Obligaţie de a face. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 25/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 25/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 25

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2016

Președinte - C. P.

Judecător - V. D.

Grefier - C. O.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1857 pronunțată la data de 1 iulie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante N. M., domiciliată în Ploiești, ., ., județul Prahova, și G. M. D., domiciliată în Ploiești, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatele-reclamante N. M. și G. M. D., reprezentate de avocat G. V. din Baroul Prahova, lipsind apelanta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Procedura legal îndeplinită.

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este motivat și declarat în termen, apelanta solicită judecarea cauzei în lipsă, iar intimații-reclamanți au depus la dosar concluzii scrise.

Avocat G. V. având cuvântul pentru intimatele-reclamante, arată că nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocat G. V. având cuvântul pentru intimatele-reclamante, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică atât cu privire la excepția prematurității acțiunii cât și cu privire la fondul cauzei, pentru motivele arătate prin concluziile scrise depuse la dosar.

Cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a in data de 07.03.2014, sub nr._, reclamantele N. M. și G. M. D., în contradictoriu cu pârâtele Agentia Națională de Restituire a Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea Comisiei la stabilirea valorii imobilului situat in mun. Ploiești, ..9-11, jud. Prahova, format din teren in suprafață de 264 mp; obligarea A.N.R.P. la emiterea unei dispoziții de plata pentru suma stabilita de Comisie; obligarea paratelor Ia plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cereri.

In motivarea în fapt a cererii, reclamantele au arătat că prin dispoziția nr._ /2008 emisa de Primăria Ploiești s-a stabilit acordarea masurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul in suprafața de 264 mp situat in mun. Ploiești, ..9-11, jud. Prahova, beneficiare fiind reclamantele din prezenta cauza. Prin aceeași dispoziție s-a arătat motivul pentru care atribuirea in natura nu a mai fost posibila, terenul ih cauza fiind afectat utilității publice, in prezent acesta fiind ocupat in parte de . parte de blocuri de locuințe si amenajări aferente.

Dispoziția a rămas definitiva la 7.05.2008, data la care au înregistrat tot dosarul la Prefectura Prahova in vederea înaintării acestuia la C. Naționala pentru Stabilirea Despăgubirilor. Dosarul a fost înaintat de către Primăria Ploiești prin procesul verbal nr. 7953/24.04._, poz.9, situație ce rezulta din adresa nr._/10.12.2013.

După ce inițial, procedura de acordare a despăgubirilor în numerar prevăzuta de Titlul 1 din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată până în 15.05.2013, prin adoptarea succesivă a mai multor acte normative: OUG nr. 62/2010, OUG nr. 4/2012 și Legea nr. 117/2012, începând cu mai 2013 a fost aprobata Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in România.

Reiterând prevederile Legii nr. 10/2001, dar și ale altor acte normative în materie, s-a reținut că dispozițiile Legii nr. 165/2013 consfințesc ca regula restituirea bunurilor în natura, excepția situației în care acest lucru nu mai este posibil, caz în care singura măsură compensatorie va fi reprezentată de stabilirea și acordarea de puncte. Reclamantele din prezenta cauza se afla in aceasta situație, motivarea dispoziției nr._ din 2008 fiind dovada a acestei situații.

Reclamantele au arătat că în raport de prevederile art. 17 al. 1 lit a) din Legea nr. 165/2013, principalele atribuții ale Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor sunt reprezentate de emiterea de decizii în sensul validării sau invalidării dispozițiilor emise de entitățile notificate prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii și respectiv, în sensul compensării valorii imobilelor (prin puncte). Legea privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire se află sub "semnul" tergiversării pe cat de mult este posibil a finalizării procedurii de acordare a măsurilor reparatorii.

