Conflict de competenţă. Sentința nr. 64/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 64/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-05-2016 în dosarul nr. 64CC
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA NR. 64 CC
Ședința din Camera de consiliu din data de 9 mai 2016
Președinte - V.-A. P.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Judecătoria Târgoviște în cauza având ca obiect cererea formulată de reclamanta S. NAȚIONALĂ T. F. M. "C. M." S.A., cu sediul procedural ales la sediul Centrului Zonal de M. în București, Piața Gării de Nord, nr.1-3, sector 1, în contradictoriu cu pârâta P. E., domiciliată în Târgoviște, ., ., . și cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de avocat „N. V.” din Târgoviște, Calea Ploiești, ., județ Dâmbovița.
Fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 135 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, la data de 02.12.2015, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta S. NAȚIONALĂ T. F. M. ,,C. M.” S.A. a chemat în judecată pe pârâta P. E. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 4127 lei reprezentând plată nedatorată, sumă actualizată și indexată cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a fost angajată a societății, iar prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._/3/2013, Uniunea Sindicatelor Libere Feroviare Mișcare Comercial București, pentru membrii săi de sindicat, printre care și pârâta, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea societății la calcularea și plata, pentru perioada 01.10._10, a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut de CCM la nivel de ramură transporturi, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală.
Prin sentința civilă nr. 5596/12.05.2014, Tribunalul București a admis acțiunea și a dispus obligarea societății la calcularea și plata, pentru perioada 01.10._10, a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut de CCM la nivel de ramură transporturi, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, iar prin decizia nr.4941/16.10.2014 Curtea de Apel București a respins recursul societății ca nefondat.
La cererea pârâtei, înregistrată la data de 28.10.2014, societatea a calculat și plătit drepturile bănești stabilite prin sentința civilă nr.5596/12.05.2014, rămasă irevocabilă prin decizia nr.4941/16.10.2014 a Curții de Apel București, cu ordinul de plată nr.1016/14.11.2014, în cuantum de_ lei, sumă ce a fost calculată eronat.În urma verificărilor efectuate de către echipa de control financiar de gestiune din subordinea directorului general s-a considerat că drepturile salariale au fost calculate eronat, în sensul că indicele de inflație nu a fost aplicat la suma rezultată ca diferență între drepturile salariale recalculate cuvenite pentru fiecare lună și drepturile salariale efectiv plătite în lunile respective. Echipa de control a dispus recalcularea drepturilor și efectuarea demersurilor legale în vederea recuperării sumelor acordate necuvenit.
A arătat reclamanta că având în vedere cele reținute de Biroul de control financiar de gestiune, precum și calculul efectuat de personalul de control asupra modului de calcul al drepturilor stabilite prin sentința nr.5596/12.05.2014, rezultă că din suma de_ lei acordată pârâtei, suma de 4127 lei a fost încasată necuvenit de către pârâtă, înregistrându-se în acest mod un prejudiciu.
S-a conchis de către reclamantă că suma de 4127 lei a fost încasată necuvenit de către pârâtă, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 256 Codul muncii, art. 194 Cod pr.civilă.
La data de 29.12.2015, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținându-se că din înscrisurile anexate acțiunii rezultă într-adevăr, că au fost eronate calculele, însă nu în sensul încasării vreunei plăți nedatorate, ci în sensul unei diferențe de bani pe care reclamanta o datorează pârâtei, apreciindu-se necesară efectuarea unei expertize contabile în cauză, pentru a se stabili cuantumul exact al diferențelor de bani ce se cuveneau pârâtei conform sentinței nr.5596/12.05.2014.
A mai arătat pârâta că reclamanta nu poate invoca efectuarea unei plăți nedatorate ca urmare a calculelor greșite ale propriilor angajați specializați în contabilitate.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor pârâtei ca nefondate, reluând o . susțineri din cuprinsul acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 219 pronunțată la data de 04.02.2016, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că cererea reclamantei, astfel cum a fost formulată și întemeiată pe disp.art.1341 Cod civil, art.194 Cod pr.civilă, este de competența judecătoriei, apreciindu-se de către instanță că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 266, 269 Codul muncii, deoarece raportul juridic dedus judecății are la bază o pretenție civilă, izvorâtă din executarea de bunăvoie a unei sentințe judecătorești, fiind lipsit de relevanță faptul că titlul executoriu a fost pronunțat în soluționarea unui litigiu de muncă, astfel încât stabilirea competenței trebuie realizată prin raportare la temeiul juridic al pretenției deduse judecății, respectiv plata nedatorată a unei sume de bani, situație reglementată de art.1341 Cod Civil.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 10.02.2016, sub același număr de dosar.
La primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, instanța, analizând cu prioritate aspectele legate de competența sa, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a judecătoriei.
Prin sentința civilă nr.1117/15.03.2016, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște, invocată din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Prin aceeași sentință s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza în vederea soluționării conflictului negativ de competență la Curtea de Apel Ploiești.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgoviște a reținut că potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, iar potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.
S-a arătat că în cauză, prin acțiunea formulată de partea reclamantă s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unor sume pretins achitate anterior cu titlu de diferențe salariale și nedatorate. Or, a apreciat judecătoria, o astfel de acțiune vizează tocmai un conflict individual de muncă a cărui soluționare nu se poate face decât de instanța specializată menționată anterior.
A apreciat instanța că nu se poate reține ca întemeiată susținerea că având în vedere că acțiunea este una evaluabilă în bani, competența materială ar reveni, raportat la valoarea obiectului acțiunii, judecătoriei, întrucât potrivit dispozițiilor art. 211 din Legea nr. 62/2011, situat în Cap. VI denumit „Conflictele individuale de muncă”, printre cererile vizând conflictele individuale de muncă menționate în mod expres, se regăsesc și cererile vizând restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate (lit. c).
În opinia judecătoriei s-a arătat că nu prezintă relevanță nici modalitatea în care au fost stabilite aceste sume (prin decizia angajatorului sau printr-o hotărâre judecătorească) și nici împrejurarea că acestea au fost achitate de bunăvoie, deoarece art. 211 lit. c din Legea nr. 62/2011 nu distinge în funcție de o anumită situație. Art. 210 din acest act normativ stabilește în mod expres în favoarea tribunalului competența de soluționare a cererilor având ca obiect restituirea unor sume de bani care au format obiectul unor plăți nedatorate.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, instanța a apreciat că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște este întemeiată, astfel că în temeiul dispozițiilor art.129 alin. (1) pct. 2 și 130 alin. (2) Cod pr.civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, iar în temeiul art. 133 pct. 2 Cod pr.civilă a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza în vederea soluționării conflictului, Curții de Apel Ploiești, față de dispozițiile art. 135 alin. 1 Cod pr.civilă și în baza art. 134 Cod pr.civilă s-a reținut că va suspenda judecata cauzei.
Pe rolul Curții de Apel Ploiești dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Curtea, învestită fiind cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta P. E. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 4127 lei reprezentând plată nedatorată, sumă actualizată și indexată cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a fost angajată a societății, iar prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._/3/2013, Uniunea Sindicatelor Libere Feroviare Mișcare Comercial București, pentru membrii săi de sindicat, printre care și pârâta, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea societății la calcularea și plata, pentru perioada 01.10._10, a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut de CCM la nivel de ramură transporturi, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală.
S-a susținut că prin sentința civilă nr.5596/12.05.2014, Tribunalul București a admis acțiunea și a dispus obligarea societății la calcularea și plata, pentru perioada 01.10._10, a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut de CCM la nivel de ramură transporturi, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, iar prin decizia nr.4941/16.10.2014 Curtea de Apel București a respins recursul societății ca nefondat.
A învederat reclamanta că la cererea pârâtei, înregistrată la data de 28.10.2014, societatea a calculat și plătit drepturile bănești stabilite prin sentința civilă nr.5596/12.05.2014, rămasă irevocabilă prin decizia nr.4941/16.10.2014 a Curții de Apel București, cu ordinul de plată nr.1016/14.11.2014, în cuantum de_ lei, sumă ce a fost calculată eronat.Atfel, s-a arătat că în urma verificărilor efectuate de către echipa de control financiar de gestiune din subordinea directorului general s-a considerat că drepturile salariale au fost calculate eronat, în sensul că indicele de inflație nu a fost aplicat la suma rezultată ca diferență între drepturile salariale recalculate cuvenite pentru fiecare lună și drepturile salariale efectiv plătite în lunile respective. Echipa de control a dispus recalcularea drepturilor și efectuarea demersurilor legale în vederea recuperării sumelor acordate necuvenit.
