Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 410/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 410/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 22596/271/2011
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția I civilă |
Număr operator de date cu caracter personal 3159 |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 410/2014-R
Ședința publică din data de 26 februarie 2014
Președinte: | F. T. | - judecător |
V. P. | - judecător | |
D. M. | - judecător | |
A. L. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta - pârâtă P. N. A. domiciliată în Oradea, ., ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul - reclamant L. P. F. cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 39, ., jud. Bihor împotriva deciziei civile nr. 241/A/2013 din 27.06.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. unic, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr._ din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prezentul recurs nu este timbrat, precum și faptul că la dosar a fost înregistrată prin serviciul registratură la data de 5 februarie 2014 cererea de renunțare la judecat recursului formulată de recurenta - pârâtă, la aceeași dată intimatul depunând un înscris prin care solicită instanței să ia act de renunțarea recurentei la judecata recursului, arătând totodată că între părți a intervenit o tranzacție, prin care părțile au partajat bunurile comune, după care:
Instanța, în baza art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței sale, constată că este competentă general, material și teritorial să judece litigiul de față, în temeiul art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis în parte acțiunea precizată de reclamantul L. P. F., împotriva pârâtei P. N. A., și s-a admis în parte cererea reconvențională precizată de pârâta reclamantă reconvențională P. N. A., împotriva reclamantului pârât reconvențional L. P. F., și în consecință s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, ca bunuri comune, în cote egale de 50-50% fiecare, următoarele: imobilul situat în Oradea, ., ., în natură fiind apartament cu trei camere și dependințe, în supraf. de 46,07 mp, în valoare de 30.000 Euro; bunurile mobile aflate în acest imobil, în valoare de 10.000 lei RON; autoturismul Opel Vectra, an de fabricație 2001, nr. de înmatriculare_, în valoare de 4000 Euro.
S-a dispus partajarea bunurilor comune enumerate mai sus, în sensul atribuirii imobilului și a bunurilor mobile, în totalitate, în natură, către pârâta reclamantă reconvențională, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în sumă de 15.000 Euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății efective) și 5.000 lei RON, în favoarea reclamantului pârât reconvențional, suma urmând a fi actualizată potrivit ratei indicelui de inflație din data plății efective.
A fost atribuit în natură autoturismul menționat, în favoarea reclamantului, cu obligarea lui la plata unei sulte în sumă de 2000 Euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății efective), în favoarea pârâtei.
A fost respinsă cererea pârâtei reclamantă reconvențională de introducere în masa bunurilor de partajat a valorii autoturismului VW Polo, de 2000 Euro, constatând că această sumă a fost investită în reparațiile autoturismului Opel Vectra, care face parte din masa bunurilor comune.
S-a constatat că, creditul contractat de reclamant la data de 27.08.2008, prin contractul de credit nr._, la Alpha Bank – suc. Oradea, reprezintă o datorie comună a celor două părți, pârâta fiind obligată să achite în favoarea reclamantului jumătate din valoarea ratelor achitate de acesta, începând cu rata a 33-a - luna mai 2011 și până la terminarea acestui credit, însă pe măsură ce ratele vor fi achitate de reclamant.
S-a constatat că datoria de 4842,11 lei, constând în cheltuieli de întreținere restante la asociația de proprietari, pe perioada noiembrie 2009- decembrie 2010, reprezintă o datorie comună a părților, aceasta fiind achitată exclusiv de pârâta reclamantă reconvențională, reclamantul pârât reconvențional fiind obligat să-i plătească reclamantei reconvenționale cota lui parte din această datorie, anume suma de 2421,05 lei, suma urmând a fi actualizată potrivit ratei indicelui de inflație din data plății efective.
Au fost compensate datoriile reciproce ale părților, cu excepția sumelor din contractul de credit, astfel că, în final, a fost obligată pârâta reclamantă reconvențională să plătească în favoarea reclamantului, suma de 13.000 Euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății efective) și 2578,95 lei, sumele urmând a fi actualizate potrivit ratei indicelui de inflație din data plății.
S-a dispus întabularea în CF nr._ Oradea, nr. top. 9216/6/6, a dreptului de proprietate al pârâtei reclamantă reconvențională, asupra imobilului situat în Oradea, ., ., jud. Bihor, cu titlu de partaj, cu notarea sultei corespunzătoare, menționată mai sus, în favoarea reclamantului.
