Fond funciar. Decizia nr. 97/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 97/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 828/42/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 97

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015

Președinte - M. G.

Judecători - C. P.

- V. D.

Grefier - C. O.

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri între deciziile civile nr. 245 din 20 mai 2014 pronunțată în dosarul nr._ și nr. 4 din 3 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Dâmbovița - Secția I Civilă, formulată de revizuientul T. V., domiciliat în comuna Voinești, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații P. comunei Voinești – S. G. D., cu sediul în ., C. locală de aplicare a Legii fondului funciar Voinești, cu sediul în ., Direcția S. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 68, județul Dâmbovița și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1 județul Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După strigarea cauzei și terminarea ședinței de recursuri, s-a prezentat revizuentul care a susținut că a fost prezent în sala de judecată începând cu ora 9,30 și că este nemulțumit de faptul că nu i s-a dat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

CURTEA:

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, revizuientul T. V. a solicitat revizuirea pentru contrarietate de hotărâri între deciziile civile nr. 245/20.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ și nr. 4/03.01.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Dâmbovița - Secția I Civilă, invocându-se, pe de o parte, faptul că există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad – Tribunalul Dâmbovița – care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și pe de altă parte, faptul că s-a încălcat art. 6 din CEDO.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 punctele 8 și 10 din Codul de Procedură.

Prin decizia civilă nr. 245 din 20 mai 2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant T. V., împotriva sentinței civile nr. 4252 pronunțată la data de 13.11.2013 de către Judecătoria Târgoviște și a menținut hotărârea recurată, reținând în esență că nu sunt aplicabile prevederile art.304 pct.9 din codul de procedură civilă și că hotărârea pronunțată de instanța de fond este, în raport de probele administrate, legală și temeinică.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamant, precum și din oficiu, conform art.304¹ din Codul de procedură civilă raportat la art.306 alin.2 din Codul de procedură civilă, Tribunalul a constatat că recursul este nefondat, sentința primei instanțe, fiind legală și temeinică, nesubzistând niciun motiv care să ducă la casarea sau modificarea hotărârii, pentru argumentele care urmează a fi relevate în continuare:

Deși, recurentul reclamant T. V. expune mai multe argumente, acestea conduc la susținerea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă potrivit căruia sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Într-o primă susținere, recurentul menționează că motivul invocat de instanța de fond la pagina 10 din sentința recurată, în sensul că pentru suprafețele cerute în baza art.8 alin.11 din HG 890/2005 nu a făcut cerere la comisia locală, nu este real, instanța prezentând la pagina 15 că a depus două cereri nr.9915/24.07.2012 la comisia locală și nr.462/25.07.2012 la comisia județeană.

Tribunalul a apreciat că recurentul este în eroare cu privire la pretinsa contradicție a primei instanțe, întrucât considerentele judecătorului de la pagina 10 a sentinței vizează lipsa cererilor de reconstituire pentru cele două terenuri de 2 500 mp și 5000 mp teren cu vegetație forestieră, în timp ce la pagina 15, se referă la două cereri, respectiv nr.9915/24.07.2012 și nr.462/25.07.2012 depuse de petent la comisia locală și la comisia județeană ce aveau ca obiect, nu reconstituirea dreptului de proprietate, ci solicitarea petiționarului de efectuare a demersurilor celor două comisii pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătorești, context în care nu există nicio contradicție între considerentele judecătorului fondului.

Mai subliniază recurentul că soluția privind respingerea cererii de a-l pune în posesie cu terenul agricol în T.62, P.4010/1 este dată cu rea-credință, având la dosar confirmarea ADS că la Voinești sunt terenuri retrocedabile situație ce corespunde cu dispozitivul deciziei civile nr.4 din 3.01.2012, or în opinia recurentului, comisia locală și cea județeană aveau obligația, ca părți în proces să facă demersurile legale pentru punerea în posesie și emiterea titlului.

Tribunalul a apreciat că nu poate fi împărtășită teza recurentului în sensul anterior relevat, câtă vreme art.10 din H.G. nr.890/2005 - aplicabil în cauză potrivit considerentelor deciziei civile nr.4/03.01.2014 – reglementează atribuția exclusivă a Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar de a face propuneri petentului privind amplasamentul, neexistând niciun temei legal pentru ca instanța să oblige comisia, respectiv pe președintele acesteia să îi ofere reclamantului un anume amplasament.