Astfel, s-a apreciat că prevederile art.34 alin. 1 Legea nr. 165/2013 contravin dispozițiilor Constituției, încălcând pe de o parte atât dreptul de proprietate cat si dreptul la un proces echitabil. Prin acest text legal s-a instituit un termen de 60 de luni, de la data intrării in vigoare a legii nr. 165/2013, în care C. Naționala pentru Compensarea Imobilelor este obligata sa soluționeze dosarele de despăgubire. Cu alte cuvinte, în ceea ce privește dosarele deja înregistrate, C. Naționala va avea un termen de soluționare de 5 ani de zile de Ia data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, mai precis, pana la data de 17.05.2018.

În prezenta cauză, de la data depunerii notificării pe Legea nr.10/2001, si pana la acoperirea ultimei transe de bani s-ar scurge un termen de aproximativ 23 de ani, timp care curge in favoarea statului si in defavoarea beneficiarilor „garanției" instituite de Constituția României. Legiuitorul a încălcat dispozițiile constituționale invocate și ar fi trebuit sa analizeze mult mai atent limitele in care C. trebuie sa finalizeze soluționarea dosarului si sa se raporteze la data înregistrării sale la Comisiei si nu la data intrării in vigoare a Legii nr. 165/2013. Legiuitorul a ignorat cei 6 ani cât s-a așteptat până la momentul introducerii acțiunii, reclamantelor impunându-se un nou termen de aproximativ 10 ani: 5 ani până la finalizarea procesului de stabilire a despăgubirilor și alți 5 ani pentru acordarea acestora.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 este neconstituțional, iar în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, reclamantele au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

La data de 22.07.2014, pârâta ANRP a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București cu privire la cererea de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la[cererea de chemare în judecată și excepția prematurității acțiunii cu privire la emiterea unei dispoziții de plată, solicitând admiterea excepțiilor, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii promovată de reclamante, ca fiind neîntemeiată.

În susținerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului București, se arată că cererea de precizare formulată de reclamante, prin care solicită plata despăgubirilor ce li se cuvin, este îndreptată împotriva unei autorității aparținând administrației publice centrale și anume Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Astfel, în cuprinsul art. 1 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr.572/2013, cu modificările și completările ulterioare, se arată că „Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este organ de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, făcându-se referire și la dispozițiile art. 96 pet. 1 din C.. Prin urmare, soluționarea petitelor îndreptate împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților este de competența Curții de Apel București-secția C. Administrativ și Fiscal.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu privire la cererea de chemare în judecată, se arată că potrivit Legii nr. 165/2013 s-a înființat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a și b, precum și art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

Conform art.21 al. 6, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale

Conform art. 31 și 41 din Legea 165/2013 sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. Prin urmare, în cadrul procedurii administrative reglementată de Legea nr: 165/2013 privind acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu este învestită cu emiterea deciziei de compensare, acesta fiind atributul exclusiv al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, ca și entitate distinctă. Sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nemaiavând obligații privind emiterea deciziilor de compensare, drept pentru care solicităm onoratei instanțe să constate lipsa calității procesuale pasive a subscrisei față de cererea formulată de reclamant.

Prin urmare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Referitor la excepția prematurității acțiunii cu privire la emiterea unei dispoziții de plată, se arată că urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în j conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege. "

Potrivit prevederilor art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri). Sumele cuprinse în titlurile de plata emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

Asupra capătului de cerere prin care reclamantele solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie stabilită o obligație directă de plată a despăgubirilor în sarcina Autorității Naționale, pârâta a înțeles a se prevala de dispozițiile art. 31 alin. 3 și art. 41, alin. 4, care menționează în mod expres că plata efectivă a titlurilor de plată este făcută de către Ministerul finanțelor Publice. Astfel, este prematură formularea de către reclamante a unei cereri care să vizeze emiterea unui titlu de plată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132, 205-208 C., Legea HG nr. 572/2013, Legea nr. 165/2013.

La data de 22.07.2014, pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamante, ca neîntemeiată și a invocat excepția necompetenței funcționale a instanței sesizate și excepția prematurității privind cererea introductivă de instanță.