Au fost compensate onorariile de avocat ale părților, reclamantul fiind obligat să restituie suma acordată cu titlu de ajutor public judiciar, în valoare de 3069 lei, la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar pârâta reclamantă reconvențională obligată să restituie suma acordată cu titlu de ajutor public judiciar, în valoare de 2169 lei, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile au fost căsătorite din anul 1989, până în anul 2011, când s-a pronunțat divorțul acestora, prin S. Civ. nr. 5192/20.04.2011 (filele 8-9 dos.). Din căsătoria lor au rezultat doi copii, L. F. N., ns. la data de 13.11.1993 și L. Lorenzina M., ns. la data de 27.07.1999, minori la data divorțului, care au fost încredințați spre creștere și educare mamei lor, acesteia fiindu-i atribuit și beneficiul folosinței locuinței conjugale a părților, situată în Oradea, ., . – imobil ce face acum obiectul partajului dintre părți. De asemenea, s-a dispus atunci și evacuarea prezentului reclamant din acest imobil, până la soluționarea partajului bunurilor comune ale părților, în prezent reclamantul locuind în chirie în Oradea, așa cum rezultă din copia contractului de închiriere de la fila 34 dosar.
De menționat este faptul că problema litigioasă a părților a constat în cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune, fiecare invocând o cotă majoritară de câte 75%, urmând să rămână pentru celălalt cota de 25%; de asemenea, o problemă litigioasă a fost și modalitatea de partajare a bunurilor, fiecare dintre ei solicitând să i se atribuie lui în natură imobilul, cu sultă pentru celălalt.
Părțile au reușit însă să se înțeleagă pe valorile mașinilor și pe cea a apartamentului, fiind de acord cu suma de 30.000 Euro pentru apartament, cu suma de 2000 Euro pentru autoturismul VW Polo și cu suma de 4000 Euro pentru autoturismul Opel Vectra – în Încheierea de ședință din data de 14.03.2012 (fila 112 dos.). În final, s-au înțeles și asupra valorii bunurilor mobile, la suma de 10.000 lei (fila 119 dos.).
În ce privește cotele de contribuție ale părților, instanța a reținut că imobilul situat în Oradea, ., ., înscris în CF nr._ Oradea, nr. top. 9216/6/6, în natură fiind apartament cu trei camere și dependințe, în supraf. de 46,07 mp (fila 10 dos.), a fost locuința de serviciu a tatălui reclamantului, numitul L. P., părțile mutându-se în acest apartament, cu acordul titularului contractului de închiriere (fila 11 și verso dos.), dovadă în acest sens fiind înscrisul intitulat „Declarație” din data de 22.09.1989 (fila 155 dos.).
Ulterior, la data de 23.04.1992, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a locuinței în rate (fila 12 dos.), direct, pe numele părților, achitându-se un avans și urmând să se plătească rate lunare pentru acest imobil, timp de 10 ani. Totuși, apartamentul a fost achitat integral la data de 05.07.1994, potrivit adeverinței de la fila 14 dosar, după doar doi ani, reclamantul invocând ajutorul părinților lui, iar pârâta reclamantă reconvențională – ajutorul părinților ei, care ar fi dat toți banii pentru acest apartament.
În cauză, a fost audiat martorul S. H. (fila 116 dos.), coleg de serviciu cu tatăl reclamantului, care a menționat că s-a întâlnit personal cu acesta când el mergea să achite rate la imobil, ocazie cu care i-a și spus despre intenția de cumpărare a apartamentului respectiv. De asemenea, martorul C. G. (fila 153-154 dos.) arată că în perioada 1993-1994, tatăl reclamantului i-a cerut împrumut o sumă mare de bani, cu scopul de a cumpăra apartamentul despre care știa că l-a primit de la locul de muncă. S-a mai menționat că suma împrumutată a fost restituită în decurs de 1-2 ani de la acordare.
Și martora Porou F. (fila 123 dos.) a declarat că apartamentul a fost primit de la locul de muncă de tatăl reclamantului, că știe de la acesta că el a dat banii pentru cumpărarea apartamentului și că părinții reclamantului s-au mutat la țară după căsătoria părților, lăsându-i pe cei doi soți să locuiască în apartament.