Neîntemeiată este și susținerea aceluiași recurent, în sensul că respingerea cererii de a-l obliga pe primarul comunei Voinești la plata unor penalități este făcută cu încălcarea art.64 alin.2 din Legea nr.18/1991 și a dispoziției din sentința civilă nr.2462/2011 dată în dosarul nr.5450/315/209 care dispune ca punerea în posesie să se facă de îndată, ce nu a fost anulată prin decizia nr.4/3.01.2012.

Astfel, judecătorul fondului a argumentat amplu soluția vizând respingerea cererii petentului de obligare a Primarului comunei Voinești la plata penalităților de 500 lei/fiecare zi de întârziere pentru neîndeplinirea obligației de punere în posesie, reținând corect că președintele comisiei, cât și C. L. de aplicare a Legii fondului funciar și-au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina lor prin lege și prin cele două hotărâri judecătorești.

Or, în contextul în care recurentul face o simplă afirmație prin motivele de recurs, în sensul că „respingerea cererii de a-l obliga pe primarul comunei Voinești la plata unor penalități este făcută cu încălcarea art.64 alin.2 din Legea nr.18/1991 și a dispoziției din sentința civilă nr.2462/2011 dată în dosarul nr.5450/315/209”, necombătând în niciun fel considerentele judecătorului fondului, Tribunalul nu se poate substitui recurentului în formularea de critici concrete, apreciind astfel ca fiind corectă și legală soluția primei instanțe de respingere a cererii de obligare la plata daunelor cominatorii.

În opinia recurentului și respingerea cererii de a-l pune în posesie cu terenul forestier de 9000 mp așa cum este în raportul de expertiză este greșită, acesta argumentând, în esență, că terenul nu face parte din terenurile prevăzute de Legea nr.1/2000 art.24 al. (1)² și HG 890/2005, art.66 alin.3 și 5; art.71 alin.2, terenul fiind liber, nefiind atribuit altor persoane, fiind pe vechiul amplasament așa cum rezultă și din tabelul nominal făcut de C. L. de Fond Funciar Voinești cu nr.3523 din 23.03.2013 și depus la această instanță.

Contrar opiniei recurentului, Tribunalul a reținut că prin hotărârea judecătorească invocată de petent s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 9000 mp vegetație forestieră pe raza comunei Voinești și s-a dispus obligarea pârâtei C. L. Voinești ca, în baza art.10 din H.G. 890/2005 să formuleze reclamantului o ofertă a unui amplasament disponibil pentru terenurile necesare retrocedării, recurentul susținând că punerea în posesie să se facă pe terenul aflat în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert P. M., or, art. 10 pleacă de la premisa că,,restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila”.

Tribunalul a constatat că împrejurarea invocată de recurent, în sensul că punerea în posesie poate avea loc pe chiar amplasamentul identificat de expert P. în expertiza extrajudiciară nu-și are corespondentul nici în cuprinsul deciziei tribunalului și nici în cuprinsul sentinței judecătoriei, reținându-se în considerentele sentinței că pe raza localității Voinești nu mai există suprafețe de teren disponibile pentru retrocedare, nedispunându-se ca reconstituirea să se facă pe suprafață găsită disponibilă de către expert, prevăzându-se expres că pârâta comisia locală se va adresa cu o cerere comisiilor de fond funciar din alte localități care vor pune la dispoziție terenuri disponibile.

Tribunalul a mai reținut că nu se aduce o modificare a celor stabilite prin sentință în privința terenului pădure, iar din considerentele expuse de Tribunalul Dâmbovița prin decizia nr.4/03.01.2012, nu reiese că ar fi trebuit ca reconstituirea să se facă pe un anume amplasament și că nu ar trebui să se aplice art. 10 din HG 890/2005.

Așa fiind, cum corect a reținut și judecătorul fondului, s-a constatat că art. 10 din H.G nr.890/2005 reglementează activitatea comisiei, iar nu a solicitantului (neprevăzând că acesta ar putea propune, ci doar că va putea accepta sau refuza propunerea comisiei locale), așa încât Tribunalul apreciază că instanțele precedente nu au consfințit dreptul reclamantului de a i se atribui suprafața propusă de el și identificată, la cererea lui, de către expert P., neexistând niciun temei legal pentru ca instanța să oblige comisia, respectiv pe președintelui comisiei, să îi ofere reclamantului amplasamentul dorit de acesta.