Cu privire la excepția necompetenței funcționale a instanței sesizate, pârâta a arătat că, potrivit art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, stabilea în mod expres faptul că este de competența secției de contencios administrativ din cadrul tribunalului în a cărui rază domiciliază reclamantul soluționarea cauzelor având ca obiect anularea deciziilor Comisiei Centrale ori obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Normele de drept care consacră competența funcțională a instanțelor de judecată au caracter imperativ, opinie susținută de necesitatea respectării principiului specializării judecătorului, așa cum în mod a reținut și înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în Decizia nr. XV/2007.

Mai mult decât atât, dispozițiile mai sus amintite sunt dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Având în vedere cele menționate, pârâta a solicitat admiterea excepției necompetenței Secției C. Administrativ și Fiscal, iar pe cale de consecință, declinarea soluționării cauzei către instanța competentă funcțional să o soluționeze, respectiv Secția Civilă din cadrul Tribunalului București.

Cererea introductivă de instanță formulată de reclamante este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, având în vedere faptul că cererea promovată de reclamante a fost formulată anterior termenului prohibitiv de 60 de luni, în acest sens făcându-se referire la dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Referitor la cererea reclamantelor privind obligarea Comisiei Naționale la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a arătat că în cuprinsul art.275 Cod proc. Civ. se prevede că: „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată." Prin urmare, C. Națională a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantelor și pretențiile acestora, și, în consecință, capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiat motiv pentru care a solicitat respingerea acestuia. în susținere, s-a invocat dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr.492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr.583/05.07.2006.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, HG nr.1095/2005, OU G nr.4/2012, aprobată prin Legea nr.l 17/2012, Legea nr.165/2013, art. 205 și următoarele din Codul de Procedura Civilă.

Prin sentința civilă nr. 6016/01.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, a fost respinsă excepția necompetentei materiale, a fost admisă excepția necompetentei teritoriale dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții solicit obligarea C. Naționala pentru Compensarea Imo¬bilelor sa stabilească valoarea imobilului și obligarea ANPC la emiterea dispoziției de plata raportat la prevederile legii anterioare legii 165/2013 adică legii 247/2005.

Față de excepția de necompetenta materială invocate de ANPC raportat la faptul ca este instituite central si se aplica legea 554/2004, tribunalul retine ca prezenta cauza a fost întemeiata pe dispozițiile titlului VII al legii 247/2005 care la art. 19 și 20 se prevede ca deciziile reprezentând titlul de despăgubire emise de autoritatea pârâtă, pot fi contestate la Secția de contencios administrative a Curții de apel în raza căreia domiciliază reclamantul. De asemenea art. X din legea 2/2013 prev.ca "Art. X. - Alineatul (1) al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 20. - (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul."

Văzând astfel art. X din legea 2/2013 si principiul disponibilității in procesul civil, constatând ca prezenta cauza a fost întemeiata pe legea 247/2005,instanța constata ca este competenta material a judeca prezenta cauza respective legea prevăzând competenta materiala a tribunalului de la domiciliul reclamantului.

Cu privire însă la excepția de necompetenta funcționala, s-a reținut ca reclamantul are domiciliul in mun. Ploiești iar in speță a învederat ca se aplică Legea nr.554/2004 raportat la prev. legii 247/2005 in sensul ca procedura prealabila a fost desfășurata anterior legii 165/2013.Ori, conform art. X din legea 2/2013 competenta teritoriala aparține tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul adică Tribunalului Ploiești, motiv pentru care, în condițiile în care necompetența este de ordine publică, conform art. 129 alin.2 pct.2 C. pr. civ., instanța a admis excepția de necompetența funcționala și potrivit art. 132 alin.3 C .pr. civ. si art.X din legea 247/2005 va declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalul Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova Secția a II-a Civila de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ la data de 19.11.2014.

La data de 16.01.2015, reclamantele au formulat precizare a acțiunii prin care au învederat că înțeleg să se judece doar pe pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând obligarea acesteia la verificarea existenței dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat situat în Ploiești, ..9 – 11, județul Prahova, la evaluarea despăgubirilor cuvenite și la emiterea deciziei de compensare în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii conform art.24 din Legea nr.544/2004.