În legătură cu susținerile pârâtei referitoare la achiziționarea apartamentului din bani primiți de la părinții ei în anul 1990, mai exact din suma de 90.000 lei, instanța le-a înlăturat ca nefondate. Astfel, există o inconsecvență a pârâtei în ceea ce privește arătarea împrejurărilor în care s-a achiziționat imobilul, iar pe de altă parte relevant este și faptul că pârâta nu a adus nici o probă în sprijinul afirmațiilor sale. În întâmpinare, pârâta arată că apartamentul a fost achitat cu bani primiți de la părinții săi, că în anul 1990 a renovat complet apartamentul și l-a mobilat cu mobilă nouă, cu economiile sale și ajutată de părinți. Apoi, în răspunsul la întrebarea 2 a interogatoriului (filele 78-82 dos.), pârâta arată că în anul 1990 veniturile sale au fost zero, că suma primită de la părinți este de 90.000 lei, cu această sumă s-a plătit apartamentul care a fost cumpărat pe numele părților și că părțile s-au mutat în apartamentul pus la punct; apoi, întrebată fiind de ce a renovat un apartament care nu era proprietate personală, la întrebarea 3 a interogatoriului, pârâta răspunde că era după căsătorie, iar reclamantul îi spusese că apartamentul era deja plătit.
Toate acestea sunt simple afirmații ale pârâtei, contrazise însă de înscrisurile de la dosarul cauzei și de declarațiile martorilor. Din înscrisul conținând declarația personală a pârâtei, datat 22.08.1989 și semnat de către pârâtă (fila 156 dos.), rezultă că în anul 1989 aceasta avea cunoștință că soțul său stă la părinții săi, în locuință proprietate de stat.
Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1330/23.04.1992 rezultă că apartamentul a fost cumpărat în anul 1992, când s-a achitat avansul în sumă de 10.024 lei, iar diferența de 79.000 lei urma să fie achitată în rate lunare. In concluzie, sumele de bani primite de la părinții reclamantei în anul 1990 nu aveau cum să fie folosite la cumpărarea apartamentului.
In aceste condiții, instanța a apreciat că sinceritatea răspunsurilor pârâtei, cel puțin la întrebările menționate mai sus din interogatoriul luat în instanță, este îndoielnică.
Pe de altă parte, dacă realitatea ar fi cea susținută de pârâtă, anume dacă banii ar proveni de la părinții săi, de ce adeverința nr. 555/1994 (fila 157 dos.) este eliberată pe numele reclamantului, în condițiile în care putea exista o chitanță eliberată pe numele părinților pârâtei sau cel puțin pe numele pârâtei.
În ceea ce privește declarația martorei A. C. C. (fila 117 dos.), aceasta relatează că părinții pârâtei i-au dat bani în două rate, suma fiind 80-90 milioane lei și „s-a achitat apartamentul”, subliniind că „noi ceilalți vecini am rămas să plătim rate, iar ei au achitat” integral.
Având în vedere însă contractul de vânzare-cumpărare nr. 1330/1992, care face dovada achiziționării apartamentului în rate și adeverința nr. 555/05.07.1994, prin care reclamantul a achitat anticipat integral creditul, înscrisuri care contrazic declarația martorei A. în ceea ce privește modalitatea de achiziționare a apartamentului, instanța apreciază că se impune înlăturarea acestei declarații, chiar și doar cu privire la acest aspect.
În declarația sa, martora arată și faptul că în anii 1997-1998 s-a renovat întregul apartament cu bani proveniți din vânzarea unui autoturism Dacia dăruit de părinții pârâtei. Și aceste afirmații vor fi înlăturate, pentru că pârâta însăși a recunoscut la interogatoriu că acel autoturism a fost cumpărat din banii de nuntă, care au fost luați de către părinții săi. Apoi, reclamantul a depus la dosar o . chitanțe dovedind cumpărarea de mobilier în apartament, ceea ce dovedește achiziționarea acestuia din bani comuni ai părților (filele 158-164 dos.).
În ceea ce privește declarația martorului B. M. G. (fila 124 dos.), acest martor o cunoaște pe pârâtă din anul 2006, fiind colegi de serviciu, iar tot ceea ce a declarat cunoaște din relatările pârâtei.