Având în vedere cele reținute de Biroul de control financiar de gestiune, precum și calculul efectuat de personalul de control asupra modului de calcul al drepturilor stabilite prin sentința nr.5596/12.05.2014, s-a susținut că din suma de_ lei acordată pârâtei, suma de 4127 lei a fost încasată necuvenit de către pârâtă, înregistrându-se în acest mod un prejudiciu.
Reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 256 Codul muncii.
Art.231 din Codul muncii statuează că prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, iar conform art. 266 din Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute în prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Potrivit principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, reclamanta și-a întemeiat în drept cererea, după cum s-a arătat mai sus, pe dispozițiile art. 256 Codul muncii, alin.1 al art.256 statuând că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Se impune a se menționa că art.256 din Codul muncii reprezintă transpunerea, în cazul raporturilor juridice de muncă, a regulilor și principiilor plății lucrului nedatorat.Obligația de restituire nu presupune vinovăția salariatului, rațiunea de a fi a obligației instituite de art.256 alin.1 din Codul muncii întemeindu-se pe plata lucrului nedatorat.Altfel spus, caracterul inacceptabil al îmbogățirii fără just temei naște în sarcina salariatului care a primit plata obligația de a restitui plata nedatorată către cel care a efectuat-o.
Împrejurarea că suma a cărei plată se solicită de către reclamantă, susținându-se că este vorba de o plată nedatorată făcută pârâtei, care este un fost angajat al reclamantei, provine din executarea voluntară de către reclamantă a unui titlu executoriu ce a fost obținut împotriva reclamantei, pretinzându-se, practic, de către reclamantă, că a plătit mai mult decât datora în baza respectivului titlu, nu conduce la concluzia că în speță este vorba de un litigiu civil și ca atare, competența materială a instanței s-ar stabili în funcție de valoarea obiectului litigiului, potrivit art.95 alin.1 raportat la art.94 lit.k din Noul Cod pr.civilă.
Aceasta, deoarece, în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale instituite de Codul muncii, fiind, în mod evident, dată fiind calitatea părților și obiectul cererii, vorba de un conflict de muncă, iar chiar dispozițiile Codului muncii reglementează la art.256 restituirea sumelor nedatorate și a bunurilor necuvenite, stipuându-se, după cum s-a reținut mai sus, la alin.1 al art.256, că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, reclamanta fiind cea care și-a fundamentat acțiunea pe această prevedere legală, cuprinsă în Codul muncii.
Nu este vorba în speță de o sumă care să fi fost plătită de către reclamantă în cadrul unei executări silite, reclamanta arătând în mod expres că a achitat de bunăvoie suma de_ lei, evitând în acest fel cheltuielile de executare silită.
De asemenea, nu se pune nici problema restituirii, pe cale separată, a sumei cerute, ca urmare a întoarcerii vreunei executării silite, prin restabilirea situației anterioare, nefiind incidente, sub nicio formă, în cauză, prevederile referitoare la întoarcerea executării silite, de vreme ce nu s-a pretins și nici nu rezultă din actele dosarului că suma a cărei plată s-a cerut de către pârâtă provine din desființarea titlului executoriu sau a însăși executării silite. Numai în acest caz nu are nicio relevanță materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată, iar instanța judecătorească competentă să dispună restabilirea situației anterioare executării este instanța de executare, respectiv judecătoria, potrivit art.724 alin.3 din Noul Cod pr.civilă.
În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, în speța dedusă judecății este vorba de un conflict de muncă, astfel încât, având în vedere disp.art.208 din Legea dialogului social nr.62/2011, competența materială de soluționare a acestuia revine, în primă instanță, tribunalului.
Față de cele ce preced și având în vedere instanțele între care s-a ivit conflictul negativ de competență din pricina de față, în raport de care Curtea trebuie să decidă, precum și disp.art.135 alin.1 și art.135 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei privind cererea formulată de reclamanta S. NAȚIONALĂ T. F. M. "C. M." S.A., cu sediul procedural ales la sediul Centrului Zonal de M. în București, Piața Gării de Nord, nr.1-3, sector 1, în contradictoriu cu pârâta P. E., domiciliată în Târgoviște, ., ., . și cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de avocat „N. V.” din Târgoviște, Calea Ploiești, ., ., în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția I Civilă
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 mai 2016.
Președinte,
V.-A. PopescuGrefier,
C. C.
Red. VAP
Tehnored. CC
5 ex./24.05.2016
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 176/2016. Curtea de Apel... |
|---|