Reclamantele au susținut că în raport de conținutul acestei precizări, excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a rămas fără obiect, solicitând respingerea excepției prematurității întrucât din Decizia nr.88/2014 rezultă că instanța de contencios constituțional a sancționat aplicarea retroactivă a legii civile asupra unor efecte juridice deja consumate, în sfera acestor acte juridice consumate putând fi asimilată și situația persoanelor care sesizaseră deja instanța de judecată la data intrării în vigoare a legii și situația persoanelor care au sesizat în termenul legal entitățile învestite de lege în procedura administrativă.

Prin încheierea din data de 16.01.2015 Tribunalului Prahova Secția a II-a Civila de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a acestuia, invocata din oficiu, a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei in favoarea Secției I Civilă a aceleiași instanțe, apreciind incidente dispozițiile art. 35 alin.1 și 2 din Legea 165/2013.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova Secția I Civilă sub nr._ la data de 27.02.2015, procedându-se la citarea legală a părților.

La termenul de judecată din 09.04.2015, tribunalul a încuviințat reclamantelor proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a dispus efectuarea unei adrese către pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea comunicării stadiului de soluționare a dosarului constituit în baza cererii reclamantelor de acordare a măsurilor reparatorii conform Dispoziției nr._/2008 a Primăriei Ploiești, dar și pentru înaintarea în copie certificată a tuturor înscrisurilor existente în respectivul dosar.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din 01.07.2015, tribunalul a pus în discuție excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și, în aplicarea art.248 alin.4 C.pr.civ., a unit această excepție cu fondul cauzei, apreciind că este necesară administrarea acelorași dovezi ca și pentru soluționarea fondului cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1857 pronunțată la data de 1 iulie 2015, Tribunalul Prahova a respins excepția prematurității, invocată de pârâtă.

A admis acțiunea formulată și modificată succesiv de reclamantele N. M. și G. M. D., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, și, în consecință:

A obligat pârâta să procedeze la verificarea existenței dreptului reclamantelor de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul teren, cu suprafața de 264 m.p., situat în Ploiești, ..9-11, jud.Prahova, conform dispoziției nr._/13.03.2008, emisă de Primarul mun.Ploiești, să evalueze despăgubirile cuvenite și să emită decizia de compensare, conform art.21 alin.9 din Legea nr.165/2013, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamante.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul examinând atât excepția prematurității acțiunii, cât și pretenția formulată de reclamantele N. M. și G. M. D., a reținut următoarea situație de fapt:

Prin notificarea înregistrată la B.E.J. Asociat Trifina și T. sub nr.1384/14.11.2001, reclamantele N. M. și G. M. D. au solicitat Prefecturii Județului Prahova despăgubiri conform Legii nr.10/2001 pentru suprafața de teren de 277 m.p. ce a aparținut defunctului N. Ș., situat în Ploiești, ..9 – 11, județul Prahova, suprafață ce nu poate fi restituită în natură întrucât este ocupată de domeniul public (filele 26 – 27 din prezentul dosar).

Prin adresa nr._/2002 Prefectura Județului Prahova – C. de Evaluare a Despăgubirilor Acordate Persoanelor Îndreptățite în temeiul Legii nr.10/2001 a transmis prezenta notificare spre competentă soluționare Primăriei Municipiului Ploiești (fila 25 din prezentul dosar).

Prin Dispoziția nr._/13.03.2008 emisă de Primarul municipiului Ploiești a fost respinsă cererea notificată, având ca obiect terenul cu suprafața de 13 m.p. ce fusese deja restituită petentelor de instanța de judecată, ulterior înstrăinată prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3977/1999 la B.N.P. I. C., precum și cererea de restituire în natură a imobilului teren cu suprafața de 264 m.p. situat în Ploiești, ..9 – 11, județul Prahova, constatându-se că pe terenul revendicat s-a realizat utilitatea publică, în prezent acesta fiind ocupat de actuala . locuințe și amenajările aferente (filele 22 – 24 din prezentul dosar).