În contextul relevat, nu poate fi primită nici susținerea recurentului potrivit căreia se impunea obligarea Direcției Silvice să pună la dispoziția comisiei locale suprafața de 9.000 mp în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert P. M., câtă vreme pentru argumentele deja expuse, reclamantul solicită ca atribuirea să se facă pe un anume amplasament, or prin hotărârile judeătorești deținute de petent instanțele de judecată nu au dispus ca reclamantului să i se atribuie tocmai acest teren.

Cu privire la critica recurentului potrivit căreia sentința recurată încalcă art.6 din CEDO, se reține că pe lângă faptul că este generică, petentul nu argumentează în niciun mod modalitatea prin care hotărârea vine în contradicție cu dispozițiile normei menționate, or instanța de recurs nu se poate substitui recurentului și să analizeze această critică, fără ca ea să fie explicită.

De altfel, așa cum corect a reținut magistratul fondului nu se poate vorbi nici despre o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția EDO, în contextul în care prin hotărârile judecătorești invocate de reclamant acestuia nu i se confirmase în vreun fel dreptul de a obține amplasamentul acum solicitat și nici petentul nu a dovedit că avea argumente în sprijinul obținerii amplasamentului pe care (nu se cunoaște prin ce mijloace) el l-a identificat și l-a propus expertului care, la solicitarea reclamantului, a întocmit expertiza extrajudiciară.

Cu privire la excepțiile de autoritate a lucrului judecat admise în acest dosar, recurentul menționează că sunt luate ilegal, deoarece lipsește una din părți Academia de Științe Agricole și Silvice, obiectul dosarului fiind obligația de a face, iar normele de drept precizate în acest dosar nu au fost abrogate de Legea civilă nr.165/2013 ce acționează pentru viitor nu și pentru hotărâri judecătorești irevocabile date anterior.

Or, recurentul este în eroare cu privire la aspectele invocate, în contextul în care prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat cu privire la solicitarea de obligare la punere în posesie în ceea ce privește suprafețele pentru care a fost admisă cererea reclamantului din dosarul nr._, soluția profitând petentului.

În consecință, apreciind că nu sunt aplicabile prevederile art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă și că hotărârea pronunțată de instanța de fond este, în raport de probele administrate, legală și temeinică, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă a respins recursul, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 4/03.01.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondat, recursul Direcției Silvice Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2462 pronunțată la data de 01.07.2011 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. V., cu intimatele pârâte C. L. Voinești de aplicare a Legii fondului funciar, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și cu intimata intervenientă în interesul recurentei pârâte Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești, Academia de Științe Agricole și Silvice „G. I.-Șișești”. A admis recursul Comisiei Locale Voinești de aplicare a Legii fondului funciar și Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești, împotriva sentinței civile nr. 2462 pronunțată la data de 01.07.2011 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. V. cu intimatele pârâte Direcția S. Dâmbovița și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și cu intimata intervenientă în interesul recurentei pârâte Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești, Academia de Științe Agricole și Silvice „G. I.-Șișești”.

A admis cererea de intervenție formulată de Academia de Științe Agricole „G. I. Șișești”, cu sediul în municipiul București, sectorul 1, ., cod poștal_, în interesul recurentei pârâte Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești.

A modificat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că pentru suprafața de 2045 mp teren, reconstituirea nu se va face în perimetrul S.C.D.P. Voinești, ci, eventual, pe terenurile aflate în evidența ADS ori prin despăgubiri.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

Într-un prim motiv de recurs, recurenta a susținut, în esență, că reclamantul nu a prezentat comisiilor probe doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului pădure solicitat care să îndeplinească condițiile legale, astfel nu a făcut dovada că autorul lui a fost proprietarul suprafeței de pădure și a celor de altă categorie și nu a făcut dovada deposedării.

S-au înlăturat criticile recurentei pârâte conform cărora dovezile administrate, respectiv extrasul pentru recensământ de la fila 109 - 110 din dosar nu demonstrează existența dreptului de proprietate .