Referitor la veniturile părților, martora A. a menționat că salariile acestora au fost relativ egale, cu mențiunea că pârâta fiind coafeză, realiza ciubuc la locul de muncă. Și în ce-l privește pe reclamant, acesta a schimbat mai multe locuri de muncă, recunoscând acest lucru în răspunsurile lui la interogatoriu, aspect de altfel dovedit prin înscrierile din cartea de muncă.
În declarația sa și martorul C. G. confirmă realizarea de venituri suplimentare și de către reclamant, având în vedere natura muncii prestate - șofer – fiind de notorietate că pe lângă salariu, se acorda o diurnă considerabilă.
Cât privește susținerile pârâtei potrivit cărora veniturile realizate de reclamant au fost cel mult jumătate din cele realizate de ea, acestea sunt de rea credință, fiind cert contrazise de înscrierile din cartea de muncă depusă la dosarul cauzei, care fac dovada faptului că reclamantul a avut loc de muncă.
Este de notorietate faptul că, într-adevăr, lucrând ca și coafeză tot timpul, pârâta a realizat ciubuc, în afara salariului lunar, însă instanța a apreciat că acest ciubuc nu a fost de natură să ducă la concluzia reținerii unei cote majoritare în favoarea sa, în condițiile în care chiar martora ei, numita A. arată că „ambele părți mergeau în străinătate și vindeau bunuri, aduceau altele de acolo”. De asemenea, reclamantul a mai prestat activități de filmări video cu o cameră împrumutată, amândouă părțile mergând la aceste activități. Ambii soți au încercat să se descurce cum au putut, au căutat să realizeze venituri suplimentare față de salariile realizate.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, și cum cota de contribuție vizează întreaga masă a bunurilor comune, nu numai apartamentul, instanța a apreciat că ambele părți au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, de 50-50%, atât pentru imobil, cât și pentru bunurile mobile.
Părțile s-au înțeles la valoarea acestora, stabilind valoarea imobilului la suma de 30.000 Euro, iar bunurile mobile, la valoarea de 10.000 lei RON.
În ceea ce privește modalitatea de partajare a acestora, instanța a ținut cont de faptul că, prin sentința de divorț, apartamentul a fost atribuit spre folosință pârâtei reclamantă reconvențională, ei fiindu-i încredințați și copiii părților. Cum pârâta are în îngrijire cei doi copii, instanța a apreciat că este astfel îndreptățită să beneficieze de acest imobil.
Având în vedere aspectele expuse, instanța a atribuit imobilul în natură în favoarea pârâtei reclamantă reconvențională, aceasta urmând a plăti către reclamant o sultă corespunzătoare cotei sale contributive de 50%, sultă calculată la valoarea imobilului stabilită de comun acord de către părți în instanță (30.000 Euro). Sulta va fi în sumă de 15.000 Euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății efective), aceasta urmând a fi actualizată potrivit ratei indicelui de inflație din data plății efective.
Sub aspectul bunurilor mobile, potrivit acordului părților exprimat în fața instanței, valoarea acestora este de 10.000 lei. Cum instanța a decis ca apartamentul să fie atribuit pârâtei reclamantă reconvențională și având în vedere că majoritatea bunurilor mobile enumerate se află în acest imobil, și aceste bunuri mobile s-au atribuit reclamantei reconvențională, cu plata unei sulte către reclamantul pârât reconvențional, în sumă de 5000 lei RON, la fel și această sumă urmând a fi actualizată la data plății ei.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la suportarea unei cote de ½ din ratele aferente creditului contractat la Alpha Bank România, în baza contractului de credit nr._/27.08.2008, instanța a reținut că, în realitate, cu toate că potrivit contractului de credit, titularul creditului a fost doar reclamantul, nu se poate reține lipsa acordului pârâtei cu privire la contractarea acestui credit.
Dovadă în acest sens este și faptul că, pentru a putea obține creditul în discuție, părțile au fost nevoite să ramburseze integral un alt credit, luat în data de 02.08.2005 de la Libra Internet Bank S.A Sucursala Oradea. Astfel, din suma de 12.500 Euro, în data de 29.08.2008 a fost lichidat creditul avut la Libra Bank S.A., așa cum rezultă din Adeverința nr. 1735/01.02.2012 emisă de Divizia Administrare Credite Libra Internet Bank S.A. și din extrasul de cont anexat (filele 97-99 dos.). Restul creditului, anume suma de 9.679 Euro, au fost retrași din cont de reclamant în data de 29.08.2008, astfel cum rezultă din chitanța de retragere numerar emisă de Alpha Bank - sucursala Oradea, și convertiți în lei, obținând suma de 34.170,40 lei, potrivit bonului fiscal nr. 168/29.08.2008 (fila 100 dos.). Din această sumă de 34.170,40 lei, reclamantul a folosit suma de 33.485,90 lei pentru creditarea societății S.C. WEST AUTO TEST S.R.L., dovadă fiind chitanța nr._/29.08.2008 (fila 102 dos.).