Entitatea notificată a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea petentelor pentru imobilul imposibil de restituit în natură, dosarul fiind înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor unde a fost înregistrat sub nr._/CC/25.04.2008 (fila 20 din prezentul dosar).

Tribunalul a constatat că, nici până la momentul soluționării prezentei acțiuni, N. M. și G. M. D. nu au beneficiat efectiv de măsurile reparatorii prin echivalent stabilite prin Dispoziția nr._/2008 a Primarului municipiului Ploiești, pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor nerealizând o analiză a dosarului vizând situația acestor părți.

Din perspectiva dispozițiilor legale incidente, instanța a constatat că procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum acesta era reglementat de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, comporta două etape. Prima etapă, guvernată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, debutează cu depunerea notificării prin care se solicită restituirea în natură a imobilului și se încheie cu emiterea deciziei/dispoziției prin care imobilul se restituie în natură, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent sau se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Cea de-a doua etapă este guvernată de dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și se referă la procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, procedură ce avea ca finalitate adoptarea deciziei de despăgubire, urmată, după caz, de emiterea unui titlu de plată sau a unuia de conversie, pe de altă parte.

În contextul legislativ arătat, prin hotărârea din 12.10.2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României, definitivă la 12.01.2011, s-a reținut lipsa de eficiență a sistemului de restituire a proprietăților în România, fiind inițiată procedura – Pilot în cauzele repetitive de acest gen, aflate pe rolul său, astfel că statului român i s-a acordat un termen de 18 luni, ulterior prelungit, în care să adopte măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Ca urmare a acestei hotărâri, a fost adoptată Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.

Potrivit art. 33 din acest act normativ, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).

Prin dispozițiile art.34 din Legea nr.165/2013 s-a statuat că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni, acest text legal fiind aplicabil și în situația reclamantelor.

Practic, legiuitorul a instituit în beneficiul pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor un termen pentru soluționarea dosarelor înregistrate la secretariat cu o durată semnificativă, de 5 ani, la care, evident, se adaugă și intervalul de timp de la momentul înregistrării dosarului și până la introducerea cererii de chemare în judecată în care autoritatea administrativă a trenat soluționarea acestuia.

Tribunalul a constatat că, atât parcurgerea procedurii administrative, cât și termenele instituite prin dispozițiile Legii nr.165/2013 sunt obligatorii, mai ales că prin Decizia nr.269/07.05.2014 a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art.4 Teza a II-a din acest act normativ sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.34 alin.1 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare respectivele dispoziții legale sunt constituționale și se aplică în cazul restituirii imobilelor preluate abuziv, rămase în faza procedurii administrative, fără ca instanța să fi fost sesizată până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.

Instanța a observat că, din interpretarea literală și sistematică a dispozițiilor art.33 și art.34 din Legea nr.165/2013, se desprinde concluzia că unicul criteriu instituit pentru analiza dosarelor de stabilirea a măsurilor reparatorii este ordinea în care acestea au fost înregistrate.

Or, pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a dovedit imposibilitatea obiectivă de soluționare a dosarului reclamantelor, înregistrat încă din data de 25.04.2008, adică de mai mult de șase ani înaintea sesizării instanței. În concret, nu s-a dovedit că, respectând ordinea de înregistrare a dosarelor, cel referitor la situația reclamantelor din prezenta cauză nu a putut fi soluționat prin emiterea unei decizii de compensare, datele statistice enumerate în nota de ședință aflată la filele 13 – 17 din prezentul dosar fiind generice.

Referitor la Decizia nr._/14.11.2012 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, tribunalul constată că, pe lângă faptul nedepunerii la dosar, nici nu ar putea modifica sau adăuga dispoziția legală în aplicarea căreia a fost emisă, prin instituirea unor criterii suplimentare celui al ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire.

În plus, în judecarea prezentului proces, tribunalul are îndatorirea să ia în considerare particularitățile situației în care se află reclamantele, al căror dosar de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent a fost înregistrat la instituția competentă încă din data de 25.04.2008, fără ca până în prezent să fi fost soluționat, cu precizarea că N. M. are o vârstă foarte înaintată de 89 de ani, astfel că este foarte probabil să nu supraviețuiască până la momentul expirării termenului legal maxim pentru ca pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să analizeze dosarul nr._/CC/25.04.2008.

Practic, una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, tribunalul consideră că susținerile pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor nu pot fi considerate ca reprezentând motive susceptibile a justifica durata excesivă a procedurii administrative. Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantelor de emitere a deciziei de compensare se aduc grave prejudicii acestora.

Față de toate aceste argumente, în baza art.248 alin.4 C.pr.civ. coroborat cu art.34 din Legea nr.165/2013 raportat la art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului art.21 alin.3 din Constituție, tribunalul a respins excepția prematurității, invocată de pârâtă, a admis acțiunea formulată și modificată succesiv de reclamante, cu consecința obligării Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să procedeze la verificarea existenței dreptului reclamantelor de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul teren, cu suprafața de 264 m.p., situat în Ploiești, ..9-11, jud.Prahova, conform dispoziției nr._/13.03.2008, emisă de Primarul mun.Ploiești, să evalueze despăgubirile cuvenite și să emită decizia de compensare, conform art.21 alin.9 din Legea nr.165/2013, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art.453 C.pr.civ. cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul a luat act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli de către reclamante.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, în temeiul art. 466 din Noul Cod de procedură civilă.

Susține că, instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a respins excepția prematurității acțiunii fără să țină cont de apărările formulate.

Astfel, în privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, precizează că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.

Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, apreciază că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.

Prin Decizia nr. 269/2013, Curtea Constituțională a constatat ca prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania sunt constituționale în măsura in care termenele prevăzute la art, 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

per a contrario, dispozițiile textului de lege sunt constituționale în măsura în care se aplică acelor cauze introduse ulterior pe rolul instanțelor de judecată.

Prin urmare, solicită a se constata faptul că singura soluție temeinică și legală este aceea de respingere a acțiunii de față ca prematură.

Mai mult decât atât, în Monitorul Oficial nr. 272 din 22 aprilie 2015 a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5 din 16 martie 2015 prin care au fost examinate sesizările formulate privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1.528 din Codul civil, în corelare cu dispozițiile art. 4, art. 33 alin. (1), art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare.

ÎCCJ a reținut că, pentru ipoteza acțiunilor introduse după . Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, "partea trebuie să respecte toate condițiile de formă, printre care și cea referitoare la respectarea procedurii prealabile."

Fiind vorba de o condiție specială referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, „în absența îndeplinirii ei, instanța se află în situația unui fine de neprimire având drept consecință imposibilitatea analizării fondului pretențiilor și deci, respingerea acțiunii. Partea trebuie să se supună, așadar, condițiilor de formă ale cererii de chemare în judecată prevăzute de legea în vigoare la momentul sesizării instanței, printre care se numără și respectarea unei proceduri prealabile."

Față de caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, „ partea nu se poate adresa instanței înaintea împlinirii termenelor definite de lege, întrucât nu are un drept actual, pretenției formulate în aceste condiții opunându-i-se prematuritatea, ca impediment care nu permite cercetarea fondului pretenției."

Legiuitorul a reglementat expres, prin dispozițiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, pentru situația în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și art. 34 din aceeași lege, posibilitatea persoanei care se consideră îndreptățită de a se adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

A contrario, „sesizarea instanței înaintea împlinirii acestor termene, instituite tocmai în ideea garantării unei celerități a procedurii, are caracter prematur."

Referitor la situația dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr._/2008 emisă de Primăria Municipiului Ploiești și înregistrat sub nr._/CC, învederează că acesta va fi soluționat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 165/2013, a termenului legal mai sus menționat precum și cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire stabilită prin Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD, decizie însușită și de entitatea ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale, respectiv C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în ședința acesteia din data de 14.11.2013.

Referitor la Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD, precizează că în cuprinsul art. 2 din decizia amintită, sunt prevăzute principiile care trebuie avute în vedere în soluționarea dosarelor.

Astfel, în cuprinsul art. 2 al deciziei mai sus menționate sunt enumerate punctual tipurile de dosare existente în cadrul Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (fostă CCSD), precum și modalitatea de soluționare a acestora, cu precizarea suplimentară că pct. 2.2. a fost abrogat în ședința CNCI din data de 27.02.2013 ( a se vedea în acest sens prevederile pct. 2.1- 2.8 din Decizia nr._/14.11.2012).

Modalitatea de soluționare a dosarelor are la bază principiul proporționalității analizării dosarelor, egalitatea de tratament, precum și faptul de a nu fi defavorizate persoanele ale căror dosare au fost soluționate sau care urmează a fi soluționate de către entitățile învestite cu un număr mai mare de dosare decât altele .

Chiar dacă Decizia nr._ din 14.11.2012 emisă de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și însușită de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, face referire la procedura de evaluare așa cum a fost stabilită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul de despăgubire va fi soluționat conform noii proceduri prevăzute de Legea nr. 165/2013, modificată, cu completări, prin Legea nr. 368/2013.

În cazul de față dosarul de despăgubire nr._/CC face parte din categoria dosarelor de despăgubire menționate la pct. 2.6 din Decizia nr._/14.11.2012 a CCSD, dosar la ordine conform Deciziei nr. 2815/2008.

Modalitatea de soluționare a dosarelor a fost adoptată de către CCSD având ca argumente principiul proporționalității analizării dosarelor, egalitatea de tratament, precum și faptul de a nu fi defavorizate persoanele ale căror dosare au fost soluționate sau care urmează a fi soluționate de către entitățile învestite cu un număr mai mare de dosare decât altele.

Astfel, având în vedere principiile ce au stat la baza emiterii Deciziei nr._/2012, învederează, că dosarul de despăgubire al reclamanților, va fi analizat de către SCNCI cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor existente în propria categorie.

Prin urmare, obligarea la soluționarea acestui dosar de despăgubire înaintea celorlalte dosare, deci cu încălcarea ordinii de înregistrare ar însemna o discriminare pozitivă în ceea ce îl privește pe reclamant și nu ar conduce decât la încălcarea unui principiu prevăzut la art. 16 din Constituția României, respectiv încălcarea egalității de șanse și tratament, astfel, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege.

Astfel, aplicarea principiilor constituționale nu trebuie făcută discreționar și doar în favoarea acelor persoane care recurg la promovarea unor acțiuni în instanță.

Imixtiunea puterii judecătorești în procedura administrativă, prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești prin care CNCI este obligată la soluționarea unui dosar de despăgubire, fără a lua în considerare faptul că înaintea acestuia există alte persoane îndreptățite care așteaptă soluționarea dosarelor lor cu respectarea ordinii de înregistrare al acestora, nu face altceva decât să încurajeze astfel de demersuri în instanță, consecința firească fiind nu numai creșterea volumului de cereri de chemare în judecată dar și soluționarea cu prioritate de către CNCI a dosarelor de despăgubire ce au făcut obiectul acestor litigii.

Ceea ce trebuie subliniat în acest context, este faptul că nu este suficient să promovezi o acțiune în instanță pentru a ți se recunoaște dreptul la soluționarea dosarului, necontestat de altfel de subscrisa, ci trebuie și demonstrat dreptul la soluționarea acestuia cu prioritate.

În concret, apreciază că dreptul reclamanților se întinde până acolo unde începe dreptul celorlalte persoane implicate, persoane ce se consideră îndreptățite, astfel cum este definit de Legea nr. 165/2013 în procesul de retrocedare, iar singura soluție legală și temeinică este doar aceea de respingere a unei astfel de acțiuni, ca neîntemeiată.