Tribunalul a reținut că, în speță, instanța de fond a procedat la o evaluare corectă a probatoriului administrat, reținând că reclamanții au făcut dovada că, în calitate de moștenitori ai defunctului O. M., sunt îndreptățiți la reconstituirea întregii suprafețe de teren pădure solicitată.

Dovada dreptului de proprietate și a întinderii acestuia nu se rezumă doar la acte de proprietate, așa cum susține, în mod eronat, recurenta, căci potrivit dispozițiilor art.11 alin.3 din HG nr.890/2005 „la cerere se vor anexa: acte de proprietate… precum și orice alte acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat”, extrasul pentru recensământ din ianuarie 1948 ( filele 109-110 dosar fond) care atestă că autorul reclamanților a deținut suprafața de teren pădure de 9.000 mp pe raza comunei Voinești coroborat cu raportul de expertiză întocmit la instanța de fond ducând la concluzia îndreptățirii reclamantului la reconstituire dreptului de proprietate pentru terenul pădure solicitat.

Motivul de recurs privind lipsa dovezii că aceste terenuri forestiere au trecut în proprietatea statului este în mod evident invocat în mod formal, întrucât la apariția Legii nr. 18/1991 nu existau păduri al căror regim juridic să fie altfel decât de stat.

A doua critică a recurentei pârâte Direcția S. Dâmbovița nu se impune a fi analizată, având în vedere că ea a fost invocată și de celelalte recurente pârâte, Tribunalul analizând-o anterior.

Un ultim motiv de recurs vizează modul în care a fost întocmită lucrarea de expertiză la prima instanță, critică ce nu poate fi primită.

S-a reținut că, în principiu, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar nici nu trebuie omis când constatările expertizei nu sunt combătute prin nicio altă probă, ca în speța de față, iar concluziile sale finale cu privire la terenul pădure în litigiu și temeiurile pe care au fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect, expertul coroborând toate înscrisurile depuse de către reclamant și conformându-se obiectivelor instanței.

Prin decizia civilă nr. 406 pronunțată la data de 21 octombrie 2014, Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă de la 1865, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul T. V., în contradictoriu cu intimații P. comunei Voinești – S. G. D., C. locală de aplicare a Legii fondului funciar Voinești, Direcția S. Dâmbovița și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, privind revizuirea deciziei civile nr. 245/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Dâmbovița analizând excepția de necompetență materială, invocată de revizuient, în raport de actele și lucrările cauzei și de dispozițiile legale incidente, a admis-o pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit disp. art. 248, alin. 1 din C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că prezenta cerere de revizuire a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 245/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, invocându-se, pe de o parte, faptul că există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad – Tribunalul Dâmbovița – care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și pe de altă parte, faptul că s-a încălcat art. 6 din CEDO și că cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 punctele 8 și 10 din Codul de Procedură.

În ce privește legea aplicabilă, tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de Procedură Civilă, întrucât dispozițiile art. 27 din Codul de Procedură Civilă prevăd că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, iar decizia civilă împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire a fost pronunțată într-un proces început sub legea anterioară – Codul de Procedură Civilă de la 1865.

Cu privire la motivele de revizuire, tribunalul a constatat că, în speță, motivele invocate de revizuient ar putea fi analizate prin prisma incidenței motivului de revizuire prevăzut de art. 318 punctul 7 din Codul de procedură civilă de la 1865.

Ca urmare, față de motivul de revizuire pe care se întemeiază în principal cererea revizuientului și față de dispozițiile art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă de la 1865, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat hotărârile potrivnice - decizia civilă nr. 245/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 4/03.01.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ (filele 15 – 27 din dosarul nr._ al Judecătoriei Târgoviște).

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._, la data de 12.11.2014.

Curtea, analizând cererea formulată, prin prisma motivelor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prezenta cerere de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 C.pr.civ. pentru contrarietate de hotărâri între Decizia civilă nr. 245/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ și Decizia civilă nr. 4/03.01.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, susținând revizuentul că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, solicitând ca cererea să fie soluționată de instanța mai mare în grad, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Astfel, prin sentința nr.2462/01.07.2011 Judecătoria Târgoviște, a admis în parte cererea de chemare în judecată a reclamantului, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 2500 m.p. teren arabil pe raza comunei Voinești, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului T. V. asupra terenului de 2045 m.p. pe raza comunei Voinești, în tarlaua 62, P.4031 și a terenului de 9000 m.p. vegetație forestieră pe raza comunei Voinești.