Având în vedere faptul că pârâta reclamantă reconvențională a activat ca și instructor auto la S.C WEST AUTO TEST S.R.L., a participat la ședințele Adunării Generale ale Asociaților, este cert că decizia de a credita societatea au luat-o părțile în comun, iar susținerile pârâtei sunt nefondate, pârâta încercând în acest mod de a se sustrage de la suportarea pasivului masei partajabile.
Cele arătate de reclamant privind nesinceritatea susținerilor pârâtei se confirmă și cu privire la această situație. Astfel, în răspunsul la întrebarea 7 din interogatoriu, pârâta arată că creditul nu s-a luat cu acordul său, iar suma ar fi folosit-o reclamantul în scop personal pentru a deveni asociat la Opel West; apoi, însă, în răspunsul la întrebarea 9 din interogatoriu, pârâta recunoaște că diferența de bani din creditul luat de la Alpha Bank a fost folosită pentru creditarea societății . SRL. De asemenea, în răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriu, inițial susține că nu a participat niciodată la ședințele Adunării Generale a Asociaților, după care revine și confirmă că a participat la aceste ședințe, cu atât mai mult cu cât a activat în cadrul societății ca și instructor auto.
Reclamantul nu neagă cele arătate de pârâtă privind falimentul firmei S.C.WEST AUTO TEST S.R.L., însă consideră că acesta este și motivul pentru care se susține că el a fost singurul beneficiar al creditului și, prin urmare, singurul care trebuie să suporte pierderea. Totuși, reclamantul a făcut demersuri pentru recuperarea sumei investite. Astfel, a introdus la Judecătoria Oradea o somație de plată în contradictoriu cu debitoarea S.C. WEST AUTO TEST S.R.L., iar prin Ordonanța Comercială nr. 2439/05.03.2010, instanța a admis cererea de somație de plată (fila 104-106 dos.). Ulterior, reclamantul s-a înscris în tabelul definitiv – suplimentar de creanțe al debitorului cu suma de 33.485,90 lei, după cum rezultă din adeverința nr. 566/07.02.2012 emisă de Cabinet Individual de Insolvență I. S.-E., desemnat lichidator judiciar în dosarul nr._ al Tribunalului Bihor, privind falimentul S.C. WEST AUTO TEST S.R.L. (filele 107-109 dos.).
In concluzie, având în vedere prevederile art. 32 Codul familiei, creditul contractat de la Alpha Bank este o datorie comună a părților. Existentă în reglementarea raporturilor dintre soți, prezumția mandatului tacit își are aplicabilitatea și în speță. Ne aflăm în prezența unor datorii contractate sub durata căsătoriei, iar la efectuarea acestui act - contractarea împrumutului - se prezumă mandatul tacit al celuilalt soț, care nu a invocat vreo vătămare și nu a solicitat anularea actului încheiat. În plus, pârâta nu a făcut dovada că în timpul căsătoriei, soții și-ar fi administrat separat veniturile, motiv pentru care nu se poate susține lipsa acordului ei la încheierea unui contract de credit de pe urma căruia a beneficiat și ea, fără a manifesta vreodată opoziție la achiziționarea diverselor bunuri ce fac acum obiectul masei de împărțit.
Față de cele arătate, instanța a apreciat că acest împrumut este unul comun, și cum reclamantul l-a suportat singur începând cu luna mai 2011 (rata a 33-a) – după pronunțarea divorțului părților în aprilie 2011, instanța a obligat-o pe pârâtă să achite către reclamant jumătate din valoarea ratelor lunare achitate, începând cu data arătată și până la finalizarea achitării de către el a acestui împrumut, pe măsura plății acestor rate de către reclamant.
De asemenea, s-a reținut că părțile au dobândit împreună în timpul căsătoriei, și autoturismul Opel Vectra, an de fabricație 2001, nr. de înmatriculare_, în valoare de 4000 Euro, potrivit înțelegerii lor. Cum ambele părți au fost de acord ca autoturismul să rămână reclamantului, instanța l-a atribuit acestuia, cu obligarea lui la plata unei sulte către pârâta reclamantă reconvențională, în sumă de 2000 Euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR din data plății efective).
În legătură cu prețul autoturismului VW Polo, care a fost vândut de reclamant către S.C. WEST AUTO TEST S.R.L, pentru suma de 2000 Euro, pârâta reclamantă reconvențională a solicitat introducerea și a acestei sume de bani în masa bunurilor de partajat.
Instanța a reținut însă că prețul obținut din vânzarea mașinii a fost folosit pentru efectuarea de reparații la autoturismul Opel, inclus în masa bunurilor comune, potrivit bonului de comandă – chitanța nr. 099 din 24.02.2011 (fila 111 dos.). Potrivit cursului valutar costul reparației de 6386 lei era echivalentul a 2000 euro.
Acest aspect este bine cunoscut de către pârâtă, atâta timp cât autoturismul Opel a fost în folosința ei, accidentul rutier s-a produs în timp ce autoturismul a fost condus de pârâtă, iar reparațiile au fost efectuate sub durata căsătoriei. Prin răspunsul la întrebarea nr. 20 din interogatoriu, pârâta recunoaște că autoturismul VW Polo s-a vândut unei școli de șoferi, dar menționează că nu mai știe ce anume s-a făcut cu banii proveniți din vânzarea autoturismului. Însă, chiar dacă pârâta nu-și mai amintește la ce au fost folosiți banii obținuți din vânzarea autoturismului, martorul pârâtei, numitul B. relatează că are cunoștință despre accidentul pe care pârâta l-a avut cu autoturismul Opel.
In ceea ce privește înscrisul pe care pârâta l-a prezentat în instanță în încercarea de a dovedi restituirea împrumutului de 2500 Euro de către ea (fila 49 dos.), instanța l-a apreciat ca nefiind coroborat cu altă probă, astfel că nu poate face dovada faptului susținut. Cu privire la acest fapt, și martorul pârâtei, B., arată că „din discuțiile cu pârâta” știe că a luat împrumut 2000-2500 euro, dar nu știe cum s-au restituit banii și nici dacă s-au restituit toți.
In considerarea acestor motive, instanța a reținut că sub durata căsătoriei părțile au dobândit și autoturismul Volkswagen Polo, însă, potrivit celor de mai sus, suma de 2000 Euro, obținută din vânzarea mașinii, a fost investită în autoturismul Opel Vectra, și acesta fiind inclus în masa bunurilor de împărțit.
Referitor la suma datorată la asociația de proprietari, neachitată până în decembrie 2010, plătită ulterior de pârâta reclamantă reconvențională fără nici o contribuție din partea reclamantului, în condițiile în care până atunci a locuit și el în apartament, instanța a apreciat că este vorba de o datorie comună. Prin răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriul luat în instanță (fila 85 dos.), reclamantul pârât reconvențional a recunoscut că, la momentul plecării sale din imobil, exista o datorie către asociația de proprietari, susține el în valoare de 2500 lei. Însă, potrivit adeverinței nr. 382/10.01.2012 (fila 50 dos.), eliberată de Asociația de proprietari „G. U.” nr. 15, Oradea, datoria era în sumă de 4842,11 lei, pe perioada noiembrie 2009 – decembrie 2010 (data separării părților), iar această datorie a fost achitată de reclamanta reconvențională.
În consecință, instanța l-a obligat pe pârâtul reconvențional să suporte cota sa de ½ parte din aceste cheltuieli, anume suma de 2421,05 lei, pe care o va achita către reclamanta reconvențională, suma urmând să fie actualizată la data plății ei efective.
Instanța a compensat datoriile reciproce ale părților, urmând ca pârâta reclamantă reconvențională să-i plătească fostului soț suma rezultantă.
A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei reconvenționale în CF, asupra imobilului, cu titlu de partaj și cu notarea sultei corespunzătoare în favoarea reclamantului.
Pentru toate considerentele de mai sus, instanța a admis în parte acțiunea principală precizată și acțiunea reconvențională precizată, potrivit dispozitivului.
În baza art. 276 C.Pr.Civ., a compensa cheltuielile de judecată ale părților.
În ce privește cererile de ajutor public judiciar acordate pentru fiecare dintre părți, potrivit art. 50 ind.2 din OUG 51/2008, „în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”. În speța de față, reclamantul a fost scutit de jumătate din taxa de timbru datorată, în sumă de 3410 lei, el urmând să achite suma de 1705 lei, în 5 rate de câte 341 lei fiecare. Din acestea, nu a achitat însă decât o rată de 341 lei. Cum a dobândit drepturi de creanță ce depășesc de 10 ori valoarea taxei de timbru pe care trebuia să o plătească și de care a fost scutit, instanța l-a obligat la plata acestui ajutor public judiciar acordat, în sumă de 3069 lei (ținând cont de suma de 341 lei – deja achitată).
În ce o privește pe pârâta reclamantă reconvențională, aceasta a fost scutită de plata taxei de timbru datorată pentru cererea reconvențională formulată în cauză, în sumă de 2169 lei. Și ea a dobândit bunuri și drepturi de creanță de 10 ori mai mari decât valoarea ajutorului public judiciar acordat. De aceea, instanța a obligat-o să plătească această sumă de 2169 lei, acordată ca ajutor public judiciar, sub forma scutirii sale de plata taxei de timbru datorate – toate acestea la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, au declarat apel ambele părți.
Prin decizia civilă nr. 241/27 iunie 2013 s-a respins ca nefondat apelul civil formulat de apelantul L. P. F..
S-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanta P. N. A., împotriva sentinței civile nr. numărul_ din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în parte în sensul că, înlătură dispozițiile privind constatarea calității de datorie comună a creditului contractat de reclamant la data de 27.08.2008 și privind obligarea pârâtei să achite în favoarea reclamantului jumătate din valoarea ratelor achitate de acesta începând cu rata a 33-a.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
A fost obligat pe apelantul L. P. F. la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei în favoarea intimatei P. N. A..
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În ce privește contribuția părților la dobândirea masei bunurilor comune criticile ambilor apelanți sunt nefondate, corect reținându-se de către prima instanță o cotă contributivă egală. Nu pot fi reținute susținerile apelanților cu privire la o cotă contributivă superioară, din probațiunea administrată în cauză rezultând că ambii soți au contribuit în egală măsură la dobândirea patrimoniului comun, având fiecare venituri salariale, cât mai ales venituri suplimentare din ciubucuri, diurne, comerț, prestări servicii, pe care le realizau ambii sub durata conviețuirii. La momentul de față, niciuna dintre părți nu mai realizează venituri suplimentare.
În raport de criteriile prevăzute de art. 673 ind. 9 c.pr.civ. în mod corect a procedat prima instanță atribuind imobilul pârâtei, cu care locuiesc și copiii rezultați din căsătorie. Faptul că imobilul a fost dobândit inițial de tatăl reclamantului cu titlu de chirie nu constituie just temei pentru atribuirea imobilului către acesta în condițiile în care acesta a fost cumpărat de părți în timpul căsătoriei, constituind casa părintească nu numai pentru reclamant ci și pentru copiii părților, care au rămas să locuiască cu pârâta.
În ce privește contravaloarea autoturismului POLO care a fost vândut sub durata căsătoriei de către reclamant, această sumă de bani nu poate fi inclusă la partaj câtă vreme nu s-a dovedit că la data separării părților aceasta mai exista în patrimoniul lor, din probațiunea administrat în cauză rezultând că aceștia au fost folosiți pentru repararea autoturismului Opel, accidentat de către pârâtă. Nu s-a dovedit în cauză că autoturismul Opel ar fi avut alt accident decât cel produs de pârâtă. Autoturismul Polo nu a fost niciodată pe numele părților, aparținând unei societăți comerciale și nu s-a făcut dovada că aceasta l-ar fi înstrăinat după repararea autoturismului Opel. Faptul că pârâta ar fi achitat după separarea în fapt un împrumut din care susține că s-ar fi cumpărat autoturismul Polo nu justifică introducerea contravalorii autoturismului în masa partajabilă, suma restituită cu titlu de împrumut comun putând fi solicitată doar cu titlu de creanță rezultată din achitarea unei datorii comune.