Nu în ultimul rând, face referire la Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 200, prin care Curtea a reținut că "situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului temous regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări."

Având în vedere aceste aspecte și ținând seama de stadiul dosarului de despăgubire nr._/CC, apreciază că în mod greșit, instanța a obligat pârâta la soluționarea cu prioritate a acestuia .

Având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013, vă solicită admiterea apelului și modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Astfel cum a precizat anterior, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia.

Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând Titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.

În situația în care restituirea in natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, precum și măsura compensării prin puncte.

Secretariatul CNCI, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existentei dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul CNCI poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

Potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a și b, precum și art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către CNCI a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

Învederează că, numai în situația în care dosarul este validat de către CNCI, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv (art. 21 alin. (9) din lege).

Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, în principal ca fiind prematur formulată, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.

Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate va reține că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, Curtea o va respinge ca nefondată, deoarece modalitatea se soluționare a dosarului intimatelor, înregistrat sub nr._/2008 se face în conformitate cu prevederile Deciziei nr._/14.11.2012 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Faptul că Legea nr.165/2013 prevede un termen limită de soluționare a tuturor dosarelor aflate pe rolul Comisiei Naționale de Compensare a imobilelor nu este de natură să atragă o astfel de sancțiune, aceasta sancțiune fiind o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art.21 alin.2 potrivit cărora „Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.

În considerentele deciziei nr.88/2014 se arată că în ceea ce privește dosarele aflate în etapă administrativă, urmează ca instanțele să aprecieze în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte cu privire la admisibilitatea acestora sau respingerea lor ca fiind prematur introduse.

Deși Legea nr.165/2013 prevede o singură modalitate de soluționare, respectiv în ordinea înregistrării lor ( art.33 alin.4) aceasta comisie nesocotind dispozițiile legale, constituie categorii de dosare date în lucru în mod aleatoriu și dosare pentru care s-a aprobat tratarea cu prioritate.

Astfel, se va reține că instanța de fond în mod corect a stabilit ca decizia nr._/14.11/2012 a stabilit criterii suplimentare celui al ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire, criterii care modifică dispozițiile legale în materie, ordinea înregistrării dosarelor fiind singurul criteriu legal.

De asemenea, instanța de fond în mod legal și-a argumentat punctul de vedere și prin raportare la faptul că pârâta, nu a dovedit imposibilitatea obiectivă de a soluționa dosarul intimatelor, înregistrat încă din data de 25.04.2008.

În concret, nu s-a dovedit ca, respectând ordinea de înregistrare a dosarelor, cel referitor la situația reclamantelor din prezenta cauză nu a putut fi soluționat prin emiterea unei decizii.

De asemenea, instanța de fond a luat în considerare particularitățile situației în care se află reclamantele (dispoziții trasate și prin decizia Curții Constituționale nr.88/2014), respectiv data la care s-a înregistrat dosarul, vârsta înaintată a unei petente, dându-se eficiență art.6 din CEDO.

În mod legal, raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a considerat că susținerile pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor nu pot fi considerate ca reprezentând motive susceptibile a justifica durata excesivă a procedurii administrative. Activitatea trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil.

Față de aceste considerente, Curtea va reține că apelul formulat este nefondat, urmând ca în temeiul disp.art. 480 c.pr.civilă să-l respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1857 pronunțată la data de 1 iulie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante N. M., domiciliată în Ploiești, ., ., județul Prahova, și G. M. D., domiciliată în Ploiești, ., ., ., județul Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2016 .

Președinte, Judecător,

C. P. V. D.

Grefier,

C. O.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Red.VD

Tehnored.CO

5 ex./28.01.2016

d.f._ Trib. Prahova

j.f. P. A. A.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 42/2016. Curtea de Apel...		Partaj judiciar. Decizia nr. 18/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI