenție nu se putea clarifica și rezolva restituirea împrumutului celor doi soți în favoarea lor.
Arată că și-au însușit cererea de intervenție prin achitarea taxei de timbru și corespunde adevărului faptul că cei doi soți au dovedit cumpărarea apartamentului și neavând resurse financiare s-au împrumutat de la G. R. cu suma de 6500 euro până când intervenienții au obținut un credit pe care l-au acordat soților care au restituit împrumutul iar cu diferența de bani au efectuat zugrăveli și mici îmbunătățiri la apartament pentru a putea locui.
Menționează că la data când au fost citați la instanța de fond pentru interogatoriu au depus înscrisuri că sunt plecați din țară pentru o perioadă determinată, acesta fiind motivul pentru care nu s-au prezentat la instanță, neputându-se reține că nu s-au prezentat nejustificat, în speță fiind incidente dispozițiile art. 49 alin. 2 Cod procedură civilă care prevede că oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane.
Arată că având în vedere obiectul principal al cererii faptul că părțile sunt fostă noră, respectiv fiul, au calificat cererea lor ca o intervenție în interesul pârâtului, fiind vorba de o sumă de bani pe care le-au dat-o celor doi ca avans pentru cumpărarea apartamentului motivele invocate de reclamantă fiind doar motive de șicanare, uitând cât a fost ajutată nu numai prin împrumutarea sumei de_ euro, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, astfel că se impune menținerea sentinței respectiv ca reclamanta să le restituire jumătate din suma de 11.000 euro.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 312 pct. 3 ind. 1, 2, 3 Cod procedură civilă.
Examinând decizia atacată, sentința și actele dosarului prin prisma motivelor invocate în ambele recursuri, curtea de apel constată că sunt întemeiate doar criticile recurentului pârât G. V. G., pentru următoarele considerente:
Judicios a reținut instanța de apel că se include în masa bunurilor comune de împărțit și suma de 8000 de euro reprezentând contravaloarea autoturismului Audi cu număr de înmatriculare_, de la data vânzării acestuia, în temeiul subrogației reale cu titlu particular, obligând în consecință pârâtul la plata sultei reprezentând jumătate din sumă, respectiv 4.000 euro, în condițiile în care din probele administrate a rezultat că autoturismul a fost achiziționat prin creditul contractat de la BRD în timpul căsătoriei și a fost vândut doar de către pârât la data de 26.06.2010, cu câteva luni înainte de divorțul părților din octombrie 2010.
Corect a fost menținută însă ca urmare a includerii prețului autoturismului în masa partajabilă și obligarea reclamantei la suportarea datoriei comune restante la data divorțului, din creditul contractat de la BRD pentru achiziționarea autoturismului.
Susținerile pârâtului recurent în sensul că a avut mandat din partea reclamantei pentru vânzare sau că a cheltuit împreună cu reclamanta în concedii suma reprezentând prețul încasat pentru autoturism sunt lipsite de fond probator, criticile recurentului cu privire la includerea în masa partajabilă a sumei de 8.000 euro fiind nefondate.
Este întemeiată însă critica recurentului din al doilea motiv de recurs deoarece în mod greșit a dispus instanța de apel înlăturarea obligației reclamantei de a suporta contravaloarea a jumătate din ratele către . de pârât în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2013 precum și cele pentru viitor până la restituirea integrală a creditului deși o asemenea obligație nu a fost stabilită de către instanța de fond prin sentința civilă nr. 251/31.01.2013 a Judecătoriei Carei, motivul de apel s-a referit la creditul ipotecar pentru apartament, iar perioada indicată noiembrie 2010 – ianuarie 2013 și pentru viitor se referă la creditul contractat de la BRD pentru cumpărarea autoturismului.
Prin urmare, în condițiile în care reclamanta nu a fost obligată de către instanța de fond la suportarea contravalorii a jumătate din ratele către . dispoziție de înlăturare a obligației de către instanța de apel nu are obiect impunându-se admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul eliminării acestei dispoziții.
Nefondate sunt criticile pârâtului recurent cât și ale intervențiilor recurenți cu privire la respingerea cererii de intervenție, deoarece instanța de apel s-a pronunțat în mod corect, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 49 alin. 3, art. 50 și urm. din Codul de procedură civilă, întrucât la dosarul cauzei nu există nici o cerere de intervenție în nume personal sau în interesul uneia dintre părți semnată de cei doi intervenienți, iar instanța de fond deși s-a pronunțat greșit pe admiterea unei cereri de intervenție în interesul pârâtului, prin dispozitiv s-a pronunțat pentru obligarea celor doi soți la plata în cote egale către intervenienți a sumei de 11.000 euro cu toate că la dosar există doar o cerere formulată și semnată de pârâtul reclamant prin care a solicitat introducerea în cauză a părinților săi și a invocat existența împrumutului de 11.000 euro.
Criticile intervenienților recurenți sunt nefondate și în raport de faptul că pretinsa sumă împrumutată celor doi soți îi profită doar pârâtului, fiul acestora, întrucât din susținerile părților și martorilor ar rezulta că a fost utilizată pentru îmbunătățiri la apartamentul atribuit pârâtului iar sulta cu privire la apartament a fost stabilită doar în raport de avansul și ratele achitate până la divorț de către soți.
Față de cele reținute în considerentele mai sus-expuse instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtului recurent, va modifica în parte decizia atacată în sensul că va elimina din cuprinsul deciziei dispoziția prin care s-a stabilit înlăturarea obligației reclamantei de a suporta contravaloarea a jumătate din ratele către . de către pârât în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2013, precum și cele ce urmează a fi achitate pe viitor până la restituirea integrală a creditului și totodată va respinge ca nefondat recursul intervenienților.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PEBNTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurentul - pârât G. V. G., cu domiciliul în municipiul Carei, cartier Republicii, ., județ Satu M. în contradictoriu cu intimata - reclamantă T. I., domiciliată în . M., ., ., cu domiciliul procedural ales la Cabinetul avocat P. V., cu sediul în municipiul Carei, Piața A. I., nr. 1/1, județul Satu M. cu intimata pârâtă ..A. prin reprezentanții săi legali, cu sediul în mun. București, .. 6 A, sector 2, și intervenienții recurenți G. V., cu domiciliul în Carei, cartier Republicii, ., județul Satu M. și O. M., cu domiciliul în mun. Carei, cartier Republicii, ., județul Satu M., împotriva deciziei civile nr. 199/A din data de 23.11.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o modifică în parte în sensul că:
Elimină din cuprinsul deciziei dispoziția prin care s-a stabilit înlăturarea obligației reclamantei de a suporta contravaloarea a jumătate din ratele către . achitate de către pârât în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2013, precum și cele ce urmează a fi achitate pe viitor până la restituirea integrală a creditului.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții G. V., și G. M. ( fostă O.) împotriva aceleași decizii.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
G. M. R. F. P. C. I. F.
Red. decizie. G. M./16.04.2014
Jud. apel:R. E.-Mighai C. i.
Jud. fond:S. C.
Dact. I.F./16.04.2014 – 2 ex.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 317/2014.... |
|---|