În ce privește creditul luat de la Alpha Bank, instanța a găsit criticile formulate de reclamantă ca fiind fondate. Astfel, creditul a fost luat sub durata căsătoriei, pe numele pârâtului. Cu o parte din suma împrumutată s-a acoperit un credit anterior, iar cu o altă parte s-au achiziționat părți sociale la . SRL. O parte din rate au fost achitate sub durata căsătoriei, restul urmând a fi achitat de către reclamant, începând cu rata a 33-a. Dacă pentru partea cu care s-a achitat un credit anterior se poate reține caracterul de datorie comună a creditului, pentru partea cu care s-au achiziționat părțile sociale nu se poate reține acest caracter. Astfel, părțile sociale achiziționate la o societate comercială cu răspundere limitată aparțin doar asociatului, datorită caracterului intuitu personae al asocierii în astfel de societăți, soțul sau soția nedobândind calitatea de asociat. Dacă părțile sociale au fost achitate din bani comuni, la partaj se poate solicita de către celălalt soț un drept de creanță pentru cota ce îi revine din sumele comune achitate. În speță, părțile sociale au fost achitate dintr-un împrumut bancar, astfel că acesta nu are caracter de datorie comună, ci datorie proprie a soțului care este proprietarul părților sociale, care, de altfel, s-a și înscris în tabloul creditorilor societății aflate în prezent în lichidare, cu contravaloarea părților sociale. Față de faptul că sub durata căsătoriei părților s-au achitat o parte din rate, care se impută asupra creditului anterior, instanța apreciază că pârâta nu mai are de achitat către reclamant sume din creditul la Alpha Bank, restul creditului rămas neachitat constituind datorie proprie a acestuia, respectiv contravaloarea părților sociale.
Cheltuielile de întreținere la imobilul bun comun sunt în cuantumul stabilit de prima instanță, așa cum rezultă din adeverința nr. 382/10.01.2012 eliberată de Asociația de Proprietari „G. U.” nr. 15 Oradea, nefiind făcută dovada contrară de către reclamant.
Față de cele reținute, tribunalul, în baza art, 295 c.pr.civ., a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul L. P. F. și a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanta P. N. A. împotriva sentinței civile nr._ din 14.11.2012 a Judecătoriei Oradea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că se vor înlătura dispozițiile privind constatarea calității de datorie comună a creditului contractat de reclamant la data de 27.08.2008 și privind obligarea pârâtei să achite în favoarea reclamantului jumătate din valoarea ratelor achitate de acesta începând cu rata a 33-a.
În baza art. 274, 276 c.pr.civ., instanța l-a obligat pe apelantul L. P. F. la 500 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantei P. N. A., reprezentând onorariu avocațial și taxe de timbru, justificate cu chitanțele depuse la dosar, onorariul avocațial fiind acordat parțial, față de admiterea în parte a pretențiilor apelantei.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs recurenta - pârâtă P. N. A., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile recurate în sensul admiterii în întregime a apelului formulat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Oradea, și, în consecință, să se constate că are o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune, în cuantum de 75% cu recalcularea sultei care se cuvine reclamantului; admiterea cererii privind includerea în masa de împărțit a valorii de 2000 Euro reprezentând valoarea autoturismului „Polo”.
Prin înscrisul înregistrat la instanță la 5 februarie 2014 a învederat că renunță la judecata recursului, iar intimatul a depus, la rândul său, un înscris prin care solicită instanței să ia act de renunțarea recurentei la judecata recursului, arătând că între părți a intervenit o tranzacție, prin care părțile au partajat bunurile comune.
Față de aspectele mai sus reținute, Curtea, în temeiul art. 264 Cod procedură civilă, urmează să ia act de renunțarea recurentei – pârâte la judecarea recursului, fără cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Ia act de renunțarea recurentei - pârâte P. N. A. domiciliată în Oradea, ., ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul - reclamant L. P. F. cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 39, .. II, . împotriva deciziei civile nr. 241/A/2013 din 27.06.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
F. T. V. P. D. M. A. L.
Judecător fond: G. L
Judecători apel S. C. T./ C. F. I.
redactat: judecător: V. P.
tehnoredactat: A. L.
2 exemplare/4 martie 2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 678/2014. Curtea de Apel ORADEA | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 371/2014. Curtea... → |
|---|