Totodată, a obligat comisia locală la punerea în posesie asupra terenului de 2045 mp. pe amplasamentul arătat, teren aflat în administrarea SCPP Voinești, a obligat comisia locală să facă reclamantului o ofertă a unui alt amplasament disponibil pentru terenurile necesare retrocedării suprafeței de 9.000 m.p. vegetație forestieră.

De asemenea, a obligat comisia locală la întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate, iar comisia județeană la emiterea titlului de proprietate asupra terenurilor evidențiate mai sus.

Curtea reține că prin prima hotărâre invocată, respectiv Decizia civilă nr. 4/03.01.2012 Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondat, recursul Direcției Silvice Dâmbovița, împotriva sentinței civile menționate cu nr. 2462 pronunțată la data de 01.07.2011 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. V., cu intimatele pârâte C. L. Voinești de aplicare a Legii fondului funciar, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și cu intimata intervenientă în interesul recurentei pârâte Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești, Academia de Științe Agricole și Silvice „G. I.-Șișești”.

A admis recursul Comisiei Locale Voinești de aplicare a Legii fondului funciar și Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești, împotriva sentinței civile nr. 2462 pronunțată la data de 01.07.2011 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. V. cu intimatele pârâte Direcția S. Dâmbovița și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și cu intimata intervenientă în interesul recurentei pârâte Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești, Academia de Științe Agricole și Silvice „G. I.-Șișești”.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Prin a doua hotărâre invocată, respectiv Decizia civilă nr. 245 din 20 mai 2014 Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant T. V., împotriva sentinței civile nr. 4252 pronunțată la data de 13.11.2013 de către Judecătoria Târgoviște, în contradictoriu cu intimații-pârâți primarul C. Voinești, C. L. Voinești pentru aplicarea Legii fondului funciar, C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Direcția S. Dâmbovița, menținând hotărârea recurată.

Astfel, prin sentința nr.4252/13.11.2013 Judecătoria Târgoviște a respins ca inadmisibile cererile reclamantului referitoare la terenurile de 2500 m.p. teren agricol și 5000 m.p. teren vegetație forestieră, .

De asemenea a respins pe fond toate celelalte cereri de obligare a Primarului la plata penalităților pentru neîndeplinirea obligației de punere în posesie cu privire la terenul de 9.000 m.p. vegetație forestieră, de obligare a Comisiei locale de punere în posesie în T.62, P.4010/1 pe suprafața de teren de 2.045 mp., de obligare a Comisiei locale de punere în posesia terenului de 9.000 m.p. în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul P. M., de obligare a Direcției Silvice Dâmbovița să pună la dispoziția Comisiei locale terenul de 9.000 m.p. în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul P. M..

În calitate de instanță competentă să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe disp.art.322 pct.7 C.pr.civ., Curtea este chemată să verifice dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, ori, se poate observa că între cele două pricini nu există identitate de obiect, de cauză, dar nici identitate de părți.

În ceea ce privește obiectul cauzei, în primul litigiu au fost menținute dispozițiile referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de 2.045 m.p. și 9.000 m.p., dar nu pe un anumit amplasament, iar în cel de-al doilea litigiu au fost respinse, fie ca inadmisibile, fie pe fond, toate cererile reclamantului, astfel că nu există în speță dispoziții potrivnice, situație în care nu există nici un motiv pentru a se solicita anularea celei de-a doua hotărâri.

Față de cele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art.322 alin.1 pct.7 C.pr.civ., Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri între deciziile civile nr. 245 din 20 mai 2014 pronunțată în dosarul nr._ și nr. 4 din 3 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Dâmbovița - Secția I Civilă, formulată de revizuientul T. V., domiciliat în comuna Voinești, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații P. comunei Voinești – S. G. D., cu sediul în ., C. locală de aplicare a Legii fondului funciar Voinești, cu sediul în ., Direcția S. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 68, județul Dâmbovița și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1 județul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2015.

Președinte, Judecători,

M. G. C. P. V. D.

Grefier,

C. O.

Operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Red. M.G.

Tehnored.C.O.

2 ex./10.02.2015

Strămutare. Sentința nr. 2/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Fond funciar. Decizia nr. 97/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 97/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI